<<Cred ca acelor oameni care sunt obisnuiti cu lumea asa cum e ea, chiar daca unele lucruri sunt rele, le e greu sa se schimbe. Si se dau batuti. Si cand ei fac asta toata lumea are de pierdut. In aceste clipe imi este greu sa transmit ceva. A fost frumos cat a durat, pe masura asteptarilor mele. E dificil. Nu poti planifica nimic, dar trebuie sa fim mai atenti la cei din jurul nostru. Sa avem grija de ei, sa-i protejam. Pentru ca ei nu stiu intotdeauna de ce au nevoie. Este marea sansa de a repara ceva, dar nu ca la o bicicleta. Poti repara un om. Probabil ca asta isi doreste fiecare de ziua sa, ca toata lumea sa "plateasca in avans". Dar nu pot cere asta pe baza unei supozitii. Trebuie ca sa-ti doresti acest lucru cu adevarat. De ce, veti intreba. E simplu raspunsul. Pentru ca eu mi-am pus deja dorinta. Dorinta de a fi om. Nimic mai mult dar nici mai putin decat atat.>>

Am vrut sa fac o "plata in avans" in materie de Ratiune si Adevar, dar mi s-a dat cu tifla in nas, din partea unui user pe denumirea sa 1,6. Cuvintele magistrale de mai sus reprezinta un extract din ecranizarea absolut geniala "Pay it forward", si le-am asezat drept motto pentru a crea o imagine. O imagine a umanitatii si a ce inseamna a fi om in aceasta lume in schimbare. Am incercat (si sa fiu scuzat daca s-a intamplat uneori sa nu fiu pe aproape) in a evidentia cat mai in concret, la subiect si cu argumentatii concludente temele tratate de catre topicele atare, pentru ca sa se observe la sfarsit, cand trasam linia de final pe aceasta zi sau cealalta care a trecut, ca da, am inteles ceva si ca da ne-a placut sa fim in compania calitatii, a bucuriei de a fi citi ceva placut si antrenant. Nu sunt un geniu, nu sunt academician, si nici pe departe licentiat la vreo universitate gen Harvard, insa studiile si cunostintele dobandite aci pe aceste plaiuri mioritice imi dau curajul de a spune intotdeauna lucrurilor pe nume, si nicidecum altfel. Mi s-a mai spus ca sunt prea sententios, ori poate prea ironic, dar eu unul stiam ca a face ironii este o adevarata capodopera, si chiar mestesug al oamenilor, daca nu talentati, macar intelectuali. Si in aceasta umila titulatura, hulita de multi si acceptata de prea putini toti intelectualii isi duc veacul, asemenea celor care deja au fost capatuiti cu cele cunostinte, si parca lumea nu le mai ajunge, ori poate ei nu mai ajung lumii.

Suntem oameni cu toti, si prin urmare cu totii putem cade in greseala. Doresc pe aceasta cale sa-si exprime fiecare parerea asupra extrasului de mai sus, asupra imaginii formate si cum ii poate influenta ori nu cele redactate cu grija de subsemnat. Ce rautati ati comis, fara sau cu voia voastra, in anumite cazuri, si cate din acestea au fost "reparate".

Eu sunt dispus sa-mi dau "demisia" de pe acest forum daca se strang voturile de rigoare, evident insotite de argumentatiile de rigoare. M-am obosit sa tot fac compromisuri cu promiscuitatea. Este de ajuns. Am obosit sa tot ma prefac ca nu doresc sa spun acel adevar in care cred, cu pretul de a nu strica eticheta interpretata de unul sau altul ca fiind "x" corecta si "y" gresita. Cea mai mare dreptate si cel mai mare adevar pornesc de la cea mai mare rigoare, insa Albert Camus, in opinia mea, concretizeaza cel mai bine teoria adevarului si al caracterului deontologic, inerenta libertatii: "Libertatea este dreptul de a nu minti".

Cu totii suntem oameni. Sa dam dovada de umanitatea noastra dorindu-ne a fi nimic mai mult, dar nici mai putin decat ne-am propus. Sa fim noi insine, si prin aceasta liberi.

Despre ontopic si offtopic nu consider ca mai trebuie sa mai repet, dar amintesc doar ca postarile "nelalocul" lor vor fi expulzate cu cea mai mare placere.

