Da. Numai asteptare? Uite, Erwin, eu as spune ca rabdarea mai poate fi si... digerare. Ce spui?...

Ma uit la ce s-a scris (in special gypsyhart: "nu exista rabdare in sine, fara asteptare") si chiar ma intreb: asa sa fie?...

Corect ce spui aici. Rabdarea de a trai se refera mai mult la 'digestie' vietii decat la asteptare. Daca astepti ceva de la viitor inseamna ca nu ai suficienta rabdare cu prezentul. De fapt asteptarea permanenta a evenimentelor viitoare si graba cu care alergam dupa ele ne priveaza sa digeram cum trebuie prezentul, este 'nerabdarea de a trai'.

freeman, aceasta secventa, intr-adevar, simpla(sa nu zic obisnuita - in sensul ca ni se intampla multora) a dat startul topicului si am luat-o ca pe o provocare la a medita/discuta pe baza subiectului. Imi pare rau ca nu sunt concisa si clara; dar sunt in etapa de invatare...

Cred ca atunci cand e vorba de a avea rabdare, fiecare situatie ce o cere reprezinta o situatie cheie in dezvoltarea unui gen de cumpatare in asteptare...
Am in minte doua exemple, pe langa cel al Mariei, mama lui Isus(vezi intr-un mesaj anterior) de personaje care "arata" ce inseamna sa ai rabdare si la ce rezultate duce aceasta. Primul este Toranaga din romanul Shogun(era chiar un citat reprezentativ pentru aceasta tema, stiu ca l-am notat undeva-sper sa il gasesc). Al doilea personaj este Michael din serialulPrison Break. Amandoi stiu sa aiba rabdare in a trai situatiile in care ajung(in genere, noi) si a utiliza toate informatiile ce apar - si pe care le culeg cu dibacie - spre finalizarea celor propuse. In antiteza cu celelalte personaje, care intra in panica si fac gafe(din care, ce-i drept, tot ei castiga de obicei ). Ideea e ca stiu sa isi pastreze calmul si, mai presus de privirea spre viitor, constientizeaza/traiesc fiecare moment prezentul, sau, vorba lui milimetru, digera...

Din filosofia orientala:

Karma este inceputul cunoasterii. Mai departe vine rabdarea. Rabdarea este foarte importanta. Sunt puternici cei care au rabdare. Rabdarea inseamna sa-ti infrangi pornirea catre cele sapte simtaminte: ura, adoratie, bucurie, neliniste, manie, tristete, teama. Daca nu te lasi cuprins de ele inseamna ca ai rabdare, ca esti linistit si atunci vei incepe sa intelegi tot mersul lucrurilor si vei fi in armonie cu Eternitatea.

annacrin, acesta era citatul ce apare si in Shogun. Multumesc!

O completare la cele spuse mai sus: Rabdarea este importanta nu doar in situatii previzibile, cu finalitate asteptata, ci si in contopirea cu creatia: admirarea unei flori, escaladarea unui munte, perceperea unui zambet, privitul unui copil care doarme. Si tot rabdare se numeste, cred, si starea dinainte de rugaciune.

Ar fi frumos ca din cand in cand sa impartasim fiecare cate un moment in care simtim "rabdarea" pe firul vietii noastre. Caci de la teorie la practica este un pas si poate fi mai putin facil decat cel de la practica la teorie.

Rabdarea de a trai exista atunci cand vezi viata ca pe o insiruire finita de momente de succes.

cred ca trebuie sa ai rabdare sa-ti traiesti si esecurile si sa nu le renegi; numai asa poti invata din greseli, disecandu-le cu rabdare si acceptand sa traiesti si momentele mai grele. A-ti trai suferinta inseamna a aprecia mai mult fericirea ce va veni, prin contrast.
Daca nu vezi viata ca pe o insirurire finita de succese nu inseamna ca n-ai trait-o cu rabdare. Nu exista persoana care sa fi trait numai succese, a considera asta e semn ca nu ai trait esecurile cu suficienta rabdare.

De acord cu tine, sper sa nu ma repet: daca ai rabdare numai in asteptarea unui eveniment viitor fericit, inseamna ca nu traiesti prezentul. De fapt, nu TRAIESTI.

Karma este inceputul cunoasterii. Mai departe vine rabdarea. Rabdarea este foarte importanta. Sunt puternici cei care au rabdare. Rabdarea inseamna sa-ti infrangi pornirea catre cele sapte simtaminte: ura, adoratie, bucurie, neliniste, manie, tristete, teama.
Asta poate fi adevarata integral, oricum e foarte inteleapta.
Totusi, bucuria exclude rabdarea?

bucuria si rabdarea nu se exclud si nici nu sunt conditionate una de alta.
textul citat se refera mai degraba la impulsurile extreme ale unei stari anume, sa nu te lasi dominat de starea de spirit ci sa fii capabil sa o controlezi.

altfel as putea spune ca te bucuri mai mult daca o faci pe indelete, cu rabdare.

Intelegerea inseamna detasare, discernamant. Acuma, sunt nivele si nivele. Daca inca mai suferi inseamna ca ai pierdut inceputul.....Detasarea e completa cand o poti mentine in 3 timpi: inainte, in timpul si dupa un anumit eveniment.

