Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui mda! veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Niciodata trecerile mele nu s-au petrecut brusc. Ca o treapta sau ca o usa. Intotdeauna am avut senzatia ca trecerile mele au radacini in trecut si nu se vor sfarsi niciodata.
Poate jurnalul asta ar fi trebuit sa se cheme treceri. Tardiv acum.

O iau de la capat intr-o cadere, intr-un jurnal al sinceritatilor, al nevrozelor si al amantilor mei.

M-am recunoscut de curand nevrotica; o descoperire pe care nu are sens sa o ascund, nici macar mie. E vorba de cine sunt eu. Lasand la o parte orgoliul meu nemasurat, acceptarea adevarului e parte din construirea unei vieti normale.
Un proces lent de psihanaliza demarat nu stiu exact cand, continuat cand si cand, functie de timp si, mai ales, de toane; un proces care pana acum nu a dus nicaieri - dar de la care astept nu absolutia ci iluminarea.

CE anume m-a imbolnavit pe mine de mine?

Dar sinceritatile mele trebuie sa mearga dincolo de mine; trebuie sa ajunga la amantii mei trecatori, asupra carora ma napustesc uneori cu furia unei razbunari. Apoi ma potolesc si iert, ascund, ma feresc sa ranesc.
Si din nou, de la capat, inlesnit sau nu de un gin.

Il ador pe T. dar refuz sa ii fiu fidela. De parca fidelizarea asta m-ar aplatiza, m-ar inchide intr-un cerc de foc. Ma arde.
Imi doresc uneori sa ma comport normal, sa relationez normal cu el.
Nu vreau sa il ranesc si deci il mint.. il insel mai degraba, ascunzand adevarul.
Refuz, dintr-o incapatanare ale carei radacini nu le banuiesc, sa ii fiu fidela barbatului pe care... il iubesc.
Nici macar nu ma doare asta. Privesc lucrurile ca pe o fatalitate.
Asa trebuie sa fie.
Asa sunt.


Alunec din nou in disperari...

Stateam intinsa pe patul de spital si incepusera sa imi curga lacrimi. Parca prevedeam ce se va intampla.
In noaptea de dinainte statusem pana la 1 noaptea in sectia de politie, incercand sa rezolv o alta problema. Am tot rezovat alte probleme pana cand ale mele au devenit nerezolvabile. Am sarit calul de prea multe ori, am ignorat sfaturile si recomandarile, furandu-mi singura caciula.
Stateam pe pat, cu placile alea electrice pe picior si nu mai puteam controla nici durerea si nici lacrimile. Asta cu plansul m-a enervat intotdeauna.
Am plecat din spital spital spirijinita in carja, cu sentimentul infirmitatii care imi decima orice auto-incurajare.
Incercam sa ma linistesc spunand ca, daca e cazul, pot sa stau pe doua picioare si sa bat pe oricine cu carja aia.
Am fost ignorata de doi taximetristi si am avut siguranta ca asta e cauzat de carja si de certitudinea lor ca voiam sa iau taxiul pentru cinci metri.
M-am simtit atat de mica.

In drum spre serviciu imi rasunau in cap vorbele doctorului: trebuie sa ma internez pentru analize.

EU!
N-am fost internata o ora in spital in viata mea si acum, acum cand sunt atatea de facut, acum vor sa ma interneze.
Ma lasa nervii si ma apuca plansul.

Oamenii de langa mine incearca sa ma incurajeze si imi vine sa ii cocosez pe toti cu carja asta afurisita fara de care as putea totusi sa merg, dar imi e teama sa fortez din nou..
La dracu cu toate!

