understanding is not required

Mi-e dor de tine, Soare!

Sper sa-ti placa

si asta

Am avut o saptamana incarcata. Cu suisuri si coborasuri, cu clipe de liniste si clipe de durere si incrancenare.
Aproape 2 saptamani am dormit numai la el... dar noi nu suntem impreuna... Dormim in acelasi pat, ne trezim imbratisati, stam toata ziua impreuna, vorbim la telefon, dar noi nu suntem impreuna. Interesant.

Am zis "Gata!" Azi-noapte a fost ultima oara cand am ramas la el. Nu mai vreau. Nu inteleg, nu mai vreau sa inteleg, nu ma mai chinui, nu-mi mai consum energia pentru o cauza pierduta.

Stiu ca daca as gasi pe altcineva mi-ar trece imediat... dar nu caut. Nu mi-e bine singura si totusi nu caut. N-am cautat niciodata. Daca stau sa analizez, n-am facut niciodata primul pas. De fiecare data am fost abordata si mereu am facut ce am vrut. Pana la el. Tot el a facut primul pas... ma placea de foarte mult timp. Si totusi... n-am facut ce am vrut.

De data asta am pierdut.

Stiu ca sunt tare, stiu ca pot sa trec... de fapt, cred ca deja am trecut peste el. Pur si simplu nu pot sa accept ca am pierdut. Dar pana la urma... am pierdut? Sau poate ca nu stiu eu sa joc dupa regulile lui. De acum voi juca. Si pana la urma voi impune regulile mele. Si stiu ca in momentul cand voi reusi sa domin jocul il voi ingenunchia. Si pot sa castig... doar ca inca nu stiu sa joc. De acum voi juca si desi nu-mi va fi bine, si tie iti va fi rau. Razbunare? Asa miroase. Stiu ca pot. O voi face!

Asa cum era disperat cand nu-l mai bagam in seama, asa pot si acum sa fac sa mi se ia. Nici macar nu-mi trebuie o alta ocupatie. Imi trebuie doar mintea mea limpede, conceptiile pe care sa nu le incalc, ochii larg deschisi.

Capu' sus!

Intotdeauna mi-au placut ingerii... nu stiu de ce... imi plac ingerii. Nu conteaza... albi, negri, colorati sau nu, copii, femei sau barbati... imi plac ingerii.

Acum cateva zile... chiar ieri daca-mi amintesc mai bine, am trecut pe langa spital. Eram cu el. "Spitalul Clinic de Psihiatrie"... Spitalul nr. 9. Prof. dr. Al. Obregia... Stateam in dreapta... el conducea. Am intors capul si am vazut spitalul. M-am lipit cu mainile si fruntea de geam.

As fi vrut sa intru, sa-i vad... Vreau sa stiu. Ma fascineaza... vreau sa-i observ, sa-i studiez, sa ma alatur, sa traiesc, sa simt, sa-mi revin, sa plec si sa nu mai fiu niciodata aceeasi. Vreau sa intru macar pentru cateva ore in lumea lor. Ce-mi doresc eu de fapt? Ducea nebunie? Nu stiu... nu mai stiu nimic.

Risc eu sa pierd totul? Dar daca voi castiga si pana acum am dus o lupta fara sanse de victorie? Ce e de fapt viata mea? Unde ma situez? Am vreo valoare?

Nebunie, dulce nebunie, desprinde-ti aripile si cuprinde-ma in bratele tale pentru o clipa macar. Vreau sa te cunosc, sa te ating, sa te miros, sa te gust, sa te imbratisez. Vreau sa fiu a ta. Dar vreau sa pot alege. Ce sa aleg... Viata mea de acum... o cunosc, imi displace, ma oboseste... dar nebunia? Cum e nebunia? Cine esti tu, nebunie?

Sunt obosita desi m-am trezit la 3 dupa-amiaza. Maine am facultate. Azi n-am fost. Nu am vrut sa ma trezesc. Nu m-as duce nici maine, dar fac un efort. De sambata sunt cam leftera. Si tot asa o sa fiu... nu stiu pentru cat timp. E rau fara bani. Azi doar banii de tigari... nici de suc nu mi-au ajuns. Va trebui sa ma limitez la statul in casa.

Nu-mi place sa imprumut bani. Prefer sa astept. Au fost saptamani cand a fost si mai rau... cand cumparam pachete mici de 10 tigari pentru ca nu-mi ajungeau banii de unul mare. Si n-am imprumutat. Mai rezist.

As vrea sa fie vara, sa fiu la mare. M-am saturat de vremea asta schimbatoare. Vreau caldura, Soare, apa, distractie.

Nu mai scriu. Scriu prost... degeaba.

Scrie. povestesti simplu si pe intelesul oricui. Asta e talent. L-ai citit pe Dale Carnegie? Nu scrie lucruri noi, dar le insira simplu....

Uite de la mine un inger care sa te pazeasca zilele astea




Nu-i nimic rau in a adauga un pic de nebunie vietii noastre. Si pentru ca e noapte iti urez asa cum imi place mie: sa ai ingerii aproape!