Imi place topicul asta, filozofie amestecata cu poezie...

Mie imi pare ca radbarea este parte din relatia cu timpul... Cind stam mai asezati in noi insine avem timp sa vedem ce e in jur, etc. Cind suntem proiectati in viitor nu avem ochi decit pentru tinta urmarita ... Ea traieste in noi, noi suntem a ei, nu ea (tinta) e a noastra ... Da, radbare inseamna un strop de constiinta si constienta in plus. Cu cit mai multa rabdare, cu atit mai mult om, cu atit mai putina putere pentru timp ...

Superb spus, Ioane! Rabdarea, singura arma pt. a iesi invingatori in lupta cu timpul.

Mai usor Andra ca nu sunt obisnuit decit cu criticile ... .

contemplare,
digestie,
linişte interioară,
echilibru,
stabilitate,
tenacitate,
mirare,
ascultare,
aşteptare,
cugetare,
poză (la vals )
admiraţie...

standing humbling at the crossroad, slow decide to run

Acestea fiind spuse, as vrea sa atrag atentia asupra unui pericol: tocmai intr-o astfel de stare, in care "digeram" devenim mai relaxati, prin urmare foarte expusi. Am inteles asta din pacate prea tarziu. Este foarte important sa ne pastram vigilenta.

Pai atunci sa "mestecam"/"rumegam" pe indelete si cu rabdare mai inainte de a "digera"...
Impresia mea a fost ca la "rumegare" s-a gandit milimetru cand a facut asemanarea cu actul digestiei. Cand "rumegi" inca mai poti face alegeri, deosebiri... Cand "digeri" deja toate-s amestecate.

e pe dracu un castig.
da eu sunt disponibila sa-tzi dau un sut in cur. Uneori face mai bine decat o binetze. Pt. ca binetze si ipocritzii stiu a da. Sincer fii fericit ca tzi-o iei mereu. Prefer de o mie de ori dupacele decat ipocrizia, minciuna si falsa politetze.

In alta ordine de idei si eu ascult muzica, si nu numai in metrou. Dar asta nu inseamna ca ignor pe restul. Muzica face parte din viatza mea. Adeseori ascult muzica pentru a nu-mi strica ziua cu vreo manea rasunand din vreo masina ultimul racnet, sau de vreo remarca subtila a unor cuvinte care incep cu F, M, C si alte alea. Ascult muzica pentru ca ma ajuta sa ma concetrez mai bine, si sa fiu capabila sa observ ce e important din lumea cu care iau contact. Daca vezi pe una care face ca mitza din avatar .. sa stii ca-s mua.

In ce sens?

In alta ordine de idei si eu ascult muzica, si nu numai in metrou.
Daca-ti place muzica, inseamna ca oricum te concentrezi sa o asculti; dar in felul asta inchizi niste ferestre cel putin.

@ annacrin

Chiar, ce e aceea vigilenta? Are legatura cu timpul, cu constiinta, cu valorile, etc.?

Citez:
"Ce pacat, mi-am spus. Timpul ne daruieste trairi in fiecare secunda, insa noi le irosim sperand mereu, in avans..."




Vi s-a intamplat vreodata sa tot asteptati , si sa asteptati ...In speranta ca vi se va implini mai stiu eu ce dorinta.
Sa sa spuneti : De-abea astept sa reusesc odata / sa vina ..... / sa scap din situatia asta . etc. etc.


Si dupa un timp sa se implineasca.
Si sa nu mai simtiti o bucurie / multumire / implinire totala. Ci mai degraba sa spuneti : in sfarsit, pai era si timpul...
Oare daca s-ar fi indeplinit mai repede ne bucuram mai mult. Sterge timpul o parte din satisfactie. Sau ne schimbam noi intre timp??????? Sau poate nici nu mai vrem " acel ceva", dar continuam sa asteptam doar .......din obisnuita.

Ma amuza la un moment dat o replica haioasa ( cel putin pana in momentul in care te apuci sa o analizezi...):

DOAMNE!!!!! DA-MI RABDARE! DAR REPEDEEEEEEEEE : CA NU AM TIMP SA ASTEPT.


Si eu m-am intrebat de multe ori : " oare de ce vor oamenii tot mai mult. ", de ce atatea planuri ....
Asta e firea lor? Vor mereu ceea ce nu au ( INCA) si uita ceea ce au ( CONCRET).

Ne schimbam noi. In tot acest timp. Imi imaginez implinirea ca un rau ce strabate tari si munti, pana se revarsa in mare. Daca ne scaldam direct in mare nu aflam nici inaltimea muntilor, nici tacerea pietrelor, nici linistea padurilor... O balta cu apa statuta ne multumeste deseori. Pana seaca.


Timpul ne insoteste, probeaza, noi facem restul.

http://www.youtube.com/watch?v=T6i8HHrz2BI

el condor pasa...

http://www.youtube.com/watch?v=Dgua41v7esE

Ceata...

Prima mea dragoste a fost legata de acest song super.....eram copii, eu roman si ea Colombianca! Din start, cantecul m-a dus inapoi la clipele care din pacate nu au stagnat!!

annacrin..habar nu am cine esti, dar iti multumesc

All best regards....