Luni am sa ma internez.
Si cu asta basta.
De acolo, mai departe.. nu pot nici macar sa banuiesc ce va sa fie.

pseudo-infirmitatea temporara ma deprima cumplit.
sunt din nou la limita plansului, la limita insingurarii.

as intinde o mana spre cineva... dar nu stiu spre cine. sigur ca fiecare are viata lui. realizez asta cu aceeasi luciditate cu care realizez alunecarea mea dincolo de speranta.
dincolo de liniste.

uneori am nevoie de oameni.
uneori oamenii de care am nevoie nu sunt langa mine.

imi iau carja si plec incet spre casa. pe drum voi fi macar libera sa plang.

oameni spre care sa intinzi mana sunt, dar tu refuzi cu incapatanare sa-i vezi
iti place sa suferi mai mult decat orice

fireste ca sunt si acum in televiziune. nu pot sa plec...
intre timp, am aflat ca fizioterapeuta mea ma asteapta si acum la spital, pentru proceduri.

oamenii.. sunt si nu sunt.
pretind launtric atentia, grija si dragostea lor.. dar nu sunt in stare sa o cer niciodata.
poate de aceea sunt unii atat de relaxati in a nu fi langa mine. pentru ca inteleg, pentru ca nu ma doare decat pe mine. pentru ca nu ma plang de lipsa de atentie. pentru ca nu le cer niciodata grija.
doar ma doare atunci cand ma uit in jur si, in ciuda a tot ce pare sa fie, ma descopar singura.

multumesc.
pentru trandafir.
pentru struguri.
pentru atentie.

se vede ca-s de ieri in campul muncii.
a fost "la dublu"

Curaj si putere, in curand vei scapa de durere, nu mai evita tratamentul, alta cale spre vindecare nu exista!
Iti daruiesc un zambet si un umar batran si harsit prin viata pentru sprijin!

Spor la insanatosire!

multumesc pentru ganduri si incurajari.
incredibil cate vizualizari are jurnalul asta, abia nascut.

incet-incet imi revin din depresii. m-am indepartat incet-incet de T. dar probleme de hartii m-au apropiat din nou de el.

miercuri aflu ce am.
pana atunci... am o emisiune de facut.

Insanatosire grabnica.

uite in asa peisaj mi-ar placea sa stau in doi vreo doua luni...

iti dau dreptate...

**
ascult edith piaf, mireille mathieu... ai, ce amestec de stari! melancolie, dor de-o sticla de vin si de-o noapte nebuna, un chef teribil sa o iau razna si sa nu ma gandesc la nimic.
imi place cum simt.

**
ea: ea are, dar nu-ti da
eu: eu am multe, dar nu-i dau.
el: stiu
o privire lunga, intre doi oameni care au mai multe de spus decat simple subtilitati. parfumul. un sarut prietenesc pe coltul gurii.. si cat tanjeam sa ma apropii mai mult de buze..
descopar ca il doresc la fel de mult acum ca si inainte.
singurul lucru pe care timpul l-a facut a fost sa mai domoleasca orgoliul. pofta de razbunare.
intre orgoliu, frica de a ma lasa purtata de o pasiune care se prevede dureroasa, dorinta.
incet-incet imi accept pasiunea. sunt indragostita de barbatul asta, care nu e ce parea, care stiu ca nu e ce parea, care stiu ca poate sa ma doara pentru ca m-a durut deja, dar il vreau.
pur si simplu. il vreau. in fiecare clipa. pentru fiecare clipa. nu pentru mai mult.
am revenit cu picioarele pe pamant; nu mi-l mai doresc o viata. dar carnea mea trebuie sa il simta din nou.
cred ca abia acum incepe povestea.

[COLOR=green]La seule faute
Restera la mienne
J'ai oublié l'autre
Et j'ai dit "je t'aime"

Amour de rêve,
Amour de l'automne,
Quand le jour se lève
C'est l'hiver qui sonne.
On a pris le monde
Pour quelques secondes
Mais on ne vit pas
D'un amour défendu.

Il y avait l'autre,
Il y avait ses larmes
J'ai repris ma faute
J'ai jeté les armes. Mireille Mathieu - Amour defendu[COLOR=green]

de ce ai schimbat jurnalul? cel nou e identic...

pentru ca lucrurile se schimba aici, dinapoia monitorului.

Oare?

n-are sens sa argumentez.

