Am pornit pe strazi, cutreierand indelung orasul, ca sa-mi consum nerabdarea - nu am nimic altceva de facut.
Vantul se napusteste peste mine, lovindu-ma obraznic. Pe strada, peste tot sunt ace si conuri de pin aduse de vant; ma gadila sub talpi, fosnindu-mi sub pasi.
Gandurile mi-o iau inainte, construind ipoteze.
Le cantaresc, le dau la o parte, le cantaresc, le dau la o parte...
Ma adun intr-un singur punct, ochesc o singura tinta.
- Ar fi cazul sa raman 'desculta' sau sa-mi pun pantofii?
Am hotarat - e mai bine desculta. Tot nu pot ajunge pana la tine... trebuie sa astept ca noaptea sa fie in toi.
(Tu... n`ai cum sa stai treaz pana atunci...)
Dimineata - voi sterge toate urmele; voi acoperi zgomotele si voi ascunde umbrele.
Imi fac planuri, dar nu fac promisiuni.
Cand o sa se termine Vantul asta, o sa vin sa te caut...
Versiune completa:Jurnal Fără Valoare [Gânduri (ne)insemnate]
un trandafir trebuie doar privit......asa ai sa te bucuri mai mult de frumusetea lui!!
Am regasit niste pagini vechi de jurnal, dateaza din... ce sa va mai spun. De atat de multa vreme, incat ma apuca ameteala.
Citesc o pagina. Nu mai inteleg nimic, pentru ca, dincolo de cuvinte, exista un orbitor DE CE care sterge tot, anuleaza, distruge orice sens.
Eu NU inteleg. A intelege e mult prea putin.
Cand reusesti sa intelegi 'ceva' inseamna ca te-ai lamurit sau ai incremenit.
E ca si cum ai vrea sa te opresti pe o treapta, la mijlocul unei scari, sau cu un picior in vid si celalalt pe o scara nesfarsita. Se spune ca, un simplu, un nou DE CE poate urni din loc, poate descremeni ceea ce e incremenit si totul incepe din nou sa curga. Cum se poate intelege?
NU se poate.
Nu exista nimic mai puternic decat un DE CE, nimic nu e mai presus decat un DE CE, pentru ca exista la nesfarsit un DE CE fara de raspuns posibil. Intr-adevar, din DE CE in DE CE, din treapta in treapta ajungi la capatul lucrurilor.
Orice 'alegere' se justifica la sfarsitul timpului, printr-o anulare definitiva.
Ultimul DE CE, acel mare DE CE este ca o lumina care sterge tot, o lumina orbitoare - nu se mai poate deslusi nimic, pentru ca, nimic nu mai e de deslusit.
Acest DE CE depaseste TOTUL.
Din explicatie in explicatie am ajuns la punctul ZERO, adica acolo unde Adevarul si Minciuna sunt echivalente, devin egale una cu cealalta, se identifica, se anuleaza reciproc dinaintea nimicului.
- De ce?...
... am simtit un vid, un vid cert timp de o clipa, nu mai lung de o secunda, doua - nu am nici un gand, mintea, cum se zice, mi s-a stins, nu ma gandesc la nimic. Asadar cand un sir de ganduri cedeaza brusc, te prabusesti, nu mai faci nimic altceva decat 'esti', intri intr-un fel de stand-bay, gata sa gandesti, dar fara sa gandesti - ca un hard-disk ce se invarte intr-un PC aprins, dar nefolosit.
Si-atat de necunoscut... timpul a incremenit intre noi.
Citesc o pagina. Nu mai inteleg nimic, pentru ca, dincolo de cuvinte, exista un orbitor DE CE care sterge tot, anuleaza, distruge orice sens.
Eu NU inteleg. A intelege e mult prea putin.
Cand reusesti sa intelegi 'ceva' inseamna ca te-ai lamurit sau ai incremenit.
E ca si cum ai vrea sa te opresti pe o treapta, la mijlocul unei scari, sau cu un picior in vid si celalalt pe o scara nesfarsita. Se spune ca, un simplu, un nou DE CE poate urni din loc, poate descremeni ceea ce e incremenit si totul incepe din nou sa curga. Cum se poate intelege?
NU se poate.
Nu exista nimic mai puternic decat un DE CE, nimic nu e mai presus decat un DE CE, pentru ca exista la nesfarsit un DE CE fara de raspuns posibil. Intr-adevar, din DE CE in DE CE, din treapta in treapta ajungi la capatul lucrurilor.
Orice 'alegere' se justifica la sfarsitul timpului, printr-o anulare definitiva.
Ultimul DE CE, acel mare DE CE este ca o lumina care sterge tot, o lumina orbitoare - nu se mai poate deslusi nimic, pentru ca, nimic nu mai e de deslusit.
Acest DE CE depaseste TOTUL.
Din explicatie in explicatie am ajuns la punctul ZERO, adica acolo unde Adevarul si Minciuna sunt echivalente, devin egale una cu cealalta, se identifica, se anuleaza reciproc dinaintea nimicului.
- De ce?...
... am simtit un vid, un vid cert timp de o clipa, nu mai lung de o secunda, doua - nu am nici un gand, mintea, cum se zice, mi s-a stins, nu ma gandesc la nimic. Asadar cand un sir de ganduri cedeaza brusc, te prabusesti, nu mai faci nimic altceva decat 'esti', intri intr-un fel de stand-bay, gata sa gandesti, dar fara sa gandesti - ca un hard-disk ce se invarte intr-un PC aprins, dar nefolosit.
Si-atat de necunoscut... timpul a incremenit intre noi.
Se urca in lift, o incapere minuscula, cu o stralucire intensa, decolorata, imbracata in metal cu aspect de lemn, apasa pe butonul pentru etajul cinci. Usa liftului se inchise cu un oftat si un zanganit.
Nu se intampla nimic. Desigur. Merge in salturi; de fapt te-ai simti mai usurat sa-l abandonezi si sa o iei pe scari.
Apasa din nou, pe butonul marcat cu un "0" alb, ciobit, si dupa o ezitare nervoasa, usa se deschise iar cu un zanganit. Mereu ii era teama sa nu ramana intre etaje in lift - nu-i greu sa-ti imaginezi asteptarea indelungata, strigatele de ajutor catre locatari care s-ar putea sa stie sau NU, limba ta - si care s-ar putea sa intervina sau NU.
In lift, o urmarea o frica stranie, paralizanta, ca frica de moarte, de a sta acolo, singura, o perioada buna de timp, in golul stralucitor, mirosind a vechi, uitandu-se sau nu la imaginea ei deformata din oglinda intunecata si circulara, fixata de coltul de sus din dreapta.
Evident, e mai bine sa descoperi ca liftul e inoperabil, sa urci cele cinci etaje.
E mai bine sa fii liber.
Am renuntat la lift (de altfel nu prea am incredere in masinariile astea vechi) si o pornii pe monumentala casa a scarilor, placata cu marmura alba. Holul palierului era vopsit tot in culoarea amidonului, bordat cu un mozaic geometric floral, galben pal, iar aranjamentele florale se opresc, in mod misterios, la etajul cinci. La fiecare dintre cele cinci paliere, o fereastra oferea o perspectiva diferita spre rufele care atarna pe sfoara: cearsafuri inflorate, haine de bebelusi, pantaloni de gimnastica, sosete deschise la culoare si desuuri cu modele complicate, capoate viu colorate, camasi albe, sclipitoare - care ar face curtea interioara sa-ti para banala, dar minunata, de parca ar fi ceva pastrat dintr-un alt timp.
La etajul cinci, m-am oprit in fata unei tablite cu numele tau.
Am sunat cu sfiala, intimidata de casa veche si solemna ce-mi amintea de o casa a unei doamne la care, pe vremuri, eram trimisa cu un buchet de flori ca sa-i urez 'La Multi Ani' de ziua ei.
- Cine e?
- Eu sunt.
- Cine???
- A.
- Nu-mi amintesc de nimeni cu numele asta...
Oare dupa cat timp uiti mirosul celui care te-a iubit? (... si cand incetezi la randul tau sa-l mai iubesti?)
Nu se intampla nimic. Desigur. Merge in salturi; de fapt te-ai simti mai usurat sa-l abandonezi si sa o iei pe scari.
Apasa din nou, pe butonul marcat cu un "0" alb, ciobit, si dupa o ezitare nervoasa, usa se deschise iar cu un zanganit. Mereu ii era teama sa nu ramana intre etaje in lift - nu-i greu sa-ti imaginezi asteptarea indelungata, strigatele de ajutor catre locatari care s-ar putea sa stie sau NU, limba ta - si care s-ar putea sa intervina sau NU.
In lift, o urmarea o frica stranie, paralizanta, ca frica de moarte, de a sta acolo, singura, o perioada buna de timp, in golul stralucitor, mirosind a vechi, uitandu-se sau nu la imaginea ei deformata din oglinda intunecata si circulara, fixata de coltul de sus din dreapta.
Evident, e mai bine sa descoperi ca liftul e inoperabil, sa urci cele cinci etaje.
E mai bine sa fii liber.
Am renuntat la lift (de altfel nu prea am incredere in masinariile astea vechi) si o pornii pe monumentala casa a scarilor, placata cu marmura alba. Holul palierului era vopsit tot in culoarea amidonului, bordat cu un mozaic geometric floral, galben pal, iar aranjamentele florale se opresc, in mod misterios, la etajul cinci. La fiecare dintre cele cinci paliere, o fereastra oferea o perspectiva diferita spre rufele care atarna pe sfoara: cearsafuri inflorate, haine de bebelusi, pantaloni de gimnastica, sosete deschise la culoare si desuuri cu modele complicate, capoate viu colorate, camasi albe, sclipitoare - care ar face curtea interioara sa-ti para banala, dar minunata, de parca ar fi ceva pastrat dintr-un alt timp.
La etajul cinci, m-am oprit in fata unei tablite cu numele tau.
Am sunat cu sfiala, intimidata de casa veche si solemna ce-mi amintea de o casa a unei doamne la care, pe vremuri, eram trimisa cu un buchet de flori ca sa-i urez 'La Multi Ani' de ziua ei.
- Cine e?
- Eu sunt.
- Cine???
- A.
- Nu-mi amintesc de nimeni cu numele asta...
Oare dupa cat timp uiti mirosul celui care te-a iubit? (... si cand incetezi la randul tau sa-l mai iubesti?)
Ingrediente: 4 oua, 250 gr. zahar, 4 cescute de faina, 8 linguri de apa fierbinte, 1/2 lingurita de praf de copt.
Astazi o sa fac un TORT - doar un tort - in mintea mea un tort este ceva lucios si aspectuos, ca torturile acelea din fotografiile din reviste.
Cartea de bucate, sta asezata pe coltul drept al blatului din bucatarie.
-Stii cat inseamna patru cesti?
Trebuie sa masor patru cesti cu faina. Caut un bol... aleg un bol de un albastru usor, sters, pal, poros, cu o banda subtire de frunze albe la buza. Frunzele sunt identice, stilizate, cam ca in benzile desenate, inclinate in unghiuri indraznete, si pare plauzibil ca una dintre ele sa fi suferit o crestatura mica si triunghiulara pe o latura.
(e pentru prima oara cand mi se incredinteaza o astfel de sarcina, mai bine zis, pentru prima oara cand incerc sa fac singura un tort).
Tin ceasca de masurat cu o mana, o var in faina, ceasca intra cu usurinta, si prin peretele ei subtire simt moliciunea si fosnetul usor al fainii. Un norisor se ridica in urma cestii. O ploaie de faina alba si fina cade in cascade, peste marginile argintii ale cestii. Cu un gest usor, azvarlu mica gramajoara din varf si incerc sa creez o suprafata impecabil de alba, exact la acelasi nivel cu buza cestii. Mut ceasca deasupra bolului, si o tin acolo, o secunda, paralizata, deasupra concavitatii albe, stralucitoare - apoi, o rastorn cu miscare grabita, speriata. Faina oscileaza o fractiune de secunda, apoi da pe de laturi. Cade solid, intr-o gramajoara care aminteste de departe de forma cestii. Un nor mai mare se inalta si aproape ca-mi atinge fata, apoi dispare.
Dincolo de fereastra, este un intermezzo de iarba care separa casa de gradina; umbra unei pasari brazdeaza cerul cu un alb-gri orbitor. Simt o placere scurta si profunda, gandindu-ma la umbra pasarii, la darele de alb si verde stralucitoare.
Studiez din nou cartea de bucate... satisfacuta si plina de speranta, ca un scriitor care asterne prima propozitie, ca un constructor care incepe sa-si deseneze planurile.
- Oare o carte nu a fost candva doar o hartie goala si o calimara cu cerneala?
Un tort trebuie sa exprime opulenta si placere? ... asa cum o casa buna exprima confort si siguranta.
Probabil, ca asa simt artistii si arhitectii (imi cer scuze daca aceasta comparatie vi se pare teribil de exagerata, poate putin prea nebuneasca, totusi, nu ma pot abtine sa nu o fac... asa simt eu), atunci cnd intra in contact cu panza, piatra, uleiul sau cimentul umed.
Si nu-mi spune ca este doar un TORT. Totusi. Sunt torturi si torturi.
Crema.
Ingrediente: 4 galbenuse, 150 gr. zahar praf, 1 lingura de rom, cafea tare (facuta cu 150ml apa), cacao, 3 pachete de branza Philadelphia, 125 gr. unt fara sare.
Mod de preparare: Untul se freaca cu mixerul pana ce devine spumos, apoi se adauga zaharul, galbenusele pe rand, rom si la urma branza.
Se amesteca bine de tot, pana devine o crema care curge.
Asamblare: Dupa ce blatul a fost copt se taie pe mijloc in doua, devin doua foi foarte subtiri. Se alege vasul in care dorim sa cladim prajitura si se aseaza prima foaie de blat. In prealabil se face o cafea tare cu 150 ml apa, la care i se adauga 1 lingurita de rom. Cu acest lichid se insiropeaza blatul, apoi punem crema si deasupra cealalata foaie de blat. Se cerne deasupra cacao peste toata prajitura. E bine de prepart cu o zi inainte de a fi servita.
Si... brusc mi se pare usor sa faci un tort.
Am impresia (si nu mi se pare imposibil) ca am suferit o transformare profunda si subtila, aici, in aceasta bucatarie, in cel mai banal dintre momente - m-am ajuns pe mine din urma. De astazi, n-am sa-mi mai jelesc perspectivele pierdute, talentele neexplorate...
Pofta Buna!... isi spuse in gand si se intoarse spre fereastra, gandindu-se la EL, la florile decapitate care pluteau in bolul albastru plin cu apa.
Astazi o sa fac un TORT - doar un tort - in mintea mea un tort este ceva lucios si aspectuos, ca torturile acelea din fotografiile din reviste.
Cartea de bucate, sta asezata pe coltul drept al blatului din bucatarie.
-Stii cat inseamna patru cesti?
Trebuie sa masor patru cesti cu faina. Caut un bol... aleg un bol de un albastru usor, sters, pal, poros, cu o banda subtire de frunze albe la buza. Frunzele sunt identice, stilizate, cam ca in benzile desenate, inclinate in unghiuri indraznete, si pare plauzibil ca una dintre ele sa fi suferit o crestatura mica si triunghiulara pe o latura.
(e pentru prima oara cand mi se incredinteaza o astfel de sarcina, mai bine zis, pentru prima oara cand incerc sa fac singura un tort).
Tin ceasca de masurat cu o mana, o var in faina, ceasca intra cu usurinta, si prin peretele ei subtire simt moliciunea si fosnetul usor al fainii. Un norisor se ridica in urma cestii. O ploaie de faina alba si fina cade in cascade, peste marginile argintii ale cestii. Cu un gest usor, azvarlu mica gramajoara din varf si incerc sa creez o suprafata impecabil de alba, exact la acelasi nivel cu buza cestii. Mut ceasca deasupra bolului, si o tin acolo, o secunda, paralizata, deasupra concavitatii albe, stralucitoare - apoi, o rastorn cu miscare grabita, speriata. Faina oscileaza o fractiune de secunda, apoi da pe de laturi. Cade solid, intr-o gramajoara care aminteste de departe de forma cestii. Un nor mai mare se inalta si aproape ca-mi atinge fata, apoi dispare.
Dincolo de fereastra, este un intermezzo de iarba care separa casa de gradina; umbra unei pasari brazdeaza cerul cu un alb-gri orbitor. Simt o placere scurta si profunda, gandindu-ma la umbra pasarii, la darele de alb si verde stralucitoare.
Studiez din nou cartea de bucate... satisfacuta si plina de speranta, ca un scriitor care asterne prima propozitie, ca un constructor care incepe sa-si deseneze planurile.
- Oare o carte nu a fost candva doar o hartie goala si o calimara cu cerneala?
Un tort trebuie sa exprime opulenta si placere? ... asa cum o casa buna exprima confort si siguranta.
Probabil, ca asa simt artistii si arhitectii (imi cer scuze daca aceasta comparatie vi se pare teribil de exagerata, poate putin prea nebuneasca, totusi, nu ma pot abtine sa nu o fac... asa simt eu), atunci cnd intra in contact cu panza, piatra, uleiul sau cimentul umed.
Si nu-mi spune ca este doar un TORT. Totusi. Sunt torturi si torturi.
Crema.
Ingrediente: 4 galbenuse, 150 gr. zahar praf, 1 lingura de rom, cafea tare (facuta cu 150ml apa), cacao, 3 pachete de branza Philadelphia, 125 gr. unt fara sare.
Mod de preparare: Untul se freaca cu mixerul pana ce devine spumos, apoi se adauga zaharul, galbenusele pe rand, rom si la urma branza.
Se amesteca bine de tot, pana devine o crema care curge.
Asamblare: Dupa ce blatul a fost copt se taie pe mijloc in doua, devin doua foi foarte subtiri. Se alege vasul in care dorim sa cladim prajitura si se aseaza prima foaie de blat. In prealabil se face o cafea tare cu 150 ml apa, la care i se adauga 1 lingurita de rom. Cu acest lichid se insiropeaza blatul, apoi punem crema si deasupra cealalata foaie de blat. Se cerne deasupra cacao peste toata prajitura. E bine de prepart cu o zi inainte de a fi servita.
Si... brusc mi se pare usor sa faci un tort.
Am impresia (si nu mi se pare imposibil) ca am suferit o transformare profunda si subtila, aici, in aceasta bucatarie, in cel mai banal dintre momente - m-am ajuns pe mine din urma. De astazi, n-am sa-mi mai jelesc perspectivele pierdute, talentele neexplorate...
Pofta Buna!... isi spuse in gand si se intoarse spre fereastra, gandindu-se la EL, la florile decapitate care pluteau in bolul albastru plin cu apa.
Detest sa merg la cumparaturi - e o pierdere de timp.
Magazinele de peste tot, marfurile, toate bunurile alea si reclamele care tipa din toate partile, cumpara, cumpara, cumpara, cumpara, cumpara, si cand vine vanzatorul cu scuze (daca vine cu ele) la tine si cu parul valvoi, sau ea, vanzatoarea, cu tone de machiaj si zice:
- Pot sa va ajut?
... imi vine sa-i urlu:
- Tu nici pe tine nu te poti ajuta.
Dar...
Nu-i vina lui/ei.
Raman senina.
Si, incerc, in felul meu, sa ma fac placuta, sa-i multumesc frumos, pentru ajutor.
Apoi, pun intre mine si el/ea distanta necesara si incerc sa ma arat indiferenta. Nu-i greu.
