Amintiri Pierdute, fragmente din capitol, Vol. "Arta deceptiei" Optiuni

[Andrei Pavel]

Amintiri pierdute



La cumpăna nopţii, ochiul sinistru
vrea să-mi oprească urcuşul nocturn
şi scrie cu semne vechi în registru,
că vrea să mă închidă într-un turn.
De pazã, hipnotic, pe strâmbele trepte,
sorbindu-mi paşii cu aspre priviri
sunt puse cu gheare şi colţi sã aştepte
din neguri ferite, pierdute-amintiri.
E graniţa oarbã, pământul greoi
şi-mi doresc pe piatrã sã calc
dar piciorul, se-afundã şi calcă-n noroi.
Ascult iar din văpăile sacre şi tac,
sunt rotirile marilor semne
izgonite din timp. De pe ultimul prag
simt speranţele, cântând eterne.
Şi pe mine din urmă-mi mă trag.
De pe ultima treaptã n-aş vrea sã mai plec
dar în zare încep sã răsară,
când cu vântul vreau sã mă-ntrec,
spaime străvechi. Şi o să doară.
Din oprite cascade aştept în tăcere,
nu sunt încă vrednic sã port
mistere care durează în cădere.
Ochi sinistru, cu privire de mort…

De aceea, mă-ntorc întristat şi cobor
păşind, în spirale, pe trepte.
Apoi mă cutremur, mă trece-un fior,
spaimele rămân aici să mă aştepte.

[Andrei Pavel]

Trupuri goale



Hainele ne sunt aşternut,
o mătase incendiară.
Înlănţuiţi în nebunia pasiunii,
ne învelim în umbre,
ne îmbătăm cu dorinţă.
Ne gustăm, ne atingem,
ne aprindem dar uităm
să ne stingem, pentru că suflul
este prea arzător.

Sărutul ne e îmbrăţişare.
Îmbrăţişarea ne e rămas bun...