***
RMN.
rezultat: leziune pe menisc, leziune pe ligament.
concluzie: operatie.

cred ca, in ciuda vitejiilor mele de acum cateva luni, nu am realizat cam cat de serioasa e situatia.
incerc sa ma impac cu ideea. sa combin lucrurile in asa fel incat sa nu incurc pe nimeni cu spitalizarea/operatia/recuperarea post-op.
cred ca cel mai simplu e sa iau lucrurile ca atare: am o problema, cum o rezolv? daca m-apuc sa imi fac o mie de ganduri legate de consecinte.. probabil ca o sa ma apuce toate depresiile.

in schimb, ca sa fie tabloul complet, aseara m-am certat urat cu mama. am incercat sa ma controlez. sa nu pic in reactiile cele vechi.
dar nu pot sa ii iert greselile. stiu de ce le face, stiu ca frumos ar fi sa fiu toleranta, stiu ca trebuie sa o inteleg. stiu toate astea si in ciuda lor ma sufoc de revolta.

acum trebuia sa se intample toate!

**
nu imi mai controlez reactiile. si asta ma surprinde si ma supara. am plans toata dimineata, dupa ce am plecat de la spital. cred ca oboseala psihica isi spune cuvantul. dar mi-e teama ca e mai mult decat atat. si nu pot sa sap.. nu stiu unde in mine sa caut raspunsul.
am picat in meteahna veche - sunt atat de obosita incat nu mai am rabdare sa caut in mine.
de fapt, rabdarea, care nici n-a fost vreo mare calitate de-a mea, m-a lasat de tot. asta este rezultatul multora dintre problemele mele sociale: nu mai am rabdare cu nimeni. asa cum nu am nici cu mine.
ma invart in cerc.

Cand o situatie este (sau pare) disperata solutia e sa incerci sa te detasezi...altfel te prinde vartejul si cedezi.
Nu-ti tin nici un fel de teorie, sa nu ma intelegi gresit... chiar si in cadere exista o parte buna...trebuie doar sa vrei sa o vezi (vorba optimistului: "ba se poate" )

Simptomele elefantului din bucatarie.

Hai, capul sus, strangem din dinti si mergem mai departe.

Despre faptul ca nu iti mai poti controla reactiile: subconstienul tau nu-si mai permite sa inghita, ai aruncat acolo prea multe probleme nerezolvate. E timpul sa faci curat, cu rabdare. Eu sunt ... stii tu, p'aci, mereu.

moment.
medicul radiolog iese de la RMN si imi spune concluziile. ajungem la cauze. ii povestesc de motocicleta dar nu pare satisfacut de varianta. ma priveste foarte serios si ma intreaba:
- stati mult in genunchi?


**
T. a trecut ieri pe la mine.
Dupa o bere am ajuns cu masina intr-un loc suficient de retras. in masina, la cinci si ceva dupa-amiaza.. asta nu mai incercasem.
mi-a placut.
mi-a trecut la un moment dat prin minte ca ne-ar putea vedea cineva... dar incetase sa mai conteze.
a fost furtunos, intens, plin.
ieri l-am iubit.

la zece minute dupa final, fumam cuminti o tigara cand un nenea politistu' vine sa ne intrebe de sanatate.

trebuie sa ma vad neaparat cu A.

da. vorbea foarte serios.

cat despre politist.. sincera sa fi nu mi-a trecut prin minte sa il intreb ieri ce mi-ar fi facut daca venea mai devreme
da, poate sa iti dea amenda. pentru expunere indecenta, cred, sau atentat la pudoare. in mod clar sexul in public e interzis prin lege.

si exces de zel.

La naiba... in concluzie ar trebui sa am... aaa, pardon sa ai grija data viitoare

Il sun pe A, intrebandu-l daca sa il las sa se uite la film sau sa ii raspund la invitatia facuta ieri.
ma intreaba ce s-a intamplat totusi ieri. eu dau sa ma burzuluiesc la om, adica ce, nici nu ne-am cunoscut bine si ma ia la rost?!
apoi aflu toata povestea.... eu .. m-am anesteziat ieri cu vin la serviciu, fiind ziua unui coleg. am baut si inainte si dupa intalnirea cu T. pe la zece seara l-am sunat pe A., am stabilit cu el sa ne vedem... si apoi am incuiat usa de la birou si m-am intins pe canapea. m-am trezit la patru jumatate azi-dimineata, uimita ca A. ma sunase de cinci-sase ori.. el cuminte, se prezentase la randez-vous.
ah! uneori sunt de geniu!


nu stiu cum de l-am convins sa vina azi...

a trebuit sa ma vad cu A. ca sa imi dau seama ca nu il vreau .
interesant test pentru toanele mele.

