Scrieri, ganduri, amintiri din viata mironei veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Multumesc Mihai,

Iata-ma si cu un jurnal, si nu cu orice jurnal ci cu unul virtual care poate fi citit, dar imi asum riscul, toata viata mi l-am asumat si de cele mai multe ori am pierdut. M-am gandit ca am facut cele mai proaste alegeri, am luat decizii gresite si acum suport consecintele. Nu va fi un jurnal vesel, cu povesti si amintiri frumoase, ci unul trist, plin de frustrari, de semne de intrebare de lamentari...poate asta este menirea unui jurnal: sa adune tot ce este rau, urat, fad in sufletul nostru pentru ca apoi sa putem iesi din nou in lume cu sufletul mai usor. Of, nu m-am priceput niciodata sa scriu frumos, sa transpun in cuvinte ceea ce simt cu adevarat. Uneori am simtit ca nici un cuvant, nici un milion de cuvinte nu vor putea reda ceea ce este in sufletul meu.

Ziua de astazi sta sub semnul unor cuvinte care mi-au sfredelit sufletul si mi-au adus lacrimi in ochi:

"offf , nu-mi imaginez cum dintre toate ...tu ai ramas cu cele mai mari probleme pe cap

nu prea conteaza interpretarile
conteaza
ca tu esti cea mai nefericita din pacate"

Nici mie nu-mi vine sa cred ca toate visele mele, toate sperantele s-au spulberat si eu nu am facut nimic sau ce am facut nu a fost suficient. Dintr-o persoana vesela, optimista, increzatoare in fortele proprii am devenit un nimeni, da un nimeni, eu asta ma consider. Nu exista nici un lucru pentru care sa fiu mandra, nici o realizare importanta in viata asta. Prietena mea imi spune ca sunt prea severa cu mine, ca ma judec prea aspru. Oare?

Ar trebui sa ma pregatesc de plecare, ziua de lucru s-a cam terminat...dar desi nu-mi place deloc aici, nu-mi place nimic din ceea ce fac, nici gandul de a merge acasa nu mi se pare prea ademenitor. As pute, poate, sa merg sa ma plimb dar e prea frig afara. Nu-mi place iarna, nu-mi place nici macar cand e zapada si totul este alb, mie imi place vara, imi place soarele si imi place marea.
Si totusi parca acasa e mai bine, asa ca imi strang lucrurile si....uite asa se mai duce inca o zi din viata mea!
Sper ca maine sa fiu mai coerenta si sa tes mai mult la panza asta!!!

Oricine doreste sa ma ajute sa tes aceasta panza de cuvinte este binevenit. Sunt o persoana sociabila...sau sper sa mai fiu inca!

Mirona

Poate ma insel , dar poate ca nu , ...alaturind nick-ul tau de numele pe care l-ai ales pentru jurnal, gindul ma duce la Cella Serghi si la romanele ei , Pinza de paianjen (... Diana Slavu ) si Mirona.

Bine ai venit la Han !

Mirona a fost cu siguranta inspirata de "Panza de paianjen"...a si recunoscut pe undeva asta!
Bine ai venit si sper ca nu te deranjam,daca mai tesem si noi putin!
...Tristetea...e o boala a tineretii ,asa cum spunea prietena ta ,poate esti prea exigenta cu tine!O sa vezi ca timpul vindeca multe,fii mereu exigenta cu tine dar fii fericita si sarbatoreste cu un zambet si cu incredere in viitor FIECARE,dar fiecare mica victorie! Din bucuriile mici si dese se compune viata... si din necazuri si neimpliniri,desigur!

Sunt convins ca jurnalul asta poate contine si lucruri vesele, amintiri frumoase, care te-au facut fericita. Ar fi bine sa ni le spui si pe astea, sau poate chiar sa incepi cu ele, pentru a scapa de pasa proasta in care te afli.
As completa-o pe Dascalita aici, spunand ca modul in care gestionezi bucuriile si realizarile mici iti fac viata vesela si fericita.

Bun venit in coltisorul meu tuturor celor care au poposit pe aici o vreme. Stiam ca sunteti prietenosi si calzi si primitori dar am fost impresionata ca dupa numai o postare am atras atentia atator persoane.

Da, sunt o mare admiratoare si cititoare pasionata mai ales a romanelor Cellei Serghi si Ilenei Vulpescu, cred ca nu mi-a scapat nici unul.

As vrea sa va povestesc si amintiri mai frumoase, am destule...dar nu cred ca astazi, poate in alta zi.

Azi e tot o zi trista si mohorata ca vremea de afara, ma uit la crengile golase ale copacilor din fata ferestrei si mi se par tare triste si deprimante. Cred ca din acest motiv nu-mi place iarna, mi se pare deprimanta, rece si goala. In schimb imi plac sporturile de iarna: schi si patinat. Poate ca iarna asta reusesc sa-mi cumpar totusi patine, ma chinui de vreo doi ani dar tot timpul intervine altceva, sunt alte prioritati. Imi amintesc de vacantele de iarna din timpul liceului cand mergeam zilnic la patinouar impreuna cu prietenele mele, ne distram grozav mai ales daca aveam norocul sa mai agatam si cate un hocheist. Dar toate astea par asa departe...si chiar sunt, anul trecut s-au implinit 10 ani de cand am terminat liceul. Ce bine ca nu s-a gandit nimeni sa organizeze nici o reuniune, nu as fi mers. De ce sa fi mers? Prietenele din liceu imi sunt prietene si acum, vorbim saptamanal, stim totul una despre alta iar despre restul colegilor nu prea ma intereseaza. Uneori mi-e tare dor de perioada din liceu, mi-e dor de ce simteam atunci, mi-e dor de ce eram atunci....Si la facultate a fost frumos dar nu la fel, in timpul facultatii m-am distrat tot cu prietenii din liceu.

Colegii de serviciu ma trezesc din visare si uite asa simt iar realitatea cruda. Am o multime de treburi de rezolvat pana la ora 5 dar nu mai am nici un chef, nu mai am puterea sa ma concentrez asa ca intru pe Han si postez tot ce-mi trece prin minte. Nu recitesc ceea ce am scris de teama sa nu ma descurajez...of, nici nu stiu cand am devenit asa lasa!!! Tot asa nu stiu nici cand am devenit asa pesimista si morocanoasa si nesuferita uneori....Ba cred ca stiu! In ultimii 4 ani!

Mi-ar placea sa vad mai multi oameni fericiti in jurul meu, asa poate as incepe sa sper din nou ca va veni o zi in care voi fi si eu fericita sau macar mai vesela. Aseara m-a sunat o prietena, plangea, vroia doar sa vorbeasca cu cineva...altadata gaseam foarte usor cuvinte de imbarbatare, acum mi-e greu sa alung tristea din ochii prietenilor, inainte credeam ceea ce spuneam, acum nu pot spune cuvinte frumoase in care nu mai cred.
Mai devreme alta prietena m-a anuntat ca amanam planurile de saptamana asta pentru ca trebuie sa plece in provincie, bunicul ei e foarte bolnav. Ea, ca si mine, este foarte atasata de bunicii ei doar ca eu am fost mai norocoasa si nu am pierdut nici unul, am doar o pereche de bunici. Desi incerc sa ma obijnuiesc cu ideea ca va veni o vreme cand nu vor mai fi alaturi de mine sunt convinsa ca va fi foarte greu. Mi-e dor de bunicii mei si ma doare sa-i vad asa batrani, bolnavi si neputinciosi, memoria mea vrea parca sa-i pastreze doar cum erau ei in copilaria mea.

Totusi e timpul sa ma intorc la treburile mele......poate mai scriu mai tarziu.