Sorin.

azi am auzit-o pt. prima oara,e putin trista dar e frumoasa...in ton cu ploaia de afara... http://www.trilulilu.ro/LucasFolk/1c01ecf148b6a8

Am fost zambetul tau plecat, in amintiri Si eu iti multumesc.

http://www.youtube.com/watch?v=1V71MQEUJKY...feature=related

time - pink floyd

Am sa postez aici muzica pe care o ascult si care ma inspira.
"Toate piedicile care ne stau in fata (castig si pierdere, bun si rau, bucurie sau suferinta) isi au originea in noi. In toata imensitatea cerului si a pamantului nimic nu valoreaza mai mult decat propria noastra esenta, osteneala de a-ti fi cunoscut tie."

Interesant, despre fiecare, ar fi sa aflam ceea ce suntem. Ce, nu cine. Diferenta o vad data ca raport intre interior si exterior. Despre cine sunt as putea raspunde repede, alegand elemente de comunicare standard, uzuale. Nume, prenume, varsta, cateva preocupari si aspiratii. Despre ce sunt, inca nu am aflat raspunsul tot. Sunt in miscare, adun. Sunt trecut, fara sa fi fost prezent. Sunt ganduri, pe care le asez tot mai clar in minte, gresind tot mai putin. Sunt tacerea care se aude. Sunt linistea care se naste in mine. Sunt zambetul pe care-l daruiesc. Doar fiind.

http://www.youtube.com/watch?v=sC01sAyQQEY

dire straits - ticket to heaven

Acum voi ce sunteti?

Tranzactie sau transfer

Citeam deunazi dintr-o carte de marketing, in scopuri stiintifice. Nu cautam ceva in mod deosebit, mai degraba era o lectura de reacomodare cu anumiti termeni de care ma voi folosi curand. Altfel spus, rasfoiam. Privirea ma poarta la un moment dat catre definitia celor doua: tranzactie si transfer. Tranzactia – un schimb de valoare, transferul – trecerea valorii dintr-un singur sens, fara a astepta sau a primi in schimb. Tranzactia si transferul. Incep sa ma gandesc la ele. Pentru echilibru, dar si pentru crestere, completare, tranzactia este de preferat. Transferul este limitat si poate limita, la randu-i. Fara sa-mi dau seama incep sa extrapolez. Cate tranzactii (de valoare) adevarate exista intre doua persoane? Cate transferuri? Cati oameni stiu sa ofere? Dar sa primeasca? Pana azi, daca as fi descris sumar iubirea sau macar o relatie reusita intre doi oameni, as fi spus ca inseamna sa oferi si sa fie bine primit. Acum as spune ca o tranzactie intre transferuri este raspunsul. Greu de inteles, greu de atins, greu de pastrat. Dar adevarat.

Transferul dauneaza, isi cere pretul, mai devreme sau mai tarziu.
Tranzactia reuseste, dar are si ea un sfarsit.

http://www.youtube.com/watch?v=lRcQZ2tnWeg...feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=bQ70RVDprqc...feature=related

Excuse me but can I be you for awhile,
My dog won't bite if you sit real still,
I got the anti-Christ in the kitchen yellin' at me again
Yeah I can hear that
Been saved again by the garbage truck
I got something to say you know but nothing comes
Yes I know what you think of me you never shut up
Yeah I can hear that

But what if I'm a mermaid, in these jeans of his
With her name still on it
Hey but I don't care 'cause
Sometimes, I said sometimes
I hear my voice and it's been here
Silent all these years

So you found a girl who thinks really deep thoughts
What's so amazing about really deep thoughts
Boy you best pray that I bleed real soon
How's that thought for you
My scream got lost in a paper cup
I think there's a heaven once the screams have gone
I got 25 bucks and a cracker do you think it's enough
To get us there 'cause...

What if I'm a mermaid in these jeans of his
With her name still on it
Hey but I don't care 'cause
Sometimes, I said sometimes
I hear my voice and it's been here
Silent all these -

Years go by, will I still be waiting
For somebody else to understand
Years go by if I'm stripped of my beauty
And the orange clouds raining in my hand
Years go by, will I choke on my tears
'Til finally there is nothing left
One more casualty you know
We're too easy easy easy...

Well I love the way we communicate
Your eyes focus on my funny lip shape
Let's hear what you think of me now
And baby don't look up, the sky is falling
Your mother shows up in a nasty dress
It's your turn now to stand where I stand
Everybody lookin' at you
You take hold of my hand
Yeah I can hear them...

