De Ce Mintea Creştinului Nu Poate înţelege Alte Religii Optiuni

[shapeshifter]

Vă invit la o dezbatere despre limitele şi prejudecăţile creştinului vis-a-vis de alte religii.

[shapeshifter]

Iti repet cateva din minciunile musulmanilor despre crestini:
- ca Fecioara Maria ar face parte din Sfanta Treime - o mare minciuna
- ca Sfanta Treime inseamna 3 zei - o alta mare minciuna
- ca Iisus nu a murit pe cruce - o alta mare minciuna, dar despre asta discutam mai tarziu
- mai am o lista, dar vreau sa le luam pe rand...
Te-am rugat sa comentezi primele doua minciuni din coran si nu ai spus nimic pana acum. Te rog sa o faci, caci este evident ca nici un crestin nu a crezut niciodata asa cum sustine Mahomed si coranul. Prin urmare coranul minte, si logic nu este de la Dumnezeu.

eu nu îţi comentez aberaţiile doar ţi le scot în evidenţă

Orice revelatie care este minciunoasa nu este de la Dumnezeu. Imi pare rau ca te dezamagesc, dar Dumnezeul nostru nu este precum Kali de la hindusi...

taci măi ceştine că habar nu ai de kali...

lăsând la o parte chestiunile dogmatice, cauza neînţelegerii dintre creştini şi musulmani este următoarea:

- creştinul are mereu în faţă propria voinţă, identică aproape cu sine, el se află în faţa unui spaţiu vocaţional indeterminat în interiorul căruia se poate lansa, desfăşurându-şi credinţa şi eroismul. Sistemul islamic de prescripţii „exterioare” şi bine măsurate îi apare ca expresia unei mediocrităţi dispuse la toate concesiile, incapabilă de vreun avânt. Virtutea mulsulmană îi dă impresia, în teorie (căci în practică o ognoră), unui lucru artificial şi van.
- musulmanul are în faţă - în faţa inteligenţei sale care l-a ales pe Cel Unic - nu un spaţiu volitiv, ce i-ar apărea ca o tentaţie către o aventură individualistă, ci o reţea de canale în mod divin predispuse pentru echilibrul vieţii sale volitive. Acest echilibru, departe de a fi un scop în sine, cum presupune creştinul obişnuit cu un idealism voluntarist mai mult sau mai puţin exclusiv, este dimpotrivă, doar o bază pentru a scăpa, în contemplarea pacificatoare şi eliberatoare a Imuabilului, de incertitudinile şi turbulenţa ego-ului.

Dacă atitudinea de echilibru pe care o caută şi o realizează Islamul pare în ochii creştinilor mediocritate calculată şi incapabilă de supranatural, idealismul sacrificial al Creştinismului riscă să fie prost interpretat de musulman drept individualism dispreţuitor faţă de acel dar divin care este inteligenţa; dacă se obiectează aici că musulmanul obişnuit nu e preocupat de contemplaţie, trebuie răspuns că nici creştinului mediu nu-I pasă mai mult de sacrificiu. Orice creştin poartă în adâncul sufletului un avânt sacrificial pe care nu-l va urma poate niciodată, aşa cum orice musulman are, prin însăşi credinţa sa, o predispoziţie spre contemplare ce nu se va trezi poate nicicând în inima lui.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 29 Mar 2009, 08:41 PM