andra_v, multumesc, sa fie!

Azi mi s-a intamplat ... un dor. Un dor de certitudinea pamanteana asupra existentei lui Dumnezeu. Sper ca tot echilibrul sa fie restaurat acolo, Sus!
E asa complexa panza vietii! Ma intreb ce modele si culori vor mai aparea pe ea si cate altele se vor sterge...

Aseara am fost la film si inghetata. Detaliile-mi vor ramane mereu in suflet, ca vise!

Muntele, muntele cu soarele lui, cu soapta lui, cu luna lui superba si cu stelele-i mii! Si focul, si ploaia, si zgomotul ei pe panza cortului, si oamenii frumosi, si copacii prinsi pe stanca, si lumina de noapte a micii capele... Si intalnirea cu El. Si ceata, si greutatea rucsacului, si doruri de Inalt!
Un weekend absolut, in care am atins Raiul cu un varf de deget...

Iar dincolo de TOT, imi aflu toate fericirile inlacrimate si pline de dor de a se imparti cu sufletu-mi pereche. Unde esti, unde esti, unde esti? Voi ramane aici pana ma vei gasi. Sau regasi. Nu tine cont de nerabdarea mea, ci vino la timpul potrivit, sa ma ai intreaga!

Am intrat sa notez melodia pe care o ascultam in timp ce navigam pe internet si am dat de melodia postata de Rahael...

Atatea amintiri si vise rascolite!
Cand voi merge Sus, unde cerul imprumuta pentru imprimeurile lui toate sentimentele umane si toata creatia, dovedind inca o data ca El este oglinda noastra, voi privi pamantul cu intelegerea din acest moment, si poate un pic mai mult, si ii voi sustine pe toti cei care, din acel prea mult gol, nu se pot bucura de frumusetile tangibile si atat de real-palpabile a tot ce inseamna natura creatiei!
Un gol pe care l-am trait si, cu ajutorul tuturor celor pe care i-am invocat si i-am lasat sa ma ajute, am invatat a-l umple cu iubire, acea iubire plina de rabdare, intelegere si lipsa de asteptare!

Doamne, cata intelepciune smerita si blanda i s-a descoperit monseniorului Vladimir Ghica! Caci doar o astfel de intelepciune poate intelege ca "A sti sa suferi inseamna a putea iubi totul."

Multumesc, Rahael pentru dorul de Sus si dorul de Pamantul din Sus pe care mi l-ai nascut cu "inspiratia" de a impartasi la han aceasta melodie.

- ...
- Asa-mi trebuie.

In surdina, o insoteste cantecul ce va ramane nota plecarii lui... Si, in taina, se aseaza deciziile abia luate...

Da. Au ramas dorul si nadejdea ca flacara candelei ce arde in fata pozei lor se va transforma in Iubire pura, fara gelozie si pasiuni abia controlate. Caci doar atunci, fumul ce se inalta din ea va putea transforma chipurile din rama in icoana a prieteniei... Atunci-ule, vino mai curand!

....

Je t’aime, je t’aime
Comme un fou, comme un soldat
Comme une star de cinéma.
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup, comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça...

....

D’accord je t’ai confié tous mes sourires, tous mes secrets
Même ceux, dont seul un frère est le gardien inavoué
Dans cette maison de pierre,
Satan nous regardait danser
J’ai tant voulu la guerre de corps qui se faisaient la paix

....

comme un soldat... comme un loup...

...

comme un homme que ne suis pas.

Si a visat cum, inlacrimata, cersea iubirea din ochii ce nu doreau sa se lase zariti. Si, cand, pentru o clipa privirile lor impaienjenite s-au intalnit, l-a intrebat:
- Spune-mi, o iubesti?
- Nu stiu, dar i-am spus ca nu te mai iubesc, i-a raspuns cald si la fel de tandru ca atunci cand i-a spus "Nu vreau sa te fac niciodata sa plangi".

Si, trezindu-se brusc, a oprit laptopul care nu inceta sa strige: Je t'aime, Je t-aime Comme un loup

- Doamne, te rog, ajuta-ma ca de-acum sa nu mai hranesc acest lup.
Ajuta-ma ca decizia luata sa pastreze doar aceasta rugaciune de seara, in care, alaturi de numele parintilor si a fratilor, se va regasi numele celui care a dorit sa nu ma faca sa plang niciodata. Pentru ca dorinta de iubire este mai mare chiar decat iubirea insasi... Iar eu doresc sa te iubesc asa cum il iubesc acum pe el. Multumesc pentru tot si laudat sa fii pentru ca mi-ai descoperit ca durerea poate fi insotita de bucurie.
Somn usor, dragule si ... acum stiu ca ingerasul va veni chiar daca uiti sa il trimiti prin sms.

Cand, dupa o zi in care parca traia din mila, si nu din iubire, intunericul s-a lasat iar peste orasul plin de praf si zgomote interminabile, printre rugaciuni si lacrimi de dor, i-a venit in minte, nu stia de unde, imaginea unui orasel cu strazi pietruite. Parea sa fie Dijon, dar, peste tot, erau doar afise in germana. Dupa poza, pareau ca anunta un concert de chitara clasica... 15 chitare?
Si, in timp ce incerca sa deslujeasca mesajul de pe afisele lipite pana si pe scaunele ce stateau cu picioarele in sus pe mesele de la terasa inconjurata de fantanite, dintre pietrele asfaltului si ale zidurilor caselor au inceput sa rasara si sa se indrepte spre ea ramuri verzi de flori. Flori ce cresteau direct imbobocite. Flori de diferite culori si forme. Si veneau spre ea ca niste brate ce doreau sa o mangaie, sa o ia in brate si sa o legene in ritmul muzicii aerului pe care tulpinile lor il strapungeau. Si, ca in cel mai frumos vis, toate acele tulpini se impleteau una cu cealalta pana au creat un adevarat hamac-baldachin. O floarea soarelui, rasarita din zidul bisericii din mijlcul pietei, si-a intins cupa, ca un covor fermecat, invitand-o sa urce pe el si sa se lase purtata. Zambetul celorlalte flori i-au dat curaj sa accepte invitatia pe covorul cu frajuri galbene si astfel, a fost inaltata deasupra baldachinului. Privind in jos, vedea cum tot alaiul de tulpini, unele mai subtiri, altele mai groase, insoteau baldachinul ce devenise si el miscator, calator spre cer. Si culorile acelea. Culori pe care nu le mai vazuse niciodata, parca se schimbau intre ele, ceea ce o facu sa isi aminteasca de emailurile cu iluzii optice pe care le primea adesea de la prietena ei...

- Ooof, imi cer scuze ca te-am trezit. Vroiam sa-mi fac un ceai. Strang eu cioburile, doar sa nu umbli in picioarele goale. Cred ca s-au imprastiat in toate camera. Iarta-ma, cand ma intorc voi aspira bine si...
- Vezi ca aspiratorul nu este acasa. Dar nu-i problema, mai dau eu cu matura dupa ce ma ridic. Uff, visam atat de frumos!
- Imi cer mii de scuze! Chiar ma simt prost ca...
- Stai linistita, mai am timp sa visez si la noapte. Hai, fugi si te imbraca. Oricum si eu as bea un ceai. Il fac eu.
- Dar nu te ridica, of, chiar imi pare...
- Hei, gata. O sa am timp sa-mi pun si pachet la serviciu, deci, e bine ca m-ai trezit. Altfel iar cheluiam o gramada pe mancare. Si nu mai insista, fac eu ceaiul.

Priveam astazi persoanele din metrou. Unele citeau. Si cautam sa citesc toate titlurile, pe care, recunoscandu-le, sa le pot incadra intr-un gen... sa descifrez astfel atmosfera din celalalt spatiu pe care nu-l percepem, dar care este alcatuit din trairile noastre de moment. Trairi ce ne sunt induse de trairile personajelor, cu care ne identificam, in care ne recunoastem, sau pe care le detestam, dintr-un spatiul artistic, uneori iluzionant, amagitor, alteori motivant, descurajant ...in care acceptam de bunavoie sa pasim si, care, poate fara voia noastra, ne insoteste pe parcursul zilei... de munca, in cazul de azi.
Si azi dimineata, in metrou, predomina romantismul. Oare cel care citea aceeasi carte ca mine si era tot cam pe la jumatatea cartii, ca si mine, privindu-ma, si-a desprins privirea din lectura pentru a cauta acel "ceva" in jurul lui, in realitatea ce cuprindea si lectura lui? Spera sa inceapa o poveste de dragoste? Isi amintea de cineva pierdut? Saau, pur si simplu, isi odihnea ochii?

Totusi, cred ca, psihologic, lecturile comune/filmele pe care le privim impreuna, aduc cumva un numitor comun in esenta personalitatii noastre.
E interesant de urmarit daca se vor regasi, la nivel national, influente ale cartilor aparute in utlima perioada cu ziarele, citite de un mare numar de persoane...

Cred ca artistii, editorii, impresarii sunt in primul rand foarte buni psihologi. O carte, un film, o expozitie, o melodie vin in intampinarea unor asteptari colective, raspund la o intrebare muta, astfel incat toata lumea zice: "Da, mai, asta era, asta asteptam".

