Vă invit la o dezbatere despre limitele şi prejudecăţile creştinului vis-a-vis de alte religii.

Poate sa le inteleaga. Dar le respinge pentru ca sunt impotriva credintei lui.

greşit! Dzeu nu se contrazice de la o Revelaţie la alta!

shapeshifter, te-ai intrebat daca nu esti chiar tu victima unei prejudecati privind conceptia crestinului asupra altor religii ?

desigur! nu sunt! Vorbesc dintr-o perspectivă infinit mai universală decât a vreunei religii: metafizica... dar spre deosebire de clopoţel de exemplu eu iubesc toate religiile! religii nu făcături sectare...

Si pe ce criterii separii religiile de "facaturile" sectare ?

întreabă-l pe clopoţel

Pai eu cu tine vorbeam...tu spuneai ca iubesti toate religiile, mai putin facaturile sectare.

Totusi realizezi ca nu toate religiile pot fi adevarate, nu ? Mai ales cand se contrazic pe acelasi subiect.

se contrazic aparent, la suprafaţă, şi e normal acest lucru pentru nici una nu poate avea caracter de universalitate absolută...

Toate Religiile sunt adevărate!

Ce spui tu nu are legatura cu ce am afirmat eu. Credinta nu se bazeaza neaparat pe revelatie.
Plus de asta sunt oameni care pretint ca li sa "revelat" sa atace nu stiu ce alta religie, intr-un fel sau altul. Deci se cam "contrazice" dumnezeul asta unic pe care incerci tu sa il insinuezi in discutie pe usa din dos.

Asta e cea mai perfecta fraza citita pe cel mai principal forum scrisa de cel mai superior forumist.

ce înseamnă credinţa în creştinism?
sper că nu ai proasta inspiraţie să spui şi tu ca creştinul clopoţel că Profetul a creat ceva ca să combată pe creştini sau să se dea mare... deci care e problema ta de fapt?

Tu eşti sigur că ai înţeles despre ce vorbesc sa doar te bagi în seamă pe aici?

Draga Shapeshifer,
Nu eu nu am spus asa ceva... Am spus ca "profetul" tau a scris niste minciuni sfruntate despre crestini si credinta lor din pura indolenta. Putea macar sa se documenteze mai inainte de a scrie aberatiile alea. Eu asta sustin, si se poate verifica evident in orice moment. Pur si simplu verifici ce zice Mahomed despre credinta crestinilor cu credinta crestinilor si vezi ca nu corespund neam. Ce vrei mai clar de atat?!

Avand in vedere ca nu ai explicat ce vrei sa vorbesti, am pornit de la intrebarea din titlul topicului.
Acea intrebare suna asa "De Ce Mintea Creştinului Nu Poate înţelege Alte Religii"
Iar eu am replicat ca poate sa inteleaga (deci ai pornit de la o premisa falsa) dar nu le accepta. El accepta doar o singura religie, pentru ca asta e dogma lui. Faptul ca nu le accepta nu inseamna (neaparat) ca nu le intelege. Aaaa, ca sunt oameni care nici macar nu incearca sa inteleaga si isi baga dopuri in urechi, asta este alta poveste, dar tine tot de respingere, nu de capacitatea de intelegere.


Nu stiu, eu nu am vorbit despre "credinta in crestinism" ci despre credinta in general in fiinte supranaturale care fac si desfac itele universului. Daca particularizam la crestinism, cand spun credinta, ma refer la credinta ca exista Dumnezeul crestin si ca ce scrie in biblie despre el este adevarat.


Aici chiar nu inteleg la ce te referi. Sari de la una la alta prea repede si mi-e greu sa te urmaresc. Care "Profet"? Mahomed? Care e relevanta in discutia de fata?


Pai problema nu e a mea. E a topicului de fata. Pui o intrebare care pleaca de la o premisa falsa. Si anume "crestinii nu inteleg alte religii". Eu afirmam ca te inseli. Crestinii inteleg alte religii. Deci intrebarea este incorecta.

Dă-mi exemple de creştini care au fost sau capabili de a înţelege alte religii... sau vrei să-ţi dau eu? hai că nu e aşa greu...

nu mai fă analiză pe text, sper că sunteţi capabili de mai mult într-o dezbatere...


demonstrează că e incorectă... şi-ţi voi da dreptate... d ar dă-mi deci câteva exemple demne de acea deschidere! hai că nu e aşa greu...

Tu poti intelege crestinismul?

Mie imi pare ca te pui intr-o pozitie de ipocrizie, spui ca iubesti toate religiile, dar declansezi un atac furibund la adresa crestinilor/crestinismului. Ciudat mod de a-ti arata iubirea! Ma gandesc cum arata iubirea ta pt Dumnezeu! Pumni, palme, capete in gura, etc.

nu la adresa creştinului sau creştinismului ci a celor care cred că creştinismul e singurul adevărat, împotriva ipocriţilor ca clopoţel...

IoanV este un nume care imi vine in minte. Dar este irelevant cine a fost capabil sa inteleaga alte religii. Important este daca un om poate sa inteleaga cele religii. Despre asta era vorba despre "a putea". Iar atata timp cat exista oameni care inteleg acele religii nu vad ce i-ar impiedica pe alti oameni sa le inteleaga.

păi în principiu poate înţelege dar eu întrebam de ce nu poate înţelege de facto...

