Vise Efemere, fragmente din capitol, Vol. "Arta deceptiei" Optiuni

[Andrei Pavel]

Un început de epopee



Am aşternut în muguri de-orhidee
un gând prăpăstios, însă neclar,
zărind în pragul celei ce-a fost idee
un strop din arta gustului bizar.
Şi îngeri descompuşi, covoare
de spini ce fără frunze au căzut,
lăsând parfumul fad, fără culoare,
să cânte o legendă de demult.
Degeaba-au aripile frânte
şi cărţi umplute, scrijelite
când toţi eroii s-ar ascunde,
sub scuturi ce par oţelite.
Dar n-au unde.
Doar vântul va mai bate-n urmă
prin mugurii de orhidee,
când veşnic va scurma-n ţărână
la început de epopee.

[Andrei Pavel]

Căutătorul de comori



Încătuşarea viselor rulate în torente,
în veştejirea ultimei petale de dispreţ
se poticneşte în stânci şi valuri, violente
la malul ce a fost cuprins de un îngheţ.
Se desluşesc şi destrămatele cochilii
ce-au tânguit, odată, foşnetul adânc.
Acum, doar cioburi zac pe plajă însă zorii
le-mbrăţişează ca şi când cântă unui prunc.
Valul aruncă haine sfâşiate, descărnate-aduse
din larg şi trupuri ce au căutat,
comori şi frumuseţi odată-apuse.
Un ultim trup de val e aruncat.

Nisipul ca de ceară, urlă în sunet surd,
o agonie ca de lemn în foc, acum cenuşă,
extatic îl poartă în spirale de vânt crunt.
Şi se îneacă în ochiul rece de păpuşă.
Bărbatul se ridică privind în jur, mirat,
scrutează orizontul cu cer de obsidian
ce sfâşiat de umbre, pare îndepărtat.
Un alt val muşcă ţărmul iar el aşteaptă-n van.
Tenebrele din noapte se-nlănţuie pe rând,
unindu-se sub hramul, ce pare muritor,
al ultimei speranţe, al ultimului gând
sub luciul aurului hăituit. Se vrea nemuritor.

Oglinda nevăzută, arată chip străin şi hăituit,
al omului în căutare de fiori.
A vrut să afle străluciri de aur tăinuit.
Sărmanul căutător de comori...