Am aflat atatea lucruri azi-noapte... prea multe... cate minciuni, cat de perversi pot fi unii oameni... Culmea e ca nu am sapat, am aflat intamplator. Nici macar cand l-am pus in fata faptului implinit nu a recunoscut. Nici macar in ultimul moment. Pana cand nu i-am spus ca stiu... n-a recunoscut.

Si ce rau i-a parut... I-am spus de sambata noaptea, de cand aflasem prima chestie, ca era ultima noapte cand aveam sa dorm la el. Au trecut 2 nopti si m-am dus la el sa vorbim (a 3 a noapte). I-am spus tot, ca nu ma asteptam sa fie atat de parsiv si pervers, ca n-am stiut cu cine am stat atata timp, ca nu stiu cum a putut sa minta atat de bine. Statea cu capul plecat.

S-a intors si si-a bagat capul in perna. Nu vroia sa-mi dea cheile de la masina. Eu vroiam sa plec. Pana la urma le-am luat dupa lungi discutii. Zicea ca ma iubeste... ca n-a mai vorbit cu cealalta de 3 saptamani... Gata! Nu-l mai vreau eu pe el.

Am plecat noaptea si-mi venea sa tip de fericire. Am dat muzica tare, am accelerat masina si am ridicat capul! Nu am pierdut! Am castigat! N-am stiut cu cine am stat. Acum privesc altfel barbatii si o noua relatie. Acum analizez mai bine. Mult mai bine. Si nu mai cred... nimic.

Ma simt tare. Eu de fapt am iubit pe altcineva. Una din cele doua fete ale sale, una din fetele zodiei, ale gemenilor.

Mi-e sila. Ma invinovatesc pentru ca n-am cautat si n-am aflat mai devreme. Macar acum stiu ca n-am pierdut. Pana la urma... n-am pierdut nimic. Poate doar timp. Si nici macar.

Si-a scos masina din service. N-am vrut sa ma urc in ea.

Azi am avut o zi super-plina. Dar tot n-a fost prea mult. Iar m-am simtit bine, apoi rau, fericita si apoi trista. Acum sunt intr-o stare de indiferenta. Ma culc.

Azi am nervi. Sunt foarte agitata, nu mai dorm bine, ma trezesc des si visez mult. Nu mai am rabdare de nimic, ma enervez din orice si alerg mereu dintr-o parte in alta.

Desi ar trebui sa invat, nu-mi sta capul la asta. Nici macar nu stiu cum sa definesc starea mea de acum... Cred ca agitata ar fi cuvantul.

Nebunia... o simt departe. Sunt cat se poate de lucida. Inima imi bate cu putere aparent fara motiv. Am renuntat la cafea azi si chiar si la cola. Si totusi adrenalina zburda in venele mele cu viteza.

Nu mai vreau stress. Vreau un moment de liniste. Macar in somn. Un moment si atat. Dupa aceea poate sa revina agitatia. Dar am nevoie de o secunda de pauza, de minte eliberata.

Vreau un pic de liniste. Am nevoie.

renunta un moment la toate lucrurile pe care le faci zilnic si fa altceva. ceva total nou, poate ceva ce ti-ai dorit dintotdeauna sa faci si nu ai apucat.

Simt cum ma ruinez incet-incet. Cad si nu mai pot sa ma ridic. De data asta e diferit. E altfel decat orice am mai simtit pana acum. Simt Sfarsitul. Si nu vreau sa vina... dar e tot mai aproape.

De ce murim toti? De ce unii trebuie sa moara mai devreme?

Simt cum pic... spre o bezna indistructibila, spre un abis proaspat format. Pierd. Pierd tot. Tot ce am cladit pana acum. Exact asa cum pica o cladire impozanta, la care au lucrat zeci de arhitecti, in care s-a pus suflet. Asa cum cade acel monument dinamitat asa cad si eu. Si ruinele... ruinele... dispar. Oamenii isi mai amintesc uneori ca pe acel loc a stat candva un urias... dar uita pana la urma...

Doare rau. Jur ca doare rau. Nervii mei sunt la pamant. Nu mai suport pe nimeni. Vreau o pauza. Vreau sa uit. Nu mai sunt tare in interior. Nu mai vreau sa ies afara din casa, nu mai vreau sa vad realitatea. Ma doare prea rau. Ce ar trebui sa fac? Cum sa repar, cum sa MA repar?

Si pentru ce?



Acum cateva nopti am avut un vis prevestitor.
Eram intr-un salon. Un salon imens, foarte, foarte inalt. In colt, o soba... o soba ca cele de la tara, maron. Numai ca soba asta era la fel de ingusta ca una normala, doar ca era inalta cat camera.

Stateam pe pat si intre pat si perete aveam ascunsa o mingiuta. Cand mi se dadea semnalul, trebuia sa apas pe mingiuta si una din bolnave putea sa evadeze din spital.

Eu nu vroiam sa plec. Era cald, era bine. Le ajutam pe celelalte pentru ca... asa-mi spunea instinctul.