"De Ce Mintea Creştinului Nu Poate înţelege Alte Religii"

Corect ar fi fost "De ce mintea credinciosilor nu poate intelege alte religii". Exista oameni, popoare, care au alte credinte decat cea crestina, care sunt mai dogmatici si mai habotnici decat crestinii.

eu mă refer aici la creştin... lasă-i pe alţii...

de ce? crezi ca altii sunt mai ingaduitori si mai intelegatori cu celelalte religii cu care intra in contact?

da! 2 exemple: tradiţia hindusă şi islamul... acestea două nu neagă forma religioasă şi adevărul altei religii...

in primul caz: tot ce a fost introdus în India de misionari, de alţii, tradiţia hindusă a asimilat complet şi asta arată o puternică tradiţie, una vie care-şi cunoaşte foarte bine adevărurile fundamentale...
în cazul islamului de asemenea nu se neagă adevărul altor forme religioase.

Aceste 2 tradiţii sunt cele mai permisive şi asta nu întâmplător: trad. hindusă e prima din actualul ciclu al actualei Umanităţi, iar cea islamică este ultima... la final de ciclu, sfârşitul şi începutul trebuie să se întâlnească...

să nu-mi dai acum exemplu de fanatici religioşi că acesta nu e argument, e eschivare...

dar ce fanaticii religiosi nu fac parte din religiile respective? de ce sa ne eschivam si sa nu spunem lucurilor pe nume. nu ceea ce vorbim noi aici pe forum reprezinta realitatea, ci tocmai ceea ce comit acei fanatici, de orice religie ar fi, crime impotriva celor care cred altfel decat ceea ce-i invata dogma.

Înţelegerea pur „teoretizantă” a unei idei, adică care are tendinţa limitativă de paralizare a ideii, se caracterizează prin termenul „dogmatism” însă doar prin obligaţia de a exclude alte forme conceptuale, şi nu, în sine însuşi, dogma religioasă reprezintă o idee privită din unghiul tendinţei teoretizante iar acest mod exclusiv a devenit una dintre caracteristicile punctului de vedere religios ca atare. Însă, o dogmă religioasă încetează de a mai fi astfel limitată îndată ce e înţeleasă în adevărul său intern, care e de ordin universal. Dogma religioasă nu e nicidecum o dogmă în sine, ci devine o dogmă doar fiindcă e privită ca atare, printr-un soi de confuzie între idee şi forma care o înveşmântă. Pe de altă parte, dogmatizarea exterioară a adevărurilor universale este perfect justificată, deoarece adevărurile sau ideile universale, stând la temelia unei tradiţii, trebuie să fie asimilabile, într-un anumit grad sau altul, de către toată lumea. „Dogmatismul” nu constă în simpla enunţare a unei idei – în a da o formă unei intuiţii spirituale – ci într-o interpretare care, în loc să ajungă la Adevărul informal şi total pornind de la una din formele lui, paralizează forma negându-I potenţialităţile intelectuale şi atribuindu-i un caracter absolut pe care singur Adevărul informal şi total îl poate avea.

"DOGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la dogme; cu caracter de dogmă. 2. care respectă cu stricteţe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare. mărginit, închistat în dogme."
Am inteles perfect. Doar ca eu vad altfel lucrurile.

Cine creaza toata aceasta confuzie? credinciosii?

Cine face toate aceste chestii, in numele cui?

în numele exoterismului religios indiferent care este el...

confuzia ia naştere acolo unde se priveşte doar forma religioasă... şi exemplu numit „clopoţel” este la îndemână: el nu poate accepta nicicum faptul că Quranul este de la Dumnezeu şi sunt foarte curios de ce.. pentru că este îndoctrinat din Sfinţii Părinţi, pt. că nu cunoaşte islamul, sau din alte motive? eu cred că este un cumul de astfel de cauze, efectul fiind unul groaznic... un aşa-zis creştin care crede că-L iubeşte pe Dumnezeu dar neagă alte Revelaţii. Asta ştii ce arată în primul rând? arată că nu-şi cunoaşte nici propria religie...

Draga Shapeshifter,

Pai de cateva zile iti tot demonstrez de ce nu este inspirat de Dumnezeu si tu te faci ca ploua si o tii dunga ca e inspirat de Dumnezeu... Dumnezeu nu poate spune minciuni. Adevaratii profeti ai lui Dumnezeu nu pot invata minciuni. Toata minciuna vine de la satana.
Iti repet cateva din minciunile musulmanilor despre crestini:
- ca Fecioara Maria ar face parte din Sfanta Treime - o mare minciuna
- ca Sfanta Treime inseamna 3 zei - o alta mare minciuna
- ca Iisus nu a murit pe cruce - o alta mare minciuna, dar despre asta discutam mai tarziu
- mai am o lista, dar vreau sa le luam pe rand...
Te-am rugat sa comentezi primele doua minciuni din coran si nu ai spus nimic pana acum. Te rog sa o faci, caci este evident ca nici un crestin nu a crezut niciodata asa cum sustine Mahomed si coranul. Prin urmare coranul minte, si logic nu este de la Dumnezeu.

Repet: eu chiar daca sunt cel mai mare tampit, daca tu vii si imi spui ca eu am o cana in mana, ca asa ti-a spus tie Dumnezeu, eu care stiu sigur ca nu am nici o cana in mana, iti voi spune ca nu Dumnezeu ti-a spus asta ci satana.

