Ninge Albastru, [Jurnalul lui black ice] Optiuni

[Mihai]

Bine ati venit in cadrul Jurnalului lui Black Ice: noutati, pareri, ganduri referitoare la viata sa veti gasi aici.

[black ice]

o chestie putin cam ciudata: nickul tau mi-a adus aminte de ceva ce am scris acum cateva luni....atunci, aveam o idee, dar acum ca recitesc ce-am scris, simt ca acea idee s-a pierdut undeva, printre cuvinte...poate de acolo si senzatia de "neterminare" pe care am avut-o....si pe care, poate, o veti avea daca veti citi chestia de mai jos...

File de jurnal

"Prima zi

Un vis ciudat mi-a colindat mintea zilele trecute. Era aceeasi lume, aceeasi realitate cu aceleasi probleme si oameni. In aparenta nimic nu era diferit. Totusi, aveam impresia ca iarba era mai verde, ca cerul era mai albastru, soarele mai stralucitor si mai cald, oamenii mai frumosi si parca mai buni. Aveam sentimentul ca ceva era schimbat.
Zile stralucitoare, pline de speranta, ghidate de un vis ciudat...atata tot. Purtat de val m-am intrebat la un moment dat: ar putea fi aceasta realitatea? Mi-am raspuns destul de curand.... N-a durat mult, zilele si-au recapatat aspectul sters, cenusiu, banal.
Nu conteaza, un alt vis a murit, o alta speranta. Nimic nou.

A doua zi

Recitesc randurile de mai sus si zambesc amar....
Ah, uite, am gasit raspunsul la vesnica intrebare ce imi bantuia noptile: cine sunt? Un cimitir de vise....

A treia zi

Azi as fi vrut ceva normal. Nimic mai mult, doar ceva simplu, fara complicatii...
Doamne, iata-ma sperand, visand....la ceva normal! In schimb m-am lovit de banalitatea, egoismul si ipocrizia zilnica...

A patra zi

Vreau sa traiesc. Vreau sa arunc acea umbra inghetata ce ma invaluie si sa imbratisez viata. Sa ma arunc in valtoarea ei fara urma de regret, sa traiesc cat pot de mult, sa simt...altceva. Dupa atata intuneric, putina viata era de dorit.
Mie dor de un zambet sincer...

A cincia zi

Am fost intr-o gradina minunata azi. Un trandafir rosu m-a fascinat. Avea ceva ciudat, misterios, era...diferit. Insa diferit intr-un sens opus mie.
Trebuie sa vin sa il vad si noaptea.

A sasea zi

Mi-am contemplat trandafirul timp de doua ore incheiate.
Am stat si l-am privit doar incercand sa-mi dau seama ce anume ma atrage la el.
Pentru o secunda, luna a intrat in nori, iar rosul aprins a devenit aproape negru. Imi placea. In aceeasi secunda o petala m-a atins timid, dand nastere unei oaze de nuante de rosu si negru, nestiute de nimeni, contopite in noapte sub valul auriu al lunii nou rasarite.
Am din nou o speranta, un vis. Si parca e mai frumos....

A saptea zi

Nu mai pot sa scriu nimic. Ascult o melodie cam trista si recitesc ce-am scris pana acum. Ciudata anticipatie am facut.
Uite, o viata-ntreaga, cuprinsa in sapte zile! O viata de om, in doar sapte zile....Aceleasi sentimente:...speranta...deznadejde...

................................................................................................................

Vantul patrunse, violent, in camera si rasfira cateva foi de pe masa.
Am mers si le-am ridicat.
O umbra mi-a trecut fulgerator peste chip la vederea lor. Am zambit ingaduitor si le-am pus peste alte zeci de asemenea foi. Imi aduceau aminte de cine sau ce as fi vrut sa fiu, de tineretea mea. Erau sperantele, frustrarile, sentimentele si ideile mele; era sufletul meu cuprins in acele pagini. Am decis sa le ard: le-am luat pe toate si le-am aruncat in semineul din mijlocul maiestoasei sufragerii. Flacari mari, argintii, incepura sa-mi arda acele nevinovate vise.
Cenusa... o mare de cenusa, e tot ce mai ramasese.
O foaie carbonizata fu transformata in cenusa de caderea unei lacrimi.
Am luat un ziar si am incercat sa imprastiu cenusa de-a lungul semineului. Un fior m-a strabatut si o intrebare mi-a zguduit mintea la vederea unui cuvant ce flacarile au refuzat sa-l arda. Cuvantul era “trandafir” iar intrebarea:
Daca ar fi curs o picatura de sange?
Daca in acea noaptea un ghimpe ar fi strapuns un deget si un firicel tremurator de sange ar fi patat tulpina firava a trandafirului, avida de viata, ce s-ar fi intamplat?

