Ninge Albastru, [Jurnalul lui black ice] Optiuni

[Mihai]

Bine ati venit in cadrul Jurnalului lui Black Ice: noutati, pareri, ganduri referitoare la viata sa veti gasi aici.

[black ice]

Iarasi, fata in fata cu notepad-ul...
Ma plictisesc. Nu pentru ca nu as avea ce face ci pentru ca nu am chef de nimic. Nu vreau sa citesc o carte, nu vreau sa scriu - desi asta fac acum - nu vreau sa ies afara sau sa stau in casa, nu vreau nimic din toate acestea. nici cum nu mi-e bine.
Nu mai am rabdare.
Vreau...ceva. mai bine zis, tanjesc dupa acel lucru. Dupa acel nou inceput pe care il astept. M-am saturat de starea aceasta de "stat degeaba"...

Aseara dupa ce am iesit de pe net am stat o vreme in pat, gandindu-ma la...cat de importanta e speranta pentru om. As merge chiar mai departe si as afirma ca speranta este cel mai important sentiment pentru om. Speranta da nastere vointei, motivatiei, ea este cea care pune lucrurile in miscare. ea este promontoriul dragostei, al iubirii.

As asemana speranta cu fumul unei tigari. iar viata omului cu acea tigara. i-a nastere cand o aprinzi, cand expiri pentru prima data fumul ei din plamani.
Ne nastem din speranta, traim cu speranta si murim la fel, sperand.
La fel si eu, in aceste momente, sper la niste lucruri pe care, din pacate, nu le pot scrie aici, sper doar ca le voi putea scrie peste ceva timp. Sper sa se intample...sper sa fie.
Dar speranta e precum o ceata, pe alocuri mai densa, iar pe alocuri mai subtire. Niciodata n-am sa pot sa prind speranta in mana, n-am sa pot sa am certitudinea ei. E doar o iluzie ce ne va urmari toata viata si pe care n-o vom putea niciodata atinge. Dar e cea mai mareata iluzie dintotdeauna. Eu, in acest moment, datorita ei pot sa trec mult mai usor peste niste lucruri ce in alte conditii m-ar fi afectat mult mai mult.
E un vis fragil ceea ce traiesc eu acum. E cladit pe o speranta destul de puternica si ar vrea sa devina realitate.
Ar putea, oare, sa devina realitate visul meu? Ar fi...posibil?
Nu e pentru prima data cand visez astfel, cu ochii deschisi, sub influenta sperantei, la un viitor iluzoriu...mi s-a intamplat de mai multe ori sa am acest vis. Sub multe alte forme mi s-a aratat si de fiecare data am incercat sa'l materializez, sa'l traiesc aievea...dar s-a evaporat, cateodata pe nesimtite, cateodata smulgandu-se brutal din mine. Si totusi, de fiecare data l-am primit inapoi in suflet, ca pe un copil capricios. De fiecare data, am sperat, l-am imbogatit cu ce aveam mai bun in mine, l-am imbracat in dragoste iar la gat i-am atarnat iubirea.
Cu toate acestea, continua sa fuga de mine impreuna cu tot ceea ce i-am dat. Fuge de mine, ma lasa dezgolit, singur, izolat. Ia tot ce am si ma paraseste.
Acelea sunt momentele in care imi spun ca speranta nu e decat o amagire, ca suflete pereche nu exista, si ca fericirea e un cuvant ce nu ar fi trebuit inventat. Dar la scurt timp ciclul se reia, iar si iar...
Acum sunt la sfarsitul acelui vis sau la inceputul unei amagiri.
Oare de aceasta data voi reusii sa prind in spectrul realitatii acel vis fragil, numit fericire?