Sunt multe situatii in viata,..cand descoperi ca ai ajuns la un capat de drum..
In fata unei usi care nu se va deschide.
Ca ziua de maine nu are notiunea pe care o stiai tu ..
Esti in stare sa te debarasezi de tot ce inseamana trecut si sa o iei de la capat?
Esti in stare sa lasi lucruri care-ti sunt dragi..sa abandonezi tot..si sa inaintezi in necunoscut?
Esti in stare sa abandonezi un loc de munca comod dar insuficient platit si sa-ti schimbi mentalitatea?
Esti in stare sa renunti sa abanonezi tot ce ai acumulat o viata (material vorbind..)..si sa-ti poti reconstrui totul de la zero?
Este asta curaj..sau inconstienta?

Este curaj. Inconstienta este atunci cand stai pe loc, si pretinzi ca traiesti. Ca o masina care are motorul pornit dar e pe butuci, si ea nu stie.

Subscriu si eu pentru curaj.

Depinde care e motivul care te face sa stergi totul cu buretele. Daca e unul serios (potrivit sistemului tau de referinta) atunci e curaj. Altfel e inconstienta.

Ah, si sa nu uitam: judecatile astea au sens doar daca e implicata doar persoana ta (si numai a ta). Cind la mijloc e vorba si de sot/sotie, copii, familie in general, as inclina spre inconstienta 99%.

A venit ciudat topicul asta pentru mine...
Da, cand esti singur...este 90%curaj si 10%inconstienta...si acum tare as vrea sa fiu putin incostienta, sa pot sa am curaj...din pacate, ca prea multa lume, sunt lasa acum...

Eu cred ca am uzat de acel procent de 99% de inconstienta..
Inconstienta de a nu avea nimic de pierdut..
Peroanele cele mai dragi..mi-au reprosat atunci..ca le-am distrus viata...parintii ca fac o greseala.
Acum dupa 5 ani..toti ma admira ca am reusit..si cei carora le 'distrusesm" viata..acum recunosc ca i-am salvat de fapt..

Cat esti singur si ai grija de propria persoana iti poti permite multe. Cand formezi un intreg cu altcineva lucrurile se schimba. Si nu e vorba de obligatie, ci de iubire. Daca formezi o familie, atunci din iubire nu vei face acele actiuni care pot avea urmari negative.

Nu ma refer aici doar din punctul de vedere al unei relatii..
Sau fie..fiind o echipa,..raspectandu-va si iubindu-va..sunteti in stare sa va schimbati viata?
Sa zicem..ca plecati impreuna in alta tara..lasand aici tot ce aveati..si..luand totul de la zero..

Ce sa zic?Este o osmoza intre curaj si inconstienta dublata de un mare risc.Uneori daca nu deschidem usa facand-o tandari ramanem blocati in amintiri si regrete.Compromisul ne face cu ochiul.Cand nu mai ai ce pierde e singura cale.

Nu, ma refer la un motiv concret, nu la o chestie de perspectiva de genul "ajung acolo si acolo ma descurc". Plec daca am un contract solid, daca sunt solicitat de o firma etc. E altceva.

Am renuntat la un post sigur si destul de bine platit pentru ca am vrut sa vad daca pot face ceea ce-mi place cu adevarat.Desigur au fost discutii de genu " Esti inconstienta, cand toti umbla dupa o paine", dar am avut si oameni ce m-au sustinut. Am stat 6 luni pe bara si in final am reusit. Nu a fost vorba de inconstienta ci pur si simplu de vointa, dar si de curajul de a-mi asuma gestul si de a lupta pentru asta. Am avut si zile in care nu mai speram, dar am continuat pentru ca nu am vrut sa
ajung in situaita in care sa ma intereseze doar ziua de salariu si emisiunile de "divertisment".
Nu cred ca am facut ceva iesit din comun, doar mi-am urmat un vis care a devenit realitate.

Innainte de toate iti trebuie curaj...apoi restul vine de la sine!

Cu siguranta, trebuie sa ai curaj in a infaptui multe..... de la a iubi, si pana la a risca totul pe o carte..... eu numesc aceasta calitate.... CURAJ, inconstienta presupune altceva....!

Scarlet

Curajul, in fapt, reprezinta o forma inconstienta de afirmare a unei sau a mai multor actiuni; este acel moment magnific cand te asemeni zeilor, crezi ca ai putea muta muntii din loc si, totodata, te consideri a fi un erou model pentru ceilalti din jur. ma rog, dupa un dus rece se revine la realitate, la angoasa, la painea obisnuita lipsita, tragic, de acel prim gust de ambrosie, ce fie si pentru o clipa, te-a facut sa ai aripi.
Curajul trebuie sa provina din sinele oricarei persoane, manifestandu-ti credinta in propriile tale forte si aptitudini, neancercand, de-alungul acestui proces de a impresiona pe cineva atare. Modestia este un bun camarad, si veritabila plasa cu care se "prinde" gloria.

