Ninge Albastru, [Jurnalul lui black ice] Optiuni

[Mihai]

Bine ati venit in cadrul Jurnalului lui Black Ice: noutati, pareri, ganduri referitoare la viata sa veti gasi aici.

[black ice]

Eu


- Vreau sa scriu ceva, am incercat sa raspund privirii uimite a chelnerului.
Am incercat sa gust cafeaua insa nu m-am ales decat cu o arsura. Am pus-o deoparte si am inceput sa ma uit prin bar. Nu era nimic special, doar o bodega obisnuita, pe jumatate plina cu betivani si pe jumatate...cu mine. Speram sa nu ma deranjeze vreunul dintre ei.

“Imi place sa ma consider o enigma. Multi ma intreaba cine sunt, multi ma caracterizeaza in fel si chip insa foarte putini se apropie cat de cat de realitate. Mie, o enigma imi place sa ma consider. Pe de o parte pentru ca ma ascund permanent sub o masca si pe de alta parte pentru ca altfel nu as putea trai. Intr-o lume salbatica, in care cel mai puternic, cel mai insensibil castiga mai mereu nu poti trai fara sa porti o masca.

Merg pe strada si privesc la oamenii din jur: niste robotei. Roboti care alearga de dimineata pana seara dupa ceva absurd, roboti ce ascund dupa un aparent dinamism o riguroasa rutina, roboti ce nu au timp sa gandeasca, sa viseze, intr-un cuvant: sa traiasca. Merg pe strada si vad oameni morti.
Masca purtata, din pacate, nu poate sa ne ascunda si ochii. Acolo gasesti totul. Priveste o persoana in ochi si vei stii daca e trista sau fericita, daca viseaza sau nu, daca iubeste sau nu. Ochii ii dau de gol pe multi.

Intr-o lume dominata de ura, ipocrizie, egoism si implicit materialism care sa fie motivele care sa te indemne sa continui drumul?
Pentru mine, literatura a fost raspunsul - literatura in sensul larg si poate nu tocmai corect al cuvantului.

Imi amintesc ca acum ceva timp un cunoscut m-a intrebat “ce este totul?” oferindu-mi totodata si cateva raspunsuri: totul e iubire, totul e intr-unul, totul e frica, totul e economic, totul e relativ. Invatatura lui Hristos ne invata ca totul ar trebui sa fie iubire. Abraham Lincoln si inaintea lui, Plotin spune ca totul e intr-unul. Totul e frica deoarece frica naste lupta, competitie. Marx spunea ca totul este economic in timp ce Einstein ca totul e relativ. Aparent, Einstein este cel care are dreptate. Totul e relativ deoarece daca ne raportam la situatii diferite din viata cotidiana a oamenilor oricare din definitiile “totului” pot fi adevarate. Am spus aparent deoarece acest mod de gandire trebuie sa fie eminamente obiectiv, lipsit de orice influenta de orice fel. Iar acest lucru - desi este calea catre Adevarul Suprem – face ca adevarul respectiv sa fie inutil oamenilor si situatiilor intalnite in viata de zi cu zi. Adevarul Suprem este perfect, este adevarul ultim, in timp ce oamenii sunt fiinte imperfecte motiv pentru care ei au nevoie de un adevar asemeni lor, imperfect.
Pentru ca adevarul gasit sa ofere totodata si o solutie utila in rezolvarea unei situatii practice, judecata trebuie efectuata subiectiv.
Oamenii sunt fiinte subiective, fiinte care se ghideaza dupa propriul interes. Ei se lasa condusi de instincte si mai mult de atat, se lasa condusi de egoism. Insa, sunt totodata rationali – urmeaza cea mai scurta cale spre a-si atinge obiectivul.

Concluzionand, oamenii sunt niste fiinte rationale si egoiste – implicit subiective – pentru care o actiune are valoare doar daca este utila, aplicabila unei situatii practice. Eu, ghidandu-ma dupa aceasta concluzie, si poate dintr-un exces de originalitate am raspuns ca totul e intr-unul, argumentand ca, din motive necunoscute – spun necunoscute insa, in functie de conceptiile fiecaruia acestea ar putea fi mistice, speculative sau din contra pur rationale, fizicaliste – acest Unu a inceput sa se divida, sa se multiplice pastrandu-si in esenta aceleasi caracteristice generale si particulare din care era format initial. Cu alte cuvinte, Totul a inceput sa se extinda, Unul s-a multiplicat, urmand ca fiecare noua multiplicare sa sporeasca extensiunea ratiunii sau a spiritului, sa adauge o noua caracteristica – ce poate deveni universala si necesara – la acel Unu initial. Important insa, e faptul ca la inceput totul era intr-unul.