Din fericire imi trece destul de repede cheful de munca asa ca deschid iar usa Hanului.
Ma uit la ceas si constat ca mai am o gramada de timp de petrecut aici, la acest birou, cu aceste hartii in fata, prefacandu-ma ca muncesc, si uite asa ma gandesc ca stam prea mult timp la serviciu, ca am ajuns sa traim pentru a munci, si inca eu sunt un caz fericit, rare ori se intampla sa raman peste program. Asta si pentru ca sunt foarte constiincioasa si imi termin treaba la timp!
Azi sunt foarte agitata si nu ma pot concentra la nimic: ma apuc de munca dar nu ma pot concentra prea mult timp si ma deranjeaza si colegii care ma intreaba tot felul de lucruri, apoi vreau sa scriu, sa spun tot ce simt dar imi gasesc cu greu cuvintele, imi vin multe idei in acelasi timp in cap...acum spun ca am chef sa fac ceva iar peste un minut nu mai am chef de nimic. Cine sa ma mai inteleaga? Nici eu nu stiu ce vreau, nu stiu ce sa fac pentru a ma simti mai bine. Sunt ingrozitoare, nici nu stiu cum ma mai suporta cei din jurul meu pentru ca starea asta dureaza de ceva timp.
Uneori simt nevoia de mai multa intelegere de la prietenele mele dar au si ele problemele lor. Incerc sa le inteleg si sa accept faptul ca doar eu imi pot rezolva problemele pe care le am. Sunt momente in care ma simt cumplit de singura, momente in care tanjesc dupa o imbratisare dar nu are cine sa mi-o ofere, momente in care doresc ca o alta mana decat a mea sa-mi stearga lacrimile care nu se sfiesc sa sa prelinga usor pe obraji. Dar imi aduc repede aminte ca sunt la serviciu si ca nu trebuie sa ma las coplesita de problemele mele. Si apoi incep sa ma intreb cum de am ajuns sa lucrez aici, in firma asta care nu-mi aduce nici o satisfactie, alaturi de niste oameni cu care nu am nimic in comun. Am o colega care ma terorizeaza cu cele mai stupide intrebari, decat sa o pun pe ea sa faca ceva mai bine fac eu totul. Nu face un pas fara aprobarea mea, nu scrie un rand fara sa nu ma intrebe ceva...nu o mai suport!!!! Sa-mi dea cineva un pistol!!!!!!!!!!!

Mirona

ar mai fi si altii dar ea e cumplita!!!

oare asa se spune si despre noi??

Mirona , buna

Mi-a facut placere sa citesc ce ai scris tu pina acum .

Cit despre colega ta ...incearca sa o vezi altfel , ...ca pe o persoana super- simpatica .

Te-ai intrebat ce gindeste ea despre tine ?!

Bine ai poposit la Han, mirona! As vrea sa-ti spun o parere. Daca nu iti place serviciul, de ce te chinui? Gandeste-te la ce ti-ar placea sa faci si concentreaza-te in directia aia. Vezi daca ai resurse si cu un pic si de curaj fa o Schimbare in viata ta! In bine! Banii sunt importanti, dar satisfactia sufleteasca e mai presus!
Te imbratisez si ai grija de tine!

offfffffff, tocmai ce am scris un mesaj luuung dar nu stiu ce s-a intamplat ca l-am pierdut!!! stiu ca se mai intampla dar cu lucrurile neplacute nu pot sa ma obijnuiesc.

Ei bine, in mesajul pierdut nu se stie pe unde ii multumeam lui Marcus pentru gandurile bune si pt sfat. Cam asta fac, dragul meu, imi caut alt job, e o prioritate...cred ca ar fi al 5-lea (nu prea am timp sa stau sa calculez acum!!!). Or fi multe or fi putine, nu stiu ce sa spun dar cred ca e si vina mea pe undeva pt ca mereu vreau mai mult si mai mult si pt ca stiu ca pot mai mult dar uneori e greu sa-i conving si pe altii! Chiar maine voi merge la un interviu, nu-mi fac prea multe sperante, de fapt nici nu vreau sa ma gandesc prea mult!

Azi am avut o zi plina la serviciu dar peste 30 de minute ma intalnesc cu niste prietene pentru o repriza de cumparaturi. Magazinele sa-si pregateasca marfa pentru ca noi ne-am pregatit buzunarele. Parca vad ca iar ma intorc cu vreo prostie acasa, un lucru minor pe care il cumpar ca s anu plec cu mana goala, ultima data m-am intors acasa cu un fular in dungi orizontale, f cochet, a fost dragoste la prima vedere. Sper ca de data asta sa am mai mult succes! In ultima vreme nu-mi prea place sa merg la cumparaturi, parca toate hainele seamana intre ele, toate lucesc, sclipesc si iti iau ochii sau poate doar am imbatranit.??? Poate nu se mai poarta nici stilul meu!!! Cine se uita la Fetele Gilmor stie despre ce vorbesc!

Aseara am fost la finutul meu care la aproape doar 2 ani are o energie debordanta, data viitoare poate ar fi mai bine sa merg la el imbracata in trening. Cred ca de la el mi se trage o parte din bunadispozitie de azi!!! E un scump mai ales cand rade in hohote!!!

Ar fi mai bine sa incerc sa finalizez treburile pe aici pt a nu le face pe fete sa ma astepte daca erau baietii cred ca puteam sa mai intarzii vreo 5 minute cu voi pe aici!!

Dupa o zi cu multi neuroni cunsumati, multe probleme de rezolvat si multe situatii de finalizat a urmat ziua de azi care este neasteptat de linistita, asa si trebuie ca doar se apropie week-endul! Numai ideea ca doua zile voi sta departe de acest birou si tot ma face sa ma simt mai bine. Dar mai am un motiv pentru care azi ma simt mai bine: mi-am etalat noile achizitii: cizmele si geanta. M agandesc uneori ca tare gasculite suntem noi femeile daca un simplu articol de imbracaminte ne fac sa ne simtim deja mai bine si sa vedem viata cu alti ochi! Ma intreb de ce oare barbatii nu inteleg acest aspect al femeilor?!? Poate pentru ca e costisitor? Dar nu am acum chef de filozofat pe tema eternelor nedumeriri!!!

Aseara m-am uitat la patinaj, ador sportul asta, de fapt cred ca este mult mai mult decat un simplu sport, e o arta" muzica de calitate, dans, balet, costume frumoase, interpretarea muzicii, gimnastica. In spatele a 5 minute de spectacol, de stralucire si ascund sute de ore de munca, de compromisuri, de renuntari, de lacrimi si de sperante. Ii admir pe toti cei care reusesc sa fie buni, sa obtina performante in orice domeniu si ma intreb cum trebuie sa se simta Irina Slutskaya care a castigat de 7 ori la rand titlul de campion european!!! Stau si ma intreb daca asa este corect in viata asta: unii sa castige mereu si altii niciodata, poate ca unii nu merita, nu muncesc, nu lupta suficient. Aseara i-am tinut pumnii Irinei, poate ca ar fi trebuit sa imi indrept gandurile si emotiile si spre o alta sportiva. Nu stiu de ce nu am facut-o. Niciodata, cand privesc o cometitie, nu pot fi indiferenta, nu privesc doar pentru spectacol, intotdeauna imi aleg un favorit, de cele mai multe ori unul mai slab, ma gandesc ca toti au nevoie de incurajari si ca daca mai multi oameni si-ar implini visele lumea asta ar fi mai buna. Se pare insa ca doar putini sunt cei alesi sa guste din cupa victoriei.
Imi amintesc ca in timp ca butonam telecomanda 9cu care nu sunt deloc prietena) intr-o seara am vazut un promo la un interviu cu unul din asociatii sau nu stiu exact ce era al lui Bill Gates care spunea ca pe piatra lui de mormant va scrie ceva de genul "viata a fost mai frumoasa decat cel mai mai vis". Si iar ma intreb: cum trebuie sa se simta un om caruia viata ii ofera mult mai mult decat isi doreste, decat spera, decat viseaza?...si spuneam ca azi nu am chef de filozofeala!
asta se intampla daca am prea mult timp liber la dispozitie!!!

De la atatea intrebari retorice mi s-a facut foame si uite asa imi amintesc de prietena mea care spunea ceva de niste papanasi....chiar mi-e pofta de papanasi, nici nu-mi mai amintesc cand am mancat ultima oara. Dar pofta mea cred ca trebuie sa astepta pana maine, azi am alte planuri.

Sunt zile in care orice ai face lucruile merg prost sau altfel decat iti doresti, zile in care desi te straduiesti sa treci peste toate, sa-ti spui ca nimic si nimeni nu merita lacrimilie tale, zile in care te rogi sa treaca mai repede, in care ti-e tot mai greu sa te abtii sa nu faci o criza, zile in care nimeni nu parwe sa te inteleaga.....asa a fost si mai este pentru mine ziua de azi. Pana si netul imi este potrivnic, este a treia oara cand incerc sa scriu un mesaj .....

