As vrea sa-mi sterg gandurile cu buretele. As vrea sa ma intorc o clipa spre mine si sa-mi zic 'nu face asta'. Si totusi, aici spun stop, aici renunt.
Stii, am vrut sa te intreb de ce nu acum, de ce mai tarziu. De ce tacere. De ce nici macar un compromis. De ce ramane totul la fel. Stii, am fost naiva. Multumesc ca m-ai trezit.

Vita de Vie - Pleaca

Acest topic a fost editat de Rose: 30 Jun 2005, 06:15 AM

Cuvinte, cuvinte, cuvinte...prea multe cuvinte. As tacea undeva, pe o strada ascunsa, pe o banca si a fuma o tigara fara sa ridic privirea din pamant. Poate ar bate vantul si mi s-ar scutura florile unui tei in par. Poate as gasi lipsa de intrebari, poate as gasi liniste. Sau, mai bine zis, poate as gasi pur si simplu ceva. Exista o stare dincolo de tristete, inainte de liniste...o stare tampa in care nu poti zice, simti sau face mare lucru. Doar stai, astepti, observi. Te pierzi putin in praf si gri, tot mai departe. As vrea sa fiu afara in ploaie acum...poate iubesc putin prea mult noaptea uneori.

The Cure - Burn

... daca n-ar mai fi cuvinte... si-ar fi culori (nu doar gri!... )... ... ar fi mai usor... sa gasesti ... ceva ... ?

p.s. Scuze pentru deranj.

Da, mi-ar fi...culorile sunt resfrangeri ale sufletului Multumesc, ^mami^

Totusi, daca n-ar fi cuvinte, unde as mai fi eu? Daca nu ar fi cuvinte, emotiile ar fi betegite. Daca nu ar fi cuvinte, ar trebui sa visez doar in imagini si sunete nedefinite. Cat de trist...sa simti ceva si sa nu stii cum se numeste, sa nu ai o notiune atasata.

Frica. Mda...si mie mi-e frica. Mie mi-e des frica. Mai ales noaptea, cand e liniste si-mi urla gandurile. Cand merg pe strada si abia am pe unde pasi de oameni; ma asurzeste zgomotul inimii mele. Cand spun 'la revedere' si ma gandesc ca de fapt 'adio'. Acum, cand scriu. Daca si cuvintelor le e frica sa vorbeasca?

Cateodata, as vrea ca lucrurile sa fie mai simple. Sa fie noaptea noapte, linistea liniste, iubirea iubire. Cateodata, as prefera sa urasc. Cateodata, imi doresc doar sa fug...departe, departe...

Hoooverphonic - Magenta

Stiu ca a trecut prea mult. Nu am nevoie de un calendar care sa-mi aduca aminte de vesnicia care s-a scurs. E iulie. Am ramas ca intr-un vis astazi cand am citit data. Ultimul an s-a scurs pentru mine intre stres si invatat pentru niste examene care astazi ma lasa rece si o iubire ce inca oscileaza nehotarata intre dependenta, nevoie, obisnuinta, autosugestie, orgoliu si prostie. Am invatat sa zambesc la orice, sa rad usor, sa plang mult, sa ma intristez repede, sa-mi inchid sufletul pe masura ce-l deschid. Asta mai ales. Nu pot vorbi despre mine fara sa inchid tocmai esenta pe care vreau s-o dezvalui. Mi-e frica sa nu mai fi ramas nimic de spus...Si m-am saturat sa-mi fie mereu teama, sa 'nu stiu' mereu, sa fie totul un compromis, o asteptare, o incertitudine.
M-am saturat de atatea cuvinte simple care incearca sa dezvaluie complexitatea frumosului. Si nu inteleg pentru ce atatea definitii, cand se poate simti. Nu inteleg de ce refuzul de a pune intrebari este echivalent cu echilibrul. Nu inteleg de cand a fugi de tine, a te ascunde inseamna 'a trai clipa'. Nu inteleg prea multe...si sunt prea obosita pentru a mai incerca sa aflu.
As vrea sa dorm...dar mi-e frica de vise. As vrea sa nu mai aud miile de cuvinte pe care nu le pot rosti. As vrea sa nu ma mai doara ce altii spun despre propriul suflet. As vrea sa nu mai vreau atatea.

Garbage-Milk

Acest topic a fost editat de Rose: 4 Jul 2005, 12:05 AM

Uneori, parca lumina prea puternica se transforma in intuneric. Am cateodata sentimentul ca bunatatea, altruismul si intelepciunea sunt cele mai crunte dovezi de ipocrizie. O spun cu toata fatarnicia unei persoane ce in general traieste sub cuvantul 'echilibrata'.
Oare involuez prin evolutie? Cautand explicatii si o oarece maturitate, am dat aripi unor vise ce-mi par acum batrane. Nu-i ciudat sa simti lumea la picioare atunci cand n-ai nimic? Sa zbori crezand ca ai 15 ani cand a trecut deja o vreme de cand ai devenit major. Sa zambesti mereu doar pentru ca poti.
Sa cazi mereu si sa te ridici cu incapatanare. Sa visezi nesfarsit...pana devine realitatea o imitatie a visului. Asta e fie fericire, fie nebunie. Dar, pana la urma, de ce sa le separ cu atata cruzime? Oare de ce ma simt eu de parca nici o grija a lumii nu mai exista?

