io cre ca deaia nusi pun userii pozele la avatar
ca sa nu li se citeasca in ochi inteligenta
nu de alta da dak sar vedea cat ie de inteligent cate un person ar fi mai liniste p acilisea
nu sar mai zgandari uni pa alti ca sa sa afle aichiuu

bine sâr-ule

Poate cel ce priveste nu percepe sau nu intelege.
Poti fi oare inteligent si arata 'tamp' in acelasi timp?
E unii parsavi...

Excelenta intrebare!

Cred ca trebuie sa fii foarte inteligent pentru a ajunge la performanta asta.

Inteligenta nu este conditionata de aspectul fizic. Exista foarte multe exemple de oameni super inteligenti care nu au un aspect fizic deosebit, iar unii dintre ei sunt chiar urati, daca este sa-i comparam cu indivizii cu un aspect fizic normal sau deosebit. Este posibil ca aspectul fixic sa-i ajute pe unii indivizi dotati d.p.d.v. fizic in cadrul societatii in care traiesc. Sa nu uitam ca exista asa numita "conspiratie" a celor slabi si mai putin dotati fizic, dar extrem de inteligenti, conspiratie menita sa le asigure celor mai putin inzestrati fizic controlul asupra celor frumosi dar mai putin dotati intelectual.

Nu stiu in ce masura ne afecteaza inteligenta, dar e o presupunere plauzibila.
Se zice ca aspectul fetei, de exemplu, este in stransa legatura cu personalitatea. Chiar zilele trecute, am primit printr-o scrisoare o intrebare: cum arat? Destinatara imi e prietena de ceva vreme, dar nu m-a vazut niciodata. In schimb ma cunoaste chiar prea bine. Cu o seara inainte sa imi scrie scrisoarea, se pare ca m-a visat si vroia sa stie daca descrierea din visul ei se apropia cat de cat de realitate.

Si surprinzator...it did.

De altfel, imi amintesc cum in urma cu ceva ani am gasit una din cartile mamei de psihologie care, desi personal nu mi s-a parut nu-stiu cat de interesanta, avea o sectiune de caracterizare a oamenilor dupa aspectul fetei: forma ochilor, a gurii, marimea urechilor, a nasului etc.

Ceea ce e trist...ar fi trist sa poti fi descris de infatisarea ta. Dar este plauzibil.

Elayla!



cred că mai degrabă e invers, inteligenţa cauzează o anumită înfăţişare, nu fizicul cauzează inteligenţa, pentru că înfăţişarea, frumoasă sau urâtă cum ar fi, reflectă o atitudine şi o stare de spirit, iar un spirit măreţ va străluci ca un diamant în noroi...

Erwin, de cele mai multe ori asa este (inteligenta redusa este semnalizata prin aspect din cauza ca persona in cauza nu stie cum sa isi ajusteze infatisarea, are atitudine nepotrivita, etc). Numai ca sint o gramada de probleme genetice sau hormonale care cauzeaza in acelasi timp intelect redus cat si caracteristici fiziologice, de aspect, pe care noi le identificam de obicei cu ideea de "retardat", "oligofren". Identificare care cel mai des este corecta.

Exista o corelatie intre integritatea, normalitatea, fizica si cea la nivel cerebral: psihica, nivel de inteligenta.

Intelectul însuşi este deopotrivă cognitiv, volitiv şi afectiv în sensul că el cuprinde trei dimensiuni care se referă respectiv la: „Conştiinţa” (Chit), „Fiinţa (Sat) şi „Beatitudinea” (Ananda) Principiului (Atma).
În fiecare fel de creatură, umană, animală, vegetală sau minerală, forma exprimă Chit; materia, Sat; şi extensia sau creşterea, Ananda. Aceste dimensiuni (Sat, Chit, Ananda) operează întotdeauna împreună şi nu pot fi despărţite: forma care distinge o floare de alta manifesta elementul „Cunoaştere”, Chit, exprimă elementul „Bucurie”, Ananda, de aici provine frumuseţea florii. În cazul fiinţelor conştiente, aplicaţia psihologică a ternarului Sat-Chit-Ananda este în mod evident suprapusă peste aspectul fizico-vegetativ.

