Insula Nevazuta, [Jurnalul anushca] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata anushca veti putea citi in cadrul acestui nou jurnal.

Lectura placuta!

[anushca]

Cand a inceput povestea cei 6 soldatei de plumb, frumosi si mandri in uniforma lor, se credeau preferatii lui Alexandru. Ii fusesera daruiti de Craciun. Stateau alaturi de altii ca ei si asteptau mana care sa-i scoata din anonimat.

Trebuie sa spun ca si printre soldateii de plumb sunt simpli soldati si altii care viseaza la glorie. Acestia din urma, printre care erau si cei 6, au planuri mari, strategii inalte... dar si le pot duce la indeplinire numai daca cineva ii duce „pe campul de lupta”. Cei 6, care se credeau norocosi, fusesera alesi pe spranceana si credeau in steaua lor norocoasa. O fata ii privise pe furis intr-o seara, cand oamenii mari erau la culcare. Asa a observat ca infanteristul italian si muschetarul elvetian erau cei mai nervosi si negresit si-ar fi dat viata fara sa clipeasca, un francez, cu palaria ca de Napoleon, si un neamt, stateau calmi si impozanti punand la cale o strategie fulger, iar un rus si un alt francez (putin cam cracanat) parca straluceau de incantare cand isi explicau unul celuilalt cum se vor arunca in lupta cu armata dusmana. Mai erau o multime de soldatei falosi -avand aura de conducatori- dar hotararea si curajul celor 6 au facut-o pe fata sa-i socoteasca cei mai buni pentru a-i alatura armatei lui Alexandru.

Cum spuneam: in ziua de Craciun, fata i-a daruit domnisorului, iar acesta a parut a-i adopta bucuros, numai ca...

Numai ca lunile au trecut si Alexandru a uitat de ei. Acuma sunt, intr-o cutie, purtand batalii doar cu panzele de paianjen care vor sã invadeze raftul cartilor favorite…Soldatelul neamt se odihneste pe o piatra cazuta din cer la sfârsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, si risca sa moara de inima rea. Nici ceilalti nu o duc mai bine... au ramas undeva in raftul amintirilor in incremenirea lor gri si uita cum sa viseze. Aerul e greu, cerul intunecat, rar trece cate o lumina ratacita care sa-si cauta un corp in cutiuta cu soldatei.


Pe raft a trecut ieri un ghicitor in stele si nici nu s-a uitat la ei, nu-i pasa. Avea obrajii bine inrositi, burdihanul plin cu vin rubiniu si tocmai parea ca a iesit din iatacul domnitelor care viseaza la cavalerii porniti catre Soare-Rasare. Soldateii au ridicat ochii tristi si... au asteaptat. Ce? Poate ca Alexandru sa-i scoata sub cerul albastru, sa-i stropeasca cu apa vie-neinceputa si sa le dea sansa de a straluci in lupte. Colbul sa ridicat de sub sandalele ghicitorului si a umplut ochii soldateilor innecându-i. In cateva secunde pana si acesta s-a pierdut si totul a incremenit iar. Azi trec niste fete zburdalnice si galagioase recitand si cantand versuri de dragoste. Soldateii par ca adulmeca, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormiti in poala lor, dar si ele dispar... Nimeni nu-i vede, nimeni nu-i mai aude si ei se confunda cu aerul de plumb. Seara abia isi amintesc ca atunci cand a inceput povestea, frumosi si mandri in uniforma lor, se credeau preferatii lui Alexandru