Conceptii hinduse asupra unor notiuni crestine Optiuni

[shapeshifter]

Mitul Potopului în tradiţia hindusă
Indiferent ce fundamente pot sau nu exista în ceea ce priveşte credinţa într-un potop istoric, doctrina manvantaraşilor este, la fel cea a kalpaşilor, o parte esenţială a tradiţiei hinduse, care nu mai poate fi explicată prin nici un eveniment istoric ca în cazul îngerilor vedici explicaţi prin deificarea eroilor.
Legenda potopul aparţine unei tradiţii mai vechi decât orice redactare sau referinţă indiană, mai veche decât Vedele (a nu se confunda punctul de vedere avut aici cu cel esenţial: Vedele fiind eterne) în forma lor prezentă; aceste redactări indiene trebuie să fie gândite ca având, la fel ca şi în cazul versiunilor: sumeriană, semitică şi probabil cea eddică, o sursă comună, corespondenţele fiind atribuite nu „influenţei” ci transmisiei prin moştenire de la o sursă comună.
„Potopurile” sunt o trăsătură normală şi recurentă a ciclului cosmic, de exemplu: perioada (para) unei vieţi a lui Brahma numărând 36.000 kalpaşi, sau „zile” de timp angelic. În particular, naimitikapralaya la sfârşitul fiecărui kalpa (încheierea unei „zile” de timp angelic, şi echivalent „Judecăţii Ultime” din creştinism), şi prakritikapralaya, la sfârşitul de viaţă a unui Brahma (încheierea unei „zile” de Timp Supernal) sunt în mod esenţial descompuneri (disoluţii) ale existenţelor manifestate, în potenţialitatea lor nedeterminată, Apele; şi fiecare ciclu de manifestare reînnoit este producere în „ziua” următoare, a formelor latente ca potenţialitate în noianele de ape ale rezervorului fiinţei.
În fiecare caz, seminţele, ideile, sau imaginile manifestării viitoare, persistă pe timpul intervalului sau intra-Timpului disoluţiei, pe un plan mai înalt de existenţă, neafectate de distrugerea formelor manifestate.
Simbolismul cronologic, inevitabil din punct de vedere empiric, nu poate fi gândit ca şi caracterizând actualitatea atemporală a tuturor posibilităţilor de existenţă în prezentul indivizibil al Absolutului, Căruia întreaga multiplicitate este oglindită într-o singură imagine.
Atunci nu poate fi nici o distrugere a lucrurilor aşa cum sunt ele în Sine, ci doar a lucrurilor aşa cum sunt în ele însele, eternitatea, sau mai degrabă atemporalitatea ideilor este o necesitate metafizică.
De aici, într-adevăr, concepţia unui alt tip de transformare, atyantikapralaya, disoluţia absolută sau supremă, de îndeplinit de către individ, când sau oriunde poate fi, ca şi Realizare: când, prin nimicire de sine un om efectuează pentru el însuşi transformarea lucrurilor aşa cum sunt în ele însele, şi le ştie doar aşa cum sunt în Sine, el devine astfel nemuritor – nu în mod relativ, aşa cum sunt devaşii, durând doar până la sfârşitul Timpului – ci în mod absolut, ca independent de timp şi orice altă contingenţă.
Ideile (imaginile, tipurile) în chestiune nu sunt în mod exact ideile platoniciene, ci idei sau tipuri ale activităţii, cunoaşterii şi fiinţei Sinelui constând din act pur; în simbolismul cronologic eficacitatea creativă a lor este exprimată în termeni precum adrsya sau apurva karma, „consecinţă latentă” sau „nevăzută”.
Crearea cosmosului (Brahmanda) la începutul unui para, şi recrearea elementelor distruse ale cosmosului la începutul fiecărui kalpa, sunt munca lui Brahma (Prajapati), Tatăl-A-Toate, o tot mai apropiată geneză şi ghidare a umanităţii în fiecare kalpa şi manvantara este produsă de către un Patriarh (pitr) al străbunilor angelici, şi desemnat ca Manu sau Manus.
În fiecare kalpa există 14 manvantara, fiecare prezidat de către un Manu individual ca progenitor şi legislator (cel care înmânează Legea); aşa şi rsis, Indra şi alţi (karma-)devaşi sunt indivizi fiecărui manvantara.
Primul Manu al prezentului kalpa a fost Svayambhuva, „copilul lui Svayambhu (Cel ce subzistă prin sine însuşi)”; al şaptelea şi actualul Manu este Vaivasvata, „copilul Soarelui”.
Fiecare Manu este un supravieţuitor conştient şi determinat al precedentului manvantara, şi prin el, tradiţia sacră este păstrată şi transmisă. Manu particular avut în vedee nu este întotdeauna specificat în texte, şi în asemenea cazuri trebuie în mod general înţeles că referinţa se face la actualul Manu (Vaivaşvata).
