Eh...oricum nu mai are rost sa-mi fac sange rau...deja au trecut 2 ani si nu prea mai am ce face...
In ceea ce priveste coerenta, am cautat special o aberatie pe care o ziceam intr-un mail, candva prin noiembrie cand m-apucasem sa fac psihologie gen Mihaela Tatu: "tu ai crezut ca diferit si cu cat crezi ca de fapt te-ai inselat, la un moment dat vei realiza ca e chiar diferit si nu te-ai inselat". Prosteli... bine c-au trecut momentele alea...

Ati avut vreodata sentimentul ca cineva iti citeste gandurile? Ca ti le fura mai bine zis...si apoi ti le spune lumii intregi, mai frumos, mai sincer, mai emotionant decat tu ai putea vreodata? Intotdeauna mi s-a parut imposibil sa mai existe persoane care sa gandeasca sau sa simta la fel ca mine. Poate si din ingamfarea mea copilareasca de "nimeni nu mai e ca mine, nimeni nu ma poate intelege".
Toata viata mi-a fost frica de un lucru: sa nu fiu suficient de buna. Sa-i dezamagesc pe cei din jur, sa fiu mediocra, sa fiu privita de sus de cei pe care ii admiram. Si acum mi se intampla tot timpul asta, dar nu mai are acelasi impact. Niciodata n-am stiut prea bine ce vreau. Pur si simplu vedeam ceva, imi placea, vroiam si eu, nu-mi placea, respingeam. Am trecut prin faza in care vroiam sa fiu printre "the popular kids". Apoi cand am vrut sa fiu pur si simplu privita altfel de cei pe care ii consideram prietenii mei. I-am considerat oamenii ideali si mi-am dorit din tot sufletul sa fiu ca ei. Apoi am intrat la liceu. Incet, incet, am inceput sa cunosc lumea mai bine. Sa vad ca toti suntem niste simpli oameni. Unii sunt intr-adevar de admirat, dar nu trebuie sa-mi doresc cu orice pret sa fiu ca ei.
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva...cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta...nu stiu de ce, dar de vreo 2 ani incoace imi vin mereu in minte versurile astea acum, la inceputul lui septembrie. Cat as vrea sa poata sa fie asa... sa mi se acopere inima...acum cand incepe scoala. Cand trebuie sa revin la viata, cand voi da din nou nas in nas cu temerile mele. Sa nu mai am o alta iarna ca cea de anul trecut...poate sa pot sa fiu pusa la hibernare pana vara viitoare cand ma voi putea trezi la viata. Ploua. Ce-as vrea sa ma pot plimba pe strada acum. Sa fiu iar singura cu gandurile mele. Ganduri de care fug cat pot de tare si de care am nevoie in egala masura. Gandurile mele...caci sunt tot ce am...tot ce sunt...Sau sa nu fiu singura...sa pot sa fiu tinuta in brate...iar vise...
Black Ice povestea de visul sau...mi s-a intamplat sa visez mai multe zile la randul lucruri foarte asemanatoare...lucruri care imi doream si inca imi mai doresc din tot sufletul sa se intample. Si ma trezeam dimineata si incepeam sa plang in nestire. Pentru ca mi-as fi dat viata la schimb pentru visul ala. Si pentru ca nu se putea. Si trebuia sa ajung la aceeasi concluzie: visele sunt doar vise, nimic mai mult.
Dupa lungi chinuri, egoismul si suficienta au invins. Pe bucati, imi place de mine. Dar doar pe bucati...pentru ca toate ambalate...ma dau pe mine...Numai eu stiu cat de greu a fost pana am ajuns aici...la aceasta varianta imperfecta perfectionata...
Totdeauna am tanjit dupa un lucru: cineva care sa ma inteleaga. Asa cum sunt eu. Care sa nu ma intrebe "de ce?"...care sa inteleaga dincolo de cuvinte. Astazi am simtit asta mai mult ca oricand. Eram cu A., Al. si prietenul ei. Si dupa ce eu si A. ne-am despartit de ei, m-a intrebat: "cum poti fi atat de rea? Si fara motiv, inca". Am simtit cum mi se prabuseste pamantul sub picioare. Am baiguit ceva de genul: "da' nu e fara motiv" dupa care n-am mai putut sa zic nimic. Am nevoie de cineva care sa inteleaga ca a fi rautacioasa nu inseamna ca am un suflet rau sau asa ceva. Si revin la singurele persoane care au inteles cat de cat asta: I. si Br. Si ele cat vor mai fi langa mine...caci presimt ca in curand voi ramane singura...si fiecare pasare piere pe limba ei.

