@Olaf
... si tu, Brutus!?
Cu cit ma gindesc mai mult la conceptul de 'incredere', la elementele care duc la formarea lui ... imi dau seama ca lucrurile se complica, mai mult decit le pot eu intelege , si ajung la concluzia nu stiu .

@Fantasee

Exact! De ce se intimpla ca privind pe cineva foarte putin cunoscut, sa ai un sentiment de incredere fata de acea persoana? Nu ma gindeam la faptul sa incepi sa-i povestesti cine stie ce lucruri din viata ta, ci la acel sentiment neinteles care te cuprinde cind constati ca daca ai avea nevoie de un ajutor, i-ai cere ei ajutorul ... pentru ca ai increderea ca nu se va da in laturi sa te ajute.

@Serenity
Dimpotriva, esti foarte bine venita cu psihologia. Exemplul cu copilul bine ingrijit in copilarie, de parinti sau de bunici, explica si faptul de ce copii crescuti in casele de copii sunt suspiciosi.
Al doilea exemplu , cel cu un coleg/colega de birou, a venit la fix. La acest gen de situatii m-am gindit si eu ... colegi de serviciu mai putin cunoscuti, functionari intr-un departament, la o banca, la fisc, la primarie, la ambasada, spital, ..etc
... mici probleme pesonale pe care ai incredere sa le spui unora dintre ei pentru ca o voce din interiorul tau iti spune sa te increzi in ei, in faptul ca ei te vor ajuta sa-ti rezolvi problemele sau ca te vor indruma in vreun fel.

@axel

In astfel de cazuri nu cred ca poti avea certitudini.
In ce priveste riscul calculat ... sa ne inchipuim situatia in care cineva isi da seama ca daca acorda incredere unei persoane, iar aceasta nu se va tine de cuvint, el ar avea foarte mult de pierdut. Subiectul in cauza nu este constrins sau nevoit sa acorde incredere acelei persoane ... mai are la dispozitie si alte posibilitati. Totusi decide sa-i acorde incredere, perfect constient de risc. Ma intreb de ce o face? Sa fie numai placerea de a risca?

@Erwin

, da.

Auzi, tu ai habar ce inseamna conceptul risc calculat?

In ipoteza ca nu am habar , ar fi indicat ca persoana care a utilizat termenul de 'risc calculat', sa-i dea si explicatia. Nu de alta , dar cred ca se face o confuzie intre termenii de risc calculat si risc asumat.

http://www.answers.com/topic/calculated-risk

Risc calculat: stii care este factorul de risc, stii care sunt beneficiile potentiale, stii care sunt pierderile potentiale (cel putin esti capabil). Eventual mai stii si ce sta in spatele sansei de succes si a celei de insucces (adica ce cauzeaza succesul si ce cauzeaza insuccesul).

Risc asumat: nu implica deloc ca ai cunoaste lucrurile mentionate mai sus la risc calculat

Mi se pare ca un risc calculat este un risc asumat. Dar nu si invers.


Exemplu de risc asumat care nu e si calculat: esti cu prietena (lover), si un amic de-al vostru iti cere masina imprumut pentru dupa-amiaza aceasta. Tie iti trebuie neaparat maine masina, ca sa ajungi la serviciu. Daca ii dai masina doar ca sa te dai cu par pe piept in fata prietenei (ca vai ce darnic esti sau cine stie ce), atunci e un risc asumat, care s-ar putea sa nu fie calculat deloc . Sau care sa fie calculat prost
In schimb daca analizezi riscul de a pierde masina - sa zicem ca stii ca amicul este bun sofer, deci riscul e f.f. mic - si consecintele in ambele sensuri - daca nu se intampla nimic, atunci iti imbunatatesti relatia cu amicul, si eventual si el iti va face o favoare alta data, daca se intampla sa faca accident, ai probleme in a ajunge la serviciu maine. Cuantificand (mental), inmultind cu riscul (tot mental), poti afla daca a-i da masina amicului e un risc care merita asumat sau nu.

Morala: poti sa epatezi si sa-ti asumi riscuri si fara sa ai incredere in oameni. O poti face pentru public



Alt exemplu de risc asumat, dar necalculat (sau calculat prost): sa joci la ruleta bani! (fara ca sa trisezi) Cu exceptia cazului in care consideri ca beneficiul tau este distractia - ai petrecut placut timpul in cazino.

Serenity a explicat deja de ce...pentru ca intervine inconstient experienta de viata care asociaza persoana in cauza cu persoane in care ai avut incredere.
Cred ca se poate si invers, adica in cazul in care ai avut in copilarie o experienta de viata negativa si ai asociat persoana respectiva cu "neincrederea", sa asociezi alte persoane cu trasaturi contradictorii, cu increderea. Stie cineva daca stiintific este valabil sau nu? Eu doar presupun asta....

Nu sunt de acord cu chestia asta.
Mie imi pare ca sunt de fapt trei termeni aici: risc, a calcula si a(-si) asuma.
Apare riscul, il evaluezi/calculezi (mai bine sau mai prost) si ti-l asumi sau nu.
Practic, a acorda increderea, in acesti termeni, inseamna sa-ti asumi riscul iar intrebarea se refera la modul de calcul si pragul de decizie.

Hmm, pana la urma o sa se ajunga la concluzia ca pantru a acorda incredere cuiva este nevoie de un intreg proces de luare a deciziilor, desi uneori e facut inconstient, si o sa se schimbe niste voturi.