Nu este specificat în mod expres faptul că un potop apare la încheierea fiecărui manvantara, dar asta trebuie înţeles pe baza analogiei potopului în legătură cu Manu Vaivaştvata, şi a analogiei „potopurilor” mai mari care marchează încheierea unui kalpa, dar în timp ce în ultimul caz principiul de continuitate este dat de Ipostaza creativă, plutind întinsă şi adormită pe suprafaţa apelor, sprijinită de Naga „Eternitate” (Ananta), în cazul disoluţiei parţiale sau scufundării formelor manifestate, care are loc la sfârşitul unui manvantara, legătura este dată prin călătoria lui Manu într-o arcă sau vas de apă.
Se poate observa că aceasta este în mod esenţial o călătorie sus-jos pe panta (pravat) cerului mai degrabă decât o călătorie către… şi de la… (pe ape), şi foarte diferită de călătoria devayana, care este continuu către în sus şi către un ţărm, deci unde nu există nici întoarcere.
Nu se specifică durata cronologică a potopului şi a călătoriei lui Manu. Din analogia cu pralayaşii mai mari, o durată egală cu cea a precedentului manvantara trebuie avută aici în vedere, dar o analogie mai plauzibilă este poate de găsit în „crepusculii” yugaşilor, şi asta ar sugera o relativ mult mai scurtă perioadă de scufundare.
În ceea ce priveşte adâncimea potopului, există o informaţie mai bună. Mai întâi este evident că dizolvarea (disoluţia) formelor manifestate, la încheierea manvantara-ului va fi mai puţin în manieră cosmică decât cea, numită a celor „Trei Lumi”, care are loc la încheierea unui kalpa, şi acest lucru va însemna în mod necesar că în cazul dizolvării „Celor 3 Lumi”, Svar (cerul „olimpian”) cel puţin, şi probabil de asemenea Bhuvar (sferele „atmosferice”) sunt scutite de scufundare, se ştie că în orice caz Dhruva (Steaua Polară) rămâne neafectată pe durata unui kalpa.
Pământul (bhur) este scufundat complet. Acum, călătoria unui Manu, în mod tipic un Patriarch (pitr, observaţi aici componentele „pitr” şi „arc(ă)” din termenul Patriar©h), este un caz special al Călătoriei Patriarhale (pitryana), fiind o călătorie către şi de la „Lună”, aceia care călătoresc în mod regulat pe această rută fiind Patriarhii (desemnaţi în mod colectiv prin termenul „pitaras”), şi Profeţii (rsayah) „descendenţii pofticioşi” (praja-kamah).
Astfel, Potopul, în care vasul lui Manu este purtat în sus, trebuie să se ridice cel puţin la nivelul sferei Lunii, deşi nu este necesar să se presupună că Luna însăşi este scufundată. În timp ce e exclus faptul că apele potopului ar trebui să se extindă până la cerurile empireene, Mahar-loka sau dincolo, există un bun motiv de a presupune că în creşterea către nivelul Lunii, apele potopului trebuie să atingă de-asemenea ţărmurile cerurilor olimpiene (Indra-loka, deva-loka).
Dar, cu toate că Indra-loka sau deva-loka este văzută ca o staţie, nu a Călătoriei Patriarhale (pitryana), ci a Călătoriei Angelice (devayana), nu se poate nega faptul că Indra-loka este în mod continuu gândită ca un loc al răsplatei morţilor merituoşi, războinicilor în particular, care rezidă aici bucurându-se de societatea apsarasas şi alte plăceri până când în decursul timpului revin la rându-le către condiţiile umane.
Se spune că efectul latent al Lucrărilor rămâne eficient pe parcursul unui kalpa (Vişnu Purana), reiese din faptul că ocuparea oficiului lui Indra durează doar pe perioada unui manvantara (de aici un kalpa poate fi la fel de bine numit o perioadă de 14 indraşi precum sau o perioadă de 14 manuşi) că răsplata în Indra-loka în general, trebuie să fie de aceeaşi durată; de aceea la începutul oricărui manvantara, trebuie ca un descendent general al Lumii Angelice să fie iniţiat.
Este clar că cele 2 Lumi, Indra-loka sau deva-loka şi Luna ca pitr-loka, sunt dpdv psihologic echivalente, ambele fiind staţii ale răsplatei Lucrărilor kamya, de fapt, Patriarhii sunt referiţi în mod obişnuit ca bucurându-se de Soma în compania Îngerilor, şi este specificat în Valakhilya că Manu bea din Soma în compania lui Indra.
Se poate exprima situaţia prin a spune că în timp ce Luna este în mod firesc pitr-loka din punct de vedere brahmana (sacerdotului), ca domiciliul postum al „acelora care venerau o credinţă în sacrificiu, merit şi datul de pomeni”, Indra-loka sau deva-loka este în mod firesc casa morţilor din punct de vedere kşatriya, al războinicului.
Şi dacă Indra-loka este amintită doar ca o staţie a devayana, asta se datorează faptului că ea reprezintă de fapt o staţie din care nu există doar necesitatea întoarcerii pentru cei care au îndeplinit doar Lucrările, ci şi posibilitatea trecerii prin Soare către cerurile empireene, în cursul Krama mukti şi fără întoarcere, în cazul celor „care înţeleg asta şi în pădure venerează cu adevărat”.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 11 Mar 2009, 10:21 PM

