Pe langa ei exista psihanalistii (psihologii-psihanalisti) care trebuie sau nu sa fie medici, in functie de tara in care activeaza. Dintre ei, cel putin freudienii devin psihanalisti in urma unui proces de cativa ani in care sunt ei subiectul analizei facute de psihanalistii confirmati. Daca psihiatrii trateaza mai mult ambulatoriu, psihanalistii se intalnesc cu clientii lor in cabinete, periodic. Exista subcategorii rupte din psihanaliza mainstream, cum ar fi cele derivate din analiza lui Jung, etc.
Pe langa psihanalisti, exista diverse categorii de psihologi sau terapeuti. Fiecare terapie are o anumita clientele tinta, mai larga sau mai ingusta. Astfel, daca sunt terapii, inclusiv cea psihanalitica, care isi propun sa rezolve probleme psihice atat simple cat si grave, alte terapii se adreseaza doat indispozitiilor psihologice si tulburarilor simple de comportament. Practic pentru fiecare "maladie" sau "tulburare de dispozitie" exista o paleta de terapii, la fel cum o terapie se adreseaza unei palete de probleme psihice / sufletesti.
In conditiile astea, si afirmatia ta trebuie cumva particularizata, zic eu.
La ce categorie te-ai referit tu de fapt ?Pare oricum firesc, si daca analizezi macar biografiile importante poti avea confirmarea, ca persoanele care ajung sa lucreze in domeniile psihologice si / sau sociale au anumite predispozitii. Bine, nu toti au aceleasi predispozitii. Fie sunt oameni sensibili care doresc sa contribuie la ameliorarea persoanelor prea sensibile sau deja "tulburate", fie au avut experiente in copilarie, fie in adolescenta, fie un anumit climat in familie, fie un anumit climat in grupul social din care facea parte famila (din punct de vedere religios, de exemplu), in tot cazul ceva care i-a impins fie spre curiozitatea necesara, fie spre nevoia de compensare necasara, fie spre alte motivatii, care in final i-au facut sa se orienteze spre zona ... psi.
Asta poate insemna ca vei gasi pe langa persoane fara probleme reale pe plan psihic, manate mai mult de curiozitate, sau de dorinta de a servi pe oameni, etc., si oameni cu predispozitii spre probleme psihice, sau doar mai sensibili, care fie prealabil specializarii lor psihologice sau psihiatrice, fie in timpul carierei, dezvolta propriile probleme psihice.
Pana la urma nu e neaparat usor sa fii psiholog sau psihiatru si sa muncesti fara sa fii afectat. Chiar felul in care au decurs lucrurile in cazul primilor psihanalisti din jurul lui Freud, si mai tarziu in evolutia curentelor psihanalitice, sunt bune exemple. Practic destui mari psihanalisti au ajuns sa practice pentru ca mai intai ei au simtit nevoia rezolvarii propriilor probleme, iar practica aceasta a analizelor incrucisate (de care doar Freud se pare ca s-a eschivat
) a insemnat ceva care a venit de la sine, mai degraba decat ceva impus de un teoretician sau altul. Bine, asta nu inseamna ca marile nume din domeniu au fost "bolnavi psihic" ci doar ca in cadrul formarii lor, o parte dintre ei au avut de rezolvat problemele mai mici sau mai mari pe care le aveau chiar ei pe plan psihologic, ceea ce cu siguranta i-a si ajutat sa poata acorda asistenta pacientilor lor, inclusiv prin increderea pe care au capatat-o in ei insisi si in metodele lor. Asa pare sa fie pionieratul in zonele umaniste ...
In domeniile umaniste, se lucreaza evident cu aproxiomatii, inclusiv cele care deriva din subiectivisme. E normal, atata timp cat nu aplici ca un robot niste retete complet prestabilite, sa ai propriile indoieli. De la asta pana la indoirea de realitate sub forme maladive, insa ...
