Nondualitate, locul perfect pentru a te sinucide |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Nondualitate, locul perfect pentru a te sinucide |
7 Nov 2005, 01:13 PM
Mesaj
#1
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.475 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Motto:
Abide as pure awareness, embrace all forms.. Vă invit la o discuţie serioasă despre nondualitate.. Astăzi ca şi în trecut a existat, există şi va exista adevărul din spatele oricărei religii, filosofii, ştiinţe.. Ce părere aveţi despre conştiinţă? Cum apare ea? Unde este ea localizată? Ţin să precizez că pe acest thread vreau oameni care ştiu să se asculte în primul rând pe ei înşişi.. Nu căutaţi pe wikipedia sau pe alte enciclopedii online pentru definiţii.. aici nu este vorba de concepte ci despre pointeri, cuvintele vor fi folosite pentru a îndruma.. What is the sound of one hand clapping? Acest topic a fost editat de shapeshifter: 7 Nov 2005, 01:16 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
13 Nov 2005, 07:23 PM
Mesaj
#2
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 1.281 Inscris: 22 August 05 Forumist Nr.: 6.816 |
shapeshifter
Ai si o explicatie pentru aceasta aparitie spontana? Cum poate apare spontan din ceva in repaus ceva care se misca?
Deci Beatitudinea e o simpla identificare a celor doua. Nu stiu de ce acest cuvant ma ducea intotdeauna la ideea ca trebuie sa fie vorba de mai mult.
Sa inteleg ca tu daca ai realizat faptul ca fenomenalitatea nu este decat obiectivarea numenului ai distrus separarea dintre `eu` si `celalalt` - de exemplu dintre mine si tine - si ai ajuns la Ananda.
Prin `ce` altceva ar putea fi cunoscut? Ce alta modalitate de cunoastere mai exista? Daca nu il cunosti deloc cum il poti numi? Daca spui despre el ca nu poate fi cunoscut deloc sau prin ratiune, ba mai mult il afirmi si ca esenta transcedentala ( deci nu transcendenta ) a oricarui lucru ( poate avea un lucru `esenta trnscedentala` ? ) inseamna ca deja cunosti multe despre el. Pe de o parte nu se potriveste ce spui despre el cu atributele lui in cazul cand nu poate fi deloc cunoscut, pe de alta parte daca ajungi sa-l cunosti prin alta modalitatea trebuie s-o descrii. Care e?
Nici aici nu sunt de acord. E drept ca a spune doar eu sunt fara a preciza nici o alta determinatie nu exprima altceva decat o fiintare. Insa eu sunt adauga eul, o identitate, fata de simplul este: fiinta. Eu deja precizeaza o delimitare intre el si altceva decat el: restul ( tu, voi, ei, obiecte etc ). Eu sunt e altceva decat Fiinta este, introduce deja diferenta, separatia prin aparitia lui eu. In acelasi sens aparitia lui eu sunt nu ar putea fi posibila in starea originara a plinatatii - a fiintei care doar ea este- pentru ca acolo nu ai cum sa faci o separare, fiinta nu cunoaste decat identitatea absoluta, nici o diferentiere nu e posibila in ea. Ea nu se poate identifica cu un eu sau vreo subiectivitate pentru ca daca ar face-o ar trebui sa se separe fata de un altceva pe care nu are de unde sa-l ia atata vreme cat doar ea este. Eul presupune si o delimitare cu ceea ce el nu este la nivelul Absolutului nu are sens.
Nu are cum sa apare `simtul prezentei` in prezenta nu poate apare nici un `simt`, acolo e doar prezenta nemiscata si cu atat mai putin poate apare un eu. Nu vad cum ar putea sa apara in identitatea fiintei simtul prezentei care ar fi o diferentiere intre prezenta si simtul ei de tip obiect-subiect. Interesanta metafora cu vibratia, care trimite la legatura dintre ondulatoriu si manifestare.