[shapeshifter]

,,Legea” sau ,,norma” lui Manu (Mânava-Dharma) este Inteligenţa cosmică ce reflectă Voinţa divină şi exprimă Ordinea universală. Sensul profund al noţiunii de Dharma: ceea ce rămâne invariabil în centrul revoluţiilor tuturor lucrurilor şi reglează cursul schimbării prin chiar faptul că nu participă la el. Aceeaşi Inteligenţă cosmică (desemnată prin termenul „Manu”) care reflectă Voinţa divină şi exprimă Ordinea universală a stabilit ,,Legea” sau ,,norma” lui Manu (Mânava-Dharma), acceaşi Inteligenţă cosmică i-a dat legea lui Moise, aceeaşi Inteligenţă Divină restabileşte Legea, Norma atunci cînd ea decade.
Manu=Mina/Menes=Menw=Minos
Numele „Manu” desemnează un principiu, Inteligenţa cosmică ce reflectă Lumina spirituală pură şi care formulează Legea ("Dharma") proprie lumii noastre sau ciclului nostru de existenţă; şi este, în acelaşi timp, arhetipul omului considerat îndeosebi ca fiinţă gânditoare (în sanscrită "manava").
În ordinea manifestării universale, tot aşa cum lumea sensibilă, în ansamblul ei, se identifică cu Viraj (Non-Supremul Brahma), lumea ideală se identifică cu HIRANYAGARBHA (Embrionul de Aur, cuvântul „aur” (aurum) este identic ci ebraicul „aor”, care înseamnă „lumină”) care este Brahmâ (determinarea lui Brahma ca efect învelit în „Oul Lumii” (Brahmânda), din care se dezvoltă, urmând modul lui de realizare, orice manifestare formală, virtual conţinută, sub forma de concepţie, de acest „Embrion de Aur” (Hiranyagarbha), germenele primordial al Lumii cosmice.
Simbolul „Oului Lumii” nu se găseşte numai în India, el se regăseşte în mazdeism, în tradiţia egipteană (Oul lui Kneph), în cea a druizilor şi a orficilor. Condiţia embrionară care corespunde pentru fiecare fiinţă individuală la ceea ce este Brahmânda în ordinea cosmică se numeşte în sanskrită „pinda” iar antologia constitutivă a „microcosmosului” şi a „macrocosmosului” se exprimă prin formula: „Acesta este embrionul individual, acesta este Oul Lumii”.