marti am iesit in oras cu toata echipa. nu puteam sa lipsesc tocmai eu, asa ca m-am pus pe trei picioare si m-am dus.
m-am facut pulbere.
toata amiaza, seara si noaptea am tinut-o pe vin. dintr-o veche incapatanare de-a mea am refuzat sa mananc, desi cu ceva vreme in urma imi promisesem ca nu mai beau pe nemancatelea.
partea buna e ca am cantat cu lautarii pana am ragusit.
partea proasta este ca de mult nu m-am mai imbatat in halul asta. noroc ca am avut cine sa ma duca acasa, ba i-am dat chiar cheile de rezerva, sa imi incuie usa, dupa ce m-a dezbracat si m-a bagat in pat.
m-am comportat ca o adolescenta proasta si-mi vine sa-mi dau doua perechi de palme din cauza asta. nu pentru ca m-am imbatat. ci pentru ca m-am inbatat in halul asta.
corpul meu a inceput sa refuze excesele. am zacut in pat toata ziua de miercuri. nici acum nu ma simt mai bine.

aseara mi-am promis ca macar o saptamana sa ma abtin de la a bea.
sunt curioasa daca am sa pot. desi, capatzanosenia mea ar trebui sa functioneze si in sensul asta.

descopar ca nu mai sunt ce stiam ca sunt, ca nu mai pot ce stiam ca pot. rezervele nu sunt inepuizabile.
imi va fi greu sa ma obisnuiesc cu asta.
cred ca in primul rand trebuie sa ma conving si sa mananc. realizez din nou ca mananc prea rar si prea putin. si nu ma pot convinge sa schimb ritmul asta. n-am nici un chef sa mananc. de cealalta parte, ca un copil rafatat ce sunt, nu pot sa accept ca eu nu pot sa traiesc fara mancare, ca alimentele trebuie sa imi impuna mie un ritm... ca nu pot sa consum asa.. cand imi vine mie.

alba-neagra, uite-o, nu e, ma operez nu ma operez.
sigur ca tot acest bambilici se intampla pe timpul si mai ales pe nervii mei, insa pe nimeni nu pare sa intereseze anume acest amanunt.

povestea e simpla. ea incepe cu un medic de la recuperare care imi face un bilet de tratament fizio-terapeutic. care fizioterapie nu da decat un singur rezultat - dureri mai intense. care dureri sunt baza trimiterii mele pentru examinare RMN. Care medic radiolog imi arata ca am leziuni pe menisc si ligament si ma trimite, sigur de el, la artroscopie. Care ma intalnesc cu medicul chirurg ce trebuia sa savarseasca artroscopia, care medic chirurg ma trimite SA INOT!


jur ca e o coalitie si toti medicii fac misto de mine!


daca nu ma lasa nervii acum, nu mai inebunesc niciodata.
intre timp mi s-a interzis sa merg in carja, sigur ca din cand in cand imi dau lacrimile, da' io fortzez, mama lui de picior, ca il repar io singura!

realizez ca toate ar fi poate mai simple daca as avea prezenta de spirit sa incetez sa mai am nevoie de ajutorul cuiva, oricui.
pana la urma sunt "om mare", nu trebuie sa ma mai tina nimeni de mana, nici pe mine, ca si asa pe altii ii tin eu.

de azi pana maine am timp sa ma linistesc. sa ma obisnuiesc cu toate.

prevedeam o anume schimbare.
inteleg acum ca multe altele trebuie sa se schimbe.

in dimineata asta m-a certat mama. una din vechile discutii: nu mananc.

realizez ca tot ce se intampla in ultima vreme in viata mea are ca rezultat, intre altele, si o acuta lipsa de pofta de mancare. n-as pune ceva in gura nici cu slujbe. pur si simplu simt ca nu pot sa mananc nimic.
am iesit cu o colega, inainte sa vin la munca. am baut o cafea si doua sticle de cola, dar n-am fost in stare sa inghit nimic. mi-am luat o salata la pachet, in speranta ca poate, mai tarziu, are sa mi se faca foame. mi-e teama ca toate astea ma vor intoarce la vechile crize de stomac. si asta mi-ar lipsi acum.
urasc perioadele in care sunt deprimata. nu inteleg cum totusi, pana acum, nu am gasit un sistem care sa ma scoata din starea asta.