Nu stiu daca ceea ce-ti voi spune eu acum iti va bandaja sufletul un pic, dar sa stii ca asta e intentia.
Tu spui ca ai vrut "sa fii ca ei". Eu intotdeauna am vrut sa fiu altfel.
Tu spui ca ti-a fost teama "sa nu fii suficient de buna". Mie nu mi-a pasat niciodata de ceea ce crede lumea despre mine (am fost o "rebela" daca vrei, si in instantele cand am fost nevoita sa fiu "ascultatoare" am suferit cumplit).
Tu spui ca pe bucati, iti place de tine. Eu ma plac mai mult ca intreg, cand ma "desfac in bucati" nu ma mai impresionez atat de tare pe mine insami.

Am pus toate cele despre mine la trecut pentru ca de catava vreme am descoperit ceva ce vad ca ai descoperit si tu - dar cred ca nu-i dai prea mare importanta. Si de-asta iti manjesc aici jurnalul, sa-ti atrag atentia ca nu care cumva sa minimalizezi asta: Toti suntem niste simpli oameni - mai mult sau mai putin simpli sau complicati, cu metehnele noastre si frumusetile noastre, cu ganduri, vise, dorinte. De a fi acceptati, de a fi iubiti, de a fi apreciati.
Nimic mai simplu de atat. Accepta, iubeste, apreciaza. Asta e tot ce ai de facut. Si pun pariu (dau o prajitura buna cu prima ocazie) ca daca incerci exercitiul asta, ai sa fii uimita de cata lume care te intelege ai sa intalnesti.

A, si aia cu "a venit, a venit toamna..." - i-am cantat-o si eu sotului meu meu pe strada, luni - prima zi de toamna cand am tremurat de frig. Desi imi vine in minte doar pe vremea asta, iubesc cantecul si mesajul lui.

Pai...n-ai ramas doar cu intentia...multumesc
Ieri eram ametita si data peste cap...macar acum a trecut.
Nu mi-ai manjit jurnalul, din contra. Incerc sa nu uit ce mi-ai zis...incerc sa si aplic. Si oricum, in ceea ce priveste prajitura, cred ca o sa ma apuc de gatit in curand cu retele tale Multumesc din nou pentru vorbele bune.

Draga Death Rose si mie mi se intampla de multe ori. cel putin aici pe han, sa vad cum cineva care isi scrie propriile ganduri, parca le imbraca in manta frumoasa de toamna pe ale mele.Tot aici pe han am descoperit ca nu sunt singura altruista din lume, nu sunt singura pidosnica, melancolica , iubitoare si asa mai departe...Uneori ma gandesc: oare chiar suntem atatia oameni sau suntem de fapt o singura fiinta destramata in zeci de bucatele si aici ne-am reunit? Ne-am regasit , toate bucatelele si incercam sa formam acel tot...
Apropos de vise: mi s-a intamplat o singura data in viata mea sa visez ca cineva foarte drag mie imi spune te iubesc si chiar mi s-a adeverit visul in aceeasi zi.Cu acelasi decor, cu aceeasi oameni imprejur, in aceleasi circumstante...De atunci incoace mi s-a intamplat doar in noaptea asta sa visez ca altcineva drag imi spune te iubesc...Inca nu s-a adeverit visul, dar simt ca e pe cale sa se adevereasca...Si presimt ca va fi cam acelasi decor si in realitate ca si in vis....
Si, crede-ma, ca nu scrii "la pereti", intotdeauna te va citi si te va "auzi" cineva si va fi cineva care va simti ca tine si va fi cineva care te va intelege si-ti va fi alaturi si chiar va fi cineva care-ti va raspunde
Te pup cu drag

Afro, ziceai si tu mai demult: e incredibil cum te pune pe picioare o vorba buna. Eh, eu am fost mai norocoasa...am avut una de la Misti si una de la tine, sa ma "remonteze". Ma simt bine ca exista cineva(sau, se pare, mai multi de cineva) care seamana cu mine, care ma asculta si, din cand in cand, mai imi da un sfat sau o incurajare. As vrea sa am si eu cuvinte sa va spun la fel cate ceva...din pacate, raman de multe ori "muta"

Cateva minute mai tarziu: se pare ca vorbele rele au un efect mult mai puternic asupra noastra...a fost de-ajuns o cearta cu mama mea sa "pic" din nou...of... macar nu mai e asa mult pana voi putea sa plec si eu, sa ma mut singura...sper, macar...