Azi o prietena mi-a spus ca sunt amuzanta! M-am bucurat pt ca macar aceasta latura am reusit sa o mai pastrez asa multa vreme dar m-a si surprins pt ca in ultima vreme nu le-am aratat decat o figura trista, disperata, abatuta de la care cu greu puteau obtine macar un zambet ingaduitor.

Ma mira cand persoane care nu m-au intalnit de ani de zile imi spun ca sunt neschimbata. Am impresia ca nu a mai ramas nimic din persoana care am fost candva, ca toate lacrimile, toata tristea, toate dezamagirile se vad, se simt...ca sunt chiar tangibile. Dar poate ca aceste persoane nu au privit decat la suprafata, nu le-a interesat prea mult....sau poate ca sunt un mare talent nedescoperit in arta actoriei, a disimularii. Ce-i drept nu prea imi plac oamenii tristi, oamenii care se plang mereu de sistem, de tara, de oameni, de societate sau gasesc ei ceva sau pe cineva pe care sa dea vina, oamenii care nu se pot bucura de nimic din ce este in jurul lor. Ma sperie gandul ca si eu incep sa devin o astfel de persoana, diferenta este poate ca eu dau vina doar pe mine, doar eu sunt raspunzatoare pentru ceea ce sunt azi, pt ceea ce voi deveni....
Vorbesc destul de rar despre problemele mele, cred ca ele exista pentru a fi rezolvate nu pentru a face subiect de discutie intre oameni, nu pt a-i negaji pe cei apropiati, nu pt a le aduce aminte celorlalti de propriile lor frustrari si dezamagiri. Acum am ajuns intr-un moment in care simt nevoia sa vorbesc despre tot ce simt, despre tot ce ma doare....dar nici acum nu pot spune tot.....poate din teama de a nu fi judecata....poate din nevoia de intimitate si securitate.....poate pt a nu deveni prea vulnerabila....poate pt ca nu am gasit acea persoana in fata careia sa simt nevoia sa ma destainui....nu stiu....

Am vrut un jurnal in care sa scriu atunci cand sunt la serviciu, cand sunt trista si dezamagita si vreau putina liniste sau pe cineva care sa ma "asculte" fara sa ma contrazica. Petrec mult timp intr-un loc in care nu imi place, alaturi de oamenii cu care nu am nimic in comun decat atributiile de serviciu si atunci simt nevoia sa scriu despre ceea ce simt si vin aici....ma ascund printre paginile hanului.....Azi as fi avut multe de scris...

Ziua de astazi a stat sub semnul "banilor". Mi se pare trist, frustrant si injositor atunci cand un prieten cu o situatie financiara buna iti spune ca ar trebui sa faci ceva, dar nu stie ce pt a avea si tu mai multi bani. Si mai trist este cand asta vine de la o persoana in fata careia ti-ai deschis sufletul de multe ori, de la o persoana care iti cunoaste zbuciumul si framantarile, de la un om bun, de la un om cu care ai discutat candva aspectul asta. Poate am devenit eu supersensibila si interpretez lucrurile diferit.....dar asta m-a durut azi. Curios cum oameni care vor sa te ajute, sa te sprijine, sa te sustina fie chiar si cu un sfat, cuvant, sfarsesc prin a te rani cel mai tare.

Clar, ziua de ieri a fost doar preludiul pentru o saptamana proasta, plina de multe dezmagiri si de multe lacrimi.
Mi-e frig, mi-e frig si din cauza gerului de afara dar si din cauza starii mele generale, parca un frison rece a pus stapanire pe tot corpul meu iar lacrimile se inghesiue la coltul ochilor gata sa se prelinga pe obraji, doar un efort de vointa le sta in cale. Dar acasa nimeni si nimic nu le va mai opri sa se prelinga si nici o mana nu se va mai intinde sa se stearga.

Nu-mi mai gasesc deloc locul in lumea asta, in viata asta, nimeni si nimic nu-mi mai poate aduce nici macar un zambet sau un moment de liniste, un strop de buna dispozitie, o unda de optimism, o umbra de visare.....

Mi-e din ce in ce mai greu, fiecare zi e un chin pt mine, as vrea sa nu mai vina dimineata niciodata, as vrea sa nu ma mai simt niciodata asa rau, as vrea macar putina liniste sufleteaca, as vrea macar intr-o noapte sa nu ma trezesc din somn coplesita de gandurile care nu-mi dau pace, as vrea sa nu ma mai tem de ce imi va aduce fiecare zi, as vrea sa fiu mai intelegatoare cu cei din jurul meu, as vrea sa fiu mai buna, as vrea sa pot aduce macar un zambet pe chipul prietenilor, as vrea sa nu mai simt ca traiesc degeaba, ca timpul trece si ca viata mea sta pe loc. Mi-e dor de mine, cea care am fost candva si ma urasc pe mine, cea care am devenit.....nu stiu sa traiesc cu mine, cea de acum.

Mi-as dori sa ma pot ridica in secunda asta de la birou si sa plec acasa fara sa-mi pese de consecinte....
Mi-as dori sa ajung acasa si sa zac in pat si nimeni sa nu ma intrebe nimic....
Mi-as dori sa plang pana epuizez toata ura si durerea din sufletul meu si apoi sa reiau lupta cu viata de la inceput....
Mi-as dori ca cineva sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca totul va fi bine....
Asa asternute pe ecran par atat de usor de realizat toate astea dar fiecare necesita asa multa energie care mie imi lipseste.

Noroc ca mai am inca prieteni buni care imi spun ce am devenit...este atat adevar in cuvintele astea:

"pe mine ce ma enerveaza cel mai tare e ca ITI faci tie rau si nu-ti mai pasa, nu mai reactionezi !

filmul ala nu e bun, toate hainele sunt oribile , mancarea aia nu e buna , aia e prea departe ....
aia nu da semne de viata ,aia abereaza, aia e proasta ....aia e snoaba,
aia nu-mi place, aia n-am rabdare ,cartea aia e naspa

nu mai critica
cam peste 50 % din raspunsurile tale incep cu NU
aceasta stare negativista este obositoare

vorbim asa ca fapt divers de oameni ...dar chiar sa critici tot ,tot

esti F exigenta !"

"te cred intr-o mare masura
dar cred c a a intrat si putina ura in sufletul tau .....si asta nu e bine
nu mai poti sa fii deschisa..sa lasi de la tine ,sa suferi "

Intr-o zi ii voi multumi persoanei care mi-a deschis ochii, care mi-a spus un mare adevar.
E minunat sa ai prieteni! Ei au facut tot ce au putut....sa vad ce pot face si eu!

E aproape ora 12 si nu am facut nimic la serviciu pe ziua de azi, am stat doar pe net si am citit despre tot felul de prostii, nimic interesant. Nu ma pot concentra la nimic, noroc ca este o zi mai linistita azi si parca si ceilalti au inteles ca se intampla ceva cu mine si sa ma lase sa vegetez. Am o gramada de treburi de rezolvat dar imi lipseste entuziazmul, enrgia si puterea de a face ceva.
Azi m-am trezit plangand, am vrut sa sun la serviciu si sa spun ca ma simt rau si nu pot ajunge azi dar pana la urma mi-am spus ca poate e mai bine sa ies din casa, ca poate frigul de afara imi mai dezmorteste simturile .....dar nu a fost asa. Oare va mai veni vreodata ziua in care sa nu ma mai simt asa rau? As vrea sa vobesc cu cineva dar in momentul asta nu am cu cine, la serviciu nu am prieteni, nu am nici un suflet apropiat, sunt doar eu si calculatorul....pe cei din jur ii vad ca prin ceata.
Dar trebuie sa ma mobilizez, trebuie sa fac ceva....

Azi am plans mult si acum ma doare capul cumplitsi am niste ochi de broasca! Norocul meu este ca am putini colegi si un monitor mare care ma tine departe de privirile indiscrete ale eventualilor curiosi.

