Scrieri, ganduri, amintiri din viata anushca veti putea citi in cadrul acestui nou jurnal.

Lectura placuta!

Insula pe care va invit am descoperit-o intr-o zi intamplator. Pe atunci insulele imi pareau… inspaimantatoare. Aveam in minte multe lucruri cumplite pe care le citisem despre Insula mistrioasa, Insula Piratilor…

Cert este ca stateam pe taburet, soarele imi incalzea ceafa si savuram inghetata de menta, cand un gand mi-a incoltit in minte: as vrea sa pot pleca undeva departe, sa fiu complet nevazuta oamenilor mari!

Asa a inceput totul. Am luat cele mai ciudate lucruri din apartament si m-am urcat intr-un vapor care m-a clatinat usoooor, purtandu-ma intr-o calatorie fantastica pana la lumea plina de veselie si lacrimi, aventura si emotie care s-a dovedit a fi Insula Nevazuta.

Pentru ca aici nimeni nu te vede iti poti permite orice: sa plangi, sa razi, sa spui povesti copacilor sau greierilor, sa tragi cu ochiul in gradina vecinei sau in camarile palatului, sa joci sotron cu copii, sa-ti transformi seful intr-un brotac si colegul cel dolofan care-ti face curte intr-o pusculita roz in care sa arunci monede ruginite…
Nici o zi nu seamana cu alta, intotdeauna este ceva nou si, de semenea, mereu sunt asteptati vizitatori.

Tare frumoasa introducerea!

Acum ce sa va spun... primul care l-am intalnit era Vornic pe insula. Mergeam agale, cu nasul (nu spun capul, stiti voi de ce ) in nori si nu ma dezmeticisem bine cand a dat "badia" peste mine.
Ziua buna, Hashaspire! (nu ma intrebati de unde i-am stiut numele), am vrut sa-i zic dar el nici nu m-a lasat sa deschid gura si hop a sarit la mine:

"Tare frumoasa introducerea! "

N-a pozna! Cum sa fac si sa desfac sa spun ceva interesant cand dumnealui ghiceste ce nu rostesc?
Nu ma ajuta nici vremea: soare nu era, nor nu... Ce era sa zic? Norocul meu ca aveam o tigare la mine si tot el m-a scos in impas. Auzindu-i dilema am ras c-o pofta... Ascultati si voi:

"ceri un foc pe strada, sa-ti aprinzi tigara. Cand zici "merci"? Daca iei bricheta din mana omului fara sa zici nimic, pare ca te porti ca si cum ti se cuvenea, iar daca zici merci cand o iei, ce faci cand dai bricheta inapoi? Pleci mai departe fara sa zici nimic? Parca e nepoliticos. Cand dai bricheta inapoi, simti nevoia sa-i zici ceva. Cel mai simplu e sa dai din cap, cred. Un fel de "bis". Oricum, cand iti aprinzi tigara, tragi din ea, asa ca in momentul cand o dai inapoi, esti cum fumul in gura/plamani si e si un pic dificil sa zici merci. Asa ramane, deci: merci cand o iei, dat din cap cand o dai inapoi. Si daca bricheta omului nu merge si tu i-ai zis merci deja?"

Interesant personaj, nu stiu daca am sa-l mai zaresc dar musai as vrea sa stie ca mi-a placut tare.
Asa ca, incantata de insula mea am continuat drumul pe bicicleta, cantand in acelasi timp voioasa la chitara

Ziua urmatoare am petrecut-o in jurul colibei si pe plaja. Prima oara dupa multi ani ma simteam debarasata de griji si ganduri; si sorbeam chemarea nelamurita, care se intalnea undeva, in adancul meu, cu amintirile netraite. Nisipul frigea si eu lasam semne pentru ca cineva sa ma poata urma: o crenguta rupta, o sageata de scoici, o frunza purpurie, cu cateva pietre deasupra sa n-o ia vantul...
Deodata malul s-a ridicat si mergeam pe marginea unei faleze inalte, la picioarele careia spumega si se sfarma in spuma si stropi un fel de ocean din lacrimi albastre si verzi-albastre. Se separau si se amestecau iar ecoul lor repeta ultimele versuri soptite unui vis:

Iubite,
lasa-ma sa muşc din tine
am îmbatrânit atât de sfioasa

Prea-i multa ninsoare de vise...
ne aşezam mereu cuminţi pe bordura
îmi strângi mâna şi scriem poveşti de dragoste
apoi ridici ochii albaştri
şi vânt spalat de ploi îţi tremura-n pleoape
scuturându-şi vuietul în sângele meu
eu pipăi piatra rece
şi degetele-şi pun dorinţe ameţitor de dulci

Aş putea fi copac
cu trupul două rădăcini
sa numar încet fiecare secunda
s-o recompun atent din batai ale singurei inimi
dar strânge-ma-n braţe
şi nu ma mai lasa

Dumnezeule
îmbatrânesc atât de sfioasa!

Pe urma, la orizont, drept in fata mea, a aparut un punct negru, si in curand, am deslusit doua stanci, ca doua maini ce nu puteau fi alaturate, strangand intre ele corpul candva zvelt al unei corabii cu catargele prabusite

Am ajuns pe cele mai înalte stânci de pe insulă, liniştea era aproape apăsătoare. Mergeam rumegându-mi gândul şi adierea vântului îmi părea urlet, tunet... În ochi îmi intra fiecare bob de lumină şi devenea insuportabil. Apoi... te-am văzut: veneai cu zâmbetul acela ce-ncărunţea livezi. Erai mire-ngemănat cu ploile şi eu alergam să-ţi gust lacrimile
Una, şi două, şi trei...
Te vedeam preschimbând vântul în semne şi... speram să nu mă priveşti. Am inventat chiar un adânc de vară, apoi mi-am amintit că oamenii mari nu mă văd şi-am îngenuncheat copilăresc la margini de fântâni
Vino, vino! abia şopteam...

E... ma intrec acum cu vorba si nu v-am povestit cum am intrat azi in centrul atentiei, ba chiar am fost invidiata de cei din jur

Mergeam incet pe ulita, cu nasul in pamant si cu varful pantofiorilor mutam o pietricica de colo-colo. Planuisem sa o duc pana acasa, sa o pun temelie castelului pe care-l construiesc in curtea din fundul curtii. Si cum mergeam asa, am dat nas in nas cu... Maria Alexandra. Purta aceeasi rochie ca in ziua in care am cunoscut-o, cu flori minuscule, cu frunze bizar rasucite si cu tulpini de plante nemaivazute, imprimate pe panza subtire. Ma uitam la ochii ei si sclipirea privirii m-a scotocit, m-a ascuns in cel mai departat ungher si m-a scos la iveala. Am ramas buimaca, parca deodata se facuse mai multa lumina. Mirosea a primavera proaspata in soarele acesta fierbinte.
-Fata asta poate sa zboare! am spus celor din jur si ei priveau peste umerii mei nedumeriti
-E un fel de inger! le-am explicat… si incetul cu incetul, tot mai multi au zambit privind-o.
-A fost pajul meu - am continuat- dar, intr-o zi… mi-a furat-o alt inger. Ce va mirati? Inca pastrez o imagine cu zborul lor de vis

Sub privirile tuturor a rosit sfioasa apoi, ca un vantisor de primavara, s-a aplecat incet m-a sarutat pe pistrui si s-a facut nevazuta. In jurul meu au ramas doar trecatorii curiosi a afla de e chiar inger sau o zana mandretea aceea de fata. A trebuit sa le spun tot: cat vorbeste, ce suflet frumos are... Ce s-o lungesc am devenit vedeta! Unii m-au rugat cand mai vine sa-i chem si pe ei s-o mai admire ca tare, tare draga le-a cazut

Maria Alexandra?
anushca, tu povesteşti frumos-frumos-frumos!
Sper si fii veselă mai mult decât tristă.