Acest topic a fost editat de DeathRose: 6 Sep 2003, 04:30 PM

Eh, iubita, la fel si eu cu cei din jurul meu...De dimineata s-a rastit bunica lu' iubi la mine si mie inca imi rasuna in urechi cuvintele ei...
Daca-mi permiti un sfat: din cate am inteles, ai doar 17 ani...Nu te muta singura acum, nu lua viata in piept la varsta asta, ai sa-ti plangi de mila pt asta la fel cum inca mi se mai intampla si mie uneori...Tot la 17 ani am plecat sa stau singura, din cauza certurilor interminabile cu tatal meu vitreg...Am crezut ca eu sunt cauza lor si ca, daca plec mama si sor-mea vor fi linistite fara mine si mai fericite....M-am inselat amarnic, nu numai ca nu a fost asa , dar , din contra, le-am facut si mai multe nopti albe si mai multe necazuri cu plecarea mea...Plus ca a-ti purta singura de grija nu e asa usor cum pare la prima vedere....E drept ca e comod sa faci curat cand vrei, sa te duci la scoala cand ai chef, sa umbli de nebuna pe unde vrei, sa uiti la ce ora ai plecat de acasa si ziua cand te-ai intors...Insa nu se compara frica faptului ca nu ai cu ce-ti plati chiria si intretinerea, frica si groaza noptilor in care esti singura, frica faptului ca nu osa-ti ajunga banii de scoala si mancare, nu mai vorbesc de haine ca deja e prea mult, cu acele mici placeri trecatoare...Nici nu stii si nici nu-ti doresc sa afli ce inseamna sa stai in gazda , sa nu gasesti servici , sa stii ca nu te poti descurca...Iti mananca nervii la maxim...Si astea sunt doar cateva aspecte negative ale convietuirii de capul tau de la varsta asta...Nu se pot pune in balanta "fericirile" traiului singura cu cele ale necazurilor si batailor de cap...Tu oricum poti face ce vrei, dar eu te sfatuiesc sa nu faci pasul asta...Mai asteapta, mai bucura-te ca atunci cand ajungi acasa, mama te asteapta cu masa pusa, bucura-te ca-ti mai spala sau iti mai face curat, bucura-te ca indiferent ce ti se poate intampla ai tai sunt acolo si nimic nu poate fi chiar atat de rau si de ireparabil....Bucura-te de clipele petrecute cu prietenii, dar si de reintoarcerea acasa, indiferent ca tre' sa fii la 8 seara in casa sau la 12....Crede-ma ca nimic nu se compara cu statul la parinti si cu grija lor fata de tine...Eu deja nu mai pot da inapoi, nu mai pot face absolut nimic ca sa repar ce-am gresit...E mult prea tarziu, tot ce pot face e sa merg inainte si sa incerc sa am un trai bun si s-o ajut pe mama...In rest, raman doar cu regretele ca nu am facut ce-a trebuit, ca m-am grabit sa fiu pe picioarele mele si, deja sunt satula de picioarele astea...Oricum, regretele mele nu-si au rostul de asta incerc sa nu regret nimic, desi cateodata e cam greu...Dar ar fi mai bine ca regretele astea sa nu existe si la tine, suflet mic si inocent ce esti!

Aaaa ...ce-mi vine sa-l iau pe tatal meu de guler acum!!!! S-a asezat cateva clipe la calculator si mi-a inchis fereastra cu ce-am scris in ultimele 20 de minute...

Of...sa incerc sa-mi aduc aminte...acum am o invalmasala si mai mare in cap decat mai devreme...

Hable con ella
Desi ruleaza de ceva timp filmul, eu am apucat sa-l vad doar azi. Nu mai tin minte ultimul film care m-a impresionat asa...a trebuit practic sa ma tin de pereti sa ies din sala. Acum, la cateva ore dupa, imi vine o gramada de intrebari in minte. Prima: care este diferenta dintre iubire si obsesie? Care este granita dintre ele? Sau: oare suntem toti de fapt obsedati, dar putini o "iau pe aratura"? Sau: cat de departe ne poate impinge singuratatea?

Recitind niste mail-uri:

Din martie, de la A.: "legat de chestia aia cu datul inapoi de la lucruri serioase. Ce vrei sa spui ? Eu cred ca am fost destul de clar vineri. Problema este a ta ca nu vrei sa crezi. Cred ca ma repet dar tu vrei sa fii trista, bla, bla, bla. Ti-o faci cu mana ta. Tu nu vrei sa crezi ca cineva chiar tine la tine. Si doar pentru ca nu ti-a spus nimeni pana vineri ca esti frumoasa, asta nu inseamna ca nu trebuie sa te consideri astfel. Poate că in ochii altora nici nu esti. Asta nu conteaza. E de ajuns ca eu te consider astfel.'