Ce este curios, este ca absolut toti islamistii cu care am discutat direct pana acum, parca sunt setati sa fuga de adevar si sa nu-l recunoasca. Eu le spun ca nu cred in ceea ce sustin ei ca eu cred, si ei nu si nu, ca eu cred asa cum zice zice Mahomed. Pai stie Mahomed mai bine decat crestinii in ce cred crestinii? Chiar nu vedeti cat de ilogic este acest comportament al vostru?

Orice revelatie care este minciunoasa nu este de la Dumnezeu. Imi pare rau ca te dezamagesc, dar Dumnezeul nostru nu este precum Kali de la hindusi...

eu nu îţi comentez aberaţiile doar ţi le scot în evidenţă


taci măi ceştine că habar nu ai de kali...

lăsând la o parte chestiunile dogmatice, cauza neînţelegerii dintre creştini şi musulmani este următoarea:

- creştinul are mereu în faţă propria voinţă, identică aproape cu sine, el se află în faţa unui spaţiu vocaţional indeterminat în interiorul căruia se poate lansa, desfăşurându-şi credinţa şi eroismul. Sistemul islamic de prescripţii „exterioare” şi bine măsurate îi apare ca expresia unei mediocrităţi dispuse la toate concesiile, incapabilă de vreun avânt. Virtutea mulsulmană îi dă impresia, în teorie (căci în practică o ognoră), unui lucru artificial şi van.
- musulmanul are în faţă - în faţa inteligenţei sale care l-a ales pe Cel Unic - nu un spaţiu volitiv, ce i-ar apărea ca o tentaţie către o aventură individualistă, ci o reţea de canale în mod divin predispuse pentru echilibrul vieţii sale volitive. Acest echilibru, departe de a fi un scop în sine, cum presupune creştinul obişnuit cu un idealism voluntarist mai mult sau mai puţin exclusiv, este dimpotrivă, doar o bază pentru a scăpa, în contemplarea pacificatoare şi eliberatoare a Imuabilului, de incertitudinile şi turbulenţa ego-ului.

Dacă atitudinea de echilibru pe care o caută şi o realizează Islamul pare în ochii creştinilor mediocritate calculată şi incapabilă de supranatural, idealismul sacrificial al Creştinismului riscă să fie prost interpretat de musulman drept individualism dispreţuitor faţă de acel dar divin care este inteligenţa; dacă se obiectează aici că musulmanul obişnuit nu e preocupat de contemplaţie, trebuie răspuns că nici creştinului mediu nu-I pasă mai mult de sacrificiu. Orice creştin poartă în adâncul sufletului un avânt sacrificial pe care nu-l va urma poate niciodată, aşa cum orice musulman are, prin însăşi credinţa sa, o predispoziţie spre contemplare ce nu se va trezi poate nicicând în inima lui.

Am inteles... minciunile ce le expui despre crestini le tratezi cu indiferenta sperand astfel ca ele nu exista... probabil te-ai inspirat de la strut...

eu nu expun minciuni, problema e că tu nu înţelegi nimic din ce expun...

Mistica creştină şi cea musulmană, departe de a fi de tip opus, prezintă dimpotrivă analogii atât de frapante încât concluzia unor împrumuturi unilaterale sau reciproce pare să se impună. Însă răspunsul la această „concluzie” trasă de unii, este următorul: presupunând că punctul de plecare al sufiţilor ar fi acelaşi cu cel al misticilor creştini, se pune întrebarea de ce au rămas musulmani şi cum de au suportat să fie musulmani; în realitate, nu erau sfinţi „împotriva” religiei lor, ci „prin ea”, departe de a fi creştini deghizaţi, cei de felul lui El-Hallâj şi Ibn Arabi n-au făcut altceva decât să ducă posibilităţile Islamului la maxima lor împlinire, aşa cum au făcut-o şi marii lor predecesori.
În ciuda anumitor aparenţe, cum ar fi absenţa monahismului ca instituţie socială, Islamul, care prevede sărăcia, postul, singurătatea şi tăcerea, comportă toate premisele unei asceze contemplative.

Draga Shapeshifer,

Iata o inca mare minciuna despre crestini.
Din contra, crestinul renunta sau incearca sa renunte la propria vointa. In rugaciunile noastre spunem, dupa cum ne-a invatat Mantuitorul: Doamne faca-se voia Ta si nu a mea"
In crestinism exista notiunea de "taierea voii", care se practica mai ales in manastiri dar si in lume, notiune pe care eu nu am mai intalnit-o la nici o alta religie.
Ar fi trebuit sa afli de ce propria vointa nu este urmata. Sper ca nu faci confuzie cu iubirea de Dumnezeu, caci aceasta nu este din vointa.
Si atunci nu ma pot abtine sa nu te intreb de unde scoti toate aceste neadevaruri despre crestini, si cum de nu te-ai plictisit de ele?

Creştinul are în faţă un spaţiu volitiv, altfel nu ar putea să-şi desfăşoare credinţa în Dumnezeu. Spaţiul rugăciunii este un astfel de spaţiu, în care Fiinţa rugăciunii (Iisus Christos) face loc în ea însăşi pentru ca creştinul să-şi desfăşoare şi împlinească credinţa şi vocaţia. Renunţarea creştinului la propria voinţă depinde de cât spaţiu îşi creează în Fiinţa rugăciunii, nu e un dat.

ps: Te contrazici singur degeaba printr-un exemplu rupt de context...

