Ecclesia: Biserica Ortodoxa Optiuni

[Figaro]

Seria de topicuri Ecclesia se doreste o apropiere spirituala a crestinilor de diferite confesiuni. Va invit sa impartim credinta in Hristos in spirit crestin autentic. Discutiile in contradictoriu nu-si au locul aici. Haideti sa dezvaluim si sa pretuim fiecare stralucirea din Biserica celui de langa noi. Si cred ca ne vom cunoaste mai bine.

[clara04]

Dragii mei,

Va rog sa ma iertati ca am sa va las un mesaj mai lung in seara asta. Nu as fi intervenit sa daca nu as fi vazut afirmatiile facute in aceasta discutie, faptul ca este discreditata Biserica Ortodoxa chiar pe lista de discutii cu subiectul Biserica Ortodoxa. Nu vreau ca fratii mei ortodocsi sa se sminteasca si daca vad ca nimeni nu a avut curajul sa ia pozitie fata de afirmatiile facute de cei neortodocsi, atunci ma vad obligata sa o fac eu.

Mai intai, cand vorbesc despre biserica catolica ma refer la cea romano-catolica, ca fiind cea cu trasaturi mai bine conturate. Celelalte biseric catolice sunt mai mult rezultatul unor concesii care s-au facut, dupa parerea mea nefericite…

Apoi vreau sa mentionez ca nu cred ca in discutiile noastre afirmatiile de genul ‘bisericile x sau y sunt pline’ sau ‘cutare nu a inteles nimic din slujba’ sau ‘slujba m-a lasat rece’ pot constitui argumente. Si mie imi vine sa spun ‘biserica din parohia noastra este mai totdeauna arhiplina in timpul Liturghiei, de lumea e obligata sa stea si pe afara, iar biserica noastra este considerata foarte mare (e cea mai mare biserica in constructie din oras si cred ca si din regiunea de unde sunt)’. As spune un adevar, insa tot adevarat este ca in cele doua cartiere care ii sunt arondate sunt mult mai multi credinciosi si ca daca ar veni toti nu ar incapea nici in curte (care de asemenea e imensa) si nici chiar in strada. Deci trebuie tinut cont si de proportii. Plus ca nu poti generaliza, sunt, e adevarat, si biserici ortodoxe mai putin pline, lucru care cred ca se intampla si la catolici.

Asta nu cred ca tine de adevarul de credinta propovaduit de o biserica sau alta, ci de faptul ca lumea s-a secularizat, s-a indepartat de Hristos, indiferent sub ce vestmant de slavire S-ar imbraca, ortodox sau catolic. Iar afirmatiile legate de cat a inteles cineva slujba sunt pur subiective – si apoi daca nu ai inteles slujba nu inseamna ca ea nu e buna, ci doar ca nu ai avut capacitatea de a o patrunde. In fine, nu vreau sa jignesc pe nimeni.


Despre statul comod in biserica si la post… Nevointa pe care o are un crestin trebuie sa fie consecinta si expresia iubirii de Dumnezeu. Intensitatea ei trebuie sa arate intensitatea dorului nostru dupa Dumnezeu. Iubindu-L si dorindu-L mult pe Dumnezeu nu mai putem iubi si dori cele din lumea aceasta trecatoare si ca urmare ajungem si sa vrem sa ne lipsim de ele (Sf. Vasile cel Mare spune ‘intrucat n-am postit am fost izgoniti din Rai! De aceea vom posti pentru ca din nou sa intram in Rai’.). Pe de alta parte, nu ne putem mandri cu ‘performantele’ la care ajungem pe aceasta cale, pentru ca tot ceea ce reusim sa facem este cu puterea venita de la Dumnezeu.

Si apoi sa nu uitam, Hristos spune in Sfanta Scriptura ‘acest soi de demoni iese numai cu post si rugaciune’. Deci, TriRegnum, Hristos a spus sa tinem post. Nu spune El (Evanghelia dupa Matei) dupa ce da Fericirile, ‘cand postiti nu fiti tristi ca fatarnicii’? Si mai era undeva un fragment Evanghelie (Marcu, 2, 18-20), apostolii erau criticati de farisei si ucenicii lui Ioan Botezatorul ca nu tin post si Hristos spune ca “Pot oare prietenii mirelul sa posteasca cat timp este mirele cu ei? […] Dar vor veni zile cand se va lua mirele de la ei si atunci vor posti in acele zile.’

Tot de aceea nu cautam sa stam cat mai confortabil in biserica, ci vrem sa ne smerim si sa purtam cu rabdare osteneala. Iar postul (nu numai de carne si produse animale, ci si insotit de fapte bune si de rugaciune) ne ajuta sa lasam cele ale lumii mai la o parte si sa ne ocupam mai mult de cele ale sufletului. Aici pot sa spun si din experienta personala ca in posturi reusesc sa ma rog mai bine. Satisfactia pe care o ai din mancare iti da toropeala si inlesneste lenevirea si gandurile de curvie (dupa cum spun Parintii).