Din august, de la I.: "pai sa vezi cum am perceput eu seara asta de joi... de parca ai fi cautat momentul in care sa ma dai dracului... de parca vroiai sa o faci si iti trebuia un pretext... si daca nu-ti intorceam spatele ce se intampla? Te-am mai intrebat asta o data si nu mi-ai raspuns... probabil ca dupa principiul “si tacerea e un raspuns” ar trebui sa inteleg ca mi-ai dat dreptate... mi-ai fi trantit in fata un “du-te dracului”... si tu nu sa te duci sa te impusti, ci sa te duci sa te calmezi putin... atata tot... la fel ca mine. Stii, e o vorba: e nevoie de 2 ca sa incepi o cearta dar ajunge 1 ca sa-i puna punct... se pare ca nu e chiar atat de adevarata... si ca spun ce am eu pe suflet si nu ascult altceva... pai, asa sunt eu... imi pare rau... ca sa ajung sa nu mai ascult altceva trebuie sa fi inghitit mult timp ceva ce m-a deranjat fara sa spun nimic... si atunci cand imi usurez sufletul in mintea mea vina celuilalt e atat de mare, incat simt ca nu am obligatia sa-l mai ascult"

Foarte diferite pasajele astea doua...si mi-au tot rasunat in minte in ultima saptamana...

Afro, multumesc mult pentru sfat...cum sa nu iti permit? Oricum, ce-am zis eu ieri...erau doar vorbe. Sunt constienta de toate responsabilitatile pe care le-ar implica ideea de a ma muta de una singura. Ele, in sine, nu ma sperie chiar asa de tare...dar...vorba ta..."frica si groaza noptilor in care esti singura". Eu nu ma simt bine cand sunt la mine acasa singura o noapte, stiind ca n-am absolut nici un motiv, ca nu poate nimeni sa intre in bloc. Dar tot imi sta inima in loc cand ma duc la culcare...eh, eu sunt destul de sperioasa din fire...
Si, acum, cand sunt calma, sunt constienta ca am o relatie foarte buna cu parintii mei. Au destula incredere in mine, ma incurajeaza si ma sprijina, fac tot posibilul sa se intereseze de mine, nu doar in ceea ce priveste scoala. Dar ma sunt si momente proaste, ba chiar si unele foarte proaste. Cum a fost cel de ieri. Alea sunt momentele in are imi doresc din tot sufletul sa fiu singura. E bine ca nu sunt chiar asa de dese. Te admir pentru ca ai avut curajul sa pleci de una singura si "sa dai piept cu viata". Eu ma indoiesc sincer ca as putea sa fac asta acum. Cel mai probabil, mai tarziu, cand voi macar majora si nu o sa mai am grija cu bac-ul si cu admiterea la facultate(eu de-acum imi fac griji si nici n-a inceput a 11-a)
In rest, iti multumesc...cred ca a mia oara si...d-abia astept sa te cunosc si "live".

ce ziceai mai sus? ganduri furate?
sa-ti spun care sunt intrebarile care m-au framantat in ultimele doua zile?
"care este diferenta dintre iubire si obsesie? Care este granita dintre ele?"
chiar daca nu le-am formulat astfel, le-am simtit. nu le-am formulat in nici un fel deoarece nu vroiam sa fiu sincer cu mine, nu vroiam sa accept faptul ca totul nu e O.K., cum pretindeam eu ca e....
diferenta dintre iubire si obsesie....*zambesc*....pentru mine diferenta e infirma. Idealul ar fi o imbinare intre ele.
cateodata simt ca lipseste obsesia si cateodata simt ca ma las orbit de obsesie...in cazuri diferite, desigur.

te intrebai cat de departe te poate impinge singuratatea....aici chiar imi pare rau ca nu pot sa fiu la fel de sincer ca si afrodita...cred ca daca as incepe sa povestesc as cadea fix in bratele depresiei ce simt ca-mi da tarcoale...tot ce pot sa-ti spun e ca singuratatea poate duce la dependenta....iar dependenta distruge...oricat de atractiva ar parea. vorbesc de dependenta de oameni...ca sa nu va ganditi la cine stie ce prostii

in final, imi cer scuze pentru excesul de "..." care, mai mult ca sigur ca, a distrus orice urma de coerenta din mesajul meu....poate ar fi fost mai bine sa'l fi scris la mine pe jurnal...si eventual sa dau mai multe detalii...sau...poate, nu ar fi trebuit sa'l scriu deloc...