Nu imi dau seama ce inseamna trasaturi contradictorii. Cred ca este vorba de o clasificare generala a trasaturilor si ce ne inspira ,pe care o facem fara sa ne dam seama (prin asociere): bunatate, calm, frica, relaxare, iritare sau mai stiu eu ce. Pana la urma cam ce zicea Serenity cu matusa, dar pe plaja poate sa nu existe in locul unde iti poti pune prosopul o persoana care sa semene cu cineva cunoscut, ce faci, nu te mai asezi?
Si mai mult, cat timp dureaza sentimentul de neicredere atunci cand in copilarie ai fost marcat de o experienta neplacuta. E posibil ca fizionomia pe care o asociezi cu neincrederea sa fie una banala, asta nu inseamna ca te feresti de `toti` oamenii, tot restul vietii, trebuie sa mai intervina ceva. La un moment dat ar fi cazul sa-ti dai seama si sa apelezi la o a doua metoda.
Poate era mai bine sa fie altfel formulata intrebarea. Nu de unde vine, dar care sunt pasii pe care ii urmeaza o persoana in acordarea increderii, pt ca mie mi se pare ca atunci cand una din metode (si cea mai simpla) nu functioneaza ( nu ti se pare ca te poti baza pe ea), treci la urmatoarea. Axel zicea bine ca nu te poti baza numai pe una din cele enumerate si de ce ai face-o daca ai la dispozitie mai multe?
Am mai observat ca nici macar ideea de incredere nu are aceeasi semnificatie pentru toti care si-au dat cu parerea si poate de aceea pt unii e mai usor sa acorde asa zisa incredere si pentru altii mai greu.

Ar fi interesant sa stim ce fizionomie asociaza fiecare dintre noi cu increderea/ neincrederea(daca o face). La Serenity am aflat: matusa si Ramaru . Poate dupa ce le combinam o sa avem adevarata fata a increderii.

Pai scenariul care in mintea mea ar fi normal e urmatorul: vine omul si isi pune prosopul fara a face analiza amanuntita a tuturor vecinilor de plaja. Se prajeste bine la soare dupa care vrea sa intre in apa, dar fiind singur nu poate cara cu el portofel, aparat foto, haine, etc. Si-atunci se uita mai atent in jur, la vecinii de cearsaf, sa vada daca ii inspira incredere cineva. Daca gaseste pe cineva caruia sa-i poata acroda incredere, il roaga sa aiba grija de lucrurile lui. Daca nimeni din jur nu pare de incredere, are grija de portofel. Nu ati fost nici unul in situatia asta?

Nu e nevoie ca oamenii din jur sa semene cu cineva cunoscut ca sa poti avea sau nu incredere in ei. Matusica a fost doar un exemplu de-al meu ca sa va faceti o idee asupra fenomenului Psihicul nostru actioneaza mult mai complex de-atat. Se realizeaza niste conexiuni fantastice in care intervine toata experienta anterioara, nu doar vechile cunostiinte cu care ai putea face asociatii. Rezultatul e sentimentul pe care ti-l inspira persoana din fata ta, sentiment pe care, evident, nu-l poti explica deoarece ar trebui sa constientizezi mii se asociatii pe care creierul tau le face in fractiuni de secunda. Ceea ce ar dura cam mult, nu? Sper sa nu fi aberat prea tare



N-ai cunoscut nici o persoana care sa nu aiba incredere in oameni, in general? Problema asta nu e legata de o anumita experienta anterioara sau de o fizionomie... Exemplu: o persoana care are tendinta sa-i idealizeze pe cei din jur. Sa-i considere mult mai buni, mai virtuosi, mai de incredere decat sunt de fapt... Sa aiba incredere ca dupa cateva luni de relatie persoana iubita nu ar putea calca stramb, ca "prietenul cel mai bun" ar pune binele lui/ei pe primul plan, si-asa mai departe. Genul asta de persoana (si exista multe) va avea dezamagire dupa dezamagire. Dezamagiri care nu numai ca o vor trezi la realitate la un moment dat, dar exista posibilitatea sa o arunce la cealalta extrema: ii va fi extrem de greu sa mai aiba incredere in cineva. Bine-nteles... nu poti trai fara sa acorzi nimanui incredere. Aici intervin celelalte strategii, de care vorbeai si tu si axel...

Ce ma intreb eu e: atunci cand, sa spunem, accepti ajutorul cuiva in urma unei analize a riscurilor... se mai poate vorbi de incredere? Mai poti spune ca ai incredere in persoana respectiva? (nu e intrebare retorica )



Tocmai din cauza asta eu susutin cu infocare principiul exemplelor Altfel riscam sa ne pierdem in teorie...

Exergy33 a spus:



Chestia asta cu ajutorul nu-şi găseşte locul în definiţia pe care o dau eu încrederii. Cred că aici este detaliul care face diferenţa. Nu putem şti că un cunoscut nu se va da în lături să ne ajute. Pentru mine, încrederea într-un om nu înseamnă că simt că acesta m-ar ajuta dacă aş avea nevoie. Asta ar însemna să nu am încredere în toţi oamenii care nu m-ar ajuta, adică în tot restul populaţiei planetei cu puţine excepţii.

Când am încredere în cineva înseamnă că simt că nu are intenţii negative în privinţa mea, dacă nu şi în alte privinţe. Când nu mă simt ameninţată de un om, atunci am încredere în intenţia sa pozitivă în privinţa mea. Atât. Mai departe rămâne de văzut; în timp poate acţiona astfel încât încrederea mea în acel om să crească sau să scadă. Depinde de personaj şi de conjunctură, dar iniţial i s-a acordat încredere fiindcă era animat de intenţii pozitive.