Inteligenţa operează înţelegerea lui Dumnezeu, a lumii, a omului; subiectul cunoscător este în întregime determinat de obiectul cunoscut sau de cunoscut; Dumnezeu apare a priori în relaţie de transcendenţă.
Voinţa la rându-i operează, spiritual vorbind, mişcarea către Dumnezeu, şi deci deasupra întregii concentrări contemplative, pe baza condiţiilor necesare, desigur; aici, este subiectul care predomină, şi asta rezultă şi mai mult din faptul că, din necesitate, Dumnezeu este în practică vizat dpdv al imanenţei.
În cel de-al treilea domeniu, sufletul, omul este redus nici la obiectul cunoscut nici la subiectul care realizează asta; deoarece acesta este planul confruntării dintre om şi Dumnezeu; este în consecinţă planul devoţiunii şi credinţei, şi al divinului uman – sau al umanului divin – dialog între persoană şi Creatorul ei.
În cunoaştere, subiectul dispare în faţa obiectului: dacă ultimul este pozitiv, el absoarbe subiectul în timp ce-l face să dispară, dar dacă obiectul este negativ, extincţia subiectului semnifică simplu exactitatea percepţiei. În concentrarea pentru realizare şi cea contemplativă, pe de-o parte, care este dependentă de voinţă dpdv al operaţiei imediate, subiectul uman este absorbit unitiv de către Subiectul Divin, şi asta implică atunci, în acel moment, o extincţie dpdv al ultimului.


Înălţimea evocă inteligenţă, lărgimea sentiment, şi adâncimea voinţă.

- Inteligenţa tinde către în sus, către esenţial şi către transcendent.
- Sentimentul, la rându-i, este noi înşine în totalitatea noastră existenţială, hic et nunc, şi asta se exprimă prin lărgime, cu o diferenţă calitativă între dreapta şi stânga; cu alte cuvinte, sentimentul, în sensul complet şi profund al cuvântului arătat aici, reprezintă persoana umană şi alegerea destinului pe care o poate face.
- Voinţa se mişcă către înainte la fel ca paşii noştri când mergem; se avântă în viitor aşa cum paşii noştri se avântă în spaţiul dinaintea noastră, dacă nu se retrage prin opunerea propriei vocaţii eschatologice şi spirituale; în ambele cazuri, există o referinţă la dimensiunea adâncimii.


Un om cu adevărat inteligent, adică care tinde către transcendent este înalt şi subţire..
Un om în care predomină sentimentul (are „suflet mare” ) are un aspect de formă mai plinuţă..
Un om în care predomină voinţa, este mai scund..

Corpul masculin este geometric, el indică o victorie a Spiritului asupra haosului - corpul masculin este ca un semn magic care ar subjuga forţele oarbe ale Universului
Corpul feminin este muzical, el apare ca o eliberare a formei prin Esenţă - corpul feminin este ca o muzică celestă care ar da înapoi materiei căzute, transparenţa sa paradisiacă