But what if I'm a mermaid, in these jeans of yours
With her name still on it
Hey but I don't care 'cause
Sometimes, I said sometimes
I hear my voice
I hear my voice
I hear my voice and it's been here
Silent all these years

I've been here
Silent all these years
Silent
All these
Silent all these years

Silent All These Years - Tori Amos ft. Leonard Cohen

Tot...in metrou. Aglomerat si foarte cald, sufocant. Privind in jur am observat ca cei care transpirau cel mai mult erau cei care se agitau, nervosi. Asadar, daca simti ca te sufoci solutia este sa nu te agiti. Nu se intampla decat sa te ineci. Nici macar cand este vorba de dor

http://www.youtube.com/watch?v=rf36v0epfmI

[font="Arial Black"][/font]Mie imi place foarte mult sa observ oamenii. In fiecare dimineata la aceeasi ora(06,30) ma aflu in statia de autobuz, ii cunosc aproape pe toti cei care fac acest lucru in mod frecvent si chiar s-au legat intre noi mici discutii. Omul nu este acelasi mereu intr-o zi poate sa fie cu multa dispozitie, in alta zii mai putin dispus. A analiza din priviri caracterul unui om e foarte normal totul este sa nu fii observat, intrucat atunci devii mai mult sau mai putin vulgar. Astfel trec foarte repede cele 8 statii si ajung bine dispus la birou. Viata e frumoasa si traita.

http://www.youtube.com/watch?v=XSKgrRLPRT0

http://www.youtube.com/watch?v=cYKRFJFRbHs

O zi care a inceput greu. Acum trebuie sa imi reglez ceasul intern dupa ritmul in care respir. Uneori aud un ceas batand, dar sunetul lui ma linisteste. Tic-tac, tic-tac...Este o completare. Totul se petrece in acelasi loc, in mine. Viata, ganduri si tic...tac. Cu toata straduinta, azi abia il aud.
Ma bantuie o imagine. O clipa in care incremenesc. Doar in clipirea ochilor se mai afla secretul. Privesc in jur si constat miscarea lucrurilor, cu sau fara mine. Nu conteaza daca eu stau sau merg, ele se misca oricum. Astfel, ma desprind si ma las chemata. Acum sau niciodata.

http://www.youtube.com/watch?v=-i-zf0b9Ufg

Un moment de creatie....

Am fost la mare, duminica. Am privit primul rasarit de soare in acest an. Un moment etern, vazut intr-o clipa. Nascut din mare, soarele a atins cerul. Lasati-mi trupul sa fie ars de mare... (un vers). In drum spre mare peste nori si ploaie statea luna amara si plina. Rabdarea mi-a fost rasplatita din plin, am trait momente magice, culminand cu mangaierea sufletului de catre un copil cuibarit in bratele mele. Teodora, o fetita minunata.




Rasarit de soare - 20 aprilie 2008, Vama Veche (Anna)

Cirque du Soleil's Querer

Viata este ceea ce suntem, in fiecare clipa.

Sfarsitul
Incerc sa-mi imaginez viata traita in sens invers, dinspre moarte inspre primul tipat, nasterea. Batrani bantuiti de amintiri, invataminte si regrete. Impacarea dinspre moarte, tulburata de ultimele dorinte. Dor-inte. Dor...Iesire dintr-o lume in care atunci am conchis deja daca ne-am implinit sau nu menirea. Iar daca am trait degeaba stim mai departe ca ne vom intoarce in viata in zadar, numai pentru a ne naste. Frumosii invinsi (inspirata de cartea lui Leonard Cohen), o degradare fizica sustinuta printr-o cunoastere bogata, probabil putin impartasita, nu am aflat raspuns la intrebarea de ce? Toamna vietii, cu frunzele cazand pe claviatura crengilor prin care ne gasim sprijinul. De obicei ni le intindem catre copii, trunchiuri puternice, carora le ingreunam cresterea. Suntem agatati complet de ramurile lor, intr-un schimb de cuvinte, exemple, sfaturi si aceleasi obsedante amintiri. Nu le-am trait inca, dar ne urmaresc in fiecare moment, le simtim, sunt pretutindeni cu noi. Investitia care va urma isi cere pretul. Tratamente pentru corpuri care dau semne de oboseala si lentoarea unei oboseli acumulate. Oare cand vom fi tineri? Dintr-o data auzim o puternica liniste (alaturare de cuvinte perfecta, auzim linistea). Suntem doar noi, cei doi parinti, cei doi straini, necunoscand mai nimic despre cum au venit anii. Un fragment din viata zgomotos. Larma din jur creata de tipatul copiilor, loviturile, notele, joaca lor. Si noi alergand timpul. Fiorul mortii, de aici a inceput. Aici se va termina. Tineri indragostiti. Motivati, naivi. De undeva dintre poezii, calatorii, melodii se iveste adolescenta. Durerea din ochi tradeaza declinul ei, ramasa totusi atat de frumoasa. Scoala, lupta pentru suprematie. Ma grabesc sa ajung iar copil. Cu mintea deschisa si sufletul pur. Pana nu este prea tarziu, ma intreb daca vreau sa ma nasc...Inceput.

Mistretul cu colti de argint




Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Jurnal pe motocicleta
Ernesto Che Guevara


Cartea a fost ecranizata de Universal Studios, in regia lui Walter Salles, si a cistigat in 2005 un Oscar pentru coloana sonora, dar si prestigiosul premiu BAFTA pentru cel mai bun film intr‑o limba straina.

Desi doar o aventura de tinerete, calatoria nebuneasca a lui Ernesto Guevara si Alberto Granado prin America de Sud ar fi fost, pentru oricine altcineva, punctul culminant al vietii. Dar pentru cel care avea sa devina el Che, ea a reprezentat doar inceputul unor nesfirsite peregrinari in jurul lumii, momentul cind s‑a configurat un destin remar­cabil prin idealism si ardoare. Nici un studiu biografic despre Che Guevara nu ar fi complet fara lectura acestui minunat jurnal.