Daca vrei sa-l indepartezi tipand, nu inseamna ca dai lovitura.
Iar daca tipi suficient de tare, suficient de mult, multimea se va aduna sa vada ce-i cu zgomotul. E in firea multimii.
Nu sta mult, daca nu-i dai motive.
Cum ar trebui sa ma simt, cum ar trebui sa se simta cineva intr-o astfel de lume?
Ei bine, am, n-am voie, detest sa merg la cumparaturi.
Pot face fata unui politist cu gaze lacrimogene, dar nu te apropia de mine daca esti vanzator.
Magazinele de peste tot, marfurile, toate bunurile alea si reclamele care tipa din toate partile, cumpara, cumpara, cumpara, cumpara, cumpara, si cand vine vanzatorul cu scuze (daca vine cu ele) la tine si cu parul valvoi, sau ea, vanzatoarea, cu tone de machiaj si zice:
- Pot sa va ajut?
... imi vine sa-i urlu:
- Tu nici pe tine nu te poti ajuta.
Dar...
Nu-i vina lui/ei.
Raman senina.
Si, incerc, in felul meu, sa ma fac placuta, sa-i multumesc frumos, pentru ajutor.
Apoi, pun intre mine si el/ea distanta necesara si incerc sa ma arat indiferenta. Nu-i greu.
Daca vrei sa-l indepartezi tipand, nu inseamna ca dai lovitura.
Iar daca tipi suficient de tare, suficient de mult, multimea se va aduna sa vada ce-i cu zgomotul. E in firea multimii.
Nu sta mult, daca nu-i dai motive.
Cum ar trebui sa ma simt, cum ar trebui sa se simta cineva intr-o astfel de lume?
Ei bine, am, n-am voie, detest sa merg la cumparaturi.
Pot face fata unui politist cu gaze lacrimogene, dar nu te apropia de mine daca esti vanzator.
Salut, Romelia! 
Scrii frumos tare (inca).
As fi lasat aici si niste comentarii (le-am scris, sunt in clipboard acum, pot sa dau ctrl+v si apar), dar... n-am stiut sa raspund la intrebarea "De ce sa le las?". Ma rog... la "De ce le-am scris?" am cam raspuns, asa, intr-un fel (opusul rotunjirii este incoltire?).
Randul asta il scriu cu bold ca sa para fluida interventia, sa nu fie nevoie de raspuns. E asa, ca un citat.
Scuze ca m-am balbait. Am vrut doar sa-ti zic ca scrii frumos tare.
Scrii frumos tare (inca).
As fi lasat aici si niste comentarii (le-am scris, sunt in clipboard acum, pot sa dau ctrl+v si apar), dar... n-am stiut sa raspund la intrebarea "De ce sa le las?". Ma rog... la "De ce le-am scris?" am cam raspuns, asa, intr-un fel (opusul rotunjirii este incoltire?).
Randul asta il scriu cu bold ca sa para fluida interventia, sa nu fie nevoie de raspuns. E asa, ca un citat.
Scuze ca m-am balbait. Am vrut doar sa-ti zic ca scrii frumos tare.
Buna, Hashaspire!
(Inca)... pot sa-ti multumesc?!
- Esti vanzator?
Acum mi-a incoltit in cap ideea:
Rotunjire - inseamna trunchierea rezultatului ?
Adica un fel de 'rotunjind rotunjirea rotunjirii'.
Intr-un mod nou, in care sa nu aiba nevoie de opusul ei.
Constantele sunt linistitoare. Daca nu sunt eterne... (scris cu bold - ca sa nu para drept raspuns)
(Inca)... pot sa-ti multumesc?!
- Esti vanzator?
Acum mi-a incoltit in cap ideea:
Rotunjire - inseamna trunchierea rezultatului ?
Adica un fel de 'rotunjind rotunjirea rotunjirii'.
Intr-un mod nou, in care sa nu aiba nevoie de opusul ei.
Constantele sunt linistitoare. Daca nu sunt eterne... (scris cu bold - ca sa nu para drept raspuns)
| QUOTE (Romelia @ 2 Oct 2006, 05:18 PM) |
| (Inca)... pot sa-ti multumesc?! |
Inca e un "present perfect".
| QUOTE |
- Esti vanzator? Acum mi-a incoltit in cap ideea: Rotunjire - inseamna trunchierea rezultatului ? |
Cu ce precizie apesi pe Enter, cateodata!
| QUOTE |
| Rotunjire - inseamna trunchierea rezultatului ? Adica un fel de 'rotunjind rotunjirea rotunjirii'. Intr-un mod nou, in care sa nu aiba nevoie de opusul ei. |
Exact. Adica... aproape exact.
Mai multe balbaieli pot conduce la un lucru sigur. Asta am vrut sa zic, si ma referam la mine:| QUOTE |
| Ma rog... la "De ce le-am scris?" am cam raspuns, asa, intr-un fel |
Si-am plecat acasa, ca am hotarat sa ma hranesc mai bine de azi.
Am deschis ochii, acum cateva minute.
Ma uit la ceasul de pe noptiera, e trecut de sapte...
De ce-am cumparat oare ceasul acesta, obiectul asta oribil, cu cadranul patrat si albastru, incastrat intr-un sarcofag de bachelita neagra - cum de mi-a trecut prin minte ca-i sic?
Ufff!!!
Nu-mi pot permite sa mai raman in pat, nu in dimineata aceasta...
Ar trebui sa fiu jos, spalata si imbracata, pregatita de plecare...
Ufff! Nu pot!!!
Imi arunc din nou privirea spre noptiera, peste cartea pusa deasupra celei pe care o terminasem seara trecuta, intind automat mana dupa ea, de parca cititul ar fi singura si, evident, prima indatorire a zilei, singura maniera viabila de a negocia trecerea de la somn la obligatiile mele de eleva.
Ufff!!!
O sa citesc doar o pagina si... inca o pagina, doar una... si inca o pagina, sa ma calmez si sa ma regasesc, apoi ma dau jos din pat si...
Deschid computerul...
Vreau sa-ti spun:
"Buna Dimineata!"
- Cum ti-a fost somnul? ... fara evenimente?...
Gata.
Incerc sa-mi inving dorinta de-a ma duce inapoi, in pat, la carte, la vise... si.....
... am fugit. Astazi nu prea-i loc de lancezeala.
Trebuie sa inchid!!!
("mami imi urmareste fiecare miscare, de parca ar fi o "crocodiloaica", iar eu m-as fi apropiat prea mult de ouale ei")
O zi buna!
Ma uit la ceasul de pe noptiera, e trecut de sapte...
De ce-am cumparat oare ceasul acesta, obiectul asta oribil, cu cadranul patrat si albastru, incastrat intr-un sarcofag de bachelita neagra - cum de mi-a trecut prin minte ca-i sic?
Ufff!!!
Nu-mi pot permite sa mai raman in pat, nu in dimineata aceasta...
Ar trebui sa fiu jos, spalata si imbracata, pregatita de plecare...
Ufff! Nu pot!!!
Imi arunc din nou privirea spre noptiera, peste cartea pusa deasupra celei pe care o terminasem seara trecuta, intind automat mana dupa ea, de parca cititul ar fi singura si, evident, prima indatorire a zilei, singura maniera viabila de a negocia trecerea de la somn la obligatiile mele de eleva.
Ufff!!!
O sa citesc doar o pagina si... inca o pagina, doar una... si inca o pagina, sa ma calmez si sa ma regasesc, apoi ma dau jos din pat si...
Deschid computerul...
Vreau sa-ti spun:
"Buna Dimineata!"
- Cum ti-a fost somnul? ... fara evenimente?...
Gata.
Incerc sa-mi inving dorinta de-a ma duce inapoi, in pat, la carte, la vise... si.....
... am fugit. Astazi nu prea-i loc de lancezeala.
Trebuie sa inchid!!!
("mami imi urmareste fiecare miscare, de parca ar fi o "crocodiloaica", iar eu m-as fi apropiat prea mult de ouale ei")
O zi buna!
Pe strada plina de zgomot si praf, vanzatorii de ziare racneau ultima stire senzationala.
M-am oprit la standul cu flori din colt, intarziind o clipa rezemata de stand, respirand aerul rece de Toamna.
Aici sunt flori expuse de obicei - Garoafe si Crizanteme, o risipa de Crini subtiri, Frezii, Margarete, buchete de Lalele de sera, albe, galbene si roşii (roşii - se scrie cu doi "i"? ), cu petale pieloase la varf. Flori 'zombi'; produse si atata tot, fortate sa traiasca precum puii ale caror picioare nu ating pamantul, din faza de oăăă (o forma mai scurta pentru 'oua'), pana cand sunt sacrificati.
Stau (adica şed) incruntata in fata florilor de pe etajerele de lemn; ma vad reflectata laolalta cu florile in smaltul faiantei din spatele racitorului (cu parul cenusiu, fata ascutita, galbejita [par imbatranita]), ar trebui sa stau mai mult la soare???
(... pe bune.)
Sunt gata sa plec cu mainile goale, cand zaresc un singur buchet de Trandafiri galbeni, intr-o galeata de cauciuc pusa la colt. Sunt pe punctul de a se deschide. Petalele sunt la baza de un galben si mai intens, aproape portocaliu, o roseata de mango se imprastie in sus, sub forma de 'vinisoare' subtiri, ca un fir de par. Seamana atat de convingator cu florile reale, crescute din pamant, in gradina, ca par sa fi ajuns la racitor din greseala.
Le cumpar rapid.
De multe ori, e atat de omenesc ceea ce se petrece cu noi, incat ma intreb daca nu cumva am ramas prizonieri ai starii de mijloc.
Ma iarta, pata de culoare, mireasma de parfum... intre petalele tale miroase a Toamna.
M-am oprit la standul cu flori din colt, intarziind o clipa rezemata de stand, respirand aerul rece de Toamna.
Aici sunt flori expuse de obicei - Garoafe si Crizanteme, o risipa de Crini subtiri, Frezii, Margarete, buchete de Lalele de sera, albe, galbene si roşii (roşii - se scrie cu doi "i"?
), cu petale pieloase la varf. Flori 'zombi'; produse si atata tot, fortate sa traiasca precum puii ale caror picioare nu ating pamantul, din faza de oăăă (o forma mai scurta pentru 'oua'), pana cand sunt sacrificati. Stau (adica şed) incruntata in fata florilor de pe etajerele de lemn; ma vad reflectata laolalta cu florile in smaltul faiantei din spatele racitorului (cu parul cenusiu, fata ascutita, galbejita [par imbatranita]), ar trebui sa stau mai mult la soare???
(... pe bune.)
Sunt gata sa plec cu mainile goale, cand zaresc un singur buchet de Trandafiri galbeni, intr-o galeata de cauciuc pusa la colt. Sunt pe punctul de a se deschide. Petalele sunt la baza de un galben si mai intens, aproape portocaliu, o roseata de mango se imprastie in sus, sub forma de 'vinisoare' subtiri, ca un fir de par. Seamana atat de convingator cu florile reale, crescute din pamant, in gradina, ca par sa fi ajuns la racitor din greseala.
Le cumpar rapid.
De multe ori, e atat de omenesc ceea ce se petrece cu noi, incat ma intreb daca nu cumva am ramas prizonieri ai starii de mijloc.
Ma iarta, pata de culoare, mireasma de parfum... intre petalele tale miroase a Toamna.
Stare de panica generalizata.
Un amic vine sa ma ia peste vreo jumatate de ora. Abia m-am trezit, cu parul zbarlit si ochii umflati de somn.
- Ajutor, oh, ajutor!!!
Aveam de gand sa imbrac niste pantaloni comozi, dar mi-a trecut prin minte ca ar putea sa ma duca la vreun restaurant fitos.
Ufff!
- Ce ma fac? Nu am nimic 'fitos' de pus pe mine.
Oare se asteapta sa ma imbrac ca 'o printesa'?
(O fi un concurs de frumusete sau concurs de 'haine fitoase' ?)
Nu ca m-ar interesa in mod deosebit persoana lui, dar nah...
Ufff!
Trebuie sa-mi stabilesc prioritatile (sper din toata inima sa intarzie)
Am fugit. Ma bag iute in baie.
Imi place un barbat care vine mai tarziu, spre deosebire de cei care vin devreme si sperie omul, facandu-l sa intre in panica.
Incredibil.
In drum spre baie, pentru ultimele retusuri, vad clipind beculetul telefonului: el.
- Uite ce e, A. Imi pare foarte rau. Ma tem ca voi lipsi la intalnire. A intervenit ceva foarte urgent...
(Nu-mi vine sa cred. Mi-a tras teapa!!! Am irosit o cantitate imensa de efort si energie hidroelectrica. Ata Ete`! Are, de buna seama, o intalnire cu cineva mai subtire in talie)
Nu-mi plac barbatii care te lasa cu ochii-n soare.
Un amic vine sa ma ia peste vreo jumatate de ora. Abia m-am trezit, cu parul zbarlit si ochii umflati de somn.
- Ajutor, oh, ajutor!!!
Aveam de gand sa imbrac niste pantaloni comozi, dar mi-a trecut prin minte ca ar putea sa ma duca la vreun restaurant fitos.
Ufff!
- Ce ma fac? Nu am nimic 'fitos' de pus pe mine.
Oare se asteapta sa ma imbrac ca 'o printesa'?
(O fi un concurs de frumusete sau concurs de 'haine fitoase' ?)
Nu ca m-ar interesa in mod deosebit persoana lui, dar nah...
Ufff!
Trebuie sa-mi stabilesc prioritatile (sper din toata inima sa intarzie)
Am fugit. Ma bag iute in baie.
Imi place un barbat care vine mai tarziu, spre deosebire de cei care vin devreme si sperie omul, facandu-l sa intre in panica.
Incredibil.
In drum spre baie, pentru ultimele retusuri, vad clipind beculetul telefonului: el.
- Uite ce e, A. Imi pare foarte rau. Ma tem ca voi lipsi la intalnire. A intervenit ceva foarte urgent...
(Nu-mi vine sa cred. Mi-a tras teapa!!! Am irosit o cantitate imensa de efort si energie hidroelectrica. Ata Ete`! Are, de buna seama, o intalnire cu cineva mai subtire in talie)
Nu-mi plac barbatii care te lasa cu ochii-n soare.
Ufff! Chiar incepuse sa-mi placa ideea...
Cand sunt suparata nu doresc decat sa stau pe canapea mancand ciocolata si privind emisiuni speciale, dar nici asta nu e chiar de dorit, dat fiind ca sunt foarte grasa. Nu pot sa bag in mine orice am chef si sa o fac cand mi se nazare, mai ales seara.
Prietena mea, C. ar putea avea si dimensiunile unei "Balene" si nu i-ar pasa nici cat negru sub unghie.
Ce binecuvantare sa fii nascut cu asemenea aroganta.
O, Doamne!
Se bazeaza pe propria ei greutate, spunandu-ti raspicat:
"la o anumita greutate, barbatii nici macar nu vor indrazni sa inceapa cu fustangeala lor afectiva, pentru ca tu poti 'sa le razi pur si simplu in nas'"
Stare de Urgenta!
- Cate calorii ai voie sa mananci cand faci cura de slabire?
- Cate calorii sunt intr-un ou fiert?
- 75?
- Intr-o banana? ( nu mare, mica si decojita)
- 80?
- O maslina? (neagra, nu verde)
- 9
- Un pahar de vin?
- 81?
- O cutie de ciocolata Milk Tray
- 10.896?
- Cat fac noua ori opt?
- Saizeci si patru.
- Nu!!!
- Cincizeci si sase?
- Nu!!!
... Nu stiu!
Idee e urmatoarea - am nevoie de 10.896 calorii ca sa supravietuiesc. Sunt lacoma si nu ma pot abtine de la calorii, asa cum o cere cura de slabire.
Trebuie sa-mi recapat echilibrul...
Cand sunt suparata nu doresc decat sa stau pe canapea mancand ciocolata si privind emisiuni speciale, dar nici asta nu e chiar de dorit, dat fiind ca sunt foarte grasa. Nu pot sa bag in mine orice am chef si sa o fac cand mi se nazare, mai ales seara.
Prietena mea, C. ar putea avea si dimensiunile unei "Balene" si nu i-ar pasa nici cat negru sub unghie.
Ce binecuvantare sa fii nascut cu asemenea aroganta.
O, Doamne!
Se bazeaza pe propria ei greutate, spunandu-ti raspicat:
"la o anumita greutate, barbatii nici macar nu vor indrazni sa inceapa cu fustangeala lor afectiva, pentru ca tu poti 'sa le razi pur si simplu in nas'"
Stare de Urgenta!
- Cate calorii ai voie sa mananci cand faci cura de slabire?
- Cate calorii sunt intr-un ou fiert?
- 75?
- Intr-o banana? ( nu mare, mica si decojita)
- 80?
- O maslina? (neagra, nu verde)
- 9
- Un pahar de vin?
- 81?
- O cutie de ciocolata Milk Tray
- 10.896?
- Cat fac noua ori opt?
- Saizeci si patru.
- Nu!!!
- Cincizeci si sase?
- Nu!!!
... Nu stiu!
Idee e urmatoarea - am nevoie de 10.896 calorii ca sa supravietuiesc. Sunt lacoma si nu ma pot abtine de la calorii, asa cum o cere cura de slabire.
Trebuie sa-mi recapat echilibrul...
Daca pana si domeniile atat de intime si insignifiante ale existentei mele sunt supuse unei reglementari stricte, trebuie sa ma pregatesc, de pe-acum, pentru amploarea restrictiilor care vor apasa asupra mea in momentele esentiale ale vietii mele.
Mi-e foamEee!!!
Nu manca, gusta - caci trebuie sa ramai zvelta, nu pentru placerea de a vedea baietii intorcand capul pe strada dupa silueta ta (n-o vor face!), ci pentru ca e foarte rusinos sa ai rotunjimi.
Ai datoria sa fii frumoasa.
Daca reusesti, frumusetea ta nu-ti va procura nici o placere. Singurele complimente pe care le-ai putea primi sunt cele venind de la vecina din colt, sau vreo amica, asa-zis: 'prietenoasa', si stim prea bine cat sunt de lipsite de bun-gust.
Daca iti admiri propriul farmec in oglinda, o faci cu frica, si nu cu incantare - pentru ca, frumusetea nu-ti aduce nimic in afara de teama de a o pierde.
De altfel, mai tarziu in viata, vei realiza ca iluzia frumusetii tale nu poate fi decat temporara.
Mi-e foamEee!!!
Mi-a fost 'amputata', ca sa zic asa (e corect- cuvantul amputat?), aceasta dorinta (adica pofta) esentiala.
Ufff! Nu mai suport. Fiecare minut din viata mea este supus unei obligatii aparte...
Mi-e foamEee!!! NU manca!!!
Gata. Fug sa fac nani... repetand intruna, pana la buimaceala, cuvintele: "Am papat!, am papat!, am papat!, am papat!, am papat!"... si Hâc!!!, in incercarea de a pune capat obsesiei.
"Daca esti frumoasa, nu vei fi mare lucru; daca nu esti frumoasa, vei fi mai putin decat nimic".
Mi-e foamEee!!!
Nu manca, gusta - caci trebuie sa ramai zvelta, nu pentru placerea de a vedea baietii intorcand capul pe strada dupa silueta ta (n-o vor face!), ci pentru ca e foarte rusinos sa ai rotunjimi.
Ai datoria sa fii frumoasa.
Daca reusesti, frumusetea ta nu-ti va procura nici o placere. Singurele complimente pe care le-ai putea primi sunt cele venind de la vecina din colt, sau vreo amica, asa-zis: 'prietenoasa', si stim prea bine cat sunt de lipsite de bun-gust.