Desigur. Dar ma refeream la influentele la nivel de colectivitate. Ai idee daca sunt studii de acest gen?
In acea zi, mai ales vazand persoana care citea aceasi carte cu mine, am simtit cat de puternici putem fi impreuna. Si ca, pana la urma, cartile acestea care au aparut cu revistele, vor schimba ceva in societate, prin lecturile comune... Asa cum ziarele de scandal influenteaza, asa cum textele reclamelor raman pe buzele si in mintea celor care le urmaresc.

_ _ _ _

Azi am fost fericita aproape toata!
Desi nu-mi venea sa ma trezesc, ma simteam in plus in aceasta viata, m-am fortat sa ma ridic, sa cant, sa fac dus, sa ma imbrac frumos si sa-mi pun niste margele... sa zic Buna dimineata! cu zambetul pe buze tuturor celor cu care ma vedeam! Pentru ca le doream din tot sufletul sa o aiba buna si frumoasa!
E asa frumos sa saluti necunoscutii si sa le zambesti! E asa frumos sa faci complimente si nu doar sa le pastrezi in minte...

Iar faptul ca azi am primit si bijuteriile atat de frumoase de la Felina....!

Multumesc, Doamne! Mintea mea, fara Tine, nu ar fi putut nascoci atata Pace si Rabdare intr-o singura zi.

Caut niste studii de psihologie sociala. Nu-ti promit in seara asta, am enorm de lucru.
Nu sunt de specialitate, dar o colectivitate (fara a fi o persoana) are un mod de a gandi. Un psiholog (sau sociolog) de top primul lucru pe care il face este sa descifreze grila/mecanismul de gandire al unui individ/comunitate. Odata dezvaluit modul de gandire al comunitatii respective (e clar, rusii au cu alte tipare de gandire decat romanii, la fel americanii, nemtii, chinezii, japonezii, diferite comunitati din India; indivizii secolului XXI altfel decat cei din secolul al XIX-lea, romanii din 2009 altfel decat in 2000 sau 2005), l-ai stapanit. Adica ai devenit stapan peste emotiile si sentimentele sale.
Existau niste lucrari de baza despre gandire si limbaj, la fel despre limbajul artistic. Pentru mine, arta, repet, nu reprezinta altceva decat o stiinta exacta a emotiilor umane. Am citit intr-un ziar pe net ca multinationalele au mare grija pana si de muzica pe care o asculta proprii angajati (pentru fidelizarea, crearea unei atitudini conforme cu "religia" companiei, astfel incat trainingurile, procesul de modelare a "omului nou" din companie sa aiba efect maxim totala intru gloria gigantului comercial).
Mai caut, dar, cel putin eu asa cred, un scriitor, pictor, compozitor este un maestru in emotiile colective, cunoaste felul de a gandi, a reactiona al tarii respective si vine in intampinarea (niciodata intamplator, niciodata spontan, oricat de natural pare) unor asteptari ale publicului tinta.

Multumesc!
Pe langa acestia, spre/cu multumire , sunt si cei care nasc arta dezinteresat, fara a sti de existenta unui public, copilul lor fiind rodul unei iubiri/intalniri inexplicabile...chiar lor insisi. Pe acestia ii iubeste sufletul fara asteptari, dar devorator de tot ce il creste... Restul este cosmetizare a unor tipologii, "in folosul propriu si oarecum trecator", al unui colos filigramat. Cosmetizare ce poate fi indepartata oricand, cu prima ploaie gratuita si de neocolit, pentru a se completa modelul filigramului.
Imi place cand simt/descopar ca exista aceasta arta ce apare fara ca autorii sa o poata xeroxa dupa studii. De aceea, artistul smerit si plin de daruire, care nu este unealta a comercialului, nu cere si nu a cerut drepturi de autor... Insa vesnica va fi pomenirea lor intru frumusete.

_ _ _

"Cand iubiti nu trebuie sa spuneti: "Creatorul e in inima mea", ci mai degraba: "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului",
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati, va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori , cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti , coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda." Profetul, Kahlil Gibran


Pentru ca si tu ti-ai abandonat promisiunea(si accept asta ca Isus in gradina Ghetemani), ai ales, dragul meu, la fel ca alti dragi ce mi-au ramas la fel de dragi, sa te incui in viata mea in coltul in care stau celelalte "povesti" fara urmasi... Iar de toti ceilalti egoisti si lasi dezertori din frumusetea iubirii impartasite, ce poate vor mai aparea, voi fugi cat ma tin picioarele... ca sa nu ma molipsesc. Caci vreau ca generatia din Noi-ul pe care sufletul meu il asteapta/cauta/rabda, sa fie poveste roditoare. Doar asa aceasta poate fi fara sfarsit, fara batranete... eterna.
Si daca din acel colt nu se va mai auzi niciun zgomot, spre el va veni mereu murmurul rugaciunilor mele.
Ramai cu bine, alaturi de povestile mele fara urmasi! Ma rog sa nu poftesc nicicand la povestile voastre roditoare, chiar daca voi ramane o poveste ramasa necitita...

Auzeam asa des "Ce frumosi sunteti!" Ma bucuram, pentru ca stiam ca frumusetea aceasta isi ia seva din dorinta de a fi cat mai curati, din respectul pe care mi-l aratai, din respectul pe care ti-l purtam.
_ _

Da-mi puterea sa mai cred cand o pereche de ochi ma vor privi si imi vor spune... "...sotia mea". Opreste-ma sa mai zic "Nu cred ca voi mai putea iubi ...cu amanunte". Caci, cum as putea sa raman dedicata unei iubiri, pe care am crezut-o jumatatea mea, cand poate jumatatea cea adevarata ma cauta cu acelasi dor cu care eu alerg dupa o jumatate inselatoare!? Suna ilogic aceasta fraza. Ilogica aceasta ma face sa Te intreb: este posibil sa transformi pe cineva in jumatatea noastra, prin Credinta, prin Iubire?
OK. Daca asa trebuie sa fie, accept ca dorul este drumul spre intelegerea Iubirii tale.

Acum cateva luni, din stanga si din dreapta curgeau cererile de donatii... Intre timp, una dintre persoanele pentru care am strans bani a murit. Si tot imi amintesc de ea. De ce? Nici nu o cunosteam! :|

Nu mai pot sa scriu nimic. Mai bine inchid ochii si ma odihnesc in lumea plina de iubire si pace. Singura lume pe care nu o poate lua nimeni si, in care, atunci cand voi fi iar cu copiii, ii voi invita sa intre la fel de zambitori... O lume in care cei infirmi sunt la fel cu cei care se bucura de toate membrele, toate organele... Unde toti au acelasi Multumesc! pe buze. Au aceeasi sanatate.

Cand imi amintesc ca liberul arbitru imi da ocazia sa ma cufund constient in ea! Fa o minune si mentine-o pana la Marea Intalnire!
_ _

Au trecut 4 luni de la despartire.
Ieri, stateam pe o radacina de copac, in padurea umbroasa. Priveam ramurile copacului care ma adapostea si sclipirea apei. Mi-am spus ca acea odihna plina de frumusete a meritat toata suferinta traita alaturi de el in noua situatie. Cea de simpla prietena...
Si stiu ca, daca nu acceptam invitatia si as fi stat acasa, departe de el, privind copacii de la fereastra, nu m-as fi odihnit la fel pentru ca nu il stiam aproape. Sau daca as fi simtit o la fel de mare frumusete si atemporalitate, mi-as fi zis ca doar datorita suferintei din aceasta despartire sunt in stare sa o simt/vad astfel...
Oare, intr-o la fel de mare odihna, departe fiind de mine, ar fi moral sa incerc sa patrund in gandurile si trairile lui pentru a-l face sa fie cu mine? Nu i-as incalca astfel libertatea? Probabil ca da. Asa cum probabil ar fi mai bine sa ies din viata lui, daca nu ma vrea. Caci daca ma va dori a lui, se va intoarce din dorinta lui neinfluentata de a mea. Sau va continua sa ma sune sa iesim...
Mi-e dor. Mi-e asa de dor, incat tind a fi egoista. Incat nu mai stiu daca el este jumatatea mea, sau imi doresc eu prea mult sa fie asa pentru ca nu accept faptul ca m-am inselat, ca a putut exista minciuna in intalnirea noastra. Ca dragostea la prima vedere a existat in viata mea, contopita cu dragostea la "prima tastare".
Dar totul va fi bine, sau, vorba lui, E BINE. Iar ceea ce nu ma va omora, ma va intari. Si nu am de gand sa fac chiar eu exceptie de la aceasta regula. Mai ales ca vreau sa lupt. Vreau sa fac ceva pentru tara asta. Vreau sa fac ceva pentru oamenii din jurul meu. Vreau sa ma hranesc din visele mele, dar sa le transform in ceva concret, in ceva care sa aduca pace in realitate...
Gata, reinnoiesc decizia de a nu-mi mai canaliza energia pe implinirea visului de a fi iar NOI, eu si el, ci pe a fi eu insami si NOI cu toata lumea aceasta, cu care am rasarit din aceeasi samanta. Astfel, si el este cuprins si ... daca va fi sa fie, din voie sfanta, sa fim, sa fie! Daca va fi sa fie sa fim fiecare in alta parte, in alta poveste, sa fie!

Aseara am trecut peste lene + ora tarzie si mi-am facut masca de par care sa alinte putin parul care a stat vreo 2 ore in apa cu clor.
Oricum, datul din maini si picioare mi-au facut bine. Iar discutia despre unicitatea religiozitatii din noi mi-a starnit intrebari privind provocarile tot mai dese de a vorbi despre cum vad biserica/religia, in general. Sambata si Luni, doua persoane complet noi in viata mea. Acelasi subiect...