Multi, incepand de la varste foarte fragede si pana in prezent, ma intreabau ce vreau sa fac in viata. Pana acum un an pentru toti aveam acelasi raspuns: “nu stiu”. Acum exact un an, cand am scris primul meu articol, am realizat ca in sfarsit am descoperit ce vreau sa fac: sa scriu. De atunci, acel “nu stiu”, arhicunoscut deja, s-a transformat in, “sa scriu”.

Literatura, inteleasa in sensul larg al cuvantului, mi-a oferit o lume de vis, o lume in care sa pot trai ceea ce au scris altii dar in acelasi timp o lume ale carei limite sunt date doar de propriile-mi cuvinte. Aceasta lume utopica despre care vorbesc s-a format datorita autorilor pe care i-am citit. De la ei am luat vise, idei, sentimente si ganduri, care, poate, odata erau ale lor. De oferit inapoi ceva, n-am oferit iar acest lucru, in conceptia mea, se numeste egoism. Acum, consider ca a venit timpul sa ofer si eu ceva: un gand, o idee, un sentiment, sau pur si simplu un articol informational. Nu conteaza ce, deoarece actul de a creea e minunat Sa scrii un articol neinsemnat sau o poveste, iar acestea sa fie placute de cineva e o senzatie unica. Te simti eliberat, bucuros, simti ca plutesti. Te simti implinit. Faptul ca ai reusit sa creezi ceva care sa placa unor persoane, ca ai reusit sa ajuti sau sa schimbi o persoana, iti confera un sentiment deosebit. Iar eu asta vreau sa fac: ceea ce scriu sa determine schimbari in bine, indiferent in ce domeniu.

Sunt un visator. De-a lungul timpului multe vise am ingropat in mine, insa, doua au reusit sa se ridice, sa se detaseze de celelalte si sa ajunga intr-un tarziu in fruntea lor. Ele, impreuna cu incapatanarea mea pentru implinirea lor, ambitia, ma dermina sa lupt. Acele vise sunt sursa vointei mele.

Sa-ti doresti sa zbori poate fi un lucru normal daca ai doar 4-5 anisori si te uiti toata ziua la desene animate, insa, daca la 18 ani inca iti doresti acelasi lucru s-ar putea spune ca ai o problema.
Eu, insa, imi doresc sa zbor – la figurat, desigur – si in prezent. Zborul semnifica libertate, putiinta de a face orice in conditiile date. Oare o pasare in zborul ei spre inaltul cerului albastru, se gandeste la cat este de libera?

Ma intreb daca sa vrei sa schimbi lumea este un scop atat de infam incat sa nu-l mai intalnesti decat la foarte putini oameni? Pentru mine nu este. Intotdeauna am incercat sa respect si sa ma ghidez dupa niste norme morale si de bun simt bine stabilite. Dar in acelasi timp mi-am dat seama ca singur nu poti realiza nimic. Era doar o furtuna intr-un pahar ceea ce incercam eu sa fac.

Daca ies afara si ma plimb putin prin centrul orasului voi vedea numai drumuri stricate, mizerie aproape peste tot, oameni tristi, mohorati, sau din contra, peste masura de veseli. Iar daca se intampla intr-o zi sa ploua, peisajul zilnic e cu adevarat deprimant. Demult n-am mai vazut un zambet sincer, izvorat dintr-o stare de fericire sau pur si simplu din bunatate. Numai fete triste, suparate, incruntate si prefacute vad peste tot. De ce?

