...by Jhon Fitzgerald Kennedy.

-------
AVE!
-------
F.'.

Daca ati mai avea de trait 24 de ore cum ati dori sa le petreceti? Intr-adevar poate parea o idee stranie, dar este cat se poate de serioasa si, de ce nu, reala. Cum ne-am putea dezlipi de tot ceea ce ne-a legat? Cine ar avea curajul de a merge inainte stiind ca nu se va mai putea uita niciodata inapoi? Trebuie sa ne iubim cu totii sau sa murim, a afirmat intr-un moment de geniu absolut Aulden. Dar ce este iubirea? Poate fi un act rational sau doar irosiri, iluzii, care sa ne umple aviditatea de stari si trairi sufletesti, daca iubirea nu poate fi descrisa deoarece nu o putem invata, de fapt, niciodata? Ar renunta un om la averea sa pentru o clipa de fericire, de iubire autentica? Dar ce invatam noi de fapt din toata filosofia vietii? Ca ne indreptam inexorabil catre moarte? Merita viata traita asadar? Filosofii raspund afirmativ, poetii boemi compun balade memorabile, iar credinciosii in Dumnezeu, indiferent de religie ori profeti, spera ca CINEVA, chiar si in momentele cele mai dificile ori de fericire intensa, este acolo sus si ii priveste, avand o grija paternala de ei. Si acestia din urma, credinciosii, isi duc sinuoasa viata mai departe. Suntem muritori cu toti, dar ce putem face ca sa ramanem imortalizati intru vesnicia amintirilor? Amintirile sunt eterne si necreate, au partea lor de divinitate si fatalitate.
Are vreun sens discursul de pana acum? Drept vorbind nu stiu cu siguranta. Poate ar trebui sa plangem mai des ca sa intram in contact cu adevaratul eu ca sa raspundem la intrebare sau poate ca nu.
Cand suntem copii mici dorim sa fim ingrijiti, sa fim atinsi si iubiti. Cand suntem in pragul mortii dorim la fel doar cu o intensitate mai mare. Chestiunea stranie, dar reala, este ca intre cele doua, la mijloc, dorim ca sa fim iubiti si atinsi mai mult decat in copilarie sau la batranete. Poate ca nu stim cum sa ne luam ramas bun de la viata ca sa imbratisam moartea. Dar, in fapt, cine este? Poti muri linistit ca ai trait o viata, ca ai dus la capat mesajul tau catre lume, ca la sfarsitul zilei sa tragi linie la tot? Evident intervine poezia mortii. Probabil ca am starnit ceva rumoare pana acum. Dar ia aminte la ce iti zic.
Cand am sa mor eu tu ai sa vorbesti iar eu am sa te ascult, draga cititorule. Cred ca lectiile dure ale vietii tin mai mult decat poate cuprinde viata insasi.
Toti suntem datori cu o moarte, iar viata ne este anticamera in care ne traim preludiul.
Poate ca viata unui om nu este importanta dar nimic nu valoreaza mai mult decat o viata.
Cine a invatat sa moara stie cum sa traiasca. Aulden a spus-o genial, ca ultima vorba de duh. Ce monstru, si cat de real!
In acest tumult si framantari caduce sa nu uitam ca lectia vietii continua, iar ca noi, muritorii, suntem aceeasi, eterni si neschimbati intr-o istorie ce se repeta de eoni incoace.


-----
F.'.
-----

Da, ce poti face tu pentru tara...Poti sa lupti, sa rezisti vicisitudinilor, sa-i convingi si pe altii sa nu se multumeasca cu putinul cotidian, sa aiba curajul de a-si face planuri pe o durata mai mai mare de un an.
Poate din discutia asta am invatat sa-i ascultam si pe altii pana la capat, sa ne convingem ca nu suntem singuri in lupta contra degradarii morale. Adica sa speram in mai bine si sa nu ne raportam la trecutul recent cand "asa cum era Nea Nicu dadea la toata lumea casa si masa".

Cred ca omul..asa cum este el..este cel mai mare mister si cea mai mare ciudatenie a universului.
Diversitate,..complexitate...
Capabil de orice ...de la canibalism..la critica ratiunii pure,..se transforma continuu,..se adapteaza continuu.
Rade,..plange,..se bucura,..sufera,..viseaza..
"A spune ca omul este un amestec de putere si slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare,..nu inseamna a-i face proces, ci a-l defini" (Diderot)

Copernic: daca am mai avea de trait numai 24 de ore.... mi se pare geniala scrisoarea lui marquez, ca raspuns la asta. cred ca am mai postat-o undeva pe han. dar nu cred ca deranjez daca o mai "arat" o data, poate invatam ceva din rindurile acestea:

PAPUSA DE CIRPA
Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o papusa de cirpa si mi-ar darui un pic de viata, s-ar putea sa nu-i spun tot ce gindesc, in definitiv. As gindi tot ce spun.
As da pret lucrurilor nu pentru cit valoreaza, ci pentru ce semnifica ele.
As dormi putin, as visa mai mult, inteleg ca pentru fiecare minut cind inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cind ceilalti se opresc, m-as destepta cind ceilalti dorm.
As asculta cind ceilalti vorbesc si ce m-as bucura de-o buna inghetata de ciocolata!
Daca Dumnezeu m-ar cinsti cu un crimpei de viata, m-as imbraca simplu si m-as arunca pe brinci la pamint. Lasind descoperit nu numai corpul meu, ci si sufletul.
Doamne, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta sa rasara soarele.
As picta un vis de Van Gogh, iar pe stele as scrie un poem de Bendetti. Un cintec al lui Seratt ar fi serenada pe care as oferi-o lunii.
As stropi cu lacrimile trandafirii, pentru a simti durerea spinilor lor si sarutul de singe de pe petalele lor… Doamne, daca as avea un crimpei de viata… Nu as lasa sa treaca un moment fara sa spun oamenilor ca iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau pe fiecare barbat ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Le-as dovedi oamenilor cit gresesc gindind ca inceteaza sa iubeasca atunci cind imbatrinesc, fara sa stie ca imbatrinesc numai cind inceteaza sa iubeasca.
I-as darui aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete el singur sa zboare. Pe batrini i-as invata ca moartea nu vine cu batrinetea, ci cu uitarea. Atitea lucruri am invatat de la voi, oamenii…
Am invatat ca toata lumea vrea sa iubeasca pe culmea muntelui, fara sa stie ca adevarata fericire sta in forma urcusului spre culme.
Am invatat ca atunci cind un nou-nascut stringe cu micul lui pumn, pentru prima data, degetul tatalui lui, il prinde pentru totdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe celalalt de sus numai cind l-a ajutat sa se ridice.
Sunt atitea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi dar, pina la urma, nu au sa-mi foloseasca prea mult, pentru ca atunci cind ma vor aseza in acel geamantan, din nefericire, voi fi ocupat cu muritul…




Iar in ce priveste condamnarea la libertate, e cit se poate de adevarat. Viata este acea libertate, cred eu. Si trebuie sa stii s-o traiesti, sa ispasesti cit mai bine aceasta condamnare. Majoritatea nu stiu cum sa o faca si se pierd in tot felul de temeri, de false impresii s.a. S-ar putea discuta multe pe marginea acestui enunt.

Absolut geniala redactarea draga nefertiti. Citind-o este ca si cum as fi gustat din insasi licoarea zeilor, al lor nectar ambrosian si parca, pret de o clipa, si raceala mi-a trecut.
Iata un exemplu de om al cetatii, iar redactarea citata de mine releva modestia sa, atat cat si maretia de a fi adus in discutie exceptionala epistola semnata Marques.

--------
AVE!
--------
F.'.

Ceea ce ne face sa fim oameni? Sensul.

Ce ma face sa fiu om? Stiu si eu... cred ca puterea de a iubi, de a ierta si de a fi bun cu cei din jur.

Suntem oameni pentru ca avem constiinta,nu facem ce vrem si ce ne place ca animalele(celelate
fiinte vii cunoscute).Sa explic cum e cu constiinta e complicat

Probabil ca iar o sa se gaseasca cei ce o sa-mi sara-n cap !!!

Singurul lucru ce ne face sa fim oameni ( diferent de animale ) e doar rautatea, invidia si cazurile in care suntem mai rau ca animalele

Atat

Sorin.

Pai daca nu explici ce e cu constiinta aia, ai spus doar apa de ploaie. Ai repetat ce au spus multi oameni (nu numai pe forum).
Si in plus, si faptul ca numai omul are constiinta nu este asa de cert pe cat incerci tu sa afirmi.
Cat despre a face ceeace vrem sa facem, eu iti sugerez sa te mai gandesti. Incearca sa intelegi procesul de invatare, mai ales invatare prin constrangere, care se aplica in aceeasi masura la animale cat si la oameni.
Iar in privinta afirmatiei "animalele-celelalte fiinte vii", tu tocmai ai afirmat ca plantele si fiintele unicelulare sunt lipsite de viata.

Acest topic a fost editat de axel: 26 Jan 2004, 11:00 PM

Esti totusi prea radical.Intr-adevar ne caracterizeaza si rautatea, si de multe
ori nu din cauza instinctului de supravietuire.
Dar dincolo de mizeria umana exista si sensibilitate, uneori atat de bine ascunsa
incat e greu de sesizat.