Martorul Ratiunii!
------------
Heilige!
------------

Acest topic a fost editat de Copernic: 26 Jul 2003, 09:39 PM

Draga prietene, topicul tau apare intr-un moment cum nu se putea mai potrivit. N-o sa spun de ce, si sper sa nu ma intrebe nimeni ! Ca sa "repari" un om, trebuie mai intai sa te faci inteles, dar mai ales pretuit! Altfel patesti exact cum ai spus: ti se da cu tifla... In nici un caz judecand in stanga si-n dreapta, si aducand argumente pe care ei oricum nu le iau in seama, nu vei putea schimba un caracter din inertia lui... Am vazut cativa care si-au facut antipatii din primul moment cand au spus o parere care aducea anumite oprelisti modului de viata cu care omul s-a obisnuit deja ! Cu forta nu poti schimba pe nimeni. Dimpotriva, mai rau il inversunezi pe acel om, si te poate el darama pe tine, desi tu crezi ca te tii foarte bine in Adevarul tau. Daca nu ai o strategie, mergi pe intuitie sau hazard. Cand iti doresti cu adevarat sa fii om, in mod sigur ti se vor oferi multiple posibilitati, dar si foarte multe capcane. Nu-i usor sa iesi nesifonat... Ba ai ocazia sa fii botit rau de tot, daca nu-ti cunosti indeajuns propriul profil psihologic si limitele in care iti permiti sa te desfasori. Nu toti sunt nascuti "sa repare oameni"... Unii se chinuie din rasputeri, fara efecte laudabile, in timp ce altii, nu depun nici cel mai mic efort... Se pomenesc brusc in mijlocul unor evenimente pe care nu ei le-au premeditat, dar fac o treaba de invidiat... Asta pentru ca fiecare dintre noi s-a nascut sub un anumit semn... Sfarsitul vietii iti poate da rezultatul final : carui scop ai slujit, si care a fost efectul muncii tale ? Ai adunat averi, sau suflete salvate? Isi aminteste cineva de tine cu drag, sau te-ai umplut de un anonimat infloritor...
Astazi, draga Copernic, pot spune ca am mai salvat doi oameni... Unul dintre ei am fost chiar eu!!!

Intr-adevar, in misia noastra de perfectionare nu trebuie sa uitam a ne salva si pe noi insine.
Gasesc destul de interesant topicul, si prin urmare invit, pe aceasta cale, pe toti cei care doresc sa ne impartaseasca cate ceva din "launtrul" lor.

Martorul Ratiunii!
---------
AVE!
---------

Interesant.
Si pentru mine acest topic vine intr-un moment foarte bun.
Chiar zilele trecute, dandu-mi seama ca ma pierd pe zi ce trece, mi-am spus in gand ca voi trage o cruce peste mine si una si mai mare peste tot ceea ce am vrut sa fiu....
E ciudat cum mi-am adus aminte in acele clipe de "pierzanie" a propriului Eu, aceasta mica parafrazare a unui citat din Cioran...din Pe culmile disperarii daca nu ma insel.
In jumatate din citatul de la inceputul topicului m-am regasit. Acea "pierzanie" descrisa in citat am simtit-o si eu.

Nu sunt un intelectual, ar fi si culmea sa pretind la varsta mea sa fiu asa ceva, insa nu sunt nici altceva.
Jumatate din viata am trait-o intr-o visare aproape continua. Ma refugiam in vis cu fiecare carte citita. Inutil sa mai spus ca am citit destul de multe carti. Insa, la un moment dat, acea lume utopica s-a spulberat. Viata reala, autentica, i-a luat locul, cam prea brutal as zice eu. In acele momente utopice, de vis, aveam impresia ca stiam ce inseamna sa fii om, in adevaratul sens al cuvantului, si ma conduceam dupa principiile aferente. Normal, idealismul cu toate princiile sale nu m-au dus nicaieri, decat la niste compromisuri, cum spuneam, cam brutale, nesatifacatoare si deseori contradictorii. In acele momente mi s-a probusit aproape intrega filozofie de viata. Nu mai stiam ce inseamna sa fii om cu adevarat....Normal, treptat, am reusit sa-mi refac filozofia insa de acesta data cu o puternica aplicabilitate in planul real.