Ma gandesc tot mai serios la ideea unui concediu desi nu prea e momentul potrivit pt asa ceva. Mi-e dor sa fac bagaje, sa vad locuri noi, sa cunosc oameni noi si interesanti. Mi-ar placea sa vad Parisul, am auzit multe si diferite pareri, unii au fost dezamagiti, altii entuziazmatii, unii l-au vizitat in ajunul sarbatorilor si atunci farmecul a sporit. Chiar as vrea sa vizitez acest oras, unii mi-au recomandat si localuri la care sa merg....
Mi-e dor de o vacanta in care sa colind orasele de dimineata pana seara, sa nu-mi mai simt picioarele de la atata mers pe jos, sa mananc la pranz intr-un local cochet, sa fac o gramada de fotografii pe care apoi sa le admir multa vreme, sa ma intorc acasa cu multe amintiti si cu promisiunea ca ma voi reintoarce candva sa revad acele locuri. Mi-e dor de albumul meu de fotografii pe care nu l-am mai rasfoit de multa vreme, poate ca diseara inainte de culcare asta voi face si apoi voi visa frumos, chiar am nevoie sa visez la ceva frumos, poate la stradutele inguste din Venetia, poate la magazinele cu bijuterii din Florenta, poate la strzile pline de catacombe din Roma, sau la magazinele din Milano, sau la veselia oamenilor din Barcelona, la eleganta Viena sau la plajele din Grecia......atatea locuri frumoase, atatea amintiri minunate si clipe pe care nu le voi uita niciodata. Frigul din ultimele zile m-a dus cu gandul doar la Varsovia unde am simtit pt prima oara cum este sa ti se lipeasca narile din cauza frigului si unde toti oamenii ne invitau la herbata? =ceai fierbinte....
Acum trebuie sa ma opresc din visare si ma-mi fac bagajul pentru o scurta calatorie catre casa unde poate ma va astepta un vin fierbinte cu multa scortisoara....ador scortisoara!
Si capul ma doare ....ma doare.......

O zi obositoare....multe discutii dar macar ma simt mai bine pt ca am spus tot ce am pe suflet, pt ca am clarificat unele lucruri, pt ca am inteles care sunt persoanele pe care ma pot baza, pt ca am inteles in sfarsit si unde gresesc eu, pt ca am inteles ce trebuie sa fac in continuare....va fi greu, stiu...
As vrea sa marchez intr-un fel ziua de azi, sa fac ceva deosebit

Azi nu m-am dus la serviciu, am simtit nevoia unei zile in care sa stau si sa plang, sa plang pana voi epuiza toate lacrimile, pt a ma putea elibera de toate gandurile negative pt a putea merge mai departe pt ca stiu ca asta trebuie sa fac oricat de greu mi-ar fi acum....
Trebuie sa fac ceva, sa schimb ceva in viata mea pt ca asa imi fac rau si mie si fac rau si celor din jurul meu. Cel mai greu imi este la serviciu pt ca nu ma mai pot concentra la nimic, pt ca am inceput sa fac unele greseli stupide, ca ma enerveaza toti si tot si pt ca imi este din ce in ce mai greu sa ma controlez. M-am gandit sa-mi iau concediu darnu cred ca m-ar ajuta cu nimic sa stau doar in casa si sa plec....unde sa plec?.....cu cine sa plec?
Ma simt tare singura dar pe de alta parte am obosit sa ma mai plang la prietene, sa spun de fiecare data aceleasi lucruri iar ele sa dea neputincioase din umeri sa-mi spuna ca ma inteleg.....Stiu ca e greu si pt ele sa ma vada ca sufar si sa nu ma poata ajuta....asa ca m-am decis sa tac, sa nu mai spun nimanui ce-i in sufletul meu....
Eu singura trebuie sa gasesc puterea de a merge mai departe, de a lupta mai departe chiar daca acum nu mai vad nici un motiv, nu mai am nici un scop.....

Un week-end ratat si doua zile nebune, nebune....cam asa s-ar prezenta pe scurt ultimele zile din viata mea.
E bine ca sunt ocupata la serviciu pt ca nu mai am timp sa ma gandesc la problemele mele, cred ca asta e secretul: sa fiu tot timpul ocupata asa ca am inceput sa ma invit pe la prietene si sa cheltuiesc bani...de ieri garderoba mea s-a mai imbogatit cu o pereche de pantaloni si cu una bucata fusta....
In week-end poate ajung si la ski, inca mai sunt unele necunoscute....nici nu stiu daca vreau sau nu sa merg....unii spun ca o gura de aer proaspat mi-ar face bine!!!

Mirona draga,eu zic sa faci tot ce poti si sa mergi la ski,sa iesi din cochilie macar si pentru o zi-doua si pentru Dumnezeu nu mai plangeee... caci habar n-ai cit de multa energie psihica consuma plansul si n-ai nevoie de asa risipa.Focalizeaza-te pe actiuni noi,mergi la niste cursuri de orice,cunoaste oameni noi,fa lucruri care sa te indeparteze de vechile rutine care invariabil te trimit la lacrimi.Posibil ca si cercul de prietene in care te invarti au acest efect asupra ta.Nu zic sa le abandonezi dar in general cauta compania numai acelora care te fac sa te simti bine si care lasa cercul deschis.Iar celor carora le pretuiesti sfatul si ajutorul intoarce-le si tu gestul frumos.Vei vedea ca te vei simti mai bine si n-o sa mai ajungi sa spui ca ...

Azi ma doare capul cumplit si chiar nu stiu de ce...nu m-am suparat, nu m-am enervat si nici macar nu am mai plans. O buna prietena m-a sfatuit sa incep sa sa iau medicamente ca nu mai sunt asa tanara....hi hi hi...eu sunt anti medicamente, poate si pentru ca in general nu prea am cunoscut durerea...fizica!!!

O sa merg la ski Michelle, acum punem la cale plecarea, sper sa fie zapada in Poiana Brasov pentru ca acolo mergem. Chiar as vrea sa schiez toata ziua, sa nu ma concentrez decat la cum sa ajung jos fara sa-mi rup vreun mebru sau alte parti importante ale corpului si seara poate o piscina si o sauna ca sa nu fac febra musculara. Ar fi frumos, deja ma relaxeaza doar gandul la astea toate. Si capul tot ma doare.....si eu tot ma incapatanez sa nu iau nici un medicament, de fapt nici nu prea as avea si la farmacie n-am chef sa merg.

O zi cumplita...la serviciu multe probleme, neintelegeri...e dificil de lucrat cu oamenii iar starea mea din ultima perioada nu ma ajuta deloc. Noroc ca mai este doar o zi, o zi in care sa-i mai suport, o zi in care sa ma controlez, sa ma prefac ca totul e ok in viata mea, o zi in care sa incerc sa ma concentrez asupra activitatii....

Se pare ca nici la ski nu voi mai ajunge, se pare ca eu atrag problemele si asupra celor din jurul meu, se pare ca in ultima vreme toti cei din jur se confrunta cu situatii noi pe care trebuie sa le rezolve. Asta e motivul pt care nu-mi place sa-mi mai fac planuri, planuri in care sunt implicate si alte persoane, planuri care nu depind doar de mine....

Si uite asa iar m-am poticnit, iar nu mai stiu ce decizii sa iau, iar nu mai stiu ce sa fac....si am obosit sa ma mai gandesc, am obosit ca in fiecare noapte sa ma gandesc la aceleasi lucruri la nesfarsit....Azi ma dor si genuchii, nu m-au mai durut de multa vreme....inca nu stiu de ce ma dor, desi am consultat o multime de medici, am facut investigatii si radiografii nimeni nu prea a stiut sa-mi dea un diagnostic.

De doua zile traiesc cu biscuiti si fructe si asta nu pt ca as fi la dieta ci pt ca pur si simplu nu pot sa mananc. Ma uit la ceas, e ora 15.20 si am ciugulit cativa biscuiti si nu mi-e foame desi ar trebui sa mananc ceva. Ieri am mancat o prajitura totusi dar nu mi-a placut, prea dulce...gretos de dulce.


...si dimineata incepuse bine, chiar m-am simtit bine cand m-am trezit dimineata ba chiar am dansat in timp ce ma imbracam, tot timpul ascult muzica dimineata...uneori cant. Fratelo spune ca sunt unica persoana care se rezeste dimineata si are chef de cantat....dar asta era candva...acum nu prea mai am chef....Mi-e dor de mine si de tot ce a fost!

Dupa multe gandiri si razgandiri, dupa mult timp de cugetare am decis intr-un acces de entuziazm sa merg totusi la ski. Asa ca iata-ma azi echipata cu bocanici, blugi, o geaca foarte portocalie si cea mai mica geanta de voiaj, de regula sunt "regina bagajelor"...nu-mi amintesc sa ma fi intrecut cineva pana acum....ba da, o singura prietena cand am fost in Grecia!!!