Draga Shapeshifer,

Asta pentru ca din nou privesti crestinismul prin ochelarii altor religii. Credinta in Dumnezeu nu este (doar) un act de vointa. Daca ar fi asa, ar fi autosugestie intr-o forma sau alta.
Te-as ruga sa meditezi putin (dar nu in stil yoghin) la urmatoareel cuvinte ale Mantuitorului: Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi
Credinta crestinului este un dar de la Dumnezeu, si este sadita de Dumnezeu in sufletul omului, dar cu aportul omului.

Eu nu am spus ca este un dat. Din contra, renuntarea la propria vointa nu se poate face decat cu ajutorul Harului lui Dumnezeu. Dar asta presupune si implicare din partea omului, caci omul nu trebuie sa-si iubeasca propria vointa. Iar acest lucru se cultiva la inceput, mai ales pentru cei mai orgoliosi si mandrii care nu vor sa renunte la propria voie.

măi fecior, nu deforma ca securiştii ce spun: am spus că creştinul are în faţă un spaţiu vocaţional de împlinire a propriei credinţe, dacă el ar fi plin de la început nu ar putea să-şi desfăşoare credinţa. Dacă nu înţelegi nu mai comenta aiurea ce spun.


şi am zis eu altfel? până una alta vezi-ţi de propriul liber arbitru şi lasă-i pe alţii...
Şi încă ceva: nu e vorba de nici o renunţare la propria voinţă, nu aşa se întâmplă de fapt... este vorba de o morţi şi renaşteri continue nu de un salt fără paraşută...

Eu nu m-am legat de liberul arbitru al nimanui. Oricum, singura manifestare buna si folositoare a liberului arbitru este sa aleaga sa faca voia lui Dumnezeu.
Da, renuntarea aceasta nu este ceva de genul: "de acum renunt sa mai fac voia mea", ci este o stare a sufletului prin Harul lui Dumnezeu, in starea de constienta (mai multe nu are rost sa spun)

Banuiesc sa faci apropouri la reincarnarile din conceptiile hinduse. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut de stadiul acela.
Crestinii stiu ca o data moare oamul si dupa aceea vine Judecata. Invierea lui Hristos este garantia ca nu ne reincarnam niciodata. De altfel este si ilogic.

Halal liber arbitru. Nu inteleg de ce ii mai spuneti "liber"...

nu poţi bănui decât prost ca de obicei... tu se pare că nu ai auzit despre faptul că orice moarte este în mod necesar o nouă naştere.. nu ştii ce e de fapt botezul deşi îl ai sub nas... păi ce altceva să fie decât moartea omului vechi şi naşterea celui nou, spălat de păcatul strămoşesc? ce e cufundarea în cristelniţă dacă nu cufundarea în iad? Ce e strigătul de pe cruce al chenozei dacă nu prezenţa simultană în Ceruri, pe Pământ şi în Iad? Hă?

tu te-ai reincarnat încă din viaţa asta, nu mai e necesar să mori... ce e aia reîncarnare? ce e karman? ce e transmigraţia?

Draga Action,

Este liber, pentru ca liber alegi sa faci voia lui Dumnezeu stiind ca aceasta este singura buna. Dupa aceea, alegand aceasta liber asa cum am spus, iti folosesti liberul arbitru ca sa indeplinesti voia lui Dumnezeu cat mai bine.

Draga Shapeshifer

Din pacate, nu orice moarte este in mod necesar o noua nastere. Cel putin nu in Crestinism.
In Crestinism avem "invierea cea dintai" care este Botezul crestin, numit chiar "inviere", sau "nastere de sus" sau "nastere din nou". "Invierea cea dintai", este in raport cu cea de-a doua, a trupurilor, care este numita "invierea cea de apoi".
De asemenea, "moartea cea dintai" este moartea naturala, iar cea de-a doua este chinul cel vesnic, osanda, moartea vesnica.
De moartea dintai toti avem parte, chiar si sfintii, insa de moartea a doua, au parte numai cei gasiti vinovati la Judecata de apoi.

Asta spune Invatatura Crestina, daca tu spui altceva decat asta, atunci nu e din, si despre, crestinism...

Daca eu spun "esti liber sa faci ce vrei, dar daca nu faci ce vreau eu te impusc", esti liber sau nu?

Cele 3 aspecte ale Voinţei Divine
- Mai întâi şi în mod fundamental, Divinitatea se „voieşte” Ea Însăşi; nu există nici o diferenţă între „Voirea” şi Fiinţa sa; cuvântul „Voire” nu are nici o semnificaţie extrinsecă aici, „Voire” care coincide cu Infinitudinea Absolutului, asta înseamnă a spune că ea exprimă esenţa a ce va fi, în Mâyâ, dimensiunea sau funcţia cosmogonică şi dinamică a Principiului: şi anume Radiaţia Binelui Suveran (Agathonul socratic sau platonic).

- În al doilea rând şi mai relativ: la nivelul gradului acestei Radiaţii, Voinţa Divină nu are decât un singur obiect: să existenţieze, adică să proiecteze Atot-Posibilitatea Infinitului – astfel diferenţiind-o – în contingenţă, relativitate – mai exact Existenţă; acesta este cel de-al doilea aspect al Voinţei Divine.

