Cronica De Carte A Lui Tinkerbell Optiuni

[Mihai]

Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!

Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Tinkerbell pe marginea cartilor pe care le-a citit!

[Tinkerbell]

Gheorghe Crăciun - Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa Russa (1993-2000)

Ed. Paralela 45, 2006


Gheorghe Crăciun mi-a pus în față, prin Trupul știe mai mult, cea mai profundă carte (a unui scriitor român) cu care mi-a fost dat să mă întîlnesc în ultima vreme. Păstrînd proporțiile, mi s-a părut că citesc un alt fel de Cioran: întors către sine, concentrat pe propriile neputințe, lașități, deziluzii, limite.
Fascinat de relația de corp-text, ii acordă tot timpul petrecut în fața caietelor pe care își înșiruie gîndurile în timp ce lucrează la romanul Pupa russa (roman despre care s-a spus că a atins subtilități incredibile ale psihologiei feminine, așa încît e greu de crezut că a fost scris de un bărbat).

Interviu acordat lui Marius Chivu in 2006, aici

”Continuînd notația de ieri noapte: Eu nu am teme, am doar obsesia de a ajunge la ele, într-o stare de puritate absolută care nu este aceea a ideii, ci a trupului.
Ce ciudat! Nu doar mintea simte nevoia să elimine impuritățile care i-ar putea bruia buna funcționare, ci și corpul.
Și unde vreau să ajung? La o corporalitate restituită prin limbaj, la nimic altceva. Nu e ciudat? Pariul meu nu are în vedere trupul pur și simplu, ci posibilitatea de a scrie trupul, fără a-l alfabetiza.”

”E limpede că noi nu ne stăpînim în totalitate ființa, că există o mare imagine diurnă a existenței noastre la care, imediat după trezire, cu un efort mai mare sau mai mic, ne racordăm. Această imagine e regăsită grație unor stimuli exteriori repetabili. Ea presupune răspunsuri pe care le știm deja. Ea își confirmă previzibilitatea.
Cînd, prin 1980, am scris într-un text propoziția Trupul știe mai mult, aveam probabil în minte toate acestea, dar analiza n-a fost făcută.
Iar situația este și mai gravă în cazul celui care scrie, tocmai pentru că scrisul nu te lasă să ignori ceea ce existența rațională pur și simplu elimină, fără mari complicații. Scrisul nu te lasă să dormi, el îți adîncește fisura existențială și pînă la urmă te desființează, te lichidează, ca o substanță corozivă în stare să topească și scheletul.
Ce altceva e scrisul, dacă nu un lichid, chimic și organic în același timp, un fel de suspensie coloidală în care a fost macerată toată carnea trupului tău, cu creier cu tot!”

"Cred că în sinea mea dispreţuiesc filosofia. Mă apăr astfel de un handicap. Nu am nici aptitudinea, nici plăcerea de a fi un gînditor. Gîndirea ca activitate sistematică (te) izolează de lume. Distanţarea de ceilalţi prin gîndire? Prefer, fără nici o ezitare - dacă asta este implacabil -, distanţarea de ceilalţi prin trăire."

”În orizontul trăirii a trăit Gheorghe Crăciun, gîndind. Şi i-a făcut plăcere să se gîndească la trăire; a numit-o, deci a îmblînzit-o, a aşteptat să i se aşeze cuminte la picioare şi, după ce a fotografiat-o, nu a mai ieşit din casă fără fotografia ei.
Dacă Gheorghe Crăciun a murit, asta s-a întîmplat din nerăbdarea de a trăi odată. Pentru că el ştia ce ştie trupul cel mai bine: boala ca singura formă de viaţă inexorabilă, imposibil de amînat, mai autentică decît orice imagine. Ea a venit, a văzut, a învins.” (Alexandru Mușina)

Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 1 Feb 2011, 10:05 AM