Sper sa imi amintesc acest lucru, Hashaspire

Ma plimbam pe strazi marginite de case rotunjite de ani si vopsite proaspat in culori pastelate. Aici nu ajungea asfaltul, prin mijlocul drumului curgea un parau limpede, saltand in albia de pietre rotunde si scotand la iveala temelia de granit negru a muntelui. Simteam sub talpile incaltarilor neregularitatile drumului. Strada se afunda in brazi, mai era o casuta de barne, neagra, aproape intrata in pamantul padurii din care iesise. Am luat-o pe o carare mai putin umblata, drumul se afunda intr-o poiana mica si rotunda
Am privit inapoi si am oftat: ce saraca eram, aveam picioare zdravene, in stare sa ma aduca pana aici, sa ma poarte dincolo de munte, dar intotdeauna sirul talpilor va ramane neinsotit. Asta-i, se mai intamplase si alta data, dar nu atat de brusc si de complet.
Am inchis ochii. Simtea sarutul, sarutul acela care tinea un sfert de veac incandescent, si ma plimba prin tinuturi stranii, cu lungi si zvelte coloane albastre sustinand cerul de un rosu aprins, aripi moi imi atingeau fruntea si singurul lucru care nu-l intelegeam era goana de animal haituit a lacrimilor. Am deschis ochii, se strangea ceva in mine, am ridicat mana si-am indreptat crenguta aceea tanara de alun
"am inteles atunci cu-amaraciune
ca poti cu gandul sa-mi patrunzi in viata
si m-a cuprins o teama ca de gheata
sa nu-ti vadesc prin ochii-mi slabiciune" (Dante Alighieri)

Azi insula e pustie iar eu plâng, si râd, si strig de bucurie. S-a implinit un vis care se potrivea atat de frumos pentru noi si noi...
...insula e pustie iar eu plâng, si râd

Ascult de câteva zile povestea unui menestrel şi totul îmi duce gândul către toamnă, greieri şi trubaduri. Am găsit pe insula chiar umbra unui vechi vis...
Pământul se învârte cu mine şi simt mirosul de paiaţă al soarelui orb şi bătrân. Aştept să fiu cumva sculptată cu primitivul obiect al gerului.
Dincolo de poezie, gustul toamnei mi-a împrumutat ceva din neliniştea arborilor când aud căderea frunzei. E ca o frică. Mă simt un bătrân ţinând în palme un colţ de copilărie.
Mai trece un sentiment... Uite, el e târziul "îmi eşti dragă". Zâmbesc trist. Nu, nu aştept pe nimeni. Pământul se învârte cu mine şi-n jur pe crengi, rece, trist toamna pune metal în frunze.
Mai trece un sentiment... Durerile se prefac în must dulce.
"Cri- cri- cri"...
E dar ascultaţi mi bine povestea:

Să-mi daţi un strop de vin şi pâine,
ca unui menestrel hoinar.
Eu doar trăiesc de azi pe mâine,
de griji şi soartă n-am habar.

Am fost odată om cu stare,
aveam nevastă şi copii,
dar m-au gonit în lumea mare,
războaie crude şi urgii.
Am fost în lupte, printre leşuri
privind la câmpul plin de sânge,
am dobândit noi înţelesuri
şi am pornit pe strune-a plânge.
Eu am văzut putreziciunea
nenorocirii şi durere
şi-am înţeles deşertăciunea
vieţii fără mângâiere!
A povestit întreaga seară,
de vremuri aspre, de războaie,
acordurile de ghitară,
scânceau prin picurii de ploaie.
Un strop de vin şi-un colţ de pâine
i-au dat ferindu-l de şiroaie,
ca oaspete de azi pe mâine
în şură, pe un braţ de paie.
Dormea chircit, visând pesemne
la viaţa lui cea zbuciumată,
şi pe obraz îi lasă semne,
o lacrimă adevărată.
Atât a plâns, un bob de jar
cât răul din întreaga viaţă.
De griji, de chinuri şi amar,
el uită până dimineaţă.
În zori se-nchină şi porneşte.
Nu ştie unde-l duce pasul.
Din loc în loc îl omeneşte,
mulţimea să-i asculte glasul:

- Eu nici nu cânt, doar povestesc
de câte-am reuşit să strâng.
Prin lumea largă rătăcesc
şi traiul meu pierdut îl plâng.

(Menestrelul - de pârâu)

si pe insula m-a ajuns din urma viata. sunt anumite "lucruri"de care nu poti scapa, nu poti a te face... nevazuta.
si macar de n-ar fi asa curvistina conita asta! de ani buni imi indeplineste dorintele numai cand imi aduc durere. bunaoara duminica o sa colind prin orasul medieval. de trei ani imi doresc sa am timp sa-l vad si sa povestesc despre el cu un anume trubadur...
acum merg in orasul lui pe care atat de mult mi-am dorit sa-l vizitez. am visat ca ajunsi acolo sa ne plimbam de mana pe strazi, eu sa ma invart si sa ma transform intr-o florareasa... iar el sa-mi cante asa cum isi dorea pana cand am sa ma simt mai bogata ca o regina... dar trubadurul meu a plecat...
de-as pune intr-o zi mana pe pramatia asta de cucoana...

Cetatea era plina de negustori ce-si insirau oale, obiecte de podoaba ori altele trebuincioase omului si placute ochiului. Turnul din piata batea de 3 ale amiazii si eu nu stiam daca sa mai zabovesc alaturi de porumbeii incantati de "averea" din punguta ce-o tineam in mana sau sa trec in a-mi lua cele trebuincioase. M-au salvat doi prichindei, putin trecuti de genunchiul broastei, care au cucerit pe loc inima zburatoarelor (pentru care eu reprezentam doar sursa de hrana)
Asa am intrat (putin amarata ca fusesem abandonata) in mijlocul forfotei.
Negustorii erau de toate felurile: unii tacuti, altii trambitandu-si marfa… oricum fiecare cautandu-ti privirea si incercand sa te cucereasca prin zambet au bunatatea chipului.
Si nu plecai fara sa targui, luai dupa socoata de-acasa, ba scoteai si-un gologan-doi de la chimir pentru cine stie ce moft drag privirii
Si eu m-am ales c-o mandrete de opait, o traistuta de ierburi aromate, blide din cele mandru impodobite si halbe noi sa am in ce pune oaspetilor. Iar in drumul spre casa, pe o funie subtirea, mestesugita de o mandruta rosie-n obraji, trasei cativa covrigi calzi.
Off de-ar fi fost vremea mustului…
Oricum eram vesela si mandra de legaturica mea asa ca in loc sa tai drumul spre casa, cum ma-ndemnau initial picioarele, numai ce m-am trezit in plina dumbrava. Era spre amurg si linistea doar cand si cand se lasa parca intrerupta de zborul unei pasari, susurul timid al apei sau caderea unei ghinzi. M-am asezat pe un ciot ramas dintr-un arbore batran si pret de cateva secunde am visat mangaind incet apa cu o nuielusa uscata. Cat de frumos ar fi fost in apusul acela cald si galbui sa imi las capul obosit pe umarul drag…