cu T. trebuie sa schimb multe.
nu e bine sa ai un singur barbat in viata ta. ajungi sa ceri de la el mai mult decat poate da. pe fondul asta am plonjat, cu luni in urma, in relatia cu L. de asta a fost atat de usor sa ma indragostesc de el - pentru ca imi dadea atentia aia care imi lipsea de la T.
am ajuns acum in acelasi punct. cand am nevoie de el si el nu e aici langa mine. si nu vrea sa fie langa mine. sigur, cer prea mult.
atunci.. mai bine impart. si iubirea, si pasiunea, si pretentiile.

e singura solutie.

Interesanta ideea cu impartit iubirea , pasiunea si pretentiile.

Dai meditatii?

Da-mi, Doamne, linistea sufleteasca in fata lucrurilor ce nu le pot schimba
Da-mi, Doamne, curajul si puterea sa schimb lucrurile ce se pot schimba
Da-mi, Doamne, intelepciunea sa pot deosebi lucrurile ce nu se pot schimba de cele ce se pot schimba

"In viata nu conteaza ce ti se intampla, ci cum reactionezi la ceea ce ti se intampla. " La Rochefocault

Iubirea, pasiunile si pretentiile imparte-le cui merita, nu oricui.

Off-topic :
Quantum, meditatiile costa.

Quantum, dau explicatii.
dar atunci cand lucrurile se vor aseza mai bine in existenta mea.

deocamdata, cu toate cele care mi se intampla, imi e greu sa povestesc ceva in jurnal. sper sa ma pot aduna cat de curand, nu atat pentru jurnal cat pentru existenta mea.

Eu ma refeream la meditatii, nu explicatii .
Suna adunarea, e atat de usor!

Tear, platim meditatiile asa e uzanta.

eu am inteles ce ai spus tu, dar tu nu m-ai auzit pe mine . ok, negociem termenii la o bere de imprietenire.

cat despre trambitzat adunarea.. o fi asa usor?

cu siguranta ca nu, dar vointa aduce biruinta

in loc sa pregatesc live-ul de maine, eu umblu pe net dupa oferte de motociclete.
sunt din ce in ce mai hotarata pentru un gs500.
is tare bezmetica zilele astea.

vineri s-a intamplat ceva... inca ma urmareste.

ar fi multe de spus.
luni visam ca ma casatoream cu T. de fapt, erau doar pregatirile, ca pana la "da" m-am trezit.
vineri noaptea am visat ca aveam un copil. un bebelus. nu o nascusem eu, n-am nici cea mai vaga idee cum ajunsese la mine.
cea mai frumoasa fetita nou nascuta pe care am vazut-o..

ma conving sa ma duc la lucru.

Leonard Cohen - Alexandra leaving
11 jumatatea noaptea. L. apare in pragul biroului meu. Nu are nici o treaba in televiziune. Banuiesc asta iar el o confirma.
Atunci de ce a venit? Da un raspuns vag iar in mine se naste o varianta mult mai clara. Zambesc si tac.
Il iau la o tigara si discutam chestiuni profesionale. Aflu ca pentru live-ul de maine imi lipseste un tehnician. Ma intrebasem chiar daca va veni el... Nu ii fac propunerea asta. Ii cer, doar, un om. O discutie curata, profi. De parca nimic altceva nu ne-ar trece prin minte.
Ma plang de oboseala si il conjur sa vina sa imi faca masaj. Vrea sa plece acasa, e obosit. Totusi, vine cu mine.
Urmeaza un joc de-a soarecele si pisica cu nervii si hormonii nostri. Un masaj care aduce mai mult a mangaiere.
"Eu iti fac masaj si tu o sa te plangi ca ti-am pus mana pe fund" / "Promit sa nu te reclam".
Masajul se intampla pe coloana, in sus si in jos, cu atingeri, cand apasate, cand fine. Devine, incet-incet, mangaiere, masurare, testare.
"nu spuneai ca lucrezi?" avantaj el. zambesc. "e bine".
Imi intind picioarele. Imi maseaza pulpele, genunchii, coapsele. Are o limita a inaintarii mainilor care ma face sa zambesc. Joaca tare. Simt ca ma topesc. N-o fac. Continuu sa il privesc. Se intinde sa ma imbratiseze. Imi saruta gatul. Il mangai.
E obosit. "Dormi putin, uite, promit sa lucrez".
Dau sunetul incet si lucrez in liniste. Nu doarme. Ma priveste.