- În al treilea rând şi ultimul, Divinitatea – implicată acum în jocul Mâyâ-ei – voieşte să-şi manifeste propria natură, care este Binele; în consecinţă, Dumnezeul personal, care legislează şi mântuieşte reglează conduita umană: El ordonă virtutea şi interzice viciul; El recompensează binele şi pedepseşte răul. Dar Voinţa Sa nu se poate extinde, retrospectiv, spre Rădăcina Sa proprie sau Esenţă; El „trebuie” şi „doreşte” să accepte consecinţele cosmice generale şi fundamentale ale Radiaţiei existenţiatice, deoarece pentru a fi capabil a manifesta Binele într-o lume este necesar mai întâi de toate să existe o lume. Voinţa Radiaţiei, care precede şi condiţionează această manifestare, produce în mod fatal o distanţare în ceea ce priveşte Sursa divină, şi această distanţă, împreună cu desfăşurarea care se diversifică, gradată şi contrastantă a posibilităţilor, facă să apară acel fenomen limitat şi tranzitoriu pe care îl numim „rău”.

Dacă se vrea a explica contradicţiile aparente ale Voinţei Divine, atunci trebuie să se recurgă la perspectiva celor 3 aspecte ale Voinţei Divine de mai sus, aspecte ale gradelor Voinţei Divine, adică ale „Subiectivităţii” Principiului. Este absurd să spui că una şi aceeaşi subiectivitate sau voinţă, pe de o parte nu voieşte păcatul şi pe de altă parte că voieşte un păcat dat; că unul şi acelaşi subiect ordonează obedienţă în timp ce creează o dezobedienţă dată, sau că El doreşte ceea ce El cu toate astea urăşte. În această ordine de idei, creştinul „distinguo” între ce „voieşte” Dumnezeu şi ce El „permite” este demn de interes: Dumnezeu permite răul deoarece El ştie că răul este umbra ontologic inevitabilă a unui bine global şi că tot răul concură în analiză finală către bine; prin faptul că permite răul, Dumnezeu are în vedere indirect binele, căruia răul nu-i este decât ca un fragment necesar, tranzitoriu, infinitezimal.
Doar în acest sens se poate spune că totul e bine deoarece Dumnezeu îl voieşte, şi că nici o posibilitate nu poate fi situată în afara Voinţei Divine.
Modurile ipostatice ale Voinţei Divine nu exclud unitatea sa esenţială. Voinţa Divină care voieşte binele în lume este în efect doar o aplicare a Voinţei Divine care voieşte Radiaţia Existenţiatică, sau care voieşte binele ca Radiaţie; şi această Voinţă iniţială la rându-i este doar o proiecţie a Voinţei intrinseci a Esenţei – Dincolo-de-Fiinţă- care are în vedere propria sa Fiinţă. Cea mai „exterioară” Voinţă Divină cuprinde întotdeauna în natura sa modurile ipostatice care o preced ontologic, dacă se poate desemna aici prin „mod” ceea ce, la vârf cel puţin, este din contră pură Esenţă; cu alte cuvinte, faptul că Voinţa Divină este în mod necesar una nu poate exclude faptul că poate fi diversificată extrinsec în funcţie de aplicaţiile sale la grade universale diverse.

Ce înseamnă a manifesta Perfecţiunea Divină
A manifesta Perfecţiunea Divină înseamnă a o face diferită de Dumnezeu, fără această diferenţă, nu ar exista nici o manifestare. A fi diferit de Pura Perfecţiune înseamnă a cuprinde imperfecţiunea şi pe anumite nivele existenţiale a cuprinde ceea ce se numeşte rău. Manifestarea Perfecţiunii Divine rezultă din infinitatea acestei Perfecţiuni înseşi, această dimensiune, care este şi expansivă şi restrictivă, nu e alta decât Maya.
Principiul absolut nu „voieşte” manifestarea cosmică, El este capabil doar să să voiască pe El Însuşi, absenţa voinţei Sale creative trebuie să se manifeste ea însăşi într-un anumit fel chiar în cadrul creaţiei. Creaţia este voită de fapt de Ipostaza creativă a Principiului. „Voinţa” conservativă şi creativă a Fiinţei vehiculează într-un fel misterios şi subtil, „indiferenţa” negativă a Suprafiinţei.
Există pe de o parte pentru oricine Voinţa Divină care comandă binele, şi pe de altă parte există, pentru lume, o Voinţă Divină conectată cu o anumită cantitate de rău necesar sau inevitabil din punct de vedere cosmologic. Există de asemenea pentru oricine libertatea de a potrivi lui însuşi aceasta sau acea Voinţă Divină prin alegerea fie a binelui fie a răului. Mai există de asemenea Cunoaştere Divină apriorică a alegerii pe care omul voieşte să o facă şi asta datorită libertăţii cu care Dumnezeu l-a înzestrat sub forma participării relative (dar reală la nivelul ei) la Libertatea absolută. Omul este complet liber prin alegerea binelui care este de fapt alegerea Libertăţii.

Draga Action,

Desi acest lucru nu are legatura cu relatia om-Dumnezeu, totusi, si in exemplul dat de tine, te poti considera liber.
De aceea noi crestinii suntem cu adevarat liberi, caci singuri alegem sa ascultam de Dumnezeu si tot singuri alegem sa credem in Dumnezeu si sa ascultam de El, chiar daca unii ne ameninta ca ne omoara daca nu facem ce vor ei. De exemplu, sfintii mucenici, care liber au ales sa asculte de Dumnezeu, nu au asculta de cei care ii amentau cu moartea daca nu face ce vor ei, si nu au facut ce au vrut calaii lor, ci au ramas liberi in liberul lor arbitru, chiar daca au fost apoi omorati.
Crestinul este cel mai liber om de pe pamant, chiar daca este si in temnita legat in lanturi.

citeşte mă creştine şi nu mai abera...

libertatea omului există, ea este una relativă, nu absolută, doar prin „Facă-se Voia Ta” libertatea sa este absolută.