Rascoleam cu privirea stelele ce se ascund timid... ziua a venit ca o evadare. O zi de relaxare intr-o barcuta ce ma conducea pe valuri cu dantelarie de spuma zgomotoasa. Priveam din larg insula mea: era atat de frumoasa cu parfumul ei de basm medieval, cu pajisti intinse, cu podul dintre cele doua stanci...
Am privit-o cum o mangaia soarele amiezii, imprumutandu-i culoarea mierii si, mai tarziu, incendiata de acelasi soare la apus. Nu imi doream sa o parasesc, nu inca. Am lasat vaslele si barca sa pluteasca mai departe si m-am lasat sa alunec in valuri... pluteam spre casa, spre casa mea nevazuta

Daca singurul lucru
Pe care poti sa-l faci
Este sa pasesti
Pe valurile marii
Paseste fara sfiala
Fara teama
Poti sa inchizi ochii daca vrei
Visand la alte orizonturi
Negasite decat in mintea ta
Dar nu gandi
Ca si altii o pot face
Totul ar deveni prea banal
Esti unic prin ceea ce visezi

S-a inserat. E o seara calda si linistita cu cer galben-rosu. Dar nu seamana cu galbenul acela de gutuie, mai degraba ma duce gandul la pere-altoite, la ciorchinii purpuri si grei in bob. Cat mi-as dori sa stau la racoarea unui vechi gorun si sa mai aud barbatul ostenit care soptea: "acusica ma strecor langa tine si poate descopar niste bratisoare dragi in care sa ma cuibaresc, langa o inimioara calda si plina de iubire de care sa imi lipesc buzele si sa adorm asa"
Uff, era sa uit: pe insula nevazuta nu sunt oameni mari! Poti rade si plange, dar niciodata nu vei da de cel care desena saptele tau cu palarioara de mexican. Poti sta murdara de creta acum, poti zbura deasupra marelui canion, sau adormi pe lei in burg, dar niciodata...

Umblam nauca prin zona cutand ceva care sa-mi stearga lacrima pret de cateva clipe. Uneori insula e prea mare si ma ratacesc printre umbre si umbre... Am gasit un anunt... deosebit:
"Te-ai săturat să faci piaţa, să duci gunoiul, să speli vasele, să suporţi aglomeraţia şi mîrlănia controlorilor din tramvai, să priveşti emisiunea "Surprize-Surprize", s-aştepţi calificarea echipei de fotbal a României la Mondiale? Vrei un loc spaţios, curat şi îngrijit, cu iluminare nocturnă, cu pază 24 de ore din 24, cu servicii complete de întreţinere, cu locuri de parcare generoase, cu alei aerisite, mărginite de bănci şi copaci, cu grupuri sanitare igienice şi personal calificat care îţi răspunde la toate problemele tale?... "Psst!... Vrei servicii funerare de calitate? Vino la Eternity Memorial! Acum... Pentru toate întrebările tale există un singur răspuns: Cimitirul Municipal Constanţa!"
trista fiind primul gand a fost ca e o oferta tentanta, apoi am ras si...am ras. Doamne pana unde duce publicitatea! (... e un anunt serios)

...în aşteptarea unui zgomot, a unei voci, pătrundeam adânc în mine, mergeam printre spaimele copilului singur, prin labirinturile subterane ale unor memorii de demult. Deschideam uşi, coboram pe zidurile vâscoase ale subteranelor în galerii pline de jivine solzoase şi băloase, forţam încuietorile unor sentimente uitate. Simţeam că lumea aceea putea să se reverse nestingherit asupra celei prezente şi mă îngrozeam de visele adormite acolo. Mă zăream alergând pe o pantă în timp ce ploaia se infiltra viclean şi surpa, putrezea, ducea cu ea crenguţele ca nişte degete cerând îndurare ale viselor.
Ploaia, cât de bine cunoştea ploaia asta din fluvii de lacrimi! Auzeam paşii târşiţi şi oftatul copilului solitar bântuindu-mi aleile tâmplelor. Spaima m-a învăluit ca o plasă, în pupile mi se întipărise un foc strălucitor, încercam să strig dar ceţurile înăbuşeau strigătele...

Habar n-am ce m-a izgonit într-un târziu de acolo, azvârlindu mă afară. Şi totuşi ceva adusesem cu mine, mult mai nou dar la fel de dureros: prima seară de august a acestui an, apăsătoare şi caldă seară de vară. O uram, vara era pierdută pentru totdeauna din calendarul sufletului meu. Cât îmi doream să nu mi-o amintesc...

Şi ploaia, oare când se opreşte ploaia?

Astazi, pe insula am intalnit-o pe soricuta. Inca ma feresc de ea. N-am stiut niciodata sa o mint iar povestea ei...
Dar mai bine o redau asa intr-o suflare. Am sa revin poate alta data sa o mangai...

Se zice ca era un greierus mic care nu stia niciodata cat este de dulce, pentru ca mai tot timpul era suparatel pe el. Pe vremuri, fusese unul dintre cei mai frumosi visatori ai noptilor cu luna, fie ele de vara, de toamna, de iarna sau de primavera. Era pur si simplu un greierus fermecat
Demult, a cunoscut o soricuta si impreuna cu ea a plecat spre zana cea buna a padurii sa isi repare vioara, pe care a spart-o dintr-o prostioara la inceputul verii, sau sa ceara macar un pic de praf magic ca sa faca strune de vis din el.
Ce s-a intamplat pe drum… fara sa stie sentimentele pentru soricuta lui dulce, cu ochisori vii ca doua margelute si cu un nasuc dulce si miscator ii daduse darul de a canta tot timpul anului. Asa ca zana nu a trebuit sa mai faca nimic in privinta viorii sau a prafului magic dar, simtind ca s-au indragostit unul de celalalt i-a fermecat sa uite de infatisare si sa poata sufletele sa zburde fericite impreuna.
Si sufletelul greierusul asta stia sa cante si sa viseze atat de frumos... numai ca o vrajitoare rea si urata era geloasa pe iubirea lui pentru soricuta dulce si vrajitoarea aceea a facut ea ce a facut, farmece si magie neagra, cu labute de radasca si aripi de liliac vampir... si incet incet a inceput sa otraveasca inimioara greierusului, plantand acolo, in pieptul lui si in mintea lui, numai ganduri urate si amintiri otravitoare... pana cand greierusul a inceput sa se poarte ciudat si a inceput sa isi supere soricuta dulce.
Cand era singur gandea ca e un rau si un urat si ca nu stie sa cante si sa iubeasca, ca nu stie sa inteleaga ce e in inimioara si in mintea soricutei.
Soricuta nu prea stia ce sa faca: il dojenea si il alinta, doar doar i-or trece greierusului traznaile…
Dar cel mai rau dintre toate a fost cand intr-o zi, a adunat toata iubirea din ea, a pus-o in palma si a vrut sa atinga greierasul. Atunci acesta a fugit si s-a ascuns intr-o scobitura in pamant si a stat acolo ascuns o gramada de vreme printre ierburi. Soricuta nu mai stia ce sa faca si a inceput sa planga de a crezut ca nu o sa se mai opreasca
In tot acest timp, castigand tot mai mult teren, vrajitoarea cea rea otravea inima visatorului, ii spune ca e rau, ca nu a fost niciodata bun… El o credea si plangea pentru iubita lui, il dureau tot mai tare zilele, si noptile, si singuratatea, si se perpelea ca nu mai stie sa viseze
S-a rugat soricuta florilor sa daruiasca iubitului ei parfum, sa aiba vise linistite, poate asa o sa ii revina increderea si florile i-au daruit… dar visele n-au venit. S-a rugat ierbii sa-i gadile nasucul poate va zambi si vraja se va rupe dar zambetul nu s-a aratat. A rugat pamantul sa trimita mesaj de iubire catre greieras, dar greierusul credea ca nu-i demn de iubirea soricutei si s-a ascuns si mai tare. Atunci a indreptat nasucul spre cer si a cerut ingerilor sa o ia alaturi de ei, sa-l poata mangaia de sus, sa-l alinte cu aripa noptii si sa aiba grija ca intr-o zi sa-si gaseasca o inima frumoasa si calda ca a lui. Si ingerii au incuviintat dar, ca un facut, greierasul a scos nasucul de dupa un fir de iarba si soricuta l-a zarit si nu a rezistat sa plece inainte de a mangaia obrajorii obositi. Si iar nu stiu cum s-a facut dar in ochisorii dragi ai greierusului a crezut ca vede umbra unui zambet si soricuta s-a pierdut in fata acelor ochisori si nu a mai stiut ce sa faca: sa stea alaturi de ingeri, sa stea lipita de umbra acelui zambet?
Greierasul era tot cu otrava in inimioara si se ascundea de ea iar soricuta plangea si pendula intre doua lumi… fara sa stie cui apartine si din care loc il va ajuta mai bine pe greieras.