Dimineata, plimbarea spre serviciu, doamna de la banca si doamna de la aprozar mi-au pastrat cantecul in minte si pe buze. Iubesc oamenii veseli! Am nevoie de ei!
Fratele si mama m-au sunat si mi-au inveselit si mai mult ziua; la fel doi dintre clienti. Ce sa mai zic de prietena mea care se bucura de concediul luuung de profesor.
Totusi, mama, in resemnarea ei nu s-a abtinut sa nu-mi zica ceva. Maicuta, draga! Se roaga sa nu mai fiu singura. In acel fel.
Off, mama, de fapt, eu nu am fost niciodata singura. Poate ca asta e! Poate e cazul sa ma gandesc din ce in ce mai serios la o pauza de 1-2 ani. Un an e prea putin, daca iau in calcul ca 4 luni au trecut ca 4 zile. 1-2 ani fara sa mai vreau vorbe mari, mari cat o viata!

Nu.
Pentru ca nu faci rau celui pe care il iubesti.
Si da.
Nu stii sa minti, dar nu stii nici sa fii sincer. Alege una si fa-o bine!

Criza. Negocieri. Pierderi.

Aseara am fost la o terasa frumoasa, langa lac. Ma gandeam ca am iesit doar de patru ori la suc, in aer liber, vara asta. Mi-am lasat capul pe spate si am vazut dincolo de toata agitatia, caldura linistitoare a unui cer colorat, care sarbatorea inca un apus... Si am vrut sa impartasesc cu el.
De ce toate momentele frumoase, fara incetare, vreau sa le impartasesc cu el? De ce ma simt asa? Chiar de e cliseu... Ma intreb si traiesc intrebarea: Voi mai putea iubi pe cineva asa? Si in mine imi suna doar... fidelitate. Si e frumos.

Da, da, da

In weekend voi fi plecata si cred ca o sa-mi lipseasca hanul, pe care am inceput sa-l redescopar - dincolo de nostalgii - ca loc in care pot creste, mai mult decat pe twitter sau pe blog.
Aseara, ma plimbam agale, privind cladirile si natura. Am observat ca toamna isi face simtita suflarea pe coroana copacilor.

- Oare va trece si prima toamna fara el? Ca primul Paste fara el? Ca prima vara fara el? Fara... sa vrea sa mai fie al meu si eu a lui, trup si suflet, pana ... la 80 de ani?
- Ai incredere. Ai rabdare si incredere si nu uita sa traiesti fiecare zi ca fiind ultima din viata aceasta, in care poti fi tu pentru altii mai mult decat sunt ei pentru...
- Da. Iubesc. Si asta ramane. Nimeni nu mi-o poate lua, nici macar eu, nici macar tu, ingeras micut. Pentru ca nici macar noi nu stim cum a venit la mine. Iar acum, mergi, sa nu intarzii unde te-a trimis. Si-ti multumesc de vizita.
- Flu... flu... puf...

E atat de ciudat sa aud in jur indemnuri de genul: "Refa-ti viata." "Meriti mai mult, uita-l!" "Recunoaste, vrei sa te casatoresti. Acum ai ocazia."
Doamne, cum sa mint? As distruge viata lui si a copiilor ce-i vom avea. In schimbul a ce? In schimbul caldurii unui trup in noptile cu furtuna, in schimbul unei maini care va sterge lacrimile dorului de altcineva, in schimbul unei sigurante materiale- care oricum se poate schimba de la o zi la alta? In schimbul unei priviri iubitoare, pe care as vrea-o a fi a altcuiva?
Copilul ar trebui sa fie rodul iubirii impartasite. Asa vom sti sigur ca ii oferim fericirea din primele clipe ale vietii lui.
Si daca nu voi avea aceasta binecuvantare a unui NOI, imi voi petrece viata avand grija de altii si rugandu-ma sa intalneasca persoana care sa-i merite calitatile si defectele, persoana care sa stie ce sa faca cu ele.

Abia astept sa ies sa alerg, sa transpir tot dorul si toate visele neadevarate!

Copilul ar trebui sa fie rodul unei relatii sanatoase dintre doi oameni maturi cu capul pe umeri si picioarele pe pamant, care respecta viata.
Fericirea? Chiar crezi ca poti oferi fericirea unei alte fiinte, fie ea si copilul tau? Fericirea, un concept atat de vag!

Multumesc, Felina! Este un raspuns care sa-mi aminteasca multe.



Cred ca putem oferi fericirea altei fiinte. Vezi toti aceia pe care ii ajutam(Edit: ma refer la cei din azile/orfelinate). Nu ti-a spus nimeni: "Ce fericita sunt ca ai venit!" sau ceva de genul? Sau nu ai primit niciodata cadoul visat, desi stiai ca e greu de obtinut, si ti-ai luat gandul de la el? Eu tot fericire o numesc. Si am datorat-o efortului si visului altcuiva.

Privind intrarea cu pasul pe lume, prin participarea la fericirea unei iubiri, ba chiar minunea de a fi rodul ei, am o prietena care stie ca este rodul iubirii parintilor ei. Nu-i pot intelege trairea care o face sa lumineze... Si pana la discutia cu ea nu am meditat asupra acestui aspect. Al iubirii (umane) creatoare...

Mi-e rau. Afara miroase urat, dar nu ma tin picioarele sa merg sa inchid geamul... Se aud greierii. Si cate o masina trecand, din cand in cand.
Hanul mi-a dat ocupatie azi. Pe langa telefoanele pe care a trebuit sa le dau. Da, din ce in ce mai multe facturi neachitate, TVA de platit, sefi care ameninta, salariu primit partial. Criza. Si dincolo de asta, acest han, in care oamenii mai au si alte preocupari, in care oamenii sunt blanzi si ei insisi, in care am atatea mese la alegere.
Ma simt copil. De parca as fi tot fetita care, intinsa pe iarba, nu raspunde cand o striga mama pentru ca nu a terminat sa puna nume norilor - in functie de forma, bineinteles. De parca as fi tot adolescenta care isi lasa la cealalta intrare a casei treiningul si adidasii, pentru ca atunci cand toti adorm, sa mearga in padurea din spatele casei, la locul ei. Si ce ciudat ca nimeni nu a zarit-o. Un sat linistit, in care puteai sa fii tu insuti, pentru ca probabil nimeni nu se gandea ca ar putea avea nevoie de a sta sub clar de luna, intr-un loc pe care il puteau dori deopotriva ziua si noaptea.
E mai usor sa bat din taste, decat sa scriu in caiet. Poate mai rece, dar mai usor.
Dar ne de nu am deschis iar notepad-ul?
De ce scriu aici, in coltisorul acesta? Intr-o zi ar putea pocni serverul si s-ar putea pierde tot... M-ar interesa? De fapt, scriu pentru viitor? Sua poate scriu pentru a repara trecutul? Sau poate pentru a intelege prezentul si a-l face trecut frumos?
Se aud cainii si greierii. Si miroul persista. In blocul vecin doar o fereastra mai este luminata. Tocmai mi s-a asezat o molie in par; cred ca a venit de afara.
Ce aer curat este la mine acasa! Si ce obraji rosii aveam! Ce bun este laptele proaspat muls! Si slanina topita sub pirostia pe care fierbea masunul pana tarziu, spre miezul noptii - singurele seri in care era lume in curte si daca ieseam riscam sa ma vada vreun vecin si sa-i zica mamei ca umblu aiurea...
Dar totusi, de ce in niciuna dintre acele seri, mama nu a simtit sa vina sa vada daca sunt invelita?
Ganduri, ganduri, ganduri care tot vin. Cineva alunga catelul de-afara. Cred ca e nervos ca latra. Oare zgomotul tastelor este deranjant? Pentru cine?
Nu, nu mai simt singura. In seara asta nu. Si nu ma grabesc, pentru ca durerea va persista si maine. SI maine voi lucra de acasa.
Mereu cand plec la serviciu spunandu=mi ca o sa-mi treaca, nu fac altceva decat sa mai dau nisste bani la taxi pana acolo, si bineinteles ca dupa doua ore il chem sa ma duca in pat, unde sa stau intinsa.,, Dar de ce fac asta? Poate pentru ca mi-e teama ca la un moment dat sefii nu vor fi in toate bune si imi vor spune ca trebuie sa fiu prezenta la serviciu... Si de ce se nimereste sa am intalniri importante chiar in zilele in care mi-e rau.. mai tarziu sau mai devreme decat imi programasem?
Totusi, sunt lucruri intime pe care nu vreau sa le scriu aici... Dar a recunoaste intr-un colt de internet, in fata a poate 100 de oameni care te citesc in 4-5 ani de zile, ca te numeri printre femeile care sufera 2-3 zile in fiecare luna este intim? Poate nu ar trebui sa scriu cand sunt obosita, la fel cum poate nu ar trebui sa scriu cand sunt nervoasa sau trista... Dar nu sunt eu si atunci, si nu reprezinta asta aproape 30% din viaa mea, luand 0 saptamana din cele patru ale lunii?
Voi reusi maine sa merg la biserica?
E tarziu... inca o zi a trecut.
O zi in care, cand am adormit la pranz am visat ca ma tine Dumnezu in brate. Probabil pentru ca imi doresc sa fiu tinuta in brate asa cum l-as tine eu pe el cand, incercanat dupa o zi de munca, adoarme pe marginea patului, uitandu-se de TV. Mi-e dor de serile acelea... Le doresc asa cum imi doresc sa fiu iar copil de 3 luni, care vrea sa i se dea ocazia sa creasca fara pacate de moarte... Da, as vrea sa fi trait acele momente ca si cum ar fi fost ultimile...
In seara aceasta, nu i-am spus ca il iubesc, dar am vorbit cu el de parca ar fi fost ultima oara cand as fi facut-o. Si e bine.
Iar a inceput cainele sa latre. SI afara miroase la fel de urat... Simt ca am atata afectiune de oferit, de parca ma inec in ea daca-i mai creste nivelul... Trebuie sa se intample ceva. Doamne, trimite-mi in cale pe cineva care sa aiba nevoie de ea, sau lasa-ma sa ti-o ofer.
Marie, Maica Sfanta si Fecioara, azi am vorbit despre Tine si iti multumesc atat de rar!