Casatoriile mixte… Augustin nu este recunoscut in biserica ortodoxa ca sfant ci doar ca fericit. Sigur, este si el citat in multe lucrari teologice ortodoxe, insa am inteles ca are si niste afirmatii pe care biserica ortodoxa nu si le insuseste (imi pare rau ca nu stiu mai bine care sunt). Cat despre alti crestini care erau casatoriti cu pagani… Asta se intampla pentru ca ei deveneau crestini dupa ce se casatoreau.

Aici mai este o problema. Daca cei doi soti sunt buni credinciosi in ritul lor, cum se vor intelege in timpul casatoriei? Fiecare merge la biserica lui duminica? Sau cum unul serbeaza Pastele cand celalalt este inca in Post? Nu este asta o stirbire a unirii dintre ei? Nu naste asta sentimentul de neimplinire? Daca nu sunt atat de credinciosi ritului lor, atunci problema nu mai e atat de presanta…

Si inca ceva, TriRegnum, spui ca tu si cei catolici doriti sa-L slujiti pe Hristos cat mai bine. E un lucru pe care si un ortodox l-ar spune. Deci noi nu spunem ca nu aveti ravna, ci asta nu cred ca e deajuns.

Apoi pomenesti de Sfanta Traditie si ca biserica catolica o respecta. Ce spui atunci de Filioque, care e o adaugire adusa prin secolul 10 si care a fost cireasa de pe tort care a dus la sciziunea celor doua biserici, ortodoxa si catolica? Filioque-ul nu aparea in cinstirea adusa de primii crestini.


Si la ortodocsi sunt locuri unde se savarseste zilnic Sfanta Liturghie. Dar ce merit au catolicii daca fac peste tot liturghia zilnic (nu stiu insa daca asta e adevarat), insa aceasta Liturghie este un fel de rezumat al celei traditionale, lasata de Sfintii Parinti (vezi sfarsitul mesajului), lipsind rugaciunea centrala, epicleza?

Cat despre papa, am inteles ca el administreaza niste merite provenite de la sfinti si poate da el mantuirea, ca vicar al lui Hristos pe pamant, fiind considerat infailibil. Ori asta mi se pare absurd: una ca oamenii nu pot fi perfecti, ci au si slabiciuni, care le pot afecta capacitatea de dicernere si de decizie. Si apoi numai Hristos poate da mantuirea si numai El este capul Bisericii, si niciodata un om, cat de virtuos ar fi.

Primatul Romei se respecta in primele secole in alt sens decat il are acum. Era un primat de onoare, insa nu si legislativ, ca sa spun asa. Cu timpul, Roma s-a considerat ca daca avea primatul de onoare trebuie sa-l aiba si pe cel juridic, sa fie suprem judecator in rezolvarea diferendelor religioase, iar Rasaritul a ramas fidel unei conceptii sinodale a Bisericii, desi recunostea Romei primul loc si o autoritate exceptionala in treburile bisericesti. (Ca bibliografie, recomand pe John Meyendorff – Ortodoxie si catolicitate, Ed. Sofia, Buc, 2003). Asta a fost intr-un fel fundalul pe care s-a produs schisma.

Am citit si in alta parte spunandu-se ca unirea celor doua biserici (ortodoxa si catolica) nu se va putea face daca Roma nu vrea sa renunte la primatul ei si sa accepte sobornicitatea bisericii. Despre cat de probabil este acest lucru… Mie mi se pare greu realizabil, pentru ca nu stiu cati din conducerea bisericii catolice ar fi dispusi sa renunte la prerogativele lor actuale.

Despre celibatul preotilor am mai discutat si pe lista de discutii cu acest subiect. Marturisesc ca aici trebuie sa mai cercetez. Pomenesti de sinodul VI ecumenic in Trullo, care nu a fost recunoscut de biserica din Apus, eu am pomenit pe lista de sinodul I ecumenic care lasa la latitudinea fiecaruia daca se casatoreste sau nu inainte de a se preot, insa tu spui ca lucrurile stau altfel decat stiam eu. Trebuie sa mai studiez. In general nu am fost preocupata de studierea canoanelor si de textul sinoadelor, ci mai degraba sa citesc pe parintii care ne invata cum sa traim credinta, eventual prin propriul lor model de viata. Probabil ca tu ai si niste studii teologice si asta te-a ajutat.