Pentru a exclude varianta discriminării, îmi pare mai rezonabil să presupun că un om este bun până ce se dovedeşte contrariul. Dacă se întâmplă să şi simt că este un om bun, atunci are încrederea mea.

Sere în cazul colegilor de birou aş avea încredere în angajata cea nouă, este o ocazie să-i testez abilităţile, nu? Înafară de asta, dacă omul cu care lucrez nu este de încredere defapt, prefer să aflu asta mai devreme decât mai târziu.
Am cunoscut mulţi oameni care nu au încredere în general. Îmi pare rău de ei, nu ştiu de ce, fiindcă ar trebui să las fiecare om să fie aşa cum vrea să fie, nu cum mi-ar conveni mie. Mă gândeam uneori că poate existenţa lor ar fi mai umanizată dacă ar risca să acorde încredere cuiva. Viaţa fără riscuri, viaţa fără curaj lasă amprenta apatiei. Inconştient măcinaţi de propria neîncredere, unii dintre ei deveneau rebeli fără cauză. Nu ştiu ce era mai rău pentru cei din jur, să-i întâlnească în perioada apatiei sau în cea a rebeliunii.

Insist: încrederea se acordă, nu se câştigă. Omul demn de încredere nu va înşela aşteptările celui care are încredere în el, cel nedemn nu le va împlini.
Şi acum îmi amintesc de topicul acela despre aşteptări, deschis parcă de calfa.

În fine, sper că indiferent prin ce procedeu acordăm sau nu încredere cuiva să luăm decizia corectă, de cele mai multe ori.

edit: Apropos de oamenii care au tendinţa de a-i idealiza pe cei din jur, Sere (scuze că revin, am postat prea repede una după alta). Sunt o optimistă incurabilă, sper la tot ce este mai bine şi mai frumos. Dar dacă nu se întâmplă aşa nu simt dezamăgire, aştept ... data viitoare. Fiindcă dacă suntem încă vii şi curajoşi, există cel puţin o şansă să ne vedem dorinţele împlinite. Vă propun să avem încredere în acest lucru.

Pai bine, bine, dar daca e sa te gandesti ca in portofel ai toti banii pe care i-ai adus sa-ti ajunga o saptamana la mare sau unde esti la plaja si esti in prima zi, serios vorbind, toti de pe plaja sunt necunoscuti, atunci nu bagi portofelul la slip sau il lasi acasa? Ups! asta o fi o neincredere in oameni sau doar o precautie? Fireste ca am intalnit oameni care nu au incredere in oameni in general, de fapt poate e mai bine sa discutam putin de neincredere sau cel putin mai usor.
Cred ca am putea cadea de comun acord ca neincrederea vine din temeri pe care le avem:
- ca sunt legate de experiente anterioare neplacute
- ca nu vrem sa fim dezamagiti, furati (portofelul , chiar daca nu ni s-a mai intamplat), inselati
- ca cineva ne-a avertizat in legatura cu anumite chestii ("in zona respectiva sa ai grija ca nu stiu ce se intampla, sa nu umbli noaptea, etc) Si e bine oare sa luam de bun tot ce ne zic unii sau sa cercetam noi insine sa tragem o concluzie?
- ca ne temem cum am putea fi vazuti de anumite persoane daca le-am dezvalui o parte din noi de care nu suntem nici noi siguri (nu avem incredere in noi insine)
- ne temem sa nu dezamagim pe altii si astfel sa ne pierdem increderea in anumite `calitati` pe care ni le atribuiam
- mai stiu eu ce.
Si-atunci, increderea poate vine din incercarea de a depasi anumite temeri, de a ne dovedi sau a dovedi altora ceva.


Pai ce inseamna pentru tine incredere? Daca analiza riscurilor se face prin mii de conexiuni intre evenimente si previziuni fara sa-ti dai seama de amploarea procesului si nu o consideri analiza propriu-zisa ci doar un ..`sentiment` atunci poti sau nu si analizezi inca o data.
Si poate ca aici intervine ce zicea cineva mai la inceputul topicului si anume: depinde pt ce acorzi incredere, daca se refera doar la un lucru minor sau `iti pui viata` in mainile cuiva (desi suna cam exagerat).

Scuze pentru exprimarea aiurea. Contradictoriul nu are nimic de-a face cu opusul...
Deci intrebarea ar fi urmatoarea: Se poate ca in cazul in care ai avut in copilarie o experienta de viata negativa si ai asociat persoana respectiva cu "neincrederea", sa asociezi alte persoane cu trasaturi opuse, cu increderea? Sau te limitezi doar la respingerea "sabloanelor"?

Mai degraba, cred eu, ca o data marcat de o experienta negativa, chiar daca o asociezi cu o anumita fizionomie, nu numai ca respingi `sablonul` dar si capacitatea ta de a acorda incredere in general, scade. Si apoi, am mai zis, cum poti asocia un chip daca el are trasaturi comune cu multe altele? Daca ochii aia ii vezi si la altcineva, poate nu te mai gandesti la persoana aceea, dar fata de cea pe care o ai in fata ( ca are ochii asa) simti o retinere. Deci trasaturile ar trebuie sa fie foarte bine conturate sau mai bine zis felul in care tu le retii si cu siguranta le amplifici in vreun fel ( opusul a ceea ce zicea Serenity cu idealizatul) sa fie oarecum particulare.
Revin si spun ca nu cred sa poti acorda incredere doar pentru ca ai un sablon pentru neincredere. Cel mult, poti fi mai relaxat atunci cand analizezi persoana respectiva sau cand esti fata-in-fata cu ea.