Materia pe care o ştim, cu tot ceea ce cuprinde, este derivată dintr-o protomaterie plastică supra-senzorială; în această protomaterie fiinţa terestră primordială este reflectată şi „încarnată”; în hinduism acest adevăr este afirmat în mitul sacrificiului lui Puruşa.
Datorită tendinţei de segmentare inerentă în această protomaterie, imaginea divină a fost spartă şi diversificată; dar creaturile erau încă, nu indivizi care s-au rupt unul pe altul în bucăţi, ci stări contemplative derivate din modele angelice şi, prin acest modele, din Numele divine.
În acest sens se poate spune că în Paradis, oile trăiau alături de lei; dar în asemenea caz doar prototipuri „hermafrodite” – ale formei sferice supra-senzoriale – sunt în cauză, posibilităţile divine „provenind” din calităţile „clemenţei” şi ale „rigorii”, ale „frumuseţii” şi ale „tăriei”, ale „înţelepciunii” şi ale „bucuriei”.
În acest hyle protomaterial a avut loc crearea speciilor şi a omului, o creaţie semămând cu „cristalizarea subită a unei soluţii chimice supra-saturate”. După „crearea Evei” – bipolarizarea „androginului” primordial – s-a întâmplat „căderea” adică „exteriorizarea” cuplului uman, care a adus după sine – deoarece în subtila şi luminoasa protomaterie, totul era legat împreună şi ca unu – exteriorizarea sau „materializarea” tuturor celorlalte creaturi, deci de asemenea a „cristalizării” lor în materia sensibilă, grea, opacă şi mortală.
Fiinţa umană, omul este geometrie şi muzică, a spiritului şi sufletului, a virilităţii şi feminităţii: prin geometrie, el aduce înapoi ordinea în haosul existenţei, adică redă substanţei oarbe o semnificaţie ontologică şi deci stabileşte un punct de referinţă între Pământ şi Cer, un „indicator” care arată către Dumnezeu; prin muzică el aduce înapoi segmentarea formei către viaţa unitivă, reducând forma, care este o moarte, la Esenţă, cel puţin simbolic şi virtual, astfel încât ea vibrează cu o bucurie care este în acelaşi timp o nostalgie pentru Infinit.

''Înălţimea evocă inteligenţă, lărgimea sentiment, şi adâncimea voinţă.''
Să înţeleg că pot deduce din aspectele fizice prezentate măsura în care predomină inteligenţa, sentimentul sau voinţa la o persoană? Cred că nu se poate stabili o asemenea corelaţie în absenţa unei condiţionări în această direcţie univoce între condiţionări genetice privind datele biologice şi factorii care influenţează inteligenţa sau sentimentul, de exemplu, unii, de asemenea, genetici. Totodată, există numeroase contraexemple. Astfel, dacă până acum l-aş fi considerat inteligent pe Kant, ar trebui să-mi revizuiesc opinia, gândindu-mă că acesta avea doar vreo 1,5 m. În schimb, aş aştepta ca Bogdan Lobonţ, de exemplu, să mă instruiască în relaţionarea cu transcendentul, el fiind mai înalt. Doar în măsura în care vorbim despre ţinută, atitudine, aspectul exterior ne poate reprezenta, dar şi aici pot fi identificate contraexemple.

nu cred că m-ai înţeles, ce spui tu nu sunt argumente împotriva a ceea ce am scris mai sus..
nu ai cum să înţelegi deocamdată despre femeie ce am scris.. tre să-ţi mai spun multe..

vezi că mai sus vorbeam de o altfel de inteligenţă.. celelalte „exemple” ale tale sunt accidentale.. iar Kant nu era cu adevărat inteligent, ci avea doar o minte de geniu şi atât..
vezi că mai există şi „virtuţi” de care nu poţi fi conştient chiar dacă eşti Lobonţ.. iar suprapui dimensiuni orizontale peste cauzele transcendente coexistente cu acestea..

Ştiu că vorbeai despre o altfel de inteligenţă şi că exemplele Kant- Lobonţ nu sunt cele mai potrivite. Am exagerat cu ele, nu e bine, dar am făcut-o pentru că nu cred că, la orice tip de inteligenţă ne-am referi, aceasta poate fi corelată cu aspecte fizice, altfel decât metaforic sau prin analogie. Cu privire la relaţia cu transcendentul, nu cred că poate fi învăţată, cel mult putem studia diferite sisteme religioase, mitologii... Nu spun că aceasta e inutil, dimpotrivă, şi nici că, la nivel teoretic, demersul mi-e indiferent, dar cred că doar revelaţia, o experienţă personală [ca atare, nu a mea, cel puţin deocamdată] poate întemeia o relaţie autentică de acest tip. Altminteri, rămâne posibilitatea îndoielii, pe care putem alege s-o eliminăm pentru noi, dar care nu anulează legitimitatea argumentelor pentru îndoială, în absenţa unei experienţe mai profunde.