Somn usor, hanule mare! As bea o socata...

QUOTE(LINICA @ 26 Aug 2009, 09:52 PM)

Simt ca am atata afectiune de oferit, de parca ma inec in ea daca-i mai creste nivelul...

te ineci in ea draga mea pentru ca o pastrezi pentru cineva care nu vrea s-o primeasca. ia arunca un ochi in jur, sunt oameni care asteapta un semn de la tine, sa-i bagi in seama doar, ca apoi sa te copleaseasca cu prea plinul iubirii lor. trebuie doar sa te scuturi de limitele pe care singura ti le-ai impus.

imi cer scuze ca vin cu sfaturi cand nu mi le-ai cerut. habar nu am de ce iti scriu. la randul meu am trait ceva asemanator si la randul meu am rostit Simt ca am atata afectiune de oferit, de parca ma inec in ea daca-i mai creste nivelul .

La ce oameni te referi?

Nu trebuie sa-ti ceri scuze pentru nimic. Eu accept toate sugestiile si, chiar daca la inceput tind sa imi sustin punctul de vedere, e mai mult sa imi explic mie mai bine de ce cred asta si sa vad daca punctul de vedere al celuilalt nu e si al meu, dar spus cu alte cuvinte. Daca explicatia ma lamureste, ma simt ok, daca nu ma lamureste, de cele mai multe ori, reiau si intorc pe toate partile sugestia in contextul in care a venit. Pentru ca tind sa fiu tare subiectiva deseori.

Ce de culori!

ma refer la barbati care deja te iubesc si care sunt liberi de complicatii si care ar da orice sa ii vezi.
ma refer la posibili iubiti.
sunt milioane de oameni pe planeta asta, de ce ti-ai petrece timpul suspinand dupa un om care nu e disponibil?
eu spun toate astea pentru ca sunt convinsa ca orice doi oameni (si ei creati dupa chipul si asemanarea lui D) se pot iubi daca vor
adica poti iubi pe oricine, in orice om gasesti si bune si rele, de bune te indragostesti, cu relele te lupti
cand esti indragostit, ai impresia ca bunele iubitului nu se mai intalneste nicaieri. asta nu e adevarat. daca n-as fi trait si eu la randul meu iubiri din astea cu neputinta de implinit, n-as vorbi. dar am trait. si am iubit la disperare si totala daruire si neconditionat odata, pentru 5 ani. si inca odata pentru 2 ani. si inca odata pentru 2 ani. dupa care mi-a venit mintea la cap si m-am agatat de cineva care isi dorea o familie cu mine, un trai linistit si batraneti impreuna. restul e detaliu, e viata de zi cu zi pe care ne-o facem dupa cum ne taie capul. daca vrei sa descoperi samanta de divinitate dintr-un om, o vei descoperii, caci toti o avem. dar la fel poti alege sa te lupti impotriva soartei, sa-ti irosesti anii in care ai putea avea un trai linistit langa cineva care chiar vrea sa-si petreaca timpul cu tine, langa cineva care iti poate oferi fericirea loialitatii, fericirea pretuirii a tot ce tine de tine. nu uita ca si timpul tau face parte din tine, iar cineva care iti da sperante in continuare acolo unde in realitate nu sunt, se joaca cu tine, nu iti respecta TIMPUL. pentru ca fiecare minut si ora si zi petrecuta cu gandul la el e pierduta vietii adevarate in care cineva chiar te-ar putea tine de mana, mangaia, vorbi etc - intr-un cuvant iubi. oricum ar fi, de toate astea te vei convinge singura in timp. din nou nu stiu de ce scriu.

Felina, nu te mai intreba de ce scrii. E bine ce scrii.
Sunt realitati pe care le am si eu. Dar dincolo de ele, e ceva inexplicabil...
Si nu, nu ii alung pe cei care doresc sa iesim impreuna, nu le refuz prietenia, nu imi inchid inima, nu imi inchid urechile si ochii si nu voi alunga nimic din ce simt. Insa simtirile vin si pleaca... iar unele, desi, crede-ma, nu le opresc, nu mai vor sa plece. Asa ca, le las sa stea si iau ce imi ofera... Oricum, cum spun si prietenele mele... sunt o norocoasa ca traiesc ce traiesc, ca simt ce simt, ca lupt cum lupt. Desi eu ma simt slaba, si fragila, si acum chiar sunt si putin bolnava... Fug la calciu . Multumesc mult!

Am nevoie de iubire, iar aceasta nevoie nu o poate implini decat iubirea. E minunat! Si e minunat sa iubesti asa... fara sa te gandesti la viitor. Pacat ca starea nu e continua.

Oare fiecare om de pe acest pamant, indiferent de rasa, apartenenta religioasa, credinte sau preocupari, simte dorul? Daca da, inseamna ca e adevarat ca oamenii au aceeasi gena in ei, gena asta pe care o simt si eu. Da, cred in Dumnezeu- Creator Iubire. Si existenta lui in diferite religii ca idee de Pace, Armonie, Bine, Frumos... Pe toate acestea le emana iubirea - acea stare in care simti ca privirea poate transforma, zambetul poate aplana, cuvantul poate alina, mana poate alinta, inima le poate simti pe toate acestea ca fiind trairile proprii daruite in jur. Ca atunci cand faci masaj cuiva, stiind tu cum e sa-ti faca masaj, din toata inima, altul tie, traind tu mai inainte de toate acea relaxare placuta si pe care o doresti nesfarsita sau suficienta ca este chiar si pentru acea clipa...

Azi noapte nu am dormit bine.
Incep sa cred din ce in ce mai mult si in existenta raului, la fel de mult ca in existenta binelui bland si duios. Incep sa ma gandesc si ca pot fi adevarate- reale, vedeniile acelor oameni care marturisesc ca l-au vazut inchip material pe diavol. Interesant.

Oare voi putea avea o familie in care sa crestem amandoi? In care sa ne dorim amandoi sa ne iubim si sa-i iubim pe altii? O familie in care sa ne indemnam reciproc sa-i ajutam pe altii, sa ne implicam in societate? O familie in care sa fim noi insine ca persoane in relatia noi cu insine, dar totodata NOI, ca un singur trup si suflet? Oare poti spune un singur suflet(ca un trup poate ca as putea intelege cum) in cazul a doua persoane care se iubesc? E cam ciudata exprimarea... Doar daca din iubirea noastra se naste un trup si un suflet - copilul...
Nu, nu voi inceta sa visez. Si daca acum totul este cand clar de bine, desi neinteles, cand doar clar de neinteles, trebuie sa existe undeva, aici sau dincolo de mormant, o finalitate, cand totul sa fie doar Clar - bine sau rau. Dar clar.

Azi am gasit al treilea gandac. Dar nu pare de bucatarie. Ultimul l-am dat afara acum vreo trei luni. Mi-e scarba de gandaci...

Abia astept sa plec prin lume! Si va veni si vremea aceea.
Uau , mi-a trecut prin minte... imaginea mea... prin lume. Pe drum mereu, fara ceva care sa se numeasca mancare, nu prea curata, cu parul pe spate, neepilata, nepensata, ridata putin, arsa de soare, cu calcaie crapate, dar libera. Libera sa privesc cat si cum si unde vreau, sa tac cat vreau, sa cant, sa ma odihnesc unde vreau, cand vreau, parca inainte de odihna cu frica- sau fara frica - dar cred ca ma vad cu putina teama pe care o alung cu "si daca mi-e teama, si daca nu, tot aia e- vad eu daca vine vreun animal ce voi face atunci". Si ma vad adormind zambind, intre/pe niste frunze, invelita cu patura pe care de obicei o tin pe umeri/cap(cred ca are o parte rezistenta la apa - e o patura moderna) si sperand ca maine dau de apa sa ma aranjez si poimaine de o casa in care sa cer ceva de facut, o sticla cu apa si o paine. Si primesc si un pic de vin de undeva... Si adorm cu rozariul in mana, rugandu-ma pentru... sa duca Domnul rugaciunea unde vrea, ca-i apartine, asa cum ii apartin si eu, frunza vesela ce sunt...

