Credeam ca sunt niste termeni uzuali...da' cauta-n DEX daca intampini probleme in a-i intelege, eu zic c-am fost destul de explicita.

flower, Ovidiu nu cere definitii din dictionar. E un mai vechi oaspete al Hanului, care lanseaza invitatii ... la reflectie. De tot felul ... O face in felul lui original, si uneori cam off topic ( ), dar doar pentru ca noi discutam lucruri legate de mesajul pe care incearca sa ni-l transmita.

sper ca nu o sa-l lasati sa strice threadul asta cu chestiile lui de imagine...

Nicodim, de ce sa te lasi deprimat de ceea ce nu iti e tie pe plac ? Unde vezi tu ceva distructiv in ce spune Ovidiu ?

Subiectul tau era asa:

Chestia e ca are un thread special unde sa ii vindece prin terapia imaginii pe cei care cred in asa ceva...un link catre threadul respectiv ar fi binevenit. Dar asta e una...a incerca sa "corupi" un thread cu demersul tau specific (imagine & stuff) mi se pare nepotrivit, din moment ce ai threadul special unde sa faci asta. Iar pe threadul respectiv mi-am exprimat parerea despre ce face O.B., chiar pe la inceput.

Lumea medicala e destul de convinsa ca depresia adevarata tine de niste dezechilibre neurochimice specifice si ca nu poate fi tratata doar prin psihoterapie...cred ca threadul asta ar fi trebuit sa ramana unde a fost lansat. Da'n fine.

Planuisem de fff mult timp sa trec si eu pe aici pt ca zic eu am ce povesti,insa am amanat, temandu-ma ca voi scrie alandala si de neinteles patania mea cu depresia...