Asa ca acum nu mai am chef de nimic, astept doar sa se faca ora 17 si sa plec si pt ca asteptarea sa fie mai placuta am decis sa ascult ceva muzica, nu am mai ascultat muzica la birou de multa vreme. Iubesc muzica, iubesc dansul....sunt melodii pe care le ascult la nesfarsit si nu ma plictisesc niciodata. Imi pare rau ca eu nu am voce nici ca sa cant la dus, as fi putut totusi sa invat sa cant la un instrument, sa compensez cumva dar....oare la aproape 30 de ani mai am vreo sansa?!?! Mi-ar placea sa stiu sa cant la pian....Mi-am amintit de o poveste cu niste bunici si cu un nepotel care canta la pian. Candva, cand Bucurestiul era un fel de Paris mai mic, existau niste bunici care in fiecare duminica luau cina la restaurantul "Cina" si apoi revenau acasa unde dansau in timp ce nepotul canta la pian....si bunica era mereu eleganta. E o poveste reala, doar ca nu e a mea, mi-a povestit cineva.
Uneori e bine sa nu ai colegi de birou, poti sa faci ce vrei chiar sa dansezi...chiar am chef de dans, nu am mai dansat de la Revelion.

Asa sunt eu in ultimul timp: imprevizibila, trec de la o stare la alta (stiu cine se comporta asa!!!!), indecisa dar pana la urma pot spune ca nimeni nu se va plictisi alaturi de mine dar nici usor de suportat nu sunt, imi dau seama de asta!

Ieri mi-am cumparat o carte, de fapt am cumparat doua dar una o voi oferi unui viitor tatic, as fi vrut sa cumpar mai multe dar bugetul nu mi-a permis. Mi-as dori ca macar o data in viata sa intru intr-o librarie si sa imi cumpar toate cartile pe care as dori sa le citesc, intotdeauna mi-e greu sa ma decid la una singura. .....Nici nu-i de mirare ca oamenii nu mai citesc in tara asta, sunt mult prea scumpe cartile comparativ cu nivelul nostru de trai. Acum cartile au coperti mai frumos colorate, mai luciase, sunt imprimate pe hartie mai buna dar ce folos daca toate astea implica cheltuieli asa mari? Pana la urma cumperi o carte pentru ceea ce e in interior, pt ceea ce scrie nu pt cat de frumoase sunt copertile. Poate este singurul produs la care ambalajul nu are nici o importanta....Din acest motiv imi plac anticariatele, as putea petrece acolo multe ore fara sa ma plictisesc. Regret ca nu am si eu mai mult talent la scris. Ce ironie, exact la lucrurile care-mi plac cel mai mult nu ma pricep: muzica si literatura, macar la dans ma descurc f bine

A fost frumos la munte, am schiat si m-am simtit bine dar acum iata-ma inapoi la realitatea cruda. Unele lucruri nu se pot rezolva cu un simplu week-end la munte, de fapt nici o probleme nu se poate rezolva doar cu schiurile in picioare. Sunt si mai obosita pentru ca problemele si gandurile mele nu-mi dau pace noaptea, nu ma lasa sa dorm oricat de obosita as fi, ele nu dorm niciodata.
Azi nu am chef de nimic, as vrea sa pot sa opresc suvoiul gandurilor, as vrea sa nu mai trebuiasca sa ma prefac ca sunt un om normal. Pur si simplu m-am saturat de viata asta, de lumea asta in care eu nu-mi mai gasesc linistea. Oare merita cele cateva momente de liniste, de fericire toate greutatile, toate durerile, toata dezamagirea cu care le platesc?
Timpul trece, nu ma asteapta pe mine sa-mi revin, sa fac ceva constructiv, timpul trece si eu am sentimentul ca stau pe loc. Ce as fi pierdut daca as fi sarit peste anul trecut? Nimic, poate doar cateva momente frumoase dar nesemnificative la scarea unei vieti. Cu ce s-a schimbat viata mea fata de anul trecut pe vremea asta? Cu nimic!

Nu am mai scris de mult in jurnal pt ca am obosit pana si eu sa ma mai plang, sa spun de fiecare data aceleasi lucruri si nimic, absolut nimic sa nu se schimbe.......Ma deprima pur si simplu trecerea timpului si nu pt ca imbatranesc ci pt ca nu lasa nimic in urma lui, ca nimic nu se schimba in viata mea, ca oricat as incerca sa rezolv ceva, sa schimb ceva totul pare inutil, fara nici o finalitate.....au trecut 2 luni si din anul asta si iata-ma la acelasi birou, inconjurat de aceleasi persoane care nu-mi starnesc nici o simpatie, simtindu-ma si mai rau decat ieri dar probabil mult mai bine decat maine....

Si terapiile care sunt scrise in toate revistele si site-urile nu au nici un efect, absolut nici unul, te simti bine pe moment si apoi sentimentul de deprimare este si mai acut, si mai dureros, realitatea este si mai cruda.....
Iesi cat mai mult, gaseste-ti preocupari, nu sta in casa!!! OK, OK asta fac: merg la teatru, la film, la spectacole, uneori in cluburi,in oras, in vizite, imi cumpar multe, multe carti, citesc mult.....imi cumpar haine moderne (!!!!!), mi-am cumparat si o bicicleta pe care o folosesc cu spor in fiecare dimineata, am inceput sa mai studiez la engleza impreuna cu o prietena, am fost la schi, mi-am schimbat culoarea la par, am fost in vacanta.....Nu am incercat tot dar incerc si cu cat incerc mai mult cu atat pare ca eforturile sunt in zadar.....

Vreau sa plang si sa nu mai simt tot golul asta din sufletul meu, vreau ca macar intr-o dimineata sa ma trezesc din nou cu zambetul pe buze si sa-mi spun ca azi va fi bine, ca voi avea o zi frumoasa .....As vrea ca maine sa nu mai vin aici, sa nu mai trebuiasca sa muncesc, sa pot sa stau acasa macar o luna, sa nu ma mai gandesc la nimic....dar nu pot, nu pot pur si simpli...mereu suntem constransi (sau eu sunt constransa!) sa fac multe lucruri care nu-mi plac....

Tot mai multe persoane imi spun sa-mi dau demisia, sa ma linistesc si apoi sa caut in liniste un alt loc de munca, pt ca am auzit de mai multe ori acest sfat am decis sa cuget putin asupra lui....dar concluziile la care am ajuns nu-s in favoarea mea, nu-mi permit sa stau fara serviciu, nu-mi permit sa le spun alor mei sa ma intretina la aproape 30 de ani, mai ales ca stiu ca nu si-ar putea permite....Tot ce-mi ramane este sa strang din dinti si sa sper ca inca mai am suficienta putere pt a merge mai departe chiar daca simt ca sunt la limita......

Nu mai am chef de nimic si trebuie sa mai rezist aproape 2 ore, 2 ore din viata mea care trec in zadar, care nu lasa nimic in urma lor, inca 2 ore pierdute pe ziua de azi care se adauga la sutele, miile de ore ce trec in zadar, degeaba, inutil.....la ce bun viata asta traita doar pt ca trebuie ci nu pt ca simti? Traiesc instinctiv, fac totul mecanic si incerc sa-mi pun cat mai putine intrebari...ma trezesc in fiecare dimineata la 7 ( e o ora rezonabila), ma imbrac mai mult adormita in trening si ma urc pe bicicleta si in timp ce picioarele isi fac exercitiul mainile se lupta cu telecomanda sa gaseasca un program interesant la tv, dar la ora aia nu sunt decat stiri si telenovele, nici unel nu ma intereseaza, apoi urmeaza dusul, unul din cele mai relaxante momente ale zilei dar e scurt pt ca trebuie sa ajung la serviciu, ma imbrac cu primele haine pe care le vad cand deschid usa sifonierului, uneori imi ofer favoarea de a ma gandi la tinuta mea in timp ce-mi perii dintii, ii ascult pe carcotasi in timp ce-mi definitivez tinuta si apoi plec la serviciu......mai departe totul e absolut mecanic, incerc sa nu ma enervez prea mult, incerc sa-mi fac treaba cat mai bine, incerc sa ma fac ca nu aud anumite lucruri, ca nu am intereseaza unele atitudini, vorbe...uneori ma refugiez pe Han, alteori nici de Han nu prea am chef...