Pai cand am zis analiza riscurilor m-am referit la riscul calculat a lui axel. Adica sa accepti ajutorul cuiva dupa ce ai calculat rational cate sanse ai ca persoana sa se tina de cuvant (de exemplu). Mie aici mi se pare ca nu mai e vorba de incredere, ci de un risc asumat. Pentru mine increderea inseamna ceea ce se intelege in mod normal prin incredere: sentiment de relativa siguranta in intentia cuiva. Si-apai atunci cand incepi sa calculezi riscuri nu cred ca mai e vorba de siguranta... Desi, repet, in multe situatii nu ai de ales si si eu apelez la strategia asta de foarte multe ori. Doar ca nu o vad ca pe o dovada de incredere....

@Fanta, tot ce spui tu suna foarte frumos, foarte corect... Si daca chiar reusesti sa traiesti dupa principiile astea, daca iti reuseste tot ce ai spus, ai toata admiratia mea Dar pentru mine, una, si pentru marea majoritate a oamenilor, cred eu, e o utopie.



Vezi, aici e diferenta. Eu cred, nu sper la tot ceea ce e mai bun. Si atunci cand nu e asa, sufar. Pentru ca pe langa faptul ca am tendinta de a idealiza oamenii, pun si suflet foarte usor. Sa ma inveti si pe mine, cand ai timp, cum sa fac sa ma limitez la a spera si a nu-mi face iluzii

Oricum, e clar ca vedem diferit notiunea de incredere Pentru mine a acorda incredere inseamna ceva mai mult decat a acorda o sansa.

@Ovidius, te-ai exprimat bine, stai linistit. Sau cel putin cred ca a inteles toata lumea care era intrebarea ta... Eu, una, nu am raspuns pentru ca sincera sa fiu nu stiu. Nu am citit nimic pe tema asta...

Ajunsesem deja la concluzia că multor oameni li se pare admirabil să aibă cineva încredere în ei, însă li se părea prostesc să aibă încredere la rândul lor. Ce ţi-e şi cu standardele duble ... tot dintr-un soi de neîncredere izvorăsc şi ele, aş zice.
Evident, nu mă mir când oamenii buni sunt luaţi drept proşti. La naiba, prea des mă regăsesc printre ei. Probabil că mi-e lene să fiu pesimistă şi să mă gândesc zilnic la sinucidere.

Înveţi să speri fără să-ţi faci iluzii când accepţi că nu ţi se cuvine nimic. Atunci nu doare dacă nu obţii ce ai sperat, dar poţi continua să speri. Iar dacă nu reuşeşti ... unor utopii le şade mai bine aşa, oricum. Iar aia cu Pandora şi nu ştiu ce cutie ar face bine să rămână doar un mit.

Serenity
Stai sa intreb ceva, ca pe mine ma mananca teoria si tu ai zis ca studiezi psihologia. Ai zis: calculat rational...Crezi ca ceea ce se intampla in subconstient e irational? Adica daca se fac niste legaturi de care nu esti perfect constient, desi sunt bazate pe experiente, asocieri, etc, acestea sunt sau nu rationale? Trebuie sa te surprinzi propriu-zis gandind si facand legaturile ca sa fie ceva de genul asta?
Nu stiu daca am inteles eu gresit sau m-a indus in eroare "calculul rational", oricum intrebarea ramane, ca o curiozitate de-a mea. Merci.

Daca ai fi citit definitia de la http://www.answers.com/topic/calculated-risk , ai fi observat ca incepe cu "A chance taken after [...]"
Adica riscul calculat este deja un risc asumat!!!
Evident, daca dai dreptate dictionarului in privinta definitiei - adica consideri ca este [relativ] completa si corecta.



Legat de modul de decizie, a discutat foarte bine Serenity despre el.

Unii mai saraci cu duhul nu se pot baza decat pe intuitii si pe experiente anterioare (cu impact la nivel subconstient), altii mai inteligenti se pot baza in plus si pe rationament logic.

Pai mentionai exemplul cu a lasa cuiva pe plaja lucrurile tale (telefonul mobil, cheile de la masina/hotel, portofelul cu ceva bani, prosopul, etc). Este in fond un risc, pentru ca tu nu cunosti persoana. Pana la urma, acorzi sau nu incredere acelei persoane? Este dovada de incredere sau nu?


Apropos de exemplul cu pricina, de ce este rational mai preferabil sa lasi lucrurile cuiva cu familia decat la un tip singur sau la un grup de 2-3 tipi:
1. este foarte putin probabil ca cineva vine la furat pe plaja impreuna cu familia sa. Cel mai mare procent de infractori pe plaja . Asta se refera la intentia a priori a celui in care acorzi increderea - stii ca e putin probabil sa aiba deja idei
2. daca e cu nevasta si cu copiii, atunci are mobilitate mai scazuta. E mai greu sa o stearga intr-un minut. Se refera la intentia a posteriori a celui in care acorzi increderea - stii ca e putin probabil sa-i vina idei
3. e mai mic riscul sa plece, uitand de lucrurile tale. Fiind in grup, ia mai mult timp sa se miste, iar daca intra si el in apa, poate ramane cineva din familia lui care are grija de lucrurile lor si de ale tale. Se refera la neglijenta care poate aparea.


Increderea nu are numai subiect (eu am incredere in cutarescu). Mai are si obiect (eu am incredere in cutarescu in privinta faptului x). Eu pot avea incredere in X intr-o anumita privinta, si pot n-avea incredere deloc in alta privinta.