Isi are radacinile fixate undeva prin copilarie unde eram terorizata de mama.Acum am aflat ca multi copii mai primeau batalii din partea parintilor,insa se pare ca unii chiar aveau motive pt a-si pedespi copii prin acest mod.Se pare ca repulsia mea in fata nedereptatii si a judecarii gresite incepe tot atunci...Ma intrebam mereu "de ce?!?!" trebuia sa inep ziua cu frica,pt ca stiam ca intr-un final tot o inacasam...DE CE?Dupa ani,am realizat ca si mama-mea avea ceva probleme psihice...Am crescut si incepusem sa-mi formulez in cap idei de salvare,ma gandeam sa fac CEVA ca s-o opresc...Ma tenta fereastra balconului,sa ma arunc si sicer daca aveam vreun dram de frica la gandul ca ma va durea ce voi face,ca voi suferi.Ideea ca am sa scap de teroare si o voi face sa inceteze mi se parea mai tentanta
Eram un copil normal,cu note bune la scoala,insa mereu eram numita in fel si chip,rezultatele imi erau luate in ras,sau subapreciate incat m-am trezit la adolescenta un copil inferiorizat si extrem de complexat din fff multe puncte de vedere.Intre prieteni de asemenea eram luata drept "prostuta grupului" care primea toate jignirile si bataile...Nu ma-r fi deranjat atat de tare,daca nu era o continuare sau un preludiu la ce se intmapla in casa.La 13 ani mama a murit.Alcoolica,eu-personajul care-i procura bautura, sub amenintarile ca o voi incasa iar si sub interdicitia de a sufla cuiva acest amanunt...Tata n-a stiut nimic,pana in clipa in care i-a descoperit sticlele ascunse prin casa.Perioada dinaintea mortii si-a petrecut-o ca bolnava,tintuita la pat..Cei ce a-ti avut rude care au murit de ciroza,stiu cum se manifesta boala in ultima instanta...Versi sange in cantitati industriale pe unde apuci...Eu si fratele meu a trebuit sa fim martori la aceste scene...In seara cand a murit,a venit si luat-o salvarea,cand a iesit pe usa mi-a zis mie si fratelui meu Daniel "vedeti unde am ajuns daca nu m-a ascultat?".
In aceeasi seara la 1 noaptea a murit...N-am plans...nu mi-a curs nici o lacrima...stiu ca-mi tremura carnea pe mine,pt ca nu prea stiam ce inseamna asta,sa nu mai am mama...era ceva bun sau rau in cazul meu?In prima faza m-am invinovatiti ca a murit din cauza mea pt ca stiam ca-mi doream uneori sa moara.Aici isi are inceputul ocupatiile mele de self-injury:intr-o seara,stateam in camera la mine si stiam ca va muri,era o certitudine desi ratiunea mea nega asta...Mi-am mazgalit ambele mainii si palmele si podurile palmelor cu pix rosu.(documantandu-ma acum am aflat ca si asta e un fel de auto-ranire,intra in clasa tatuajelor,pierceurilor ,taieturilor,etc)Mi-am reprimat suferinta asta cum am situt mai bine...de fapt n-a fost un gest voit de a o disimula...La scoala profesori si copii se mirau cat de normal ma comport.Am locuit in trei randuri cu niste rude...Experienta neplacuta,prima familie fiind o companie imposibila,a doua placuta,insa e atat de trist sa te simti singur...ma simteam a nimanui...tata era departe,iar atentia persoanelor cu care locuiam nu inlocuiau afecrtiunea parinteasca...
In anul 2000 am aflta ca fratele meu are Sida...A fost unul din copii infestati la `88 prin trasnfuzii de sange icu virusul HIV.I-am urmarit si lui evolutia de la om intreg si sanatos, la o umbra a ceea ce a fost vreodata.Avea 12 ani,iar in februarie 2001 a murit...aici in casa.A stat internat in spital 1 luna,nu m-am dus decat o data sa-l vizitez...M-am invinovatit si pt asta,m-am invinovatit si pe modul in care ma purtam cu el...Probabil educatia primita de la mama,ca totul se rezolva prin violenta si crize de isterii m-a facut sa ma comport atat de aiurea cu el..il bruscam,il bateam si imi varsam dracii pe el...il faceam des sa planga.Si acum ca mi-am adus aminte de asta,mi-am adus aminte ca inca t ma urasc pt gesturile astea...
Intr-o zi,intr-o miercuri, m-am intors acasa de la scoala,pe la 4...la ora 1 Dani murise...Am intrat in casa si in diagonala usii,intr-un colt,un deja-vu mizerabil cu un suport de lumanari care sa aduce la mortii pt a pune lumanarile in el.Mintea mea a facut o conexiune rapida intre boala lui,starea in care se afla(nu mai vorbea,nu mai manca,era piele si os,avea toate organele facute praf,respira greu),scopul obiectului si ideea ca a murit.Am fost intampinata cu calmante...Am plans cat pt toti anii in care nu am plans vreodata(am uitat sa zic ca eram un om f rece care nu planega niciodata pana atunci...De la moartea fratelui si depresia inevitabila plang de ma prapadesc cand se intampla ceva rau cu mine si mai sufar).Am plans un an de zile pt ceea ce s-a intamplat,zi de zi,noapte de nopate adormeam cu lacrimi pe obraji si cu rugamintea la el sa ma ierte.Stiu ca am respins starea depresiva si atunci...M-am ascuns in carti,am devenit un om tacut,aproape anti-social.Mi se zice des ca din persoana rea si sociabila,am devenit opusul.Am citit mult,un an doi...Incepusem sa ma tai din cand in cand, cand se intampla ceva ce era prea mult ca sa mai suport.Insa taieturile erau rare si doar cate una,facute la diferenta de luni de zile.M-am imprietenit cu cineva,care avea o dereglare psihica (borderline disorder) si mi-a spus mai multe despre ce inseamna sa fii trist si ce face un om prea trist.Atunci m-am recunoscut...Dorinta mea spre auto-distrugere era rezultatul suferintelor reprimate.Devensie interesant sa beau ,sa fumez...Asta la inceputul clasei a11a...Incepand cu al doilea semnestru aveam deja in actiune o relatie homosexuala cu o fata,depresie,dorinte nesanatoase de a -mi face cat mai mult rau.Probabil in sufeltul meu revensie tot trecutul si ma acuzam pt faptul ca iubeam o fata...Pt faptul ca ma impingea cineva pe corodorul scolii,sau ca un profesor imi zicea ceva aiurea ma duceam prin baile scolii si ma taiam.Ma imbracam numai in negru.Ma mutasem singura intr-o banca,nu mai vorbeam cu nimeni,ma trezeam dimineata f devreme si in perioada asta a zilei eram cel mai la pamant.Veneam acasa de la scoala si stateam in pat pana seara.Ma uitam numai la filem triste(damn "Boys don`t cry" si "Girl,interrupted").Nu aveam chef de nimic,eram groaznic de trista si ma uitam cu tristete la tot ce ma inconjura...Daca nu ati fost niciodata in asa hal de tristi nu aveti de unde sa stiti ca suferinta sufeletasca o resimiti ca pe una fizica...e insuportabila intr-un anumit prag...Plangeam din nimicuri...Acasa ma taiam...aveam antebratele varza.Pt fiecare lucuru care ma facea sa sufar,imi faceam o taietura...Totul a culminat cu cea mai oribila zi in care bausem cam mult,eam in casa,ascultam muzica nicidecum happy si m-am taiat fff rau...Adoua zi nu-mi mai simteam mainile,amortisera de durere...Manecile bluzelor imi erau mereu pline de sange pt ca ranile sangereau des,cand se rupeau cojile...A trebuit sa stau cand era caldura mai insuportabila cu bluze cu maneci lungi ca sa ascund semnele...Le mai am si acum si pe parcurs mi-am imbunatatit motivele pt care se afla ele acolo...Curiosii sunt multi...
Prietena mea zicea ca nu mai suporta sa vada cum ma disitrug singura si ea nu poate face nimic,plangea mereu din cauza mea...ma comportam anormal.Totul a culminat cu un majorat unde am fost in paragul unei come alcoolice,am vrut sa vad cat pot sa beau,cat de rau imi pot face.A trebuit sa vina tata sa ma ia...
M-a intrebat mult timp ce am si l-am pus pe ganduri intr-o zi in care i-am zis ca nu vad rostul oamenilor pe lume...A incercat saracul sa-mi explice...Insa eu eram in lumea mea de und trebuia sa dispar...Pana intr-o zi in care i-am aratat mainile si i-am zis ca am nevoie de psiholog.Cum zice asi Afro,daca NOi nu facem ceva,nimeni nu ne poate ajuta...Am inceput terapia...Zilele astea a inflorit salcamul din fata ferestrei mele...e ascoiata cu sendintele la psiholog..Am facut tratament cu antidepresive :Xanax si Seroxat...Intr-o luna am devenit cel mai fericit om...
Acum simtit aerul primavaratic de afara,mirosul de salcam,verdele crud si tristetea ce m-a incercat de curand mi-am dat seama ca mi-e dor de Xanax...Deci e mai bine sa nu faceti tratamente medicoamentoase...Le veti dori toata viata...Fac bine in prima faza,insa dupa un tratament indelungat cele mai neplacute side-effects pot aparea...Daca la inceputul tratamentului cu Seroxat dormeam cate 16 ore pe zi,dormeam si pe la scoala,dupa ce le-am terminat devenisem insomniaca nu mai dormemam nici 2-3 pore pe noapte...plus ca luate un timp mai indelungat adanceste depresia.
Cel mai eficient am scapat ducandu-ma intr-o tabara,discutand cu o persoana minunata,o fosta profa de pictura din generala,cititnd,pictand si mirosind florile de tei...Am scapat definitv de depresie din vara...
In timp mi-am dat seama ca nu sunt nici cea mai urata,nici cea mai proasta,ca pot fii iubita,ca am calitati,insa sunt si o mare putaore si din cauza asta vegetez.Cu o minte limpede si o ratiune rece iti dai seama ca dracul nu e asa negru si ca suntem oamenii si le avem si bune si rele pe ale noastre...Ca ar trebui sa ne distantam din cand in cand de probleme si sa le primivim obiectiv.Insa trebuie sa treci prin Iad ca sa te bucuri si de viata apreciind adevaratele nimicuri si fericiri.
Ah,nu incercati sa povestiti problemele voastre,sau nu va asteptati sa va inteleaga cineva care nu a suferit niciodata...Va veti trezi cu replicii dubioase si simtindu-va aiurea si mai singur decat ati fost vreodata.