Sambata seara am sarbatorit-o pe o prietena, a implinit 30 de ani, ne cunoastem de la 14 ani, nu stiu cand si unde au trecut toti anii astia, ea e casatorita, are un copil si urmatorul vine cat de curand, in 2 saptamani...nu era deloc impresionata de aniversarea unei sume rotunde!!! A fost plictiseala: aceleasi persoane, aceleasi discutii, acelasi fum inecacios, aceleasi salate (la ora aia nu ne permitem altceva sic!) si inca o aniversare, nu mi-a placut si nici nu m-am simtit bine desi m-am straduit!!!

Aseara mi-am indreptat parul pt ca o prietena si-a achizitionat o placa noua si trebuia incercata! Oricum azi la birou nu a sesizat nimeni, nu ca m-ar interesa parerea lor dar nu-s obijnuita cu oameni asa indiferenti......nici cand m-am vopsit nu a observat nimeni decat dupa cateva zile!!!

Doamne cum ma regasesc in cuvintele tale! Ce altceva as mai putea spune?
Da, poate alt loc de munca e raspunsul, si la mine, si la tine. Citindu-te pe tine acum imi dau seama ca monotonia serviciului e una din cauzele principale ale depresiei. Cum zice Carmelita: "Strangem din dinti si mergem mai departe", candva cumva trebuie sa apara si solutia.

Mirona, draga mea, este primul jurnal de la han pe care il citesc cap coada. M-ai prins, na!

Dupa parerea mea aveti prea mult timp la dispozitie si prea putine lucruri la care sa va ginditi... poate ar trebui sa efortati mai mult la serviciu si sa va gasiti un hobby pentru timpul liber no offence, as zice ca nu mai puteti de bine...

e cel mai simplu sa judeci. e usor sa fi sarcastic. e mai greu sa intelegi. poate ca e prea sensibila, dar sigur are nevoie de cineva sa o inteleaga. ce zodie esti ? nu cred ca pentru tine viata curge asa de simplu. esti fiinta umana si tu ?

Hei, nu va certati in jurnalul meu! Cand am hotarat sa deschid jurnalul asta am fost constienta ca voi primi si incurajari si dezaprobari si critici, uneori poate sunt binevenite, poate ne trezesc la realitate.....Stiu ca pt fiecare, problemele lui sunt cele mai importante si prin prisma asta probeleme celor din jur par copilarii sau mofturi.....

Multumesc tuturor celor care s-au gandit la mine, care mi-au trimis martisoare, imbratisari si ganduri bune...revin cu amanunte mai tarziu

O zi cumplita! Iar si iar.....
Dimineata am vrut sa telefonez si sa anunt ca nu vin la serviciu dar m-am razgandit, m-am gandit ca nu pot fugi de realitate de cate ori mi-e greu, m-am gandit ca poate vor veni zile si mai grele in care voi avea nevoie de liniste si atunci m-am mobilizat, m-am imbracat cu primele haine si ca de obicei total nepotrivit cu ce-i afara si iata-ma din nou aici, la acelasi birou straduindu-ma sa ma concentrez.....si rugandu-ma sa-mi treaca durerea de cap dar nu trece, nu! pt ca de mult nu se mai intampla ceea ce as dori eu sa se intample....
Cineva spunea ca traiesc totul la intensitate maxima, asa este, sunt o persoana f extrovertita (nici nu stiu daca are termen de comparatie!!!), uneori mi-e asa dor de mine si de veselia mea de alta data...mi-e atat de dor.

Uite ca am si confirmarea ca problemele mele sunt serioase, asta in situatia in care se mai indoieste cineva!!! (glumesc!!!)
Aseara am fost cu o prietena la medic, la un psiholog din asta ca tot a devenit o moda si la noi. Si dupa ce stau cateva ore in asteptare la coada deoarece programarile nu au nici o importanta, se intra in ordinea sosirii, dupa ce era sa fiu batuta pt ca am reusit sa ma apropii de usa cabinetului mai mult de 1m si le era teama ca dau buzna am ajuns in fata psihoterapeutului sau cum s-a numi. Foarte amabila si zambareata doamna dar nu stiu de ce am avut impresia ca ei i-a facut mai multa placere sa vorbeasca cu mine decat mie cu ea. Dupa ce mi-a spus ce memorie buna are, cum petrecea in fiecare sambatain clasa a 12-a si cu toate astea a luat media 9.66 la bac si a intrat printre primii la facultate, cum si-a luat primariatul la 34 de ani fiind cea mai tanara si cum s-a casatorit la 20 de ani si cum ca are o fica care imi semana mi-a prescris o reteta cu antidepresive. Din fericire traiesc in sec 21 si am acces la informatii asa ca am butonat netul pana am gasit prospectele la respectivele medicamente si m-am speriat. Am rupt reteta desi era compensata, asta ca sa fiu sigura ca intr-un exces de zel pt situatia mea nu ma gandesc sa ma opresc totusi la o farmacie.
Oricum a fost interesanta vizita la specialistul asta! Inca o experienta la catastiful vietii!!!
Acum insa se naste intrebarea: daca chiar am nevoie de medicamentele alea? Dar nu vreau sa ma gandesc acum la asta!


Si acum raspund cititorilor:
- nu am rasfoit albumul cu fotografii, nu stiu de ce. O prietena imi spunea ca ei nu-i place sa se uite pe fotografiile mai vechi, o intristeaza, pe mine ma impulsioneaza, ma gandesc ca daca candva am fost fericita si vesela si zambareata si multumita de mine si de viata mea poate ca voi mai fi si in viitor.
-Felina ti-am citit jurnalele si stiu ca ne asemanam f mult, chiar daca nu ne cunastem personal vreau sa-ti spun ca-mi esti tare draga si-mi pare tare rau ca suferi asa mult
- sper ca in curand sa povestesc si lucruri mai vesele si mai frumoase....

Iar ma doare capul, normal pt ca iar plang.....iar nu ma simt bine si iar simt ca nu pot face nimic ca sa depasesc starea asta. Si stiu ca incerc, in fiecare zi incerc, incerc sa gandesc pozitiv, sa sper ca ziua de azi va fi mai buna ca cea de ieri, incerc sa-mi imaginez ca azi se vor intampla lucruri frumoase, ca eu voi zambi, ca viata e frumoasa......poate nu incerc suficient, poate ma complac in statutul de victima......Stiu ca sunt multi oameni necajiti, suferinzi, sunt multi oameni care sufera, care se chinuie, care plang in fiecare zi, care nu au ce manca......dar oare asta e suficient sa ma faca pe mine sa zambesc azi? Stiu ca sunt mult mai norocoasa decat jumatate din populatia globului dar trebuie sa ma multumesc cu asta si sa nu imi doresc mai mult si mai mult......Oare este vina mea ca traiesc intr-o societate intr-o permanenta schimbare, intr-o permanenta modificare a valorilor, intr-o societate in care se asteapta tot mai mult de la membrii ei?

Mi-as dori tare mult sa-mi gasesc un refugiu, un gand, o idee, o credinta cu care sa ma alin, in care sa ma refugiez si care sa-mi dea puterea sa merg mai departe, sa sper, sa visez din nou. Am inceput sa citesc Biblia, aproape ca am terminat-o, pt ca am incercat sa ma apropii mai mult de Dumnezeu si cum altfel decat prin Cuvantul lui? Mi-am clarificat multe lucruri, am inteles o parte din misterul acestei lumi dar tot nu cred ca doar credinta singura te poate ajuta, nu poti sa faci doar greseli si sa crezi in Dumnezeu....Eu sunt o persoana pragmatica si f logica, mi-e greu sa accept lucrurile care nu au nici o logica, lucruri pe care nu le inteleg...cred in Dumnezeu dar cred intr-un fel anume, cred ca relatia fiecaruia cu Dumnezeu e una speciala si nu poate fi descrisa in cuvinte....