„Jurnal pe motocicleta este povestea unei descoperiri a lumii si, totodata, a unei descoperiri a sinelui. Este povestea alegerilor de ordin personal si politic pe care fiecare dintre noi sintem nevoiti sa le facem intr-un moment sau altul al vietii noastre. Este o poveste despre prietenie si solidaritate. Si, mai presus de orice, este o poveste despre aflarea lucrurilor in care sa crezi – si pentru care sa te lupti.” -..- Walter Salles, regizorul filmului The Motorcycle Diaries

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (1928‑1967), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, este una dintre cele mai populare figuri ale anilor ’60‑’70, adevarat mit cultural si politic, revendicat de generaţii succesive de rebeli cu si fara cauza. Pentru contribuţia sa la instaurarea regimului comunist in Cuba, Castro i‑a acor­dat lui Che Guevara gradul de Il Coman­dante, cel mai inalt din cadrul trupelor de gherila, si i‑a conferit, la 29 de ani, Steaua Jose Marti, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagra. Aceasta imagine a revoluţio­narului cu bereta si stea va deveni celebra in lumea intreaga, datorita foto­grafului cubanez Alberto Korda. La 8 octombrie 1967, Che Guevara a fost capturat in Bolivia de trupe contra­revolu­ţionare. A fost executat o zi mai tirziu.



...si o melodie frumoasa:


Diarios de motocicleta - Change


If you knew that you would die today,
Saw the face of God and love,
Would you change?
Would you change?

If you knew that love can break your heart
When you're down so low you cannot fall
Would you change?
Would you change?

How bad, how good does it need to get?
How many losses? How much regret?
What chain reaction would cause an effect?
Makes you turn around,
Makes you try to explain,
Makes you forgive and forget,
Makes you change?
Makes you change?

If you knew that you would be alone,
Knowing right, being wrong,
Would you change?
Would you change?

If you knew that you would find a truth
That brings up pain that can't be soothed
Would you change?
Would you change?

How bad, how good does it need to get?
How many losses? How much regret?
What chain reaction would cause an effect?
Makes you turn around,
Makes you try to explain,
Makes you forgive and forget,
Makes you change?
Makes you change?

Are you so upright you can't be bent?
If it comes to blows are you so sure you won't be crawling?
If not for the good, why risk falling?
Why risk falling?

If everything you think you know,
Makes your life unbearable,
Would you change?
Would you change?

If you'd broken every rule and vow,
And hard times come to bring you down,
Would you change?
Would you change?

If you knew that you would die today,
If you saw the face of God and love,
Would you change?
Would you change?
Would you change?
Would you change?

If you saw the face of God and love
If you saw the face of God and love
Would you change?
Would you change?

Despre Dogville - film în regia lui Lars von Trier:

