Iubit de vara? Mmmm, suna interesant , deci anulez planul sa-i iau si pe ai mei cu mine si ma duc singura! La statiune, sigur?? Ce statiune?

Ba sa-i iei pe ai tai cu tine.Ca au grija de cea mica si tu poti linistita sa respiri aerul curat de prin padure si ca sa nu-ti fie frica de urs iei un lup cu tine

Well, aia se întâmpla în Sângeorz, unde am dat şi peste proful meu de engleză din facultă (încă eram la facultă), de care eram amorezată (mă rog, aşa îmi închipuiam). Dar era cu nevasta. Aşa că am intrat în vorbe cu tipul ăla de care zic, cu care am ţinut legătura toată vara - scrisori, vederi, telefoane, dar n-a ţinut mult, că el era din Vâlcea, iar eu eram în Satu Mare. Nici nu mai ştiu cum îl chema, dar a fost f drăguţă povestea. Vezi?!

Si oare ma apara lupul asa cum o trebui?

Da, da, de-a dreptul romantic. Oare pe unde umbla John ca sa comenteze ceva in stilul lui? Chiar ce mai stiti de el?

Ziua de ieri a fost grea, cu adevarat grea. Acum o luna un unchi tare drag a fost operat, i s-a scos o tumora de pe rinichi, impreuna cu rinichiul, iar ieri am fost sa iau rezultatul la biopsie. Care rezultat nu era tiparit, am asteptat pana s-a redactat si noroc ca eram pe un fotoliu cand l-am citit: carcinom. Am dat intr-un plans isteric pe holurile spitalului, nu gaseam medicul care l-a operat sa-mi explice, pe foaie erau numai cuvinte de neinteles pentru mine (celule clare Furhmann grad 2 si 3 si alte minuni pe care nu mi le mai amintesc), insa carcinom stiu ce inseamna si inseamna rau. Probabil aratam atat de distrusa incat aproape tot personalul medical intalnit in drum mai ca nu ma lua in brate sa ma consoleze... dupa multe peregrinari prin toate sectiile, intr-un final am dat de rezidentul medicului, mi-a confirmat ce presupuneam deja si mi-a spus ca totusi nu este atat de rau, ca da, este cancer, dar este incipient si nu s-a extins la ganglioni. A mers cu mine pana l-am gasit pe medic, care mi-a spus acelasi lucru. Din pacate carcinomul renal este rezistent la chimioterapie si din cauza asta tot ce putem face este sa asteptam si sa se mearga la 6 luni la control. M-a asigurat inca o data ca au indepartat tot si ca nu avem motive de ingrijorare. Timp in care mie mi se perindau prin cap cele mai negre scenarii, incepand de la cum o sa ii spun tatei vestea, apoi unchiului si dupa aia ce mai facem? Cum putem sta sa asteptam pur si simplu? Si dupa asta au urmat telefoanele: intai sora-mea, apoi tata care a inceput sa planga, mama, apoi matusa mea si la final unchiul meu. Iar azi m-au rugat sa o sun eu pe vara-mea, stabilita in UK, sa ii spun... cum sa-i spun asa ceva? Stiu ca-s cea mai buna persoana sa-i spun, ca si cu restul am fost optimista si increzatoare bla-bla, ca doar bocisem o ora inainte... bun, sa revin. Printre telefoane am facut planul pentru perioada urmatoare: mers la prof. Sinescu la Fundeni cu dosarul in brate, am aflat ca trebuie sa fiu la maxim 6 dimineata la spital, deci peste 2 saptamani voi fi acolo, sperand sa pot sa discut si sa-i cer opinia.

In paralel cu toata povestea asta trebuia sa muncesc, deoarece la 5 aveam intalnirea pentru negocierea finala a unui contract extrem de important. Eram atat de varza incat chiar nu-mi pasa de contract si habar n-aveam ce urma sa zic, doar ca trebuie sa nu cedez la fee-uri. Si a naibii treaba ca m-am concentrat bine si am obtinut tot ce-am vrut! Prima negociere pe care am condus-o cu adevarat, cu un client extrem de dificil si de zgarcit la bani... si am obtinut ceea ce ne-am propus. Mai aveam putin si-l luam in brate sa-l pup cand a fost de acord cu versiunea mea! M-am simtit mandra de mine, simt ca am atins un nou prag in cariera si e bine, lucrurile merg bine.

Asa ca o zi de agonie si extaz. Acasa C. mi-a facut placuta surpriza sa deseneze cu creioane cerate peretele din sufragerie, normal ca nu mai ies culorile si e tare haios sa-i vad opera sub nas zi de zi.