La un moment dat a venit asistenta. O asistenta tanara, draguta, chiar avea grija de mine. Imi vorbea. Nu tin minte ce imi zicea. Eu eram atenta la semnal. Cand primeam semnalul apasam pe mingiuta rosie gaurita. Imi tineam mana bine ascunsa, astfel incat sa nu ma poata vedea.

Imi era frica... daca avea sa ma vada, ma lua din camera... si ma electrocutau... si nu vroiam. Mai fusesem acolo. Stiu cum era. Eu nu vroiam sa plec din sanatoriu, dar le ajutam pe celelalte sa iasa. Cu orice risc. Si pentru ce?

Si era cald, si era bine... doar ca era intuneric...

esti ceea ce vrei sa fii ... si oricat de naspa ar suna, aceasta stare de lucruri iti place , o doresti, o respingi si o urasti simultan.

lasa dracu' trecutul, si mergi inainte .... a fost si nimic nu mai poate fi corectat, iar ziua de maine este pe drum, si nu stii ce-ti aduce

misca-te, nu mai sta incremenita, nu-ti mai plange de mila ... go !

Azi... o zi grea... maine... maine alta... la fel. Si poimaine, si raspoimaine si tot asa. Dupa ce se termina toata agitatia voi lua o pauza. Macar 2 zile de liniste.

Am fost la mare si nici macar nu am apucat sa ating plaja. Cum se poate asa ceva? Ma simt de parca as fi tradat marea. M-am uitat la ea si nu am atins-o, nu i-am vorbit. Este pentru prima oara in viata mea cand merg la mare si n-o bag in seama decat cu privirea ratacita peste plaja singuratica.

Mi-e sila de mine uneori... Acum mi-e sila de mine.

toti cadem la un moment dat si mereu ne ridicam, e normal.. Oricum tu esti mai mult ca sigur o luptatoare o sa-ti revii curand.

Nu mai am rabdare. Pur si simplu nu mai am rabdare. Ma irita faptul ca telefonul meu incepe sa sune exact cand nu trebuie, ca nu ma pot odihni, ca sunt prea stresata.

Vreau... vreau multe. Teoretic vreau prea multe... Ce vreau eu de fapt? Vreau linistea sufleteasca. Vreau agitatie, galagie in jurul meu, aglomeratie, dar am nevoie de acea liniste calda, interna.

Azi mi-am pus un pahar din vodka mea preferata si niste suc de portocale... n-am baut nici jumatate. Nu mai am chef.

As vrea ca lumea sa se opreasca. O ora. Sa ma plimb printre oamenii inghetati si printre masinile mute. Sa fiu doar eu treaza, eu si egoismul meu innascut. Apoi sa se trezeasca toti fara sa stie ce s-a intamplat... Insa eu... eu ce?

Sunt foarte stresata. Din mai multe motive pe care nu vreau sa le insir. Beau multa cafea, fumez intr-una. Mi se pare ca nu mai am timp de nimic. Sper ca saptamana viitoare sa fie mai bine. Ma tot uit la ceas. Orele zboara prea repede. Poate ca e mai bine asa. In acest fel simt ca se apropie acea liniste de care mi-e atat de dor.

Am fost la mare... Am vazut marea. Am stat, m-am uitat la ea dar nu i-am vorbit. Nu eram suparata pe ea. Era atat de frumoasa si limpede... dar pur si simplu n-am vrut sa-i vorbesc.

Cred ca pentru prima oara in mult timp pot spune ca nu am fost egoista. Nu ma mai gandesc numai la mine. E bine, e rau?

Si era cald, si era Soare...

O alta etapa s-a incheiat. N-am mai scris de mult timp. N-am mai putut. Aveam multe de spus, dar nu vroiam sa-mi mai amintesc de ele. Una s-a sfarsit, a inceput alta. Un nou orizont, alte perspective.

Consider ca la nici 20 de ani am trecut prin foarte multe. Si bune si rele. In mod egal. Multe experiente pe care as fi vrut sau nu sa le traiesc dar de care inevitabil m-am lovit.

Globul de cristal in care am trait pana acum s-a spart. Am realizat ca am fost protejata si ca acum este momentul in care lumea se arata. Infrunt viata. Ma lupt si o voi cuceri. Am invatat sa nu mai am incredere in oameni, sa analizez de 10 ori inainte sa iau o decizie, sa fiu precauta si sa ma detasez. N-am invatat inca sa nu pun la suflet. Nu e prea tarziu inca.

M-am despartit de el. Am reusit sa fac acest pas definitiv si irevocabil. Il iubesc inca dar iubirea va trece... nu se va stinge dar se va diminua. Deja a inceput.

De cateva zile ma intalnesc cu un baiat. E dulce... prea dulce poate pentru mine. Da, sunt o javra, musc si ma apar uneori chiar daca nu sunt atacata. Sunt egoista in continuare si ma gandesc numai la mine. Vreau sa nu mai sufar si de aceea am grija la orice pas... indiferent daca este unul de inaintare sau de intoarcere.