Vad ca problemele mele nu sunt nici pe departe la fel de serioase cum au fost ale tale, m-as face de ras sa-mi vars 'amarul' acum aici...

Se gaseste in farmacii sub forma de pilule 5-HTP-ul acela?Eu acum fac tratament cu o combinatie intre magneziu si vitamina B6,am auzit ca si asta e buna...Oricum ORICE e mai bun ca antidepresivele...

Jubilee...mare grija cu vit. B6: o sa incerc sa gasesc un link al unui specialist in depresii...tipul are experienta de decenii ca practician in clinica...si am citit ce spunea: desi pare o singura boala, "depresia" e un nume generic pentru un manunchi de conditii, cauzate de factori diferiti. Tipul avea o clasificare a depresiei in vreo 5 tipuri majore si imi aduc aminte ca insista ca pentru unele persoane depresive B6 e un adevarat miracol, pentru altele un adevarat dezastru.
5-HTP e destul de usor de gasit in vest - se da fara prescriptie medicala. Cred ca e si in Romania pe la farmaciile mai bine dotate. Stai sa gasesc niste linkuri despre chestiile astea, sa fiu mai exact.

Link catre analiza deficientelor chimice ale depresivilor

O persoana depresiva e caracterizata neurochimic prin urmatoarea semnatura: e deficitara in unele substante (cele indicate LOW), are in exces unele substante (cele ind. HIGH), si are nivele fie prea mari fie prea mici de alte substante (cele indicate HIGH/LOW). Daca vrei sa fii sigura, tre' sa-ti faci o analiza a mineralelor din par si sange, sa aflii exact cazul tau. Daca preferi sa te tratezi sigura, poti sa-ti concentrezi atentia pe a lua tablete cu chestiile care sunt LOW si a evita mancarurile care contin chestii HIGH (de exemplu ciocolata contine cupru, care e HIGH in depresivi, deci trebuie evitata, etc).

Iata lista

Depression (general):

Low tin,
high/low magnesium,
high/low calcium,
high/low manganese,
low sodium,
low iron,
low nickel,
low iodine,
low protein,
low phosphorus,
high copper,
low Vitamin C,
low Vit B1,
low Vit B12,
high Vit B5,
high Vit E,
high Vit B2,
high/low Vit B6,
heavy metal toxicity.

[recomandate: tryptophan / 5-hydroxytryptophan (5-HTP), St. John's Wort, EFAs, EPA].

PS: EPA si EFA se refera la uleiurile de peste - ajuta la depresie

.......................................................................................................................................................
In romaneste despre rolul triptofanului - care sta la baza produsului 5-HTP
...............................................................
Deci Jubilee - vezi ca pastilele tale de B6& Magneziu s-ar putea sa-ti faca mai mult rau decat bine...Ambele substante sunt in categoria low/high...nu ai de unde sa stii daca sunt rele sau bune in cazul tau decat daca iti faci o analiza a mineralelor. Mult mai sigur e sa iei pastile cu chestiile listate LOW (de ex. vit. C - toti depresivii sunt deficitari in vit. C; in vest dozele terapeutice pot merge pana la 10 g/zi!!!)

Cica triptofanul asta e intrezis in comert:


- Triptofanul

Consumat inainte de a merge la culcare, seara tarziu, provoaca o imbunatatire a somnului.Traversand barierele creierului se ataseaza de serotonina, un puternic neuro-transmitator care produce somnul. Fiind interzis din comert pentru toxicitatea sa, in present multe personae suferinde de insomnie au inceput sa recurga la melatonina. In alimentatie, triptofanul se regaseste in cantitati reduse in banane si in lapte. Anumite experimente au demonstrat ca triptofanul reduce cererea organica de carbohidrati.


Incerc uleiul de peste...mi-e teama sa iau de una singura vitaminele si mineralele alea...Multumesc de sfaturi .

Extraordinare chestii ati bagat aici mai! Super!