Suntem un câmp de luptă între Titani şi Zei, există în noi o Soma disputată de Deva şi de Asura, simpla noastră veghe poate grăbi victoria olimpienilor, prin simpla fixare a privirii pe stele, Soma e recepţionată şi îndreptată spre Calea Laptelui.
Dumnezeu suferă orice chin din partea oamenilor, cu condiţia ca aceştia să-i simtă esenţialitatea. Crima de neiertat este devorarea Zeului încarnat numai din apetit. Omul mâncând pe Dumnezeu vizibil, trebuie să fie devorat de Dumnezeu, invizibil, de dinăuntru în afară...
Nu corpul nostru e servitutea noastră cea mai gravă, ci umbra lui. Umbra e intermediară între corp şi aspectul lui invizibil, aspect de esenţă infernală. Dacă omul nu şi-a răscumpărat umbra din timpul vieţii, după moarte dublul său infernal o acaparează şi mascat de ea poate să-şi facă de cap ca strigoi. Lucifer e jumătate în Iad şi jumătate în Purgatoriu.
Îngerii căzuţi animează planul terestru, oamenii căzuţi, Infernul. De aici, reiese imposibilitatea unei concepţii laice a societăţii, a trăirii pe un plan intermediar, ignorând ce e sus şi ce e jos. Când o lume nu e supusă unei atracţii cereşti, se degradează şi se cufundă în mlaştina lumii imediat inferioare.
Metafizic, Liberul Arbitru se rezolvă în Unicitate (Supra-Fiinţă) şi Predestinarea în Unitate (Fiinţă). Unicitatea unui lucru este inalterabilitatea, nealienarea unui lucru, acesta este principiul Identităţii. Şi Liberul Arbitru şi Predestinarea se resorb în Actul Pur. Diferenţierea în Predestinare şi Liber Arbitru nu e posibilă în Principiu, unde actul şi puterea se identifică. De abia în lumile în care gândul nu devine imediat, nu este Act, e posibilă o libertate care poate duce la Unificare sau la prăbuşiri. Pentru că dacă gândul nu devine imediat act, e din cauza unei infirmităţi a lui, a unei decăderi, a unei debilitări, datorată faptului că lumea noastră nu e supusă atracţiei unui Centru unic, ci suferă vertijul unuia sau mai multor centre secundare provenite din fărâmiţarea Unităţii divine pe oglinda Multiplicităţii.
Imensa responsabilitate a omului constă în faptul că poate da la absolut tot ce este în el şi în jurul lui o transfigurare calitativă şi o pângărire cantitativă. Fiinţa lui nu ia sfârşit decât acolo unde se termină senzaţiile şi percepţiile lui. Suntem în starea noastră primitivă un sistem coerent de energii sintetizând toate puterile Cerului şi Pământului. Doar că aceste energii s-au transformat în senzaţii şi pasiuni care sunt ecoul cutiei de rezonanţă constituită de corp, la glasul senzaţiilor. Este necesar ca să facem din Duh, sau cel puţin din subtilul superior, cutia de rezonanţă a senzaţiilor, asta se face prin punerea surdinei asupra activităţilor corpului şi prin simpla suprapunere a unei dimensiuni intelectuale deasupra senzaţiilor, după un simbolism geometric. Astfel putem pescui senzaţiile chiar la treapta lor inferioară, cea a patimii. O prezenţă intelectuală (luciditate, autocontrol) adăugată patimii, o trage în sus şi o amplifică în pură energie spirituală (vezi tantra).
Corpul dezmembrat al lui Puruşa primordial a fost împărţit ca prim sacrificiu îndeplinit de către Devas la început, şi din care prin această divizare s-au născut toate fiinţele manifestate. Acest mit traduce de fapt trecerea de la unitate la multiplicitate fără de care nu ar fi putut exista nici o manifestare.
Reconstituirea lui Puruşa aşa cum era înainte de început, adică în starea de non-manifestare, este de fapt reîntoarcerea la unitatea principială. ACEST Puruşa este identic cu Prajapati (Domnul fiinţelor produse în manifestare), toate cee ulterioare provenind din el, Prajapati fiind progenitorul lor. De asemenea, tot acest Puruşa este Vişvakarman, adică „Marele Arhitect al Universului”, fiind el însuşi în această calitate, cel care îndeplineşte sacrificiul în acelaşi timp fiind propria victimă. El este sacrificat de către Devas, pentru că Devas sunt de fapt „puterile” pe care el le poartă în el însuşi.
Orice sacrificiu ritual trebuie văzut ca o imagine a acestui prim sacrificiu cosmogonic. În orice sacrificiu, victima este o reprezentare a sacrificatorului însuşi, este chiar sacrificatorul însuşi.
Iniţierea este de fapt o moarte şi o renaştere, cel iniţiat este ofranda, victima este în mod substanţial sacrificatorul însuşi.
Simbolismul masonic al gradului de Maestru spune acelaşi lucru: iniţiatul este de fapt identificat cu victima, în plus, legătura dintre legenda lui Hiram şi mitul lui Osiris face aluzie tocmai la a aduna cea fost împrăştiat prin sacrificiu la început. Isis adunând membrele lui Osiris.
În sacrificiu este esenţial mai întâi a diviza şi în al doilea rând a reuni. Sacrificiul include două faze complementare: „dezintegrarea” şi „reintegrarea” care constituie procesul cosmic în întregimea sa: Puruşa fiind unul, devine mai mulţi, şi fiind mai mulţi, devine din nou unul.
Reconstituirea lui Puruşa este efectuată simbolic în faptul cum e constituit altarul vedic, acesta include în părţile sale diferite, o reprezentare a tuturor lumilor.
Pentru a fi îndeplinit corect, sacrificiul necesită cooperarea tuturor părţilor, care asimilează sacrificatorul în Vişvakarma însuşi. Spus în limbajul Kabbalei, creaţia sau manifestarea universală este formată de către literele separate, care corespund multiplicităţii elementelor sale, iar reunirea lor aduce înapoi multiplicitatea în Principiul ei, ca şi cum această reunire este îndeplinită în aşa fel încât să reconstituie numele Principiului. Din acest punct de vedere, a duna ceea ce a fost împrăştiat, înseamnă acelaşi lucru cu a găsi Cuvântul pierdut, deoarece Cuvântul pierdut nu este altceva decât numele „Marelui Arhitect al Universului”, Vişvakarman.