Am ajuns la concluzia ca banii trebuie pretuiti (chiar si mia de lei pe care unii o arunca), am ajuns la concluzia ca banii pot strica prietenii frumoase, ca nu sunt mereu buni.

Am invatat sa nu ma mai folosesc de oameni mereu si sa ma ajut singura. Nu sa fiu singura! Asta probabil ca nu voi invata niciodata. Am invatat pur si simplu ca desi pare inevitabil sa nu ceri, ajutorul mai poate astepta si este chiar langa tine... poate chiar in tine de cele mai multe ori.

Ma aflu exact in aceeasi situatie. Asa e viata: uneori poate parea fara rost iar alteori poate parea minunata. In asta consta frumusetea ei. Traim, invatam, ne adaptam mereu.

Nu am mai intrat de multisor pe aici. Astazi cand ti-am citit mesajele aparute intre timp imi dau seama de altceva. Asa cum ma asteptam nu ai trecut asa repede de acea perioada, de acel gand. Cine ar putea trece??
Totusi, zbaterea asta a ta este comunca cu zbaterea multora dintre noi. Cine are energie, talent...mereu se zbate si pana nu realizeaza acel ceva interior, nu ajunge la liniste. Hmm, oare liniste cautam??? Tu crezi ca cauti linistea? Nu cred. Nici eu nu o caut . In schimb am vise, multe vise, enorm de multe.

Ai lista ta cu vise la indemana??

Primeste si din partea mea alaturi de cele mai calde urarii de bine!

Ti-as da si eu un buchet de flori, dar nu stiu pe unde mai sunt, asa ca te si-ti povestesc ceva.

O amica de-a mea a facut cancer. Anul asta a fost la operatie si dupa o anumita perioada am fost la ea in vizita. Am stat cateva ore si am incercat s-o incurajez prin tot ce se poate. Toata viata ei de pana atunci nu mai are nici o importanta...sanatatea este singura importanta. Din cauza operatiei la creier nu mai poate vorbi bine si pe deasupra se mai inclina intr-o parte. La anumite analize i-a iesit ca pe piciorul stang duce o greutate cu 10 kg mai mare decat pe celalalt. Citeste mult, e foarte optimista cu toata boala asta si e o placere sa stai in preajma ei.

Dupa ce am plecat de la ea, am fost in librarie si am gasit o carte despre o tipa care a trecut prin asa ceva si trata toata boala asta cu umor. Am cumparat-o si i-am scris simplu ca dedicatie: am nevoie de tine exact asa cum esti. A ramas uimita de cadoul meu mic.
Azi mi.a dat telefon si am vorbit de una si de alta cu ea. Printre altele mi-a adus aminte de listele ei cu planuri. Isi face colage unde isi prinde diferite poze de prin revista si incetul cu incetul i se indeplinesc ptr ca si le doreste, actioneaza in directia respectiva...si mai important le are in fata deci nu le uita. Cand ce este pe un colaj i se indeplineste, isi face altul si tot asa. (in colajele astea isi face planuri despre familie, excursii, toalete etc)
Boala asta insa a facut-o sa-si schimbe gandurile. Nu mai vrea excursii, nu mai vrea haine etc. Pe noul colag a scris: vreau ca sa fiu de folos la cei din jur; vreau ca cineva sa aiba nevoie de mine asa cum sunt. A citit cartea insa nu a vazut dedicatia. Azi la telefon era atat de emotionata ptr ca a fost un soc ptr ea cand a descoperit ca ceea ce-si pusese in visul ei...era acolo la dedicatii scris exact cum la gandit ea. Nu mai explic mult despre asta acum....insa iti scriu tie azi aici povestea asta ptr ca are o esenta mare si nu este vorba de sanatate......

Am o usoara stare de depresie. Azi mi-am inchis telefonul si m-am plimbat vreo 2 ore. Cald... Mi-am facut ordine in ganduri si desi toate sunt acum la locul lor, in sertarase diferite, nu stiu ce sa fac.

Sunt cu baiatul asta de vreo saptamana. Si totusi... el, cel pentru care atata am suferit, nu ma lasa sa traiesc. Ma suna zilnic intrebandu-ma de ce-i fac asta. Imi spune ca a renuntat la cealalta, ca ma vrea inapoi, ca nu poate dormi fara mine. Imi trimite mesaje, ma cauta, ma suna cu numar ascuns.

L-am rugat sa ma lase. Cat timp nu m-a cautat mi-a fost mai bine. Acum iar m-a dat peste cap. Iar nu mai stiu ce sa fac... de fapt stiu, dar mi-e greu sa renunt. In plus, el nu ma lasa sa renunt. Nu stiu de ce nu ma lasa acum. I-am dat de atatea ori ocazia sa renunte la ea, am fost a lui trup si suflet... Acum, cand sunt hotarata sa renunt... De ce? Nu pot sa inteleg de ce.