(poveste adunata din durerea greierasului si a soricutei in egala masura)

, soricuta mica. Nu mai plange. Zi-i greierasului ce ai pe suflet si vei intelege cum sa procedezi in continuare. Poate te opresti din plans maine, sau poate azi. Dar te vei opri si vei sti.

Multumesc, prietene (sper ca nu te superi ca am scris asa). M-a bucurat mult popasul pe care l-ai facut astazi... e atat de bine cand mai vezi un sufletel pe insula! Cat despre dumneaei: are sa se opreasca negresit din plans. N-am auzit inca soricei care sa indrageasca... miorlaitul
Sa ai numai zile asemeni sufletului tau, Hashaspire!

melancolie si tristete trezeste insula ta...oare de ce?

"melancolie si tristete trezeste insula ta...oare de ce?", intreabi, draga Quantum. Eu zic ca nu este multa tristete... e doar umbra unui gand trecator care nu-mi da voie uneori sa admir viata in toate detaliile ei. poate ai nimerit in dimineata in care am tras un ochi peste gardul vecinului si nu m-am putut abtine sa nu oftez
Sunt plantute pe care le sadesti in curtea ta, le mangai si le alinti in fiecare dimineata, le dai tot ce crezi ca au nevoie si intr-o zi vezi ca mladitele lor s-au strecurat si... infloresc in vecini. Intai nu intelegi, nu poti sa crezi ca ti se intampla tie, simti ca ele sunt atat de frumoase pentru ca iubirea si mangaierea ta le-au dat viata... dar toate astea nu te pot indemna a le smulge de acolo. Nu poti si nu vrei pentru ca realizezi nevoia lor de soare... Stiu ca plantuta mea creste libera doar in lumina din curtea vecina dar inca nu am invatat sa o admir si sa zambesc fara retinere in fiecare dimineata.

Strigăt dincolo de legământ
Visam gama
În care ce cauţi
Se caută deodată cu tine
Mergeam desculţă peste ape
Cu tălpile arzând de căutare
Îngânând tăcerea intre doua inimi
Un dincolo de gând
Pipăind în briza nopţii
Lacrima ascunsă în iarbă

... trup tălmăcit de-andoaselea
Mă strecor între voi
Literă cu literă
O nimica toată desigur
Dansând peste nori
Într-o seară de culoarea ţipătului

atarnau nopti tot mai ovale de toamna
ploaia-si intindea bratele pe obrazul pietrelor
incercam din rasputeri sa renasc
s-ajung glorios la buzele tale
sa te musc cu dintii de cuvinte

rastigniti ochii mei pandeau din lanul de stele
dragostea devenea dulce necesitate
doar tu adormeai
mahnit ca-ncercam sa-ti schimb
aceesul la acel vis… virtual

Vântul din Nord

îmi perforează auzul

În crispare

doar firavele frunze

mai adulmecă

palmele mele

Toamna

aduce odata cu ea

sabia Vestitorului de Ger

Şi

în inima singuratică

e tot mai percutant

foşnetul



Mă duc în vechea

cameră albă

să ascund ziua în riduri

Nimeni nu-i

să aducă

râvnitul pumn de căldură

Cineva înfăşoară

pâna şi visul

şi-l aruncă

în tomberoanele

timpului

Privirile

se-ngroapă în ele însele



Mâine?

... o altă zi

ce mă va găsi

cu ochii şi sufletul

cargând

Exista timp fara ferestre, fara usi
apoi linistea, culoarea...
intoarce-te sa renasti

...era pe inserat, soarele se strecura printre copaci de pe creasta si aurea, asfintind, zidul vechi.
Parca-l vedeam stand cu capul aplecat si asfintitul ii juca in apele ochilor amplificand lumina aceea misterioasa.
M-am asezat pe un pietroi turtit, cu genunchii la gura si cu bratele inel in jurul genunchilor. Nu puteam sa vorbesc, nu puteam sa ma misc. Dealurile se topeau domoale in limpezimea amurgului. Parca nu se potriveau zidurile aspre cu verdele dealurilor. Ma scotea din mine si ma facea sa ma privesc dinafara, neinsemnata, anulata de timp, simplu gest al punerii pietrei peste piatra...
Nu mi-a fost greu să te recunosc
Un greier îmi cânta pe gene-n amurg
de la capăt de lume
Ningea cu petale de zarzăr
şi nu ştiu când
am învaţat să plâng de fericire
Din zăpadă-n zăpadă
deveneam o singură tinereţe
Vara mirosea a lut ars şi-a abur de sulfină
mergeam în susul apelor
lăsam ofrandă anii mei
şi culegeam roadele trupului şi-ale dragostei
Apoi toamna, cerul părea mai îngust
frunzele ardeau în castan
şi simţeam că universul întreg
devenise al meu şi albastru
Iar într-o zi, ţi-am spus:
am învăţat să te cunosc dintre fulgi
şi inima-mi bătea la fel ca la-nceput

Şi ce dacă aici e capâtul lumii
...îl vom alunga mai departe
cât să câştigam o clipă
în care să ningă cu petale de zarzăr
şi noi să nu ştim
c-am învaţat să râdem mereu
plângând de fericire
Ma incovoiau sub apasarea lor ascuns cuvintele, incepeam sa simt ce inseamna timp- acela scurs peste pietrele mute...

Ma bucur ca ti-a placut, Kristin si iti multumesc deasemenea pentru frumosul dar. Te astept oricand cu bucurie in insulita mea.