Multumesc de sfaturi

Sunt cea mai noua pe forum. Am dat intamplator peste subiectul acesta si va rog sa-mi dati un sfat. Am un baiat student in ultimul an si nu s-a mai prezentat la examene ( este la o facultate de varf si specialitatea il pasioneaza). Spune ca este inutila diploma ( dupa 4 ani), ca nu-l intereseaza ce o sa faca in viata. Ar putea fi depresie dar nu-mi spune ce probleme are. Oricum comunicarea e partea lui cea mai proasta ( nu exagerez, chiar nu comunica cu cei care nu-i sunt prieteni deja). Credeti ca pot sa-l ajut? As mai avea multe de zis dar nu vreau sa va plictisesc.

Poti sa-l ajuti daca te lasa. Dar vrea sa fie ajutat ? Sau vrea sa fie inteles ? Daca vrea sa fie inteles si ati intrat intr-un cerc vicios de tipul: ar trebui (mama) sa-si dea seama singura - nu-mi dau seama daca nu spune - trebuie sa spargi cercul. Fa altceva decat faci de obicei ca sa iesi din cerc.

@fboji
Nu am inteles exact daca esti mama lui sau baiatul iti este student...
Cred ca ai putea sa incerci sa gasesti niste persoane din anturajul lui in care are incredere sau care au putere de convingere asupra lui, sa le povestesti situatia, si eventual sa-l convinga sa mearga mai departe. Sau ai putea sa consulti un psiholog si sa-i ceri sa te invete cum ai putea sa-l convingi. Deoarece are probleme de comunicare ma gandesc ca este o persoana dificila, dar asta nu inseamna ca nu poate fi convins...

Citesc si nu-mi vine sa cred: chiar sunt oameni care incearca automedicatia intr-un caz asa de delicat si grav cum e depresia??????

Eu va recomand analize complete si riguroase, vizita la un medic psiholog in prima instanta, poate psihiatru daca e nevoie.
Incetati sa va tratati singuri, psihicul uman e foarte delicat ca sa se incerce pe el reactia la diverse medicamente.
Ce, e vreo raceala?????

@flower

Citind toate experientele voastre, cunoscand si altele, stau si ma gandesc la un paradox: atatia oameni in jurul nostru, in lumea asta..si totusi unii dintre noi se simt atat de singuri...De ce?

N-am avut intentia sa fiu patetica

Ovidiu, nu stiu cat de impresionant e ce am spus, pentru o mine a fost doar o experienta..Nu incerc s-o minimalizez, dar nici nu am de gand sa ma cramponez de ea de acum incolo. Viata merge inainte(din fericire ..Am incercat sa trag cat mai multe invataminte din asta si mi-am promis ca nu o sa mai trec niciodata prin ce am trecut, pentru binele meu si al celor din jurul meu.
Pace in suflet si lumina in spirit!

@flower:daca ai fi fost mai atenta ai fi putut observa ca auto medicatia indicata de Nico si ce am zis eu ca am de gand sa iau,sau mai exact ce iau(Magnelact care e idicat pt o buna functionare a fluxului nervos si pe care eu il iau pt ca sunt in perioada examenelor si invat mult,intr-un timp scurt,fiind la mijloc cateva saptamani pana dau examenele nicidecum pt a-mi trata vreo depresie.Nu face confuzie intre mentionarea ca vitamnia B6 e buna pt unii depresivi si scopul cu care o iau eu).Persoanele cu probleme serioase psihice,sau cu depresii indiferent de stadiul lor, fii sigura ca au apelat/apeleaza la un specialist(citeste ce am scris eu despre experienta mea,sau daca nu ai timp si chef,iti spun aici ca am apelat la un psiholog care mi-a dat pe langa indicii terapeutice-ascultat muzica,sa fac lucurui care-mi plac,etc-mi-a presris si antidepresive usoare.S-a incercat sfaturiea unor persoane care au scapat de depresie,insa care au grija de sanatatea lor,si nu doresc o revenire a problemelor.Avand grija noi insine de nivelul de serotonina,acest hormon al fericirii,prin suplimente nutritive nu vad ce crima comitem.Sau probabil te afli in categoria celor ce nu fac un pas fara sfatul medicului...Uite:am avut ani la rand probleme cu amigdalele,am facut tratamente cu anitbiotice la care in timp am devenit imuna,sunt ok acum cat de cat,insa ar trebui sa ma duc din nou la medic sa-i cer Vitamina C si prescriptie ca sa beau iaurt pt refacerea florei bacteriene distrusa de aceste antibiotice si o perevnire a reaparitiei streptococului?Nu.Ar trebui sa ma duc din nou la psiholog sa-i cer tratament prevenitv pt situatiile in care voi fi iar cu moralul la pamant?Ermm...nu...
Prevenirea,prin natura ei,ne tine departe de anumite probleme ce stim ca le-am avut candva...Chiar am de gand sa previn decat sa tratez din nou o depresie...Ah si inca ceva...Tind sa primesc si sa iau in considerare orice sfat,cele cu buna intentie,ma voi informa si ma voi documenta asupra acestei "maladii a secolului 21" -depresia,cum o pot tine departe.Fiind recisiva daca ai avut-o o data,sigur la o anumita varsta va reveni.Insa pt asta nu-mi trebuie prea multe analize si vizite la medic,ci doar o atentie mai mare la ceea ce mananc si ...So...nu vad de ce mai aveai un pic si dadeai in noi...Ce crima s-a infaptuit pe aici?
Ah si inca ceva...ce reactii adverse au vitaminele,mineralele si oligoelementele preluate din surse naturale(fructe,legume,etc) asupra organismului nostru?Daca fac abuz de un complex de vitamine aflat sub forma de pastile...corect,ma risc sa-mi bat joc de organismul meu...insa...daca faci tratamentul asta o data pe an,sa zicem primavara cand organismul e mai sarac in bagajele nutritive...
Sper ca am lamurit problema

