Omul Care Si-a Ucis Viata, proaza aproape foarte scurta Optiuni

[plictisitoru]

Partea 1

Noaptea inconjura din toate partile adapostind cu un susur prelung privelistea nelinistita. Un pas inainte si podeaua gemu usor. In timpanul incordat de nerabdare, scartaitul se prelungi insuportabil ca un strigat deznadajduit. Ezita. Puterea se scurgea incet din brat, cutitul aproape ii scapa. Un strat de pacla acoperind vederea, ameteala imbratisand treptat. Ecoul gandurilor nerostite ingaima un "renunt", impotrivire nascuta parca dintr-un repros subliminal. Se opri nedumerit in mijlocul unei dileme de dincolo de sine, intr-un amalgam de impulsuri traite intr-o semiconstienta unduitoare. Faldurile perdelei rostogoleau urme incolore de lumina lipite de luciul oglinzii in care-si zari silueta amestecata cu penumbra incaperii. Fata in fata cu sine asteptand sa-si ucida viata.
Sinele de tramvai sparsera linistea noptii cu un strigat suierat sub mersul sacadat al ultimei curse. Tresari. Sangele dadu buzna in obraji. Cu ochi injectati, cu puls ridicat rosti sentinta, descumpanit de ezitarea anterioara. Un trebuie si luciditatea inunda cu siguranta datoriei. Inainta cu atentie, fiecare pas urmat obsesiv de teama zgomotului. Ii vazu trupul profilat in lumina zgarcita a lunii. O singura miscare si ar fi putut lovi. Sa auda un zgomot de oase sfartecate, sa priveasca raul de sange revarsat pe covorul albastru, un spasm timid, un picior trepidand si totul s-ar fi terminat. Stranse pana la durere manerul si se pregati de asaltul decisiv. Un moment i se paru ca viata se misca, o ultima impotrivire trimisa de vis. Ochiul zbenguia inauntru pleoapei. O clipa crezu ca se va trezi si fiorul groazei de a fi privit il zgudui. Ridica ambele brate inabusit de spaima. Se sufoca sub amintirile coplesitoare. Timpul navalise peste el din toate partile. Prima culoare zarita cu ochii speriati ai pruncului curios. Ce nebunie! Nu-ti poti ucide viata decat daca reusesti sa-i supravietuiesti. Se retrase, naucit, spre fereastra. Aer, avea nevoie de aer si luminile orasului raspandeau o linista vaga, adunau in cristale multicolore tragismul neputintei disipat intr-o ascensiune care construia himeric chipul bunicului mort inainte sa auda primul sunet. "Bunicule, bunicule daca am fi avut putina vreme sa discutam..." Toti necunoscutii astia ce sapasera la temelia fiintei vremelnice, nerecunoscuti, se revoltau. Urletul carnii ii absorbea vointa.

( Va urma )

[Romelia]

Vremea se razbuna; a aparut Luna, dar in zare mai lucesc fulgere, dincolo de oras, de data asta parca in alta lume.
O luna limpede umplea cerul pur, proaspat, abia spalat de furtuna. Un calm vrajit domnea pe strazile pustii; bulevarde curate, coridoare intunecate deschideau ferestre catre alta lume, statuile dobandeau o tinerete sau o vechime fara varsta; langa un zid, o macara de otel cu un bloc de piatra in falci parea o catapulta antica, stalpi retezati, fragmente de coloane risipite pe dale pareau pionii unei partide terminate, parasiti intr-o dezordine aparenta care de fapt ascundea o ordine implacabila, uitati acolo de castigatori sau invinsi ce nu aveau sa revina niciodata. Restaurantele, cinematografele si cafenelele nu mai sunt decat niste cladiri negre. Baltoacele de pe strada nu sunt decat 'apa de ploaie'.
Ea inainteaza prudent in noapte, cu capul sub sal, ca o broasca testoasa scrutand intunericul. La doi pasi, un soi de 'batran' nevoias si sfios se taraste pe langa zid, fara sa-i pese de stresinile ce curg peste el. Parca-i un om sarman. Nu pare periculos; nu e unul din acei cersetori blestemati care lovesc si nu merita sa-i ajuti; din contra, pe o noapte ca asta, iti face bine sa intalnesti un suflet de OM.
Necunoscutul asta de Cersetor - e altfel.
Batranul vrea sa se departeze, dupa ce-o priveste ca un OM pentru care chipurile au un sunet, ca vocile, si o noima, ca vorbele.
Luandu-i privirea drept rugaminte, ea alege sa-l miluiasca, asa cum o femeie cedeaza mai usor unui amant intamplator, pentru ca ratacirea ei va ramane fara urmari. Scotoceste prin buzunarul ros de timp, scoate 'o moneda' argintie pe care un client indragostit i-o aruncase la iesirea din cafenea si i-o intinde cersetorului cu un gest princiar.
- Ia, batrane. E Pentru Tine.
Uluit, batranul ia banul, il priveste pe-o parte, pe alta, in fine il strecoara in buzunar. Apoi, se apleca, arunca o privire distrata in jos, peste balustrada ruginita de timp, la un spatiu aflat cu cativa metri si cateva secole mai jos de al nostru, la fel cum, in cimitir, privesti un vechi mormant redeschis fara alt sentiment decat teama de a cadea in el.
Uitand de durerea care se potolea, batranul se intoarse brusc spre trecatorul caritabil.
- Cati ani ai?
- 19.
- Imi inchipuiam. Eu am 27.
... spuse 'BATRANUL' cu un suras ce nu era decat o grimasa a buzelor.
Necazuri cu Inima.
... aceasta afirmatie era a unui OM care se teme mai putin.
Medicamentul si Drogul mai puternic al 'prezentei umane' ii potolisera Durerea inca o data. Criza se termina la fel de brusc pe cat incepuse, lasand in urma o oboseala aproape euforica si teama vaga ca va reveni curand.

~ apoi, disparu fara urma ~ cu Clipa aceea furata Timpului, la marginea Timpului.