Un week-end agitat si cu stari contradictorii. Sambata am mers acasa, a fost parastasul de 1 an pentru mamaita mea iubita, mi-am vazut unchii batrani pe care am realizat ca probabil n-o sa-i mai vad in viata. Au deja peste 80 de ani si eu nu mai am bunici unde sa ne putem intalni, nici macar parastase prea curand... Greu gand. Plus durerea sa merg iar la cimitir la mamaie. Oricat de mult as incerca sa-mi spun ca ii e mai bine unde e, ca e cu tataie, ceea ce mereu si-a dorit, doare sa n-o mai vad si sa nu mai povestim asa cum am facut-o intotdeauna. Cand am diverse conversatii inca ii aud vorbele in cap, glumele, rimele, felul cum ii spunea tataie "tu, Eminescule" si mi-e dor sa o mai tin macar o data in brate. Macar o data sa mai povestim si sa barfim tot neamul. Macar o data sa imi faca placinta cu nuca. Macar o data sa o mai conving sa manance si ea sa protesteze ca nu-i e foame si nu poate. Cele mai savuroase barfe din viata mea s-au dus o data cu ea. Te iubesc, mamaita mea!

Mara draga, un gand bun de la mine catre tine.

Multumesc. Azi sunt bine, am fost cu tata la un control si medicul i-a spus ca e bine. Sunt si vesti bune, se pare!

Ah, si mi-am cumparat acum o vreme un voucher cu tuns, coafat, manichiura, pedichiura si tratament cosmetic, asa ca sambata m-am programat la rasfat. Abia astept! Chiar simteam nevoia de asa ceva... maine ma duc la kineto, asa ca ma simt mai bine stiind ca am un pic de grija de sanatatea mea.

Bifez a doua negociere incheiata cu succes, unul din sefi mi-a spus ca deja sunt periculoasa pentru clienti. Imi place treaba asta cu negocierea, sper sa am ocazia sa o fac cat mai des.

N-am uitat de tine, doar că a fost o perioadă mai aglomerată cu tot felul de aiureli. Şi mai durează câteva zile, apoi te bâzâi.

Stai linistita, si eu sunt agitata cu multe minuni la munca. Numai aseara am aflat ca firma va fi cumparata, deci o gramada de necunoscute pentru viitor. Aparent sunt destule avantaje, insa na, alta corporatie, alte reguli, alti oameni etc. Urasc schimbarile!

Ieri am fost la rasfatul de care am pomenit mai sus. Tratamentul cosmetic a fost acceptabil, insa manichiura si pedichiura spa au fost o mare pierdere de timp. Intai mi s-a dat cu un scrub pe picioare (laba piciorului mai precis), spalat, pilit unghii, apoi s-a aplicat o masca albastra pentru hidratare, iar spalat, dat cu crema, vag s-au impins cuticulele cu un betigas de lemn si apoi aplicat de oja. Pe moment aratau bine, acum arata ca inainte, dar stiu ca-s hidratate! Si la maini la fel. Evident ca oja deja a sarit, ca na, a trebuit sa fac curat in casa, mancare la copil... diseara tre sa le fac eu din nou, halal treaba! Asta ca invatare de minte sa nu mai dau banii pe prostii. Si acum parc, paaa!

I-am dat un sms si i-am spus ca poate sa divorteze. N-a răspuns, tipic. Însă eu ma simt destul de bine, faptul ca Dupa 2 ani am putut sa iau o decizie e un lucru bun.

Ma gandesc la tine si iti tin pumnii sa fii ok, sa te linistesti, sa poti merge mai departe

Am o decizie dificila de luat: daca iau sau nu functia cuiva care o ocupa in acest moment. Functie de conducere, responsabilitati garla si unele noi pentru mine, dezvoltare afacere etc. Experienta mea este mult peste a persoanei respective, am sustinerea a 3 directori pe Europa, insa ramane problema de morala. Oricat de tare m-ar flata ca ma vor in postul respectiv e posibil ca persoana respectiva sa nu inteleaga si sa nu accepte ratiunile de business, pentru ca este o ratiune de business sa pui omul mai experimentat pe un job. E o persoana draguta, inteligenta, insa nu lucreaza decat de cateva luni in domeniu, in timp ce eu am ani in spate... e si o problema de functionalitate, daca nu accept, cum vom lucra daca ii voi fi subordonata, in conditiile in care nu suntem la acelasi nivel profesional. Pfuai, in loc sa stau linistita sa ma bucur de week-end, eu trebuie sa iau decizii. Pareri?

Acceptă postul. Prea mulţi oameni capabili din ţara asta stau deoparte, din varii motive. Succes!

Multumesc, Erwin, tare bine mi-a picat sfatul tau!

Probleme de moralitate puteai sa ai daca faceai sapaturi si mismasuri sa-i iei locul persoanei...Asa ca, nu vad unde e problema! Daca nu esti e altcineva, oricum persoana pentru care te framanti va fi schimbata! Asa ca, succes !

Şi eu zic să accepţi.

Şi mai zic că poate weekendul viitor reuşim să ne vedem, că peste vreo două zile predau ceva la care lucram de aproape două luni.

Mismasuri si sapat pe la spate chiar nu e cazul, sunt stupid de corecta, in defavoarea mea de obicei. Probabil de asta n-am acceptat pe loc propunerea... insa ma gandesc ca daca nu accept nu voi mai avea o alta sansa, se va considera ca n-am ambitie etc etc

Vera, ne vedem, nici o grija, bafta la proiect si ne auzim cand te eliberezi.

Multumesc pentru pareri , inclin sa accept cam 80%, vin maine sa raportez cum a fost discutia cu the boss.