Aaa, ca pe plan filozofic fiecare dintre noi poate avea intrebari fara raspuns, asta e altceva. Ce e realitatea, ceea ce vad, ce simt, ce mi se spune ca e, e ea construita impreuna cu ceilalti sau doar de mine, imi este mai mult sau mai putin sugerata realitatea, imi sta in putere sa opresc orice influenta, ma insel de fapt de la un capat la altul, realitatea fiind cu totul altceva, etc. ?
Ce stim noi ? Mai mult sau mai putin, in functie si de cat ne iese in cale dar si de cat cautam, cat vrem sa stim. Depinde si de momentul in care avem de gand sa ne oprim pentru a spune: acum stiu.
Stim mai mult sau mai putin aproximativ, atat cat sa ne descurcam cu lumea in care ne aflam, cat sa putem prezice sau sa avem iluzia ca o facem, mai mult sau mai putin, si sa controlam sau macar sa avem iluzia controlului, mai mult sau mai putin. Aici mariusc2 intr-adevar atinge niste idei interesante ... atata timp cat suntem conditionati in cunoasterea noastra de simturi, atatat timp cat ele se interpun in toate "inputurile", pot fi unele "asa-zise probleme psihice" simple defecte de perceptie ?
De fapt, si defectele de perceptie tin de domeniile ... psihologic si/sau neurologic.
Numai ca Marius cred ca se intreaba, de ce majoritatea trebuie sa dicteze normalitatea ?Un posibil raspuns ar fi urmatorul: suntem fiinte sociale, iar lipsa Celorlati (nu numai fizica, ci si la nivelul ideilor, afectelor, etc.) ne-ar transforma rapid in altceva. Vrem sa ramanem fiinte sociale, atunci suntem siliti sa acceptam normalitatea impusa de majoritate.
Putem cel mult incerca sa o schimbam, foarte putin, sau putem spera sa fim acceptati desi nu respectam criteriile majoritatii. Sau putem sa ne izolam, devenind, cum am spus, altceva, prin simpla lipsire de Ceilalti (prin asta inteleg o izolare nu numai fizica ci si o izolare de ideea de ceilalti).
Fireste, unii dintre oameni sunt foarte mult altfel decat majoritatea, parte ca urmare a unor perceptii diferite (parte ca urmare a unor tulburari de interpretare a perceptiilor), iar societatea a ales ca o parte dintre aceia care nu se pot integra, si pe care ii identifica ca atare, tocmai datorita acestor incompatibilitati cu majoritatea, sa fie mai intai subiectul unor tratamente si in cazul in care par a fi irecuperabili, sa fi izolati. Ei oricum fiind in situatia de a fi "izolati de realitatea majoritatii".
Dar daca suntem in situatia existentei mai multor realitati din punct de vedere al perceptiei, fiecare dintre noi avand acces fie la una fie la mai multe ?
Pentru ca nu am spus nimic pana acum despre acest caz, posibil, nu ? Pana la urma exista mai multe simturi, cel putin 5 recunoscute de toata lumea, si pe fiecare dintre ele fiecare dintre noi avem diferite calitati ale perceptiei ...Am putea atunci extinde discutia, catre situatiile celor ce vorbesc despre perceptii aparte ce tin de religia din care fac parte, sau de curentul spiritual la care adera, de exemplu ?
Atunci ce ar insemna normalitatea majoritatii si realitatea ? La ce nivel ar fi ele stabilite: al intregii societati sau al comunitatii religioase / spirituale ...
mariusc2, ce cauta nope-ul ala acolo ? 
Doar suntem in clubul "intrebarilor din suflet". 
a schimbat functionalitatea cladirii din puscarie, in azil pentru femei nebune (exista si altfel 
.
, in sensul larg al cuvantului cel stabilit initial de Dr. Charcot, indiferent de sfera afectiunii sau de cauzele care au produs-o.
Nici o problema sa reluam unele discutii, pe de alta parte nu ar strica sa stii ce s-a discutat deja pana acum. Iar pe tine nu am mai avut placerea sa te vad pe aceste subiecte.