Antichrisis - The Farewell

Ce singuratate
sa nu intelegi intelesul
atunci cand exista inteles

Si ce singuratate
sa fii orb pe lumina zilei,-
si surd, ce singuratate,
in toiul cantecului

Dar sa nu-ntelegi
cand nu exista inteles
si sa fii orb la miezul noptii
si surd cand linistea-i desavarsita,-
o, singuratate a singuratatii!

Nichita Stanescu - "Hieroglifa"

Simt ca eu nu mai am ce spune. Nu aici, nu in alta parte. Nu mie, nu nimanui. Nu acum si nu stiu cand mai tarziu. Azi nu ascult nimic, azi e liniste.

Sunt totusi curioasa...ce-ai putea gasi in haosul gandurilor mele? Intr-o lume in care toate culorile sunt o combinatie difuza de negru, violet, verde, albastru e foarte greu sa spui sigur daca soarele rasare sau apune. Imi pare rau daca iti vorbesc putin de sus, dar nu pot sa ma explic fara a-ti arata cum vad ce ma inconjoara. Imi pare rau daca uneori te regasesti in niste aluzii...cel mai probabil nu te inseli. Din pacate, nu prea stiu sa rezist tentatiilor. Sincer, nici mie nu-mi place sa vorbeasca altii cu niste cuvintele ce le vreau ale mele, dar din pacate...we can do so much. Nu-mi place sa-mi pastrez emotiile undeva intr-un colt, li s-ar pierde atat de mult din intensitate...Probabil par atat de ridicola uneori cand zambesc cand nu e nimic amuzant sau imi cobor privirea cand nu exista subinteles. Imi asum totusi riscul. Prefer sa ma consideri slaba, decat moarta. Din nou, iarta-ma pentru haos, sper ca intr-o zi sa te surprind placut cu altceva...

Dire Straits - Love over gold

Chiar nu as fi vrut sa mai scriu nimic legat de scoala, bac, admitere sau prostii d-astea, dar... Am avut ieri admiterea la Universitate, la Informatica si cred ca a fost totul destul de bine. Maine am Cibernetica, la ASE. Si...imi e frica, mi-e din ce in ce mai frica Nici n-as stii sa spun exact de ce...in bac am 9.85, cred ca sunt in primii 5 din punctul asta de vedere, la economie mizez pe punctaj maxim si mate cred ca o sa fie bine. Si totusi...imi este frica. Poate cel mai mult ma tem sa nu dezamagesc. Prea multa lume are incredere ca o sa fac bine, ca o sa intru fara problema acolo unde vreau. Nimeni in afara de mine nu pare sa-si faca vreo grija serioasa. Probabil asta a fost intotdeauna greseala mea: ma evaluez dupa standarde prea ridicate, ma nelinisteste orice greseala si mi-e foarte greu sa trec peste 'scapari'. Mi-e greu sa trec peste vreun rezultat mediocru, nu vreau doar sa fiu suficient de buna, vreau sa fiu mereu cea mai buna si uneori, asta chiar nu se poate Uf...trebuie sa ies putin din casa, sa-mi limpezesc mintea...sper sa fie bine

Acest topic a fost editat de Rose: 25 Jul 2005, 04:07 PM

Acum cateva saptamani ii sugeram unui prieten ca 'sufletul' e doar o notiune. Mi-a zis calm punctul sau de vedere, trecand peste mica mea revolta. Probabil a pus-o pe seama oboselii combinate cu o oarece doza de dezamagire. Desi ma cam 'dezaxeaza' sa nu fiu luata in serios, atunci a fost mai bine...eram stupida Mi-era putina teama de liniste, gandurile incep de obicei sa tipe atunci. Adevarul e ca uneori uitarea, ca simpla festa a memoriei, e amuzanta. Mi-au placut intotdeauna fatetele multiple ale oricarui lucru si m-a incantat relativitatea. Mi-a dat mereu senzatia de bogatie si, de ce nu, de complexitate.
Lucrurile nu sunt asa cum par, dar, pana la urma, si imaginile sunt interesate Nu vreau sa ma iau in serios atat de mult incat sa spun ca orice minciuna dauneaza... cateodata e atat de multa inocenta in spate ca ar fi pacat sa daram un castel s-asa fragil de carti de joc. Nu stiu daca are vreo importanta, dar azi mi-am amintit ca-mi colorez singura cadrele viitoare

Garbage - When I grow up

Zambesc putin fastacit....am emotii. Timpul te face stangaci. Iar eu sunt inca putin buimaca, incercand sa ma obisnuiesc cu castile in care se aude 'All is full of love' incet, ca o soapta. Ma uit la un fluture roz si imi aduc aminte de un zambet, acelasi, mereu, care se reflecta in al meu.

Am cautat atat de mult cuvintele care sa reflecte simtirea. Dar ele nu exista. E doar tacere, e doar perceptia sufletului ce umple golurile. Iar eu....eu sunt inca aici. Sunt mereu 'aici'. Mi-e doar frica sa vorbesc, poate ma voi trezi. Cand nu vreau decat sa ma pierd tot mai mult, nu vreau decat sa vad cat de mult mai pot.

Inca mai am ce spune si imi asum riscul unei 'declaratii riscante': multumesc ca ti-e dor, multumesc ca existi.

A.