Cand a rasarit soarele nu se mai vedea decat alb. Imi muscam buzele: venise iarna, in curand sarbatorile... Am iesit cu un fular aruncat la repezeala peste bluzita subtire si cu parul in bataia vantului. Nu se intampla nimic? Trebuia sa se intample... mirosea a cozonac si a nuci coapte, a placinta cu urda... Asta insemna ca azi e zi de visat in fata caminului cu un vin fiert aproape si... Am simtit un freamat in stanga. Il cunosteam, am invatat sa recunosc gandurile prietene. Se adunau ziua si noaptea in albastrul deschis al unei sfere catifelate, se roteau suprapunandu-se, intersectandu-se, uneori dispareau topindu-se intr-o pacla fierbinte, rasareau iar din nimic. Lasau un zambet, un vers, un cuvant...
Mi s-au imbujora obrajii si o lacrima se zbatea agatat in varful genelor. Am inchis ochii si le-am strigat... Doamne, cate imagini dragi erau! Am strans fularul si ne-am intors. Le-am chemat pe toate in camaruta cu foc jucaus si iz de iasomie, le-am zambit. Nu a trebuit mai mult si s-au adunat iar in albastru. Atunci am inceput istorioara:

Se povestea...
că îmi creşteau aripi
în ochiul stâng
acolo unde
ploaia cade blând
şi ne dăruiam
unul altuia
culorile găsite
în drum

Si se mai spunea
că în ochiul drept
îmi era frig
până la gânduri
când ningea
cu petale de zarzăr
şi nările mă dureau
neştiindu-te
nevăzându-te

Acum...

încerc
să deschid ochii
pentru a clipi
singura lacrimă

Nu stiu daca le-a placut. Niciodata n-am stiut cat le plac povestile mele.
Am clipit, asteptam ceva ca atingerea unei aripi de fluture pe obraz, nu m-a atins, pe pereti jucau reflexe rosii, palide, mai mult banuite, se ingustau si se intareau. Incercam sa zaresc mesajul ascuns in imagini... Am traversat un coridor si m-am pomenit in pragul unei incaperi luminate de focul aprins intr-un camin. Cu spatele la mine, asezat la masa, manca un om. Din cauza umerilor l-am crezut masiv si greoi, asta pana s-a ridicat; era neobisnuit de subtire si drept. Era... imi jucau iar lacrimile. Ochii aceea albastri tinteau patrunzandu-mi drept in pupile, pe urma alunecau brusc intr-o parte parca temandu-se sa-mi sustina privirea, si se intorcea iar, gravi, inexistenti... Am zambit imaginii daruite de sfera... era atat de cald acum si afara totul era alb...

...mă aşez pe marginea ferestrei şi privesc cum se joacă luna printre nori
somn...? nu, nu îmi este somn
... ascult şoaptele nopţii şi iau aminte la adevăruri ce se rostesc când nimeni nu stă să le asculte
să mai sper...?

am
ochii
găuriţi
de ploi
trec
plângeri
prin mine
născând
goluri
de aer
din care
vântul
modelează
mereu
zăpezi

în locul unde nu mai există mare
norii se joacă de-a neputinţa
cu anotimpurile
firele de nisip se zvârcolesc
la fiecare secundă
pietrele se transformă în torţe
iar de-ţi pui sufletul pe o urmă de paşi
sarea îţi roade tihna culorilor
cuvintele...
se opresc la o palmă de inimă
şi doar păsările vin
şi-mprăştie vântul
de la facerea lumii

Sub stelele negre simt o tacere infricosata. Vine frigul peste noi si peste mainile nervoase trece raspelul vantului. Cuvintele nu-s decat simpli functionari disciplinati ce se-nnamolesc in rutina, consumandu-si viata in registre voluminoase.
Sufletul nu va mai avea libertate, ma tem sa-mi aud glasul...
uneori
poemele
poeţii
nu există
un fel
de deznădej
de obsesie
fără nume
ceartă
zvâcneşte
vibrează

ochiul
suferind
la repezeală
ia locul
inimii
şi caută
nebun
în artere
cuvinte
care
pălmuiesc
şi râd

la o distanţă oarecare
bufonii îngânându-şi cuvintele râd:
în seara asta plouă şi-i prima dată
linişte!

Bun regasit, jurnalule!

Nu stiu cum a fost Craciunul aici dar la mine pomii n-au avut strai alb ci gatiti sunt de primavara. In curti troneaza toporasii si ici-colo ghiocei
'Satul' este gatit insa de sarbatoare si, daca umbli fara rost(asa ca mine azi), vezi cum scapat din hornuri fumul alearga ca un copil descult catre cer. Ba pot spune ca si vantul a dat in mintea copiilor: acum saruta crengile si se gudura, acum topaie si se impiedica.
Si cum hoinaream cu nasul pe sus, asteptand un fulg ce nu vrea sa apara, mi s-a oprit privirea la orologiul de pe turla Bisericii Catolice. Anunta dragutul ca mai sunt cateva ore si...
Asa se face ca am grabit pasul sa apuc a ura: An bun, sanatate si impliniri tuturor celor care-mi vor calca pragul, celor care au poposit pe insula si celor care-mi sunt gazde aici
M-am bucurat sa zaresc oameni calzi in preajma, m-am bucurat sa simt gandul vostru aproape, m-au bucurat cuvintele care mi-au insotit uneori pasii ezitanti

Sa aveti viata pe care o meritati si sa va bucurati de cei apropiati.

La Multi Ani, anushca, tie si insulei tale !

N-am mai trecut pe-aici demult.... de când au revărsat râurile din matcă şi au şters urmele noastre neîmpietrite – paşii mei încrustaţi în pământul cald, paşii tăi tăcuţi, prinşi undeva între frunzele de toamnă şi clipe.

Ne redefineam – tu – eu, eu – tu, contopindu-ne undeva la picioarele universului, jucându-ne de-a infinitul cu iubirea, aruncând din ea bulgări mari de lumină; tu gândeai că sunt stele căzătoare şi îţi puneai dorinţe ameţitor de dulci, şoptite atât de încet încât doar eternitatea să le poate îngâna, ameţitor de dulci...

Încrustam amândoi în fericire – tu – eu, eu – tu.

(...)N-am mai trecut pe-aici demult.... (D.P)

ştii, rolul Evei e mai greu ca oricare altul, eşti mereu nevoită sa uiţi imediat că ţi-ai îndeplinit menirea, să te refaci din pulbere şi s-o iei mai departe spre un alt Adam cu coastele slabe şi sub ele o inimă

Stau pe plaja cu tamplele pe grumazul unui soare timid care de-atatea apusuri i-a uitat si urmele talpilor. Tot mai mult dor mainile de fiecare cuvant nescris dar pulsand dureros in varfurile degetelor.
Mi-e dor de-o furtuna si de mugetul barbar al taluzurilor lovind ritmic tarmul. Ganduri trec prin mintea mea si pier facandu-ma sa ma aseman tot mai mult cu un nor de toamna, golit de ploaie, pe care vantul il mana-ncolo si-ncoace.

S-a lasat ceata pe insula, intre sufletele noastre este prea mult timp pe care nu stim sa-l traim. Dincolo de ceturi doar insula ramane frumoasa ca o fata Morgana cu sani dementiali si buze dulci si senzuale. Ii aud uneori rasul ingeresc strabatandu-mi trupul, ii simt rasuflarea in cascade si stiu ca adesea plange alaturi de mine. Si mai stiu ca vor fi si seri cand vom cutreiera impreuna dinspre iluzie spre vis pentru a bandaja cerul pe care l-au ranit sentimentele noastre.