Vreau sa ma lase sa-mi vad de viata. Vreau sa pot sa fiu iar fericita.

then choose .... one time ... for your good

Azi am fost la cumparaturi cu A. E super-dulce. Am luat niste lucruri pentru noua casa. Printre altele... am cumparat un nou numar de telefon. Pentru mine.

Aseara am fost la El. Am fost sa-mi iau "la revedere" de la sora lui care va pleca pentru mult timp afara.
Apoi am intrat in camera unde stau atatea amintiri si am vorbit. Am vorbit cu el... Ma vrea inapoi. A renuntat la cealalta. Acum e prea tarziu. M-am gandit bine... nu vreau sa-l fac pe baiatul cu care sunt sa sufere. E pur si simplu prea bun. Nu il vreau pe El inapoi pentru ca nu mai pot sa mai trec inca o data prin suferinta crunta pe care am trait-o.

A inceput sa planga pentru ca a simtit ca de data asta n-o sa ma mai intorc la el... asa sper... sa pot sa nu ma mai intorc. A plans si lacrimile lui curgeau pe obrazul si gatul meu... Curgeau si se intalneau cu ale mele. Lacrimi calde si amare. Nu mai vroia sa ma lase sa plec... Ma tinea strans in brate, plangea si rostea de zeci de ori aceleasi cuvinte... "Imi pare rau, Imi pare rau, Imi pare rau".

Ca sa ma lase i-am spus ca azi voi veni sa dorm la el, ca am nevoie de ceva timp sa ma gandesc. Plange...
"N-o sa mai vii, n-o sa mai vii... Tu ma minti... N-o sa mai vii"
"Vin maine... vin maine si dormim impreuna"
"Vreau sa vii inapoi in cuibusorul nostru, tu ma aduni, fara tine nu pot..."
"Vin maine...." si il strangeam tare in brate si plangeam cu suspine... stiam ca n-o sa ma duc, ca s-a terminat, ca n-o sa ma mai vada.

Azi mi-am schimbat numarul de telefon. Inainte insa am bagat cartela mea. Mesaj de la el dat la 3:30 noaptea... "Am fost la tine acas si nu esti. Ce ma fac?" Imediat ce am citit mesajul a inceput sa ma sune. Mi-am inchis telefonul cu durere si tristete in suflet.

Vreau sa am viata mea departe de omul pentru care atat am suferit... Vreau sa ma lase, sa pot sa fac pasul inainte.

Doamne cat il iubesc... Ajuta-ma!

In seara asta... in seara asta naspa... in seara asta oribila... "In seara asta vreau sa beau/ Sa uit de-orice nevoi/ Sa sparg paharul si sa zic/ Sunt acum, aici cu voi..."
Numai ca beau din sticla. De fiecare data cand am o problema beau vin rosu sec sau demisec din sticla. Si a doua zi ma doare capul ingrozitor. Mereu fac asa... Oamenii nu se schimba. Si mereu zic... "Nu mai fac asta. Simt ca imi plesneste capul..." Si ce daca?

Am pierdut de langa mine un baiat cum nu gasesti decat o singura data in viata. Zilele astea au fost un calvar. Simteam ca vreau sa sparg tot in jurul meu, ca viata e prea incarcata pentru mine. Azi am tipat. Am iesit din Bucuresti si am tipat cat m-au tinut plamanii in masina. Da, m-am simtit mult mai bine. L-am sunat. E cu prietena lui... S-a impacat cu ea.

Si eu m-am impacat cu El. Si ce daca? Nu s-a schimbat. E la fel. Nu-l mai vreau. Gata! Vreau sa trec dar acum... cand nu-l mai vreau eu nu ma mai lasa el.
Stiu ca pana la urma o sa trec si peste el dar stiu in acelasi timp ca nu-l mai avea pe cel de acum inapoi. Aberez? Nu! Eu inteleg ce zic... Probabil ca cine mi-a citit povestea stie ce vreau sa spun. Dar pana la urma... ce vreau eu sa spun? Am un fir anume? Nu... E pur si simplu viata mea care ia o noua intorsatura in fiecare zi.

Desi ador diversitatea, aglomeratia, oamenii, de data asta vreau putina ordine. Vreau ordine si pace in viata mea. Patetic? Pentru un om ca mine nu cred.

As avea atatea de scris... As scrie mult. As scrie tot, cu detalii... As scrie un roman. Si pentru ce? Pe cine intereseaza viata mea? Poate nici pe mine. N-am avut niciodata curiozitatea sau rabdarea sa citesc tot de la prima pagina. Si totusi... e viata mea. Si ce daca?

Iata ca am ajuns si la a 13-a pagina din jurnalul meu. Stiam ca o sa inceapa bine si o sa se finalizeze rau.

Vreau acasa... Dar pana la urma care mai e casa mea? Acolo unde locuiesc si sunt lucrurile mele sau acolo unde sta sufletul? Fantoma mea unde o sa bantuie?

Hmmm... ce probleme...

Vreau, vreau, vreau... vreau multe...

Nu poti sa-l ierti doar pentru ca te-a inselat, sau mai sunt multe la mijloc?