Daca iti admiri propriul farmec in oglinda, o faci cu frica, si nu cu incantare - pentru ca, frumusetea nu-ti aduce nimic in afara de teama de a o pierde.
De altfel, mai tarziu in viata, vei realiza ca iluzia frumusetii tale nu poate fi decat temporara.
Mi-e foamEee!!!
Mi-a fost 'amputata', ca sa zic asa (e corect- cuvantul amputat?), aceasta dorinta (adica pofta) esentiala.
Ufff! Nu mai suport. Fiecare minut din viata mea este supus unei obligatii aparte...
Mi-e foamEee!!! NU manca!!!
Gata. Fug sa fac nani... repetand intruna, pana la buimaceala, cuvintele: "Am papat!, am papat!, am papat!, am papat!, am papat!"... si Hâc!!!, in incercarea de a pune capat obsesiei.
"Daca esti frumoasa, nu vei fi mare lucru; daca nu esti frumoasa, vei fi mai putin decat nimic".
Pictezi?
E o schimbare...
Dar te obisnuiesti...
Sau NU.
Te obisnuiesti SA NU te obisnuiesti.
Citesti?
Inveti.
Sa accepti...
Accepti chiar si aceasta bariera a simturilor.
Accepta! chiar (trebuie) sa te obisnuiesti... Sa astepti.
Asteapta.
Nu pleaca!
E dureros sa pleci cand incepi sa stii, cand ai aflat...
Picteaza mai departe, adauga formele acestei lumi plina de forme... In ciuda oboselii.
Ai obosit?
Te simt, chiar si acum, in zilele bune, te simt vesnic.
Dormi cu lacomie?
D_O_Rm
Langa tine...
... in camera vecina, o veioza aprinsa, ca un licurici urias intrat pe fereastra deschisa, lumineaza slab o femeie ce doarme. Fata ei, demachiata, calma, partial acoperita de parul ce se misca in ritmul respiratiei, are aceeasi frumusete inocenta ca sanii si bratele goale. Deodata se trezeste, sovaie intre vis si trezire, isi acopera brusc fata cu cotul, lovit parca de-o amintire. Trenul ei, un personal fara supliment de viteza, pleca abia in zori. Se trezise prea devreme, ingrijorata de zgomotele ce veneau din camera ta.
In noaptea asta... ALBASTRA...
... ti-a patruns tacerea mea in asternuturi?
E o schimbare...
Dar te obisnuiesti...
Sau NU.
Te obisnuiesti SA NU te obisnuiesti.
Citesti?
Inveti.
Sa accepti...
Accepti chiar si aceasta bariera a simturilor.
Accepta! chiar (trebuie) sa te obisnuiesti... Sa astepti.
Asteapta.
Nu pleaca!
E dureros sa pleci cand incepi sa stii, cand ai aflat...
Picteaza mai departe, adauga formele acestei lumi plina de forme... In ciuda oboselii.
Ai obosit?
Te simt, chiar si acum, in zilele bune, te simt vesnic.
Dormi cu lacomie?
D_O_Rm
Langa tine...
... in camera vecina, o veioza aprinsa, ca un licurici urias intrat pe fereastra deschisa, lumineaza slab o femeie ce doarme. Fata ei, demachiata, calma, partial acoperita de parul ce se misca in ritmul respiratiei, are aceeasi frumusete inocenta ca sanii si bratele goale. Deodata se trezeste, sovaie intre vis si trezire, isi acopera brusc fata cu cotul, lovit parca de-o amintire. Trenul ei, un personal fara supliment de viteza, pleca abia in zori. Se trezise prea devreme, ingrijorata de zgomotele ce veneau din camera ta.
In noaptea asta... ALBASTRA...
... ti-a patruns tacerea mea in asternuturi?
Fuga nu e neaparat ceea ce zic oamenii ca ar fi.
Se pleaca de la premisa ca fugarii simt 'terciul' acru al fricii ridicandu-li-se pana-n gat.
Dar poate fi un act de curaj - nu ai cum judeca din afara. Probabil ca fuga in sine o fi neutra, si doar cei ce fug stiu daca picioarele le sunt puse in miscare de teama sau de curaj.
In definitiv, cine suntem noi sa condamnam sau sa sfatuim?
Vai, oamenii incearca sa te convinga, NU FUGI!... nu simti ce viata plina si fascinanta traiesti - iti repeta, de parca ar fi vorba de un strain, ce copilarie ai trait, ce casatorie interesanta ai, cat de curajoasa ai fost la despartire, admirabil modul in care ti-ai crescut copii, cata fericire si iubire in jurul tau, ce calatorii aventuroase faci, in vreme ce alti stau pe acasa.
Apoi, pomenesc de frumusetea ta, de intelepciune, de sfaturile venite de la tine, de munca ta, de norocul tau, de faptul ca e limpede ca iubitul te adora. Vorbesc, cu alte cuvinte, despre lucrurile din viata ta total straine de ei.
Primesc sfaturile tale, par bucurosi - le asculta atat de atent, pentru ca apoi sa faca exact pe dos.
Oamenii traiesc in preajma ta, fara sa inteleaga prea mult ce se intampla; precum taranii care locuiesc in apropierea unui monument minunat si bine cunoscut, dar nu-l privesc decat ca pe o cariera de piatra.
Cum sa stiu de la bun inceput daca ideile mele sunt prostesti sau inteligente?
Nu pot.
O data tot trebuie sa ma ard.
Trebuie sa incerc, doar sa nu ma ard si a doua oara. Sa am grija, si sa fug la timp.
Cred ca am un defect, in pauza, fug sa respir niste aer curat.
Se pleaca de la premisa ca fugarii simt 'terciul' acru al fricii ridicandu-li-se pana-n gat.
Dar poate fi un act de curaj - nu ai cum judeca din afara. Probabil ca fuga in sine o fi neutra, si doar cei ce fug stiu daca picioarele le sunt puse in miscare de teama sau de curaj.
In definitiv, cine suntem noi sa condamnam sau sa sfatuim?
Vai, oamenii incearca sa te convinga, NU FUGI!... nu simti ce viata plina si fascinanta traiesti - iti repeta, de parca ar fi vorba de un strain, ce copilarie ai trait, ce casatorie interesanta ai, cat de curajoasa ai fost la despartire, admirabil modul in care ti-ai crescut copii, cata fericire si iubire in jurul tau, ce calatorii aventuroase faci, in vreme ce alti stau pe acasa.
Apoi, pomenesc de frumusetea ta, de intelepciune, de sfaturile venite de la tine, de munca ta, de norocul tau, de faptul ca e limpede ca iubitul te adora. Vorbesc, cu alte cuvinte, despre lucrurile din viata ta total straine de ei.
Primesc sfaturile tale, par bucurosi - le asculta atat de atent, pentru ca apoi sa faca exact pe dos.
Oamenii traiesc in preajma ta, fara sa inteleaga prea mult ce se intampla; precum taranii care locuiesc in apropierea unui monument minunat si bine cunoscut, dar nu-l privesc decat ca pe o cariera de piatra.
Cum sa stiu de la bun inceput daca ideile mele sunt prostesti sau inteligente?
Nu pot.
O data tot trebuie sa ma ard.
Trebuie sa incerc, doar sa nu ma ard si a doua oara. Sa am grija, si sa fug la timp.
Cred ca am un defect, in pauza, fug sa respir niste aer curat.
Nu mai pot.
Adineauri am calcat cu pantofii mei cu toculete delicate... in strachini.
Gata.
Voi inceta sa mai fiu atat de agitata si sa ma tem de toate cele.
Asa ca, de astazi inainte, de cate ori o situatie risca sa-mi scape de sub control, voi repeta intruna expresia: "Echilibru Sufletesc".
Ideea este de-a merge pe cursul vietii, in loc sa ma lupt cu ea.
Echilibru Sufletesc.
Iar daca, de exemplu, intervine o problema sau lucrurile nu-mi ies asa cum vreau, in loc sa ma enervez sau sa ma dau cu 'capu` de pereti', mai bine incerc sa ma relaxez pur si simplu si ma las dusa de cursul evenimentelor, si totul o sa-mi iasa de minune. Cica e ca atunci cand nu reusesti sa deschizi usa cu o cheie; daca o fortezi plin de d*aci, nu faci decat sa inrautatesti situatia, dar daca o scoti din broasca, o ungi cu putina crema si o rasucesti apoi delicat inapoi in broasca - reusesti.
Echilibru Sufletesc.
Am decis sa nu mai spun nimanui nimic, caci barfa este o otrava care se propaga incet, dar sigur.
Nimic valoros nu se castiga prin lupta; totul nu e decat o chestiune de curs armonios al vietii.
Hmmm!
Stai putin... cum adica?
- Curs Armonios -
Pai, atunci cum se explica faptul ca ne ciocnim mereu de oameni care turuie de parca ar fi tot timpul in viteza a cincea, daca nu tot prin cursul asta armonios?
Si atunci, cum vine asta?
Echilibru Sufletesc.
Ceea ce nu pot sa sufar insa - impurpurandu-ma ca racul - este acest individualism arogant, fiecare noua generatie isi inchipuie ca este in masura sa creeze cumva intreaga lume, de la un capat la altul.
Ma rog, daca stau sa privesc lucrurile dintr-un anumit unghi, exact asta face fiecare generatie.
Imi rasucesc capul cand intr-o parte, cand intr-alta, incercand sa vad din care unghi sa privesc...
Gata... stau nemiscata.
Echilibru Sufletesc.
Urasc cabinele de proba.
Toate fetele trag cu ochiul una la corpul celeilalte si nimeni nu se priveste in ochi. Exista intotdeauna fete care stiu ca arata fantastic in orice rochie si care se fataie prin tot spatiul de proba stralucind de incantare, aruncandu-si parul pe spate, pozand in oglinda ca niste fotomodele si intreband: "Asta ma face cumva sa par grasa?", intrebare adresata prietenelor neaparat obeze, care arata ca niste bizoni de apa dulce in orice rochie.
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca si generatia noastra ar fi trait acum cateva sute de ani in urma...
...
Acum (des)Tainuindu-ma - mi-am capatat "Echilibrul Sufletesc"
...
Gata!
Sus ancora!
- Sus ce?
- Ancora, e o vorba, un proverb marinaresc. Adica hai sa mergem, s-o luam din loc, sa miscam barca!
* Ce tot hoinaresti peste obrajii mei si te opresti mereu in coltul gurii?*
Adineauri am calcat cu pantofii mei cu toculete delicate... in strachini.
Gata.
Voi inceta sa mai fiu atat de agitata si sa ma tem de toate cele.
Asa ca, de astazi inainte, de cate ori o situatie risca sa-mi scape de sub control, voi repeta intruna expresia: "Echilibru Sufletesc".
Ideea este de-a merge pe cursul vietii, in loc sa ma lupt cu ea.
Echilibru Sufletesc.
Iar daca, de exemplu, intervine o problema sau lucrurile nu-mi ies asa cum vreau, in loc sa ma enervez sau sa ma dau cu 'capu` de pereti', mai bine incerc sa ma relaxez pur si simplu si ma las dusa de cursul evenimentelor, si totul o sa-mi iasa de minune. Cica e ca atunci cand nu reusesti sa deschizi usa cu o cheie; daca o fortezi plin de d*aci, nu faci decat sa inrautatesti situatia, dar daca o scoti din broasca, o ungi cu putina crema si o rasucesti apoi delicat inapoi in broasca - reusesti.
Echilibru Sufletesc.
Am decis sa nu mai spun nimanui nimic, caci barfa este o otrava care se propaga incet, dar sigur.
Nimic valoros nu se castiga prin lupta; totul nu e decat o chestiune de curs armonios al vietii.
Hmmm!
Stai putin... cum adica?
- Curs Armonios -
Pai, atunci cum se explica faptul ca ne ciocnim mereu de oameni care turuie de parca ar fi tot timpul in viteza a cincea, daca nu tot prin cursul asta armonios?
Si atunci, cum vine asta?
Echilibru Sufletesc.
Ceea ce nu pot sa sufar insa - impurpurandu-ma ca racul - este acest individualism arogant, fiecare noua generatie isi inchipuie ca este in masura sa creeze cumva intreaga lume, de la un capat la altul.
Ma rog, daca stau sa privesc lucrurile dintr-un anumit unghi, exact asta face fiecare generatie.
Imi rasucesc capul cand intr-o parte, cand intr-alta, incercand sa vad din care unghi sa privesc...
Gata... stau nemiscata.
Echilibru Sufletesc.
Urasc cabinele de proba.
Toate fetele trag cu ochiul una la corpul celeilalte si nimeni nu se priveste in ochi. Exista intotdeauna fete care stiu ca arata fantastic in orice rochie si care se fataie prin tot spatiul de proba stralucind de incantare, aruncandu-si parul pe spate, pozand in oglinda ca niste fotomodele si intreband: "Asta ma face cumva sa par grasa?", intrebare adresata prietenelor neaparat obeze, care arata ca niste bizoni de apa dulce in orice rochie.
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca si generatia noastra ar fi trait acum cateva sute de ani in urma...
...
Acum (des)Tainuindu-ma - mi-am capatat "Echilibrul Sufletesc"
...
Gata!
Sus ancora!
- Sus ce?
- Ancora, e o vorba, un proverb marinaresc. Adica hai sa mergem, s-o luam din loc, sa miscam barca!
* Ce tot hoinaresti peste obrajii mei si te opresti mereu in coltul gurii?*
Inima mea bate pentru tine!
Asa se spune, NU?
Dar, pe de alta parte, inima mea, continua sa bata pentru mine.
Fiecare este adevarat in parte, fals in parte...
Nimic nu este cu totul adevarat. Nimeni nu se inseala vreodata pe de-a-ntregul, nici nu are dreptate absoluta. Imposibil sa formulezi un adevar, fara ca adevarul contrar sa nu-si ceara imediat dreptul lui.
Lucrul facut poate fi desfacut?
Faptul de-a-fi-facut este de nedesfacut.
Putem desface lucrul facut, dar nu putem face in asa fel incat el sa nu fi fost niciodata facut.
Mi-am facut de lucru...
De ce faci ceea ce faci, de ce gandesti ceea ce gandesti?
Incerc sa fac un calculul mintal.
E destul de greu ___ acum.
Mi se pare imposibil sa ma concentrez.
Mai bine visez.
Mi-e 'capsorul' plin cu imagini de vis, cu noi doi lungiti pe malul marii; cu mine intr-o rochita alba valurita; cu tine si cu mine pe terasa unui restaurant vechi, cinand la lumina lumanarilor, purtand tricouri identice in dungi, si privind cum soarele apune in mare.
Am un caleidoscop de sentimente, unele nedefinite, unele pe cale de inmugurire, imi lipsesc certitudinile.
INIMA MEA bate pentru tine!...
Heee, hee, he, mai glumesc si eu.
NU (te) astepta (la) asa gest(uri)
Ma mai visezi?
Asa se spune, NU?
Dar, pe de alta parte, inima mea, continua sa bata pentru mine.
Fiecare este adevarat in parte, fals in parte...
Nimic nu este cu totul adevarat. Nimeni nu se inseala vreodata pe de-a-ntregul, nici nu are dreptate absoluta. Imposibil sa formulezi un adevar, fara ca adevarul contrar sa nu-si ceara imediat dreptul lui.
Lucrul facut poate fi desfacut?
Faptul de-a-fi-facut este de nedesfacut.
Putem desface lucrul facut, dar nu putem face in asa fel incat el sa nu fi fost niciodata facut.
Mi-am facut de lucru...
De ce faci ceea ce faci, de ce gandesti ceea ce gandesti?
Incerc sa fac un calculul mintal.
E destul de greu ___ acum.
Mi se pare imposibil sa ma concentrez.
Mai bine visez.
Mi-e 'capsorul' plin cu imagini de vis, cu noi doi lungiti pe malul marii; cu mine intr-o rochita alba valurita; cu tine si cu mine pe terasa unui restaurant vechi, cinand la lumina lumanarilor, purtand tricouri identice in dungi, si privind cum soarele apune in mare.
Am un caleidoscop de sentimente, unele nedefinite, unele pe cale de inmugurire, imi lipsesc certitudinile.
INIMA MEA bate pentru tine!...
Heee, hee, he, mai glumesc si eu.
NU (te) astepta (la) asa gest(uri)
Ma mai visezi?
Ma incearca un sentiment trist cu privire la aceasta Toamna, si asta nu doar din pricina duminicilor cu perdelele trase si a absentei weekend-urilor romantice. Imi dau seama, pe masura ce zilele trec una dupa alta, ca, indiferent ce fac, am tot timpul senzatia ca ar fi trebuit sa fac altceva.
- Oare lucrurile se mai pot schimba?
Mda, momentan NU.
Ma simt ca o natanga incompetenta, ca si cand toata lumea pe pamantul asta intelege ceva care mie imi scapa.
- Ce-ar fi sa faci un plan pentru weekend-ul asta? O rezervare ceva, intr-un hotel rustic. Platesc eu.
Incredibil.
Simt cum te holbezi la mine, ofilit.
Nu te speria!
Oricum nu-mi pot permite...
Ni_mic.
Am zis si "io" asa - sa NU mai zici tu ca-s fata rea, nah!
Ufff, Doamne!!!
M-a pocnit un fel de paranoia nejustificata cum ca el ar iubi pe cineva. Ce m-o fi apucat? Am simtit oare, cu intuitia mea feminina, ca are o alta iubita?
Nu-i ni_Mic.
Imi vine sa inchid ochii.
Ma asez undeva confortabil, incerc sa inchid ochii si sa-mi relaxez muschii... imi imagineaz un loc foarte frumos, in care sa ma simt intr-adevar linistita. Poate sa fie o gradina, un parc, o plaja, un peisaj de munte... incearc sa ma transpun in locul acela cu toate simturile, sa ma vad in locul acela special, alaturi de tine.
Inchid ochii si visez...
A inchide ochii ~ adica ~ cum inchid ochii? ~ uite asa, imi cobor usor pleoapele, acoperindu-mi globii oculari: fşşşşşşş, fşşşşş, fşşş, si ma prefac ca nu vad ni_Mic, adica trec cu vederea, adorm...
... profund.
Ma simti relaxata si fericita. Sunt fericita si linistita!
Imi repet in minte fraza de mai multe ori; ca sa-mi confirme aceasta stare de bine.
Deschid ochii incet.
- Pot sa raman in acest loc cat timp doresc?
Pur si simplu, sa inchid ochii, sa respir adanc si sa-mi imagineaz scena din nou...
Inchid ochii, "Ssssssst, Ssssst, Ssst... Inchide ochii!
Nu sufar de paranoia!
Nu ma bucur in fiecare clipa de ea!... doar astazi.
Bzzzzzzz, fşşşşşşş....
Bzzzzzzz, fşşşşşşş....
Bzzzzzzz, fşşşşşşş....
Tocmai a sunat telefonul...
Era R., voia sa-mi vorbeasca despre ultima fata pe care a pus ochii.
Daca as inchide ochii, dar nu-i inchid, deja nu pot sa-i mai inchid.
.......
Bum, bum, bum, bum, bum, bum, bum...
Bdabdabaa, bdabdabaa, bdabdabaa, bdabdabaa, bdabdabaa...
Bum, bum, bdabdabaa, bum, bum, bdabdabaa, bum, bum, bdabdabaa, bum, bum...
Ufff!
Mi-am rupt o unghie.