Despre teoria satisfactiei… Primul loc unde imi amintesc ca am citit despre lucrul acesta este lucrarea de doctorat a parintelui Constantin Galeriu, o persoana care nu cred ca mai are nevoie de prezentare (Par. Galeriu – Jertfa si Rascumparare, Ed. Harisma, Buc, 1991). Parintele mentioneaza ca intr-o enciclopedie a credintei catolice se spune ‘prin jertfa Sa a oferit lui Dumnezeu prin substituire o satisfactie nu numai deplina, ci supraabundenta pentru pacatele omenirii’.

Parintele mai spune: ‘Retin atentia urmatoarele interpretari neintemeiate explicit in Sfanta Scriptura si la Sfintii Parinti […] Dumnezeu apare intr-o icoana umbrita de unele trasaturi negative, antropomorfe. […] Prin termeni cu totul inadecvati, dupa parerea noastra, ca onoare, ofensa, satisfactie, Dumnezeu apare preocupat de Sine, sufera oarecum pentru Sine. […] Desigur, Dumnezeu sufera pentru pacatul nostru […] Dar suferinta aceasta trebuie inteleasa ca orientata spre noi, nu spre onoarea lui Dumnezeu, care nu poate fi atinsa. Dumnezeu nu sufera ‘egocentric’, ci ‘agapic’ in iubirea fata de noi.’

Poate intre timp catolicii au revizuit aceasta teorie. Oricum, ea vine din chiar Evul Mediu…


Despre icoane… Care este tinta noastra – sa cautam sa ne indumnezeim sau se aducem aminte de oameni si de lume? Icoana, fiind ‘prezenta vazuta a celor nevazute’, este normal sa fie altfel decat lumea in care traim. Sfintii reprezentati in icoane sunt in afara timpului si spatiului tridimensional in care traim noi. De aceea filosofia iconografiei bizantine este mult superioara celei renascentiste (apusene) si mult mai ‘artistica’ daca vrem, adica mai plina de personalitate si originalitate decat opera Renasterii. Putem aminti aici numai de ‘perspectiva inversa’ care are scopul de a distruge senzatia spatiului si de absenta umbrelor care vrea sa excluda timpul si stricaciunea, puterea intunericului si a mortii. Nici una, nici alta, nu este rodul inculturii profesionale a autorilor, ci, dimpotriva, rodul unei indelungate maturizari a gandirii plastice crestine.

La ortodocsi nu s-a adoptat practica statuietelor, tocmai din cauza ca nu mai ofereau posibilitatea de a infatisa in creat increatul, plus ca ele pot infatisa orice om de rand (pe cand in icoane apare nimbul si denumirea sfantului reprezentat).

Am incercat sa va atasez o reproducere a icoanei Maici Domnului din Vladimir (Rusia), o icoana facatoare de minuni (nu am reusit sa o inserez, dar va scriu link-ul pana la ea: http://users.pcnet.ro/vlad.adrian/icoane/I...VLADIMIR-2.JPG). Poporul credincios atribuie aceasta icoana Sfantului Ap. Luca.

Observati in primul rand ca in icoana Maica Domnului apare cu Pruncul Iisus in brate, intr-o dulce sarutare. Icoanele Maicii Domnului fara prunc sunt rare in iconografia ortodoxa, ele aratand astfel o restabilire a armoniei pierdute dintre om si Dumnezeu. Frumusetea Maicii Domnului este dincolo de orice canon pamantesc.

TriRegnum spune: ‘Biserica Ortodoxa (si in general cele rasaritene) reprezinta Sfintii undeva sus, intr-un spatiu sacru lipsit aproape de componenta umana’. Pai asa si este, sufletele sfintilor nu sunt in rai? Si nu acolo dorim sa ajungem si noi? Inima noastra nu inseteaza dupa omenesc, de care suntem satui privind in noi insine, ci cautam la ceea ce dorim sa ajungem. Si sigur ca sfintii au fost si ei oameni cu slabiciuni, dar nu pentru asta ii cinstim inchinandu-ne la icoanele lor, ci tocmai pentru ca s-au luptat cu ei insisi sa-si depaseasca omenitatea, pentru ca ei au murit lumii acesteia.


Legat de meditatiile si extazul in fata icoanelor catolice… Am citit mai multe lucruri despre extazul in care cadeau sfintele calugarite catolice si care cuprindea si o multime de ganduri trupesti. Ma opresc la a nu da exemple. Sfantul Grigorie Sinaitul recomanda insa: ‘Niciodata sa nu primesti daca vei vedea ceva cu ochii trupesti, fie ca este chipul lui Hristos, sau al unui inger sau sfant sau daca iti va aparea tie o lumina… Fii atent si cu luare aminte!”