Ia o pauza de o zi si priveste in inima si sufletul tau. Cantareste tot ce e bine, tot ce e rau. Ce e bine pentru tine... Alege ce e bine pentru tine... Nu mai lasa nimic sa te supere, oricat de imposibil ar parea .

Ai grija de tine...

E rece. E rece tot in jurul meu. Casa, prietenii, sufletul. Stau in casa... Am toata libertatea dar nu si toti banii. As vrea sa plec, sa uit, sa am mereu ceva nou de facut. Deocamdata nu se poate. Am ajuns sa-mi doresc sa gasesc ceva cu care sa-mi umplu timpul. Eu... care alta data nu gaseam 5 minute libere, faceau prietenii misto cand ma sunau intrebandu-ma daca am loc si de ei in agenda mea incarcata... acum caut si nu gasesc.

E o pasa proasta in viata mea. Chiar vreau sa ma despart de el. Nici macar nu-l mai iubesc. Este pur si simplu o umbra care a mai ramas si care ma tot bantuie.

Parca nici marea nu ma mai vrea. Era rece, linistita, distanta. Parca ma privea cu dispret... "Ce ai facut? Mie mi-ai zis ca faci altceva. Iar ai gresit. Iar suferi... Eu nu mai vreau sa te aud." Marea mea... marea mea nu ma mai vrea.

Toate merg aparent bine in viata mea. Suprafata minte mereu. E rece, e frig.

Astept mereu venirea noptii, venirea zilei de maine, dorm prost, ma culc dimineata mult dupa rasaritul Soarelui si ma trezesc seara. Am un program anormal pe care insa nu vreau sa-l schimb. Am impresia ca asa trebuie sa fie, ca asa pot scapa.

Desi am fost destul de linistita in ultima vreme, acum cateva zile am facut o criza. Gandurile negre iar m-au acaparat si iar am uitat sa rationez.
"Mergi la un psiholog..."
"O sa ma duc... Nu e inca neaparata nevoie. O sa ma duc."
"Sa stii ca lucrurile astea nu sunt sanatoase si raman undeva in subconstientul tau. O sa simti peste ani."
"O sa ma duc... Lasati-ma... O sa ma duc."

Si a trecut si asta. A doua zi mi-am revenit. Noaptea este si prieten dar si marele meu dusman. Astept cu sila ziua de maine... Poate ca maine va fi mai bine... Sau poate ca nu...

Azi a fost bine. Nu stiu de ce, dar m-am trezit bine dispusa. Toata ziua am fost vesela si i-am inveselit si pe cei din jur. Vreau la mare.
Mi s-au intamplat multe lucruri rele... dar nu vreau sa-mi amintesc de ele. Acum vreau ca ziua sa se termine bine.
Noapte buna, Noptii.

El e la mare iar eu n-am plecat tocmai pentru ca stiam ca NOI nu avem bani deocamdata. Se pare ca NOI s-a transformat in EU. Vreau sa scriu ca iar a plecat la mare fara mine, iar nu m-a sunat, iar m-a mintit. Vreau sa scriu ca sufar si ca sangele meu parca e din ce in ce mai rece. Vreau sa scriu ca nu ma iubeste si ca isi bate joc de mine.

Vreau sa scriu toate astea pentru a-mi aminti de ele atunci cand el va veni din nou la mine. Vreau sa nu-l mai iubesc, vreau sa nu mai sufar. Acum da, vreau sa ma razbun.

Niciodata nu am fost genul de fata care sa interzica lucruri prietenului ei. Am inteles nevoia de distractie, de a iesi cu baietii tocmai pentru ca si eu am nevoie sa ies fara El uneori. Dar... eu anunt... mereu. Tocmai pentru ca stia foarte bine ca imi doream atat de mult sa merg la Liberty Parade putea sa spuna ceva.
Tocmai pentru ca nu-mi place sa fiu mintita trebuia sa spuna.

Iar ma ia de proasta. Din pacate pentru el, aflu chiar fara sa vreau si fara sa verific multi pasi gresiti pe care-i face (cine stie cati or fi in realitate). De ce crede el ca n-o sa aflu? I-am demonstrat de atatea ori ca nu ma poate pacali. A! Stiu! Tocmai pentru ca l-am iertat de fiecare data. Stie ca poate sa le comita si sa se intoarca la mine, stie ca ma imbuneaza cu doar cateva cuvinte si gesturi tandre. M-am cam saturat sa-l iert doar pentru ca ma mangaie pe cap si ca-mi ia mainile intr-ale lui.

Nu! Acum sa platesti. Cu toata suferinta, gata. Acum sufar dar sa suferi si tu cand nu ma voi mai intoarce, cand vei suna si ma vei intreba de ce nu te-am sunat, cand imi vei spune sa ma intorc acasa.

Du-te-n viata!