Ieri. Ultima zi de vara. Nu m-am simtit bine fara el; nu ma simt bine fara el. Inca un anotimp in care imi ling ranile. Ce mult as fi vrut sa il aud macar pentru o secunda in aceasta ultima zi de vara. Stiu bine de ce imi doresc asta. Pentru ca in interior nu vreau sa se rupa. Dar poate trebuie sa invat o lectie; poate trebuie sa invat lectia egocentrismului.

Ce as fi fost fara aceasta perioada? Oare as fi crescut oricum, sau m-as fi dus iar la fund, acolo unde era sa ma inec?
Mai bine sa nu stiu niciodata. Multumesc, multumesc, multumesc!

Duminica seara am suferit un alt soc emotional. Vreau sa nu uit ca s-a intamplat in ziua aceea. In chiar acea zi de 30 august...

Azi. Prima zi de toamna. De-acum presimt ca voi asculta Alifantis vreo luna.

Azi. M-am simtit bine; am avut chef si spor in munca.

Azi. Am ras; am ras; am avut multe drumuri- de dimineata de la 6.

Azi. Azi. Azi. Acum. E tot ce conteaza pentru "a castiga viitorul". Si este bine.

Sunt vesela; desi am cel putin un motiv serios sa fiu foarte ingrijorata de serviciu. Dar viata este o necunoscuta. De ce sa ma port ca si cum nu as sti asta? De ce sa imi subestimez memoria?

Cred ca e pentru prima oara cand ma simt "a mea".

Curand voi pleca in vacanta. Prima vacanta de una singura.

Ma dor multe. Dar e suferinta dulce si se impleteste cu sunetul zambetelor si clinchetul increderii in supranatural, mai mult decat in cosmologic.

Da. La fel cum am incredere in ceilalti in masura in care am incredere in mine insami, mi-e teama de ceilalti, ma intereseaza parerile lor in masura in care mi-e teama si rusine/nemultumire de mine insami.

Toiagul imi va fi sinceritatea, cu recunoasterea a ceea ce am fost si sunt, a ceea ce am facut si fac (sau nu mai fac), a ceea ce cred si vreau sa cred. Sunt eu, cea care devine mereu si mereu si vreau sa fiu goala.
Complet goala, pentru a nu ma atasa prea mult de vreuna dintre hainele noi si frumoase, sau vechi si "cu valoare sentimentala". M-ar impavara intocmai unei plase de pescuit... Vreau sa ies in larg libera. Abia atunci voi putea spune: Nu am avut nimic si am fost libera. De ce sa imi doresc ceva?

Atunci voi putea sa dau fara a pastra, pentru ca stiu ca trebuie sa fiu la fel de libera sa primesc totul ca cel mai bun, singurul, ultimul si "nu al meu, ci gata de dat".

De unde nu imi place ceva pana la a simti ca nu mai pot scoate un zambet, voi pleca mai departe.
Unde voi putea exersa perseverenta si realismul voi ramane si voi incerca sa nu mi se schimbe zambetul, ba chiar sa-i dau intaietate.
Cand voi obosi, ma voi odihni, recunoscandu-mi limita.

Mi-au placut duminica seara doua cugetari; hermeneutici, sa le zic?
Imi duc dorul, ca paianjenul care isi duce crucea...
Iubesc acceptand pana la ...capatul pe care nu-l cunosc si fara a mai face scenarii...

A-mi fi dor (mie) inseamna concentrare pe "eu". A duce dorul(lui), inseamna concentrare pe "el".
Sunt indragostita(eu, pentru mine) inseamna atentie pe"eu". Il iubesc(pe el), inseamna atentie pe "el". Si totul se rasfrange asupra amandurora. Frumos.

Puterea Cuvantului Intrupat.
Da. Cuvantul, nu ideea, nu gandul, nu fapta, nu sentimentul etc s-a facut Trup. Poate pentru ca toate acestea, oameni slabi, zgomotosi si zapaciti fiind, le intelegem prin Cuvant, prin atentia si tacerea dedicata Cuvantului. Si e logic, e natural.

"Le pastra pe toate acestea in inima ei" se exprima cei care o caracterizeaza pe Maria. Atitudine de respect si iubire - de parca le stia dinainte de a invata sa vorbeasca. Ce inteleapta atitudine de urmat. Oare pot eu iubi un astfel de model? Cu gingasie?

Ma intrebam cum as actiona/ reactiona daca ar veni la mine la usa un om murdar care sa imi ceara voie sa faca un dus si sa-si spele hainele.
Cred ca, daca as fi singura, m-as duce la o vecina, as ruga-o sa vina sa stea cu mine si i-as da voie omului sa se simta pentru cateva ore "ca acasa".
Si nu, nu cred ca nu ar intelege neincrederea mea. E o forma de "a fi pe pamant", nu?

Ma gandeam la asta incercand sa-mi imaginez ce m-as face daca as fi eu omul acela. Un om care ramane fara prieteni/ familie, dar care doreste sa-si pastreze minimul de igiena. Eu cred ca mi-as face prieteni, si poate chiar as primi si un ajutor sa-mi gasesc ceva de lucru pentru un colt de paine.
Trebuie doar sa ii caut fara sa obosesc si fara sa judec neincrederea lor.
Si, daca stau sa ma gandesc, nu este doar imaginatie. Caci oare cati dintre cei care se intorceau din razboi, pe jos, catre casele lor, nu cereau?

Off, igiena aceasta exagerata, frica aceasta ca daca primesti un om bolnav in casa, sa-ti foloseasca toaleta sau masina de spalat te imbolnavesti si tu...

Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide, cauta si vei gasi. O intreaga hermeneutica aplicata modernitatii...

_ _

De vreo trei saptamani imi tot spun ca vrea sa vad un film. In seara asta nu mai aman. Desi stiu ca fiecare film pe care il vad, imi aminteste ca il vad.. singura.

Aseara nu am mai vazut niciun film. Pentru ca nu a venit cinematograful la mine.

O sa-mi fie dor de coltul acesta de internet, in care m-am bagat ca intr-un nisip cald pe timp de noapte.

In seara aceasta voi scutura geanta de voiaj de toate amintirile. Vreau sa uit ca am cumparat-o impreuna, ca odata au stat acolo hainele noastre, amintirile noastre, dulciurile noastre, cadourile noastre. Sau poate sa-mi amintesc doar momentele frumoasa si sa multumesc pentru ca am fost fericita.
Iar daca nu voi fi suficient de "matura"- oare e ok sa zic asa?, sa vad lucrurile ca lucruri simple, le voi da si imi voi lua altele.. Dar ma intriga ideea. O sa dau banii la nesfarsit, pentru ca eu sunt alintata si lipsita de "legatura" de cele materiale, indiferent de ce am facut cu ele? Ei, comedie! Unde mi-e ratiunea?

Este ciudat totusi. Un val urias de sentimente, si amintiri, si promisiuni...
Mi-am zis ca va fi toata viata alaturi de mine cel care nu ma va uita, care va ramane langa mine, oricat de dificila i-as parea, sau sunt. Cu toate ale mele. Trecut, prezent si orice fel de viitor. Am crezut ca asa va fi macar de data asta. Asa parea a fi. Cu tot trecutul, cu tot prezentul, cu toate visele, tot, tot...DAR.
Eu nu mai am putere/lacrimi sa fac acelasi lucru pentru el. Parca sunt cimentate taote ferestrele, tote fisurile care s-ar fi putut largi... Si pe oriunde am intrat pana acum, nu am intalnit acea notiune, acel simbol, acea primisiune in fata siesi, care sa-i aminteasca de iubirea ce mi-o poarta. Caci nu vreau sa cred ca Iubirea trece, asa cum nu vreau sa cred ca Prietenia se poate transforma in uitarea de acest tip.

Daca va fi vreodata sa vad mai bine, sau sa se crape vreun perete din acel buncar, sper ca oriunde as fi sa fiu atenta, sincera, curata si inteleapta.
Ma intreb de ce mi se pare ca nu sunt credincioasa, da, ca nu cred in Dumnezeu, in Cristos, in Duhul Sfant, In Iubirea Perfecta pe car eo simt, atunci cand imi vin aceste ganduri... Oare doar pentru ca nu sunt capabila sa zic din toata inima "Faca-se voia Ta"!? Oare sunt atat de artificiala ca aceasta credinta ne-resimtita?

Dar nu cred ca sunt lucruri care sa mi se lamureasca aici. Asa ca, pastreaza-le pe toate in inima, sus capul si traieste ca natura!

Desi ti-am simtit de mult zbuciumul, m-am ferit sa intru cu galosii in suferinta ta.Spun asta, pentru ca orice as incerca sa spun, inimii nu-i poti comanda, dar mintii DA!
Tu ai sucit pe toate fetele durerea ta, ai incercat sa intelegi, sa gasesti o explicatie...Problema e ca o relatie se desfasoara in doi, daca el n-a mai fost pe aceeasi lungime de unda...sterge lacrima! Pune piciorul in cruda realitate si gandeste-te:
-Stii cate relatii aparent perfecte sunt adevarate iaduri pe pamant?
-Stii cata minciuna si umilinta inghit unele femei in numele iubirii ?
Cred ca sunt inca multe de-alde "Stii..." de astea, si sigur stii tot ce vreau eu sa spun acum...
Nu-ti poti sterge sentimentele cu buretele, inteleg asta, doar te rog, lasa-i inimii si lui Dumnezeu timp si va aparea impacarea, vindecarea, cum vrei tu sa-i spui...Ai incredere, vei gasi candva perechea , jumatatea aia dupa care alergam toti ca sa desavarsim intregul te va gasi ! Numai sa ai grija, poarta sa fie deschisa, inima libera, primitoare si calda!
Stii, buna mea mama avea o vorba:Fiecare buruiana are umbra ei!