@FBOJI`:pai...cu riscul de a-mi atrage iar pumni in cap, iti zic ca e posibil o depresie ,insa numai un medic specialist poate stabili asta.Lipsa initiativei,sau lispa dorintei de viata si credinta ca totul e inutil,pana si viata sau orice actiune buna de intreprins e un siptom al acestei "boli".Daca spui ca are dificultati in comunicare,nu cred ca tu ai putea face ceva...trebuie dus la medic,cu voia sa,cu forta...insa si acolo o comnuicare va fi dificila si o expunere a problemelor sale...Uneori persoanele depresive n-au habar de ce se simt asa,nu au un motiv concret,depresia putand sa se instaleze treptat in urma un mici probleme ce sunt refulate,nerezolvate,deci nu vor stii care e marea problema,chiar nu vor recunoaste ca au ceva,intrebandu-se la ce bun un psiholog.Medici,norocul lor,au tot felul de tactici care pana la urma te fac sa vorbesti si-i vor descoperi problema.Eu zic sa nu disperi,daca la mijloc chiar e o depresie si daca e mai dificila,poate inghtea anul scolar si-si va lua diploma anul viitor...Toate problemele au solutii pe lumea asta si cu toti ne lovim intr-o zi piept in piept cu situatii in care nu credeam ca vom pica vreodata.Uite,mie mi-a fost foarte teama sa-i zic tatalui meu ca am o problema,stiindu-l foarte conservator si stiind ca la noi in familie nimeni nu a avut probleme de acest gen,sau ma rog,era considerat "intr-o ureche",insa sa te duci la un psiholog/psihiatru era deja o jena...
Sa ne spui ce s-a mai intamplat si daca mai puteam fi de folos...

Fac. de Medicina, New York University:

Chestionar online pentru a afla daca suferiti de depresie (click aici)

Multumesc pentru test, Nicodime!

@nicodim am facut testul

Nu prea, inseamna ca esti labil psihic.

M-am jucat si eu cu testul recomandat. Cred ca are doar 3 rezultate: lipsa simptome (posibil lipsa depresie), simptome semnificative (posibil depresie usoara) si proeminente (posibil depresie moderata). Mai exista si o depresie severa sau majora, dar cine are asa ceva nu cred ca e in stare sa-si faca testul (are idei delirante, halucinatii, etc.). Depresia majora se trateaza numai in spital. Depresia usoara este destul de frecventa, poate trece de la sine sau se poate agrava.

In mod normal se duce la shrink cel cu o depresie moderata, pentru ca asa ii spun cei din jur si pentru ca eficienta scade serios, suferinta e mare si nu mai e de glumit.

Diagnosticul are in general doua etape: pozitiv (se cauta simptomele specifice depresiei - vezi testul) si diferential (se compara cu simptomele din alte tulburari). In testul online sunt 10 simptome importante si destul de frecvente ale depresiei. Ele sunt de ajutor pentru un diagnostic pozitiv al depresiei usoare si moderate; testul nu prea e prost. Daca cineva simte ca trebuie sa mearga la psihiatru sau la psiholog eu zic sa nu ezite prea mult. Daca simte ca nu e grav si in cea mai mare parte a timpului acasa si la servici (scoala) e OK nu cred ca e nevoie.

Iata-ma-s si pe mine pe acest subiect, numai cu cateva luni intarziere... Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata. Desi sunt cam singura pe aici, o sa tin un mic monolog, sa-mi fac mana.
Stiu foarte bine cum e cu depresia... Ajungi la ea printr-o formula simpla: ceva predispozitie ereditara (zisa si "sensibilitate") + stres mai mult decat poti sa duci (necazuri, nefericire..., neimpliniri, etc.). Si intr-o buna zi nu mai stii ce e cu tine. Ii invidiez pe cei care te sfatuiesc sa faci aia sau aia, ca asa ies ei din depresie. Daca ai iesi asa usor din starea aceea nu s-ar mai numi asa. S-ar numi tristete, sau deprimare, sau suparare, oricum ceva ce poti ignora. Dar daca ai depasit deja pragul, nu prea te mai poti ajuta singur. E ca si cum ai pierdut telecomanda si totusi vrei sa schimbi postul din fotoliu... Dar exista solutii. Cat de buna, fiecare, depinde si de om, de simptomele lui, dar si de adancimea depresiei. La una usoara merge cu plante sau psihoterapie, dar la un episod sever nu mai ai puterea de a face mare lucru. Poate mai exista si alte solutii, dar aproape sigur "merge" cu antidepresive. Am trecut prin asta anul trecut. A durat luni pana mi-am revenit, dar mi-am revenit. La mine, mai pregnanta este anxietatea. Nu mai stiu in ce moment m-am pricopsit cu ea, dar acum e cu mine. Cu toate astea nu sunt o fricoasa, as zice chiar dimpotriva. Ce paradox, nu? M-am cam saturat si eu de pilule, cam de zece ani o trag, cu pauze mai mici sau mai mari. Vreau sa incerc sa fac ceva cu homeopatia. Poate mai exista minuni. Speranta moare ultima... Asa cum sper si ca ma va citi cineva si-mi va raspunde...

.... sau macar sa-ti ureze valeria.