Ma doare capul cumplit....ignor durerea si incerc sa ma gandesc la ceva frumos....incerc sa-mi amintesc de ultimul lucru frumos din viata mea...dar e greu, e f greu pt ca nu-mi vine nimic in minte desi ar fi putut fi f multe momente frumoase. Mi-am amintit de o intamplare de care am ras mult cu prietenii mei......Prientena mea (inca mai exista oameni minunati pe lumea asta!!!) mi-a organizat o petrecere surpriza anul trecut de ziua mea, a fost o petrece cu prietenii apropiati dar cu tort, sampanie si dans! Regret ca nu m-am putut bucura din tot sufletul de acel moment, pur si simplu nu m-am putut bucura la maxim.....Am facut fotografii care au iesit oribile, asta pt ca erau facute in cele mai traznite pozitii, instantanee cica!!! Cand am vazut pozele acasa pe cd, m-am speriat dar m-am speriat atat de tare incat am aruncat cd-ul la gunoi.......Peste cateva zile apare la mine la usa vecina de la 6 cu cd-ul meu in mana, il gasise fica ei pe la etajul 3, l-a adus acasa, s-au uitat la fotografii si mi l-au inapoiat crezand ca l-am pierdut. Acum il pastrez...poate ca asa trebuie!!!

Maine e vineri, deja ma simt mai bine stiind ca se apropie week-end-ul......poate merg la bal, nu am fost niciodata la un bal, probabil ca ma voi simti ca Cenusareasa printre atata lume buna...noroc ca am prieteni, prieteni care la randul lor au alti prieteni care la randul lor au cunostinte...lantul slabiciunilor inca functioneaza. Dar si aici intervine o problema: cu ce ma imbrac??? obligatoriu rochie lunga...ha! eu nu am purtat niciodata rochii lungi, cel mult si asta in ultima vreme trei sferturi....
am constatat ca nici prietenele mele nu le agreaza....uneori chiar e greu sa fi femeie!!!!

Inca un sfarsit de saptamana...un sfarsit de saptamana amar....
Iar ma simt rau, e un rau care-mi cuprinde toata fiinta, tot sufletul, un rau care nu ma lasa sa ma bucur deloc de ceea ce este in jurul meu, un rau care nu ma ami lasa sa visez, care-mi splbera sperantele si-mi alunga linistea. Ma simt de parca as fi un spectator la propria viata....nu-mi vine nici mie sa cred ce mi se intampla, nu-mi vine sa cred ce am devenit.....ma simt ca fiind teleghidata......

Asta am primit acum pe mail.....chiar nu ma stiu ce sa spun

"si eu astept cu nerbdare sa treaca timpul , mai ales ca N a avut
o altercatie cu un dobitoc , era cu Cristi se intorceau de la scoala
si a trecut unul cu viteza si i-a stropit de sus pina jos , N i-a
facut semn sa incetineasca ca stropeste lumea iar el s-a dat jos
din masina si i-a tras un pumn in gura , Cristi s-a speriat si uite
asa ...apoi N s-a dus la Politie si acum e la medicul legist ...
numai belele ...asta-i societatea in care traim, te stropeste si apoi
te i-a la bataie , despre scuze nu a auzit ....m-am saturat ...."

Buna, mirona!
Bine ai venit pe HA.
Vreau sa-ti daruiesc ceva... sper sa-ti placa.

Inca un inceput de saptamana, nu-mi place ziua de luni dar cui ii place? Azi mi-e somn, ma simt f obosita si vremea de afara nu ma ajuta deloc...si iar nu am chef de nimic....poate ca ar trebui sa-mi iau totusi concediu....
A trecut asa de repede week-end-ul si a lasat in urma un bal ratat.....am fost dezamagita de faptul ca rpmanii nu mai stiu sa aprecieze evenimentele de calitate, manifestarile culturale mai sofisticate sau sa fie de vina saracia in care se scalda majoritatea? Poate ca ne-am saturat de atata baluri, e al 3-lea in ultimele 2-3 luni daca imi amintesc bine. Mi-a parut rau pt organizatori, chiar s-au straduit, sala arata minunat, serviciile au fost de calitate.....ma bucur ca nu am fost in pielea lor! Si totusi ce a determinat esecul acestei manifestari? Macar a fost un prilej pt noi, cei mai putini norocosi sa ne simtim macar o seara, macar pt o noapte in pielea celor cu bani, sa stam la mesele pregatite special pt ei, sa ne infruptam din preparatele pregatite special pe ei, sa dansam pe muzica menita sa le incante lor auzul......dar nu am licitat pt obiectele soace la licitatie pt ei (sac!!!). Penibil momentul licitatiei.....
A fost o experienta si in final una placuta......


Multumesc pt flori, au fost binevenite intr-o zi ca asta!

Sunt nervoasa, obosita si nici nu ma simt prea bine.....m-am certat cu o prietena....m-am certat e un fel de a spune, doar am facut schimb de mail-uri....Recunosc ca uneori imi pierd controlul si sunt f irascibila dar acum chiar nu-mi pare rau, simt ca am avut dreptate, simt ca am spus ceea ce trebuia. Uneori imi spun ca nu e bine sa spun intotdeauna ce gandesc dar asa sunt eu, nici asta cu "asa sunt eu" nu-mi scuza comportamentul......
Of, uneori ma intreb cum ma mai suporta cei din jurul meu, imi dau seama ca de multe ori depasesc limita.....poate pt ca am prea multe pretentii de la mine si incerc sa fiu corect, sa ma port corect si astept acelasi lucru si de la cei din jurul meu, trebuie sa incetez sa-i mai analizez pe cei din jur prin prizma asteptarilor mele.
Am obosit sa incerc sa ma inteleg pe mine si pe cei din jur.....

Femeile trecute de 30 de ani

de Andy Rooney, CBS

Pe masura ce inaintez in varsta, apreciez cel mai mult femeile trecute de 30 de ani.
O femeie trecuta de 30 de ani nu te va trezi niciodata la miezul noptii sa te intrebe
la ce te gandesti. Ei nu-i pasa la ce te gandesti.
Daca o femeie trecuta de 30 nu vrea sa urmareasca un meci, nu sta prin
preajma miorlaindu-se. Face ceva ce chiar isi doreste sa faca. Si de
obicei e vorba de ceva mult mai interesant.
O femeie trecuta de 30 se cunoaste suficient pe ea insasi ca sa fie
sigura de cine este, ce este, ce vrea si de la cine. Sunt putine femei trecute de
30 carora le pasa de ce-ai putea gandi despre ele sau despre ce fac.
Femeile trecute de 30 au o mare demnitate. Rareori se apuca sa tipe la
tine la opera sau in mijlocul unui restaurant foarte scump.
Desigur, daca o meriti, nu ezita sa traga in tine.
Femeile trecute de 30 de ani sunt generoase cu laudele, deseori nemeritate.
Ele stiu cum e sa nu fii apreciat.
O femeie peste 30 are incredere sa te prezinte prietenelor ei. Una mai tanara cuplata cu un
barbat isi ignora deseori chiar si cele mai bune prietene pentru ca nu are incredere sa le aduca
in preajma lui. Celor peste 30 nu le prea pasa daca esti atras de prietenele ei pentru ca stie
ca ele nu o vor trada.
Femeile devin medium pe masura ce imbatranesc. Niciodata nu trebuie
sa-ti martusisesti pacatele unei femei peste 30. Ele stiu intotdeauna.
O femeie trecuta de 30 arata bine purtand un ruj rosu stralucitor.
Asta nu e valabila si pentru una mai tanara.
O data ce a trecut de un rid sau doua, o femeie peste 30 este de departe mai sexy
decat omoloaga sa mai tanara.
Femeile de peste 30 de ani sunt deschise si oneste. Ele iti vor spune imediat daca
esti un ticalos sau te porti ca un ticalos. Niciodata nu trebuie sa te intrebi cam pe unde
te situezi in relatia cu ele.
Da, pretuim femeile trecute de 30 de ani pentru o multime de motive.
Din pacate, nu e reciproc. Pentru fiecare femeie uluitoare, inteligenta si fierbinte,
trecuta de 30 de ani, exista o relicva cu chelie si burta in
pantaloni galbeni facandu-se de ras alaturi de o chelnerita in varsta
de 22 de ani.
Doamnelor, imi cer scuze. Iar pt toti barbatii care au spus "de ce sa
cumperi vaca cand poti avea laptele gratis" pt a-si justifica burlacia
un update la zi: astazi 80% din femei sunt impotriva casatoriei. De ce? Au
realizat ca nu merita sa cumpere tot porcul pt un carnat mic."

foarte corect!