Sper ca odihna sa-ti fie deplina, concediul placut si sa ne povestesti ce lucruri frumoase ai facut/vazut/trait!

Vreau ca fiecare om sa fie constient de potentialul sau, de bunatatea din el.

Vreau ca fiecare om, oricat de sarac, sa-si ia o persoana de suflet pe care sa o ajute chiar si cu o paine saptamanal, sau cu o vorba buna.

Vreau ca fiecare om sa contientizeze ca poate iubi gratuit si ca se poate lasa iubit.

Vreau ca fiecare om sa stie ca nu duce nimic dincolo, dar ca ii este lui insusi suficient, si are inteligenta de a-si fi suficient pentru a trai in conditii bune daca respecta cateva reguli de igiena si bun simt pe care i le dicteaza constiinta.

Vreau ca fiecare om sa creada ca daca isi pune increderea in ce e trecator si tangibil nu poate visa mai sus, dar ca motivat de ...Dumnezeu(indiferent de apartenenta religioasa sau ideologica) poate renunta la ... rautatile din el. Asta o spun fara sa se diminueze credinta mea in crestinism, cu modelul de Om.

Vreau o lume mai buna. Cu credinta in acea forta supranaturala care ne cere respectul fata de viata, fata de natura, respectul fata de semeni, respectul fata de pamantul care ne hraneste, respectul fata de noi insine, care suntem mai mult decat ne lasam noi, prin comoditate, sa fim.

Mi-a placut ideea acelui "Dumnezeu necunoscut" din V.T. Vreau ca fiecare om sa il constientizeze, prin smerenie, astfel incat sa nu se mai bata in piept si sa spuna ca el detine singurul adevar...
Cred ca atunci vom vedea doar rezultatele Lucrarii acestui respect fata de El in lume, prin pastrarea curateniei personale si a spatiilor din jur, prin infumusetarea locurilor in care ne desfasuram activitatea, prin indeplinirea datoriilor la locul de munca, prin respectul fata de copii, batrani, cei singuri, bolnavi... Caci ce alta motivatie ne ajuta sa ne dorim perfectiunea?

Vreau sa continui proiectele incepute si parca cu cat sunt mai hotarata, cu atata imi vine gandul oboselii, al "dar ce castigi din asta? nu vezi ca trebuie sa-ti cauti al doilea job pt ca ti-au crescut creditele?"

In concediu am cheltuit foarte putin, aproape deloc. Deci, se poate. Daca eu pot, ca o pofticioasa ce sunt, altii de ce nu pot?

Mi se pare anormala toata situatia din jurul meu. Si eu am in jur cel putin patru persoane care gandesc cam la fel. Probabil cei care nu-i au pe acesti oameni langa ei, cu exemplele lor concrete, sunt cei care traiesc intr-o normalitate aparenta... dulce si comoda.

Oare cati gandesc: "Nu il primesc sa stea la noi ca are cancer.... " sau "nu intru ca e mizerie la el, cine stie ce boala iau?","nu dau mana cu batranul, ca uite ce murdar e!", "ia uite, a cazut pe jos si acum mananca din el..."
Cum traim de nu mai stim unde sunt limitele?

Singurul lucru pe care il pot face este sa ma rog si sa cer forta sa zambesc si sa-i iubesc bland si pana la moartea aceasta si pe acestia in nestiinta lor. SI mie mi-au trebuit ani sa inteleg ce trebuie sa fac sa-mi amintesc/ sa il pot iubi, din reflex aproape, chiar si pe acela care ma contrazice cu rautate in priviri, chiar si pe acela care m-a lovit, chiar si pe acela care nu ma iarta.

In weekend mi-am propus sa ajung pe la manastire, sa lucrez la programul anual pentru ong, sa ma vad cu prietena mea, sa scriu cate ceva pentru votdeblam, sa scriu un articol pentru site, sa merg la biserica, sa-mi fac agenda cu prospectii pentru saptamana urmatoare, sa fac mancare.

Imi vine sa sterg tot ce am scris si sa plec acasa fara sa mai trimit nimic pe han. Am facut de nenumarate ori asta in toti acesti ani. Citind mesajele din ultima perioada, imi dau seama ca am devenit foarte deschisa chiar si aici, unde vroiam sa fie ca un fel de "informare-pitire".

Oare de ce a inceput lumea sa-si tina jurnale online, la vedere?
Dar de ce am inceput eu sa fac asta, de vreme ce nu eram de acord cu jurnalele personale pe internet? Oare ma va afecta cu ceva? De ce mi-e frica? Ca doar o teama ascusa este rodul acestor neincrederi, nu? Hei, femeie! Ce ai? Oricum, cred ca e bine sa stim ca nu suntem singurii care ne zbatem sa ne depasim conditia de cetateni intr-o epoca a insensibilitatii, a lipsei de speranta, de pasiuni, de entuziasm, de lupte cu noi insine.... Si jurnalele din Povestea mea reprezinta inca un loc in care poti gasi oameni care sunt si nu sunt singuri...

Gata. La asta ma mai gandesc dupa ce mai lucrez nitel. Si dupa ce merg sa mananc ceva.

Dascalita, multumesc de vizita, am citit ce mi-ai scris. In/dupa concediu mi-am propus sa-mi canalizez energia spre ceva constructiv; sa nu-mi creez blocaje din cauza dorurilor, ci sa le pastrez- sunt semne de umanitate, dar sa nu le las sa ma duc in starea in care sa visez prea mult la trecut si la viitor, ci sa revin la "omul de actiune" din mine. Ca a cam lipsit.

Printre definitii...

“Loneliness and the feeling of being unwanted is the most terrible poverty.”
Mother Teresa of Calcutta

- Capitala Belgiei. Frumos. Am auzit ca este frumoasa astazi.
- Da. Dar mai frumoasa si mai draga imi este prietena care ti-a luat locul...
- Fii fericit, dragule...

- Cincinico, pe unde umbli?
- Is aici. Off, de te-ai opri din alergatura sa vezi ca aproape iti musc coada. Asa, ca in banzile acelea animate, de lung metraj... )

- Hei, lasa istoria.
- Stai, stai, mai am un sms de notat...
- Uita de el...
- Cum?... Sigur?... Gata. Am uitat. Toate sunt in trash. Multumit?

- Ce copii buni sunteti. Mai exista si oameni ca voi!?...
- Hei, ii spui tu ca suntem o ... minciuna?

Alege ce iubesti si apoi iubeste ce ai ales.

Azi sunt foarte bine.

Dupa o dupa-amiaza de ieri plina de energia copiilor, o seara amestecata de de ce-uri, discutii, lacrimi si... un fel de imbratisari datatoare de un somn foarte bun- ca de mult nu am mai avut unul asa- o dimineata superba, in care, de un fel de "plin" nici nu am vazut culoarea rosie a semaforului. Bineinteles ca sunt si prost sincronizate...

Doamne, ce frumoasa e dimineata pe aleea spre metrou!

Azi simt sa muncesc cum nu am mai facut-o de mult timp. Cu zambetul pe buze, ochii in baza de date si mana pe telefon...

Diseara merg la film cu... o noua prietena.

Multe altele in stand-by, dar am nevoie de o perioada pentru mine si mai am de gand sa mi-o acord...

Go, go, go!

La ce film?

Vii la intalnirea de duminica? Spune ca daaaa!

Am spus. Sper sa lucram cu spor!

Aseara nu am mai fost la film. Am preferat fructele si palavrageala... Si cum se putea altfel, cand tocmai a fost ceruta de nevasta?
In ianurie dansam. Ce ma bucur pentru ea!

Anul acesta a fost anul nuntilor. Vreo cinci nunti. Plus altele la care nu am ajuns...

Sper sa fie orasul liber... Mi-e dor sa am timp si de han.

Dorul de han incepe sa se implineasca, pentru ca iar sunt in ... in pat.

Azi sigur nu voi uita ce am notat deja in scrisoare, in mesaje, in notepad-ul ce urmeaza sa se transforme intr-o alta scrisoare.

Inchizand ochii, din nou, mi-am amintit de iertare. Si un citat ce mi-a cazut sub ochi ulterior, cautand cu totul altceva, m-a facut sa reinchid ochii, sa las totul sa intre in mine si sa traiesc, sau ascult ce as putea auzi, ce ar putea exista dincolo de acest cotidian.

Citatul respectiv era "Inainte sa ne iertam unul pe altul , trebuie sa ne intelegem unul pe altul. (Emma Goldman)".

Meditatia mea s-a terminat foarte clar si simplu: de aceea trebuie sa incepem cu iertarea. Lipsa ei, pune bariere ocaziei de a intelege prin prisma Iubirii, singura intelegere pastratoare, declansatoare si descoperitoare, a umilintei si recunostintei continue.


Restul, despre toate senzatiile, intr-un alt loc, intr-o alta poveste... frumoasa si atat de reala cat este de real curajul de a o vedea aproape si neapartinandu-mi.

Lumina era la fel de indrazneata cu ramurile copacilor.