Manava Dharma Sastra:
„8. Hotărând în cugetul său a face să iasă din substanţa sa felurite făpturi, el produse mai întâi apele, în care puse o sămânţă.
9. Aceasta se făcu un ou strălucitor ca aurul, aşa de strălucitor ca astrul cu mii de raze şi din ou (Brahmânda) se născu el însuşi Brahma (zeul), strămoşul tuturor fiinţelor.”

Germenele de aur conţine deci virtual orice manifestare formală, sub formă de concepţie de aceea Viraj (Non-Supremul Brahma) procede de la Hiranyagarbha, iar Manu (Legislatorul primordial, cel care a stabilit „norma” manifestării, cel care i-a dat şi lui Moise legile) procede la rându-i de la Viraj.
Pe deasupra, Hiranyagarbha este desemnat ca „ansamblu sintetic de viaţă” (adică jîva-ghana, aici cuvântul ghana senifica la origine un „nor”, mai apoi denumind o masă compactă, nediferenţiată). Hiranyagharbha este „Viaţa Universală” (care are acelaşi sens cu cel din expresia biblică: „Şi VIAŢA era LUMINA oamenilor” (Ioan, I,4).

NORMA LUI MANU
traducere Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Irineu

Creaţia
1. Manu şedea cu gândul îndreptat spre un singur lucru, când maharşii se apropiară de el şi, plecându-i-se cu respect, adresară aceste cuvinte:
2. Stăpâne, binevoieşte a ne descoperi în chip exact şi pe şart legile care privesc toate castele primitive şi castele ieşite din amestecarea celor dintâi.
3. Căci, tu singur, Stăpâne, cunoşti faptele, începutul şi adevărata noimă a acestei reguli obşteşti, care fiinţează de sine, este nepricepută, a cărei întindere mintea omenească n-o poate socoti şi care se cheamă Veda.
4. Astfel, întrebat de aceşti mărinimoşi înţelepţi, Cel a cărui putere e nemărginită, după ce salută pe toţi: Ascultaţi
5. Lumea văzută era un întuneric, neînţeleasă, fără însuşiri deosebite, neputând fi cunoscută cu mintea, nici descoperită, părând cu desăvârşire adormită.
6. Când termenul descompunerii (disoluţiei) se împlini, Stăpânul care există prin el însuşi, care nu poate fi cuprins cu simţurile făcând văzută această lume cu cele cinci stihii (cele 5 elemente: eterul, aerul, focul, apa şi pământul) şi cu celelalte principii, strălucind de slava cea mai curată, se arătă şi risipi întunericul
7. El, pe care numai spiritul îl poate pricepe, care este mai presus de organele simţurilor, care n-are părţi văzute, cel veşnic, sufletul tuturor fiinţelor, pe care nimeni nu-l poate înţelege, desfăşură toată splendoarea sa.
8. Hotărând în cugetul său a face să iasă din substanţa sa felurite făpturi, el produse mai întâi apele, în care puse o sămânţă.
9. Aceasta se făcu un ou strălucitor ca aurul, aşa de strălucitor ca astrul cu mii de raze şi din ou se născu el însuşi Brahma (zeul), strămoşul tuturor fiinţelor.
10. Apele s-au numit naras, pentru că sunt făcute de Nara (Duhul dumnezeiesc); Aceste ape fiind cel dintâi loc al mişcării (ayana) lui Nara, el s-a numit Narayana, cel care se mişcă (umblă) pe ape.
11. Prin cel ce este, prin cauza nepătrunsă, veşnică, prin fiinţa (în sine) şi nefiinţa, s-a produs dumnezeiescul bărbat (Puruşa), sărbătorit în lume sub numele de Brahma.
12. După ce locui în acest ou un an al lui Brahma, Stăpânul despărţi oul în două numai cu gândul