Ochiul şi obrazul
de Cristian Tudor POPESCU | 25 APRILIE 2008

O fată, blondă şi gracilă, pe nume Grace, urmărită de gangsteri, se refugiază într-un orăşel american din anii ’30. Decorul, mai puţin decât teatral, compus mai degrabă din semne, reuşeşte să pună intens în lumină oamenii. Nişte oameni obişnuiţi, ca în orice orăşel al lumii, un pomicultor, un camionagiu, o menajeră negresă, o mamă cu şapte copii, un inventator pensionar, frumoasa locului, o roşcată, precum şi un „scriitor”. Tom nu scrie nimic, nu câştigă nimic, este un tânăr de vise multe care adună oamenii duminica la un soi de colocvii pe teme morale unde vorbeşte mai mult el. *** Altfel, nimic deosebit, oameni normali, cu păcatele lor veniale.
Pentru a fi acceptată în comunitate, Grace dă dovadă de o solicitudine, de o toleranţă, de o bunătate împinse la extrem. Această femeie este imaginea nu a ideologului, a propagandistului Iisus, ci a creştinului ideal, aşa cum îl conturează textele sfinte, tot aşa cum comunismul definea „omul nou”. Grace dă impresia că trăieşte simetria bilaterală a fiinţei umane ca pe o limitare, dacă ar avea şapte obraze, nu două, ar întoarce şase ca să fie lovită. Bunătatea ei supraomenească, fragilitatea, totala lipsă de apărare acţionează însă ca un cocteil excitant pentru „blânzii” locuitori ai Oraşului Câinilor.
În cele două ore şi ceva ale filmului – Dogville, în regia lui Lars von Trier, primul mare film anticreştin pe care îl cunosc -, ei se transformă în nişte monştri, în nişte torţionari pe lângă care soldaţii romani care-l biciuiesc la nemurire pe Iisus par comici. De fapt, nu se transformă, ci ies la lumină, ca într-un film cu aliens, creaturile dinlăuntrul lor. Monstruozitatea nu e rodul unor alterări psihice, al unor porniri excepţionale spre răutate şi cruzime, ci ţâşneşte din chiar ţesutul existenţei lor banale de zi cu zi, de oameni „cu frica lui Dumnezeu”. Mama cu 7 copii îi sparge lui Grace cele 7 figurine care însemnau contractul ei sufletesc cu oraşul şi o face cu o înfiorătoare cruzime domestică, străbătută de mici spasme de plăcere: „Dacă poţi să te abţii să plângi, nu mai sparg. Dacă nu, nu”. Toţi bărbaţii cât de cât potenţi din oraş o posedă pe Grace ca pe un animal, după ce i-au legat de gât un lanţ având la capăt o roată grea pe care trebuie s-o târască tot timpul pe pământ ca să nu fugă. Ca unei leproase, i-au pus şi un clopoţel de gât. Dar cel mai ticălos dintre toţi este Tom scriitorul. El o minte că vrea s-o salveze, că o iubeşte, aruncă asupra ei nu numai palavre „literare”, ci şi vinovăţia lui pentru un furt, pretinde că astfel îi face un serviciu, fiind până la urmă preocupat doar cum s-o aibă şi el. Când, chemaţi de laşul Tom, gangsterii se întorc, în frunte cu tatăl lui Grace, un nemilos cap mafiot, ea are o clipă tentaţia asumării păcatelor tuturor şi a iertării. Dar în lumina lunii butaforice a studioului sărăcăcios numit Dogville, ea vede oamenii dintr-o dată altfel, razele astrului mort parcă pătrund prin ei... Grace mai spune doar atât: „Ei omorâţi-i copiii pe rând şi spuneţi-i că vă opriţi dacă e în stare să nu plângă. Îi datorez asta”. Iar pe Tom îl împuşcă în cap cu mâna ei. Rămâne în viaţă doar câinele Moise, ca un remember pentru acel „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” de dinaintea creştinismului.
A întoarce şi obrazul celălalt nu mi s-a părut niciodată un gest moral în lumea oamenilor. Mai degrabă, printre animale el poate să capete un astfel de sens: aşa cum menţionează Konrad Lorenz, etologia lupilor conţine o mişcare de expunere voluntară a gâtului în luptă, care e interpretată ca un semn de cedare: lupul învingător nu-şi sfâşie adversarul, îi ia prada, dar îl lasă să trăiască. (Câţi oameni sunt capabili de echivalentul acestui gest?) Omul care întoarce obrazul celălalt fie este masochist, fie are o anumită tactică în gând. Învăţătura aceasta a lui Iisus nu e morală, e o instrucţiune politică. În lumea sclavilor şi a popoarelor subjugate de romani, e o armă eficientă şi silenţioasă de dezumflare, de descurajare a asupritorului pentru a-l lua apoi prin învăluire. Extinsă la mase, ea poate copleşi chiar şi un imperiu. După ce s-a instituţionalizat şi a înşfăcat puterea, ce treabă a mai avut creştinismul cu obrazul celălalt, cu ruga pentru binele duşmanului? Ca bun creştin, în faţa Bisericii care te decreta vinovat, nu mai aveai ce obraz să întorci, căci ţi se lua capul.
A lua asupra ta păcatele tuturor presupune mai degrabă dezordine etică. Fiecare trebuie să răspundă pentru partea lui de vină. Morala nu e o creanţă transferabilă. Nu întâmplător, ţapul ispăşitor din Levitic 16 nu este închinat lui Dumnezeu, ci lui Azazel, adică Diavolului. Ritualul de Yom Kipur, denumit Jertfa împăcării, presupune doi ţapi: primul este ucis, adus jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Al doilea, ţapul ispăşitor, nu este omorât, ci trimis ca un soi de vidanjă morală să deverseze nelegiuirile fiilor lui Israel în pustia demonică. Iisus face o încrucişare nepermisă, după părerea mea, între cei doi ţapi: se duce la Dumnezeu cu păcatele destinate Diavolului. El legitimează astfel ideea extrem de periculoasă a răspunderii morale cumulativ-transferabile. Ce altceva decât ţapi ispăşitori au fost evreii de atâtea ori de-a lungul istoriei? Dar vrăjitoarele? Dar ţiganii? Bogaţii, săracii, comuniştii, capitaliştii? Istoria genocidurilor din ultimii două sute de ani este istoria uciderii ţapilor ispăşitori fără ca păcatele omenirii să se împuţineze cu o câtime, dimpotrivă.
„Ochi pentru ochi” ar duce la o lume întreagă de orbi, spunea Mahatma Gandhi, un alt ideolog şi practician strălucit al revoltei în genunchi. Aşa este, dar şi obrazul celălalt, şi transferul păcatelor duc la o lume la fel de crudă şi nedreaptă până la absurd. Încerc să schiţez umbra unei soluţii: nu e neapărat necesar răspunsul cu aceeaşi monedă, dar fiecare trebuie să plătească pentru vina sa, nu pentru ale altora, şi nici alţii nu trebuie să plătească pentru el.

http://agenda.liternet.ro/articol/625/Dist...m/DOGVILLE.html

M-am intors din nou in timp. Acum un an, noaptea de Inviere, eu si lumina lumanarii, acelasi tablou, statornic tablou.