Si, daca nu iau masuri, foarte curand o sa incep sa mi-o rod si o sa ma pomenesc fara unghie de tot. Daca stau sa ma uit mai atent, nici lacul asta nu e in regula, pare prea zgrunturos.
- Ma intelegi?
"Asa e omul ~ nu-i vine sa creada ca moare pana nu inchide ochii".
- Oare lucrurile se mai pot schimba?
Mda, momentan NU.
Ma simt ca o natanga incompetenta, ca si cand toata lumea pe pamantul asta intelege ceva care mie imi scapa.
- Ce-ar fi sa faci un plan pentru weekend-ul asta? O rezervare ceva, intr-un hotel rustic. Platesc eu.
Incredibil.
Simt cum te holbezi la mine, ofilit.
Nu te speria!
Oricum nu-mi pot permite...
Ni_mic.
Am zis si "io" asa - sa NU mai zici tu ca-s fata rea, nah!
Ufff, Doamne!!!
M-a pocnit un fel de paranoia nejustificata cum ca el ar iubi pe cineva. Ce m-o fi apucat? Am simtit oare, cu intuitia mea feminina, ca are o alta iubita?
Nu-i ni_Mic.
Imi vine sa inchid ochii.
Ma asez undeva confortabil, incerc sa inchid ochii si sa-mi relaxez muschii... imi imagineaz un loc foarte frumos, in care sa ma simt intr-adevar linistita. Poate sa fie o gradina, un parc, o plaja, un peisaj de munte... incearc sa ma transpun in locul acela cu toate simturile, sa ma vad in locul acela special, alaturi de tine.
Inchid ochii si visez...
A inchide ochii ~ adica ~ cum inchid ochii? ~ uite asa, imi cobor usor pleoapele, acoperindu-mi globii oculari: fşşşşşşş, fşşşşş, fşşş, si ma prefac ca nu vad ni_Mic, adica trec cu vederea, adorm...
... profund.
Ma simti relaxata si fericita. Sunt fericita si linistita!
Imi repet in minte fraza de mai multe ori; ca sa-mi confirme aceasta stare de bine.
Deschid ochii incet.
- Pot sa raman in acest loc cat timp doresc?
Pur si simplu, sa inchid ochii, sa respir adanc si sa-mi imagineaz scena din nou...
Inchid ochii, "Ssssssst, Ssssst, Ssst... Inchide ochii!
Nu sufar de paranoia!
Nu ma bucur in fiecare clipa de ea!... doar astazi.
Bzzzzzzz, fşşşşşşş....
Bzzzzzzz, fşşşşşşş....
Bzzzzzzz, fşşşşşşş....
Tocmai a sunat telefonul...
Era R., voia sa-mi vorbeasca despre ultima fata pe care a pus ochii.
Daca as inchide ochii, dar nu-i inchid, deja nu pot sa-i mai inchid.
.......
Bum, bum, bum, bum, bum, bum, bum...
Bdabdabaa, bdabdabaa, bdabdabaa, bdabdabaa, bdabdabaa...
Bum, bum, bdabdabaa, bum, bum, bdabdabaa, bum, bum, bdabdabaa, bum, bum...
Ufff!
Mi-am rupt o unghie.
Si, daca nu iau masuri, foarte curand o sa incep sa mi-o rod si o sa ma pomenesc fara unghie de tot. Daca stau sa ma uit mai atent, nici lacul asta nu e in regula, pare prea zgrunturos.
- Ma intelegi?
"Asa e omul ~ nu-i vine sa creada ca moare pana nu inchide ochii".
ai un aer pesimist in seara asta...cred ca toamna e de vina!
Somnul este o boala.
O boala? - DA - poate cea mai raspandita si care scurteaza viata cel mai mult.
Sa nu ne mai gandim la SIDA, la Virusul HIV sau la Cancer. Daca stai in pat opt ore pe zi, inseamna ca somnul iti scurteaza viata cu o treime. E ca si cum ai muri la cincizeci de ani - si se intampla, multora dintre noi. Asta inseamna ca, somnul e mai mult decat o boala, e flagel in toata regula.
Si daca ne gandim mai bine, ne dam seama ca nimeni nu e imun.
Nimeni.
Am citit undeva, am uitat unde, ca Edison dispretuia somnul, si din punctul meu de vedere bine facea.
Si eu il dispretuiesc. Ma dispretuiesc si pe mine fiindca am nevoie de el.
Gata.
Sunt cu mintea aiurea... si vinovata de neputinta.
Si..., DA - Toamna e de vina.
Exista vreo diferenta intre 'a uita' de un lucru si a-i suprima amintirea?
O boala? - DA - poate cea mai raspandita si care scurteaza viata cel mai mult.
Sa nu ne mai gandim la SIDA, la Virusul HIV sau la Cancer. Daca stai in pat opt ore pe zi, inseamna ca somnul iti scurteaza viata cu o treime. E ca si cum ai muri la cincizeci de ani - si se intampla, multora dintre noi. Asta inseamna ca, somnul e mai mult decat o boala, e flagel in toata regula.
Si daca ne gandim mai bine, ne dam seama ca nimeni nu e imun.
Nimeni.
Am citit undeva, am uitat unde, ca Edison dispretuia somnul, si din punctul meu de vedere bine facea.
Si eu il dispretuiesc. Ma dispretuiesc si pe mine fiindca am nevoie de el.
Gata.
Sunt cu mintea aiurea... si vinovata de neputinta.
Si..., DA - Toamna e de vina.
Exista vreo diferenta intre 'a uita' de un lucru si a-i suprima amintirea?
Sunt inapoi, in camera mea, vlaguita de nesomn.
Si, colac peste pupaza, mai trebuie sa-mi pregatesc si 'lucrusoarele' pentru maine si sa ma las si 'bruftuluita' ca am intarziat. Tati parea sa fie ceva mai linistit cand am plecat - alterna intre momente de bucurie nebuna ca plec, si momente de adanca depresie la gandul ca nu stie exact unde.
Brrrrr!!! A trebuit sa ma asez si sa-mi recapat rasuflarea in timp ce tata repeta intruna: Alexandraaaaaaa?! Alexandraaaaa?! Alexandraaa?! (ca un papagal),
- Ce vrei sa spui?
- La ora asta se vineee?!
- Ce-am facut?
- NIMIC... hai sa o lasam balta pana dimineata.
...................
~ imi tii pumnii? ~
"Somnul este o boala".
Noapte Buna!
[edit] M-am intors sa-mi inchid calculatorul care-si canta, in lipsa mea, Recviemul lui Mozart...
Si, colac peste pupaza, mai trebuie sa-mi pregatesc si 'lucrusoarele' pentru maine si sa ma las si 'bruftuluita' ca am intarziat. Tati parea sa fie ceva mai linistit cand am plecat - alterna intre momente de bucurie nebuna ca plec, si momente de adanca depresie la gandul ca nu stie exact unde.
Brrrrr!!! A trebuit sa ma asez si sa-mi recapat rasuflarea in timp ce tata repeta intruna: Alexandraaaaaaa?! Alexandraaaaa?! Alexandraaa?! (ca un papagal),
- Ce vrei sa spui?
- La ora asta se vineee?!
- Ce-am facut?
- NIMIC... hai sa o lasam balta pana dimineata.
...................
~ imi tii pumnii? ~
"Somnul este o boala".
Noapte Buna!
[edit] M-am intors sa-mi inchid calculatorul care-si canta, in lipsa mea, Recviemul lui Mozart...
O calatorie de-a lungul unei strazi marginite de copaci, apoi cativa zeci de kilometrii pe un drum pustiu, o conduse spre poalele muntelui, si peste ceva timp masina ei facu o oprire in fata unui Han inconjurat de gradini subtropicale ce umpleau aerul cu parfumuri grele.
Era un loc ciudat care dadea impresia ca n-ar fi locuit.
Peretii cladirii erau acoperiti cu plante agatatoare; avea arcade false in stil maur si balcoane din lemn sculptat. Gradina era plina de o gramada de "ciudatenii" variate.
Exista o fantana, in mijloc, si niste trepte de piatra care nu duceau nicaieri. Mai exista si un paraias care serpuia pe pamant, peste care erau construite poduri din lemn si piatra, de toate formele si marimile. Pitici colorati se strambau unii la altii de pe malurile acestuia. Banci de toate marimile erau imprastiate peste tot: din lemn, din piatra, pictate in albastru stralucitor si rosu sau nepictate de loc. Un intreg amalgam. Si totusi, luate separat, cele mai multe dintre absurditatile gradinii erau inofensive. Unele chiar dragute.
Se aseza pe o coloana de marmura cazuta, incercand sa se bucure de caldura soarelui si de senzatia ca se afla in trecut.
Un palmier inalt ii oferea racoare si uitandu-se prin umbra lui, isi lasa privirea sa se plimbe peste minunatele ruine care erau imprastiate prin tot locul, prin gradina plina de culori ca rosu, galben si roz, scanteind sub soarele plin de viata din acele locuri.
In aceasta imagine plina de culoare ce se afla in fata ei, se interpuse o silueta inalta si intunecata. Un tanar se plimba prin gradina; se opri, culese un trandafir si spre surpriza ei, ii prinse coada in dinti.
Un barbat plin de aroganta in felul in care se comporta; un barbat plin de incredere in sine, un barbat puternic... si care tinea o floare intre dinti. Ochii ei il urmareau; era ceva contradictoriu in acest barbat.
Se aseza pe o banca de piatra langa o mica fantana arteziana si privea prin jetul de apa, transformat in curcubeu de razele soarelui. Deodata, isi lua trandafirul dintre dinti si-l arunca furios in apa de langa fantana. Dar aproape imediat, se scula in picioare si cu ajutorul unei craci il prinse, il scoase, lua o batista si il usca.
Ei ii scapa un oftat de surpriza. Ce barbat ciudat!
Acum un ''Diavol" si in urmatorul moment, un copil - un copil cu sentimente si regrete pentru o actiune nesocotita.
Un sentiment de neliniste o cuprinse brusc - o dorinta inconstienta de a obtine ceva de neatins... toate acestea se amestecau in capul ei in timp ce se intoarse pe partea cealalta, infasurandu-se in cuvertura de saten. Simti in inima ceva ascutit, ca o intepatura ce-i provoaca durere, creierul nu judeca rational. O alta intepatura, de avertizare de data aceasta, si luciditatea inlocui visul care abia se nascuse.
Plina de tristete, ea ar fi vrut sa dea timpul inapoi, dar era mult prea tarziu... Era trecut de sapte.
Tu esti barbatul din zilele noastre sau "Diavolul" din trecut?
Era un loc ciudat care dadea impresia ca n-ar fi locuit.
Peretii cladirii erau acoperiti cu plante agatatoare; avea arcade false in stil maur si balcoane din lemn sculptat. Gradina era plina de o gramada de "ciudatenii" variate.
Exista o fantana, in mijloc, si niste trepte de piatra care nu duceau nicaieri. Mai exista si un paraias care serpuia pe pamant, peste care erau construite poduri din lemn si piatra, de toate formele si marimile. Pitici colorati se strambau unii la altii de pe malurile acestuia. Banci de toate marimile erau imprastiate peste tot: din lemn, din piatra, pictate in albastru stralucitor si rosu sau nepictate de loc. Un intreg amalgam. Si totusi, luate separat, cele mai multe dintre absurditatile gradinii erau inofensive. Unele chiar dragute.
Se aseza pe o coloana de marmura cazuta, incercand sa se bucure de caldura soarelui si de senzatia ca se afla in trecut.
Un palmier inalt ii oferea racoare si uitandu-se prin umbra lui, isi lasa privirea sa se plimbe peste minunatele ruine care erau imprastiate prin tot locul, prin gradina plina de culori ca rosu, galben si roz, scanteind sub soarele plin de viata din acele locuri.
In aceasta imagine plina de culoare ce se afla in fata ei, se interpuse o silueta inalta si intunecata. Un tanar se plimba prin gradina; se opri, culese un trandafir si spre surpriza ei, ii prinse coada in dinti.
Un barbat plin de aroganta in felul in care se comporta; un barbat plin de incredere in sine, un barbat puternic... si care tinea o floare intre dinti. Ochii ei il urmareau; era ceva contradictoriu in acest barbat.
Se aseza pe o banca de piatra langa o mica fantana arteziana si privea prin jetul de apa, transformat in curcubeu de razele soarelui. Deodata, isi lua trandafirul dintre dinti si-l arunca furios in apa de langa fantana. Dar aproape imediat, se scula in picioare si cu ajutorul unei craci il prinse, il scoase, lua o batista si il usca.
Ei ii scapa un oftat de surpriza. Ce barbat ciudat!
Acum un ''Diavol" si in urmatorul moment, un copil - un copil cu sentimente si regrete pentru o actiune nesocotita.
Un sentiment de neliniste o cuprinse brusc - o dorinta inconstienta de a obtine ceva de neatins... toate acestea se amestecau in capul ei in timp ce se intoarse pe partea cealalta, infasurandu-se in cuvertura de saten. Simti in inima ceva ascutit, ca o intepatura ce-i provoaca durere, creierul nu judeca rational. O alta intepatura, de avertizare de data aceasta, si luciditatea inlocui visul care abia se nascuse.
Plina de tristete, ea ar fi vrut sa dea timpul inapoi, dar era mult prea tarziu... Era trecut de sapte.
Tu esti barbatul din zilele noastre sau "Diavolul" din trecut?
Urrraaaaa! Urraaa! Uraaa!
Tocmai cand sa plec de acasa, am auzit telefonul, dar cand am ridicat receptorul, nu am auzit la celalalt capat decat un 'piuit'.
Apoi a sunat din nou.
Ridic receptorul, dar... acelasi 'piuit'.
Suna din nou.
Ridic...
Acelasi "piuit" se strecora pe fir dincolo de timpanele mele, imi inunda creierul si nu ma lasa sa plec.
Suna deja a patra oara. Trag aer in piept si ridic receptorul:
- Alo?
... o liniste suspecta din partea cealalta - "sunt in culmea bucuriei" - apoi, brusc, o respiratie vaga ajunge la mine, un fel de gâfâit estompat. Si... PIUuuuuuu!
Inchid telefonul si ma reped spre usa. Nu reusesc sa strabat holul, si...
Telefonul suna din nou.
?!?!?!?!?!?!?!
Ridic receptorul...
Piuuuuuuu!!!
Inchid.
Suna din nou.
Ridic receptorul si-l pun la loc, fara sa-l duc macar la ureche. Numai cat sa-i arat ca e cineva acasa.
Poate nu stie ______________________________________________ !
Bineinteles ca 30 de minute s-au scurs in van, pentru ca, telefonul meu tot... piuuuuuuu! piuuuuu! piuuu!
Sa fie 'Cineva' care nu are nimic mai bun de facut decat sa ma sune pe mine?
Nu, nu devin paranoica, cineva ma suna (numar ascuns) si nu vorbeste.
Privesc cateva clipe telefonul, apoi cuprinsa de manie, ii spun: Bine, Băăă Răutăciosule... SunAaaaa! cat vrei...
Eu plec. Pa!
... si un "piuit" indepartat, ma urmareste, vineeeeeee, vineeee, vineee - din ce in ce mai aproape, de urechea mea... "piuuupiupiupiuuuuuuu!"
Clar, dupa acest eveniment, toate aceste "piuit-uri" se vor aduna in mine, straturi-straturi...
Ce zi!
... sunt treaza si NU VISEZ.
*
- Alo?
- Da!
- Ce faci?
- Imi masor timpul dupa apeluri telefonice.
Tocmai cand sa plec de acasa, am auzit telefonul, dar cand am ridicat receptorul, nu am auzit la celalalt capat decat un 'piuit'.
Apoi a sunat din nou.
Ridic receptorul, dar... acelasi 'piuit'.
Suna din nou.
Ridic...
Acelasi "piuit" se strecora pe fir dincolo de timpanele mele, imi inunda creierul si nu ma lasa sa plec.
Suna deja a patra oara. Trag aer in piept si ridic receptorul:
- Alo?
... o liniste suspecta din partea cealalta - "sunt in culmea bucuriei" - apoi, brusc, o respiratie vaga ajunge la mine, un fel de gâfâit estompat. Si... PIUuuuuuu!
Inchid telefonul si ma reped spre usa. Nu reusesc sa strabat holul, si...
Telefonul suna din nou.
?!?!?!?!?!?!?!
Ridic receptorul...
Piuuuuuuu!!!
Inchid.
Suna din nou.
Ridic receptorul si-l pun la loc, fara sa-l duc macar la ureche. Numai cat sa-i arat ca e cineva acasa.
Poate nu stie ______________________________________________ !
Bineinteles ca 30 de minute s-au scurs in van, pentru ca, telefonul meu tot... piuuuuuuu! piuuuuu! piuuu!
Sa fie 'Cineva' care nu are nimic mai bun de facut decat sa ma sune pe mine?
Nu, nu devin paranoica, cineva ma suna (numar ascuns) si nu vorbeste.
Privesc cateva clipe telefonul, apoi cuprinsa de manie, ii spun: Bine, Băăă Răutăciosule... SunAaaaa! cat vrei...
Eu plec. Pa!
... si un "piuit" indepartat, ma urmareste, vineeeeeee, vineeee, vineee - din ce in ce mai aproape, de urechea mea... "piuuupiupiupiuuuuuuu!"
Clar, dupa acest eveniment, toate aceste "piuit-uri" se vor aduna in mine, straturi-straturi...
Ce zi!
... sunt treaza si NU VISEZ.
*
- Alo?
- Da!
- Ce faci?
- Imi masor timpul dupa apeluri telefonice.
M-am uitat la ceas in clipa cand incepuse sa taraie telefonul. Era un gest reflex, de o inutilitate absoluta. Stiam ca e trecut de unu noaptea, ca nimeni n-ar indrazni sa ma deranjeze la o ora atat de tarzie. Telefonul imi amintea dintr-o data ca ziua de ieri nu se consumase doar in imaginatia mea.
Nu poate sa fie "Piuuu", mi-am zis. E absurd sa ma gandesc ca ar putea fi el.
Am ridicat receptorul.
- Alo?
I-am recunoscut "tacerea"... gangavea usor, soptit, si parea contorsionat de emotie... parea ca vorbeste de la o mare departare, dar asa era vocea lui, chiar si atunci cand se afla la doi pasi de tine, se pare ca vorbeste la fel - "Prietenul Meu" -
Piuuuuuu! Piuuuuu! Piuuu!
Ufff!... Nu ma deceptiona...
"Pasiune juvenila, de licean."
"Romantism de duzina - zece bani snopul de sentimente."
O mana toropita de somn NU reuseste sa aseze telefonul in furca...
Deschid fereastra - ploua. E trecut de miezul noptii. Ploaia da orasului o transparenta de cristal, perdele de vazduh lasa sa se intrevada sclipirile obosite ale unor lumini indepartate. Norii de pasla se fugaresc haotic in vazduh, aidoma gandurilor mele...
Ptiuuu! - de maine iti vin de hac.
Gata! Stiu ce am de facut... nimic nu poate linisti mai mult, deact o activitate intensa.
Ma fac DETECTIV.
Nu poate sa fie "Piuuu", mi-am zis. E absurd sa ma gandesc ca ar putea fi el.
Am ridicat receptorul.
- Alo?
I-am recunoscut "tacerea"... gangavea usor, soptit, si parea contorsionat de emotie... parea ca vorbeste de la o mare departare, dar asa era vocea lui, chiar si atunci cand se afla la doi pasi de tine, se pare ca vorbeste la fel - "Prietenul Meu" -
Piuuuuuu! Piuuuuu! Piuuu!