Dau dreptate celui care spunea ca iubirea... nu exista, e doar nebunia de care avem nevoie sa fim noi...
Citesc posturile vechi si uneori doar zambesc, alteori... zambesc amar. In nebunia mea, exista doar El (spun El neconfundandu-l cu divinitatea desi, uneori, e mai presus de multe).
Scriam:
Mă întreb de ce plânge cerul
pentru mine, sau pentru tine...
parcă ar plânge pentru amândoi
îmbolnăviţi de nervura frunzei rănite în gurile toamnei
galbenii cai duc un copil hrănit cu fantasmă străvezie
cu o-ncetineală uşoară solul bea vin şi sapă în cutele frunţii
anii aleargă cu feţele supte, trandafirii se-ncurcă-n parfum

şi dacă mâine vreau soare ce zici
ne intilnim?
Scriam si zambeam unei fantasme de petale albe. Simteam o ameteala de care nu vroiam sa ma desprind. Imi placea sa visez, trebuia sa scriu ce simt pentru ca era prea mult, mult prea mult in mine. De fiecare data cand lipsea simteam un gol dureros si-mi juram ca nu o sa-l mai las sa vina, sa-mi mai faca rau...
Nu am tinut niciodata acele juraminte... Umblam cu foarfeca prin aripi, umblam prin aburi carand trupul (uneori prea greu)după mine... Cate metafore risipim pentru o singura stare!
... E doar nebunia de care avem nevoie sa fim noi

mi-am săpat o casă într-un gheţar la pol
are doar o odaie şi-un pridvor mare
mi-am făcut deja mulţi prieteni
un pinguin gângav îmi duce scrisorile la vapor
pentru asta îi dau lecţii de logopedie
altuia îi place homer şi uneori versurile mele
pentru fiecare şapte stihuri îmi aduce un peşte proaspăt
alteori mă vizitează un urs stăm pe zăpadă şi privim cerul
şi pentru că îi povestesc despre tine atât de frumos
s-a oferit să-mi asigure paza deşi nu am aici a ma teme de nimic
în vremea aceasta pinguinii nu vin
am cioplit în gheaţă tot felul de figuri
care îmi amintesc uneori de oamenii din oraşul meu
şi portretul tău l-am cioplit m-am mirat ce bine
te ţin minte te-aş aduce în casă dar nu aş suporta
sa văd ochii tăi frumoşi şi atât de adânci
cum se transformă încet încet în lacrimi
spune-mi dacă te-ai hotărât să vii
am să-ţi fac un pat cât se poate de baroc
şi-o oglinda veneţiană e puţin cam rece aici
însă e curat n-ai să găseşti nici un fir de praf
nici nu-ţi închipui cât de mult m-am schimbat
să nu uiţi dacă vii să-mi aduci nişte coli de hârtie
ceaiuri lămâi aspirine şi-o pătură mare mare caldă
(insula e pe numele meu- mircea lacatus)

am repostat un text desi primele reactii cand l-am supus "criticii" au fost total pe langa. am descoperit ca intre timp au aparut si altfel de oameni asa ca probabil o sa ma apuc iar de scris. probabil...

Groparul îşi fixează pe gură un zâmbet privind atent ţeasta lui Yorik

În sat se coc piersicii şi ici-colo dintr-un pom cade un slogan
Goangele încă scuipă ouă de aur iar unii îşi pun întrebări asupra existenţei
Alţii nu se mai întreabă ce distanţă au parcurs sau de ce au ales un drum
Visele nu mai ajung pentru garnitură fripturii s-au scâlciat pantofii şi soarta
Stimulul jocului: presupunerea că adversarul va pierde

Groparul îşi fixează pe gură ironicul şi enigmaticul zâmbet

am scos si cateva cuvintele din primele versuri pentru M. la vremea respectiva stiu ca si la acelea au aparut reactii diferite asa ca...

Sufletul s-a rănit zâmbind
Umbla prin aburi cărând trupul după sine
Gusta din tăria nopţii
Şi-n beţia lui îl presimţeam
Aproape înăsprit de blestemul izgonirii…
Vâna amurgul unei lumi mai liniştite

Călare pe lei, copilul nu mai era copil

le-am scris si aici pentru ca undeva vreau sa pastrez prostioarele din mintea mea si stiu ca am marele talent sa ma fac nevazuta ca si insula...

ploaie-de-primävarä...
ochii
mä
ard
de
atata
väzut...
vino
si
cazi
peste
ei
cu
stropi
marunti
ca-n
prima
zi
de
scoalä..
si
apoi
deschizandu-i
iaräsi
sä
mä
trezesc
in
copilarie
acolo-unde-amandoi
ne
tineam
de
mana
si
mergeam
pe
un
trunchi
de
copac
incercand
sä
ne
tinem
echilibru
intre-doua-lumi...

veverita- haiku

notele astea, de la o vreme, suna in acelasi ton. voi continua doar pentru ca nu suna strident... pentru toti
cata naivitate in a privi faptele obisnuite sau intrate in obisnuinta! oare fiecare s-a gasit in situatia unui naiv, incercand sa judece un adevar ce nu are alt sens decat de a mistifica?
am revenit... cu o indoiala generata de structura mea sufleteasca mai degraba decat cea spirituala. ideile mele sunt tot mai simplificate.
ce de vorbe! fug dupa starile de spirit ale altora in dorinta de a mi-o alcatui pe a mea...
dincolo de toate el este acolo si, in exacta lui dimensiune, se adreseaza doar cu alti termeni ce vor trebui revelati dar fara a mai face greseala sa-i raportez lucrurilor stiute

Aº vrea sã-þi povestesc
când plouã
despre cântul ciocârliei
printre franjuri de mãtase
Aº vrea sã-þi povestesc
dupã furtunã
despre blândeþea
ºi cãldura gândului

Aº vrea...

lumina a rãmas aprinsã
cafeaua e încã fierbinte
þigara...