Asadar a mai trecut un an, culorile s-au mai inchis, pe ici pe colo umezeala le-a sters, de tot. Doar sangele curs a mai pastrat rosul aprins.

Paste luminat, intelepciune si rabdare, tuturor!

Tanita Tikaram - "Love is Just a Word" - Live, Piano

CAT STEVENS - LADY D'ARBANVILLE

Alexis Zorba (http://atelier.liternet.ro/articol/1355/Cornel-Mihai-Ungureanu/38-Alexis-Zorba.html)

Cornel Mihai Ungureanu

1 februarie 2001
"În realitate, un om întreg şi o societate sănătoasă au nevoie în acelaşi timp de beneficiile subzistenţei şi de cele ale reflexiei, de şosete şi vise, de pîinea zilnică şi de utopii" – Pleşu, pe o foaie din Dilema pe care, de aceea, am păstrat-o. Şi pentru: "A finanţa instalarea lui Newton sub măr sau navigaţia utopică a lui Columb s-a dovedit rentabil. Oamenii nu devin mai săraci dacă, din cînd în cînd, consimt să dea de mîncare serafimilor..."

Mă întreb cînd şi cum voi reuşi să-mi cîştig "pîinea cea de toate zilele". Într-un fel, apropo de finanţările de mai înainte, şi Zorba poate fi amintit. Port filmul în gînd. Nu mai ştiu ce prieten al meu remarca naivitatea englezului. Zicea că Zorba îl păcăleşte. Privirea aia de la început, printr-un geam ud de ploaie, i se părea edificatoare: Zorba îşi găsise "fraierul". Dar mie nu asta mi-a spus, evident. Relaţia nicicum n-a fost una deformată, ci una extraordinară. A fost nu doar o întîlnire iniţiatică, a fost o rară prietenie.

Îmi vin în minte toate: cum englezul îl îngrijea pe vapor, la început, cînd lui Zorba îi era rău. Bine, cuvintele alea le tot ştiam de pe casetă (nevastă, copii, the full catastrophy; dacă o femeie doarme singură, păcatul e al tuturor bărbaţilor; cum să nu le iubesc? etc.; cărţile care vorbeau despre agonia oamenilor care nu-şi pot răspunde la astfel de întrebări; puţin îmi pasă de agonia lor).

Dar filmul mi-a părut a avea în el toată umanitatea: englezul şi văduva, singuri pe drum, întîlnire din sensuri opuse, trec unul pe lîngă altul; Zorba risipind bani pe caviar şi şampanie cu o prostituată; Bubulina – îndrăgostită, visurile ei, moartea, babele aşteptînd să moară. Jaful ce-a urmat. Logodna, ventuzele, "voi bărbaţii sunteţi atît de cruzi", "viaţa înseamnă necazuri" (să nu te fereşti de ele). Uciderea văduvei. Nebunul. Zorba îmi place mult.

Cînd am ieşit atunci de la întîlnirea mozaicarilor, un poet care a scris un vers care îmi place ("singurătatea într-o barcă anulînd barca") zicea, despre un critic, că el chiar credea (criticul) că poetul şi un prieten de-al lui vorbeau despre scriitori şi cărţi în termeni de "îmi place; nu îmi place". Ori ei o făceau ironic. Nu aşa judecau o carte, dar voiau să-i lase criticului această impresie. Se amuzau. Ei bine, încerc să-ţi spun că pot spune despre o carte doar "îmi place". Nu simt nevoia unei argumentări, nu mă pricep la critică, la teorie, n-am noţiuni de hermeneutică, nu mă interesează ce face un profesor de literatură comparată. Îmi dau perfect de bine seama că eu îţi comentez un film la un nivel superficial, fără să aprofundez, fără să caut nu ştiu ce deosebite sensuri, dar mă simt bine aşa.

Îmi place Zorba, personajul, pentru că are spirit de iniţiativă, pentru că e înţelept (aproape tot ce spune e un adevăr important), pentru că e liber, pentru că înţelege femeile (desenul pe care i-l face Bubulinei, de Crăciun), pentru că e curajos (e singurul care îşi riscă viaţa: în mină, în apărarea văduvei), pentru că-l avertizează pe englez: te pot distruge, nu sunt întreg la minte, englezul îi răspunde că-şi asumă riscul, prilejuindu-i un dans de bucurie (pentru încrederea acordată) pînă cade jos şi o confesiune: cum a dansat cînd i-a murit băiatul, parcă de trei ani, cum numai dansul i-a alinat durerea (oamenii au zis: Zorba a înnebunit); "dacă unghiul nu va fi perfect va fi o catastrofă"; condiţia pe care o pune de la început: în privinţa cîntatului, să fie liber; "vorbeşti ca un profesor, gîndeşti ca un profesor" (Era vorba despre turci şi despre greci. Despre oameni – buni sau răi. Şi cum de la o vreme nici măcar asta nu mai conta – "bun sau rău – ce mai contează?"); celebrul dram de nebunie fără de care un om nu poate rupe frînghia şi nu poate fi liber; "nu fi delicat"; "nu am iubit vreun bărbat mai mult decât pe tine", logica prăbuşire din final. Ceilalţi fug şi ei mănîncă, în tăcere, miel. Beau vin. Zorba zîmbeşte. Ghiceşte: totul va fi bine; vom trăi o mie de ani. Vede o călătorie lungă. Ai să pleci şi ai să rămîi la cărţile tale (la începutul filmului, după un : "Fii prieten! Nu mă face să vorbesc" şi după o întrebare la care englezul îi răspunde "I'm single", urmase "I guess too many books").