Aceeasi observatie: eu sunt nu poate reprezenta simtul prezentei impersonale ci deja identifica o fiinta constienta ca separata ( careia ulterior i se pot adauga si determinatiile care o diferentiaza de un alt eu sunt.
Repet e neclar de ce se produce dihotomizarea intr-o unicitate care ae trebui in mod normal sa ramana in sine insusi si sa excluda orice dihotomizare. Mi se pare o constructie artificiala menita sa ajunga neaparat la unitate, la monism sa reduca diversitea la unic si sa puna sub semnul identicului ceea ce e diferit. Practic tot artificiu consta in crearea a doi termeni: Identicul - ca superior si Diferitul, manifestatul ca inferior provenind din primul. Toata smecheria e sa urmaresti identificarea lor si atunci sa creezi o teorie prin care identicul nu se stie cum se dihotomizeaza ( desi ar trebui sa excluda asa ceva ) dupa care separatia se reintoarce la identic, la ceea ce de fapt in sine ramasese. Au mai creat si altii astfel de constructii e drept mai elaborate pretinzand ca exista si o metoda dupa care ar avea loc tot acest proces. In sfarsit proiectarea in planul constiintei umane care prin realizarea vacuitatii eului ar ajunge la identitatea initiala, pornind de la identificarea fiintei cu constiinta ( identificare la fel de fortata pentru ca orice identificare presupunemai mult decat o identitate simpla, presupune o prealabila separare a ceea ce urmeaza sa identifici ) e pasul doi. Daca am rasturna raportul sa punem diferitul `inainte`? Sau daca le-am pune pe acelasi plan? Discutabil.
Aceeasi maniera de a concepe marea identitate negativ. Repet nu poti vorbi de subiectivitate la nivelul fiintei sau cond\stiintei infinite tocmai pentru ca nu exista o obiectivitate care i se opune. Nu poti spune ca o subiectivitate initiala se obiectuiveaza ulterior. Pentru a respecta relatia duala subiect-obiect orice subiectivitate pretinde din start o obiectivitate fata de care apare ca atare, ca subiectivitate. Repet: daca potentialitatea deplina nu se poate oferi pe sine intelegerii atunci cine o intelege? Cum ajungi sa spui despre ea tot ce spui. Tu o intelegi? Constiinta care se separa in mod iluzorii ca identitate a unui eu aflat in opozitie cu alte euri?
Continua negatia. Ce inseamna aprehensie totala intuitiva? La ce serveste daca ceea ce obtii e ignoranta devenita identica cu constiinta? Cine obtine de fapt? A cui e aceasta aprehensie in care probabil se ajunge acolo unde nu mai exista nimeni si nimic? Cum o distingi de moarte? Sunt curios chiar, cum faci diferenta intre identificarea eului cu nimicul universal reprezentat de plenitudinea potentiala si moarte ( ca disparitie a eului - eu care exista intr-o forma fie ea si degradata - ca iluzie)?
Subiectul se poate cunoaste pe sine ca obiect prin introspectie. Tu nu te poti cunoaste pe tine insusi? Iar daca vrei sa te referi la cunoasterea subiectului in genere ( daca asa ceva exista ) si la structurile generale ale subiectivitatii in genere( reprezentare sau perceptie, intelect, ratiune etc) citeste Kant, neokantianism etc. Subiectul se poate lua pe sine ca obiect incercand sa se cunoasca. Se poate spune in acel moment ca subiectul si obiectul sunt acelasi lucru. Problema e ce sansa are subiectul sa se cunoasca pe sine si sa inceapa obiectivarea de la sine insusi. Kant spune ca inainte de a ne apuca sa spunem ce putem cunoaste si ce nu ar trebui sa cunoastem mai intai propriul nostru aparat prin care ajungem sa cunoastem. El spune ca nu ajungem niciodata la lucrul in sine ci doar la un obiect a carui cunoastere
Cum ar putea exista cunoastere in afara relatiei subiect -obiect. Ca ce si sub ce forma? Ca idei, concepte, ca ce? Ale cui? Ce inseamna cunoastere pura?
