Cuvintele se aduna in ciorchinii irealitatii. Nori de fantezie albastrind orizontul deschis noilor cai bat in alta directie. “Ridica-te batrane, mergi inspre izvorul aleatoriului din care purced toate “ . Hazardul asaza temelia, bucuria jocului inalta toate formele iubirii profunde. Purtati de valul raspunsurilor inaintam spre insulele singuratatii in doi, dezradacinam peisaje pe care gandul initial cu aproximativa lui structura nu le-a banuit.
Suntem grabiti. Nu putem miza pe intarzierea de-a lungul unui intreg roman, asteptand configurarea personajului. E proaza aproape foarte scurta. Sa urmarim totusi cateva momente batranul cersetor si sa jucam rolul autorului omniprezent. Prescrierea nu se poate adresa unei fictiuni, excludem orice terapeutica. Dimpotriva cu cat ne imbolnavim eroul mai tare cu atat mai bine, dar trebuie sa alegem cu precautie alienarea. Personajul nostru nu risca sa cada prada indistinctiei proprie epocii confortului tehnicist si absorbirii individualismului in magma sociala, iar deosebirea lui va fi maladiva. Ne mai ramane doar o minima prudenta cat sa nu-l transpunem intr-o alienare ridicola, “neliterara”.
Personajul asupra caruia facem vorbire e ciudat. N-am gresi daca l-am aseza in categoria nebunilor. N-are certificat dar are vocatie. El insusi nu se mai socoteste demult un om normal, totusi daca l-ai confunda cu un sonat tipic ai gresi pentru ca nebunia lui e originala. Dispretuieste nebunii obisnuiti si apreciaza nebunia. E gata sa faca din ea unica sansa a evadarii si pentru un rebel e suficient spre a trece drept o mare valoare.
Detesta paranoicii pentru ca-si construiesc o lume intemeiata pe frica. Universul interior bazat pe excesul de represiune e subred, sfarseste intr-o simpla deformare si reordonare a realului corespunzatoare instinctului de conservare. Mediul inconjurator isi dezvaluie doar apetitul distructiv, iar logica interioara se orienteaza dupa el. Apar dusmani imaginari si amenintari la tot pasul, intreg travaliul imaginar se prabuseste in arhitectura penibila a unei conspiratii universale, perfect organizate, atotputernice, care pune in miscare o teribila masinarie spre a-l ucide. Sarmanul dement, se crede vizat de un intreg univers concentrationar desi nimeni nu-l baga in seama. Paranoicul e ridicol, cu greu putem face din el un personaj.
Nici formele usoare, cum sunt isteriile, nu-i surad. Persoanele degraba iritabile, reactionand violent dinaintea a tot ce deranjeaza catusi de putin tabieturile apar in lumina unui amuzament amar.
Dimpotriva demisia lui are legatura cu dragostea , nu cu disconfortul nevrotic sau cu teama, iar daca realitatea imediata ii apare ca o durere continua si difuza, ca un impersonal absurd este doar pentru ca-si adora fantezia si traieste izolat in gaura lui de sobolan. Nu-ti propune sa te apropii de el, se va retrage si te va privi cu ochii lui salbatici din intuneric. Ceea ce-l predispune la fericire intr-o anumita masura e mania. Personajul nostru e un maniac, isi construieste o lume paralela si ajunge s-o iubeasca cu toata fiinta lui. Debutul e clasic, o ruptura cu lumea, cu societatea, croita pe o serie de esecuri, pe nemultumiri, pe mandria care nu-si poate accepta infrangerea. Urmeaza o prabusire in sine, o preocupare excesiva si obsesiva pentru propriul eu, paralel cu naruirea relatiilor sociale si resimtirea societatii ca rana. Egoismul se instaleaza plenar si febrilitatea cautarii unei alternative ajunge stapana pe actele sale. Indiferenta fata de mediu coincide cu o debordanta activitate launtrica.