S-a ridicat incet, s-a apropiat de copacul cel mare, cu scoarta cenusie, sprijinindu-si capul de trunchiul puternic si, cu ochii inchisi, ce ii transformau chipul intr-un zambet alintat, cauta razele soarelui.
Buzele-i frumoase, asa, din profil, pareau iesite dintr-un tablou neterminat. Buzei inferioare ii tinea locul o pata stralucitoare, de parca zugravul nu se hotara de e umbra buzelor soarelui, sau a vreunei frunze care, de pofta, se desprinse pentru a poposi pe acea bucata rozie de trup cald.
Cretii ochilor ar fi cerut mai bine un par roscat, insa suvitele negre ce nu se lasau rasfirate de vant, aminteau de manunchiurile de iarba grele sub stratul de petrol care se scurgea mai sus de odaia bunicilor lui. Cat de vesela era in acea dupa-amiaza cand se rostogolea cu pofta pe iarba, la vale!

O dupa-amiaza in care as fi vrut sa vad unul dintre filmele:

Cinema Paradiso
LEgenda lui 1900
Apartamentul
Postasul
Corul
Vacanta la Roma
Pe aripile vantului
Fantoma din Monte Carlo
Contele de Monte Cristo
Mamma Mia!
Saolinul American
Luptatorii Cobra - sunt doua filme ce imi amintesc de scoala generala, cand faceam crutoane, sau prajeam seminte si rontaiam alaturi de alti vreo 10 vecini, calare cu totii pe singurul pat de la noi din camera... Ce ma mai certa mama ca nu terminam tot de pe "biletel" pana venea ea de la lucru. Si mai si gasea casa plina!
Aveam obiceiul sa ne adunam la cate unul dintre noi, sa caram video-ul de la unu' la altu'... SI cand ma gandesc ca acum suntem cu totii imprastiati care-pe unde, toti din gasca au 1-3 copii, unul nu mai e printre noi, unul a divortat... Ce ne mai distram! Ni se mai alaturau si parintii uneori, duminica, vara dandu-ne bani sa ne luam inghetata - asta in cazul in care nu faceam noi, fetele, lapte de pasare sau cornulete cu rahat... Hi, hi, ce fain era!
Bun.
Noua Luni
JUrnalul lui Bridget Jones
August Rush
Cantand in ploaie
Mary Poppins
Beauty and the Beast
Fantoma de la Opera
Sunetul Muzicii
Cantand in ploaie

si mai sunt cateva... . Dintre care chiar trebuie sa imi amintesc doua titluri. Doua comedii. Una gen Singur acasa, doar ca e cu un bebe care "scapa" prin oras, si alta cu un tip care o face pe managerul de "cuplari". Stiu ca am ras non-stop, dar habar n-am cum se mai numesc... In fine.

Ma dor ochii si nu doar, nu ma pot concentra pe nimic. Soo, muzica, struguri, ochii pe tavan si somn... again...

Ce-as face o baie cu sare si cu spuma multa, multa! Si am pofta de tort de mere, asa cum stie sa faca doar mama unei foste colege de liceu... Miami, miami!

O mînă de ajutor:

http://www.imdb.com/title/tt0109190/

adică Baby's Day Out

Să fie manageul în cuplări Hitch ?
Îmi ierți poate bătutul în ușă atât de târziu...

Da, da, da! Multumesc amandurora!

Azi a fost o super zi! Si mai este inca.

De ce scriu in Prefata...

"Cand scrii un jurnal pe care te-ai hotarat sa-l faci public si crezi ca el nu va interesa pe nimeni, ai senzatia clara ca scrii, de fapt, doar pentru tine. Si chiar asa e. Iti face bine sa-ti vezi si material gandurile. E ca si cand te parasesc si intra in alta realitate. E ca si cand eliberezi niste pasari din cusca, si ele isi iau zborul. Pe cine vor intalni in drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor intalni pe cine trebuie sa intalneasca... Dar sentimentul de a le elibera e ca si cum ai trage o gura de aer curat si tare. Ii face bine omului sa gandeasca si sa scrie." Oana Pellea, Jurnal 2003-2009, cu o prefata de Ioana Parvulescu... "Un jurnal care face bine".

Stateam in catedrala astazi, pe scaunul pe care cine stie cine a mai stat...
Si, in timp ce soprana canta cantecul de la impartasanie, vitraliile dovedeau ca seara se lasa... incet, incet, incet...
O alta provocare, printr-o alta zi de care te vei bucura sau ... nu. Dar, precedata de pauza... de tacere... de rabdare... de recunostinta... de meditatie... de a te intalni pe tine cu tine... de a lasa sa ti se perinde ideile si visele, si indraznelile si neputintele, si slabiciunile, si fricile... de a lasa sa fii linistit, dupa ce o zi intreaga ai trait intens.
Da. Doar trairea intensa ma face sa simt dulceata odihnei. Si in 5 minute probabil voi visa, lasand acest vals minunat al pianistului din ocean sa se piarda... sa ma piarda...

Intinde-mi bratele, strange-ma langa tine, lasa-ma sa stau linistita intre bratele acestea ce tanjesc sa ma cunoasca in cele mai mici detalii... frumoase prin insasi ochii inchisi care invita doar ...simtul tactil?... sa cante, sa danseze, sa traiasca... sa adoarma cu zambetul intr-o mangaiere calda, alene de alintata... blanda si rabdatoare...

Da, nu ma indoiesc ca vei ramane cu mine intocmai ... pianistului ce canta din ce in ce mai frumos... mai molipsitor... pe furtuna... transformand muzica in masculinul de la furtuna pentru a o potoli in favoarea... valurilor molcome... hi, hi.

Printre idei...

- Cei care nu invata nimic, invata sa faca rau, zicea pe undeva M Kogalniceanu. La fel cum zicea ca puterea si fericirea unui stat se afla in puterea si fericirea multimii. Mereu, aceleasi probleme. De ce ar fi acum mai grav?

- Ieri imi venea sa plec din Bucuresti. Sa las totul si sa plec. O mizerie de nedescris in metrou, galagie... haos. Oare azi imi va trece?

- "Foarte bine." sau "Asa imi trebuie?"

O dimineata superba, un taximetrist mandru ca este tata tanar (33 de ani, o fetita de 13 ani), struguri parfumati, cioco, linistea biroului, zambete, zambete, zambete...

Meditatia lunii...


Reflecţia săptămânii
Andrei Pătrîncă
PORTRETUL SLUJITORULUI "DE SUS"
Nr. 26 (192), 21.09.2009

Isus înfăptuise câteva minuni, atât vizând trupul, dar, mai ales, mintea robită a oamenilor aflaţi în necunoştinţă de El. Pe unde mergea, stârnea reacţii antagonice: inimile sincere Îl priveau drept un mare Om al lui Dumnezeu, făţarnicii lideri religioşi ai vremii vedeau în El pretendentul de temut la admiraţia colectivă a poporului. Doar în inimile rudelor Sale se dădeau lupte cumplite. Ele însele îi cunoşteau de aproape pe Isus, pe Iosif şi pe Maria. Ştiau despre naşterea supranaturală a Domnului, din fecioară; despre profeţia lui Simeon; despre "rătăcirea în Templu" a Copilului Isus, căutat cu disperare de părinţi, în vreme ce El explica Scripturile ca un mare rabin; despre caracterul Său în care nu se zărea nici urmă de păcat; despre cerurile deschise la botezul Său şi prima mărturisire a Sfintei Treimi, făcută de Dumnezeu Tatăl şi de Duhul Sfânt, în chip de porumbel; despre minunile Sale, ş.a. Dar totuşi, în multe, Isus părea un simplu om. Un om care avea nevoie de hrană, de somn, de părinţi, de prieteni. Însă ceea ce îi şoca pe apropiaţii familiei Domnului era infinita Lui modestie. Se apropia sărbătoarea Corturilor, praznic evreiesc important. Era un moment propice pentru ca Isus, dacă era cu adevărat ceea ce pretindea a fi, să meargă în Iudeea şi să-Şi facă publică identitatea. "Arată-Te pe Tine Însuţi lumii!" (Ioan 7, 4b), L-au îndemnat rudele Sale, chiar ele necrezând în El. Şi a continuat această necredinţă până dincolo de martiriu. Nici la ceas de răstignire aceştia nu erau lângă cruce, solidari, cum s-ar fi cuvenit, cu durerea lui Isus şi a Mariei. Maica, singură acum, nu le e încredinţată lor, ci ucenicului iubirii, care a luat-o din acea zi la el acasă şi a tratat-o ca pe propria lui mamă. Cristos nu a venit însă în lume pentru a căuta închinarea lumii, ci pentru a-L face de cunoscut pe Tatăl, Prima Persoană a Sfintei Treimi. Aceasta este ceea ce n-au înţeles rudele Sale. În ecuaţia sublimă a Sfintei Treimi, fiecare Persoană o mărturiseşte pe cealaltă. Tatăl declară solemn că Isus este Fiul Cel Preaiubit, în care Îşi găseşte toată plăcerea. Fiul Îl arată mereu omului pe Tatăl. Iar după proslăvirea Fiului, după înălţarea Sa şi pogorârea Duhului Sfânt, Spiritul lui Dumnezeu vorbeşte mereu şi mereu despre Fiul, în afara şi, mai ales, înăuntrul fiinţei născute din El. Vor învăţa această lecţie rudele Domnului, în ora Rusaliilor lor individuale.