O vreme, dupa ce m-am adaptat noii conditii, a fost bine. Dar, curand am realizat ca adancurile abisului pe care credeam ca le-am intrezarit sunt mult mai profunde decat banuiam. Mi-am dat seama ca dupa Visare a urmat Iluzia. Somnul cu ochii inchis s-a transformat intr-unul cu ochii deschisi. Acum, sunt din nou in etapa "pierzaniei", a deznadejdii....Am inceput sa umblu printre niste iluzii in ruine....peste Vise moarte sau in agonie, ce se zbat intre infinitul abisului si neantului pe strazile ruinate ale Iluziei...

Ma scuzati, observ ca am dat-o pe jumatate in fantastic.... si cred ca ar fi mai bine ma opresc aici. Totusi, sper ca-mi intelegeti gandurile

Acest topic a fost editat de black ice: 27 Jul 2003, 11:59 PM

black ice Trimis pe Jul 28 2003, 12:56 AM

QUOTE

Totusi, sper ca-mi intelegeti gandurile

Cum nu se poate mai bine, B.I. ... Ba cred ca modul tau de exprimare are o mare influenta asupra placerii de a citi... printre randuri !
Altfel... nu trebuie sa-ti faci prea mari complexe... Incet-incet, sita propriei tale constiinte va cerne tot ce tine de putred sau efemer, ramanand doar nectarul cuvintelor , invaluind diamantul Adevarului...
Putini de varsta ta au o asemenea revelatie...

Dragul meu black ice, gandesti prea mult.

De cate ori mi s-a spus asta de-alungul vietii mele, habar nu aveti... "Gandesti prea mult".
Probabil ca e aceeasi idee cu vorba "fericiti cu adevarat sunt numai prostii si nebunii"... Adica iti trebuie o anumita doza de inconstienta ca sa treci prin viata fara anumite dureri sau dezamagiri, asta inseamna, nu? Si nu ca as crede in fericirea totala (consider ca fericirea vine in momente, nu poate fi ceva permanent) dar multumirea de sine este in mare parte realizabila doar cu sacrificii foarte mari si care nu corespund cu felul de functionare al societatii din ziua de azi. Si asta la randul ei aduce nemultumirea ca nu esti ca restul lumii... Un cerc vicios din care nu poti iesi decat daca iti stabilesti prioritatile corect.

Principii si idealisme - personal am inteles de mult ca sunt inutile. De cate ori am avut convingeri in aparenta de neclintit, universul a decis sa-mi demonstreze opusul. Si totusi, poti trai fara principii? fara teluri? Daca ma uit in jurul meu se poate, dar nu imi place ce inseamna. Si cercul continua in mintea mea...

De un an de zile am ales sa ies din joc. Stau inafara lumii si privesc. Si gandesc. Si nu am ajuns la nici o concluzie. Nu vad nici o solutie decat sa fiu acelasi dron prefabricat de societate, si sa functionez cu un zambet tamp pe o fata aparenta - iar in sinea mea sa raman acelasi suflet innabusit si chinuit de dorinte, cu vise foarte probabil irealizabile. Imi mai ramane sa gasesc curajul sa re-intru in vartejul inconstient, nebun, de-afara.

Cat despre rautati, asta este povestea mea. Am o prietena care acum cativa ani (buni) m-a surprins cu daruirea ei - isi acorda fiecare clipa libera nevoilor altora cu o lipsa de egoism care m-a marcat profund. Mi-am spus ca vreau sa fiu buna ca ea. Am ajutat pe cineva atunci cand am putut, am oferit macar un sfat daca mai mult nu s-a putut, un umar de sprijin sau de plans pe el daca asta era nevoie. Cu toate astea, niciodata nu am ajuns la gradul de daruire totala al prietenei mele. De-a lungul anilor, am invatat sa spun uneori "nu", nu am fost capabila sa ma sacrific pe mine pentru nevoile (minore) ale altora. Am invatat ca eu sunt cea mai importanta persoana din viata mea. Intre timp, prietena mea este in continuare la fel de buna, dar se plange intr-una si este total nefericita. Este bolnava si nu se duce la doctor pentru ca nu are timp pentru ea.
Cu toate astea, inca mai cred ca de cate ori am spus "nu" cuiva, am comis o rautate. Dar sunt eu. E parte din mine. Daca as face ceva pentru cineva care nu vine din inima, m-as trada pe mine insumi.