Si cu toate astea nu se deosebeste cu nimic de un robotel programat sa faca exact "voia lui Dzeu".

transfigurarea cantitativului în calitativ poate da adevărata măsura a liberului arbitru nu un simplu act de voinţă, fie ea acceptare oarbă sau supunere...

Salutare dragii mei!

Nu am mai intrat pe forum de ani de zile, sorry... lucrurile s-au precipitat, iar mie nu-mi vine sa cred ce repede a trecut timpul.

Titlul acestui topic nu e prea potrivit. Nu doar unii crestini nu pot intelege alte religii, ci si altii (din alte religii) nu-i inteleg pe crestini.

Motivul din spatele neintelegerii este lipsa de informare. La aceasta lipsa de informare se ajunge din cauza urmatoarelor:

1. MANDRIA. Unii sunt mandri si inganfati ca ei sunt cei mai buni si ii contrazic pe altii inainte ca macar sa asculte ce au acei oameni de spus.
2. FRICA. Altii sunt bantuiti de fobii. Se tem de nou intr-atat de mult incat refuza sa se informeze despre acel lucru.
3. INDIFERENTA. Altii sunt nepasatori cand vine vorba de cunoastera altor culturi, problema acestor persoane este ca (desi nu se obosesc sa se informeze) ei nu se feresc sa-i critice pe ceilalti.

Daca oamenii s-ar stardui sa-i cunoasca pe ceilalti (sa citeasca despre modul lor de viata , sa vorbeasca cu alte persoane) eu cred ca ar fi mai punine razboie si mai multa prosperitate in lume.

Ca sa existe intelegere, nu trebuie ca cineva sa accepte ideile altuia. Este suficient sa-l respecte pe celalalt.
Una este ca eu ca musulman sa jignesc un crestin vorbind urat de religia lui si alta este ca eu sa-i vorbesc frumos si sa-i spun motivele pentru care eu nu sunt de acord cu el. In primul caz se ajunge la conflict, pe cand in al doilea caz va exista o atmosfera de respect reciproc desi gandim diferit.

Nu suport cand cineva vine cu aroganta la mine si incearca sa imi arate el e mai destept ca mine pt ca el e crestin si au sunt musulman. Insa imi place sa vorbesc cu oameni care candesc difarit atunci cand acestia vorbesc frumos si isi prezinta argumentele, lasundu-ma pe mine sa trag concluzia daca acea persoana are dreptate sau nu.

Deci, pentru a-i intelege si respecta pe altii trebuia sa vorbim cu ei si sa citim despre ei de la sursele lor, nu de pe mai stiu eu ce carti sau siteuri rautacioase.

Bine ai revenit, Mundus!

Chiar despre respect am discutat in repetate randuri pe n topicuri; atat vis-a-vis de credinciosii uneia dintre cultele de larga raspandire, cat si pentru liber-cugetatori; practicanti sau nepracticanti.
Nu exista credinta adevarata fara respectul pentru viziunea celuilalt, libertatea de optiune a interlocutorului. Respectul nu este o notiune care tine de estetica, insemnand o politete de suprafata, ipocrita, ci un concept profund religios, intim legat de conditia umana. In acest sens, o interpretare a conceptului de respect ca sentiment moral la Heidegger: http://www.ideiindialog.ro/articol_288/des..._intrebari.html .

Traducand in limbaj popular, respectul pentru alta persoana denota respect de sine.

De altfel, Comunitatea Credintei este un subforum creat special pentru credinciosii diverselor culte, care discuta civilizat, credinta si relatia cu Dumnezeu fiind un domeniu foarte delicat; aroganta, personalitatea conflictuala n-au nici in clin nici in maneca cu religia sau cu Dumnezeu.