Ufff!... Nu ma deceptiona...
"Pasiune juvenila, de licean."
"Romantism de duzina - zece bani snopul de sentimente."
O mana toropita de somn NU reuseste sa aseze telefonul in furca...
Deschid fereastra - ploua. E trecut de miezul noptii. Ploaia da orasului o transparenta de cristal, perdele de vazduh lasa sa se intrevada sclipirile obosite ale unor lumini indepartate. Norii de pasla se fugaresc haotic in vazduh, aidoma gandurilor mele...
Ptiuuu! - de maine iti vin de hac.
Gata! Stiu ce am de facut... nimic nu poate linisti mai mult, deact o activitate intensa.
Ma fac DETECTIV.
Mereu am tratat Pianul cu o oarecare lipsa de respect.
Azi, am senzatia de a ma fi intors de la mare distanta la mine insami, ca si cand mi-a lipsit ceva tot timpul in legatura cu mine, ceva ce n-am fost in stare sa identific in copilarie.
Cand eram mica, am mers in tabara de muzica si... imi aduc aminte ca-i invidiam pe ceilalti colegi pentru legatura lor pasionata cu instrumentele lor, instrumente ce pareau parte a corpurilor lor, care reactionau la suflarea lor, la greutatea lor. Eu imi uram legatura cu nota, cu masiva masinarie a Pianului, si am stiut din prima clipa, cand am atins clapele ca esuam, ca acea exigenta profesoara, gasea executia mea goala, mecanica.
- De ce faci muzica, A?
- Nu stiu! Cred ca, cred ca... ...asa vrea mami si tati.
Era o femeie trecuta de patruzeci de ani, si purta ochelari mici cu rame aurii, parca o simt si acum in spatele meu cum isi intinde mana pentru a-mi corecta notele, cum pieptul ei imi apasa ca din afectiune corpul.
- Cum auzi tu aceasta fraza, A? In capul tau... canta-mi-o, spunea ea.
- Nu o aud pana nu o execut la pian, ii raspundeam eu.
- Gresit, gresit! spunea ea cu pasiune. Trebuie sa o auzi. Intai este muzica, apoi executia.
Pasiunea ei pentru pian, parea sa vina dintr-o alta lume, avea un mod de a simti complet strain de mine.
- Nu pot! Nu pot! Nu pot! tipam eu, pana imi dadeau lacrimile.
- Gandeste-te la alt instrument, A.
Ma gandeam si, iarasi ma gandeam... la vioara, la chitara si... le uram, ma uram pe mine, o uram pe Doamna Profesoara, o uram pe mama, uram muzica mea.
O acuzam foarte des pe mama de-a fi ales gresit instrumentul pentru mine, un instrument care devenise in acele vremuri un obstacol intre mine si muzica.
Tipam intruna: "Nu vreau sa fac Pian, vreau sa fac cursuri de dans, cum face si C.?!"
Simteam ca instrumentele pretind un fel de conexiune si dezgolire de care nu eram capabila. Nici un instrument din lume nu m-ar fi putut face capabila sa fiu ceea ce nu putem fi, nu ma putea transforma intr-o adevarata persoana muzicala.
Imi amintesc cum imi spunea Doamna: "Oamenii fac muzica pentru a aduce frumusete in lumea noastra, pentru a o face suportabila. Cand ai sa fii mai mare ai sa vezi."
Astazi ma hranesc cu: Richard Clayderman ~ Balada pentru Adeline ~
... printre copaci intunecati de dincolo de fereastra mea, doi tineri merg ducandu-si instrumentele cu ei.
Azi, am senzatia de a ma fi intors de la mare distanta la mine insami, ca si cand mi-a lipsit ceva tot timpul in legatura cu mine, ceva ce n-am fost in stare sa identific in copilarie.
Cand eram mica, am mers in tabara de muzica si... imi aduc aminte ca-i invidiam pe ceilalti colegi pentru legatura lor pasionata cu instrumentele lor, instrumente ce pareau parte a corpurilor lor, care reactionau la suflarea lor, la greutatea lor. Eu imi uram legatura cu nota, cu masiva masinarie a Pianului, si am stiut din prima clipa, cand am atins clapele ca esuam, ca acea exigenta profesoara, gasea executia mea goala, mecanica.
- De ce faci muzica, A?
- Nu stiu! Cred ca, cred ca... ...asa vrea mami si tati.
Era o femeie trecuta de patruzeci de ani, si purta ochelari mici cu rame aurii, parca o simt si acum in spatele meu cum isi intinde mana pentru a-mi corecta notele, cum pieptul ei imi apasa ca din afectiune corpul.
- Cum auzi tu aceasta fraza, A? In capul tau... canta-mi-o, spunea ea.
- Nu o aud pana nu o execut la pian, ii raspundeam eu.
- Gresit, gresit! spunea ea cu pasiune. Trebuie sa o auzi. Intai este muzica, apoi executia.
Pasiunea ei pentru pian, parea sa vina dintr-o alta lume, avea un mod de a simti complet strain de mine.
- Nu pot! Nu pot! Nu pot! tipam eu, pana imi dadeau lacrimile.
- Gandeste-te la alt instrument, A.
Ma gandeam si, iarasi ma gandeam... la vioara, la chitara si... le uram, ma uram pe mine, o uram pe Doamna Profesoara, o uram pe mama, uram muzica mea.
O acuzam foarte des pe mama de-a fi ales gresit instrumentul pentru mine, un instrument care devenise in acele vremuri un obstacol intre mine si muzica.
Tipam intruna: "Nu vreau sa fac Pian, vreau sa fac cursuri de dans, cum face si C.?!"
Simteam ca instrumentele pretind un fel de conexiune si dezgolire de care nu eram capabila. Nici un instrument din lume nu m-ar fi putut face capabila sa fiu ceea ce nu putem fi, nu ma putea transforma intr-o adevarata persoana muzicala.
Imi amintesc cum imi spunea Doamna: "Oamenii fac muzica pentru a aduce frumusete in lumea noastra, pentru a o face suportabila. Cand ai sa fii mai mare ai sa vezi."
Astazi ma hranesc cu: Richard Clayderman ~ Balada pentru Adeline ~
... printre copaci intunecati de dincolo de fereastra mea, doi tineri merg ducandu-si instrumentele cu ei.
A fost descoperit "Piuuuuuuu"!!!
.......
... el incepu sa vorbeasca cu glas domol si retinut, de parca i-ar fi fost greu sa spuna ce are de spus, si cu un fel de sfiala, ca orice om neobisnuit sa isi descopere sufletul in fata unui strain. Repeta mereu cuvintele, se incurca, incepea o fraza interminabila, apoi tacea, nestiind cum sa o termine.
Ea... il privea cu fata impietrita, fara sa-si ia ochii de la el, ii asculta cuvintele, i se parea ca in fata ei se profileaza fondul incolor pe care se brodeaza monotonia vietii unui OM singuratic.
Cuvintele fara mestesug si fara legatura ce picurau in auzul ei, i se pareau acompaniamentul in surdina al unei melodii necunoscute, in care disonantele reale, dar nebanuite, primeau un dureros relief.
Se intampla uneori sa vezi si sa intelegi gandurile oamenilor mult mai limpede, decat atunci cand le exprima in cuvinte.
Urmeaza Partea a-I-a (ultima si scapati... )
.......
... el incepu sa vorbeasca cu glas domol si retinut, de parca i-ar fi fost greu sa spuna ce are de spus, si cu un fel de sfiala, ca orice om neobisnuit sa isi descopere sufletul in fata unui strain. Repeta mereu cuvintele, se incurca, incepea o fraza interminabila, apoi tacea, nestiind cum sa o termine.
Ea... il privea cu fata impietrita, fara sa-si ia ochii de la el, ii asculta cuvintele, i se parea ca in fata ei se profileaza fondul incolor pe care se brodeaza monotonia vietii unui OM singuratic.
Cuvintele fara mestesug si fara legatura ce picurau in auzul ei, i se pareau acompaniamentul in surdina al unei melodii necunoscute, in care disonantele reale, dar nebanuite, primeau un dureros relief.
Se intampla uneori sa vezi si sa intelegi gandurile oamenilor mult mai limpede, decat atunci cand le exprima in cuvinte.
Urmeaza Partea a-I-a (ultima si scapati...
)
~ Partea a-I-a ~
Formez numarul... apelul se declanseaza si telefonul suna.
Ţrrrrrrr! Ţrrrrr! Ţrrr!
- Alo?
- Buna!
- Buna! Cine-i la telefon?
- Eu.
- Care "EU"?
- Eu - Vrajitoarea 123456789. Nu te miri ca-ti stiu numarul de telefon?
- Nu ma mir... doar stiu ca esti o mica Vrajitoare care in fiecare noapte colinda lumea, calare pe matura. Comunici cu spiritele? Sigur ti-a spus X numarul de telefon... nu-i asa?
- X lucreaza la Informatii?
- Nu! X este colegul tau de liceu...
- Pentru mine X lucreaza la Informatii... i-am spus ca te cheama Y si ca locuiesti pe strada "Agasantilor". Apropos, cum poti sta pe o strada cu un nume atat de urat?
- M-am obisnuit. Dar cum ti-a dat totusi numarul de telefon, fara sa-mi stii numele de familie?
- I-am spus ca telefonez in numele fostei tale sotii pe care ai abandonat-o in chip rusinos, impreuna cu 5 copii. Ca mezinul s-a imbolnvit grav. Ca nu-ti stiu decat numele mic si ca sotia ta, din demnitate, a refuzat sa-mi spuna si pe celalalt. Functionara de la Informatii te-a gasit in doi timpi si trei miscari, si m-a rugat sa-ti transmit ca esti un "SADIC" (minciuna)
- Iata-ma si sadic! Multumesc! Mi-ai umplut autobiografia de amanunte senzationale.
- Sorry... n-am gasit altceva mai bun la indemana. Si am aflat cu prilejul asta ca te cheama si P.
- rade...
- Am sa-ti spun de-acum inainte Piuuuuuuu`, vrei?
- Vreau in primul rand sa te vad...
- Perfect... Intr-o jumatate de ora sunt la tine... Dar stii... am o rugaminte...
- O aprob cu anticipatie.
- Mai vin cu cineva...
- Masura de precautie?
- Nicidecum. I-am vorbit de tine... si as vrea sa te cunoasca.
- Cine sa ma cunoasca?
- Prietenul Meu.
- Vino!
... apoi, urmeaza doar un gangavit usor, un fel de gâfâit estompat...
- Alo? Mai esti acolo? Ce-i cu tine?
- Nimic. Ma gandesc, ca o gazda atenta, cu ce sa-l primesc. Intreaba-l ce prefera intre Cianura de Potasiu si Focuri de Mitraliera.
- Esti 'absurd' si 'agasant'.
- Sunt mai mult decat absurd, sunt chiar neghiob. Fiindca in loc sa-ti inchid telefonul, iti spun "VINO"
.......... si Piuuuuuuupiupiupiuuu!
Am pus receptorul in furca, razand in hohote.
Rad, dar nu-i "rasul meu"... de-acum ma pot astepta la orice din partea lui...
Sa dispara sau sa-mi arunce "Prietenul" (care nu-l am) in aer cu dinamita.
- Vrei sa fii Prietenul Meu?
Formez numarul... apelul se declanseaza si telefonul suna.
Ţrrrrrrr! Ţrrrrr! Ţrrr!
- Alo?
- Buna!
- Buna! Cine-i la telefon?
- Eu.
- Care "EU"?
- Eu - Vrajitoarea 123456789. Nu te miri ca-ti stiu numarul de telefon?
- Nu ma mir... doar stiu ca esti o mica Vrajitoare care in fiecare noapte colinda lumea, calare pe matura. Comunici cu spiritele? Sigur ti-a spus X numarul de telefon... nu-i asa?
- X lucreaza la Informatii?
- Nu! X este colegul tau de liceu...
- Pentru mine X lucreaza la Informatii... i-am spus ca te cheama Y si ca locuiesti pe strada "Agasantilor". Apropos, cum poti sta pe o strada cu un nume atat de urat?
- M-am obisnuit. Dar cum ti-a dat totusi numarul de telefon, fara sa-mi stii numele de familie?
- I-am spus ca telefonez in numele fostei tale sotii pe care ai abandonat-o in chip rusinos, impreuna cu 5 copii. Ca mezinul s-a imbolnvit grav. Ca nu-ti stiu decat numele mic si ca sotia ta, din demnitate, a refuzat sa-mi spuna si pe celalalt. Functionara de la Informatii te-a gasit in doi timpi si trei miscari, si m-a rugat sa-ti transmit ca esti un "SADIC" (minciuna)
- Iata-ma si sadic! Multumesc! Mi-ai umplut autobiografia de amanunte senzationale.
- Sorry... n-am gasit altceva mai bun la indemana. Si am aflat cu prilejul asta ca te cheama si P.
- rade...
- Am sa-ti spun de-acum inainte Piuuuuuuu`, vrei?
- Vreau in primul rand sa te vad...
- Perfect... Intr-o jumatate de ora sunt la tine... Dar stii... am o rugaminte...
- O aprob cu anticipatie.
- Mai vin cu cineva...
- Masura de precautie?
- Nicidecum. I-am vorbit de tine... si as vrea sa te cunoasca.
- Cine sa ma cunoasca?
- Prietenul Meu.
- Vino!
... apoi, urmeaza doar un gangavit usor, un fel de gâfâit estompat...
- Alo? Mai esti acolo? Ce-i cu tine?
- Nimic. Ma gandesc, ca o gazda atenta, cu ce sa-l primesc. Intreaba-l ce prefera intre Cianura de Potasiu si Focuri de Mitraliera.
- Esti 'absurd' si 'agasant'.
- Sunt mai mult decat absurd, sunt chiar neghiob. Fiindca in loc sa-ti inchid telefonul, iti spun "VINO"
.......... si Piuuuuuuupiupiupiuuu!
Am pus receptorul in furca, razand in hohote.
Rad, dar nu-i "rasul meu"... de-acum ma pot astepta la orice din partea lui...
Sa dispara sau sa-mi arunce "Prietenul" (care nu-l am) in aer cu dinamita.
- Vrei sa fii Prietenul Meu?
Da, dar cu armura.
tare frumos le mai spui !
tare frumos le mai spui !
Da!... neaparat in armura, dar stralucitoare si calare pe un Cal Alb.
Multumesc de citire, Kristin...
Te mai astept.
--------------------------------------------------------------------------------------------
Destin - cuvantul cel mai puternic din toate limbile...
Sau... ?
Ananke - cea mai monstruoasa superstitie, o nebunie romantica, o minciuna...
- Crezi in el?
...
Ceea ce este imposibil ramane imposibil.
Va veni o zi cand... _______ ce pustiu va fi atunci _______
O, de ce lucrurile nu se petrec asa cum ni le inchipuim?
Privite de sus, lucrurile au, fara indoiala, o ordine desavarsita: atat numai ca noi le vedem de la locul nostru, si nu de sus.
Uite, de ceva timp ma gandesc la un anume gest, mi l-am fixat in cele mai mici detalii; totul era clar, precis, in ordine - si nimic nu s-a petrecut asa cum am voit.
De-o eternitate n-am mai fost atat de lucida...
Multumesc de citire, Kristin...
Te mai astept.
--------------------------------------------------------------------------------------------
Destin - cuvantul cel mai puternic din toate limbile...
Sau... ?
Ananke - cea mai monstruoasa superstitie, o nebunie romantica, o minciuna...
- Crezi in el?
...
Ceea ce este imposibil ramane imposibil.
Va veni o zi cand... _______ ce pustiu va fi atunci _______
O, de ce lucrurile nu se petrec asa cum ni le inchipuim?
Privite de sus, lucrurile au, fara indoiala, o ordine desavarsita: atat numai ca noi le vedem de la locul nostru, si nu de sus.
Uite, de ceva timp ma gandesc la un anume gest, mi l-am fixat in cele mai mici detalii; totul era clar, precis, in ordine - si nimic nu s-a petrecut asa cum am voit.
De-o eternitate n-am mai fost atat de lucida...
Miroase a Toamna.
Miroase atat de placut.
Noaptea e pe sfarsite, dar zorile inca n-au aparut, soarele mai doarme; intreg orasul e tacut, absolut linistit, cufundat in bezna sidefata. A incetat sa mai ploua. Strazile sunt pustii ca intr-un cosmar, caci au disparut "noctambulii veseli", carora le placea sa se intoarca acasa abia dimineata. Doar cate o patrula, ici-colo.
Este o ora ideala ca sa vizitezi garile, atat de pline de poezie, cand interminabilele trenuri parasesc cheiul scartaind si scrasnind din toate osiile.
Huruie care in cotro - Huuuuu... u... u... u...! - spre Nord, spre Vest, misterioase, cu vagoane pe care scrie: Timisoara Nord – Bucuresti Nord.
Eu stau si le privesc, cat se poate de tacuta.
Printre sine si ace misuna o sumedenie de oameni, fiecare cu modesta lui activitate. Unul aduna resturile de ulei, altul verifica rotile, un al treilea controleaza osiile, altul nu face nimic.
Nu e nevoie sa-ti spun... 'ca eu sunt dintre acestia din urma'.
Si, totusi am treaba - stii, copiilor le place atat de mult sa numere vagoanele trenurilor care trec...
E foarte interesant sa te plimbi de-a lungul celor cativa mii de metri patrati ai marilor gari, totdeauna afli ceva NOU.
E un fel de joc al rabdarii, ca multe altele.
Cat de departe suntem unul de celalalt...
Miroase atat de placut.
Noaptea e pe sfarsite, dar zorile inca n-au aparut, soarele mai doarme; intreg orasul e tacut, absolut linistit, cufundat in bezna sidefata. A incetat sa mai ploua. Strazile sunt pustii ca intr-un cosmar, caci au disparut "noctambulii veseli", carora le placea sa se intoarca acasa abia dimineata. Doar cate o patrula, ici-colo.
Este o ora ideala ca sa vizitezi garile, atat de pline de poezie, cand interminabilele trenuri parasesc cheiul scartaind si scrasnind din toate osiile.
Huruie care in cotro - Huuuuu... u... u... u...! - spre Nord, spre Vest, misterioase, cu vagoane pe care scrie: Timisoara Nord – Bucuresti Nord.
Eu stau si le privesc, cat se poate de tacuta.
Printre sine si ace misuna o sumedenie de oameni, fiecare cu modesta lui activitate. Unul aduna resturile de ulei, altul verifica rotile, un al treilea controleaza osiile, altul nu face nimic.
Nu e nevoie sa-ti spun... 'ca eu sunt dintre acestia din urma'.
Si, totusi am treaba - stii, copiilor le place atat de mult sa numere vagoanele trenurilor care trec...
E foarte interesant sa te plimbi de-a lungul celor cativa mii de metri patrati ai marilor gari, totdeauna afli ceva NOU.
E un fel de joc al rabdarii, ca multe altele.
Cat de departe suntem unul de celalalt...
- De ce?... fiecare dintre noi trebuie sa cunoasca singuratatea.
Parca te vad, cum deschizi buzele a-ntrebare ~ DE CE? ~
Apar cate unii, iti devin apropiati si dragi, aduc cu ei bucuria, fericirea, pasiunea. Iti procura ore minunate, neasemuite, incat ti se pare ca ai atins esenta insasi a vietii.
Dar sfarsitul este mereu acelasi - uita sa ramana - pleaca fara sa-si lase adresa. Dispar pentru totdeauna.