E a treia zi de cand plang, de cand nu mai gasesc nimic placut in viata, de cand ma intreb de ce atata suferinta...Pur si simplu nu pot sa-mi revin, nu pot sa sper la un maine mai bun. De ce maine va fi mai bine decat azi?
Azi m-a chemat colegul meu care-mi este si sef (nu-mi place formularea asta cu seful) in birou sa-mi spuna ca in ultima vreme sunt foarte agitata si ca asta imi faca rau in primul rand mie, mi-a sugerat sa-mi iau concediu, o saptamana, doua cat consider ca am nevoie sa-mi rezolv problemele. Este un om deosebit, este mare lucru sa observi oamenii din jur (in cazul meu nici nu era dificil!!!) si sa te opresti macar un minut sa te gandesti la ei si la problemele lor. Uneori am impresia ca nu merit atata intelgere din partea celor din jur, ma gandesc ca asta ma indatoreaza, ca trebuie sa fiu si eu mai buna, mai intelegatoare, sa ma opresec mai mult asupra problemelor celor din jur, sa le spun mai des ceea ce simt pt ei....sau poate ( ca sa nu fiu modesta ca doar modestia e apanajul prostiei!!! ) acum culeg roadele, poate ca vremea buna am oferit si eu ceva din toate astea....

Trecand peste aceste nelamuriri ramane evident faptul ca am devenit exact genul de persoana si colega pe care-l urasc cel mai mult: nervoasa, irascibila, ciufuta, nervoasa, vesnic nemultumita, incruntata si epitetele pot continua....(accept sugestii!!!). Si ce fac eu ca sa schimb toate astea, ca sa redevin persoana care am fost? Pai imi pun intrebari existentiale al caror raspuns nu-l gasesc...

Bun, imi iau o saptamana sau doua concediu si ce fac cu tot timpul ala liber? Vremea de afara nu prea imi permite sa ma plimb si nici nu prea as avea bani de vreo iesire din peisaj, rude care sa ma invite in vizita pt ochii mei frumosi si bunadispozitie ce o revars in jur nu am, prieteni plecati prin alte colturi ale lumii nu am pt ca noi tinem asa mult unii la altii ca nu ne-am putut despartii Si totusi trebuie sa fac daca voi avea liber, de fiecare data cand mi-am luat concediul a fost cu un scop nu ca sa ma redescopar.....Daca ar nu ar mai ninge sau ploua poate as iesi la alergat, bicicleta am epuizat-o deja, am dus-o o data la reparat si acum a trecut si perioada de garantie, cartile preferate le-am citit si recitit de cel putin 3 ori, la capitolul filme cred ca sunt la zi, ar mai fi ultimele premiate la Oscar dar nu ma atrage nici unul....

Ma doare capul, ma doare tot mai des capul in ultima vreme....si cand ma gandesc ca inainte nici nu stiam ce-i aia durere de cap. Sa dau si eu vina pe vremea de afara? sau mai bine pe problemele mele sau pe neuronii care topaie? Dar ce importanta are cauza, efectul tot ramane.....!?!?

Si iar nu am chef de nimic, si iar nu ma pot concentra la nimic, si colega asta vorbeste continuuuuuuuuuuuuuu....fiecare cu problema ei, suntem o tara plina de oameni cu probleme!! Eu macar incerc sa ma tratez, joi merg iar la medic si de luni imi iau concediu. Nu stiu ce voi face in concediu in luna martie dar sper sa ma descurc, ma bazez pe varianta " suna un prieten".
Sunt obosita, obosita de viata, mult prea obosita sa traiesc......

Lacrimi si furere, asa s-ar putea defini ziua de azi pt mine....deja plang si nu mai gasesc nici o consolare, am impresia ca incet dar sigur dispar toate lucrurile bune si frumoase din viata mea. Stiu ca nu am dreptul sa ma supar dar nu pot sa nu spun ca ma doare cumplit vestea primita. Ar trebui sa ma bucur pt prietena mea si incerc sa o fac dar in acelasi timp stiu ca va fi f greu pt mine, probabil ca si pt ea. Se muta la Brasov si eu am asa multa nevoie de ea! E vina mea ca m-am atasat mult de ea, ca eram obijnuita sa vorbim zilnic, ca era omul caruia ii spuneam multe din secretele mele, ca de multe ori a fost un sprijin real pt mine....plang.....si deja ii simt lipsa.
Stiu ca si ei ii este greu, ca eu mai am si alte prietene in afara ei aici dar ca ea nu il are decat pe sotul ei si pe bebelus acolo, dar are suficient, are tot ce si-a dorit mai mult pe lumea asta. De ce nu pot zambi pt ea? Pentru ca doza de egoism a fiecaruia face sa ne gandim intai la noi si apoi la cei de langa noi, pt ca e greu sa te desparti de un om drag si pt ca eu am urat intotdeauna despartirile.
Nu pot sa nu ma intreb de ce tocmai ea trebuie sa se mute? de ce nu oricare alta prietena?

Nu trebuie sa fac o tragedie din asta, e doar cursul firesc al vietii......doar in viata mea nu se schimba nimic...
si iar plang.....si iar am primit o palma de la viata....
nu vreau sa mai plang....
de ce a trebuit sa ma atasez chiar de ea?

Ai citit ceva de Panait Istrati?

nu, nu cred.....
sau nu-mi amintesc acum.....

Promit ca voi merge cat de curand la un anticariat.....poate chiar azi....cine stie....

Acum ma doare capul dar ma simt ceva mai bine sufleteste. Mi-am amintit ca am citit candva ceva despre usile pe care le inchide si deschide Dumnezeu. Poate ca asa trebuie sa fie, sa pierd un prieten ca sa castig altceva......
Atunci de ce ma doare asa rau?
Incerc sa nu mai plang.....

Daca te doare, plangi, de ce sa nu plangi. E normal si firesc sa te doara despartirile. Plangi tot si apoi va fi mai bine.

Iata-ma si in concediu care nu a debutat deloc bine...
Mi-e dor de ceva frumos, mi-e dor sa visez, sa sper, sa zambesc dar nu stiu daca se vor mai intampla vreodata toate astea...

Vineri la 4.04 a nascut o prietena un baietel frumos si scump si dulce si cumintel pana acum, asa ca toata dimineata am petrecut-o la telefon afland detalii si amanunte mai ales ca nu trebuia sa nasca chiar acum dar s-a simtit f rau si a mers la spital ca nu mai putea respira si tusea ingrozitor si asta a grabit evenimentul. Surpriza a aparut sambata dupa-amiaza cand am vrut sa mergem in vizita si am aflat ca pe ea o multa la alt spital de infectioase pt ca are rujeola iar bebele ramane singur la Municipal. Bine, bine dar acum exista riscul ca si bebele sa iba rujeola pt ca deja alaptase o data. Si uite asa sambata dupa-amiaza am alergat la toate farmaciile din oras dupa un vaccin sau ce era acel medicament. Mi se pare inadmisibil ca in secolul 21 si cu un picior in lumea moderna sa nu gasesti un medicament care si asa este scump. Dupa alergaturi pe la zeci de farmacii si telefoane pe la toate cunostintele am aflat nr de telefon de la Farmacia Academiei si mare ne-a fost mirarea sa ne spuna ca au vaccinul. Dar era deja ora inchiderii asa ca am rugat sa ne astepte ca ajungem imediat. F ambili cei de la farmacie....
Inarmati cu medicamentul a trebuit acum sa trecem de paznicii spitalelor care nu au voie sa lase pe nimeni in spital chiar daca este o urgenta. Cu destula usurinta am spart zidul de netrecut al paznicilor si am ajuns la bebe.
Duminica tatal s-a vazut nevoit sa-si ia copilul acasa deoarece cei de la spital nu aveau unde sa-l tina si nici cine sa iaba grija de el. Si uite asa, la numai o zi de la nastere tatal a trebuit sa semneze pe propria raspundere ca ia copilul acasa desi nu solicitase el asa ceva dar cei de la spital trebuiau sa scape de orice raspundere. Noroc ca ei locuiesc cu parintii si are cine sa-i ajute in conditiile in care mai exista un copil de 2 ani acasa.

Duminica am fost si la prietena mea la spital si acum ma rog sa nu fi luat si eu virusul rujeolei. Deja tatal nu-mi mai da voie sa vad copii iar o alta prietena nu vrea sa ne mai intalnim pt ca e insarcinata si nu vrea sa riste.

Si toate astea intr-o tara civilizata, cu un sistem sanitar "bine" pus la punct.