Bine - rau - greseli - principii... Suntem imperfecti si atat de diferiti unul de celalalt. Daca nu era asa am fi trait intr-o perfecta armonie.

Pertinent la discutie cred ca este acea expresie: Dubito ergo cogito, cogito ergo sum. Francezul s-a exprimat cat se putea de bine, contragand esenta spiritului uman, cat si al rezultatului final, acea valoare de nepretuit pe care o poseda omul - mintea sa, gandirea, in speta.
Urez tuturor sa ganditi cat mai mult, si neancetat sa va puneti intrebari, fiindca daca nu le-am pune ar fi ca si cum am ucide un potential raspuns la una dintre acestea.

Martorul Ratiunii!
----------
AVE!
----------

Gandirea "prea multa" niciodata nu a fost de prisos... Dar poate ca nu exista nimeni care sa poata sustine ca gandeste prea mult, poate ca inca nu a aparut acel individ care sa surclasese prin propria sa gandire intreaga omenire. Dar poate ca acest individ este doar o fantosa si nu are nici o sansa sa apara vreodata.

To think or not to think... that is the question?


Martorul Ratiunii!
----------
AVE!
----------

Liberi suntem cu totii, Copernic, doar ca nu toti au curajul sa priveasca in oglinda sufletului, de teama sa nu-si descopere brusc propriile limite in raport cu lumea inconjuratoare... Sub o forma sau alta, cu totii ne mintim, atribuindu-ne calitati reale doar in imaginatia noasta... Pentru ca poti sa fii geniu intr-un domeniu sau altul, pot sa ti se aduca elogii care sa-ti umfle pieptul pana la a face explozie, poti sa-ti trambitezi in stanga si-n dreapta infaibilitatea logicii tale, chiar daca cei de pe margine vad cam in ce ape te scalzi, poti sa imparti zambete si chiar daruri cu multa marinimie, toate astea nu inseamna absolut nimic daca ai inima plina de sine, si nu de modestie, de interese mascate si nu de altruism...
Prin anii 80, umbla prin Bucuresti un fost "boier" caruia comunismul ii luase totul, iar el innebunise. Aveam vreo 17 ani cand l-am vazut ratacind prin Giulesti, si retin inca destul de exact ceea ce spunea : "A fi OM , e lucru mare ! A fi prost, e orisicare! Dar cine-i mai prost ca mine in Romania Mare ? Viva ! Unde mi-s caii? Unde mi-e via? Unde mi-e mosia? Dar unde mi-e Maria ???"... De multe ori, trebuie sa fii nebun sa recunosti un adevar, pentru ca semenii tai, cu nimic mai presus decat tine, sa nu te trateze dintr-o data de la o inaltime ametitoare... Cu totii ne recunoastem limitele, dar avem mare grija sa ramana adanc ascunse in marele nostru complex...

Intr-adevar Omule Bun ai mare dreptate in ceea ce spui. Drept urmare te invit, in disponibilitatea timpului, la a da un raspuns in ce priveste urmatoarea chestiune filosofica. Jean Paul Sartre afirma ca "Omul este condamnat la libertate". La ce crezi ca s-a referit ilustrul om al cetatii?

In rubrica Editorial am scris, in 3 parti denumite Principiile dreptului penal, anumite idei filosofice, insa ceea ce importa rezida in analiza/argumentele filosofice prezentate in partea I a eseului deoarece prezint o tentativa de explicare a ideii sus-mentionate apartinand lui J. P. Sartre.


