Ovidius, multumesc de intrebare.
am o mie de povesti, da' n-am apucat sa le aduc aici.
Deci.. mai tineti voi minte ca ma plangeam ca mi-e frica inclusiv de cei doi caini care locuiesc in fata fabricii si il terorizam pe bietul Barrie de cate ori plecam impreuna, cainii ne insoteau si eu suieram panicata "eu nu mai merg. ma urc in copac. ia-i de aici" ?!
ei bine...
seara tarziu. eu si barrie ne intorceam (la fabrica) de la o pauza de bere, undeva in apropierea muncii. aproape de poarta vad o chestie neagra (intuneric, nah!) care alerga spre noi. Basescu, zic, prinzandu-ma cine era animalul.
nu stiu.. eram prea obosita. cainele a avut inteligenta sa nu latre.
patrupedul navaleste vesel pe Barrie iar din gura Alexei iese: "ce faci mai catzel? ia uite, ce baiat cuminte. ai venit sa ne iei?" mana mea stanga se duce pe capul animalului, care incantat de o mangaiere in plus, da din coada fericit. Barrie e in extaz.
am mai stat inca vreo douazeci de minute, cu cainii in drum (ca venise si consoarta lu' basescu) iar eu nu aveam nici o problema sa ii mangai, pe cap, pe bot, pe spate...
a trecut ceva vreme de atunci.. acum plec la diverse ore de la serviciu. cand ies, ii strig (mi-e inca usor teama, prefer sa ii chem, sa imi auda vocea, sa repereze tonul decat sa apuce sa se intrebe daca ma cunosc sau daca is om bun
) si vin la mine. ii mangai. ei ma insotesc, un sfert de ora, adica tot drumul de la iesirea din fabrica si pana la iesirea din campusul politehnicii..
mai mult, intr-o seara am iesit cu un coleg care si-a declarat din start frica de caini. vai ce viteaza eram!
i-am zis sa stea linistit; l-am luat de mana, si incercam sa tin cainii numai pe partea mea.
nu stiu cum si de ce s-a intamplat asa. nu a fost vreun mecanism impus. doar ca la un moment dat am incetat sa ma panichez.
a nu se intelege din asta ca mi-a trecut, per total, frica de caini. stiu ca nu s-a rezolvat problema.. dar faptul ca am putut sa ma imprietenesc cu astia doi mi se pare un semn tare bun.
si.. imi dati voie sa ma mai laud un pic? (ca io zau, is tare mandra de mine)
acum cateva seri ieseam din bar, la patru dimineata, impreuna cu.. pretenul. pe noi navaleste o matahala de caine, vagabond, un gras si un frumos. A. il ia in brate, il mangaie. cainele se intinde pe jos rasfatat.
Ce face alexa? pai logic ca il ia si ea la jumuluit, la jughinit si la mangaiat, in vreme ce ii spuneam omului: "stii, mie mi-e foarte frica de caini. stiu ca nu se vede, ca de asta nu mi-e frica, da' in general mi-e foarte frica de caini"
cred ca bietu' om si-a imaginat ca sunt complet bezmetica, da' m-a lasat in pace.
si, vestea cea mai buna, A. are caine... asa ca, pana ne despartim, o sa ma mai obisnuiesc un pic, un pic cu numitele patrupede.
ah, ce mandra sunt de mine!