Acest topic a fost editat de black ice: 7 Sep 2003, 10:45 PM

Pai...eu ma bucur ca ai scris...si pe mine, una, nu ma deranjeaza deloc "...". Serios vorbind, nu vezi cate "..." pun eu?
Cu singuratatea care duce la dependenta...din pacate, stiu si eu...iar cu iubirea ce se impleteste cu obsesia...imi tot aduc aminte de "Nunta in cer"...nici eu nu-mi dau seama prea bine...Si sinceritatea...pai...nici eu nu pot sa fiu niciodata complet sincera, iar de multe ori, nici macar pe bucati; mi-e prea frica de ce-o sa se intample dupa, cand nu voi mai avea nimic de spus, cand totul va fi aflat

Uhh, ma bucur ca nu te-am suparat cu sfaturile mele
Despre dragoste si obsesie, ce sa zic? Ma intrebam si eu candva care e diferenta dintre ele...Insa se pare ca, cel putin la mine, se impletesc...Niciodata nu stiu cand e dragoste sau obsesie, decat dupa ce trec de stagiul respectiv
Blacky, atunci cand simti ca-ti da tarcoale depresia ...Mai bine ocoleste-o, ca tu esti baiat si nu te complaci in lingerea ranilor, asa ca noi , fetele Uhh, ce repede sar cu sfaturile, ma scoate din sarite chestia asta, opriti-maaaaaa!!!
La mine singuratatea a dus la dependenta de oameni...Aveam nevoie de ei ca de aer, poate chiar mai mult, insa in ultimul timp aceasta singuratate a dus la dependenta de han , dar si la inchiderea sufletului meu intr-o carapace...Cum spuneam, doar aici mai discut cat de cat sincer...Cat de cat pt ca nu-s sincera total nici cu mine...Insa in real life, nu mai am legatura cu nimeni...Nu mai suport pe nimeni, ma enerveaza toti si asa-mi vine sa-mi iau picioarele la spinare si sa fuuuuuug, unde vad cu okii...Sa plec mereu, sa nu stau intr-un loc niciodata...Nu-mi gasesc locul nicaieri, nicaieri nu ma simt "acasa"...

I. s-a intors acum 5 zile. De atunci, cearta pluteste in aer...cand suntem cu altcineva, se vede ca este suparata, iritata de prezenta lor si ar vrea sa-mi spuna ceva...cand suntem doar noi doua, nu zice insa nimic. Ea e trista si melancolica, ca intotdeauna cand i-e dor...iar eu...eu ma schimb in fiecare zi...mai fac un pas departe de ea...de fapt, un pas departe de mine. Am fost norocoasa in ultimele saptamani: am avut parte numai de iubire si sfaturi. Da, Afro, cred ca si eu am ajuns dependenta de han...din aceleasi motive: e singurul loc unde mai pot sa fiu sincera cu mine...poate si pentru ca am fost complet singura o vreme si n-am mai avut cu cine vorbi. Am mai indraznit sa sper, sa visez...am indraznit sa fiu iar copil, sa fiu un pic mai buna, sa apreciez un pic mai mult ce e in jurul meu. Si acum...de cand i-am vazut privirea trista am stiut ca nu pot sa mai tin in mine tot. Cred ca a fost singura data cand aveam nevoie sa vorbesc cu cineva pentru ca eram bucuroasa...dar n-am putut...E atata amaraciune in jur...si tristete, resentimente, ironii reci, rautate fara motiv...nu-mi plac si totusi trebuie sa le am langa mine in fiecare zi...si am lasat toate lucrurile astea pe care le urasc sa ma schimbe pana acum...sa-mi omoare sufletul...si aproape ca era sa le las sa puna stapanire pe el...aproape ca era sa devin si eu acra, plictisita, nesimtita, rea. Acum redevin incet-incet eu...copilul visator...
Cand am ajuns acasa, tatal meu se uita la poze. Vechi...cu mine de cand eram bebelus, de la nunta parintilor mei, din studentie...Aproape sa nu-l recunosc...noroc cu privirea lui...neschimbata...parea atat de plin de sperante, de fericit...iar mama mea...inocenta si visatoare ca mine...de la ea mi-am luat eu privirea...si acum? Toate visele au devenit pulbere...nu mai sunt nimic...decat frustrare, regrete si suspine...nu vreau sa ajung si eu la fel...nu vreau sa nu mai fiu copil...dar oare am de ales?