Martorul Ratiunii!
--------
AVE!
--------

Draga prietene, inteleg ca tu ai nevoie de un partener de discutie, cu care sa dezbati marile probleme ale lumii. Din pacate timpul meu alearga mult prea rapid, pentru a-mi permite astfel de chestiuni. Si... nici nu ma simt in masura sa tin pasul cu documentatiile tale. Principiile mele isi au sorgintea mai degraba in viata, decat in JP Sartre , Shopenhauer sau Camus... Sunt convins ca pe alocuri ideile noastre au un sens comun, (desi Camus m-a cam lasat perplex in ciudatenia cu care-si detalia caracterele personajelor ). Omul este intotdeauna un unicat, si trebuie luat ca atare. Cand i se impune o regula si este constrans sa o urmeze, in general gandeste "mecanic", si nu prea e dispus sa-si faca mustrari de constiinta. Cand insa are libertatea de a face absolut ce-i trece prin cap, pentru unii acest aspect poate fi o adevarata tortura, intrucat nu mai pot da vina pe nimeni in cazul in care directia aleasa este catastrofala. A fi condamnat la libertate implica a te feri de fapt de tentatiile cele mai sublime... E paradoxal sa devii suspicios in asemenea cazuri, dar in fond tocmai lipsa suspiciunii te-ar putea face sa-ti pierzi...libertatea...
Acum, imi pare rau, e tarziu, si nu am timp nici sa citesc ceea ce-ai postat la "editoriale" si nici sa intru prea adanc in detalii... Mie imi place doar sa culeg cate un pic de "nectar" de peste tot, si sa mai adaug cate o picatura de "miere" in "stupina" minunatului nostru forum... Nu-mi cere ma fac...regina ca ... devin trantor

QUOTE (Copernic @ Aug 14 2003, 11:34 PM)

Jean Paul Sartre afirma ca "Omul este condamnat la libertate".

As spune 'omul se condamna la libertate'; la ceea ce considera el ca inseamna libertate...

Liber sunt aici...
Ar fi bine sa putem spune asa indiferent de locul in care ne aflam.
Dar, din pacate suntem prinsi in jocul conventiilor, obligatiilor si ambitiilor. Si ne pierdem incet-incet libertatea. Si nu putem acuza pe nimeni pentru asta pentru ca singuri ne bagam capul in jug, din dorinta de a fi acceptati, apreciati, sau vorba taranului ' IN RANDUL LUMII".

Omul e condamnat la libertate.....Asa e, daca ne gandim ca extensiunea libertatii noastre se mareste o data cu alternativele pe care le avem la dispozitie. Sartre, ateu convins, considera ca am prins viata din nimic si ca in nimic ne vom intoarce, motiv pentru care nu ne ramane altceva de facut decat de a ne trai viata cat mai liber posibil. O consecinta directa a acestei libertati o reprezinta responsabilitatea - asumarea consecintelor alegerii unei "alternative". Astfel intrebarea "e, omul, cu adevarat liber?" se schimba in "se poate ridica omul la inaltimea libertatii sale"? Sau mai scurt spus: omul e condamnat la libertate, datorita propriului caracter - a constiintei.

QUOTE

Sau mai scurt spus: omul e condamnat la libertate, datorita propriului caracter - a constiintei.

Suntem condamnati la libertate in masura in care o privim ca pe ceva ce depaseste capacitatea noastra de intelegere si actiune.
Asumarea libertatii presupune procese de constiinta, grave uneori, lupta dintre individ si societate care impune anumite reguli considerate necesare evitarii anarhiei.
Libertatea este ades confundata cu puterea si consecinta acestui fapt este tocmai pierderea ei prin cel mai simplu mod :compromisul.

Din cele de mai sus reiese faptul ca, uneori, omul este fortat ca sa faca anumite compromisuri in ordine ca sa acceada mai sus, pe plan ierarhic. Dar oare este normal? Adica putem fi ipocriti, chiar si pentru o clipa, ca sa ne indeplinim meschinele convingeri ori scopuri (meschine prin compromis), sau ne sustragem unei astfel de gandiri, facand-o caduca, trecand-o in uuitare.


---------
AVE!
---------

Multi spun ca ratiunea ... merg pe mana lor, dar mai adaug si dragostea.

Da, din cate am observat.Fie din comoditate, fie din lasitate sau pur si simplu din ambitie, viermele ce ne face sa uitam ca suntem oameni.