@Gordin, in primul rand cred ca m-am exprimat eu gresit cu calculul rational Ce voiam sa spun era 'calcul constient' sau 'analiza rationala' a situatiei In al doilea rand, m-ai luat prin surprindere. Nu m-am gandit niciodata ca inconstientul ar putea avea vreo legatura cu gandirea rationala. Mie personal nu mi se pare deloc rational sa antipatizez puternic o persoana pe care o vad pentru prima data in viata si cu care nu am schimbat nici doua vorbe. Deci cred ca da, de multe ori inconstientul e al naibii de irational Nu stiu daca am inteles bine intrebarea si e doar o parere personala... Poate se gaseste altcineva sa ma corecteze.

@axel, nu mai am ce sa comentez. Ca stai sa analizezi rational daca familia e de incredere sau mergi pe mana subconstientului care face asta pentru tine, pana la urma ajungi in acelasi punct. Deci de ce nu ar fi vorba tot de incredere? M-ai convins

Eu te intrebam, gandindu-ma ca ai mai intalnit vreo discutie asemanatoare pe la vreun curs sau ceva. Oricum, banuiesc sa te fi referit la subconstient cand ai zis inconstient dar l-ai folosit asa pentru ca se refera la anumite lucruri de care acum nu esti perfect constient (dar de care ai fost si-ai mai putea fi). Stiu ca poate nu-i locul pentru discutia asta, insa mie mi se pare cam interesanta.

Revenind la familia careia ii acorzi incredere in a-ti veghea lucrurile pe plaja, daca unul din familie e cleptoman, sau cei doi batranei aparent veniti sa se relaxeze se ocupa cu diverse subtilizari. Da, stiu, caut nod in papura, dar e o varianta posibila. Sigur daca iti lasi lucrurile pe mana cuiva, te mai uiti la ele din apa, asta inseamna ca nu acorzi deplina incredere, ci poate ca doar ai facut pasul de a ruga pe cineva doar ca sa te simti mai linistit, fara a avea insa siguranta. In mare, alegerea cu familia mi se pare destul de potrivita, eu prefer sa las chestii mai importante acasa cand merg la plaja.

Eu am spus inconstient pentru ca la facultatea mea numai psihanaliza pare sa se predea Oricum, subconstientul si inconstientul nu e chiar acelasi lucru. Sunt anumite lucruri de care nu esti constient acum dar pe care esti capabil sa le (re)aduci in campul constiintei la un moment dat, insa exista anumite experiente pe care nu le vei putea constientiza niciodata. De exemplu tot ce e legat de viata intrauterina. Ai trait respectiva perioada, ai fost constient in mare parte de tot ce ti s-a intamplat atunci dar nu iti vei mai putea aminti vreun detaliu. Cam in asta consta diferenta dintre inconstient si subconstient. Subconstientul se situeaza undeva la suprafata inconstientului si are potential de-a reintra in constient. Dar suntem total off-topic

Pai eu afirm ca este vorba de incredere Chiar daca se ia un risc (calculat).
Ca eu pana la urma asta afirm. Ca [mai tottimpul] increderea implica si un anumit grad de risc.

Eu pe mine ma intrebam Si mi-am raspuns singura ca ai dreptate, e vorba tot de incredere

Ok
Mi se paruse ca m-ai inteles gresit. Acum am citit din nou ce ai scris si, da, m-am inselat.

@OlafPai daca te apuci sa-i faci celui din fata ta un studiu de fezabilitate :0, ma intreb : oare mai poate fi vorba de sentimente de incredere ?Prin termenul de sentiment eu inteleg cu totul altceva ... ceva spontan, nu ceva calculat, comparat, verificat, rasverificat, aprobat si parafat . Si cred ca ar trebui spus ca exista cazuri in care acorzi incredere cuiva, tocmai pe baza acestor exercitii de logica, fara sa ai cu adevarat un sentiment de incredere fata de acea persoana.

@Serenity
Mi-a placut modul in care ai reusit sa spui esentialul in aceste citeva cuvinte.

@axel

corect

Fantasee si Gordin , voi reveni ca sa va raspund. Imi cere timp sa-mi ordonez ideile si sa le compar cu ceea ce ati postat voi.

@Fantasee

Nu am inteles ce sens dai tu expresiilor :"intentii negative" si "intentii pozitive" .

Poate ca nu e vorba de standarde duble, poate ca e vorba de un scepticism dictat de latura lor psihologica. Scepticii au tendinta de a nu acorda incredere, mai bine zis ei nu pot avea sentimentul de incredere, chiar fata de persoanele cele mai de incredere. Sunt convinsa ca si ei rationeaza si pun in balanta toate posibilitatile ... dar se intimpla ceva, acolo in interiorul fiintei lor, ceva care opreste generarea sentimentului in sine.