Ziua asta o vom trãi... mâine

- am desenat fara tine
- dar imi place cum l-ai desenat!!
- am luat caramida rosie pentru numere
- le desenam impreuna
- eu am desenat
- atunci le desenez eu
- uite... 1 are sepcuta
- nu o sa topai pe el... e prea frumos
- 2 e o lebada
- esti sigur seamana cu soricelul... multi credeau ca-i lebada neagra
- 3... e o pasare in zbor. sa-l desenam pe 4. uite... e un bradut batut de vant
- hai sa-l stergem. nu-l vreau singur acolo.
- atunci... ce ii facem? il facem clasicul scaunel intors?
- il trimitem acasa si desenam un scaunel pe o campie intinsa
- asaa... 5... 5 e un serpisor
- daca-l desenam eu ca in clasa 1 era si mai frumos. sac! ia creta in stanga si...deseneaza-l cum iti pare usor
- sunt ambidextru
- uite am desenat cu stanga si 5...
- ti-au iesit in oglinda
- daca uit...
- cum il desenam pe 6? un pisicel incolacit?
- are burtica prea mare
- tocmai a papat o conserva intreaga de whiskas si mie nu mi-a opriiit! data viitoare iau una in plus
- trebuie sa terminam de desenat
-7 e var cu 1 numai ca are sombrero, nu sepcuta
- stai sa-ti dau si alb
- daaaa... si 7 e un cavaler mexican. care ii intinde bratul Senoritei
- domnisoara care zambeste printre lacrimi?
- de ce printre lacrimi?
- nu o intrebam. ne ocupam de cifre. nu cred ca vrea sa stim
- 8... e o inlantuire de inele de logodna
- nu... altceva... se uita domnisoara spre noi
- mmmm... atunci... e un covrig cald, impletit ca la Brasov. cu mult mac
- cred ca imi lasa gura apa
- pe aici nu avem asa covrigi. iti dau un croissant cald cu unt pentru un covrig cu mac, tot cald?
- ...hai ia doi...esti mare ce sa faci cu unul
- da-mi tu... eu sunt murdar de creta
- si eu...uiti ca am desenat inainte?
- hmmmm
- rontaie de pe ata
- puuuui, ma faci sa sar
- au...aia e manuta mea... e murdara
- n-are nimic. mmmm, e bunaaaaa
- ba nu...uite ai creta pe nas
- stai sa o stergem cu nasucul tau
- cred ca-i mai bine... ne-am murdarit amandoi dar nu se vede asa tare. terminam desenul? e o tasnitoare. ne spalam pe rand
- daaaaa. uite, 9... de data asta s-a incolacit Bijou si doarme facuta ghemulet. am desenat-o cu alb
- si maslina de nasuc sa o faci rosie
- daaaaa. maslinuta rosie
- 10
- 10... e un copil subtirel jucandu-se cu cercul
- e cumintel... o sa-l chemam pana ajungem la el sa joace cu noi
- acum... ce facem? ne jucam sotron?
- e asa frumos ca nu vreau sa sterg ceva din greseala
- sa iti spal manutele
- hai! sa nu ma stropesti!
- nu. apa in pumn apoi incet, iti ia manuta si o mangaie umed
- am udat si eu mana cealalta si sterg usor nasucul. nu mai te invartii te ud tot
- hai in brate. vii?
- esti frumos si dulce
- tu ma faci asa
- n-ai sa te superi pe minte... te rog
- sa ma supar... pe cine?
- pe mine
- de ce sa ma supar?
- e bine in brate
- imi pare bine ca nu am stricat desenul. parca e mai frumos sa desenez impreuna cu tine decat sa topaim
- ...cred ca orice ar fi fost mai frumos cu tine
- inimioara
- te pup dulce. nu stiu daca am dreptul dar...pupic
- cum sa nu ai dreptul? inimioara!



"ºi fluturi parcã mor în mine zboruri
somn alb din amintirea altcuiva
în gând când te întreb din vis Poete
ce zi ºi ce culori mai sunt în viaþa ta
cãci din poveri de dor pe la rãspântii
noi ne-am pierdut de-atât amar de vreme
ce stare diluezi diamantin din stare
ºi de mai scrii cuiva poeme" (simionescu adriana-marilena)


(Zbor in 4 aripi daruit pentru un frumos 18 aprilie)

brr... ce zi urata! pregatisem insula de sarbatoare si... nici daca asezau lucrurile dusmanii nu era asa harababura

dupa cateva zile in care am tot sperat ca o sa am un anumit oaspete in acest loc nevazut de oamenii mari si o sa pot sa zambesc si dupa 4 luni luuuungi ma vad astazi in fata unei realitati... evident amare.

ziua incepe cam asa: putin emotionata(foarte), putin tematoare, dar cu gandul numai si numai la eveniment... il pun pe nenea google sa imi vorbeasca despre "cui ii plac greierii" si ajung... la bloguri. sa citesti blogul pe un site unde nu esti membru e o ciudatenie. dar fiecare cu... greierii lui. primul blog care mi-a venit la indemana m-a uimit. un scris atat de cunoscut ca puteam sa jur... si n-am jurat stramb. doar ca am tresarit si am bocit ca un bleg. si uite asa unii imbatranesc doar cu un an altii cu o viata.

tot in nemernicia mea discut cu un amic diverse si ii spun in gluma sa imi faca azi cadou o poezie. cate coincidente... imi da o poezie care sa-mi aminteasca de jocurile copilariei vazute prin ochii unui om mare. pe scurt: despre cum se joaca sotron... singur. si eu ma gandesc la sotronul asta al meu si incep sa tremur. daca am sa desenez si sa ma joc singura?

si cum nu se termina ziua parca in ciuda curg pe site-ul unde scriam numai subiecte unul si unul: cioran, singuratatea profunda realitate a naturii umane...
o domnita "ma pedepseste" in mod inexplicabil ca l-am gonit pe greieras... parca eu l-am gonit... parca eu l-am oprit sa zambeasca, parca... nu o inteleg. n-am s-o inteleg niciodata. am crezut ca... asa ca am fugit pentru a nu stiu cata oara si... iata-ma singura pe insula continuand un jurnal... dar nu inainte de a se face...12:00, ora de acasa.

acolo unde esti tu ziua mai are 30 de minute, dar acasa, acolo unde trebuia sa fie acasa, ea s-a terminat. pentru mine au fost 26 de ore lungi de speranta, de...
mai am 30 de minute. nu ma lamentez, nu strig. incerc sa opresc lacrimi, intrebari, sa indrept spatele, incerc sa spun ca nimic din ce se intampla acum nu era de neprevazut (halal incurajare) si obsedant imi vine in minte intrebarea de ce n-am fugit asa murdara de creta cum eram, de ce nu am inteles nici atunci, nici cat se mai putea care e diferenta intre un greieras si...
mintea se intoarce in timp... "si soricuta s-a transformat intr-o domnita inalta cu par..." aceea nu eram eu. aceea nu am fost eu de la inceput. nici a existat "falling in love" si cu atat mai putin nu a existat "staying in love"

"Dimineaþa ºoricica nu cunoaºte sfârºitul visului, iar greieraºul cu cunoaºte visul. Doar o plecãciune largã ... cât sã cânte boabelor de grâu cãzute din sac."

La multi ani, om bun! insula te-a asteptat, eu te-am asteptat....

Dupa o luna de stat in Finthen astazi am un „curtezan“. Cu ocazia asta am aflat ca baietii sunt tare neatenti la detalii indiferent de natie... asa ca atunci cand vor sa spuna o minciuna draguta... Important este ca dupa ceva minute de vorbit in engleza (sper sa invat si germana candva) m-a informat ca a vazut intrand si iesind o domnisoara cu SAAB acum cateva zile dar… nu a indraznit sa deranjeze (a se citi acosteze? ). Evident mi-a venit sa rad. Masinuta are o luna de cand… sta. Dar omul e dragut si, foarte important… la filologie. Asa ca am admis sa-i iau numarul de telefon(oare asteapta beep ). Acum nu stiu cat ma va ajuta sa invat germana sau... si cand te gandesti ca urasc sa citesc poezie/proza in alta limba... acum sa ma vad