„Nimeni nu-l poate întâlni pe Allah dacă nu l-a întâlnit pe Profet”; nimeni nu ajunge la Dzeu decât prin mijlocirea Logosului Său, oricare ar fi modul revelaţiei acestuia din urmă; sau, în sens specific iniţiatic, nimeni nu ajunge la „Sine”-le divin decât prin desăvârşirea „eu”-lui uman. Atunci când se spune: „Eu sunt Calea, Adevărul li Viaţa”, afirmaţia e adevărată în mod absolut pentru Logosul divin („Cristos”) şi adevărată în mod relativ pentru manifestarea Sa umană („Isus”); într-adevăr, un adevăr absolut nu se poate limita la o fiinţă relativă. Isus este Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este Isus; Creştinismul e divin, dar Dzeu nu este creştin. Numindu-se pe sine, „Calea, Adevărul şi Viaţa”, în sens absolut adică principial, nu înţelegea să limiteze astfel MANIFESTAREA UNIVERSALĂ A LOGOSULUI, ci îşi afirma, dimpotrivă, IDENTITATEA ESENŢIALĂ CU LOGOSUL, a cărui MANIFESTARE COSMICĂ o „trăia” în mod „subiectiv”.
Gnosticii concepeau într-adevăr Sf. Duh ca „Maică divină”, iar ceea ce se reproşează în acest caz creştinilor ortodocşi şi ereticilor adoratori ai Fecioarei este numai „EXOTERIZAREA” SAU ALTERAREA INTERPRETĂRII EZOTERICE. „Treimea coranică” corespunde la ceea ce ar fi devenit, printr-o inevitabilă eroare de adaptare, dogmele creştine în mediul arab pentru care nu erau făcute.
Pentru Islam „divinizarea” creştină a Intelectului cosmic e o „asociere” între ceva „creat” şi Dzeu, chiar dacă acel „creat” ţine de manifestarea informală, angelică, paradisiacă, paracletică, punctului de vedere religios îi e imposibil să admită, pe de o parte, diferenţa între SFÂNTUL DUH DIVIN, PRINCIPIAL, „METACOSMIC” şi SFÂNTUL DUH MANIFESTAT sau cosmic, deci „creat”, şi pe de altă parte identitatea acestuia din urmă cu Arhanghelii.
Islamul respinge DOGMA Treimii, aşa cum e ea înţeleasă de către ortodoxia creştină, nu numai din motive de oportunitate tradiţională, ci şi dintr-unul de ordin metafizic: teologia creştină înţelege prin „Sfântul Duh” nu numai o realitate pur principială, „metacosmică”, divină, ci şi reflexul direct al acestei Realităţi în ordinea manifestată, cosmică şi creată. Conform definiţiei date de teologie, Sf. Duh conţine într-adevăr - în afara ordinului principial sau divin - şi „vârful” sau „centrul” luminos al creaţiei totale, sau, în alţi termeni, conţine şi manifestarea informală; folosind termenii hinduşi, manifestarea informală reprezintă reflexul direct şi central al Principiului creator - Puruşa - în Substanţa cosmică - Prakriti; iar acest reflex este INTELIGENŢA DIVINĂ MANIFESTATĂ, BUDDHI, corespunzând în Sufism cu Er-Ruh şi El-Aql sau cu cei 4 Arhangheli care, analogi cu Devas împreună cu ale lor Shakti, reprezintă tot atâtea aspecte sau funcţii ale Inteligenţei, or, reflexul amintit mai sus este Sf. Duh - ca fiind cel ce iluminează, insuflă şi sfinţeşte pe om.
Identificarea dintre acest reflex şi Dumnezeu, operată de teologie, este justificată în sensul că Buddhi sau Er-Ruh - îngerul Metatron al Cabalei - „este” Dumnezeu sub raport esenţial, deci „vertical” (un reflex este „în mod esenţial” identic cu cauza sa); distincţia pe care aceeaşi teologie o face între Arhangheli şi Sfântul Duh, văzând în primii numai nişte fiinţe create, este iarăşi justificată în sensul că Sf. Duh, reflectat în creaţie, este diferit de Prototipul său principial şi divin; însă teologia este inconsecventă, prin forţa lucrurilor de altfel, atunci când pare să piardă din vedere că Arhanghelii sunt „aspecte” sau „funcţii” ale acelei porţiuni „centrale” ori „supreme” din creaţie constituită de Sf. Duh în rolul său de Paraclet. Punctului de vedere religios îi e imposibil să admită, pe de o parte, diferenţa între SFÂNTUL DUH DIVIN, PRINCIPIAL, „METACOSMIC” şi SFÂNTUL DUH MANIFESTAT sau cosmic, deci „creat”, şi pe de altă parte identitatea acestuia din urmă cu Arhanghelii.

Shape, ai un topic Gnosticism. Nu vad rostul celui de al doilea. De ce nu postezi acolo, ci deschizi n topicuri despre dogma gnostica.
Iti inteleg punctul de vedere, dar limiteaza-te la topicul legat de biserica gnostica si abtine-te sa deschizi subiecte care pot fi interpretate drept spam!

Eu iti inteleg punctul de vedere.
Eu cred ca tu nu ai dreptate, dar pentru dreptul tau de a nu avea dreptate sunt gata sa mor.

Cu alte cuvinte, eu iti respect libertatea opiniei, dar, mai pe romaneste, respecta, omule matur, libertatea crestinilor, musulmanilor, budistilor sa aiba si sa-si manifeste propria credinta. Si abtine-te sa mai postezi titluri insultatoare la adresa altor oameni cu alte puncte de vedere!