Iubita, stai linistita, copilul din tine va iesi la suprafata de cate ori il vei chema...Cel putin asa se intampla la mine...Si la multa lume banuiesc ca se intampla asa...Copilul din tine nu moare daca nu-l lasi sa moara...

Ploua. Cred ca de vreo 12 ore...multumesc...nu stiu cui multumesc...multumesc pentru ploaie...aveam nevoie de ea...
Ieri nu mi-a mers internetul...big surprise...asa ca mi-am petrecut seara facand CD-uri, uitandu-ma la meci si vorbind "de bine"...chestia aia care se cheama arbitru ...si la sfarsit, incercam sa fiu...trista...asa cum am fost toata ziua. I. mi-a facut o vizita...si vroiam atat de mult sa vorbesc cu ea...sa ma inteleaga cum numai ea stie s-o faca...dar tot statea, uitandu-se in monitor...eu eram posaca... vroiam sa ma intrebe ce am, sa ma traga de limba...sa ma lase sa-mi descarc sufletul...am auzit o melodie...nu mi-am mai putut stapani lacrimile...vroiam sa tip la ea: nu ma vezi aici ca am nevoie de tine si tu ma ignori? Dar nu ma ignora... stia si ea cum sunt...cum stie intotdeauna...m-a luat in brate, mi-a sters lacrimile, m-a ascultat si n-a zis nimic...asa cum face mereu...niciodata nu zice nimic; intelege, dar nu ma incurajeaza, nu ma critica...doar intelege...Nu ti-am multumit ieri pentru ca nu mai aveam glas...o fac aici, desi stiu ca nu vizitezi niciodata hanul...multumesc...pentru ca esti asa cum esti, pentru ca ma asculti intotdeauna si nu ma judeci...pentru ca taci...pentru ca desi uneori parca esti mai sucita ca mine, te iubesc asa cum esti...imi place de tine ca atunci cand am nervi ma provoci si ajungem sa urlam una la alta pana ma calmez si dup-aia izbucnim in ras amandoua...imi place cand facem misto de toata lumea de pe banca noastra... imi place cum ne intelegem din priviri...imi place cand ma ironizezi ca-mi sta parul aiurea si m-am inbracat in graba...imi place ca ma suni atunci cand vreau sa o faci...imi place ca chiulesti tot timpul cu mine si dup-aia nu imi faci morala ca sunt pe dinafara la ore...

Ma uit la florile pe care le-am primit de Sf. Ana...de la bunica mea...si-mi aduc aminte ca inainte toata lumea uita de ziua mea de nastere, dar ma suna pe 9 septembrie.

Acum rad...nu stiu de ce...mi-a fost dor de han...de Cameron care duce tot greul la Jocul cuvintelor...de Black Ice si ceea si ce scrie in jurnal...de Afrodita care are pentru toti o vorba buna...de Oribilul Mosh care are grija de mine...de Geni care de obicei ma inveseleste cu posturile sale...de cei care mananca seara si imi fac ciuda ca eu am frigiderul atat de gol...si de absolut toti care scriu la han...pacat ca acum toata lumea e trista din cauza....hm...cum sa-i spun?...arbitrului ala( ...ca mi-am adus aminte!)...pacat ca sunt eu asa de incoerenta in mijlocul zilei...

Stiam eu ca mai vroiam sa zic ceva...nu neaparat important...maine fac o luna de cand sunt aici...si, coincidenta, maine ma intalnesc cu Moshu' care mi-a promis ca o sa mananc cea mai buna pizza pe care am mancat-o vreodata

Acest topic a fost editat de DeathRose: 11 Sep 2003, 01:34 PM

DeathRose - si noua ne este dor de tine Nu prea imi sta mie "ca caracter" sa postez in alte jurnale, dar o fac din cand in cand, sa stie lumea ca citesc. Si, mai... la naiba cu supararea! "Suntem tineri, ce ne pasa?" Avem in fata toata viata, putem sa fim suparati la batranete... Ia zambeste tu sa vezi ce bine va fi.... Ce ii trece lui Ion prin cap, huh?

Am zis eu ca mai sunt suparata? Ca rad de una singura prin casa de vreo ora de cand imi merge netu'...acum am ajuns in cealalta extrema

Mai bine...Sa ramai in extrema aia ca acolo e mai bine...Desi nu stiu exact de ce, aseara, a venit o amica la mine si ma uitam la ea si radeam Plus ca, de ceva timp in coace, sunt in lumea mea si rad ca proasta la...poarta noua ..Acum sunt chiar fericita...Am avut o discutie cu cineva si sunt happy...Cand o sa-l trezesc pe al meu, cred ca o sa-i rad in fata, fara sa stiu prea bine de ce Si, ciudat, nu am tigari, da' nici ca-mi pasa prea mult...Si niciodata nu mi s-a mai intamplat asta

Cred ca tot de la vreme ni se trage ...mama mea ma intreba mai devreme daca-s beata de rad intr-una ...cred ca nu e obisnuita cu mine asa...