Martorul lui Nicu!
--------
AVE!
--------

Curajul de cele mai multe ori este determinat de niste constrangeri ce nu mai pot fi suportate. Iar cand nu prea mai ai de ales, cu sau fara curaj, trebuie sa te arunci in necunoscut! Nu cred ca aici se pune problema curajului de a-ti abandona familia. Aici nu mi se pare curaj, si nici inconstienta, ci ipocrizie si egoism ! (Evident, nu pun in discutie motivatiile legate de violenta, sau alte trasaturi extrem de grave si daunatoare pentru insasi educatia copiilor !)
Nu sunt de acord cu Figaro, in sensul ca, daca nu exista un contract ferm in strainatate, inseamna sa fii inconstient sa te aventurezi! NIMENI din cei pe care-i cunosc, n-au avut nici un fel de contract inainte sa paraseasca tara, dar au avut destul curaj, si nu se putea sa nu reuseasca. De fapt e vorba de imaginea pe care noi o avem de mult implantata in lumea noastra!!! Ostilitatea reala nu in strainatate se gaseste, ci in Romania!!! Acolo se angajeaza pe criterii de sex, varsta, sex-apell (nici nu stiu dac'am scris bine ?!) apartenenta politica, etc, etc. Cel putin in UK, oricat ar spune ei ca sunt extrem de exigenti, poti practica aproape ce profesie doresti, fara sa pui la bataie diplomele din dotare (nu ma refer la medicina spre exemplu ) . Daca poti face dovada ca esti un bun electrician, instalator sau tamplar, esti de-al lor. Daca esti de-al lor si le bagi sub nas nush'ce calificari, iar tu esti "strain" de ceea ce crezi ca esti, iti multumesc politicos si te asigura ca te vor cauta cand au nevoie de serviciile tale. Deci curajul de a fi ceea ce stii ca poti sa fii, este destul pentru a prospera in orice tara care nu vaneaza imigrantii pe strada! Doar ca.... Abia aici ne vom lovi de o mare problema!... Privesc pe forum si ma minunez cum inteleg unii "pragmatici" ca trebuie sa se dedice unui job! Cati dintre cei care posteaza in timpul zilei pe forum, o fac in timpul programului, de la serviciu, v-ati intrebat? Fara suparare, nu-i problema mea ! Dar nu asa se castiga, fratilor, "un ban cinstit"!!! Daca acolo tine, aici nu exista nici o sansa pt asa ceva , decat daca lucrezi la un internet-cafe, si nu ai clientela!!! Un electrician poate sta cu bratele incrucisate, daca nu i s-au pus toate la dispozitie ca sa-si faca treaba (o scara, o schela, materiale, etc ) Cel de la calculator nu are motive sa stea. Daca vrea sa se recreeze, se ridica si face miscare, nu intra pe forum !!! Ve-ti zice ca , la banii castigati in Romania, se merita astfel de mici placeri ... Cine hotaraste asta ? E scris cumva in contractul de munca ? Ma indoiesc !
Curajul este dependent de constiinta pe care-o are fiecare. Dar la capitolul asta, am vazut multi corigenti in Romania!...

Relativ la interventia lui Copernic: Ma bucur ca cineva a pus la indoiala si situatia care genereaza eventualul curaj. Pana la urma, curajul imi pare mai mult o euforie rezultata din revelatia omului ca ar putea face ceva deosebit. Si pentru asta de multe ori e suficienta o stare de nemultumire vaga, nelocalizabila. De multe ori suntem curajosi pentru ca in mijlocul unei situatii care nu ne incanta, apare entuziasmul unei idei noi, ideea de schimbare. Cred ca suntem cu totii familiarizati cu entuziasmul inceputurilor si stim cat de mare e tentatia sa te lasi furat de o idee. Mai ales cand ea rupe un ritm ajuns monoton si sacaitor. Pentru a face ceva radical, nu iti trebuie mult timp si ai toate sansele ca euforia ideii sa te "tina" suficient incat sa actionezi. Iar apoi vei merge mai departe incercand sa faci tot ce poti mai bine din situatia creata. Uneori poate iesi foarte bine, si atunci ii vei spune curaj. Alteori poate iesi foarte rau, si te vei gandi ca ai fost inconstient. Curajul adevarat cred ca este insa atunci cand faci ceva nu pe baza de incantare, ceva care simti din plin ca este o sansa deosebita si te mobilizezi sa incerci in ciuda faptului ca nu iti e usor deloc.