Iti doresc sa nu te distrezi vara asta pentru ca vreau sa te gandesti la mine si eu nu voi fi langa tine. Iti doresc sa n-ai parte de banii cheltuiti. Uite asa! Nu-ti mai vreau binele. Din cauza ta am renuntat la un baiat extraordinar, din cauza ta mi-am dat viata peste cap. Daca atunci chiar nu vroiam sa te vad nefericit, acum iti doresc sa simti ce simt si eu, la o intensitate mult mai ridicata, si pentru o perioada nelimitata de timp. O fi bine, o fi rau? Hai sa vedem daca ma iubesti. Pentru ca daca ma iubesti baiatule, o sa-ti fie foarte rau. Si sa vezi atunci ce bine o sa-mi fie mie.

Cat de dulce e razbunarea? Sper sa-i simt gustul repede si mult.

Sanatate si suferinta! Asta iti doresc. Sa nu mai ai parte de o fata ca mine, care ar fi facut absolut orice pentru tine, care te-a iubit neconditionat, care ar fi riscat orice ca sa-ti fie tie bine. Sa fii nefericit, sa te tavalesti pe jos din cauza durerii din suflet. Sa nu mai ai parte de mine!

Vreau sa trec de pagina asta nenorocita din viata mea.

Dragostea este ceva chimic. Sunt pur si simplu substante ce se atrag si te fac dependent de cel de langa tine. Petreci prea mult timp in compania lui si apoi devine indispensabil. Corpul fiecarui om emana acele substante specifice care se intrepatrund cu ale celuilalt si de care mai tarziu iti e greu sa te lipsesti.

Pana la urma ce inseamna sa iubesti? Inseamna sa iti faca placere sa traiesti in compania celuilalt, corpurile voastre sa se intrepatrunda din cand in cand, sa-i simti lipsa uneori chiar si cand e langa tine...

Dragostea inseamna dependenta. Dependenta duce la moarte.

Parca simt durerea oricui sufera. Inainte imi placea sa ascult problemele altora atunci cand eram suparata. Ma desprindeam oarecum si ma mangaiam cu gandul ca si altii sufera... poate chiar mai rau. Acum nu mai pot sa ascult. Am impresia ca toate problemele lor vor veni peste mine, ca in scurt timp necazurile iar vor veni unul peste altul.

Nu credeam ca pot suferi atat de tare, atat de mult timp. Sufletul meu inca ma mai uimeste... Doamne, cat pot sa duc. Oare e un test? Oare trebuie sa aflu limita superioara a suferintei, sau limita inferioara a fiintei umane? Oare vreau sa aflu? Vreau sa se opreasca. Singurul mod prin care as putea sa trec peste el ar fi sa ma iubeasca un altul si sa invat sa-l iubesc si eu pe el. Doar asa m-as simti implinita. Asta e concluzia mea: scopul meu in viata este sa fiu iubita si sa iubesc persoana care-mi daruieste sufletul. Doar asa as fi fericita. Doar asa as mai putea sa traiesc...

I-am trimis un mesaj. Am plans mult in seara asta... inca mai plang. Nu-mi place sa recunosc... Eu nu plang. I-am scris mesajul cu primele cuvinte care mi-au venit in cap relationand cu sentimentele mele atat de intens traite in aceste momente.

"Te iubesc asa cum n-o sa mai iubesc niciodata.Sunt a ta,inima mea bate pentru tine,sufletul meu traieste in tine.Te rog omoara-ma,te iubesc prea mult..."

Asta a fost mesajul meu. As vrea sa spun ca probabil peste cateva luni voi rade cand il voi citi, dar stiu ca nu va fi asa. Am citit din urma... am citit sentimentele mele traite atunci. Parca le-am retrait... doar ca nu atat de intens. Citind mi-am amintit si m-a durut. Asa o sa ma doara si peste ceva timp, atunci cand voi citi aceasta pagina urata si dureroasa...

E frig la mine in vene, e pustie strada mea...

Prin cate am trecut... Ceva ne leaga, nu pot sa`mi explic ce. Cateodata te vreau atat de aproape si pur si simplu nu pot Si totusi sper ca intr`o zi totul va fi bine.
Prin cate vom mai trece nimeni nu ne poate spune...




Ti`am citit jurnalul. Iarta`ma.

LA MULTI ANI!!! Sper ca esti fericita azi, ai de ce .

La Multi Ani pustime!!!

Tyra, frumusetea de tine, azi e ziua ta! Si ce virsta frumoasa, 20 ani!

M-am gindit mult la ce sa iti scriu...

Draga mea, iti doresc ca incepind cu ziua de azi, sa ti se disipeze orice intristare, tulburare din sufletul tau sensibil. Iti doresc multa putere sa te aduni, sa te scuturi si apoi sa realizezi ca Tu, esti speciala, unica si deosebita. Iti doresc deasemeni sa ai puterea necesara sa nu cazi prada gindurilor care te sfisie...macina...Tyra draga, iti doresc sa intelgi ca tu trebuie sa te iubesti pe tine, mai mult ca oricine. Ai grija de tine, pastreaza-te, fii buna cu tine insati, fi ingaduitoare...