Sorine, nu-ti sar in cap poate erai doar dezamagit, asa cum se intampla fiecaruia cand vede ce in jur...dar nu cred ca tu consideri ca numai lucrurile negative sunt cele care ne diferentiaza de animale, hai, nu-i asa?

Sperante? Dorinte? Bucurii? Placeri? Dureri? A trai? A muri? Oare care om ar fi in stare sa defineasca vre-unul din aceste concepte, fara a baleia , a se codi, a recurge la citate, la amintiri de undeva, din ancenstral, folosindu-si in special unul,sau pentru cei mai evoluati, doua sau chiar trei simturi odata. Oare de ce avem tendinta de a despica intotdeauna firul in patru (faimoasa tetrapiloctomie cum bine o definea Eco; na ca si eu am apelat la unul de o mie de ori mai destept ca mine...) si nu ne multumim sa contemplam, sperand ca una din minunile ce se perinda pe langa noi, sa ne atinga macar, daca nu sa ne patrunda, si sa ne faca sa realizam, macar senzitiv daca nu constient, la sensul si rostul nostru aici. Sa ne dea macar ideea conceptului de om. Ne pierdem in amanunte cotidiene si definirea relatiilor interumane, folosindu-ne mai mult de jumatate din capacitatile intelectuale, in directii fara sens, chiar daca la un moment dat sunt atat de placute. Si ne place sa discutam. Dar oare comunicam, sau paharul cu apa rece ne face sa uitam de izvor. Si e atat de comod sa dai drumul la robinet.......... Daca , un om , ar intui calea, modalitatea cunoasterii, ar arata-o celorlalti, inainte de a vedea singur, ce e la capat? Ar avea altruismul necesar, de a mai lua pe cineva cu el, chiar daca pista ar putea fi falsa, si la capat deziluzia? Sau Egoismul acerb ce pune in miscare mai mult de jumatate din actiunile acestei lumi, ar triumfa, si sub pretextul nesigurantei, a drumului gresit, am pleca singuri. Si daca la capat, cand, poate, am avea revelatia, nu ne-am mai putea intoarce sa spunem si celorlalti?

Ce ne face sa fim oameni? SUFERINTA

Acest topic a fost editat de Tyra: 3 Feb 2004, 03:10 AM

De ce, animalele nu sufera?

Suferinta sufleteasca. Nu stiu... asta cred. O fi, n-o fi?....

Suntem oameni datorita informatiei genetice continute in ADN...nu?...

Daca ar fi sa caracterizez omul printr-un singur cuvant (si poate ar fi bine un topic separat pentru asta ), cred ca as alege a abstractiza

Eu as alege "a complica"

Prima idee care imi vine: imaginatia.

Ratiunea (care nu exclude imaginatia )

Pentru ca nu spera.........

Faptul ca ne punem asa o intrebare .
(in gluma, dar si in serios..; din gluma in serios traduceti voi )

Pana la urma, cine stie cu adevarat ca animalele nu gandesc la fel de profun ca noi? Cine a studiat un vierme si a descoperit totul, dar absolut totul despre el? Si sa nu mai vorbim de delfini sau... orice alt animal care e o enigma. Pana la urma, toate sunt enigme pentru noi.

Ratiune, imaginatie, abstractizare ... aspecte doar ale aceleiasi trasaturi ... umane.

Gestul Cameliei Csiki, jurnalista care a fost "omul din umbra" in actiunea de salvare a vietii Lucicai Bunghez.
A reusit sa indeplineasca o promisiune aproape imposibila in conditiile birocratiei din Romania si a remanierilor periodice
ale ministerului Sanatatii si Familiei.
A trecut peste diagnosticele pesimiste, peste neincrederea medicilor in sansele de supravietuire ale pacientei, a intrat in legatura cu oameni pe care i-a vazut doar in momentul in care acestia au ajuns la Bucuresti si a reusit. Numele ei nu a fost pomenit cu tam-tam de mass-media, nu si-a asumat nici o clipa rolul de salvator minune si nici nu a primit vreo medalie de cetatean de onoare.Are doar meritul de a fi ajutat un necunoscut sa traiasca.

Invit membrii forumului sa reanvie acest topic interesant.
Prima chestiune ce contureaza omul, ca fiinta superioara, ca entitate care se dezvolta prin sine insusi, este intelectul, de aici tragandu-si seva atat constiinta, abstractizarea, cat si celelalte elemente ale ecuatiei umane.

F.'.

@Minerval, ce limbaj pompos folosesti Poate ca simplitate este esenta umana ...