Referitor la acest subiect este si citatul pe care mi l-am adus aminte:
“Pusa in fata unui obstacol o fiinta omeneasca are ca prim reflex intrebarea "De ce a aparut problema asta si din vina cui?". Ea cauta vinovatii si pedeapsa care trebuie sa le fie administrata pentru ca asa ceva sa nu se mai intample.
Pusa in aceeasi situatie, o furnica se intreaba inainte de toate "Cum si cu ajutorul cui pot sa rezolv problema?".
Va ramane totdeauna o mare diferenta intre cei care se intreaba "De ce nu merg lucrurile cum trebuie?" si cei care se intreaba "Cum sa facem ca ele sa mearga cum trebuie?".
In momentul de fata lumea oamenilor apartine celor care se intreaba "De ce?" dar va veni o zi in care cei care se intreaba "Cum?" vor prelua puterea.“
( Bernard Werber - Ziua Furnicilor ).

Desi consider citatul excelent, am urmatoarea obiectie: pentru a putea
gasi solutia unei probleme trebuie sa-i cunoastem cauzele, sursele. La fel si eu, inainte sa ma intreb “Cum rezolv problema?” ma intreb “Cum s-a ajuns aici?”. Sa fie oare invidia, ura sau egoismul, cauzele acestei “tristeti” generale? Mizeria, drumurile stricate, proastele servicii oferite, ignoranta, indiferenta, sau.... mentalitatea omului? Oare cauza acestei vesnice “suparari”, nu este o consecinta a educatiei si mentalitatii omului de rand conform careia nimic nu merge bine, nimic nu e bine, prin urmare, nu am de ce sa fiu bucuros sau fericit?

Ma intreb, cati dintre acesti “oameni de rand” isi pun vreuna din aceste intrebari? Probabil ca prea putini din moment ce lucrurile inca sunt asa cum sunt.
Problema nu o constituie mizeria sau gropile, ci mentalitatea majoritatii oamenilor conform careia ei, chiar daca ar actiona pentru a schimba ceva, nu ar reusi nimic datorita ignorantei si indiferentei celor din jur. Astfel, se scuza, dau din mana a lehamite, intrebandu-te parca sarcastic cum de indraznesti tu, “un pusti”, sa mergi la ei cu asemenea probleme de “oameni mari”, iti spun pe un ton cat se poate de trist ca “timpul le va rezolva pe toate”, si se vor ingroapa la loc, in aceeasi ignoranta si indiferenta pomenita chiar de ei mai sus. “Odata porc, mocirla te va inghite”, spune un citat tocmai amintit.

Daca se va reusi schimbarea mentalitatii sau educarea copiilor (caci a celor deja adulti nu mai prea poate fi vorba, desi, daca ne gandim bine, practiv ei sunt cei care ar trebui sa-i educe pe copii) dupa niste valori morale si de bun simt, totul se va schimba: societatea va urma un curs ascensiv, traiul in Romania va deveni mai putin aspru, drumurile odata reparate voi ramane astfel, gunoaiele adunate nu se vor mai imprastia din nou peste tot si poate, oamenii vor zambi mai mult pe strada. Aproximativ, aceasta este esenta a ceea ce vroiam sa spun in randurile anterioare. Gradul de civilizatie al unei tari se reflecta aproape in fiecare cetatean al ei, insa, nu statul, inteles ca organism de conducere, determina acea "civilizare" a omului ci insasi societatea. Oamenii determina gradul de civilizatie al unui stat si nu invers.

Acum cateva zile, chiar despre aceasta chestiune ii povesteam unui amic:
“- La noi in tara, oamenii, in prezent, trebuie sa invete unul de la altul, trebuie sa se educe singuri. Daca oamenii isi vor schimba mentalitatea, daca tu, iar prin tine inca vreo doi-trei oameni care la randul lor vor mai determina inca doi-trei, s.a.m.d., vei reusi sa schimbi sau macar sa mentii, in conditiile in care exista, mentalitatea unor oameni, se va schimba si viata in Romania.”

Spuneam mai sus ca singur nimeni nu va reusi sa schimbe nimic, dar mai trebuie sa mentionez ca, in mediul in care sper sa ajung voi gasi oameni cu idei apropiate de ale mele, impreuna cu ajutorul carora voi putea schimba ceva.”

Obosit, am ridicat capul pentru prima data de cand am inceput sa scriu si m-am uitat in jur. Eram singur. Cafeaua, rece deja, statea cuminte intr-un colt al mesei. M-am ridicat incet, mi-am adunat foile si am mers sa platesc. Apoi, m-am indreptat spre iesire, cu o noua speranta in minte.