Jocul si creatia sunt ridicate pe treapta cea mai inalta permitandu-i o evolutie permanenta. Un esafodaj abstract reface intregul ansamblu al scopurilor. Isi urmareste himerele. Realitatea imediata cu toate constrangerile ei legate de reactia imediata, adaptativa, e ignorata, fictiunea ademenindu-l inspre alte indeletniciri.
Atat de mare fractura, atat de absorbit in bizara zidire incat ajunge sa neglijeze cu totul socialul ascuns sub mantia abandonului. Siret stie sa para suficient de bolnav incat sa beneficieze de o protectie tacita, “lasa-l in pace sarmanu` ca-i dus”
si intr-atat de sanatos cat sa fie imposibil de diagnosticat. Ambiguitatea il avantajeaza. Se fereste cu gratie de orice responsabilitiate sociala, isi maximizeaza timpul acordat delirului filosofic. Si-a propus burlacia si absenta urmasilor. Isi reprima tentatiile cu dezinvoltura, desi cade usor prada femeilor frumoase. Nimic ce l-ar putea distrage, nimic care sa-l scoata din universul lui. Evita persoanele de care s-ar putea indragosti, prefera prostituatele. Singura iubire permisa, pierduta-n amintiri, naiva si netoxica.
Inadaptat se indreapta spre un sfarsit penibil. Crede a fi dat viata unei metafizici, luptand cu titanii si moare strapuns de acul unei viespe banale. Se prabuseste in fata unui esec searbad de genul saraciei extreme spre pilda. Contrastul intre pretentia smintita si existenta cruda e inteles dar sinuciderea ca solutie e respinsa, umilinta abdicarii nu poate fi indurata. Sa ajungi la stirile de la ora cinci, sa fii expediat in cateva minute spre bucuria telenovelistilor, cand viata fiecarui om e un miracol. Sa simti viitorul sub forma viermilor misunand sub cavou, sa-ti asculti descompunerea ! Apoi cum n-are puterea sa-si parcurga sfarsitul viata devine inacceptabila. O singura varianta : sa-si ucida viata ! Proaza intentiona sa surprinda exact acest moment, dar s-a complicat intre timp.
Smerenia si evlavia n-au ce cauta altfel decat ca prescriptii in orizontului eroului nostru. Din contra , trufia il transforma intr-un hulitor al cerului. Unele usi nu se deschid niciodata. Cel mult poate negocia cu Dumnezeu sub pretextul unor concesii, insa nu se va supune niciodata. In unele locuri doar dracul isi poate baga coada, pentru ca n-are nevoie de invitatie. Ignoranta poate fi privita ca sfidare si usa la care nu bati nu ti se deschide decat intamplator.
Iata-l pe batranul cersetor in noaptea cu pricina. Valuri de intuneric se aduna in trepte coborand dinspre cer. Nori grosi ii apasa sufletul cu povara indecidabilului. Pasii strainei au disparut printre picaturile de ploaie care uda timid pamantul.
O reclama luminoasa danseaza neintrerupt dand la iveala masti hidoase in vitrina unui magazin. Un cap sinistru se holbeaza cu o curiozitate angoasanta. E tulburator de frumos monstrul acela, infinge adanc freamatul fascinatiei. O estetica groaznica tintuindu-l. Se aseaza in fata magazinului si zambeste obscur la mutra aceea oribila.
Un zgomot difuz se fofileaza imprejur. Vantul aduce rumoarea vestind in apropiere o agitatie neobisnuita. La miezul noptii strazile astea sunt linistitor de pustii. Acum era altfel si purtat hipnotic intr-acolo, ca si cum dorinta de a uita de sine in mijlocul semenilor se nascuse brusc, urma firul susurului. Ajunse in preajma unei biserici vechi, cu zidurile crapate de vreme, cu aspect neingrijit, in jurul careia furnica o multime impresionanta. “Invierea” ii trecu fulgerator prin minte. Nu lua in seama sarbatorilor religioase, niciodata nu le cunoscuse datele. Nu-l mira ca “uitase” il nedumerea cartierul neumblat pe care-l strabatuse. Sau poate ca multi trecusera pe langa el si nu-i observase asa cum ignoram majoritatea lucrurilor pe langa care trecem. Prinsi in plasa preocuparilor uitam sa mai privim. Cand ciupim ragazul unei detasari de obsesiile noastre sau de activitatile cotidiene ne adunam mirarea si acoperim cu ea tot ce am pierdut. Atat ne mai ramane.