Daca doar ceea ce este este si nu admite alte determinatii obtinem fiinta care ca nedeterminata e totuna cu nefiinta. Daca si absenta si prezenta sunt concepte fenomenale inseamna ca despre Acela nu poti spune nici ca este prezent. Da-mi exemple de concepte nefenomenale si explica diferenta dintre concepte fenomenale si concepte nefenomenale. De unde stii si cum poti face diferenta intre ele? Ce te face sa crezi ca l-ai caracterizat bine pe Acela, ca ceea ce i-ai atribuit a trecut dincolo de asocierea cu niste concepte fenomenale?
Prin ce s-ar deosebi aceasta de nimic prin simplul fapt ca o numesti altfel?
Daca e incogniscibil cum poti spune despre el ceva, cum il poti numi? Incognoscibilul e o notiune autosubminanta. Pentru ca daca ar fi asa nu ai putea spune nimic despre el nici ca e incognoscibil, nici ca e cognoscibil.
Deci poate fi conceputa. Hotaraste-te!
Ori e totalitatea contrariilor ori e disparitia lor. Sau si una si alta? Daca eul-subiect ( care are nevoie mereu de un obiect sau ceva de care sa se separe ) ar fi totusi ce spui tu totalitatea contrariilor din manifestat inseamna ca el se identifica cu manifestatul, cum il mai poti izola de manifestat, cum mai poti spune ca e neatins de manifestat. Sigur poti face un artificu...poti spune ca e si una si alta si poti inventa doi termeni pe care sa-i atribui apoi acelesi entitati: unu pentru totalitatea manifestatului altul pentrune manifestat. Mai ramane sa spui ca manifestatul e doar iluzia caree se naste cand nemanifestatul se misca in sine si gata schema generala.
Din nou te contrazici. Mai sus ziceai ca eul-subiect ( pe care repet il identific eronat cu fiinta ) e dincolo de prezenta si absenta. Acum spui ca e absenta fenomenal si prezenta numenal. Cum sa fie prezenta numenal de vreme ce ai spus despre prezenta ca e un concept fenomenal? Vezi mai sus.
Nu inteleg rationamentul. Cum sa devine cate unul din obiecte pseudo-subiect?!? al celorlalte. Piatra devine subiect pentru cartof? Si de aici tragi concluzia ca nici un obiect nu poate exista decat ca conceptualizare...!? Mai mult pentru a aparea orice concept fenomenal are nevoie de un substrat?! De ce sa aiba nevoie de un substrat si ce fel de substrat? Doar pentru ca exista prejudecata monismului care in acest caz creeaza ideea unei constiinte universale? Rationamentul e eronat de la prima propozitie. Fenomenele devin obiecte ale cunoasterii doar pentru un subiect care cunoaste-omul- si nu pentru alte fenomene fara constiinta ( dar tu identifici tot manifestatul cu o constiinta d-aia cazi in eroare ) Iar constiinta umana nu are nevoie de nici un substrat universal decat daca il presupui aprioric.
In ce sens mai vorbesti de plinatate in afara prezentei. Cum iti poti imagina o plinatate neprezenta? De fapt doar schimbi denumirea pentru a separa prezenta fenomenala de plinatatea numenului si a justifica astfel diferenta, numenul ca vacuitate a prezentei fenomenale.
Concluzia ar fi ca e nu e nimic de cautat ca deja suntem ceea ce putem fi.
Vidul conceptual=nimicul=plenitudinea potentiala. Ai numit altfel nimicul pentru a-l separa. De fapt e aceeasi schema cu Absolutul care trebuie sa fie si dincolo si prezennt in intreaga fenomenalitate( ca substrat etc ) si izvor etc. -------------------- omega
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 10 May 2024 - 10:03 PM |