M-am asezat in fotoliu si am cazut pe ganduri o vreme. Apoi, m-am ridicat, am mers pana la birou si am scos o cutie mica, rosie. Am deschis-o incet si am scos din ea o scrisoare si un trandafir. Era acelasi. Il aveam de multi ani pastrat in acea cutie. L-am ridicat pana aproape de buze. Vroiam sa-i mai simt adierea catifelata o ultima data. L-am atins si un fior placut mi-a strabatut tot corpul. Teama. Fiorul acela era teama de a nu-l rani, insa era prea tarziu. Cand mi-am deschis ochii toate petalele trandafirului zaceau moarte, innegrite de vreme, pe masa. Tineam in mana doar o tulpina moarta, o planta ai carei tepi mi s-au sfaramat in mana. Nu mai aveau puterea de a-mi patrunde in piele, de a ma rani. Nu mai avea nevoie de nici o picatura de sange pentru ca era mort. Ce a mai ramas din el: cateva petale negre si o tulpina franta. Nimic. As fi vrut sa-l imbratisez, sa-l strang cu putere in maini. As fi vrut ca sangele meu sa-i dea viata, sa-l faca sa renasca, dar acum e prea tarziu. Mult prea tarziu. Nimic nu-l mai poate aduce la viata. Timpul e neiertator. Acum doar visul a mai ramas, doar amintirea acelui trandafir...

M-am uitat apoi peste acea scrisoare. Am recitit-o: erau File de jurnal, povestea unei vieti de om in sapte zile. Aparent doar niste ganduri, un jurnal ca oricare altul, cu propriile sale pasiuni, sentimente si idei dar eu stiam ca e mai mult de atat. Stiam ca sub acea scrisoare se ascundea o firava speranta.
Speranta? Imi aduc aminte de seara trecuta cand am deschis o carte demult uitata. Pe prima pagina o dedicatie m-a inmarmurit. O amintire placuta a inceput sa ma alinte in acel moment. Un suspin din trecut a reusit sa razbata prin pieptul meu si sa ma faca sa vibrez inca o data. O inima uitata parca, a inceput pentru o clipa sa bata iar.
Amintirea devenea din ce in ce mai clara si mai ademenitoare. Curand, prinse viata:

“Un chip imi obseda mintea in clipele acelea. O fatza angelica ma privea cu niste ochi mari si negri, in care ma oglindeam eu. Imi vedeam albastrul ochiilor si prin ei intreg sufletul. Imi priveam intreaga viata prin ochii ei. Incercam sa patrund in sufletul ei, incercam sa descopar ce ascund ochii aceia mari si negrii, dar deodata totul s-a intunecat, a disparut oglindirea ochilor mei intr-ai e. A ramas doar negrul de gheata, neiertator dar atragator in acelasi timp. Atunci mi-a cuprins capul cu amandoua mainile, s-a apropiat de mine si m-a sarutat. A fost un sarut patimas, plin de o dragoste de necrezut, a fost modul ei de a-si cere iertare de la viata, de la sufletul care il lua.”

Inima-mi batea puternic incercand parca sa opreasca suvoiul de vise-fantoma ce-au inceput sa-mi bantuie sufletul. Am deschis ochii, putin speriat, de propriile-mi amintiri.
O parte din suflet mi-a fost luat de acel inger, o parte din mine a murit in acel moment dar alta s-a nascut. Nu regret nimic, nu mi-e in fire.
Cu un gest vag din mana am incercat sa alung voalul amintirilor ce ma cuprinse, punand in acelasi timp cartea pe noptiera si stingand lumina.
Pe intuneric, din pat, privesc cerul si mi-as dori sa zbor. As vrea sa zbor pana pe cea mai inalta stanca din lume, unde sa stau si sa privesc stelele. Vreau sa le i-au pe fiecare in parte, sa le imbrac in haina visului si sa le intreb, cum pot ajunge ca ele?
Acum fac o ciudata asociere intre inger si trandafir. Imi imaginez cum ar arata trandafirul daca ar lua forma ingerului. Frumos, ar fi ideal!...

Iata-ma cum visez cu ochii deschisi....iarasi! Dar, totusi...o persoana in care sa te oglindesti, in ochii careia sa-ti privesti sufletul, careia sa poti sa-i dai totul fara sa-ti fie teama ca vei pierde ceva....e un ideal intr-adevar! Cati gasesc acest ideal, cati trec pe langa el, cati...il traiesc?"