'O viata pentru o idee". Ii admir pe cei care sfideaza conventiile pentru a-si duce planul la bun sfarsit.
Michelangelo a infruntat 3 papi riscand inchisoarea, ostracizarea, saracia, doar pentru a-si urma visul.
E nevoie de multa tarie de caracter pentru a nu abandona in fata primului esec. Cati au curajul de a spune deschis
ce cred , aducand argumente solide si aratand modul in care inteleg sa realizeze ceva? Cati au taria de a spune "Nu"? Cred ca prea putini. Desigur cei caracterizati prin curaj au si o anumita doza de idealism care le da puterea de a continua si a indura privatiunile. Dar idealismul asta da farmec vietii si nu calculele meschine.

E vorba de curaj. Cunosc oameni care au lasat tot ce aveau pentru a se duce in alta tara si a o lua de la zero. Depinde cat de hotarat esti sa realizezi ceva. Eu nu numesc aceasta inconstienta, chiar daca nu aveau nimic sigur cand s-au dus acolo. In putin timp au reconstruit mult mai mult decat pierdusera aici. Pentru ca au avut ambitia si curajul de a lua totul de la capat. Apoi sunt oameni care au pierdut tot ce adunasera intr-un incendiu sau alte catastrofe. Cat le pot da inapoi cei de la asigurari sau statul? Sunt obligati sa o ia de la capat. Numai ca nu reuseste oricine. Doar cei care au suficienta vointa.

Nu poti fi sigur de mai nimic. Daca astazi pierd tot ce am, maine iau totul de la capat. Nu imi pot imagina altfel fiindca ajungi intr-o stare de disperare daca nu te apuci de ceva. Trebuie sa lupti pentru orice stii ca iti va face bine in viitor. Nu sa calci peste cadavre ci sa castigi prin munca si ambitie ceea ce meriti.

Eu nu vorbeam de oameni, ci de familii. Ca persoana singura si andepandenta - vorba lu' Nenea Iancu' - merge de minune. Poti sa stai in cap pe colt de bloc cu 10 etaje, ca nu se supara nimeni. Insa cand faci parte dintr-o familie, cand depinzi si se depinde de tine nu mai merge. Atunci e necesar sa ai o baza, un contract sigur semnat cu propria manuta. Asa mai merge. Altfel...

Una e curajul si alta e inconstienta.

Figaro..dar poate tocmai ideea ca se depinde de tine iti da mai multa forta sa depasesti orice obstacol!
Eu am stat si am asteptat..si am asteptat..nu se intampla nimic. Din contra totul era intr-un regres continuu.
M-am gandit la persoanele care depind direct de mine..si am decis ca merita altceva decat o existenta mediocra.
Am reusit. Trebuia sa reusesc! Nu se putea altfel..

Stai sa ne intelegem mai pe scurt:

Cameron

a) familie? (in afara de parinti)
b) copil mic?

Nu de alta, dar sa nu vorbim fiecare pe limba lui.

Figaro>Exista undeva un topic pentru mamici si tatici.
Gasesti acolo raspunsul

Ok, am inteles. Ce varsta aveau copii tai cand ai facut pasul acesta?

Erau clasa a 6-a, respectiv a7a.
M-au urat atunci. Ii rupsesem de scoala lor,..de prietenii lor. Acum ma aproba si sunt de acord ca am facut bine.
Nu..in cazul a doi copii foarte mici,..nu se pune problema sa pleci undeva si sa nu stii unde anume si ce te asteapta.
Aici nu mai e vorba nici de curaj,..nici de inconstienta,..e prostie curata.

Problema e ca toti avem o motivatie (sau un vis), insa cei care obtin si un rezultat concret sunt cei care fac o distinctie clara intre vis si posibilitatea reala. Pentru ca de visat toti visam.

Tocmai de aceea.Visam si apoi actionam, in masura in care consideram ca se poate.
Daca nu incerci nu poti sa mergi mai departe.
Iar daca cei de langa noi ne inteleg si ne sprijina cred ca se poate.Asta pt ca nimic nu se realizeaza fara sacrificii, de orice gen.

De pilda eu visez sa am branhii si sa respir in apa, ca pestii. Pot sa incerc? Daca nu incerc nu reusesc...

Figaro..
Cumapara-ti un costum de scafandru..e mai simplu..

Costumul de scafandru inseamna un costum de cauciuc (din cate stiu). Ma refeream la libertatea de a respira prin apa, nu la un costum.

Se zice ca in Romania oamenii nu viseaza, nu au idealuri. Necazul e ca viseaza. Una e proportia dintre scop si realitate, alta e problema cu visul.

