8. Chiar zilele trecute discutam cu genicon intrebarea asta si am ajuns oarecum la concluzia ca daca ar fi sa raspund(em) sincer am lua un mic ban
Asadar, de dragul aparentelor, am sa'l aleg drept sclav pe genicon, iar prima porunca e foarte probabil sa semene foarte mult cu urmatoarea: bring me a beer, biatch! Apoi, daca tot e pe post de sclav cred ca l-as pune sa faca ceva de mancare si putina curatenie.
9. Sunt un om simplu. Cel putin astfel imi place sa ma consider.
Ma uit in jur la umbrele de oameni ce trec pe langa mine si incerc pentru cateva momente sa-mi imaginez 'programul lor zilnic'. Realizez, cu o ciudata urma de luciditate, ca, cel putin aparent, nu exista mari discrepante intre ceea ce presupun ca ar face ei si ceea ce, efectiv, fac, sau voi face, eu. Astfel, de ce as fi eu mai important, mai complicat sau pur si simplu superior, lor? Nu vad nici un motiv sa cred ca dreptatea imi apartine sau ca adevarul e doar al meu. Nu inteleg nevoia din ce in ce mai mare a multor indivizi de a se arata complicati, sofisticati, importanti. Aparenta aceasta, afisata ostentativ, e atat de transparenta, atat de lipsita de culoare, de nuante incat de multe ori privindu-i, ochii iti cad in gol, privirea ti se adanceste intr-o intunecime de smoala si trebuie facute eforturi din ce in ce mai mari pentru a iesi din lumea visarii cu ochii deschisi si a ramane in cea a luciditatii acestei minunate realitati.
De foarte putine ori cand vezi un om complicat descoperi aceeasi complexitate si in interior. Imi place sa cred ca un om simplu la vedere ascunde ceva complicat, ceva ce nu poate fi vazut, ci simtit.
E greu sa fii simplu in zilele noastre...Probabil, la fel de greu pe cat e sa simti cu adevarat ceva, pentru ceva - orice.
Sunt un om complicat, dar totusi simplu la vedere.
Simplitatea vine din simtire, iar simtirea se invata greu...
10. Estetic.
11. La oameni, nu conteaza...."cat de lung am[u] parul,
Important e cat si cum gandesc".
12. Cred ca aceste momente sunt cele de dupa ce termin de scris ceva. E un sentiment foarte frumos, ca dupa ce ai terminat de facut ceva important iar acum, la sfarsit, iti permiti sa te bucuri de reusita.
Faptul ca niste simple cuvinte, ordonate intr-un anume mod, vor smulge cuiva, candva, un zambet sau o lacrima, un sentiment oarecare, imi confera mie o stare de implinire, de impacare cu toti si toate, de fericire chiar.
E greu de explicat si sunt sigur ca au fost multi altii inaintea mea care au descris mult mai bine acest sentiment.
Daca nu pot scrie un timp indelungat, daca sunt privat de aceasta capacitate de exprimare, interiorul imi arde incet, se transforma intr-o mica gramajoara de jar si cenusa ce mocneste tot mai putin. Exteriorul nu ezita sa se conformeze, luand forma simtomelor depresiei. Imediat ce scriu ceva, aceasta stare se modifica total.
Am citit de curand intr-o carte urmatorul citat : 'clipele de fericire sunt pentru spirit ceea ce orgasmul este pentru trup'. Parte din micile mele clipe de fericire sunt date de aceasta mica bucurie de a scrie.
13. Habar n-am. Nu prea intentionez eu sa lucrez in aceasta 'dragutza' meserie....
14. Sunt deja mai mult de 20 de minute de cand incerc sa formulez o prejudecata, fara nici un succes, asa ca, voi lasa pe altii sa mi le gaseasca. Cred ca situatia e asemantoarea cu cea in care cauti ceva ce e fix in fata ta.