@Gordin

Si aici e mult de discutat. Nu contest rolul fizionomiei in generarea sentimentului de incredere, nici legaturile pe care le facem intre oamenii pe care ii cunostem azi, cu cei pe care i-am cunoscut anterior. Dar ce se intimpla cind traim intr-un spatiu geografic unde populatia are trasaturi foarte diferite? Cum va actiona subconstientul nostru?
In Iran traiesc mai multe feluri de oameni. Persanii, kurzii si lurii au trasaturi aproape identice cu populatia europeana. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre cea mai mare parte a turcilor azeri, care vorbesc limba azera, dar care in decursul istoriei s-au incrucisat in nenumarate rinduri cu persanii.
Dar mai exista si sate sau orase locuite in majoritate de turci azeri cu trasaturi mongoloide, mici de statura, cu pielea de culoare galben-nisipie, ochii ingusti,.. etc. Acelasi lucru il intilnesti si in zonele locuite de turcmeni, pe litoralul de est al marii Caspice. Cind esti printre ei nu mai poti face nici o asociere de fizionomii.
Sau daca mergi in provincia Baluchistan, la granita cu Pakistanul, vei constata ca majoritatea oamenilor seamana cu indienii sau cu tiganii.( forma ochilor, calitatea parului, culoarea pielii... ca sa nu mai zic de muzica pe care o cinta).
Totusi, din experienta proprie, chiar si in raport cu ei, mi-am dat seama ca psihicul meu actioneaza la fel. Fata de unii aveam un sentiment de incredere, fata de altii nu.
Stau si ma intreb : pentru un european care traieste in China, Japonia, Coreea sau Vietnam , ce rol joaca fizionomia in stabilirea increderii, stiut fiind faptul ca europenii cu greu pot face distinctie intre fizionomiile rasei galbene? Aceeasi intrebare poate fi pusa si pentru europenii care traiesc in tari africane cu populatie de culoare neagra.(Egipt, Maroc si Algeria sunt considerate ca facind parte din "Africa Alba")

Daca mine-poimine am pleca sa locuim printre eschimosi, oare cum ne-am descurca in ceea ce priveste acordarea increderii?

Ma gandesc ca Gordin s-a gandit de fapt la expresia fetei si nu la fizionomie... Expresia fetei ar putea trada niste trasaturi de caracter, nu?

Expresia fetei tradeaza, prin definitie, o stare afectiva de moment. Nu vad cum ar putea trada trasaturi de caracter...

Poate daca am privi o poza, intradevar, nu am deslusi mai mult decat o stare afectiva de moment (desi stiu ca exista si persoane care ar putea sa spuna mult mai multe despre cineva numai privindu-i fotografia).
Dar intr-un interval de timp mai lung sau mai scurt eu cred ca s-ar putea ajunge si la concluzii privind caracterul, numai privind chipul unui om; ochii, pozitia si adancimea ridurilor, pozitia sprancenelor, modul in care isi tine gura etc. Eu personal cred ca ochii si gura tradeaza cel mai mult din felul de a fi al unei persoane, apoi pozitia corpului...
Mi-am amintit, exista carti care descriu caracterul omului in functie si de fizionomie!...

Pai expresia fetei si fizionomia sunt doua lucruri diferite Eu la expresia fetei ma refeream... ea nu poate trada trasaturi de caracter, in opinia mea.

Asa este, dar pentru ca Gordin s-a referit la fizionomie de aceea am bagat ultima fraza cu amintitul...

De ce?... Dupa expresia fetei nu poti sa-ti dai seama daca cineva are un caracter deschis sau mai inchis, de exemplu?... Fac eu vreo confuzie aici?

Eu dupa expresia fetei depistez persoanele care mint... si nu m-am inselat niciodata....

Hmmm, nu zic ca nu poti sa-ti dai seama daca un om e mai introvertit sau extrovertit, dar cred ca mai degraba expresivitarea fetei iti spune asta... nu expresia dintr-un moment sau altul

Pai eu zic ca expresivitatea se refera la calitatea "suportului", adica la capacitatea lui de a reda mai mult sau mai putin o ... expresie.

FIZIOGNOMIA

Eu cred ca fizionomia fetei reprezinta intradevar un display, care in unele momente este mai expresiv decit in altele. Totusi nu trebuie sa cadem in greseala de a crede ca oamenii cu o figura mai putin expresiva, sau cei care nu-si exteriorizeaza trairile, cei care stau placizi si calmi in fata noastra, nu ar fi patrunsi ... uneori chiar macinati de sentimente.
... mai sunt si oameni pe care nu poti sa-i citesti chiar asa usor dupa fata.

Eu m-am referit la chipul persoanei in cauza atunci cand o privesti fara sa stie ca o faci si eventual e relaxata , ca sa nu tragem concluzii pripite.
Totusi, hai sa ne intoarcem putin in timp , de ce au fost alese cele doua persoane in primul rand (chiar de era pe jumatate gluma?), sa reprezinte binele si raul sau in fine, ca suna cam pompos , bunatatea si rautatea? Ca pana la urma de aici a pornit asocierea a doua persoane cu increderea/neincrederea.
Pentru ca e posibil si chiar facem niste asocieri de felul asta.
Acum, legat de expresie, eu am vazut in tren, un copil pe la vreo 4-5 ani care se uita asa de urat la mine ca daca era un om mare cu aceeasi faţa, ma mutam in alt compartiment. Pana la urma mi-am dat seama ca era timid (a zambit si s-a ascuns dupa maica-sa).
Increderea acordata tine de interpretarea fiecaruia. Care poate fi gresita.

Oamenii frumosi sunt ajutati mai des, sunt vazuti ca fiind mai buni, mai demni de incredere?

Cred ca oamenii care corespund idealului contemporan de frumusete sunt avantajati, li se acorda mai usor incredere. O persoana inalta si slaba va avea un bonus la capitolul incredere, asa cum ar fi avut o femeie "grasa si frumoasa" pe vremea bunicii. De foarte multe ori la angajare te ajuta aspectul fizic.

Poate mai curand determinarea,siguranta pe care o afisezi, te ajuta la un interviu la angajare.
Iar chestia cu aspectul fizic... sa nu fie vorba de alte criterii decat cele legate de increderea ca angajatul va face fata cerintelor.

Cand am scris oameni frumosi, ma gandeam la o armonie fizica generala. Vad ca s-a dus discutia pornind de aici intr-o cu totul alta parte. Inca se judeca oamenii dupa aspectul fizic. E o crima sa fii frumos?