Intr-adevar, foarte bine spus black ice. Totusi, daca am merge pe acelasi rationament, nu am deveni oarecum ipocriti tinand cont de faptul ca acceptand cu o seninatate mioritica aceasta "condamnare" la libertate, am da frau liber tuturor celorlaltor posibilitati de afirmare, insa pe cale haotica, necontrolata, si intr-un mediu ce ar venera responsabilitatea absoluta, si anume, libertatea absoluta? Detinand sceptrul libertatii absolute, prin condamnarea la libertate, am fi proprii nostri zei, nemaitrebuind sa dam socoteala nimanui si fata de nimic altceva pentru actiunile noastre, fie ele pozitive ori negative.
Haosul creat ar genera un cu totul alt catren al diviziunii muncii, culturii ori libertatii economice, deoarece, asa cu am precizat, cel care va fi primul sa se "descatuseze" de actuala forma de libertate va avea cces la pragul de sus, va deveni, practic, intangibil. Evident il vor urma si altii, pe cel in discutie, insa vor fi semizei, dat fiind faptul ca omul nostru a fost primul cel care a gustat din ambrosia libertatii absolute. De la prea multa libertate se poate ajunge usor catre excese tragice ori chiar catre nebunia celor in cauza. Avem liberul arbitru, insa scena unde trebuie sa performam ne-a fost stabilita inca din timpuri imemoriale.


---------
AVE!
---------

Acest topic a fost editat de Copernic: 25 Sep 2003, 06:01 PM

Am observat ca pe parcursul vietii omul deprinde obiceiul de-a se raporta celorlalti lasindu-se asimilat de "Turma"renuntand la personalitate existand doar.
De o vreme m-am retras si stand pa margine observ dar nu judec pe nimeni.E o lume,o vreme in care cu greu se mentine verticalitatea.Aproape toate nazuintele omului tind spre material si vai ce-i mai doare neglijatul suflet cand nu le iasa pasenta.
Ce ne defineste ca oameni?poate fragilitatea,poate inconstienta de a incerca sa atingem perfectiunea,rautatea,egoismul,egocentrismul,sadismul,lasitatea....iubirea care devine tot mai fragila...

Iubirea e un sentiment minunat, insa e un sentiment care cere si multe sacrificii, plus o doza de pragmatism. Un parinte care se zbate sa asigure tot ce trebuie copilului sau nu o face din egoism, ci din dragoste. E drept ca in acest proces poti pierde prospetimea iubirii, insa un copil nu se creste cu prospetimi, ci cu mancare, haine etc. Si cu dragoste - evident - insa daca traiesti pe azi pe maine adoptand o atitudine "romantica" nu dovedesti dragoste, ci dezinteres. Ba chiar egoism.

Acest topic a fost editat de Figaro: 25 Sep 2003, 11:50 AM

Ma refeream la iubire ca la acel sentiment care ne tine impreuna.Stiu cum se creste un copil.Stiu cum e cand trebuie sa spun "nu se poate"si tocmai acest copil se creste cu dragoste si iubire.Altfel ar fi doar instinct si selectie naturala.

Viata e formata din pasi mici, din situatiile obisnuite. Nu exista retete.

Mda,din pasi marunti si gandire inalta.Cine subscrie retetelor?ai fi uimit sa vezi ce lung e sirul...

Eh, cat timp nu ajungem in situatia lui Oblomov... e bine. Altfel...

Orice gandire inalta tine de o relationare cu pragmatismul. In realitate marii ganditori au fost oameni destul de pragmatici. In nici un caz visatorii. Visatorii nu prea au contact cu realitatea.

tocmai am scris ca filmul meu preferat e paid it forward -tradus de cei de la HBO- da mai departe.
eu am vazut filmul de vreo 5-6 ori. nu are acel citat. cel putin varianta in romana. adica era mult mai scurt. si avea ceva in plus. ceva de genul "trebuie sa te uiti in ochii lui si atunci stii. "

in alt film, nu mai stiu cum se numeste, unul -care se credea de pe alta planeta- a spus ca aici pe Pamant este minunat faptul ca stii ca macar unei persoane ii va fi dor de tine dupa ce mori, dupa ce pleci. cineva iti va simti lipsa.

cred ca asta inseamna sa fii om. sa determini macar o persoana sa isi aminteasca cu drag de tine.


Acest topic a fost editat de Copernic: 25 Sep 2003, 07:22 PM

Cred ca e vorba de K-Pax Muzica e excelenta.