13. Şi din cele două jumătăţi făcu cerul şi pământul, iar la mijloc puse văzduhul, cele opt regiuni cereşti (cele 4 puncte cardinale şi cele 4 puncte intermediare) şi neschimbatul adânc al apelor
14. Din Sufletul prea înalt (paramatma) el scoase simţirea (manas) care există (în sine însăşi) şi nu există (pentru simţuri) şi înainte de simţire, eul (ahankara=conştiinţa eului) care stăpâneşte şi conduce;
15. Şi înaintea simţirii şi a eului scoase marele principiu intelectiv (mahat, buddhi) şi tot ce are una din cele trei însuşiri (gunele; sattva, rajas, tamas) şi cele cinci organe ale minţii cu care se percep lucrurile din afară şi cele cinci organe ale acţiunii şi esenţele elementare (tanmatras) celor cinci stihii (elemente).
16. Unind între ele esenţele elementare (tanmatras) nepătrunse de minte ale acestor şase principii (cele 5 elemente şi conştiinţa), înzestrate cu o mare energie, făcu toate fiinţele.
17. Şi pentru că aceste esenţe elementare nepătrunse de minte, ca să ia formă, se uniră unele cu altele, înţelepţii numiră forma văzută cu numele de sarira (înveliş).
18. Stihiile (cele 5 elemente) se uniră în aceasta (forma văzută) cu însuşiri ce le sunt proprii, precum simţirea, izvor nesecat de fiinţe, se uneşte cu organele trupului.
19. Din esenţele elementare fine şi îmbrăcate cu o formă, ale acestor şapte principii înzestrate cu o mare energie, s-a făcut lumea trecătoare, purcedere din Cel netrecător.
20. Fiecare din stihii (elemente) moşteneşte însuşirea celei care o precede, aşa că, cu cât o stihie e mai depărtată de izvor, cu atât are mai multe însuşiri (determinaţii)
21. Fiinţa prea înaltă dete astfel de la început fiecărei făpturi în parte un nume, un rost şi un fel de a fi, aşa cum se spune în cuvintele Vedei.
22. Suveranul Stăpân produse o mulţime de zei (devas) cu însuşiri active şi cu suflet şi o ceată nevăzută de duhuri (sadhyas) şi jertfa rânduită de la început.
23. Din foc, din aer şi din soare scoase el, pentru îndeplinirea jertfei, cele trei vede veşnice, numite Rig, Iagiur şi Sama.
24. Făcu timpul şi împărţirile lui, stelele, planetele, râurile, mările, munţii, şesurile, văile.
25. Cucernicia aspră, cuvântul, pofta, dorinţa, mânia, cu un cuvânt, această întreagă creaţie, căci voia să dea fiinţă tuturor vieţuitoarelor.
26. Pentru a stabili o deosebire între fapte, el deosebi dreptul de nedrept şi supuse făpturile simţitoare plăcerii şi durerii şi celorlalte stări sufleteşti potrivnice între ele.
27. Din esenţele elementare corespunzătoare celor cinci stihii (elemente), s-a făcut treptat tot ce este.
28. Suveranul Stăpân a hotărât de la început fiecărei fiinţe o îndeletnicire oarecare şi fiinţa o îndeplineşte de sine ori de câte ori vine în lume.
29. Oricare ar fi însuşirea ce I-a dat ca moştenire în clipa creării: răutate sau bunătate, blândeţe sau asprime, virtute sau viciu, iubire de adevăr sau strâmbătate, acea însuşire o va găsi de la sine în vieţile următoare.
30. Precum anotimpurile, în revenirea lor periodică, iau în chip firesc însuşirile ce le sunt proprii, tot astfel îşi reiau îndeletnicirile şi făpturile însufleţite.
31. Pentru înmulţirea neamului omenesc, el făcu din gura, din braţul, din coapsa şi din piciorul său pe brahman, pe kşatrya, vaisya şi pe sudra.

- va urma -

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Mar 2009, 12:26 AM