Domnitor
Grup: Membri
Mesaje: 4.959
Inscris: 9 August 05
Din: marginea viselor
Forumist Nr.: 6.763
|
Iata si parerea altora (specialisti in domeniu ) despre sarbatoarea Craciunului si numele de Craciun :
QUOTE | Atestari ale cuvīntului Crăciun
5.1 Din punct de vedere al numelui, apariţiei, rostului şi conţinutului nu se poate găsi nici o legătură īntre Crăciun şi vreuna din sărbătorile Naşterii analizate īn capitolul anterior.
5.2 Alăturarea sărbătorii Naşterii Domnului de cea a Crăciunului, pentru că de creştinare nu credem că se poate vorbi, s-a făcut foarte tārziu. Nici unul din textele religioase, creştine, romāneşti, din secolele XVI - XVII şi chiar din sec. XVIII nu conţine cuvīntul Crăciun, īn timp ce unele din acestea menţioneaza Paştele.
5.3 Mai mult, şi surprinzător, mitropolitul Antim Ivireanul scrie două consistente Cuvinte de īnvăţătură (īn 25 a lunii dechemvrie) la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos fără să menţioneze măcar o dată numele de Crăciun ca nume al sărbătorii pe care o prăznuia.
5.4 Īn secolul XVIII, īn Ceremonialul Curţii Moldovei, intitulat Obiceiul ţărămoniilor ce să fac īn zioa de AČunul Naşterii Domnului Hristos (p. 274-279) şi
zioa Naşterii (p. 279-284) etc numai de trei ori, īntr-un fel de comentarii ale autorului, se scrie şi Crăciun (p. 277, 278, 279). Īn rest, peste tot sărbătoarea este numita zioa naşterii (p. 274, 277, 279, 280, 284, 285). Şi asta īntr-un text laic din a doua jumătate a secolului XVIII (23), ceea ce pare a arăta că nici la această dată tārzie Crăciunul nu fusese acceptat de Biserica creştină din }ările Romāne.
5.5 Deşi cuvīntul este străvechi, cum vom arăta, ciudat, el apare īnregistrat de 19 ori ca nume propriu, īntre 1414 şi 1570, şi de 6 ori ca toponim, īntre 1512 şi 1594 (15, p. 57), dar nici măcar o dată, īn aceste secole, ca nume al sărbătorii.
Īn afară de acestea, īn sec. XV mai īntīlnim Cetatea Crăciuna, zidită īn }ara Vrancei (1470) şi localitatea Piatra lui Crăciun, īn prezent Piatra Neamţ (17).
De asemenea, ne īntīmpină numeroase toponime: Crăciunei, Crăciunel, Crăciuneşti īn aproape toate regiunile ţării (a se vedea dicţionarele enciclopedice, geografice, indexuri de localităţi etc.).
La mijlocul sec. XVII, īntīlnim Crăciun şi ca nume al sărbătorii, dar īn texte laice: Ghedeon, mitropolitul Sucevei şi mai mulţi boieri semnează un act īn care scriu că Măria să craiul (Gh. Racoţi, n. ns., G.G.) s-a milostivit cu săraca lor ţară şi ne-au ajutorit şi cu bani, īmprumutaţi la nevoile ţării, 126 000 taleri, pe care se īndatoreau a-i răspunde pīnă la ziua Crăciunului care este la leat 25 decemvrie după călăndariul cel vechiu (Iorga, Studii şi documente IV, p. 44-ş45ţ, ap. Xenopol, vol. IV, p. 225) - subl. ns.
De aici deducem că īn vorbirea populară sărbătoarea se numea Crăciun, dar īn texte religioase preoţii s-au abţinut să folosească acest nume.
5.6 După Dicţionarul Academiei, numele sărbătorii ar apărea de trei ori īn sec. XVII (Anonymus. caransebiensis, Pravila lui Matei Basarab şi īntr-un text din Crestomaţia lui Gaster) afirmaţii care nu s-au putut verifica. Chiar dacă arătările din D.A. ar corespunde realităţii, īnregistrările ca nume proprii şi ca toponime sīnt şi cu peste două veacuri mai vechi, şi mult mai numeroase.