pleaca o vreme, apoi se intoarce. E hotarat sa mearga acasa, e frant de somn. Ma imbratiseaza, cu scaun cu tot. Ii maingai mana.
"daca mai faci asa, o sa gauresc scaunul" "de ce, intreb absolut inocent". avantaj eu.
Imi saruta, cu atingeri fine urechea, gatul. ma trec toate frisoanele.
Ora 1.40. Se intoarce de zece ori din drum inainte sa plece. Intr-un final, se hotaraste.

Gura mea nu i-a gasit gura. Dar a dorit-o. Barbatul altei femei. Barbatul caruia voiam sa ii nasc un copil. Barbatul care m-a parasit pentru o alta EA. o EA care visa poate in vremea cand el imi adulmeca pielea.

ma intorc la lucru.

sistemul m-a lasat. inchid hardurile pentru doua ore.
profit de pauza ca sa imi "intind oasele". cat va fi somn si cat va fi visare?

vad povesti noi si incerc sa imi imaginez cine se afla inapoia lor. sa ma intreb daca nu cumva realitatea ne apropie mai mult decat lasam sa se inteleaga.

R. imi spunea, demult, sa nu il mai privesc cu ochii "lumesti". sa il vad cu ochii mei verzi, pe care doar el ii stie, undeva mai inlauntrul meu decat a ajuns vreodata altcineva.
din nefericire, ochii mei "lumesti" intr-o zi s-au deschis.
si s-au stins toate, toate.
citeam in copilarie o poveste. era despre o tanara care ajunsese sa se casatoreasca, in urma unei promisiuni a tatalui ei, cu un barbat pe care nu il vedea niciodata. locuiau sub pamant si el era multa vreme plecat. se intorcea intotdeauna in intuneric. era bun si bland si cald. fata era fericita. avea tot ce isi dorise.. mai putin aceea ca nu isi vazuse niciodata sotul. el i-o interzisese - singura lui interdictie. intr-o noapte, invatata de cineva, i-a dat un ceai de ierburi, sa doarma dus. si a aprins o luminare. un chip frumos, pe masura bunatatii pe care ea o iubea.
o picatura de ceara. el se trezeste.

ea.. pierde tot.

schimba numele jurnalului

in?

alexa: ok........ cred ca e o perioada proasta pentru amandoi.
T.: nu va fi niciodata o perioada buna

and that's all, folks.

nu stiu daca ne vom scoate din galeata asta de laturi in care am intrat. nu stiu daca vreunul dintre noi mai are energia sa traga de aceasta asa-zisa relatie.
lucrurile au luat-o razna de cand am inceput sa am probleme de sanatate, si lucrul asta a contat.

nici nu stiu daca imi pare rau. adica.. am niste regrete vagi. nimic concret.
imi trebuie acum un pic de liniste, si nu stiu exact de unde sa o iau.

cred ca o sa ies sa beau un ceai, pe undeva. nici macar sa imi pun creierii in ordine.
doar sa ma linistesc.

in Start me up

nu sunt sigura ca pricep toate nuantele..

adica opusul caderii

Quantum, ti se pare ca sunt in inaltare?

mi s-a reprosat de curand ca imi place sa ma plang, ca nu am grija de mine, ca nu ma iubesc, ca ma las sa bolanzesc si atat.
poate ca e o samanta de adevar la mijloc.
poate ca imi e frica sa imi asum neajunsurile, neputintele, si atunci ma ascund dupa probleme de sanatate pe care eu singura nu le rezolv.
ar trebui sa ma fac bine.
ar trebui sa ma fac mare.

Kristin, ajutor la ce? la live sau la motocicleta? daca imi gasesti un GS in stare exceptionala, la un pret acceptabil, si prinzi si o oferta de credit, ba chiar imi rezolvi completarea dosarului si examinarea pentru A, nu mai zic de o reparare temporara a genunchiului, dau o bere.

tare, nu?

Iti trimit MP imediat.