Ar fi vrut sa intre in vorba cu cineva, despre orice, sa discute pur si simplu, sa uite, sa se lase purtat de spiritul indefinit al unui grup. Nu cunostea pe nimeni. Auzi rostindu-se gajait: “Veniti, veniti sa luati lumina !” Preotul parea plictisit si distras. Nu i-ai fi citit pe chip insemnatatea momentului. Turma, o adunatura pestrita in care fiecare isi purta propria povara, se rostogoli catre el. Se aprinse o mare de lumanari sub privirile impasibile ale chipurilor inexpresive, incremenitate intr-o fixitate stranie pe care ingerii pictati le aruncau prin usa bisericii. Langa casa domnului nu-l impresiona decat omenescul. In rest doar fosnetul copacilor acompania aproape sinistru viermuiala.
Chipuri de toate varstele se perindau intr-un du-te-vino neincetat. Iata o tanara remarcabila. Merge usor intepat dar elegant. Cineva o striga “ Hei, hei gagico ce mai faci? “ “ Nu ma mai cunosti ?” Nu raspunde, nu surade, pare imperturbabila. Frumoaso tu stii sa traiesti pentru altceva dar n-ai invatat sa si mori pentru el. Astepti marea iubire, dai si vrei sa primesti totul. Te-ai infasurat cu melancolie, iar sufletul a adunat atata dorinta incat iti vei sufoca alesul. Macar tu vei avea noroc, vei fi ajutata sa nimeresti partida potrivita de la prima incercare serioasa. Il vei iubi, chiar daca iti va fi indicat. Nu vei suferi, caci nu vei fi inselata. Va fi condamnat la fidelitate. Vei avea o casnicie fericita. Focul pasiunii se va stinge, atasamentul fata de partenerul pe care-l vei suporta credincioasa toata viata, devotamentul fata de copii pe care-i vei iubi din tot sufletul si cariera stralucita te vor acapara treptat. Inca opui adevarul iubirii adevarului vietii ? E o problema de timp. Nu ti s-a atras atentia ca vremea copilariei a trecut ? Se va intampla in curand. Ai fi in stare sa te sustragi si sa privesti totul cu dintii inclestati? Nu, pentru ca esti croita pentru echilibru si implinire. Revolta ta e doar inima inca neimplinita. O vezi ? Femeia aceea intre doua varste, plina de personnalitate, dar atat de ocupata. N-a venit sa-l simta pe Dumnezeu, nu se retrage spre casa pentru ca-si iubeste cu inflacarare barbatul. Rugaciunea si familia sunt datorii si necesitati. Tu stii mai mult decat ea, dar cand vei ajunge la varsta ei, vei stii tot atat de putin si vei fi convinsa ca acela este adevarul.
O batranica rascoleste peisajul. Isi aduna anii in mersul ei garbovit. De sub sprancenele albe si rare, doi ochi stinsi susotesc un dialog temator cu lumea. In ridurile brazdand adanc trista figura se aduna toata povara timpului deasupra buzelor subtiate si palide. Se roaga in tacere si postura ei descrie umilitatea lumii in fata timpului. A fost candva o femeie frumoasa, a aprins odata dorinte, a iubit. Astazi e alungata. Binecuvanteaza fiecare zi in care se mai trezeste si numaratoarea inversa face parte dintre gandurile ei cotidiene.
Ascuns in perimetru utopic al contemplatiei, batranul cersetor n-o reintalneste. Peste ea n-a trecut vremea, a inghetat cu iubirea lui cu tot acolo unde timpul nu mai curge.
Multimea se risipeste. Batranul cersetor apuca si el drumul casei. Isi aminteste. Sssssst ! Auziti ? E viata…Inca respira…