Copil mic, parasesti patul in taina. Alergi la fereastra sa privesti stele. Cum stralucesc! Cat sunt de departe... "O, de-as avea una, sa o pot tine in palma..."
Timpul trece.
Incerci sa-ti faci alti prieteni, ti se pare ca ai pe cineva care iti apartine, numai al tau... dar lucrul acesta este tot atat de irealizabil ca si dorinta, de altadata, de a tine o stea in palma.
Incerci sa te gandesti la alte lucruri. Faci bine in jurul tau. Te devotezi...
Dar SINGURATATEA nu se imprastie deloc.
Trec zile, saptamani, luni, ani... totul curge, merge bine sau 'asa si asa', viata te ocupa, pana intr-o DIMINEATA:
... te scoli cu pofta sa plangi, sa plangi ziua intreaga.
Nu!!!
Nu s-a intamplat nimic. Nimic decat ca singuratatea, aceasta unica tovarasa devotata, bate inca o data la usa. Se strecoara pretutindeni, se insinueaza oricand. E aceeasi la birou, cand lucrul te zoreste si cand nu mai stii unde ti-e capul; pe strada, in clipa chiar cand atatea lucruri iti atrag atentia; este AICI, in mijlocul cercului de prieteni, este AICI seara, in patul tau, dimineata, mai apoi, toata ziua... nu se imprastie deloc.
Te regasesti mereu singura.
- Sa fie, oare, adevarat ca mii si mii de alti oameni incearca, toti, acelasi sentiment?
"... amintirile, depozitate cu grija in tot felul de sertarase amestecate, nu-si pierd din luciu, ba dimpotriva, se matureaza ca vinurile nobile, asteptand".
Parca te vad, cum deschizi buzele a-ntrebare ~ DE CE? ~
Apar cate unii, iti devin apropiati si dragi, aduc cu ei bucuria, fericirea, pasiunea. Iti procura ore minunate, neasemuite, incat ti se pare ca ai atins esenta insasi a vietii.
Dar sfarsitul este mereu acelasi - uita sa ramana - pleaca fara sa-si lase adresa. Dispar pentru totdeauna.
Copil mic, parasesti patul in taina. Alergi la fereastra sa privesti stele. Cum stralucesc! Cat sunt de departe... "O, de-as avea una, sa o pot tine in palma..."
Timpul trece.
Incerci sa-ti faci alti prieteni, ti se pare ca ai pe cineva care iti apartine, numai al tau... dar lucrul acesta este tot atat de irealizabil ca si dorinta, de altadata, de a tine o stea in palma.
Incerci sa te gandesti la alte lucruri. Faci bine in jurul tau. Te devotezi...
Dar SINGURATATEA nu se imprastie deloc.
Trec zile, saptamani, luni, ani... totul curge, merge bine sau 'asa si asa', viata te ocupa, pana intr-o DIMINEATA:
... te scoli cu pofta sa plangi, sa plangi ziua intreaga.
Nu!!!
Nu s-a intamplat nimic. Nimic decat ca singuratatea, aceasta unica tovarasa devotata, bate inca o data la usa. Se strecoara pretutindeni, se insinueaza oricand. E aceeasi la birou, cand lucrul te zoreste si cand nu mai stii unde ti-e capul; pe strada, in clipa chiar cand atatea lucruri iti atrag atentia; este AICI, in mijlocul cercului de prieteni, este AICI seara, in patul tau, dimineata, mai apoi, toata ziua... nu se imprastie deloc.
Te regasesti mereu singura.
- Sa fie, oare, adevarat ca mii si mii de alti oameni incearca, toti, acelasi sentiment?
"... amintirile, depozitate cu grija in tot felul de sertarase amestecate, nu-si pierd din luciu, ba dimpotriva, se matureaza ca vinurile nobile, asteptand".
Toamna se asterne molcom, cum spune undeva Sadoveanu... am vrut sa scriu la fel, dar nu vad de ce trebuie sa cer sprijinul lui Sadoveanu, pentru un anunt atat de banal. Peste timp, printr-o lunga repetare, aceasta frumoasa 'figura de stil sadoveniana' s-a tocit si a devenit atat de comuna.
Desfasurarea molcoma a actiunii nu mai e gustata. Suntem in secolul vitezei. Ne grabim. Vrem totul concentrat. Si gonim dupa satisfactii imediate. N-avem timp sa asteptam. Nu putem scrie astazi, ca acum un secol. Nici ca acum cincizeci de ani... de acord?
Toamna se asterne... cum?
Imi trece prin minte un gand (bineinteles ca prin minte), cum ca, imaginea Toamnei poate fi zugravita in o mie si una de chipuri...
E Toamna, o zi calda si prafuita, o zi ca oricare alta de Toamna, dar eu simt ca ceva nu e ca-n alte dati...
E o Toamna suspecta - e bine spus?
Nu~!!!
Toamna ciudata?!
Nu-i sta in fire... mai degraba... stiu eu... O Toamna cu fosnet de frunze cazute, o Toamna indragostita de mine...
- de ce? - alta treaba n-are? Si-apoi eu... poate ca totusi... nu IUBESC TOAMNA, cu cerul ei ireal, in zilele senine, ori plumburiu si amenintator, cand vremea se incrunta a furtuna.
Ufff!... cerul Toamnei e intotdeauna fascinant, impresionant. Si atat de asemenea sufletului omenesc!...
Unde am citit afirmatia de mai sus?
Habar n-am... am preluat-o ca pe un adevar incontestabil si, uite, o repet cu nonsalanta.
- Ce sa insemne asta? Ma apuc sa despic firul in patru si caut corespondente inutile si simboluri trase de par? Sa fie Toamna mea cenusie, fada?... cred ca incep sa ma prostesc.
Dar...
N-am incotro... E Toamna spre final.
Desfasurarea molcoma a actiunii nu mai e gustata. Suntem in secolul vitezei. Ne grabim. Vrem totul concentrat. Si gonim dupa satisfactii imediate. N-avem timp sa asteptam. Nu putem scrie astazi, ca acum un secol. Nici ca acum cincizeci de ani... de acord?
Toamna se asterne... cum?
Imi trece prin minte un gand (bineinteles ca prin minte), cum ca, imaginea Toamnei poate fi zugravita in o mie si una de chipuri...
E Toamna, o zi calda si prafuita, o zi ca oricare alta de Toamna, dar eu simt ca ceva nu e ca-n alte dati...
E o Toamna suspecta - e bine spus?
Nu~!!!
Toamna ciudata?!
Nu-i sta in fire... mai degraba... stiu eu... O Toamna cu fosnet de frunze cazute, o Toamna indragostita de mine...
- de ce? - alta treaba n-are? Si-apoi eu... poate ca totusi... nu IUBESC TOAMNA, cu cerul ei ireal, in zilele senine, ori plumburiu si amenintator, cand vremea se incrunta a furtuna.
Ufff!... cerul Toamnei e intotdeauna fascinant, impresionant. Si atat de asemenea sufletului omenesc!...
Unde am citit afirmatia de mai sus?
Habar n-am... am preluat-o ca pe un adevar incontestabil si, uite, o repet cu nonsalanta.
- Ce sa insemne asta? Ma apuc sa despic firul in patru si caut corespondente inutile si simboluri trase de par? Sa fie Toamna mea cenusie, fada?... cred ca incep sa ma prostesc.
Dar...
N-am incotro... E Toamna spre final.
Nu e spre final. E in plina desfasurare, nu auzi simfonia ?
Nici o toamna nu e trista, daca reusesti sa vezi dincolo de cerul plumburiu.
Miroase a struguri copti... simti ?
Nici o toamna nu e trista, daca reusesti sa vezi dincolo de cerul plumburiu.
Miroase a struguri copti... simti ?
In toamna asta uda, un fosnet de frunze moarte si saruturi fugare, acompaniaza un cantec, venind din interiorul lumii... aproape de mine, o frunza ratacita aluneca plutind... nu vezi?
... cum Toamna asta "rea" ii soarbe culorile si tremurul final.
Simfonia Frunzelor de Toamna - uneori o aud, daca nu adorm obosita, intr-un colt de anotimp.
- Toamna asta miroase a struguri copti?... [ca toate Toamnele ce au pierit - oare daca am fi stiut -]
... am mai fi scapat vreun rasarit?
--------------------------------------
Kristin...
... in Toamna asta respir cu teama, intr-o incercare de a-l uita pe ieri. Acum, ca sa fiu sincera, nu FRUMUSETEA ei ma sperie, ci realitatea pe care EA o imbraca.
... cum Toamna asta "rea" ii soarbe culorile si tremurul final.
Simfonia Frunzelor de Toamna - uneori o aud, daca nu adorm obosita, intr-un colt de anotimp.
- Toamna asta miroase a struguri copti?... [ca toate Toamnele ce au pierit - oare daca am fi stiut -]
... am mai fi scapat vreun rasarit?
--------------------------------------
Kristin...
... in Toamna asta respir cu teama, intr-o incercare de a-l uita pe ieri. Acum, ca sa fiu sincera, nu FRUMUSETEA ei ma sperie, ci realitatea pe care EA o imbraca.
Mirosul garii imi aminteste de fiecare data de o plecare in tabara, prima vacanta de vara petrecuta fara parinti, departe de casa...
La primele ore ale diminetii, gara, ca toate garile din lume, mirosea a praf, desi trecuse ceva timp de cand femeile de serviciu maturasera si stersesera cu mopuri ude mozaicul venetian din holul cel mare, a fum de tigara (intrat in ziduri in atatea decenii care n-au cunoscut interdictia), a despartire si a inca ceva, un iz nedefinit, caracteristic locurilor unde se preumbla multa lume.
In jurul meu se inghesuiau, in ciuda orei matinale, o multime de oameni imbracati in diferite culori, parca lipsiti de griji si de nevoi. Tinerii radeau zgomotos, barbatii gesticulau, femeile isi scoteau rotunjimile, copii cu degetele patate de o crema maronie si buzele pline de saliva, fugeau printre picioarele trecatorilor. Doi betivi atarnati unul de gatul celuilalt se leganau in mijlocul peronului, cu o miscare asemanatoare balansului produs de valurile marii; doi tineri indragostiti, opriti in fata unui chiosc, sorbeau continutul unor sticle, cu capul lasat mult pe spate; un grup de sportivi, stateau ghemuiti, in jurul bagajelor inghesuite, si isi infingeau cu pofta dintii intr-un miez auriu. Trei domni foarte seriosi povesteau despre politica, incercand sa-si deschida drumul prin mijlocul multimii de oameni si bagaje ce se inghesuisera spre iesire.
Ici-colo, cate o familie inlacrimata se imbratisa la despartire, iar un pusti, lasat singur se distra sa zgaraiei cu un bat peretii ondulati. Din colturile, ceva mai discrete, parca izolate de restul lumii, ajungeau pana la mine soapte si suspine, ce tradau faptul ca acolo despartirea se facea intr-un mod dureros de tandru.
Din cand in cand, o voce cu puternic accent moldovenesc anunta zgomotos sosirile si plecarile...
Afara, pe peron, oamenii fugeau, se impingeau, plangeau, radeau, isi cautau bagajele, nu-si gaseau vagoanele...
Asteptand acolo, parca toata lumea traia 'betia plecarii', capatul calatoriei fara de sfarsit.
Noi nu ne mai vorbeam decat la rastimpuri, apatici, ca niste calatori culcati pe bancile salii de asteptare, care-si omoara timpul asteptand sosirea trenului.
Tacuti, ascultam zgomotul sinelor de tren: "tu-dum - tu-dum, tu-dum - tu-dum, tu-dum - tu-dum... "
Zgomotul aproape ritmic produs de tren la impactul rotilor cu inaditurile sinelor avea acum un farmec si un sens aparte, fiindca el rasuna in auzul meu ca un preludiu zguduitor al unei simfonii ce-mi marca existenta, soptindu-mi printre acorduri, scadat si uniform, la scurte intervale de timp: "mi-e-dor - mi-e-dor, mi-e-dor - mi-e-dor, mi-e-dor - mi-e-dor", cuvinte care izvorau din adancurile fiintei mele, se inganau cu melodia rotilor de tren si se reintorceau ca un ecou in sufletul meu...
Azi, am invatat sa inaintez - spre tine...
La primele ore ale diminetii, gara, ca toate garile din lume, mirosea a praf, desi trecuse ceva timp de cand femeile de serviciu maturasera si stersesera cu mopuri ude mozaicul venetian din holul cel mare, a fum de tigara (intrat in ziduri in atatea decenii care n-au cunoscut interdictia), a despartire si a inca ceva, un iz nedefinit, caracteristic locurilor unde se preumbla multa lume.
In jurul meu se inghesuiau, in ciuda orei matinale, o multime de oameni imbracati in diferite culori, parca lipsiti de griji si de nevoi. Tinerii radeau zgomotos, barbatii gesticulau, femeile isi scoteau rotunjimile, copii cu degetele patate de o crema maronie si buzele pline de saliva, fugeau printre picioarele trecatorilor. Doi betivi atarnati unul de gatul celuilalt se leganau in mijlocul peronului, cu o miscare asemanatoare balansului produs de valurile marii; doi tineri indragostiti, opriti in fata unui chiosc, sorbeau continutul unor sticle, cu capul lasat mult pe spate; un grup de sportivi, stateau ghemuiti, in jurul bagajelor inghesuite, si isi infingeau cu pofta dintii intr-un miez auriu. Trei domni foarte seriosi povesteau despre politica, incercand sa-si deschida drumul prin mijlocul multimii de oameni si bagaje ce se inghesuisera spre iesire.
Ici-colo, cate o familie inlacrimata se imbratisa la despartire, iar un pusti, lasat singur se distra sa zgaraiei cu un bat peretii ondulati. Din colturile, ceva mai discrete, parca izolate de restul lumii, ajungeau pana la mine soapte si suspine, ce tradau faptul ca acolo despartirea se facea intr-un mod dureros de tandru.
Din cand in cand, o voce cu puternic accent moldovenesc anunta zgomotos sosirile si plecarile...
Afara, pe peron, oamenii fugeau, se impingeau, plangeau, radeau, isi cautau bagajele, nu-si gaseau vagoanele...
Asteptand acolo, parca toata lumea traia 'betia plecarii', capatul calatoriei fara de sfarsit.
Noi nu ne mai vorbeam decat la rastimpuri, apatici, ca niste calatori culcati pe bancile salii de asteptare, care-si omoara timpul asteptand sosirea trenului.
Tacuti, ascultam zgomotul sinelor de tren: "tu-dum - tu-dum, tu-dum - tu-dum, tu-dum - tu-dum... "
Zgomotul aproape ritmic produs de tren la impactul rotilor cu inaditurile sinelor avea acum un farmec si un sens aparte, fiindca el rasuna in auzul meu ca un preludiu zguduitor al unei simfonii ce-mi marca existenta, soptindu-mi printre acorduri, scadat si uniform, la scurte intervale de timp: "mi-e-dor - mi-e-dor, mi-e-dor - mi-e-dor, mi-e-dor - mi-e-dor", cuvinte care izvorau din adancurile fiintei mele, se inganau cu melodia rotilor de tren si se reintorceau ca un ecou in sufletul meu...
Azi, am invatat sa inaintez - spre tine...
| QUOTE (Romelia @ 18 Oct 2006, 11:40 AM) |
Tacuti, ascultam zgomotul sinelor de tren: "tu-dum - tu-dum, tu-dum - tu-dum, tu-dum - tu-dum... " Azi, am invatat sa inaintez - spre tine... |
Cand eram mica, mi s-a povestit ca, de fapt, melodia rotilor de tren are versurile: "Te duc - te-aduc; te duc - te-aduc"... si recitam asa, in acord cu zgomotul rotilor pe sine, sute de kilometri, cu nasul lipit de geamul murdar...
In garile copilariei mele nu as vrea sa ma intorc. Erau cenusii, oriunde mergeam.
Prefer aeroporturile de azi.
Kristin ~ te dulce, stii tu de ce...
Nu am simtit niciodata calatoria cu trenul ca fiind o povara, pentru ca, de multe ori, in viata, nu este musai sa ai tot confortul. Habar nu am de ce, cand calatoresc cu trenul, pot sa-mi deschid narile si sa simt un miros fin, doar vag neplacut, ce ma aduce intr-o stare de perfecta nepasare.
Calatorind cu trenul, invat sa evit mandria si sa ingrop orgoliul. Nu mai conteaza mizeria, design-ul, functionalitatea, ma gandesc doar la destinatie.
... si cum nu intotdeauna astepti sa jungi la destinatie, doar ma gandesc ~ sa calatoresc ~
Asta sunt eu - am o multime de bucurii imperfecte, de mici paradisuri. Toate scurte, toate irepetabile. Inca n-am cunoscut bucuria perfecta.
Cred ca sunt alergica la Fericire.
* Mi-ar placea sa calatoresc mereu - cu trenul, cu avionul, cu vaporul, cu orice - pentru ca mi-e dor de niste oameni (pe unii nici macar nu i-am cunoscut inca) *
Lumea se distreaza pe cinste... sunt vacante, sunt plecari, sunt sosiri, sunt baluri si serbari, aproape in fiecare zi.
Privind de jur imprejur, nerabdatoare, plina de curiozitate, simt din nou savoarea placerii de-a porni intr-o calatorie.
Da, sa plec, sa plec spre alta lume, spre o insula fericita; si toata aceasta nerabdare mi-a devenit insuportabila.
Vreau sa simt recomandarile cum zboara dintr-o parte in alta, suspinele ce se dubleaza in intensitate, strangerile in brate ce devin tot mai puternice, vreau sa pot in felul acesta sa opresc timpul in loc, sa mai aman putin clipa suprema a despartirii.
Simt un chef nebun, o pofta prosteasca de copil sa ma prind zdravan de Coltul Lumii si sa imping puternic in el, incercand sa-i transmit in felul acesta nerabdarea mea; vreau sa pun in miscare un vis neimplinit.
Imping!... Cu putere! Tot mai tare... Mai iute! Mai iute! Imping!... si-mi pregatesc plecarea.
Plecare DEFINITIVA.
Uita-te la mine, ce pot scrie: DEFINITIV.
Sentinta Definitiva.
Plecare Definitiva.
Stabilire Definitiva.
Ruptura Definitiva.
Definitivul asta e un fel de paznic care nu te lasa sa treci mai departe?
Asteapta-ma! - Niciodata nu e tarziu, nu e tarziu Definitiv... in rest e cum vrei tu.
dulce, stii tu de ce... Nu am simtit niciodata calatoria cu trenul ca fiind o povara, pentru ca, de multe ori, in viata, nu este musai sa ai tot confortul. Habar nu am de ce, cand calatoresc cu trenul, pot sa-mi deschid narile si sa simt un miros fin, doar vag neplacut, ce ma aduce intr-o stare de perfecta nepasare.
Calatorind cu trenul, invat sa evit mandria si sa ingrop orgoliul. Nu mai conteaza mizeria, design-ul, functionalitatea, ma gandesc doar la destinatie.
... si cum nu intotdeauna astepti sa jungi la destinatie, doar ma gandesc ~ sa calatoresc ~
Asta sunt eu - am o multime de bucurii imperfecte, de mici paradisuri. Toate scurte, toate irepetabile. Inca n-am cunoscut bucuria perfecta.
Cred ca sunt alergica la Fericire.
* Mi-ar placea sa calatoresc mereu - cu trenul, cu avionul, cu vaporul, cu orice - pentru ca mi-e dor de niste oameni (pe unii nici macar nu i-am cunoscut inca) *
Lumea se distreaza pe cinste... sunt vacante, sunt plecari, sunt sosiri, sunt baluri si serbari, aproape in fiecare zi.