Viata este frumoasa Tyra! Fie sa vezi "frumosul" care te inconjoara, fie sa realizezi ca cei mai frumosi ani nu se merita sa ii pierzi plingind si suferind....iti vb din experienta.
O zi buna, draga Tyra! Fie sa zimbesti si sa iti gasesti linistea. Fie sa te impaci cu tine insati si sa iti gasesti echilibrul.
Te imbratisez, imagineaza'ti ca te string tare si asta, ca sa iti insuflu putin chef de viata!

Happy Birthday! fata draga, vino si spune'ne cum ai petrecut.

Va multumesc din suflet pentru urari. Am avut parte de o aniversare superba, petrecuta intre prietenii mei cei mai apropiati. O sa va povestesc tot!
Sa ne regasim si la anu' cand oi fi si mai batrana!

Ma apucasem cu cateva zile in urma sa povestesc ce s-a intamplat la ziua mea. Desi intamplarile vorbeau... parca scriam rece. Nu puteam sa exprim in cuvinte ceea ce am simtit. A fost prea frumos. Am scris, am scris si apoi am decis sa nu postez. Am salvat textul... poate intr-o zi voi reveni.

Acum sunt intr-o perioada superba din viata mea. De obicei cand nu sufar nu scriu. Acum vreau sa scriu. Mi-e bine. Mi-e foarte bine. M-am impacat cu A. Mi-am dat seama ca nu trebuie decat sa vreau ca o relatie sa mearga. Mi-am dat seama ca pot sa-l trec pe El pe planul doi, ca pot sa-mi vad de viata si fara sa cad in depresii abisale care ma omorau incet-incet.

Simt ca am pe cineva langa mine, simt ca daca am o problema cineva ma va asculta si va avea doua vorbe bune, stiu ca ma va lua in brate, stiu ca-i pasa. Vreau sa mearga. Va merge.

In seara asta m-a sunat El. I-am sters toate numerele din memorie si toate mesajele de cand m-a sunat si mi-a spus ca mesajele mele il deranjeaza... Mi-a spus-o pe un ton si cu niste cuvinte care m-au durut foarte rau. Nu mai am lacrimi pentru el. As vrea sa scriu tot ce s-a intamplat, cum a fost la mare cu prietena lui in aceeasi statiune ca si mine, cum .... N-are rost. De ce sa mai scriu? M-a sunat... Hmmm... ii e dor de mine... Parca simte cand imi e bine, cand sunt fericita fara el si parca vrea sa strice totul. Plangeam acum vreo luna si m-a lasat sa plec... Si parca era atat de rece masina mea... Si parca eram atat de singura... Nu vroiam sa vad pe nimeni. Mai conteaza? Acum i s-a facut dor. A venit frigul, s-a terminat vara, si-a facut de cap si probabil ca ma vrea inapoi... Singura reactie cand i-am auzit vocea a fost sa incep sa tremur... de nervi. Nu mai vreau sa ma sune. Gata.

Capu' sus! Acum e bine!

O fi rasarit Soarele pe strada mea?

In sfarsit am trecut de pagina a 13-a din jurnalul meu. Ma tot invart pe net si nu gasesc nimic interesant. Profit de calculator pentru a mai pierde ceva timp din momentele alocate restantei de maine.

Din pacate, A, baiatul cu care sunt acum, mi-a descoperit jurnalul. Oricat as vrea, nu mai pot sa ma exprim liber si sa fiu din nou eu.

Nici macar nu stiu de ce am intrat in jurnal... Desi am multe de spus, prefer sa le tin pentru mine in cazul de fata. Hanul e din ce in ce mai departe de mine, mai ales acum cand a mai disparut inca un jurnal.

Mi-e dor de mare, mi-e dor de munte, mi-e dor de multe.

Uneori as vrea sa fiu doar de capul meu si sa nu ma mai intereseze altceva sau altcineva din jurul meu.

Aseara am citit o pagina mai veche a jurnalului... ranile inca sunt deschise... am resimtit o parte din durerea de atunci. De data asta nu mai gresesc.

Si era cald, si era Soare.........

Cateodata vreau sa fiu lasata sa sufar. Sa sufar si gata. Acum simt o durere dulce, parca as lua-o in brate. E durerea mea si deocamdata vreau sa ramana cu mine. Stiu ca n-am cum sa fiu fericita, asa ca imbratisez durerea mea si ma complac. Ce ma doare? Simt o piatra pe inima, simt un fulger din cand in cand.

Vreau sa ma doara asa, dulce. Nu vreau sa sufar, vreau sa mai raman putin cu durerea mea. Mai ramai putin la mine-n suflet, nu te transforma inca. Stiu ca durerea de acum nu se poate transforma decat in suferinta, asa ca... ramai durerea mea, ramai cu mine.

Nichita ar fi spus sa dispari din minte, pentru a intra in suflet.
Daca spui ca asta simti, apuca-te sa scrii. E cel mai bun moment pentru asta.

Si nu uita ca e frumos sa suferi, dar mai frumos e sa nu.