Ninge Albastru, [Jurnalul lui black ice] Optiuni

[Mihai]

Bine ati venit in cadrul Jurnalului lui Black Ice: noutati, pareri, ganduri referitoare la viata sa veti gasi aici.

[black ice]

Ghost, nu e nici o problema, poti sa intervii cand vrei
Tare faza, btw

----------------------------------------------------------------------

Trecand acum la lucruri ceva mai serioase, nu stiu ce mi-a venit de am inceput sa recitesc mailuri mai vechi....Unul anume mi-a atras atentia in mod deosebit. Eram intre ciocan si nicovala, eram nervos, ofticat pe unii asa zisi prieteni si suparat ca mi-as putea pierde prietena cea mai buna...
Il reproduc mai jos. E...destul de edificator...asupra conceptiilor mele despre...toate cele. O singura mentiune am: intre timp - adica de la acest mail si pana in prezent - mi-am mai "domolit" unele teorii si idei, am acceptat faptul ca exista si exceptii si....cam atat...

"Vrei sa fii totul dar nu esti nimic. Te uiti la altii, ii asculti, te gandesti putin si-ti dai seama ca... esti atat de mic, atat de insignifiant, atat de departe de ceea ce vrei sa fii... ce discrepanta interesanta. Momentul in care mi-am ales nickul a fost o pura intamplare. Mi-a placut, atata tot. N-avea nici o contatie ascunsa.... dar a venit cu timpul. Ciudata anticipare din partea... sortii? Ironic. Antiteza. Asta e nickul meu. Pe de o parte e ceea ce vreu sa fiu si pe de alta parte ceea ce sunt. Dar stii care e partea ciudata? Faptul ca nu stiu care e una si care e alta. Nu stiu daca eu sunt black sau daca vreau sa fiu black. Poate ca sunt acea liniuta inexistenta dintre ele... rupt in doua, intre doua lumi, neapartinand de nici una. Si asta de ce? De una mi-e sila, iar de cealalta frica. Nehotarare. Care sa fie? Cand voi putea alege? Cand nu-mi va mai fi frica sau cand nu voi mai putea suporta dezgustul? Mdea. Calea de mijloc. Intotdeauna am cautat calea de mijloc, compromisurile. Acum de ce nu se mai poate? De ce nu ma mai pot ascunde? Un zambet stramb atarnat pe o masca ridata. Asta a mai ramas din mine. Cum de s-a intamplat asta? Cat de orb am fost... de fapt, nici acum nu sunt cu mult mai treaz. Am si uitat ce am vrut sa scriu...muzica nu-mi prea place, e trista. Oare cand voi da peste ceva frumos care sa nu fie si trist in acelasi timp? Exista asa ceva? De fapt, ce exista pe lumea asta? Iubire? Prieteni adevarati? Fericire? Prostii. Nu exista nimic din toate astea. Tot ce vad e egoism, vanitate si...tradare. Un trio fatal. Ce-mi place la oameni e ca recunosc atat de deschis asta incat ai impresia ca se mandresc cu ele. E de fapt doar o scuza jalnica pentru a continua sa faca toate acele porcarii, pentru a nu se schimba. La urma urmei, de ce sa te schimbi? Pentru ce si cine? Pentru dragoste, pentru iubire sau pentru fericire? Dar vai, parca ziceam ca acestea nu exista. De ce? Pentru ca sunt anulate fara drept de apel de acele splendide insusiri. Intalnesti un om bun, inocent, si ce faci? Incerci sa’l impresionezi cu asa zisa ta superioritate, sa’l inveti, chipurile, ce e iubirea, sa’l aperi de...lume si sfarsesti prin ai fura inocenta. Nici macar nu aveai nevoie de ea. Dar, de ce nu? Daca se poate...
Incet incepi sa te schimbi. Sa vezi lumea cu alti ochi. Sa vezi tristete peste tot. Vrei sa fii lasat in pace de toti dar in acelasi timp vrei sa fii in mijlocul lor. Insa oricum vei fi te vei simtii singur. Sa fie oare singuratatea solutia?
Ce-mi place cel mai mult e ca lumea e inteligenta. e puternica si hotarata. Dar de cate ori a fost pusa la incercare? De cate ori a dovedit ca e intr-adevar puternica si hotarata? Drept sa spun, nu stiu. Si nici nu-mi pasa. E usor sa vorbesti,sa arunci pe altul responsabilitatea. Sa-i spui ca e prost si slab. Nimeni nu se uita la cauze. Nimanui nu-i pasa de tine. E interesat doar de el, sau de oricine altcineva inafara de tine. Tu nu contezi. Tu esti trecut. O amintire care nu merita mai mult.
Esti depasit, valea!
E dragutz cand mai auzi din cand in cand asa ceva. Te pune pe ganduri, dar nu in sensul in care s-ar crede. Stai si te gandesti, oare toata viata ai fost doar o masca nenorocita? te-ai ascuns toata viata? De ce? Iar acum de ce nu poti sa renasti, sa-ti smulgi masca de pe fata, sa o arunci pe jos, sa o calci in picioare, sa o plangi, sa o regreti si in cele din urma sa o iuti? Pentru ca e parte din tine si nu poti face asa ceva. Nu te poti sinucide. Dar cat as vrea sa omor acea parte din mine. Sa o injunghii, sa privesc cu o fascinatie morbida cum sangerez si mor. Ce poate fi mai crud decat sa fii lasat in mijlocul drumului sangerand? De s-ar termina totul mai repede. De am face toti ce e e de facut mai repede... ne-ar fi mult mai usor, ca timpul sa treaca mai repede. Dar el trece asa cum stie, din totdeauna, implacabil, imun la toate...uneori prea incet, uneori prea repede...
