Cronica De Carte A Lui Tinkerbell Optiuni

[Mihai]

Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!

Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Tinkerbell pe marginea cartilor pe care le-a citit!

[Tinkerbell]

Am găsit-o! Am căutat-o mult, am dat un anunţ şi aici pe Han, mai demult, dar abia acum am reuşit s-o găsesc:



Ramon Gomez de la Serna- Omul pierdut

Editura Fabulator- 2004, trad. Radu Niciporuc

Ramon Gomez de la Serna a intrat la noi târziu, abia în 2004.

Când am citit pe liternet.ro prezentarea cărţii, am fost uimită că nimeni nu se gândise mai repede să traducă un scriitor căruia în lumea literară hispanică i se spune simplu şi fără posibilitatea niciunei confuzii, "Ramon".

Şi s-a întîmplat datorită întîlnirii dintre doamna Ioana Zlotescu Simaru, o autoritate în domeniul studierii operelor complete ale lui de la Serna chiar acasă la el, în Spania, şi Radu Niciporuc, traducătorul şi cel care şi-a inaugurat editura chiar cu Omul pierdut al lui Ramon Gomez de la Serna.

Ramon, inventatorul acelor mici bijuterii numite greguerias, m-a dus cu gîndul la Quevedo încă de la primele rînduri ale acestei cărţi.

Mi-a plăcut ce spune Caligraf despre el, şi linkurile puse de el acolo, pe blog.

Până unde am ajuns eu cu lectura, cartea e o nebunie, o sfidare, un afront adus regulilor de orice fel, logicii, convenţiilor, cuminţeniei, banalului cotidian. M-a pierdut şi m-a regăsit de mai multe ori, şi probabil tot aşa va fi pînă ajung la final. E năucitoare. Un şir de interferări, de pătrunderi subtile în poveşti de viaţă şi de moarte -mai ales de moarte- ale unor personaje rătăcite, enigmatice, neînţelese, captive ale unor cuşti nevăzute.

"Omul meu pierdut este pierdut pentru că este bun, e cel ce nu vrea să creadă în convenţional, cel ce nu cedează în faţa dezgustului pe care i-l trezeşte lupta cu o viaţă sordidă, împărţită în tagme, cel ce preferă în locul lucrurilor obişnuite şi clasate, informul, ropotul pur de observaţii, halucinaţii şi frunze uscate ce străbat paginile cărţii, confesionalul insolent şi dezagreabil al vieţii.

Omul meu pierdut e o mulţime incalculabilă de oameni pierduţi ce au nevoie de această carte, care nu este o farsă ci lectura cerută de cei care neputînd citi alte cărţi, o solicită pe aceasta pentru a compensa aciditatea şi apatia în care au fost aruncaţi de o lume idioată şi înşelătoare.

"Poate am izbutit să fiu la unison cu aceste suflete extenuate ce nu vor să ţină seama de romancierii dogmatici. Aceşti cititori mă interesează mai mult decît cei manieraţi, cărora le plac cărţile cu subiect liniar, pline de naivităţi demodate ce nu mai pot fi crezute.
Cred că vor putea citi această carte stimulaţi de plictisul vieţii. Ei sînt cei ce-mi insuflă curajul de a-mi pune în practică teoria conform căreia romanul trebuie să fie un lucru rău, capabil să se transforme într-unul bun, operînd prin cataliză în maniera bizară prin care zahărul arde doar dacă i se adaugă puţină cenuşă.

Asta înseamnă să fii scriitor, să te întorci din teatrul vieţii înfruntîndu-te cu întreaga realitate, formulînd răspunsuri mai mult sau mai puţin stupide lucrurilor fără răspuns, respingînd, desigur, soluţia ce ni se oferă: de a ne dormi liniştiţi moartea, ca pe un somn fără deşteptare.
Scriitorul nu se poate duce la culcare, pentru că vrea să fie treaz înainte de venirea morţii şi năzuieşte să fie treaz şi la venire, şi după venirea ei.

Literatura de tunel este literatura fidelă destinului ei şi trebuie să consiste dintr-un ansamblu de farse geniale, de extravaganţe, de alchimii ale unui Faust care să nu-şi fi vîndut -asta în niciun caz!- sufletul diavolului....

Nu sîntem altceva decît mister: nu trebuie să fim altceva decît mister, pentru că este singurul care încurajează şi dă demnitate vieţii. Dar nu misterul unei intrigi sau al unei prezumţii, ci toate misterele.
A explora misterul, a descifra misterul, acesta e singurul contrast impunător al vieţii.
Un scriitor în labirintul de coridoare al destinului: iată senzaţionalul.

Acţionăm asupra misterului vieţii pentru a dobîndi memoria imemorială din misterul morţii, iar acest lucru nu poate fi decît un har al lui Dumnezeu acordat omului, căci singurul roman bun, amuzant şi dramatic, este romanul "Cosmos" scris de El.

Pentru asta să mă ierte Dumnezeu."

Acesta este Ramon Gomez de la Serna.