Privind de jur imprejur, nerabdatoare, plina de curiozitate, simt din nou savoarea placerii de-a porni intr-o calatorie.
Da, sa plec, sa plec spre alta lume, spre o insula fericita; si toata aceasta nerabdare mi-a devenit insuportabila.
Vreau sa simt recomandarile cum zboara dintr-o parte in alta, suspinele ce se dubleaza in intensitate, strangerile in brate ce devin tot mai puternice, vreau sa pot in felul acesta sa opresc timpul in loc, sa mai aman putin clipa suprema a despartirii.
Simt un chef nebun, o pofta prosteasca de copil sa ma prind zdravan de Coltul Lumii si sa imping puternic in el, incercand sa-i transmit in felul acesta nerabdarea mea; vreau sa pun in miscare un vis neimplinit.
Imping!... Cu putere! Tot mai tare... Mai iute! Mai iute! Imping!... si-mi pregatesc plecarea.
Plecare DEFINITIVA.
Uita-te la mine, ce pot scrie: DEFINITIV.
Sentinta Definitiva.
Plecare Definitiva.
Stabilire Definitiva.
Ruptura Definitiva.
Definitivul asta e un fel de paznic care nu te lasa sa treci mai departe?
Asteapta-ma! - Niciodata nu e tarziu, nu e tarziu Definitiv... in rest e cum vrei tu.
R, ai un scris ciudat, dar placut.
| QUOTE (Romelia @ 19 Oct 2006, 12:35 PM) |
| Kristin ~ te dulce, stii tu de ce... Asta sunt eu - am o multime de bucurii imperfecte, de mici paradisuri. Toate scurte, toate irepetabile. Inca n-am cunoscut bucuria perfecta. Cred ca sunt alergica la Fericire. Uita-te la mine, ce pot scrie: DEFINITIV. Definitivul asta e un fel de paznic care nu te lasa sa treci mai departe? Asteapta-ma! - Niciodata nu e tarziu, nu e tarziu Definitiv... in rest e cum vrei tu. |
Nimeni nu e alergic la fericire. Si daca e, antialergice exista.
E bine sa speri intr-o bucurie perfecta, numai sa nu uiti sa mai si cobori din tren, daca peisajul e superb. S-ar putea sa nu mai gasesti asa o toamna peste 3 statii... sau peste una.
DEFINITIV-ul nu e un paznic, e un cuvant inventat pentru lipsa de speranta sau pentru prea-optimisti. Il folosesc si eu des. As vrea sa ma feresc, dar uneori scriu tastele in locul meu.
Uneori, e bine sa il scrii, sa il simti, insa NU in sensul de "paznic".
Cred ca nu e bine sa emiti judecati DEFINITIVE numai pentru ca mintea/inima ta refuza altceva. Luciditatea e un element cheie si ea poate deveni paznic. Un paznic bun.
O zi frumoasa !
Kristin ~ ~ la fel si tie.
Quantum... poate o sa para ciudat, dar sunt surprinsa de 'aparitia' ta - Multumesc! - tare mi-a placut ca mi-ai trecut pragul (asta mi se pare cel mai ciudat) te astept de fiecare data cand ai un pic de timp liber - si sunt sigura ca ai - sa-mi citesti 'ciudateniile'...
Stiu, scriu foarte des, o multime de fleacuri, intreb si dau raspunsuri, notez rabufniri, pun zambete din care incet-incet incerc sa conturez imaginea unui caracter, scriu lucruri ciudate, ganduri pe care le port de mai multa vreme in minte (scriu poate doar ca sa ma "eliberez" de ele, ca sa scap de unele cuvinte care se repeta fara voia mea in succesiuni identice, sacaitoare, obsesive...) le notez in graba, le scriu ciudat si ca atare foarte greu de descifrat.
E o 'ciudatenie' intr-adevar sa nu ne putem pastra decat printr-o "Acceptare a Instrainarii"... oare pe noi insine ne pastram doar instrainandu-ne?
Hmmm... ar fi multe de spus, dar vreau sa ma abat de la acest subiect... vreau sa scriu din nou cateva "Lucruri Ciudate"
... e un zumzet placut in oras, strazile le stiu, dar parca sunt altele, au ceva fascinant acum.
Soseaua R. arata pe alocuri ca o alee fara sfarsit; masinile misuna si claxoneaza peste tot, de parca toata aceasta lume ar fi un 'musuroi' condamnat sa misune.
De jur imprejur pe trotuare e forfota mare, oameni care se suie si coboara din tramvaie si autobuze, adevarate mase in miscare.
Ma doare capul intr-un mod dulce, ametitor si tandru - Kristin - [chiar ma intreb daca s-au inventat anti-antinevralgicele (pilule) pe care sa le iei atunci cand iti doresti sa ai o asemenea durere de cap ca a mea]; ma plimb pe aceeasi strada, ma ciocnesc de oameni care se intorc de la slujba, functionari de banca imbracati la costum, cu rame groase de ochelari, de femei tinere, in deux-piece-uri, colorate incert, care ies din saloane de frumusete, pe tocuri, de femei in varsta care tarasc pe asfalturi catei mici, incredibil de mici, care-si depun cu aplomb maculatura peste tot, de femei intre doua varste, prea cochete ca sa nu te duca cu gandul ca se pregatesc pentru o intalnire extra-conjugala, intr-un apartament discret din cine stie ce colt de oras, de copii aproape scheletici, care robotizeaza cu privirile in pamant, de indragostiti inlantuiti, care se inghesuie unii peste altii, adolescenti vajaind pe role in cautarea unui loc mai larg...
Intr-un tarziu, ma opresc din marsaluit pe terasa unui restaurant, simt nevoia sa beau un suc rece (doar rece, nu fac reclama) care sa-mi limpezeasca gandurile si sa-mi dea noi imbolduri, poate chiar idei, fara a-mi alunga durerea de cap.
Privesc cerul, ma uit la pasarile salbatice care pleca.
Stolul, de forma unei panglici lungi, zboara foarte jos, la trei sute de metri poate, ondulat si dintr-o singura bucata, ca un covor zburator din "O Mie si Una de Nopti" sau ca un sarpe al vazduhului.
Pasarile zboara - vreo cincizeci- cu ciocul in vant, ca un zbor fara patima, fara ostentatie, viguros si linistit.
La un moment dat, seful de card schimbandu-si planul de zbor, toate celelalte il urmeaza cu o promtitudine si o unitate atat de mare, incat panglica pare de la un capat la celalalt sa se roteasca pe o balama si intreg stolul, isi arata acum piepturile si pantecele in loc de spinari, trec de la cenusiu-castaniu la cenusiu-argintiu.
Nemiscata, le-am privit pana s-au facut nevazute.
Erau libere!
Se duceau in Tara Soarelui!
Din departare auzeam doar tipatul lor de calatorie atat de deosebit de tipatul lor de toate zilele. Era ceva tulburator in aceste semne ale unei vietii care nu se vedea, in aceste tipete ce pareau a fi scoase din cer.
Am scormonit din nou, cu privirea, cerul, dar n-am mai reusit sa deslusesc noul card - zbura prea sus.
Huaaa, cat de mult am scris... Gata!
Programul de divertisment s-a terminat. Ma intorc mai tarziu... Pa!
Cat de putin iti trebuie ca sa uiti de mine?
~ la fel si tie.Quantum... poate o sa para ciudat, dar sunt surprinsa de 'aparitia' ta - Multumesc! - tare mi-a placut ca mi-ai trecut pragul (asta mi se pare cel mai ciudat) te astept de fiecare data cand ai un pic de timp liber - si sunt sigura ca ai - sa-mi citesti 'ciudateniile'...
Stiu, scriu foarte des, o multime de fleacuri, intreb si dau raspunsuri, notez rabufniri, pun zambete din care incet-incet incerc sa conturez imaginea unui caracter, scriu lucruri ciudate, ganduri pe care le port de mai multa vreme in minte (scriu poate doar ca sa ma "eliberez" de ele, ca sa scap de unele cuvinte care se repeta fara voia mea in succesiuni identice, sacaitoare, obsesive...) le notez in graba, le scriu ciudat si ca atare foarte greu de descifrat.
E o 'ciudatenie' intr-adevar sa nu ne putem pastra decat printr-o "Acceptare a Instrainarii"... oare pe noi insine ne pastram doar instrainandu-ne?
Hmmm... ar fi multe de spus, dar vreau sa ma abat de la acest subiect... vreau sa scriu din nou cateva "Lucruri Ciudate"
... e un zumzet placut in oras, strazile le stiu, dar parca sunt altele, au ceva fascinant acum.
Soseaua R. arata pe alocuri ca o alee fara sfarsit; masinile misuna si claxoneaza peste tot, de parca toata aceasta lume ar fi un 'musuroi' condamnat sa misune.
De jur imprejur pe trotuare e forfota mare, oameni care se suie si coboara din tramvaie si autobuze, adevarate mase in miscare.
Ma doare capul intr-un mod dulce, ametitor si tandru - Kristin - [chiar ma intreb daca s-au inventat anti-antinevralgicele (pilule) pe care sa le iei atunci cand iti doresti sa ai o asemenea durere de cap ca a mea]; ma plimb pe aceeasi strada, ma ciocnesc de oameni care se intorc de la slujba, functionari de banca imbracati la costum, cu rame groase de ochelari, de femei tinere, in deux-piece-uri, colorate incert, care ies din saloane de frumusete, pe tocuri, de femei in varsta care tarasc pe asfalturi catei mici, incredibil de mici, care-si depun cu aplomb maculatura peste tot, de femei intre doua varste, prea cochete ca sa nu te duca cu gandul ca se pregatesc pentru o intalnire extra-conjugala, intr-un apartament discret din cine stie ce colt de oras, de copii aproape scheletici, care robotizeaza cu privirile in pamant, de indragostiti inlantuiti, care se inghesuie unii peste altii, adolescenti vajaind pe role in cautarea unui loc mai larg...
Intr-un tarziu, ma opresc din marsaluit pe terasa unui restaurant, simt nevoia sa beau un suc rece (doar rece, nu fac reclama) care sa-mi limpezeasca gandurile si sa-mi dea noi imbolduri, poate chiar idei, fara a-mi alunga durerea de cap.
Privesc cerul, ma uit la pasarile salbatice care pleca.
Stolul, de forma unei panglici lungi, zboara foarte jos, la trei sute de metri poate, ondulat si dintr-o singura bucata, ca un covor zburator din "O Mie si Una de Nopti" sau ca un sarpe al vazduhului.
Pasarile zboara - vreo cincizeci- cu ciocul in vant, ca un zbor fara patima, fara ostentatie, viguros si linistit.
La un moment dat, seful de card schimbandu-si planul de zbor, toate celelalte il urmeaza cu o promtitudine si o unitate atat de mare, incat panglica pare de la un capat la celalalt sa se roteasca pe o balama si intreg stolul, isi arata acum piepturile si pantecele in loc de spinari, trec de la cenusiu-castaniu la cenusiu-argintiu.
Nemiscata, le-am privit pana s-au facut nevazute.
Erau libere!
Se duceau in Tara Soarelui!
Din departare auzeam doar tipatul lor de calatorie atat de deosebit de tipatul lor de toate zilele. Era ceva tulburator in aceste semne ale unei vietii care nu se vedea, in aceste tipete ce pareau a fi scoase din cer.
Am scormonit din nou, cu privirea, cerul, dar n-am mai reusit sa deslusesc noul card - zbura prea sus.
Huaaa, cat de mult am scris... Gata!
Programul de divertisment s-a terminat. Ma intorc mai tarziu... Pa!
Cat de putin iti trebuie ca sa uiti de mine?
O data pe saptamana m-am straduit sa urmez un curs de gimnastica. Un mijloc simplu si eficace de a ramane in forma luptand totodata impotriva stresului.
... privesc fix imaginea putin intepenita pe care mi-o trimite oglinda: curba soldurilor, talia, picioarele... ma apropii, inaintez spre oglinda pana sa o ating...
Corpul... trebuie sa veghez asupra lui, dar... niciodata ca asupra unui obiect dorit.
Tresar... zgomotul unei respiratii rapide se ridica foarte aproape, in camera. Ma intorc cu o miscare brusca. Dar nu e nimeni altcineva in incapere afara de mine.
Oare propria mea rasuflare sa fie atat de precipitata?
Cine sunt?
Sa fiu A. de altadata?
Nu!
Speriata... imi feresc ochii, ca pentru a sterge aceasta imagine neasteptata.
Ma imbrac in mare graba, cu gesturi neindemanatice, sacadate. Aleg intentionat ansamblul cel mai strict, cel mai trist, cel mai cenusiu pe care l-am putut gasi in dulap (e vorba de un sacou si un pantalon a carui cumparare am regretat-o de indata ce am trecut de usa magazinului).
Are o linie prea severa pentru o adolescenta. Si tesatura de un bej fara stralucire - "stinge" - mai mult decat pune in valoare tenul meu masliniu. N-am avut niciodata curajul sa-l port pana acum. Dar pentru astazi merge numai bine.
Nu ma simt deloc dispusa sa plac!
Fara sa ma mai preocupe infatisarea mea, pap rapid si plec in sfarsit spre sala...
... niciodata nu mi-am dat seama pana azi cat de sarace imi sunt amintirile comparate cu realitatea.
... privesc fix imaginea putin intepenita pe care mi-o trimite oglinda: curba soldurilor, talia, picioarele... ma apropii, inaintez spre oglinda pana sa o ating...
Corpul... trebuie sa veghez asupra lui, dar... niciodata ca asupra unui obiect dorit.
Tresar... zgomotul unei respiratii rapide se ridica foarte aproape, in camera. Ma intorc cu o miscare brusca. Dar nu e nimeni altcineva in incapere afara de mine.
Oare propria mea rasuflare sa fie atat de precipitata?
Cine sunt?
Sa fiu A. de altadata?
Nu!
Speriata... imi feresc ochii, ca pentru a sterge aceasta imagine neasteptata.
Ma imbrac in mare graba, cu gesturi neindemanatice, sacadate. Aleg intentionat ansamblul cel mai strict, cel mai trist, cel mai cenusiu pe care l-am putut gasi in dulap (e vorba de un sacou si un pantalon a carui cumparare am regretat-o de indata ce am trecut de usa magazinului).
Are o linie prea severa pentru o adolescenta. Si tesatura de un bej fara stralucire - "stinge" - mai mult decat pune in valoare tenul meu masliniu. N-am avut niciodata curajul sa-l port pana acum. Dar pentru astazi merge numai bine.
Nu ma simt deloc dispusa sa plac!
Fara sa ma mai preocupe infatisarea mea, pap rapid si plec in sfarsit spre sala...
... niciodata nu mi-am dat seama pana azi cat de sarace imi sunt amintirile comparate cu realitatea.
Nu pot suporta nelinistea - ma sfasie in doua.
Meditez... apoi... imi spun: "Viata este doar o scena iar noi cu totii jucam o piesa".
Dupa un timp ma ridic in picioare si privesc pe fereastra, in gradina. Soarele straluceste. Week-end-ul friguros s-a ispravit; e aproape cald. Gradina incepe sa zambeasca; respir adanc.
Sa-ti spun ceva: stii ce mi-ar fi placut sa fiu daca nu as fi fost 'fată'?
- Baiat?
- Baiat, nu!
Un clovn, un simplu clovn. Nu un magician; stii unul dintre cei mai inteligenti nătărăi; doar un simplu clovn. Si mi-ar fi placut sa dau spectacole numai pentru copiii sub sapte ani, deoarece se spune ca atunci incep sa foloseasca ratiunea si ratiunea face sa dispara uimirea.
Te-ai intrebat vreodata despre uimire? Este un dar dat numai copiilor, dar ei il pierd repede, atat de repede...
... pentru informarea ta, astazi, sunt pe scena.
Dumnezeu - De Sus - ne urmareste, si nu poate fi prostit. El priveste in jos spre scena tot timpul, si isi supravegheaza actorii. Ca un producator bun, El ne alege pe toti, dar nu da indicatii; lasa asta pe seama fiecaruia, iar unii dintre noi gasesc jocul mai greu decat ceilalti.
Nu crezi ca zic (sunt) bine?... " " ... (aparent sunt bine pe dinauntru, cel putin, asa au spus radiografiile facute cu ceva timp in urma)
_______________________
Astazi te-am surprins la furat din "Buzunarele Realitatii"... nu-ti ajunge cat simti?
Meditez... apoi... imi spun: "Viata este doar o scena iar noi cu totii jucam o piesa".
Dupa un timp ma ridic in picioare si privesc pe fereastra, in gradina. Soarele straluceste. Week-end-ul friguros s-a ispravit; e aproape cald. Gradina incepe sa zambeasca; respir adanc.
Sa-ti spun ceva: stii ce mi-ar fi placut sa fiu daca nu as fi fost 'fată'?
- Baiat?
- Baiat, nu!
Un clovn, un simplu clovn. Nu un magician; stii unul dintre cei mai inteligenti nătărăi; doar un simplu clovn. Si mi-ar fi placut sa dau spectacole numai pentru copiii sub sapte ani, deoarece se spune ca atunci incep sa foloseasca ratiunea si ratiunea face sa dispara uimirea.
Te-ai intrebat vreodata despre uimire? Este un dar dat numai copiilor, dar ei il pierd repede, atat de repede...
... pentru informarea ta, astazi, sunt pe scena.
Dumnezeu - De Sus - ne urmareste, si nu poate fi prostit. El priveste in jos spre scena tot timpul, si isi supravegheaza actorii. Ca un producator bun, El ne alege pe toti, dar nu da indicatii; lasa asta pe seama fiecaruia, iar unii dintre noi gasesc jocul mai greu decat ceilalti.
Nu crezi ca zic (sunt) bine?... "
" ... (aparent sunt bine pe dinauntru, cel putin, asa au spus radiografiile facute cu ceva timp in urma)_______________________
Astazi te-am surprins la furat din "Buzunarele Realitatii"... nu-ti ajunge cat simti?
- Intotdeauna ai fost aici?...
- Da, dar de-abia acum am patruns in viata ta.
Intotdeauna am stiut ca esti!... Zambesc... si zambetul meu neaga cuvintele.
Conversatia a fost atat de pompoasa, exact ca la un teatru de papusi.
Viata nu e dreapta? - Nu, nu e dreapta.
Esti fericita? - ce-as putea spune? - as putea da un raspuns realist - "Numai din cand in cand, numai in rastimpuri".
Cred ca sunt un spectator, cum s-ar zice, in viata mea, si in general vad meciul aproape in intregime.
Totusi la ce se rezuma totul? ...
Singurul lucru care conteaza in viata este Dragostea. Nu este esential nici macar sa-ti poti scrie propriul nume; poti fi surd sau orb, sau numai nedezvoltat, dar daca iubesti intr-adevar, esti salvat.
Dragostea are ceva diferit?... ce anume?
Bunatate. Asta e. Sa fii bun, asta este Dragostea. Sa dai mangaiere; sa placi pe cineva pentru el insusi, uitandu-i greselile, da, cred ca acesta e cel mai bun fel de Dragoste.
Ciudat... Nu?
.......................
Acolo unde e Viata , e Speranta.
"Totul i se indeplineste celui care asteapta..."
De ce oamenii spun intodeauna: "Ai grija de tine!"... "???"... sa fie ca o amenintare impotriva vietii?
- Da, dar de-abia acum am patruns in viata ta.