15. Sunt un mare rusinos, si nu din cauza a 'ceva' ce as face ci din cauza timiditatii si a fricii de esec, astfel ca, pentru a o spune mai frumos [
] am emotii in cele mai diverse situatii. [cum ar fi faptul ca trebuie sa sun pe cineva necunoscut, din partea unei alte persoane, sa caut si sa ma intalnesc cu cineva necunoscut, sa sarut prima data o fata...si cred ca deja am spus prea multe
]
16. Cam toate se aplica dar in situatii diferite. Prima se aplica, in ultimul timp, din ce in ce mai putin, insa acum ceva timp 'sindromul eroului' atunci cand era vorba de vreo prezenta feminina era destul de prezent in viata mea....Jucam de multe ori rolul tipului inteligent, matur, lucid, care da sfaturi bune si pe al carui umar poti plange in liniste si desigur, in bratele caruia vei gasi consolare....
A doua se aplica si ea destul de putin si functioneaza doar in starile avansate de depresie. Cum acestea sunt rare....
A treia se aplica intr-o mai mare masura, fie ca e expresia grava a luciditatii, fie ca reprezinta o anumita stare in urma careia de obicei simt nevoia sa fiu singur...
17. Acum cateva saptamani, intr-o sambata din ianuarie - cred ca era chiar data de 15 - am fost in Busteni sa ma intalnesc cu
ea. Ziua nu prevedea nimic special, dimpotriva chiar, dat fiind ca atunci cand am sosit, un mic viscol si-a facut simtita prezenta. M-a intampinat surazand inca de cand am pus primul picior pe peron.
Ne-am plimbat, am povestit, am ascultat muzica, si in cele din urma ne-am indreptat iar spre gara din Sinaia. Afara, momentul magic incepu. Ningea lin, cu fulgi mari, asa cum ar fi trebuit sa fie o atmosfera idilica de Craciun. Pe drum, momentul magic continua fiind acumpaniat discret in fundal, printr-o fericita coincidenta, de Queen, R.E.M. si Rolling Stones cu al lor 'Angie'...
18. Nu stiu. Acum ceva timp as fi spus ca maturitatea reprezinta gasirea echilibrului. In prezent, cand vad oameni trecuti de 40 de ani dand dovada in unele situatii de o naivitate comparabila cu cea a adolescentilor, nu mai stiu ce sa zic. Maturitatea. E posibil sa ajung si eu la 40, 50 de ani si inca sa nu stiu ce inseamna. E totodata posibil ca maturitatea sa presupuna o evaluare lucida a unei probleme oarecare, urmand ca solutia cea mai buna sa fie stabilita in functie de niste ciudate costuri de oportunitate si calcule de calitate....
Totusi, la fel de posibil e ca maturitatea sa insemne increderea intr-un instinct exersat, in urma unor numeroase experiente.
Maturitatea, asemenea altor termeni destul de abstracti de la mine din minte, refuza sa-si gaseasca o 'rezolvare' generala. In functie de situatiile in care suntem pusi, in functie de personalitatea si de experienta fiecaruia, vom adopta o problema oarecare cu maturitate sau cu naivitate.
Mi-ar placea ca la o oarecare varsta venerabila sa pot spune ca sunt impacat, linistit, resemnat, ca pot privi cu maturitate orice problema....ca, in definitiv, am dobandit intelepciunea. Asta e maturitatea, adevarata maturitate: intelepciunea.
19. Boala omul modern, desi as fi tentat sa spun ca de fapt e boala omului dintotdeauna, este autosuficienta. Totul se invarte in jurul cuvantului 'mediu', in jurul mediilor celor mai diverse. Majoritare, fara dorinta de a visa, de a cunoaste mai mult, masele dicteaza ceea ce e bine. "Majoritatea decide". Atunci cand majoritatea decide 'autosuficienta' nu mai ramane nimic de facut. O mana de oameni care mai spera, care viseaza, care se incapataneaza sa nu uite, sa urmareasca niste teluri spirituale iluzorice, nu a determinat nici o schimbare in trecut sau prezent si ceva imi spune ca nici in viitor nu va schimba nimic. Hesse spunea in 'Fantezii' ca progresul de multe ori e initiat de visatori. Afirmatia ma duce cu gandul la Eminescu, si ma face sa remarc o simetrie ce imi confirma afirmatia de la inceput. Intotdeauna 'boala' omului a fost reprezentata de autosuficienta.
20. Nu, chiar deloc