Determinarea si siguranta (increderea in sine, poate )se pot vedea si din limbajul non-verbal , poate chiar mai bine decat din ce ai de zis. Altfel de ce s-ar pune atat accent pe felul in care te prezinti (prima impresie, haine, gesturi, etc), ca doar ai scris tot ce stii sa faci in cv.

@Gordin
Nu, nu e o crima sa fii frumos.
Cred ca un fizic placut si niste trasaturi armonioase pot constitui un atu, deloc neglijabil, in viata.
Am observat ca oamenii acorda mai usor incredere persoanelor cu trasaturi armonioase decit acelora cu un fizic mai putin placut.
Personal, acord o mare importanta 'contactului vizual' .

Nu, penal este sa fii urat!
De aceea uratii trebuie cautati, urmariti, prinsi si sa li se aplice pedeapsa cuvenita.

Am votat intuitia.

Eu ma ghidez dupa senzatiile exclusiv extrasenzoriale extrovertite. Nu-mi place moaca lu' unu' , nu-i acord increderea.

Si in plus nu accept in spatiul imediat apropiat pe Soul feeders, nu am incredere in liberi cujetatori si nu ma mint singur.

Liberii cujetatori trebuie pusi la colt pentru ca nu inspira incredere.

Poate isi face timp careva si ne explica ce inseamna "senzatiile exclusiv extrasenzoriale extrovertite", ca eu nu m-am lamurit .

cred ca cea mai concludenta expresie este ..zambetul ! am gasit un material ,scurt, aici despre zambet! in general este ceea ce ne cucereste din prima ,apropos de incredere, atunci cand este ...natural, expresie a unei stari de spirit pozitive,deschise ! il intalnim din ce in ce mai rar,din pacate !

Wow, ce discutie interesanta Asa ca ma bag si eu sa spun cate ceva

Se vorbeste despre "increderea" pe care o acorzi atunci cand vezi un om pentru prima oara si nu ai timp sa ii analizezi cuvintele, actiunile si alte cele.
In acest caz , tot ce ai la dispozitie sunt "cunostintele ancestrale" = adica toata experienta de viata ce o ai , constient sau inconstient intiparita in subconstient si ceea ce vezi si auzi.

Dupa cum stiti am lucrat o luna in vanzari. (ca tot veni vorba de exemple). Evident ca nu poti face pe cineva sa cumpere sau sa semneze un formular daca omul nu are incredere in tine. Evident ca omul nu are mult timp la dispozitie sa se hotarasca daca are incredere in tine sau nu. Ce faceam eu era asta: bateam la usa omului, vorbeam cu omul si daca omul decidea ca are incredere in mine intram in casa, completam formularul - care cerea datele bancare - si apoi strangeam mainile si ziceam pa-pa. Ca sa iti dea cineva datele contului trebuie sa-i inspiri incredere omului. Si asta ne invata zilnic la job. Si se spunea asa: 7% conteaza CE vorbesti (cuvintele ce le spui, cum pui problema), 23% conteaza CUM vorbesti ( tonul folosit cand rostesti anumite cuvinte), restul de 70% e ceea ce ei numesc BODY LANGUAGE - LIMBAJUL TRUPULUI, MIMICA - in timp ce vorbesti, cum vorbesti. N-aveti idee cat de adevarat este!! Jobul asta ma invata cum sa manipulez oamenii in a avea incredere in mine. Si din cauza ca eu am considerat manipularea asta a fi un mod jignitor de-a convinge oamenii sa semneze formularul, nu am reusit sa invat limbajul trupului ce era necesar, drept urmare eu nu aveam "vanzari".

Acum ia stati stramb si judecati drept: cand il vedeti pe X pentru prima oara simtiti asa: ori va simtiti relaxati (ceea ce inseamna ca i-ati acordat destul de multa incredere, indiferent de natura increderii), ori va simtiti crispati (ceea ce inseamna ca nu sunteti in largul vostru, analizati mereu orice miscare si cuvant, nu sunteti siguri daca merita incredere sau nu, iarasi - indiferent de natura increderii), ori va este antipatic din start si evident nu are nici cea mai mica sansa sa ii acordati incredere, ba tot ce doriti e sa dispareti din preajma persoanei respective - eventual pentru totdeauna. De ce?? Simplu: din cauza a celor 3 criterii de le-am scris mai sus. Limbajul corpului e atat de important si nici nu realizam asta! Daca omul din fata noastra e crispat - ne crispam si noi, daca cel din fata e relaxat - simtim si noi ca suntem relaxati (in majoritatea cazurilor, caci sunt cazuri cand devenim suspiciosi pe relaxarea lui - si asta din cauza ca e o relaxare exagerata, fortata, nu vine natural si atunci se aprind beculetele de avertizare din capul nostru) si tot asa.

Nu cred ca tine increderea de frumusetea sau uratenia cuiva, pentru simplul motiv ca ceea ce pentru unii e frumos, pentru altii e urat si tot asa, plus ca si oamenii urati pot inspira incredere, la fel cum cei frumosi pot inspira neincredere.