Acea masca frumoasa, angelica, iubita de toti, incepe sa se crape, din ce in ce mai mult. Incepe sa...moara. E timpul pentru o noua masca? Cine-mi poate imprumuta una? Macar pentru o vreme....
Nu vreau sa fiu tot ceea ce sunt, vreau sa fiu tot ceea ce nu sunt...Nu-mi mai place de mine chiar daca...imi place. E lupta dintre mine si mine. Dintre constiinta si...egoism. Nu-mi place ce fac... dar nu ma consider vinovat. Doar nu sunt eu cel care e puternic. Voi sunteti aceia. Ce ti-e si cu termenii astia. Esti asa cum vreau ceilalti sa te vada. Degeaba vrei...degeaba le explici, nu vreau sa vada pur si simplu. Esti egoist, slab, las, naiv, mai prost ca ei, si inca cate si mai cate...
Da, acum vad, tu esti cel vinovat de toate. Chiar asa. Tu porti toata vina, da, tu ar fi trebuit sa fii puternic, hotarat, destept, curajos, matur, pentru toti. Dar nu esti nimic. In schimb ceilalti sunt. Acum, poate mi se pare mie, dar intrezaresc un mic paradox. Cum este posibil asa ceva? Daca tu esti ultimul dintre ei cum se face ca toate lucrurile au depins si depind de tine? De cuvintele tale? Le oferi totul pe tava... dar cei puternici, hotarati si destepti ce fac? Nimic. Cum sa nu te revolti? Cum sa nu te superi, cum sa nu fii nervos?
Maestrul egoismului extrem si al ipocriziei absolute - da, asta sunt. E vina mea ca sunt asa? E vina mea ca nu va spun toate astea deschis, in fata?
Sinceritate? O alta prostie din ce in ce mai inexistenta. Face bine din cand in cand, dar de cele mai multe ori nu e nici o diferenta intre a minti si a spune adevarului, uneori ai chiar unele beneficii de pe urma unei minciuni spuse bine. Si iar revin: de ce sa fii tu cel bun, altruist s.a.m.d.? Si de aici iarasi, as putea sa reiau toata povestea. E un cerc vicios. E...lantul slabiciunilor. Toti ne folosim unul de altul, toti simtim mila si compasiune unul fata de altul, toti ne credem mai buni, mai puternici, mai destepti decat ceilalti, toti facem lucrul asta. Nu e nici un secret. Altul e secretul: aceste lucruri nu trebuie spuse. Ce castigi daca spui ceea ce gandesti? Niciodata n-am inteles lucrul asta. O palma poate.
Cateodata ma intreb ce s-ar intampla daca am fi intr-adevar toti puternici, buni, hotarati si destepti. Cred ca ar fi sinucideri in masa in fiecare saptamana. Ideea tocmai asta e. Fiecare om se foloseste de celalalt. Dar chiar trebui spusa chestia asta pe fata? E o chestie reciproca, dai dar si primesti. Te folosesti dar esti folosit. E ceva josnic in asta? E in natura omului, atata tot.
Sa fii sociabil ce presune? Sa fii tolerant, sa-i lasi pe ceilalti sa se foloseasca de tine, acelasi lucru il presupune si termenul de ‘altruist’. Totul este sa stii ce si cand sa iei, sa te folosesti si tu de ceilalti. In momentul in care realizezi ca nu ai luat nimic de la celalalt, cand iti dai seama de lucrul asta se cheama ca ai fost folosita. Omul este egoist, vanitos, orgolios si toate celelalte, el nu va da niciodata nimic din proprie initiativa, fara a astepta ceva in schimb, fara a lua ceva in acelasi timp. Asta inseamna sa-ti traiesti viata in prezent. Sa stii cand sa profiti de clipa, de moment, cand sa iei ceea ce ti se ofera. Viitorul, trecutul nu mai conteaza. Totul este in prezent. atat trecutul cat si viitorul. Trecutul pentru ca te poate influenta in actiunile tale din prezent iar viitorul pentru ca e influentat de actiunile tale din prezent. Acum, in clipa aceasta iti faci si hotarasti viitorul. Va fi asa cum vrei tu. Daca ai vointa si vei face totul ca sa se intample cum vrei tu asa va fi. Totul este ca vointa ta sa nu intre in conflict cu vointa altora. In cazul asta castiga
cel care are vointa mai puternica, cel care este mai hotarat. Dar am deviat. Rau de tot. Altceva as fi vrut sa scriu. Ceva frumos. Mi-e dor sa scriu... Mi-e dor de multe... Oare cand vor veni? Cand voi fi multumit? Cand nu voi vrea altceva, mai mult, mai bine, mai frumos, mai...altfel? Cred ca atunci cand va fi prea tarziu.
Inca o lume a cazut, s-a prabusit, s-a spart in mii si mii de bucati. N-o mai pot aduna. Iar trebuie sa-mi fac alta. Iar...si iar...si iar... Cand nu voi mai putea ce se va intampla? E prea trist sa gandesc asa departe....
Deseori m-am gandit sa te intreb ce vrei de la mine, ca sa stiu ce-ti pot oferi. Acum ma intreb ce vreau eu de la tine...si sincer, nu stiu. O prietena careia sa-i spun totul, care sa ma asculte si inteleaga, care sa fie langa mine cand am nevoie de ea...da, uite, asta vreau eu. Nimic in plus, nimic mai mult. M-ai intrebat vineri unde e scanteia, stiu unde e: e in dragoste. Eu nu sunt indragostit de tine, te iubesc, dar nu sunt indragostit...nu esti the one...dar tot am nevoie de tine."

Acest topic a fost editat de black ice: 25 Aug 2003, 09:13 PM