Bun venit la han valeria!...daca vrei poti vorbi cu mine de anxietate.Intr-adevar depresia si anxietatea sunt afectiuni serioase si uneori merg mina-n mina.Am trecut prin asta si sper sa nu mai revina, desi nu-mi dau seama daca am reusit eu sa stapinesc fenomenul sau pur si simplu factorii generatori s-au mai estompat.Bineinteles cu ajutor specializat.Pe mine m-a ajutat foarte mult sa descarc "sacii din spinare" pe biroul psihologului iar el(ea) i-a luat ,i-a disecat pe fiecare in parte si mi-a prezentat lucrurile intr-o alta lumina.Asta te ajuta sa intelegi de ce reactionezi intr-un anume fel,intr-o anume situatie. Asta te ajuta sa gasesti alternative. Si mai e o chestie...incearca sa iesi putin din mediul in care te afli"prizoniera incoltita"...sa respiri in natura la fiecare sfarsit de saptamina ,sa faci sport- macar de 2 ori pe saptamina mergi la sala ,sa sofezi ajuta iarasi foarte mult pentru ca in clipele respective iti dovedesti tie "ca esti stapina pe situatie" si nu situatiile "te calaresc" pe tine,invata niste tehnici de relaxare,acorda-ti mai mult credit si mai multa atentie ,sau macar atentia pe care precis o meriti,nu te subestima niciodata,fa-ti planuri...pune-le in aplicare si premiaza-te!Cu siguranta te vei simti mai bine.Fa in asa fel sa descarci zilnic prin neuronii tai mediatorii placerii si fericirii.Chiar cu mijloace artificiale la inceput.Si, bineinteles, RAZI cit mai mult cu putinta. Mult succes si sanatate iti urez si nu ezita sa scrii chiar si aici.Si asta ajuta,cu siguranta!

Cam nasol cu depresiile astea

Cateva sfaturi utile, zic eu, pentru cei predispusi la depresii.
Asadar :

Profitati cat mai mult de soare, acesta are o influenta pozitiva asupra pshicului, asupra bunei dispozitii.

Bineinteles, daca e de preferat soarele, atunci este de evitat intunericul. Mai dificil este iarna, cand ziua este foarte scurta si predomina acel cer plumburiu, care numai bucurie nu-ti aduce. Daca retina nu primeste lumina, glanda epifiza din creier secrea un hormon numit melatonina, care este responsabil si de reglarea somnului, contribuind intr-un fel la lipsa de energie/buna dispozitie.

Evitati sa stati prea mult in casa. Miscarea, iesirile in aer liber, sunt mici stimuli ce ajuta la o echilibrare a chimiei creierului.

Tineti-va mintea ocupata cu ceva, gasati-va o preocupare. Depresia merge mana in mana cu lipsa unei preucupari, pentru ca atunci "mintea" ta are sufiecit timp sa-si planga de mila.

Evitati insomniile. Cand nu poti dormi, n-ai altceva mai bun de facut decat sa te gandesti la cate in luna si in stele. Desigur, vei sfarsi prin a te culpabiliza si prin a contoriza esecurile. Deci, prin a-ti sifona si mai mult imaginea de sine. E de preferat sa adormi in scurt timp dupa ce te-ai bagat in pat.

Faceti miscare. Miscarea e cheia succesului. Incercati mici exercitii fizice zilnic. Ajuta la psihic mai mult decat pare la prima vedere.

Evitati sa va asumati responsabilitati prea mari, fiind in acest fel mai putin deziluzionati in cazul unui esec.

De cele mai multe ori, "pastila" necesara scaparii din ghearele depresiei se afla chiar in noi, nefiind neaparat nevoie de psihoterapie sau, mai rau, de medicatie - antidepresive.

Fireste, exista depresii si depresii, unele putand lua forme mai severe, cum ar fi depresia bipolara (maniaco-depresiva). Cu episoade depresive severe, alternate cu cele de surpsus energic, eurofie, sentimentul ca le poti face pe toate - episodul maniacal. Cand e vorba de forme severe, este recomandata vizita la psiholog.

Va multumesc mult, pentru urare Denise-i si pentru sfaturi Michelle-i!
Multe din cele recomandate le incerc si eu si merg, mai ales acum cand sunt intr-o perioada mai buna. Cand vorbeam de anxietate (eu urmez acum un tratament alopat, ce sa fac, asta e!) ca ma insoteste mereu, ma refeream nu chiar la forma aceea grava, din definitii, pentru ca pe aceea din fericire o mai rezolva doctoria, dar mai precis la un fond anxios, o lipsa de siguranta difuza, niste senzatii vagi, dar destul de suparatoare. Ma enerveaza ca nu se pot sterge cu totul nici macar cu doctoria starile astea. Eu nu eram asa... Eu ma stiam vesela, ma bucura orice fleac. Daca tot iau o pilula, mi-ar placea sa ma faca "nesimtita" macar o vreme. Dar nu e asa. Intr-adevar, exista si nesuferitele de efecte adverse. La mine factorul stresant e cvasi-permanent, asta e beleaua, suferinta mea a debutat cu forma "reactiva", reactie la un stres extern. Prefer sa nu vorbesc deocamdata despre factorul meu de stres, e cava cam prea personal. De asta cred eu ca mi s-a cronicizat si suferinta si trebuie sa-i dau la cap cu pilulica. Dar spuneam mai devreme ca sper sa ma ajute homeopatia, fiindca vreau si eu sa scap de asa numitele doze de intretinere, care ma ajuta sa nu am recaderi. Am intrat adineauri pe tema anxietate si o sa scotocesc dupa terapia cognitiv-comportamentala de care vorbeste toxic. S-ar putea aici sa fie raspunsul la preblema mea. Nu de alta, dar autosugestia asta nu e chiar ceva simplu. Subconstientul se poarta uneori ca un mic si nu-l poti convinge neam de veselia ta prefacuta. M-am chinuit zile intregi sa-i bag in cap cate ceva, dar subconstientul meu este o entitate separata de mine si foarte incapatanat. Reuseam numai sa obosesc de atata autosugestie si efectul era aproape nul. Serotonina aia care-mi cam lipseste mie e pana la urma ceva chimic, hormonul fericirii.
Ma bucur mult ca v-am gasit, aici, la han.
P.S. Am si simtit cum mi-a picat in ochi un strop de serotonina.

valeria

As vrea sa te sprijin putin in lupta ta cu depresia, asa ca o sa-ti spun parerea mea (neprofesionista). (Nu as intra in vorba pe un asemenea subiect sensibil, daca nu as fi trait la randul meu ani de zile de depresie.)