De asemenea, cand vorbim de increderea acordata la o prima vedere, nu e vorba de increderea de a-ti lasa viata pe mana cuiva.
De exemplu: cand D. a venit din UK in Ro sa ma cunoasca, mi-a pus in mana pasaportul, telefonul, portofelul si punga cu bani de-o tinea de obicei la piept - pentru ca trebuia sa se duca in camera sa-si ia paltonul si evident nu m-as fi dus cu el. Gestul lui m-a socat - datorita preconceptiilor si datorita faptului ca eu una nu as fi facut asa ceva. Si a recunoscut ca m-a testat sa vada daca poate avea incredere - adica a calculat si asumat un risc. Adica avea incredere in mine ca nu o sa-l fur, dar a vrut sa vada daca mi se ofera ocazia ce fac. Concluzie: avea incredere sa iasa cu mine pe strada si sa-l plimb pe oriunde, dar nu stia daca sa aiba mai multa incredere de atat sau nu.
Cand ma intalnesc cu X si Y in viata reala, desi i-am cunoscut doar pe net inainte - si pe unii nici n-am apucat sa-i vad pe webcam - e un risc calculat si asumat. Adica am incredere sa ies cu ei intr-un loc public, caci stiu ca nu are ce mi se intampla, insa de asemenea am incredere sa fiu si cateva momente doar eu cu ei in parc de exemplu, pentru ca stiu ca ma pot descurca indiferent ce se intampla.
Dar in ambele cazuri: D. nu ar fi avut incredere ca i-as salva viata daca era cazul, iar eu nu ma incred in X sau Y ca m-ar salva din cine stie ce pericol, ci ma incred in fortele proprii.

Ca si concluzie: am votat ca e intuitie plus experienta, considerand intuitia ca fiind munca subconstientului de-a analiza toate miscarile trupului, vocea cu tonalitatile folosite in discutie precum si cuvintele folosite, iar experienta fiind acele mii de coneziuni de care vorbea Sere. De asemenea nu vorbesc de o incredere totala, ci doar partiala: increderea de-a te urca in masina sa mergi la resto de exemplu. Sau increderea ca nu-ti da in cap daca intorci spatele. Sau increderea ca nu-ti va baga mana in buzunar sa fure telefonul/portofelul si prezervativele

Ca daca e sa vorbim de acea incredere mai mult sau mai putin totala de o ai in unele persoane, aceea cladita pe timp si fapte, e deja alt topic de discutie. (desi si acea incredere poate fi bazata pe minciuni si poti fi dezamagit crunt!)

Ah si inca ceva: eu plec mereu de la premisa de nevinovatie. Dar daca simt ca omul din fata mea e dubios, nici ca ii dau ocazia sa imi dovedeasca vinovatia (aici ma refer la chestii grave) Eu consider ca orice om are bun si rau in el si imi place sa cred ca in esenta oamenii sunt buni si bine intentionati. Din cauza asta mi-am furat-o rau pe cocoasa. Drept urmare, desi inca mai cred in bunatatea lor, acum sunt sceptica. Mi-e greu sa cred ca cineva imi va sari in ajutor - chiar daca e vorba de-o simpla informatie - doar de dragul de-a ajuta (asa cum fac eu), ci mereu ma gandesc ca ascunde ceva in spatele bunatatii fatise (desi eu chiar ajut fara nici un scop ascuns) (de asemenea nu-s de acord cu : mincinosul se asteapta sa fie mintit, etc. din simplul motiv ca eu mi-am pierdut capacitatea de-a ma increde in oameni cat ai bate din palme si trebuie sa-mi dovedeasca in timp ca-s demni de increderea mea = ma astept sa minta, sa nu se tina de cuvant, sa vorbeasca gura fara ei si sa imi ofere o falsa prietenie, pentru simplul motiv ca asta mi se intampla de foarte mult timp incoace) Asa ca, desi ofer increderea de baza - aceea ca nu-mi sar cu cutitul in coaste cand intorc spatele - nu pot spune ca am incredere mai mult de 10 la suta in majoritatea oamenilor de-i cunosc. Uneori nici pe mama n-o mai cred cand spune unele chestii...

@Afrodita

... exact la acest tip de situatii m-am gindit atunci cind am deschis topicul .
Deseori m-am intrebat ce ne face sa acordam incredere unor necunoscuti sau cvasi-necunoscuti.


In acest caz cred ca cel mai corect termen este persuasiune, nu manipulare.


Din cite stiu eu cine vrea sa fure nu prea asteapta sa i se ofere ocazii , isi creaza el singur aceste ocazii.
... daca as fi fost in situatia ta :

dupa trecerea testului l-as fi trimis la plimbare.

L-am facut sa se trimita singur la plimbare

Si persuasiune, manipulare, indiferent cum o numesti, tot nu e ok, caci il convingi pe om sa faca ceva ce nu ar face altfel, daca ar fi doar dupa capul lui

Mie mi-e greu sa cred ca in momentul in care cineva imi acorda un ajutor sau o informatie de care am nevoie, acea persoana asteapta ceva de la mine.
Iar daca se intimpla sa nu se tina de cuvint, sa faca promisiuni fara sa le onoreze, sau sa minta ... nu ma grabesc sa o condamn, incerc sa inteleg ce a determinat-o sa actioneze asa.
De multa vreme astfel de lucruri si situatii, ce e drept rare in viata mea, nu ma mai supara.

De ce crezi ca altii n-ar face asa cum faci tu?

Pentru simplul motiv ca pana acum timpul mi-a demonstrat ca intotdeauna au avut un motiv ascuns atunci cand m-au ajutat? Ca intotdeauna au asteptat anumite chestii in schimb - chestii care nu se dau/fac doar ca omul a "ajutat"?
Cam asta e motivul

Si nici eu nu ma grabesc sa condamn. Doar ca sunt suspicioasa si extra precauta acum.
Si eu incerc sa inteleg, caci intai si intai ma intreb "de ce?". Si cand aflu ma iau cu mainile de cap

Chiar intotdeauna? ... niciodata nu ti s-a intimplat ca cineva sa te ajute total dezinteresat?