Ziua buna. Draga domnule rossi, eu vorbesc asa cum gandesc si scriu in aceeasi maniera cum vorbesc, ca sa parafrazez un cunoscut filosof. Insa, daca mi-ati facut o provocare as vrea sa va provoc si eu pe dvs. la un joc al imaginatiei, al imaginii personale, intime ori exteriorizate.
Cum considerati dvs. un om a fi normal si cum considerati ca s-ar prezenta o persoana anormala? Care sunt premisele dupa care trageti concluziile si dupa ce model creat ori urmat va conturati opiniile? Iata cateva idei de dezbatut.
Va stimez si apreciez implicarea dvs. in universul infinit al imaginatiei. Toate panzele sus...

F.'.

Acest topic a fost editat de Minerval: 29 Jun 2004, 07:28 PM

In primul rand sunt de parere ca nu exista persoane "normale" si "anormale". Nici macar un nebun nu poate fi considerat anormal, fiindca sunt si altii ca el. Poate ca Dumnezeu asa a dorit nu? Alt lucru, nimeni nu e perfect pe lumea asta, nimeni nu poate sa traga o linie a normalitatii sau a anormalitatii.
Nu imi creez opiniile dupa nici un model, pur si simplu mi le creez singur pana la urma, influentele sunt minime.
Nu exista oameni "mai superiori" ca altii, ne nastem si murim egali... "Parerea mea"...

Draga domnule rossi, eu vorbesc asa cum gandesc si scriu in aceeasi maniera in care vorbesc, ca sa parafrazez un cunoscut filosof.

Invit membrii forumului sa reinvie acest topic interesant.
Prima chestiune ce contureaza omul, ca fiinta superioara, ca entitate care se dezvolta prin sine insasi, este intelectul, de aici tragandu-si seva atat constiinta, abstractizarea, cat si celelalte elemente ale ecuatiei umane.

Poate ca nu ar strica un pic de atentie la gramatica, daca limbajul se vrea elevat, nu crezi?

No offence...

Edit: Si scuze de offtopic...

Acest topic a fost editat de E.B.E.: 30 Jun 2004, 01:15 AM

Domnule EBE luati ceaslovul gramaticii la puricat si recititi.
A se vedea:
1) cum vorbesc este la fel de corect precum este formularea in care, asta daca ma refer la o maniera atare sau nu; textul nu precizeaza, dvs. de ce vreti oare?
2) reanvie este corect gramatical, scris cu 'i' din 'a' (nu merg diacriticile!!); in cadrul unui cuvant 'i'-ul vechi este schimbat in 'a'; aici ma poate sustine atat Regulamentul cat si Mihai; pace tie, fratele meu alb!
3) recitez pentru o mai buna observare: "(...)Prima chestiune ce contureaza omul, ca fiinta superioara, ca entitate care se dezvolta prin sine insasi(...), aceasta este corelatia propusa de dvs., dar este eronata; omul (el), se potriveste cu insusi, in acest context.

Asadar si prin urmare EBE n-avu rabdare...

.'.

Acest topic a fost editat de Minerval: 3 Jul 2004, 12:44 AM

Imi pare foarte rau ca trebuie sa continuu cu inca un offtopic, dar o voi face...

Nu voi mai discuta prima corectura pe care am facut-o, deoarece nu o pot sustine prin cunostinte de gramatica. Simt totusi, cu simtul vorbitorului nativ de limba romana, ca varianta mea este, daca nu singura corecta, cea care se potriveste cel mai bine in context.

Cat despre cea de-a doua corectura... imi pare rau, dar verbele compuse printr-un prefix si un verb radacina (aici: a invia) isi pastreaza "î" din i chiar in mijlocul cuvantului... Asta e regula folosita in momentul de fata in gramatica romana.

Nu ai dreptate... "prin sine insasi" este un complement circumstantial de mod (corecteaza-ma daca gresesc, de numele sau nu sunt sigur, e mult din clasa a VIII-a ) care (si aici sunt sigur) se refera la substantivul "entitate". Fac chiar parte din aceeasi propozitie subordonata a frazei, pe cand "omul" este dintr-o cu totul alta propozitie, cea principala.

Degeaba logica frazei a vrut sa fie alta, gramatica trebuie sa se muleze pe logica si daca aceasta nu se intampla, logica ajunge incorect la receptor...

Iar acesta este ultimul meu mesaj referitor la gramatica pe care il postez pe acest topic.

Numa' binie, E.B.E.

cam 2% din codul nostru genetic...

altfel am fi cimpanzei.

Acest topic a fost editat de ComicDiva: 3 Jul 2004, 05:04 PM