Orice tristete care ne macina sufletul are la baza o problema nerezolvata, o frustrare uitata. Spui ca nu vrei sa vorbesti depre cauzele stresului tau. E dreptul tau sa nu vorbesti. Dar ar fi indicat sa vorbesti cu cineva. S-ar putea sa ai probleme ramase undeva intr-un colt intinecat de suflet si sa nu stii de ele. Te-ar putea ajuta sa gasesti problema un jurnal in care sa scrii de cate ori simti neliniste sau bucurie, sau orice altceva. Pe mine personal jurnalul meu m-a ajutat enorm (jurnalul de pe han). Cred ca si medicamentele ajuta intr-un fel, probabil sa te mentii pe linia de plutire, dar medicamentele nu vor sterge problemele din sufletelul tau.

Pentru Zorro: tipu' asta despre care vorbim, subconstientu' meu, cam stiu eu in mare ce vrea. Dar ce te faci daca ce vrea el nu se poate? El ar fi vrut probabil ca viata mea de pana acum sa fi fost un pic altfel, pe anumite planuri cam principale si acum se simte frustrat ca nu e totul cum ar dori el. De fapt pe mine, cand ma apuca, ma apuca, cam asa: ma gandesc la ce as fi putut avea si n-am, ma gandesc la ce am si nu-mi convine si ma pun pe plans... Gandire negativa, nu? Sau dupa cate o cearta cu "...", care ma afecteaza la fel de mult mereu. Eu incerc sa gandesc pozitiv, dar cand te simti "de raspunzi pozitiv la toate intrebarile din test" nu prea mai ai vointa si putere sa pui in practica ce ar trebui sa faci. Asta e!. Acum, de exemplu, am intrat pe testul cu depresia si raspunsurile mele sunt altele. Acum nu ma mai simt rau, deprimata. Acum pot sa gandesc si pozitiv. Dar tre sa fac rost de un instrument ca sa nu mai intru in vrie cand am necazuri. In fond necazuri avem toti, dar nu toti ne prabusim in halu' asta la greu. Nici eu nu eram asa inainte. Habar n-am ce s-a intamplat de fapt.
Si apropo, cum sa fac eu sa aflu exect cam ce vrea tipu' mai sus-amintit? Ca tin la el si l-as rasfata nitel...
Oricum, multumesc mult pentru implicare.

Pentru Felina: draga mea, ai mare dreptate cu ce spui, dar eu zic ca imi cam stiu problemele, ca m-am psihanalizat la greu. Daca am probleme nerezolvate, este pentru ca m-au depasit sau n-au depins de mine. In general eu sunt ambitioasa si perfectionasta, aceasta din urma nefiind tocmai o calitate, din cate am citit. Am incercat sa fac cum zice (am uitat cine...): ceea ce nu poti schimba invata sa accepti. Trag concluzia ca nu ma impac si pace cu niste stari de fapt. Dar beleaua este ca in timp chiar am avut nevoie de doctorii, ajungand la urgenta la psihiatrie dupa atacuri de panica. De-alea de zici ca in secunda urmatoare vei innebuni... Capatasem fobii de cutite, agorafobie, ameteli, nod in gat si ma strangea la ceafa de nu-mi puteam odihni capul nici pe perna. Si asta luni de zile... Aveam probleme la serviciu si mi-era frica de un sef cam afurisit. Stiam ca asta e, stiam ca nu-mi poate taia capul, dar stresul lucra... M-am mutat de acolo, dar starile proaste continuau. Uite asa am ajuns eu la medic, unde, desi ma consider destul de citita, credeam ca se duc numai nebunii. De fapt atunci eu credeam ca am innebunit intr-adevar. Mai tarziu am aflat ca nebunii pe bune n-au nici o treaba, pentru ei ceilalti sunt anormali. Cand m-am simtit mai bine, am renuntat la pilule, dar in cateva luni am avut iar nevoie. N-am mai asteptat sa ajung iar atat de rau. Dar sunt amarata ca nu mai pot fi cum ma stiam eu, nu luam nici o aspirina si aveam o liniste interioara, uau! Acum sunt extrem de rare momentele cand ma simt cu adevarat linistita. Poate doar seara, cand nu mai am nimic de facut decat sa ma uit la TV sau sa citesc.
Ce bine e sa poti exprima ce simti! De fapt eu am ceva prietene bunute cu care mai vorbesc, dar nu-mi place sa sacai oamenii cu problemele mele. Iar familia s-a obisnuit cu mine asa, dar asta nu inseamna ca ma cruta de socuri sau soculete, ci ca nu prea inteleg cand le explic ce am. Ei zic: "dar de fapt ce s-a intamplat?" Iar eu n-am intotdeauna un raspuns...
Cu bine...