"Ai văzut vreodată o harababură mai mare? întreabă Zorba şi încep rîsul acela fantastic, rîsul acela sănătos, care nu e hazul de necaz al românilor, e mai mult (mie aşa mi se pare). Şi desigur "Teach me to dance, will you?" "Did you say: dance?". Şi iată că îmi place mult un film care se termină cu un dans.


Zorba the Greek - Zorbas Dance (Movie Scene)




Dacă aş fi scris "Alexis Zorba" n-aş mai fi încercat să mai scriu altceva. Deşi eu am vorbit numai despre film, cartea nu poate fi mai rea. Îmi pare rău că literatura română răspunde cu "Ion", că nu avem o astfel de carte, profund românească dar capabilă să fie universală. Rămîn la părerea că nici Simona Popescu, nici Mircea Cărtărescu nu vor scrie universal. Visez o carte românească best-seller în Statele Unite. Tradusă peste tot. Visez un scriitor român care să cîştige premiul Nobel, într-o manieră categorică; pentru o carte care să nu poată fi sărită...Nu cred că avea dreptate Cioran, pînă la capăt (pentru că în parte avea) în ce priveşte neşansa de a te naşte într-o cultură mică.

Dar am scris despre toate astea, pornind de la ideea de mai înainte a lui Pleşu. Fără îndoială că descoperirea Americii sau a legii gravitaţiei au fost proiecte rentabile; finanţarea lui Zorba însă este unul asemenea?

Pescarusul (Jonathan Livingston)

15.4.2007 | Dana, Lit. contemporana

Autor: Richard Bach

Pescarusul Jonathan Livingston este, dincolo de toate, o poveste frumoasa pentru oamenii mari, care inca mai cred in povesti. Simplist spus, este despre zbor, dar de-adevaratelea este despre cum un pescarus poate fi mult mai mult decit conditia sa de pescarus sau, extrapolind, cum un om poate fi mult mai mult decit turma, despre cum poti sa vezi dincolo de micimea vietii pina in profunzimea spiritului sau cum in loc sa te tirasti poti sa zbori la ceruri. Este despre un ideal, despre a dori sa deschizi ochii larg pentru a privi inauntrul tau si in afara ta, despre a trai deplin, despre limite sau de fapt doar despre un “pescarus adevarat care traieste in noi toti”.

Faptul ca Richard Bach a fost pilot imbogateste descrierea tehnica, dar aici zborul este doar o metafora filozofica pentru a vorbi despre desavirsire si inaltare, spirit si creatie, limite si redefinirea lor, vazutul dincolo de realitatea imediata, provocare si cale interioara “cei mai multi pescarusi nu cauta sa invete decit elementele de baza ale zborului - cum sa ajunga de pe mal pina la hrana si inapoi. Pentru cei mai multi pescarusi nu zborul conteaza ci hrana. Dar pentru acest pescarus zborul era totul, nu hrana. Mai mult decit orice pe lume, pescarusului Jonathan Livingston ii placea sa zboare”.

Pescarusul Jonathan Livingston iti vorbeste despre ceea ce simt poate multi dintre noi - greutatea de a fi ca ceilalti atunci cind lucruri se nasc si prind viata inauntrul nostru - “De ce Jonathan, de ce? il intreba mama lui. de ce iti vine atit de greu sa fii la fel cu ceilalti din stol?” - nevoia de a schimba si a genera modificari in lumea ce ne inconjoara - ” Pescarusul Jonathan descoperea ca pescarusii traiesc atit de putin din cauza plictiselii, fricii si miniei, ca odata alungate din minte, viata urma sa fie lunga si frumoasa” - dar mai ales curajul si determinarea interioara de a-ti urma calea si de a o arata si celorlalti - “..un pescarus este ideea nelimitata a libertatii, imaginea Marelui Pescarus, iar intregul vostru trup de la o aripa la alta nu este decit gindul vostru insusi”.


Jonathan Livingston Seagull



Pescarusul Jonathan Livingston ar fi in opinia mea una din cartile obligatoriu de citit copiilor si adultilor intr-o programa care din pacate nu exista in nici o scoala - dezvoltarea interioara a individului. Invatam despre matematica, fizica, literatura, ne imbogatim cu cunostinte exterioare, dar din pacate nu ne invata nimeni despre cum sa ne imbogatim interior. Cum sa ne gasim calea si cum sa o crestem, cum sa fim, cum sa traim sau cum sa murim pentru ca “zborul inseamna mult mai mult decit sa dai din aripi de colo-colo. Asta poate sa faca si un tintar!”

E mai şi încă mă simt tânăr sub înălţimea înstelată…
Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Aud ce spune firul ierbii, şi văd un cer de aripi plin,
M-aşez privind în clarul lunii sub transparenţa atmosferei
Şi-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.

(Noapte de mai)