1.- D.Rose scrii foarte frumos. si esti extrem de sensibila...
2. Apropos de ras de una singura..sa vezi cum este in biroul meu,..cand din 5 in 5 secunde mai intra careva..si ma intreaba de ce ?.. Ce sa le raspund? ca eu sunt de fapt la han?

In ordine inversa...

Eu asta zic oricui ma intreaba de ce rad de una singura sau ce tot fac eu la calculator ...macar ma lasa in pace...
Multumesc mult pentru aprecieri...si te felicit acum si eu pentru superba dedicatie din jurnalul tau si in general pentru tot ce scrii

Imi merge netul...mare minune ...
Urasc linistea asta de mormant...imi vine sa iau paharul de pe masa si sa-l arunc in perete...sa-l aud cum sparge linistea in mii de bucati...sa vad cum cioburile sar in toate partile...imi vine sa plang si nu pot...lacrimile refuza sa coboare pe obraji...stau in sufletul meu si ma consuma incet...
Ma urasc pe mine pentru cum reactionez cand cineva face ceva sa ma raneasca... fug...unde vad cu ochii, dar fug...si in singuratatea mea incerc sa iau totul de la capat...ca si cum nimic nu s-a intamplat...de parca as putea sa ma mint singura... in fata celorlalti e usor sa ma prefac, e usor sa le vand o masca...am multe la schimb...fug de cei care ma cunosc...care imi stiu toate relele...nu pot sa fug la nesfarsit...si sa dau piept cu toate fobiile mele mi se pare la fel de usor si de sigur ca saritul de la etajul 5 pe trotuar..."nu poti sa tot fugi, Anca, la un moment dat, viata o sa te ajunga din urma"...probabil...si...ce? Pana la urma, chiar eu sunt cea ranita sau orgoliul meu?

Ce-mi rasuna din casti:

What I've felt, what I've known
Never shined in what I've shown
Never be, never see
Won't see what might have been

Never free, never me...


Mi-am amintit de un citat uitat prin agenda mea...nu stiu cum de-am reusit sa-l uit, doar ma caracterizeaza pe deplin:

"Nu eram altceva decat suma numeroaselor mele esecuri. [...] Toata viata mea nu facusem altceva decat sa transform viata in fictiune, refuzand sa privesc realitatea in fata. Ma comportasem intotdeauna ca si cum exista o a treia persoana care ma privea, ma asculta si imi punea nota-buna sau rea-pentru comportarea mea. Un zeu. Sau un autor de romane spre care ma intorceam, si eu eram personajul lui, in stare sa fac exact ceea ce trebuie ca sa fiu pe plac, vulnerabil la afronturile lui, capabil sa se adapteze la tot ceea ce credea ca doreste romancierul-zeu. Eu singur am creat aceasta varietate de super-ego-ca o lipitoare. Eu singur am hranit-o si din cauza ei am fost intodeauna incapabil sa actionez liber. Constituise sistemul meu de aparare, dar devenise propriul meu tiran"
-John Fowles-"Magicianul"-

Acest topic a fost editat de DeathRose: 14 Sep 2003, 01:25 AM

Iubita, poate nu ar trebui sa ma bag iar, dar iar nu ma pot abtine sa tac...Te vad suparatica si mi se sfasie inima sa te stiu asa...As vrea sa te imbratisez si sa-ti treaca toata durerea, dar momentan nu pot...
Iubita, toti fugim la un moment dat de anumite fapte...Eu si acum fug de unele chestii din trecut..Si nu cred ca am sa le pot confrunta vreodata face to face asa cum ar trebui...Pt ca mi-e frica de ceea ce am sa vad...Asa ca, mai bine le las ascunse si imi vad de viata mai departe...Eu chiar reusesc sa ma mint singura si o fac cu atata convingere incat cred tot ce-mi zic...Poate vom avea vreodata ocazia sa vorbim doar noi 2 si atunci o sa-ti spun mult mai multe...Pana atunci, insa...Te pup dulce si-ti spun sa stai linistita, nu esti singura care fuge de propriul eu...