De cealalalta parte insa, de exemplu un Ignatiu de Loyola, intemeietorul ordinului iezuit, socotit de romano-catolici drept sfant, in celebra opera “Exercitii spirituale” scrisa in 1522, ne ofera un intreg sistem de diferite meditatii. Una din ele suna astfel: “Sa ne inchipuim uriase limbi de foc si sufletele oamenilor care se chinuiesc acolo. Sa auzim plansete si strigate ale pacatosilor, care in acelasi timp hulesc pe Iisus Hristos si pe sfintii Lui. Sa simtim miros de fum, pucioasa si putregai. Sa ne inchipuim ca noi insine simtim arderea focului. Sa ne amintim de sufletele care se chinuiesc in iad si sa multumim Domnului ca nu ne-a lasat sa ne savarsim viata aici.’ Vedeti de aici si o oarecare siguranta ca se va mantui.


Daca apartii unei biserici, sigur ca asta nu te mantuieste prin definitie, ci trebuie sa si lucrezi la mantuirea ta. Dar fiecare biserica iti ofera diverse modalitati, si de aici riscul ca unele sa fie bune si altele mai putin bune.

Sigur ca si la ortodocsi se face intai o examinare a celui care vrea sa apartina Bisericii Ortodoxe. Dar daca el vine si cere sa adere, inseamna ca deja exista o preocupare din partea lui si nu cred ca ar trebui descurajat in asta. Cei de alte credinte sunt primiti la slujbe, insa sigur, Sfintele Taine (Botezul si Impartasania) se primeste doar dupa o atenta cercetare (chiar tu spuneai undeva ca se da mai rar ca la catolici – da, se da mai rar pentru ca trebuie sa fie luata cu o pregatire si trebuie sa ai o anumita stare pentru asta, in orice caz nu pacatoasa). Oricum, Biserica Ortodoxa nu face prozelitism.

Am fost odata, cand eram mai mica, la o bucata din Liturghie catolica, si la sfarsitul slujbei preotul a iesit cu Impartasania prin biserica, sa o dea credinciosilor. Mi-a intins-o chiar si mie, desi nu eram catolica. Acuma nu stiu daca a presupus ca sunt catolica pentru faptul ca eram acolo, dar oricum, nu am primit-o si preotul s-a aratat putin deranjat de asta.

Fara ca asta sa constituie un argument in discutia noastra, slujba catolica la care am participat m-a impresionat in masura in care era ceva nou pentru mine, eram foarte atenta la toate detaliile. Stateam in spate si nu prea vedeam ce se intampla in fata, la Altar, dar auzeam in boxele instalate afara. Semana a Liturghie, dar totul mergea foarte repede si mi-a lasat impresia de superficial. Oricum, eram mica, nu mai tin minte prea multe de atunci.

Biserica catolica din orasul unde sunt eu (cea din centru – si ma refer la cea veche, in cea noua nu am fost, e o cladire foarte moderna si nu ma atrage sa intru ca intr-o biserica. Finisajele exterioare sunt frumoase, e drept, insa e perfect circulara – unii ironici ar putea spune ca e circ – si nici nu-ti dai seama din exterior unde este altarul) aproape ca nu are icoane si din cauza asta mi se pare goala.

“Ma refeream la bisericile traditionale, cele noi neomoderniste sunt de-a dreptul socante. Insa in toate exista Calea Crucii si macar o statuie sau icoana a lui Isus, a Sf. Fecioare Maria si a Sf. Anton de Padova.”
MACAR O statuie?! Pai cu o statuie umpli biserica?

Revenind… Liturghia catolica este mult mai scurta decat la ortodocsi, lipsind pana si epicleza (care este rugaciunea prin care se cere venirea Sfantului Duh sa prefaca vinul si painea in Sfantul Sange si Sfantul Trup). Messa catolica poate fi facuta si dupa-amiaza (chiar repetata in acelasi altar, in aceeasi zi – am citit undeva ca la ortodocsi Liturghia se face o singura data intr-o zi pentru ca si Hristos a venit o singura data sa se intrupeze – si oricum, dupa ce mananci nu te mai poti impartasi, deci nu are sens Liturghia), si cum in practica catolica nu exista postul euharistic, se pot impartasi chiar dupa ce au mancat (baut, fumat…). Deci lucrul asta mi se pare mult mai grav decat intreaga procedura de inghitire a Sfintei Impartasanii pe care o descrii, TriRegnum.


Inca o data, va cer iertare ca v-am retinut cu un mesaj atat de lung. Mai erau lucruri de spus, dar si pentru mine e un efort destul de mare ca sa scriu, si pentru voi ca sa cititi. Oricum, discutia este deschisa. Imi cer scuze celor ortodocsi daca mi-a scapat ceva. Daca am spus vreo erezie, va rog sa ma corectati. Eu am incercat sa redau cat mai fidel adevarurile propuse de Biserica Ortodoxa si sa intervin cat mai putin cu idei personale, care pot fi si gresite.

Dumnezeu sa va ajute!