Ok, familia nu te intelege mereu, cauta persoane care te inteleg. O idee simpla: aici pe han esti sub protectia anonimatului atata timp cat vrei, deci poti vorbi linistita de ce te doare, asa ca poti sa-ti deschizi un jurnal la Povestea mea. Vei afla pareri, daca doresti, de la alti forumisti. (Nu ai fi nici prima nici ultima persoana care face asta. )

Asa..., deci sa recapitulam:
In prezent eu nu sunt chinuita de depresie, doar un ghem in piept de anxietate vaga, dar relativ constanta ma face sa spun ca nu ma simt intr-adevar bine. Dar incerc sa o ignor, pana o sa gasesc ceva sa-i vina de hac, sa fiu eu cea de mai demult. Problema este ca am obtinut starea asta de "aproape bine" cu medicamente si mi s-a spus ca va trebui sa mentin mereu cel putin o doza asa-zisa de intretinere. Nu-mi place asta, nu iubesc doctoriile, asa ca voi continua sa caut solutii alternative. Intre timp, vreau sa va istorisesc ceva.
Acum doi ani am avut iar un necaz destul de mare. Imi picase in cont o suma frumusica, cam 150.000.000 lei. Mi-am deschis o mica afacere comerciala. Am facut prostia ca am angajat pe cineva din familie, care mi-a devalizat taman de sarbatorile de iarna cam jumatate din suma. Restul il investisem si cu greu am mai recuperat ceva. Partea proasta este ca supararea m-a aruncat iar in suferinta psihica.
Am auzit de o bioenergoterapeuta, la care am fost si care pe langa pasele energetice facea si putina sugestie terapeutica cu mine. Incepusem sa ma simt chiar excelent. Sa stiti, dragii mei, ca m-am convins ca bioenergia este o realitate, in cazul in care cel care ti-o transmite nu este un sarlatan. In prima saptamana am dormit cat cuprinde, apoi m-am simtit foarte in forma. Atat de in forma, incat am ajuns sa cred ca ma pot lipsi de medicatia mea de intretinere, la care am renuntat cat am crezut eu de "treptat".
Ce a urmat? Doua saptamani mi-a fost intr-adevar bine, apoi incet-incet suferinta s-a reinstalat, desi eu credeam ca sunt numai simptome de sevraj si vor trece. Dupa cam doua luni intrasem in cea mai urata depresie a mea. As fi stat numai in pat, cu ochii inhisi. Aveam membrele amortite la propriu si nu-mi trebuia TV sau altceva ce imi place de obicei, iar obligatiile mele zilnice abia le indeplineam. Sa nu mai spun de celelalte simptome. Asa ca am realizat ca nu mai e vorba de nici un sevraj, ci de boala curata si am fost iar la psihiatru. Am reinceput tratamentul si sa stiti ca de data asta foarte mult a durat sa-mi revin. Cateva luni...
Mi-a fost binisor cateva luni bune, apoi, la inceputul lui octombrie anu' asta iar isi arata coltii, asa ca iar doze mai mari. Mi-au cedat relativ repede simptomele, dar, cum v-am zis, iau mereu doctorii.
Ce vreau eu sa va povestesc si uite ca m-am lungit la vorba sunt niste metode de terapie psiho pe care mi le-a indicat bioterapeuta (ca meserie doctorita). Intr-adevar functioneaza.
1. Daca vrei sa-i transmiti un mesaj subconstientului, da-i un nume (sa-i zicem Mark) si vorbeste cu el, cu voce tare (daca esti singur) sau in gand, repetandu-i mesajul zilnic, cel putin vreo 40 zile. Pricepe destul de greu..., dar pricepe. Eu imi explic asta printr-un fel de rezonanta cu el in care intri mai greu.
2. Daca vrei sa scapi de niste ganduri negre, scrie-le pe o hartie si arde apoi hartia, ca pe un mic ritual, ca sa constientizezi ca distrugi supararea. Pe hartie scrii si daca te-a suparat cineva, il si injuri daca simti nevoia, iti versi deci of-ul. Facand mai multe zile in sir chestia asta, constati ca ai din ce in ce mai putine lucruri de scris pe hartie, deci mai putina suparare. E aproape spectaculos sa vezi cum anumite chestii te afecteaza din ce in ce mai putin. Chestiile astea nu iau prea mult timp, asa ca se pot aplica usor. Credeti-ma, cu metoda asta castigi liniste. Doar ca eu n-am mai aplicat-o de atunci. Bine ca mi-am amintit, o sa o fac iar.

V-am cam impuiat capul?

Bun venit la Hanu Ancutei, valeria !
Dupa cum vezi, aici esti ascultata (poti vedea acest lucru din felul in care ti se raspunde) si sper ca macar asa te putem ajuta si noi.

Bun venit la "Psihologie - Omul, minte si suflet" celor ce nu au trecut pana acum pe aici !

Cred ca e bine sa subliniez parte din mesajul lui mothman.

Apropo de adormit, mi-am cumparat de la "Prietenii cartii" niste CD-uri pentru relaxare foarte OK. Deoarece reusesc sa adorm inainte de sfarsitul CD-ului inseamna ca functioneaza. Oricat de tarziu m-as culca, imi place sa adorm cu muzica, uneori Holograf, Joe Dassin, alteori instrumentala. Iar muzica de care vorbesc are niste acorduri stelare...
O sa incerc si eu cu "scenariile" pentru visuri, nu cred ca poate avea reactii adverse

La mine banuiesc ca a creat un efect lateral. De atunci (si sunt multi ani de atunci) nu imi mai amintesc visele decat foarte rar. Dar poate e o coincidenta.