Si eu visez sa fiu invizibila.
Ticule, ce-as mai face atunci!!!!!!!
Figaroooooo ma refearam la vise ce se pot realiza cu mijloace cat de cat normale si nu la fantezii.

Nu, e un exemplu extrem. Exista multi care viseaza avere de tip Bill Gates, piscine sau cine mai stie ce. Vieseaza fara sa cunoasca o cale reala de a le obtine.

Corect. Insa cred ca e vorba si de posibilitatile concrete, conform proverbului nu te intinde mai mult decat ti-e plapuma.

Ce plapuma mai Figaro? Au la Metro niste pilote cu puf de gasca..o minunatie nu alta!

Am vrut sa spun ca exista persoane care se apuca de lucruri pentru care nu au nici chemare si nici talentul necesar.

Era vorba de autodepasire. De dorinta de a face ceva mai bun cu viata ta.
Sa inteleg o oarecare aluzie indirecta din ceea ce ai scris Figaro?

Nu e vorba de nici o aluzie, ci de un caz concret, un bun prieten care a incercat sa porneasca o afacere din dorinta de a-si autodepasi limitele. Numai ca nu existau limite, din moment ce era total paralel cu domeniul respectiv. Pana la urma s-a ales si cu banii facuti zob si cu visele chiselita.

Normal ca trebuie sa te autodepasesti, dar intr-un domeniu care ti se potriveste sau in care esti sigur ca functionezi. Altfel ratezi, si mai trist e ca nu-ti dai seama.

Sorryy..

Ai dreptate..
Tot inercand sa caut nod in papura ..m-am trezit impletind rogojini..
Mai sa-mi descopar un talent in asta..

Mda..asta e norocul meu..ca am balti imaginare...la indemana..mai tot timpul..
Daca vrei sa te schimbi tu..sa-ti schimbi mentalitatea,..sa arunci din alcatuirea ta tot ce simti ca nu iti foloseste..o fi curaj..sau..lehamite?

Poate si lehamitea o fi buna la ceva. Daca ai curajul sa recunosti fata de tine ca nu esti asa cum ai fi vrut si ca te-ai lasat dus de val din varii motive, repet daca ai curajul sa te privesti asa cum esti cred ca vei si actiona pentru a te schimba.Pentru ca de fapt, tu iti esti si cel mai bun prieten, dar si cel mai mare dusman.

Poate sa fie curaj sau inconstienta, dar depinde de sansele de reusita obiective, nu de familie. De exemplu, cineva care are mari sanse sa reuseasca pe cont propriu poate sa aiba curajul de a parasi un servici. Pe de alta parte, daca nu prea are sanse, e inconstienta. Familia nu are nici o legatura.

"Cati dintre cei care posteaza in timpul zilei pe forum, o fac in timpul programului, de la serviciu, v-ati intrebat? Fara suparare, nu-i problema mea ! Dar nu asa se castiga, fratilor, "un ban cinstit"!!! Daca acolo tine, aici nu exista nici o sansa pt asa ceva , decat daca lucrezi la un internet-cafe, si nu ai clientela!!! Un electrician poate sta cu bratele incrucisate, daca nu i s-au pus toate la dispozitie ca sa-si faca treaba (o scara, o schela, materiale, etc ) Cel de la calculator nu are motive sa stea. Daca vrea sa se recreeze, se ridica si face miscare, nu intra pe forum !!! Ve-ti zice ca , la banii castigati in Romania, se merita astfel de mici placeri ... Cine hotaraste asta ? E scris cumva in contractul de munca ? Ma indoiesc !"

Exista si in Occident unii oameni, de exemplu cei care lucreaza pe ordinator, care posteaza in timpul programului. Cu cit e postul mai de raspundere si mai bine platit, cu atit are salariatul mai multa libertate. Un amarit de muncitor poate sa fie dat afara, pe cind un director poate sa posteze mesaje. Diferenta e ca in Romania, multi oameni cred ca e normal sa isi piarda timpul, pe cind in Occident, controlul e mai strict si cei care zic ca nu e bine sa isi piarda timpul sint mai multi. Cit despre cinste, e relativa. Bun, unii oameni isi pierd citeva minute din program. Dupa parerea mea, cel mai necinstit nu e salariatul care procedeaza asa, ci patronul care ii fura o gramada de timp din viata si nu ii da in schimb decit o amarita de leafa, ba mai are si tupeul sa zica ca nu au voie bietii oameni sa profite totusi de citeva minute din cind in cind pierzindu-si vremea in timpul programului.

Eu as spune ca e curaj. Inconstienta este pana atunci, cand de fapt te trezesti si devii constient ca ceva nu merge si trebuie sa schimbi lucrurile. E greu sa o faci, e drept si pentru ca risti ca multi sa te priveasca cel putin ciudat si sa nu te inteleaga.