Intotdeauna am stiut ca esti!... Zambesc... si zambetul meu neaga cuvintele.
Conversatia a fost atat de pompoasa, exact ca la un teatru de papusi.
Viata nu e dreapta? - Nu, nu e dreapta.
Esti fericita? - ce-as putea spune? - as putea da un raspuns realist - "Numai din cand in cand, numai in rastimpuri".
Cred ca sunt un spectator, cum s-ar zice, in viata mea, si in general vad meciul aproape in intregime.
Totusi la ce se rezuma totul? ...
Singurul lucru care conteaza in viata este Dragostea. Nu este esential nici macar sa-ti poti scrie propriul nume; poti fi surd sau orb, sau numai nedezvoltat, dar daca iubesti intr-adevar, esti salvat.
Dragostea are ceva diferit?... ce anume?
Bunatate. Asta e. Sa fii bun, asta este Dragostea. Sa dai mangaiere; sa placi pe cineva pentru el insusi, uitandu-i greselile, da, cred ca acesta e cel mai bun fel de Dragoste.
Ciudat... Nu?
.......................
Acolo unde e Viata , e Speranta.
"Totul i se indeplineste celui care asteapta..."
De ce oamenii spun intodeauna: "Ai grija de tine!"... "???"... sa fie ca o amenintare impotriva vietii?
La drept vorbind, toate Femeile au ochii frumosi, si nu li se poate reprosa nimic altceva in afara de faptul ca ii folosesc sa imparta barbatii in doua categorii, si anume: cei carora le clipesc, spunand parca: "Ne mai vedem noi", si cei carora le striga batjocoritor: "Stim noi ce va poate pielea".
Tot ce nu se incadreaza in aceste doua categorii e doar "Un Obiect" de mila si prilej de a inalta din umeri.
Gata! Nu vreau sa supar pe nimeni...
Incerc sa scriu ceva mai nevinovat ca, de pilda, cat de luminos e "CARUL" pe Cer?
(Ufff!... nu sunt prea tare in materie de Astronomie...)
- Aproape tot atat de luminos ca Ursa Mare?
... nu suntem cumva tocmai in perioada noptilor in care cad Stelele?... imi place sa numar stelele cazatoare.
De fapt, totul e pe lume sortit caderii: "Stelele, Ingerii, numai Femeile NU"
- Preferi sa 'palavragesc' mai departe?
Doua lucruri imi sunt nesuferite: sa ma jenez de ceva si sa-mi schimb firea.
Doua lucruri imi sunt foarte dragi: sa ajut si sa lecuiesc.
Tot ce nu se incadreaza in aceste doua categorii e doar "Un Obiect" de mila si prilej de a inalta din umeri.
Gata! Nu vreau sa supar pe nimeni...
Incerc sa scriu ceva mai nevinovat ca, de pilda, cat de luminos e "CARUL" pe Cer?
(Ufff!... nu sunt prea tare in materie de Astronomie...)
- Aproape tot atat de luminos ca Ursa Mare?
... nu suntem cumva tocmai in perioada noptilor in care cad Stelele?... imi place sa numar stelele cazatoare.
De fapt, totul e pe lume sortit caderii: "Stelele, Ingerii, numai Femeile NU"
- Preferi sa 'palavragesc' mai departe?
Doua lucruri imi sunt nesuferite: sa ma jenez de ceva si sa-mi schimb firea.
Doua lucruri imi sunt foarte dragi: sa ajut si sa lecuiesc.
Servus, Romelia,
Sunt convinsa ca nu te superi ca intervin, ca doar nu-ti place sa vorbesti de una singura.
Sunt convinsa ca nu te superi ca intervin, ca doar nu-ti place sa vorbesti de una singura.
| QUOTE |
| De fapt, totul e pe lume sortit caderii: "Stelele, Ingerii, numai Femeile NU" |
Sa zicem ca ar fi adevarat... Pai femeile unde sa mai cada?
Eventual pe capul barbatilor 
si asta numai daca inainte de cadere au fost stele sau ingeri 
. Daca norocosii nu se simt coplesiti, insemna ca au pus mana chiar pe un inger sau o stea. | QUOTE |
| Doua lucruri imi sunt foarte dragi: sa ajut si sa lecuiesc. |
Aici s-ar putea sa reusesti! Paginile tale de jurnal imi sugereaza imaginea unui homeopat priceput care distribuie pedant otravuri cu lingurita.
...Depinde totusi cat de mult iti doresti sa ajuti si sa lecuiesti.Succes!
Servus, Merlina,
Iti las aici un " " - e semn de buna primire...
Iti las aici un "
" - e semn de buna primire... | QUOTE |
| Sa zicem ca ar fi adevarat... Pai femeile unde sa mai cada? Eventual pe capul barbatilor si asta numai daca inainte de cadere au fost stele sau ingeri . Daca norocosii nu se simt coplesiti, insemna ca au pus mana chiar pe un inger sau o stea. |
Mulţumesc, ai citit/vazut/cazut bine ~ adica ai dibuit perfect sensul cuvintelor ~
| QUOTE |
| Paginile tale de jurnal imi sugereaza imaginea unui homeopat priceput care distribuie pedant otravuri cu lingurita. |
Lingurita ar fi o 'masura' prea mare...
Nu sunt S. Hanemann, dar imi place sa intarat asa un pic sa vad cum stau "EI" cu nervii...
Cât despre: ~
| QUOTE |
| "cat de mult iti doresti sa ajuti si sa lecuiesti" |
~ mult de tot, doar asta fac tot timpul...
Revino!
Te astept pe orice text doresti sa lasi semn, ma bucur, si primesc intotdeauna impresiile si sugestiile bune... (nu-mi place sa vorbesc singura)
Multumesc pentru prospetime...
____________________________________
Exista, e adevarat o deosebire intre farmec si vraja, sunt insa multe lucruri in lume care trec drept vrajite, cand ele au, de fapt, numai farmec, dar si mai multe trec drept fermecatoare, cand ele sunt, de fapt, vrajite.
Pana la urma, orice "Arta" e o vrajitorie?!
Revino!
Te astept pe orice text doresti sa lasi semn, ma bucur, si primesc intotdeauna impresiile si sugestiile bune... (nu-mi place sa vorbesc singura)
Multumesc pentru prospetime...
____________________________________
Exista, e adevarat o deosebire intre farmec si vraja, sunt insa multe lucruri in lume care trec drept vrajite, cand ele au, de fapt, numai farmec, dar si mai multe trec drept fermecatoare, cand ele sunt, de fapt, vrajite.
Pana la urma, orice "Arta" e o vrajitorie?!
Cu siguranta!
iar acest amestec de mister si miracol dat de "arta" poate crea senzatia dulce a descoperirii si implinirii,
iar acest amestec de mister si miracol dat de "arta" poate crea senzatia dulce a descoperirii si implinirii,
Quantum ~ Multam de revenire, te mai astept...
„Buna Dimineata!”
Cand cineva te intampina cu o amabilitate aleasa - amabilitate care nu o poate manifesta oricine fata de cineva pe care abia l-a cunoscut - izbutesti sa inlaturi dintr-o data stanjeneala primelor minute.
Un obicei frumos.
Te simti imediat ca vechi prieten al casei si discutia capata chiar din prima clipa un ton de familiaritate.
Dupa prezentare urmeaza intrebarile uzuale:
- Ce mai faci?
- Multumesc, bine. Dar Tu?
- Multumesc, bine.
- Iti place X; Y; Z; W?
- Foarte mult. Ma intereseaza, ma fascineaza...
- Ce impresie ai despre X; Y; Z; W?
- O sumedenie de impresii; atat de multe, incat m-as gasi in mare incurcatura daca as vrea sa aleg la intamplare una sau sa le cuprind pe toate in cateva cuvinte.
Imi place foarte mult 'aici'.
Si cu asta, traditionalele formalitati s-au terminat. Fara ele nu se poate infiripa o discutie, asa ca la inceput ai impresia ca pana si conversatiile 'de inceput' sunt ticluite dupa un 'tipic'.
Pe urma, conversatia aluneca spre alte lucruri - cultura, arta, literatura, muzica - cu aceasta ocazie, cei doi, isi pot 'trada' cunostintele 'foarte' bogate.
Se incurajeaza, se conving, se ajuta reciproc, corectandu-se, laudandu-se si... usor simt cum devin prieteni.
Se agita ca niste copii neputinciosi si numesc asta 'noutate'.
- Dupa parea ta, tablourile lui Dali sunt...
- ... extraordinar de frumoase si de cea mai buna calitate. (... si strig in gura mare ca asta-i Adevarata Arta... nu conteaza ca, in realitate, iubesc picturile lui J. Vermeer)
-------
Cativa indivizi fara nici un talent pentru pictura, asezati intr-un colt a lumii, formeaza un grup, ca sa-si poata striga reciproc: "Esti un pictor mare"; -"Dar tu?" - Tu esti si mai mare decat mine". Si astfel reusesc sa picteze tablouri cum nu s-au mai vazut niciodata, fiindca nu pot picta din acelea care se pot vedea.
Fiindca n-au invatat nimic, nascocind arta de a nu fi intelesi.
Talentul devine cusur, cunostintele o piedica. Nu trebuie sa stii nimic, ca sa poti creea ceva nou. Trebuie sa creezi ceva ininteligibil, ca sa treci drept artist. O arta care e clara si distincta, nu mai e arta.
Sunt si asa-zisi artisti, care fac un portret fara ochi, gura si cap, doar cu un triunghi, un cerc sau o figura geometrica; sau picteaza un peisaj cu case strambe care par gata sa se prabuseasca si un 'cer cafeniu', fiindca nu au idee nici despre un portret, nici despre un peisaj adevarat.
Si striga in gura mare ca asta-i adevarata arta.
Dar... in realitate e o mazgaleala, un caraghioslâc...
- merita sa cauti ineditul?
- Totdeauna. Dar sa vrei ineditul cu orice pret, chiar cu forta, niciodata.
*„Opreste, Mă!!!”... nu vezi, am tastele bolnave si calculatorul nu mai primeste 'comentariul'...
Da! ~ o incheiere cu adevatat na-u-ci-toa-reee!!!
Mai tarziu ~ sa nu uiti sa-i spui visului „Buna Seara!”
„Buna Dimineata!”
Cand cineva te intampina cu o amabilitate aleasa - amabilitate care nu o poate manifesta oricine fata de cineva pe care abia l-a cunoscut - izbutesti sa inlaturi dintr-o data stanjeneala primelor minute.
Un obicei frumos.
Te simti imediat ca vechi prieten al casei si discutia capata chiar din prima clipa un ton de familiaritate.
Dupa prezentare urmeaza intrebarile uzuale:
- Ce mai faci?
- Multumesc, bine. Dar Tu?
- Multumesc, bine.
- Iti place X; Y; Z; W?
- Foarte mult. Ma intereseaza, ma fascineaza...
- Ce impresie ai despre X; Y; Z; W?
- O sumedenie de impresii; atat de multe, incat m-as gasi in mare incurcatura daca as vrea sa aleg la intamplare una sau sa le cuprind pe toate in cateva cuvinte.
Imi place foarte mult 'aici'.
Si cu asta, traditionalele formalitati s-au terminat. Fara ele nu se poate infiripa o discutie, asa ca la inceput ai impresia ca pana si conversatiile 'de inceput' sunt ticluite dupa un 'tipic'.
Pe urma, conversatia aluneca spre alte lucruri - cultura, arta, literatura, muzica - cu aceasta ocazie, cei doi, isi pot 'trada' cunostintele 'foarte' bogate.
Se incurajeaza, se conving, se ajuta reciproc, corectandu-se, laudandu-se si... usor simt cum devin prieteni.
Se agita ca niste copii neputinciosi si numesc asta 'noutate'.
- Dupa parea ta, tablourile lui Dali sunt...
- ... extraordinar de frumoase si de cea mai buna calitate. (... si strig in gura mare ca asta-i Adevarata Arta... nu conteaza ca, in realitate, iubesc picturile lui J. Vermeer)
-------
Cativa indivizi fara nici un talent pentru pictura, asezati intr-un colt a lumii, formeaza un grup, ca sa-si poata striga reciproc: "Esti un pictor mare"; -"Dar tu?" - Tu esti si mai mare decat mine". Si astfel reusesc sa picteze tablouri cum nu s-au mai vazut niciodata, fiindca nu pot picta din acelea care se pot vedea.
Fiindca n-au invatat nimic, nascocind arta de a nu fi intelesi.
Talentul devine cusur, cunostintele o piedica. Nu trebuie sa stii nimic, ca sa poti creea ceva nou. Trebuie sa creezi ceva ininteligibil, ca sa treci drept artist. O arta care e clara si distincta, nu mai e arta.
Sunt si asa-zisi artisti, care fac un portret fara ochi, gura si cap, doar cu un triunghi, un cerc sau o figura geometrica; sau picteaza un peisaj cu case strambe care par gata sa se prabuseasca si un 'cer cafeniu', fiindca nu au idee nici despre un portret, nici despre un peisaj adevarat.
Si striga in gura mare ca asta-i adevarata arta.
Dar... in realitate e o mazgaleala, un caraghioslâc...
- merita sa cauti ineditul?
- Totdeauna. Dar sa vrei ineditul cu orice pret, chiar cu forta, niciodata.
*„Opreste, Mă!!!”... nu vezi, am tastele bolnave si calculatorul nu mai primeste 'comentariul'...
Da! ~ o incheiere cu adevatat na-u-ci-toa-reee!!!
Mai tarziu ~ sa nu uiti sa-i spui visului „Buna Seara!”
Mi-e frica de mine.
Nu stiu de ce, dar... nu vreau sa ma amagesc in asteptari.
Ma plictisesc cu mine. As vrea sa hoinaresc. Ieri seara n-am iesit deloc.
Acum ma surprind visand.
Si, recunosc... asta nu e o stare noua pentru mine.
Visez mereu... s-apoi imi dau seama ca stau si cuget, ceea ce-i si mai suparator.
Iti poti inchipui, cum ma impresioneaza aceste lucruri?
Ma gandesc la trecut, ma gandesc la viitor si... crede-ma, toate acestea constituie la mine un 'fenomen'.
Sunt 'Nelinistita', dar nu "Tanara"... parca as avea nouazeci si noua de ani (vezi anul nasterii - 1907)
Gandindu-ma mai bine, poate ca n-am fost 'Fericita' fiindca am fost 'Nelinistita', asa cum sunt inca si acum.
"IN TINERETE", am (avut) o colega de liceu, care uneori filozofa asupra Fericirii Noastre, a fetelor.
O numeam "Filozoafa". Ea spunea ca boala veacului nostru e Nelinistea. Cica ~ asta-i boala care ne impiedica sa fim fericiti. La varsta asta, a mea, incep sa cred ca avea (are) dreptate colega mea.
Voi (Noi), fetele moderne din ziua de azi, si poate toate femeile si toti barbatii (a caror fericire ma intereseaza mai putin... ) nu suntem multumite, fiindca necontenit cautam sa ne satisfacem numai pe noi si nu vrem niciodata sa ne declaram satisfacute. Nu vrem sa credem niciodata ca un lucru, oricat ar fi de frumos, poate fi DEFINITIV.
Traim intr-o atmosfera de fenomene trecatoare.
- Nu gasesti si TU?
Cautam mereu ceva mai 'bun', cautam altceva. Binele de azi il luam foarte usor, fara obligatii, fiindca trebuie sa urmeze ceva si mai bun.
Vrem variatie. Mereu.
Lucrurile astea nu le-am observat cand eram 'copil'. Dar acum, din pacate, am inceput sa cuget asupra lor, sa le remarc.
Mi-e frica de mine!
Am sa-ti mai spun "inca" ceva...
"Vreau sa fiu Fericita".
Poate ca aceasta dorinta nu-i decat o idee fixa, dar n-as putea sustine ca e gresita.
Vreau sa fiu Fericita 'Intotdeauna'.
TOTDEAUNA - e un cuvant care-mi inspira 'teama' si-mi amareste clipele.
Fericire vesnica, nu... ?
Iubire vesnica, credinta vesnica, prietenie vesnica - "Cuvinte, NU?" - de cate ori le aud, trebuie sa ma gandesc la acele ceasornice cu garantie pentru un an. Dupa o luna, dupa doua luni nu mai merg. Dar faptul ca ti s-a garantat pentru ele, te bucura. Cu toate acestea se strica. Si garantia nu mai conteaza. Intocmai ca juramantul de Iubire Vesnica.
A Rupe inseamna A Uita?
De ce ma mint ca te-am atins in zbor?
Nu stiu de ce, dar... nu vreau sa ma amagesc in asteptari.
Ma plictisesc cu mine. As vrea sa hoinaresc. Ieri seara n-am iesit deloc.
Acum ma surprind visand.
Si, recunosc... asta nu e o stare noua pentru mine.
Visez mereu... s-apoi imi dau seama ca stau si cuget, ceea ce-i si mai suparator.
Iti poti inchipui, cum ma impresioneaza aceste lucruri?
Ma gandesc la trecut, ma gandesc la viitor si... crede-ma, toate acestea constituie la mine un 'fenomen'.
Sunt 'Nelinistita', dar nu "Tanara"... parca as avea nouazeci si noua de ani (vezi anul nasterii - 1907)
Gandindu-ma mai bine, poate ca n-am fost 'Fericita' fiindca am fost 'Nelinistita', asa cum sunt inca si acum.
"IN TINERETE",
am (avut) o colega de liceu, care uneori filozofa asupra Fericirii Noastre, a fetelor. O numeam "Filozoafa". Ea spunea ca boala veacului nostru e Nelinistea. Cica ~ asta-i boala care ne impiedica sa fim fericiti. La varsta asta, a mea, incep sa cred ca avea (are) dreptate colega mea.
Voi (Noi), fetele moderne din ziua de azi, si poate toate femeile si toti barbatii (a caror fericire ma intereseaza mai putin...
) nu suntem multumite, fiindca necontenit cautam sa ne satisfacem numai pe noi si nu vrem niciodata sa ne declaram satisfacute. Nu vrem sa credem niciodata ca un lucru, oricat ar fi de frumos, poate fi DEFINITIV. Traim intr-o atmosfera de fenomene trecatoare.
- Nu gasesti si TU?
Cautam mereu ceva mai 'bun', cautam altceva. Binele de azi il luam foarte usor, fara obligatii, fiindca trebuie sa urmeze ceva si mai bun.
Vrem variatie. Mereu.
Lucrurile astea nu le-am observat cand eram 'copil'. Dar acum, din pacate, am inceput sa cuget asupra lor, sa le remarc.
Mi-e frica de mine!
Am sa-ti mai spun "inca" ceva...
"Vreau sa fiu Fericita".
Poate ca aceasta dorinta nu-i decat o idee fixa, dar n-as putea sustine ca e gresita.
Vreau sa fiu Fericita 'Intotdeauna'.
TOTDEAUNA - e un cuvant care-mi inspira 'teama' si-mi amareste clipele.
Fericire vesnica, nu... ?
Iubire vesnica, credinta vesnica, prietenie vesnica - "Cuvinte, NU?" - de cate ori le aud, trebuie sa ma gandesc la acele ceasornice cu garantie pentru un an. Dupa o luna, dupa doua luni nu mai merg. Dar faptul ca ti s-a garantat pentru ele, te bucura. Cu toate acestea se strica. Si garantia nu mai conteaza. Intocmai ca juramantul de Iubire Vesnica.
A Rupe inseamna A Uita?
De ce ma mint ca te-am atins in zbor?
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.