Amintiri pierdute



La cumpăna nopţii, ochiul sinistru
vrea să-mi oprească urcuşul nocturn
şi scrie cu semne vechi în registru,
că vrea să mă închidă într-un turn.
De pazã, hipnotic, pe strâmbele trepte,
sorbindu-mi paşii cu aspre priviri
sunt puse cu gheare şi colţi sã aştepte
din neguri ferite, pierdute-amintiri.
E graniţa oarbã, pământul greoi
şi-mi doresc pe piatrã sã calc
dar piciorul, se-afundã şi calcă-n noroi.
Ascult iar din văpăile sacre şi tac,
sunt rotirile marilor semne
izgonite din timp. De pe ultimul prag
simt speranţele, cântând eterne.
Şi pe mine din urmă-mi mă trag.
De pe ultima treaptã n-aş vrea sã mai plec
dar în zare încep sã răsară,
când cu vântul vreau sã mă-ntrec,
spaime străvechi. Şi o să doară.
Din oprite cascade aştept în tăcere,
nu sunt încă vrednic sã port
mistere care durează în cădere.
Ochi sinistru, cu privire de mort…

De aceea, mă-ntorc întristat şi cobor
păşind, în spirale, pe trepte.
Apoi mă cutremur, mă trece-un fior,
spaimele rămân aici să mă aştepte.

Beţie



Capul înoată-ntr-un curent;
într-un şuvoi ca de torent,
plăcut şi totodată dureros
de nostalgie cherchelită.

Fumând o ţigară



Fumam o ţigară,
călare pe timpul oprit.
Şi peste tot în jur,
frunzele galbene ale toamnei mă împresurau
cu explozia lor de un colorit aurit,
gândindu-mă la plimbările
făcute în copilărie,
în timpul cărora adunam frunzele
mari, unele încă verzi, ce urmau să fie puse
la uscat între foile unui dicţionar prăfuit.
Aşteptam începutul şcolii
şi mă gândeam la mirosul prafului de cretă…
şi la aceleaşi frunze aurii,
cu forma lor perfectă
care umpleau curtea.
Seva ce mă însufleţea
răpise viaţa de la seva acum moartă
a frunzelor desprinse din copaci
şi condamnate la putrefacţie.
Se stabilea un fel de legătură
între mine şi pădurea
pe care o ghiceam prezentă,
nemărginită şi galbenă, atentă,
dincolo de zidurile şcolii.

Acum, fumând o ţigară,
savurez momentul
în timp ce stau retras,
închis într-o dimensiune paralelă,
ca un spectator care asistă la coridă.
Cu diferenţa că pe mine,
corida nu mă interesează.

Trupuri goale



Hainele ne sunt aşternut,
o mătase incendiară.
Înlănţuiţi în nebunia pasiunii,
ne învelim în umbre,
ne îmbătăm cu dorinţă.
Ne gustăm, ne atingem,
ne aprindem dar uităm
să ne stingem, pentru că suflul
este prea arzător.

Sărutul ne e îmbrăţişare.
Îmbrăţişarea ne e rămas bun...

Parfumul pielii tale



Prefer parfumul pielii tale,
conturul formelor, ce goale
îmi dau fiorul din petale,
ce curg în pulsul din privire.
Alerg prin tine şi îmi pare
că o să uit de acea ofilire
ce îmi seaca ultima suflare,
căzută parcă în ceară moale.
Prefer parfumul pielii tale.

Pierdută între ape



Apa curge şi cade în fluturi,
cristale lichide ce se preling
şi libere cad, în timp ce te scuturi,
în râuri de spumă ce te ating.
Cu ochii închişi te privesc printre pleoape
cum stropii de apă se fac arcuş,
eşti ca zeiţa pierdută-ntre ape.
Eşti tu, însă goală sub duş.

Trezire cu post-scriptum



Aş vrea să fii în fiecare zi
cafeaua mea de dimineaţă.



P.S.- Dar mă întreb oare ce-ar fi
dacă aş rămâne fără zahăr…