QUOTE(Damnatius @ 5 Feb 2009, 12:27 AM)
Teza "exista o realitate concreta, asa cum e ea perceputa de simturi" - atezistii negativi [...] se imbraca mai gros daca li se face frig; sau raspund la telefon cand acesta suna, desi conform pozitiei lor, s-ar putea ca acel telefon sa nici nu existe, deci ar trebui sa fie perfect indiferenti atunci cand suna si sa aleaga absolut aleator daca raspund sau nu.
Teza la care cred că se referă Cătălin este cea a
realismului direct.
Dar e foarte greşit să crezi că un atezist (sau chiar un anti-tezist) în ceea ce priveşte realismul direct ar trebui să se comporte aşa cum spui. Cineva ar putea de exemplu
să considere că trăieşte într-o lume de tip Matrix -- şi nu rezultă de-aici că n-ar trebui să dea muşchilor comanda „îmbrăcare cu haine mai groase” dacă senzorii îi spun „e frig”.
De fapt, nu văd cum ai putea să discerni între comportamentul unuia care crede sincer în realismul direct, comportamentul unuia care e convins de falsitatea realismului direct, respectiv comportamentul unuia care nu crede nici una, nici alta. (Deşi... cei ce se gândesc serios că trăiesc într-o
lume simulată pot încerca să urmeze
aceste sfaturi de comportament -- şi astfel s-ar diferenţia (foarte puţin) de ceilalţi...
)
Neînţelegerea cred că provine din confuzia cu privire la opusul realismului direct: anti-teza nu este „În lume e haos, nu există regularităţi, dacă simţurile îmi transmit «frig», atunci în spatele aceste senzaţii s-ar putea ascunde absolut orice şi habar n-am ce diferenţă voi simţi dacă fac mişcările de a pune un pulover pe mine; deci când simt «frig» n-are rost să reacţionez în niciun fel, căci rezultatul e complet impredictibil/aleatoriu.”
Dacă ar fi aşa, atunci singura alternativă cu cap ar fi realismul, iar anti-teza ar fi o stupizenie -- ar fi imposibil să fii anti-tezist şi extrem de greu să fii atezist.
Tezele opuse realismului direct sunt
realismul indirect,
reprezentaţionalismul şi
idealismul. Niciuna nu are consecinţele preconizate de tine.
Dar dincolo de asta, admiţând (ca principiu) argumentul pe care l-ai înaintat, ce zici de următorul: Pentru un om oarecare, Ion să zicem, căutăm până găsim o teză existenţială faţă de care Ion nu are argumente s-o creadă nici adevărată şi nici falsă -- şi nici nu se comportă ca şi cum ar crede că-i adevărată sau falsă, ci are în mod cinstit comportamentul „Nu ştiu dom’ne...” vizavi de acea teză. Pe scurt, găsim o teză faţă de care Ion e atezist atât în vorbă cât şi în faptă. (Eu am propus „teza ceainicului” într-un
post anterior, dar poate fi oricare alta.) S-o notăm cu T. Atunci lui Ion îi putem reproşa că:
1. Teza T - Ion, atezist negativ, se comportă în conformitate cu poziţia lui.
2. Teza „Există o realitate concretă, aşa cum e ea percepută de simţuri” - Ion, atezist negativ faţă de T, nu se comportă ca atare şi în cazul acestei teze [fiindcă, de exemplu, ia decizii pe baza simţurilor. De exemplu se îmbracă mai gros dacă i se face frig; sau răspunde la telefon când acesta sună, deşi conform poziţiei lui, s-ar putea ca acel telefon să nici nu existe, deci ar trebui să fie perfect indiferent atunci când sună şi să aleagă absolut aleator dacă răspunde sau nu].
(Textul dintre paranteze drepte poate fi omis sau înlocuit cu exemple mai bune, dacă e cazul.)
Dacă e valabil argumentul în doi paşi 1-2 scris de tine, admiţi că trebuie să fie valabil şi ăsta mai general scris de mine? (Dacă nu, argumentează te rog de ce crezi că ar merge doar pentru ateziştii faţă de teza „Există Dumnezeu” şi nu merge la fel de bine şi pentru ateziştii faţă de altă teză T, tot existenţială şi tot de tipul „nu găsesc argumente nici s-o cred, nici să n-o cred”.)
a