Si ca tot mi-am amintit de masinuta am constatat cat de ciudata e legislatia aici. Cumperi o masina pentru est, e perfecta, vrei s-o inmatriculezi la ei… nu corespunde . Am patit-o cu sagetica mea. De cand am luat-o, adica sa tot fie 3 luni, a avut un aerbeg stricat in dreapta soferului. TUV-ul lor nu a spus nimic la inmatricularea ptr. RO si pe 19, cand s-o inscriu aici (chiar 1 luna a trecut… acum realizez) surpriza: nu pot fara. Am crezut ca turbez. Nu spun ca aici nu-s masini ingrijite si bune dar circula si la ei rable iar griuta e impecabila in rest si... copila. Dar te obliga sa ai perfecte toate optionalele masinii si nu pot face nimic. Beleaua este ca nu e vorba de senzor ci chiar trebuie inlocuit sistemul de siguranta care inseamna cam 1000 de euro. Am de ales intre a-i da si… Ma rog exista niste numere rosioare, se dau pe saptamani si-s un fel de… lungeste-mi doamne moartea. Deci pana dupa 17 mai(sau iunie )... sta in curte (spre disperarea proprietarului care mereu are treaba in locul respectiv)

Dar pornisem de la Marko (nenea curtezan). A venit pentru un motiv ciudat si a sfarsit prin a ma invita cu el la festivitatea de implinire a a 40 de ani de la infintarea Motor-Sport-Club Finthen care va include si un raliu al masinilor de epoca. Puteam sa refuz? Dar mai este pana pe 1... Oricum sambata primesc invitatie (alta gaselnita a baietilor de a avea motiv sa mai vina...ca doar e in aer liber. Sau poate are masina omul si vrea sa-i fiu copilot. Eu nici jucaria mea nu stiu sa o conduc)

Am chef de scris… pur si simplu am chef sa rabufnesc in scris. Aseara nelinistea obscura care tremura in mine de ceva vreme s-a transformat intr-un val de manie, dezgust si oboseala pana cand, in sfarsit, sentimentele si gandurile, atata vreme inabusite, au inceput a ma lovi.
Tot ce am gandit si am simtit se invalmasea in minte urland. Totusi, pentru prima data dupa mult timp, pipaiam perfect drumul prin intuneric… se deschideau coridoare
Mi-a trebuit un soc zdravan care sa ma scuture. Ce trist… a trebuit sa inteleg ca sunt doar “rutina zilnica” pentru a-mi aminti de mine.
Minciuni acceptate… pana unde merg ele? Oare cate minciuni am admis doar pentru ca cineva sa se simta bine? De ce m-am lasat tarata in acest joc? De cine? Pentru ce acest compromise? N-am uitat sa citesc, n-am uitat latura mea investigativa si totusi am pastrat toate trairile si impresiile in mine si am admis un dialog banal si lungi ore de lamentari. N-am invatat nimic, nu mi-au spus nimic, nu m-au dus macar catre o speranta
Inainte existam, spuneam, constientizam realitatea, o disecam. Oare cat timp a trecut de cand zilnicul s-a rezumat la “ce faci”, “ce-ti face cainele”, “mancam”, “dormim”, “ma tii in brate”?
Admit ca nu poti fi fericit singur, mereu ai nevoie de cineva… dar, cand se ajunge la atat e preferabil ceva...

Spuneam ca am citit ieri un blog. Erau sentimente, trairi dragi mie, lucruri despre care mi-a placut mereu sa vorbesc, lucruri care m-au apropiat atat de mult incat am ajuns sa iubesc un om. Erau acolo, erau vii. O carte, un loc, o parere despre o reprezentatie... Erau si fusesera acolo... traiau departe de mine in timp ce acelasi om mie-mi daruise un an de planset, angoase si smiorcaieli. Am simtit dorinta de a face ceva prostesc, de a lasa un semn acolo. Puteam lasa un gand, puteam scrie un vers, puteam sa fiu eu. Dar nu-si dorise inima sau parerea mea acolo asa ca… a semnat un soricel oarecare… nebuna roz care-l astepta... dar ce folos... pe o insula invizibila celor mari. Poete, poete…!

Acum ma bucur ca nu-s acasa... imi e mila de acel loc. Oare spre ce tindem?

Oare de ce cand nu ai timp iti vine cheful de scris? Cred ca as tot scrie s-as scrie si...

Maine am examen. E un amestec de bucurie si teama. Bucurie ca merg in Heidelberg, poate ma intalnesc si cu ceva amici si Teama (cu litere f mari) ca nu-s pregatita sa-l sustin. Si cand te gandesti ca de nu-l iau platesc dupa 185 de euro reexaminarea...
Heidelberg, examen... Heidelberg, examen...

Dimineata mi-am facut bocceluta: filme de restituit, aparat foto si 2-3 bulendre pentru 1zi si-o noapte. Apoi mi-am amintit sa iau inca un rand de acumulatori... si tot asa. Abia acum mi-a trecut prin cap sa caut pasaportul...
Clar imi e mintea la orice exceptand examenul. Nici macar o "pila" la Doamne Doamne n-am cautat si tare mi-ar fi trebuit.

Gata. Fuge timpul. Lasa vrajeala si mai citeste si tu! (asta era ptr mine)

Sunt nori negri pe insula mea si am chef de scris (ma repet). Privesc norii si vad partea neagra a lucrurilor. Ma obsedeaza ideea minciunii. Cred ca atunci cand sunt stresata imi amintesc cele mai tampite lucruri
Ma intrebam de ce in prima perioada a unei legaturi totul merge bine ca apoi... Nu ma gandesc acum la iubire ci... la orice fel de relatie.
Oare oamenii se schimba in bine, in rau? Nu am convingerea asta. Cred ca admiram un om, vrem sa ni-l apropiem si ne mulam un timp dupa ceea ce realizam ca el considera valoros, ceea ce instinctiv stim ca este corect chiar daca nu suntem corecti.
Mai cred ca desi totul are culori apropiate de roz, intuim cumva ca suntem mintiti.

Rememorand intamplarile din viata mea imi dau seama ca mereu am simtit ceva gresit. Daca am simtit intr-un moment de atentie, sau nu eram la randul meu admiratoare a persoanei respective, m-am ferit sa ma implic. Uneori insa am admis. Am admirat ceva si m-a dus valul pana cand...

Am un gust amar dar stiu ca sunt singura vinovata. Ceva a inceput cu stangul si mi-am pus atunci intrebari. E ciudat ca le-am pus, e ciudat ca s-a raspuns cu o minciuna frumoasa, e ciudat ca am continuat desi am stiut ca era minciuna. Dar poate nu-i nimic intamplator in lumea asta. Am un gust amar dar in acelasi timp ma simt bine. Mi-am clarificat ceea ce era in subconstient si pot merge mai departe. Stiu pentru ce am fost admirata, stiu slabiciunile omului de langa mine si mai ales stiu pana unde ma pot baza pe el. Stiu ca l-am iubit cu tot cu aceasta latura negativa, stiu ca nu am vrut sa-l schimb pentru ca instinctiv am simtit ca nu se poate. Nu mai am decat foarte putine intrebari

Ramane obsedanta intrebarea de ce oamenii nu se arata cum sunt mai ales cand aleg sa imparta mai mult de o zi alaturi de tine. De ce nu admit ca daca tu le arati cum esti, daca le arati ce simti atunci pot fi ei, se pot comporta firesc.

Cand sunt nori pe insula mintea imi zboara la lucruri banale. Viata e o telenovela ieftina... Iubesc ploaia care spala pacatele acestei lumi. Dar pe insula inca nu ploua. Cargo ne canta:"daca ploaia s-ar opri/Si din cer n-o sa mai cada lacrimi...", dar eu astept ploaia, ploaia care spala pacatele acestei lumi