Şi pe noi, astăzi, rudele spirituale ale Domnului, ne pândesc aceleaşi greşeli, în raportarea noastră la Dumnezeu, cum s-a întâmplat în vechime. Citeam, cu câteva seri în urmă, capitolul 8 din Evanghelia după Ioan. Am dat peste versetul 23, în care e relatat cum Isus le spune liderilor religioşi ai vremii: "Voi sunteţi de jos, Eu sunt de Sus". M-a cercetat cuvântul acesta... Şi m-am regăsit în spusele Domnului Cristos. În categoria de jos. Am identificat în viaţa mea şi în cele ale cunoscuţilor mei câteva erori fundamentale în slujirea lui Dumnezeu şi, cum s-ar putea să vă regăsiţi şi dvs. pe aici, bucuros vreau să medităm împreună la ele. Din capul locului, vă încurajez să credeţi în chemarea şi responsabilitatea ce vă sunt încredinţate de Însuşi Cristos în slujirea Lui, indiferent dacă sunteţi sau nu păstor de suflete.

Slujitorul "de jos" se glorifică pe sine, cel de jos; slujitorul "de Sus" Îl glorifică pe Cel de Sus. "Cine vorbeşte de la sine însuşi caută gloria lui însuşi; dar Cine caută gloria Celui care L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate" (Ioan 7, 18). Un compozitor creştin obişnuia să spună: "Să avem grijă să nu ne folosim noi de Numele lui Isus, ci să-L lăsăm pe El să se folosească de numele nostru". Mândria este cea mai mare ameninţare pe care o are de înfruntat slujitorul devotat al lui Dumnezeu. Nici nu ne dăm seama cum dreptatea lui Cristos în noi devine, în mintea noastră, dreptatea noastră, cum sfinţenia Lui în noi devine virtutea noastră. Atunci când pierdem din vedere că nu suntem nimic şi că singura noastră valoare e prezenţa Lui în noi, iar aceasta nu ni se datorează nouă, ci e meritul Lui exclusiv, alunecăm pe panta mândriei. Şi de suntem încercaţi peste măsură, de suntem în încurcături neimaginabile, de strigăm la Dumnezeu de mult timp şi nu primim răspuns, de am devenit prea aroganţi, prea cârcotaşi, prea critici la adresa celorlalţi, problema este că e prea mult "suntem" în noi. Suntem prea mult. Şi când suntem, Cel ce Este cu adevărat nu mai încape. Am avut ocazia să întâlnesc de curând un om care se credea devotat lui Dumnezeu. El mi-a povestit cum soţia preotului bisericii din care făcea parte l-a certat într-o zi pentru că el crede că e mântuit şi că nu se poate ca a lui convertire să nu-l ducă în cer. Concluzia lui a fost: "vezi: dacă nu eşti curat, nu ai îndrăzneală să crezi în mântuirea ta". El se credea curat, prima greşeală. El o credea pe femeie murdară de păcat, mult mai jos decât era el, a doua greşeală. Dar, cu mici nuanţe distincte, la fel facem şi noi. Oridecâteori îi vedem pe alţii mai păcătoşi decât noi, oridecâteori găsim motive de justificare a propriei rebeliuni, oridecâteori nu mai vedem în noi nici un ungher întunecat care să ne facă să spunem că am păcătuit mai rău decât dobitoacele, nu suntem mai neprihăniţi, ci mai miopi spiritual. În realitate, începem să fim abia când învăţăm să nu mai fim.

Slujitorul "de jos" coboară învăţăturile lui Dumnezeu la nivelul lui, slujitorul "de Sus" se înalţă el la statura adevărurilor sfinte. "...va fi un timp când nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, dorind să-şi desfăteze urechile, îşi vor strânge o mulţime de învăţători după poftele lor; şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor abate spre basme" (2 Timotei 4, 3- 4). Dacă astăzi împlinim doar ce dorim din ce ne este descoperit şi nici măcar nu ne dăm seama că e greşit ceea ce facem, am coborât prea mult Adevărul. Într-o aşa măsură l-am coborât, încât, în loc să ne elibereze, ceea ce trăim din el ne face de două ori robi: robi ai firii noastre neîmblânzite şi robi ai cunoştinţei perceptelor divine, a căror neîmplinire ne creşte doar simţământul vinovăţiei, nu pe cel al libertăţii lăuntrice. Prima treaptă e să trăim noi înşine Adevărul trunchiat. A doua este să îi convertim şi pe alţii, care caută în noi călăuzire spirituală, la felul nostru de a gândi. A treia este să-i rănim, expunem, discredităm pe cei care Îl caută încă, sincer, pe Isus: "Păzitorii care cutreieră cetatea m-au găsit, m-au bătut, m-au rănit; păzitorii zidurilor mi-au luat vălul" (CC 5, 7). Atunci când, cu onestitate, acceptăm Adevărul în plinătatea lui, avem pace, suntem noi înşine corect călăuziţi înspre cer, suntem candele în noapte pentru toţi pelerinii spre Cetatea Cerească.

Slujitorul "de Sus" Îl glorifică pe Cel de Sus şi se înalţă el însuşi la altitudinea lucrurilor de Sus. Şi chiar făcând acestea, îşi aduce aminte de următoarea pildă. Un călugăr avea o barbă, de care era tare mândru. În fiecare zi, îşi privea barba, încântat fiind mai mult şi mai mult de a ei frumuseţe. Într-o zi, dându-şi seama că propria barbă a devenit un idol, se hotărăşte să şi-o taie. Tristeţea de pe moment e înlocuită treptat cu o nouă bucurie: "nu mai am barbă. Am tăiat barba pe care o aveam, atât de mult Îl iubesc pe Dumnezeu!" Din nou, mândria îşi face loc, sub o altă formă.

Să cutezăm, aşadar, a înainta spre cele de Sus, deplin conştienţi fiind, însă, că între noi, cei de jos, şi Dumnezeu, Cel de Sus, e cale de o cruce, cale pe care numai Cristos, supărătorul de modest Cristos, a putut-o parcurge!

Prin praful galactic alerg ca un cal inaripat
lasand in spate firele din tesutu-mi
si puful din zbor.

In departare vad liminite jucause
ca licuricii dupa care alergam in noptile cu luna
si gonesc mai cu spor.

Imi desprind picioarele de pamantul cald
pantofii raman departe de degete
si zboru-mi e real.

Mainile-mi se inalta in sus cu usurinta
ca tulpina florii soarelui
si ...

Se apropie alegerile. Bun moment de meditaţie asupra a ceea ce ne dorim de la România, această ţară aproape invizibilă sau 'mereu în altă parte' pentru cetăţenii ei.
Doamne, dar câţi dintre noi citesc programele de guvernare? Câţi se interesează de candidaţi?

Ştim că dorim să trăim civilizat, dar nu încercăm să ne autodepăşim. Aruncăm in continuare gunoaie din maşină, deşi înainte de a o face am criticat puternic clasa politică pentru că nu face nimic pentru o ţară civilizată, că nu este exemplu.
Tragem tot cerul pe noi şi îl claxonam cu insistenţă pe cel cu maşină de Bv din faţa noastră, fără pic de inţelegere a faptului ca este străin in Bucureşti. Şi tocmai când am terminat de vorbit despre traficul exemplar din Austria.

Când vom inceta a ne purta ca nişte schizofrenici? Când vom deveni mai calzi cu noi inşine, cu cei din jur? Când ne vom iubi sănătos ţara, şi oraşul, şi casa, şi familia?

Am impresia că e din ce in ce mai greu să imi pastrez entuziasmul în această masă care cere Singurătatea si Izolarea celor care mai speră într-o lume mai bună, mai curată...

De reţinut:
10.10.2009 P.I.
17.10.2009 S.L.
19.10.2009 Punct si virgulă, pentru altă frază...

Toamna aceasta, la mine acasă, iese din tipar. De parcă mă aştepta intenţionat cu o surpriză pentru a-mi arăta ca fiecare apus e altfel...
Frunzele copacilor nu se ingălbenesc si se deprind, ci se strâng, se fac tot mai mici, de parcă ar fi nişte puncte pe ramurile copacilor, se usucă, îşi schimbă culoarea si abia apoi cad. Sau sunt smulse de pe ramuri de vant si ploaie... Astfel, padurea pare un tablou facut din puncte de diferite culori. Minunat fenomen pe dealurile copilăriei mele!

Un apus superb astazi.
Cerul este roz-portocaliu, cu munti de nori mov-cenusii. Este absolut superb, mai ales ca tocmai trece un stol de pasari...

Ieri ma gandeam de ce omul are nevoie sa venereze moastele sfintilor. Oare sfintii ce inteleg cand ne privesc, in marea lor iubire pentru noi si pentru Dumnezeu? In marea lor smerenie si recunostinta fata de Mantuitor?

Aurelia a intrat in camera albastra si, ocolind privirea din tabloul cu rama plina de praf, s-a apropiat de aceeasi fereastra, langa care visele-i s-au cuibarit de atatea ori oglindindu-si pierdute rasaritul si apusul prin schimbarea anotimpurilor.

Pe pajistile din jurul castelului, doar calul batranului se vedea alergand. Sigur ca tot fluturii albi erau vinovati de zburdalnicia lui.

Am trecut sa vad ce mai faci ... si sa-ti las un cadou virtual, o bratara desenata si executata de Sam Patania.