Eu as fi spus: E cam incomod ca aici pe Pamant se lucreaza cate 8-12 ore la un servici, in suturile sefilor.

Una e sa visezi sa traiesti si alta e sa traiesti, sa ai anumite resposabilitati fata de persoanele care tin de tine.

Visatori? Pragmatici? Cine sunt unii, cine sunt ceilalti? Unde este hotarul care-i separa ? Care-s cei buni si care-s cei rai? Personal n-am vrut sa cunosc pragmatici care sa nu fie si un pic visatori. Stiu ca ei exista, dar ei sunt cei ce calca pe cadavre, intotdeauna ! Culmea este ca abia acestia pot oferi copiilor o viata indestulatoare, dar cu ce pret? Cati nu au motive sa ofteze pentru fericirea oferita altora? Constiinta fata de semenii nostri este un mare defect si semn de slabiciune ! Ca sa prosperi, ar trebui sa nu-ti pese de nimeni in afara de cei foarte dragi! Ori, nu asta este principiul dupa care OMUL ar trebui sa se ghideze... Parerea mea!!!
Figaro, te redescopar! Oare mai era nevoie?

Yup! Sper sa apar intr-o lumina mai buna.

Eu cred ca treaba e mai simpla: pentru ca visul sa se concretizeze atunci e nevoie ca discrepanta dintre vis si realitate sa se reduca pana la anulare. Altfel ramane un simplu vis. Oamenii care au reusit "lucruri mari" (nu e sintagma cea mai potrivita) sunt in special cei care au vazut acest mecanism. Visatori exista milioane, dar visarea in gol nu foloseste la nimic.

Se pare ca am bulversat ceva spirite.
Textul de mai sus era atat de bine structurat incat am crezut ca nu va crede nimeni ca e creatie proprie, drept urmare am facut astfel incat sa para ca e din exceptionalul film "pay it forward" cu accente din inconfundabilul "k- pax".

-------
AVE!
-------

Ce se mai poate spune despre rolul omului in societate, tinand cont de prezentele resurse ce ii stau la dispozitie pentru dezvoltarea sa normala si matura? Ar trebui ca sa se tina cont, la raspuns, de mediu, tipul de societate din Romania de azi, participarea si interesul acordat de organele de stat, respectiv guvern, parlament, administratii locale, fata de cetatenii acestei tari, cat si fata de romanii din afara.

------
AVE!
------

Asa cum este in prezent situatia in Romania, e cam greu de crezut ca sistemul incurajeaza formarea, educatia, chiar si dreptul la opinie.
Desigur daca ne luam dupa gargara propagandistica suntem pe drumul cel bun. Dar atata vreme cat va mai trebui sa se apeleze la PCR(pile, cunostinte si relatii) fie si pentru o banala viza de flotant (e un ex ce-mi vine in cap acu) suntem incurajati la servilism. Ni se scot ochii cu ajutoare oferite diferitelor categorii sociale, etc, dar un bine evidentiat prea mult nu mai e bine e o forma de mita.
Nu de mila are nevoie un om in primul rand ci de oferirea posibilitatii de a se afirma in viata. Mi se pare suspect faptul ca la toate targurile de munca majoritatea posturilor oferite sunt pentru cei cu pregatire medie. Imi pun intrebarea de ce se suplimenteaza an de an locurile la universitati? Daca mai-marii "pusi in tema" cu situatia reala a economiei romanesti considera ca suntem o tara de muncitori, confectioneri, etc de ce mai vand iluzii?
Majoritatea celor ce vor sa intre la o facultate o fac in speranta unui nivel mai bun de viata iar socul este cu atat mai mare cand, la absolvire vad ca toti angajatorii pretind experienta.
Exista si exceptii, dar o tara nu-si mentine continuitatea prin ele.
Cred ca m-am abatut putin de la subiect, dar am vrut sa largesc putin contextul tocmai pentru a arata ca un om este , in mare parte produsul socieatatii in care traieste.

Dar oare fiecare om din societate, prin aportul pe care din Datorie trebuie sa il aduca, nu ajuta la slefuirea propriului mediu in care vietuieste?

"Nu te intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru tara" (un presedinte american, al carui nume nu-l mai tin minte )