la est de Eden... Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui exergy33 veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

[exergy33]

Intrebare - prima parte

De ce traiesc in Iran?
Nu cred ca altcineva inafara de mine poate raspunde la aceasta intrebare?

Raspunsul corect : pentru ca profesoara mea de limba si literatura romana din clasa a cincea mi-a zis ca nu e sanatos pentru o fata de virsta mea sa citeasca numai carti despre razboi.

In vacanta de vara de dupa clasa a patra am facut o adevarata pasiune pentru cartile ce aveau ca subiect al doilea razboi mondial.
Ma fascinau evenimentele de atunci si numele unor personaje ca Hitler, Himmler, Stalin, Goring, Churchill, Antonescu, Mussolini, Auschwitz, Dachau, operatiunea Barbarossa, Pearl Harbor, Horia Sima, Hiroshima, maresal Tito, sau cuvinte pe care nu le intelegeam in totalitate ... Garda de Fier, blocada (de la Stalingrad), blitzkrieg, Wermacht, Holocaust, Gestapo, Luftwaffe, SS, Fuhrer, puterile Axei, Antanta, Noaptea de Cristal, Komintern, frontul de est, Katyusha ...

Citeam la intimplare orice imi cadea in mina si orice avea legatura cu evenimente legate de razboi.

La inceputul clasei a cincea profesoara ne daduse o lista cu cartile de lectura obligatorie si o alta cu cartile pentru lectura facultativa.
Cea mai mare parte le citisem inainte. Restul le-am citit in primele saptamini de la inceputul trimestrului.

Intr-o zi coboram scarile cu bratele incarcate de carti. Mergeam sa le schimb la biblioteca. Biblioteca scolii era situata la parter.
Profesoara m-a vazut si a fost curioasa sa vad ce citesc.
Toate erau carti despre razboi sau despre lagarele de concentrare nazista.
Le-a rasfoit si s-a uitat la mine cu o privire patrunzatoare. Avea niste ochi caprui, foarte luminosi si o privire inteligenta, dar in acelasi timp foarte placuta.
M-a intrebat daca le-am citit fila cu fila.
I-am raspuns ca da.
Mi-a inapoiat cartile fara sa zica nimic.

La urmatoarea ora de limba romana mi-a pus citeva intrebari. Desi nu aveam decit zece ani mi-am dat seama ca intrebarile puse de ea au un singur scop: sa se convinga ca citisem cartile de pe lista de lectura obligatorie.

La vreo doua alte saptamini m-am intilnit cu dinsa chiar la biblioteca.
Luasem alte carti ... tot pe tema razboiului.
Profesoara i-a cerut bibliotecarei fisa mea si dupa ce a parcurs-o pe fata si pe spate m-a intrebat cu o voce mirata : chiar iti face placere sa citesti astfel de carti?

Foarte, i-am raspuns eu laconic.

S-a uitat din nou la mine, s-a gindit putin, apoi a continuat dialogul.
Ai incercat sa citesti poezie?

Incercasem, insa poeziile ma lasau rece. Mi se pareau ori prea lungi, ori fara sens, ori lacrimogene, ori patetice, ori patriotarde, ori pentru domnisoare pensionare.
I-am zis toate acestea.
Doamna profesoara ma asculta atenta.

Poti incerca sa citesti haiku sau catrene. Sunt poezii scurte si frumoase care nu plictisesc. Data viitoare sa iei si o carte de poezie.
Nu e bine ca o fata de virsta ta sa citeasca numai carti despre razboi.
Nu visezi noaptea urit din cauza lor?

Nu, i-am raspuns eu rizind. Nu mi se intimpla sa visez urit noaptea. De fapt dorm ca un lemn pina dimineata.
Profesoara a zimbit si s-a indepartat zicind : sa nu uiti de volumul cu poezii.

Saptamina urmatoare am rugat-o pe bibliotecara sa-mi aduca de la raft niste volume de poezie. Am pronuntat cuvintele haiku si catren cu jumatate de gura, nefiind convinsa ca le pronunt corect.

Dupa citeva minute s-a intors cu doua carti: o antologie de poezie japoneza si un volum de poezie persana.

Le-am luat acasa si am inceput sa le rasfoiesc.
Am citit pe sarite citeva haiku-uri avind sentimentul ca acei poeti japonezi cu nume ciudate nu sunt prea sanatosi la minte.
Totul mi se parea absurd in versurile lor.

Am lasat deoparte volumul cu poezie japoneza si am trecut la cel cu poezie persana.
Am citit citeva poezii, si desi mi s-au parut mai accesibile, totusi nu si-au gasit cine stie ce ecou in sufletul meu.

Am dus cartile inapoi la biblioteca si tocmai cind ma pregateam sa-i spun bibliotecarei ca as mai vrea niste volume cu catrene, am vazut ca profesorul de geografie a pus pe masa citeva carti.
Bibliotecara le-a bifat pe fisa.

Am intrebat-o daca pot sa ma uit si ea mi-a facut semn cu capul ca da.
Desoperisem doua carti, una ma atrasese prin numele autorului- Francois Villon, cealalta prin titlu - Privighetorile Persiei.

Am deschis la intimplare cea de a doua carte si ochii mi-au cazut pe niste versuri pe care le-am memorat instantaneu :

Fost, a fost un strop de apa - si pieri in mare stropul;
Fost, a fost un strop de tina - si se contopi cu globul.
Ce-i venirea ta pe lume? Ce-i plecarea ta? Raspunde!
Din Neunde vine-o giza si se duce in Neunde.

Acestea sunt versurile care m-au facut sa ma indragostesc de poezia lui Omar Khayyam.