M-am gandit multa vreme unde sa sriu postarea asta.
Am vrut initial sa deschid un topic nou la dezbateri.
Dar o fac acum, aici, in jurnalul tau.
Dedicatie-admiratie.
Stiti cu totii replica"off..generatia de astazi!!" Am auzit-o cu totii. Au auzit-o parintii si bunicii nostrii la randul lor.
Privim cu scepticsm spre adolescenti convinsi fiind ca nu au aceleasi valori ca noi.
Si totusi...
Am descoperit aici..niste tineri extraordinari. Death, Afrodita, Genicon, Black, Gabriel, Atta,.mentoru' valheru..nu pot sa ii enumar acum pe toti.
Tineri care au o minte taioasa si un suflet extraordinar. Care manuiesc cu maiestrie cuvintele. Care au auraj. Care isi cauta propriul drum.
Va admir si ma bucur ca va cunosc.
Stiu ca tara aste va fi pe maini bune. Si sa nu mai spuna nimeni.."Off generatia de astazi.." pana nu cunoaste..si nu incearca sa inteleaga..

Cameron, multumim de aprecieri

Esti dulce Cameron. Multumesc frumos ca ma aflu pe lista ta.

Cameron...eu una m-am inrosit pana in varful urechilor...
Afro, te rog eu...nu te abtine, sa nu taci...d-abia astept sa te intalnesc si sa-ti multumesc personal pentru toate vorbele bune pe care le zici...pentru ca si asa, "virtual", reusesti sa ma linistesti si sa ma faci sa ma simt mai bine...
Va pup pe amandoua ...sunteti niste scumpe

Vai, iubita, nu-ti dai inca seama ce-ai zis cu asta :"Afro, te rog eu...nu te abtine, sa nu taci" ..Stai sa vezi ce puhoi de sfaturi o sa curga peste tine Te pup iubita si doar de dragul tau si ca-ti vreau binele vorbesc si ma bucur ca stii asta...Te mai pup inca o data cu foarte mare drag!!

Citeam prima bucata de fraza si ma gandeam: "aoleu, ce-am mai produs?? Ce tampenie am zis?" Dar acum ca stiu ca de sfaturi ziceai, stau linistita...bine ca nu e un puhoi de reprosuri cum primesc de obicei

multumesc Cameron ca m-ai pus si pe mine pe lista. dar ce caut eu printre tinerii aia ? eu sunt deja batran. maine,poimaine fac un sfert de veac.
cel mai mult imi doresc sa am varsta lui Death Rose. ai idee cum pot da timpul inapoi ?

Eeee....un sfert de veac...da, cand o spui asa, suna rau...si la ce te-ar ajuta sa ai varsta mea...cu tot cu mintea mea? Lasa...tu esti oricum "mai" adolescent ca mine

Iubita, pana si reprosurile daca le faci cu dragoste sunt vazute bine Si nu prea reprosez eu, de felul meu, decat lu' iubi, cate una-alta Saracu' e sacu' meu de box
Anyway, mey Gabi, si ce daca faci un sfert de veac? Esti batran?? E aiurea daca te consideri asa

pai din lista insirata de cameron sunt cel mai batran.
imi pare rau ca nu toti cei prezenti au varsta afisata. oare de ce se ascund ?

Moshule!
Deh, eu daca as avea 40 ani probabil ca nu mi-as urla varsta in gura mare din dorinta de a nu ma cataloga cineva dupa varsta...Acum, nu stiu de ce nu-si afiseaza ceilalti varsta, dar eu de asta nu mi-as afisa-o...
Anyway, ne-am indepartat de subiect si i-am invadat jurnalul frumoasei Death Rose

Puteti sa-mi invadati oricand jurnalul...eu va primesc cu dragoste

wow, ce s-a mai scris pe aici de cand n-am mai intrat pe net...

in primul rand, cameron, mersi
ti-am citit jurnalul - imi dau seama cat de aiurea suna fraza asta - si desi n-am spus-o nicaieri, imi place foarte mult cum scrii

la un moment dat, parca pe la inceputul zilei de azi, a postat Rose ceva despre fuga....stiu ca vroiam sa postez atunci ceva referitor la acest subiect dar n-am avut timp, asa ca, daca-mi vor reveni, cumva, ideile, le voi spune acum.
pana in acest moment slabe sanse....vorbesc cu cineva pe msn si, curios, nu-mi prea pot face ordine in ganduri.

fuga.....*dupa vreo 10 minute de stat in fata ferestrei de post reply*.... imi dau seama ca nu mai am ce spune....as repeta doar cu aproape aceleasi cuvinte, ce a scris deja Rose...interesting....