Oricum, ca să existe antroponime şi toponime, trebuia să existe mai īnainte numele comun: Toponimele şi antroponimele din această categorie (cea de care vorbim, n.n. G.G.) provin printr-un transfer de sens de la cuvīntul comun spre numele propriu. Atestarea cuvintelor comune prin nume proprii reprezintă, de fapt, recunoaşterea izvorului de formare a toponimelor şi antroponimelor, şi implicit demonstraţia existenţei anterioare a cuvīntului comun (15, p. IX).
5.7 Datorită prezenţei īn Cāmpia Panonică, īncă din antichitate, a unei populaţii romāneşti (!) compacte, astăzi īn mare parte maghiarizată prin grai, īn maghiară au pătruns numeroase cuvinte romāneşti, printre care se găseşte, cu mai multe atestări, īncepānd din secolele XII-XIII, deci dinainte de răspīndirea creştinismului, spre a deveni religie populară, şi Crăciun (19, numai pentru atestări).
5.8 Īn folclorul medical romān se găsesc numeroase credinţe populare şi superstiţii legate de Crăciun (18).
5.9 Īn Moldova şi Bucovina se numeşte Crăciun, sau Aluat sau Colac de la/din Crăciun un colac pe care-l fac femeile de Crăciun, şi care se păstrează pīnă īn primăvară cānd, după ce se tămāiază boii şi plugul, se pune īn coarnele boilor īnainte de a porni la arat, după care e māncat de plugari pe ogor (31, p. 866), ceea ce denotă o legătură cu practicile agrare, legate, foarte probabil, de sărbătoarea naşterii lui Saturn.
Astfel de practici sīnt descrise de mai mulţi etnografi (Elena Niculiă-Voronca, Petru Caraman, Ion şi Silvia Ciubotaru ş.a.) ale caror texte nu le cităm pentru că nu adaugă ceva notabil din punctul nostru de vedere.
5.10 Īn legătură cu Crăciunul, poporul nostru a creat proverbe, glume şi expresii populare:
Craciunul sătul, buze unse şi vine căcate; Crăciunul sătul, Paştele fudul; Crăciunul sătul/ Paştele/ Minciunele/ Cu ouă boite/ Cu straie-noite; La Crăciun se vede dacă-i bună nuca; Nu ţi-e frică de Crăciun (20.1, 78-80) sau O dată-i Crăciunul īntr-un an; Cine umblă la Crăciun īn cămeşă, la Paşce umblă īn cojoc; A da minte cu Crăciunul; A mānca mulţi Crăciuni; Să mai mănānce mulţi Crăciuni; Parcă-i capra de la Crăciun; A intra īn lemne de Crăciun (20.6, 14741-14750).
5.11 Datorită sistemului incomplet şi defectuos de sigle, folosit de Dicţionarul Academiei, lit. A-B, 1913, nu s-au putut verifica textele date ca exemple, pentru unele obiceiuri, fiind obligaţi să le cităm după acesta: Moşii de Crăciun = pomana din mānă, reprezentānd darurile pe care le pregăteşte gospodina şi le duce pe la diverse case, oferindu-le ca pomană pentru sufletul răposaţilor ei (31, p. 867).
5.12 Numele Crăciun se regăseşte şi printre denumirile populare ale unor plante (22): Crăciuniţă (Begonia semperflorens), p. 29 - īnfloreşte chiar īn preajma Crăciunului, de unde rezultă că denumirea īi vine neapărat de la sărbătoarea Crăciunului; Crăciun (Begonia metallica), p. 29; Crăciuniţa, Crăciun sau Crăciunel (Begonia crassifolia), p. 30; Crăciunel (Rhipalis crispata), Crăciunele (Rhipalis pachyptera), p.147 etc.
5.13 Din toate cele arătate īn prezentul capitol rezultă că este vorba de un cuvīnt străvechi, numai cuvintele care se găsesc de foarte multă vreme īn limbă ajungīnd să formeze expresii populare, să intre īn compunerea unor proverbe, să contribuie la apariţia unor superstiţii, obiceiuri şi leacuri populare, să fie date ca nume unor plante etc.
5.14 Crăciunul, ca şi Mărţişorul, Drăgaica etc, este o sărbătoare romānească şi numai romānească. Prezenţa ei īn unele din ţările limitrofe se datoreşte existenţei īn aceste state a unor populaţii romāneşti, azi deznaţionalizate sau īn curs de deznaţionalizare. |
--------------------
|