Nondualitate, locul perfect pentru a te sinucide Optiuni

[shapeshifter]

Motto:
Abide as pure awareness, embrace all forms..

Vă invit la o discuţie serioasă despre nondualitate.. Astăzi ca şi în trecut a existat, există şi va exista adevărul din spatele oricărei religii, filosofii, ştiinţe.. Ce părere aveţi despre conştiinţă? Cum apare ea? Unde este ea localizată?
Ţin să precizez că pe acest thread vreau oameni care ştiu să se asculte în primul rând pe ei înşişi..

Nu căutaţi pe wikipedia sau pe alte enciclopedii online pentru definiţii.. aici nu este vorba de concepte ci despre pointeri, cuvintele vor fi folosite pentru a îndruma..

What is the sound of one hand clapping?

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 7 Nov 2005, 01:16 PM

[shapeshifter]

- continuare -

Dacă despre ,,ceea-ce-este” nu se poate spune că este nici prezent şi nici absent înseamnă oare că acest ,,ceea-ce-este” este doar un ,,nimic”? Dar cine se întreabă dacă ,,ceea-ce-este” trebuie să fie un nimic?
Oricine ar ajunge la o asemenea concluzie trebuie mai întâi să fie prezent pentru a ridica o asemenea obiecţie, de aceea, este o acuzaţie ridicolă ca ,,Acela” să fie numit un nimic. Ambele aspecte ale prezenţei şi absenţei sunt concepte fenomenale şi ele nu se pot aplica Aceluia care ste însăşi conceperea.
Nimicul nu poate cunoaşte nimicul, trebuie să existe altceva care să fie conştient de acest nimic. De aceea, trebuie să existe ceva sau cineva care să fie dicolo de prezenţă şi absenţă – prezenţa pură, subiectivitatea absolută. Ceea-ce-este există anterior conceptului spaţio-temporal şi din acest motiv este ceva nici existent şi nici inexistent în sens fenomenal. ,,Acela” este absenţa a tot ce poate fi conceput şi recunoscut – ceva similar prezenţei absolute a incognoscibilului şi neînchipuitului. Cu alte cuvinte ,,Eul” numenal este prezent doar când ,,eul” conceptual nu este nici prezent şi nici absent. În momentul în care conceptualizarea încetează şi dualitatea subiect-obiect, ,,eu”-,,tu” – se dizolvă şi ea, atunci este prezent ,,Eul” real. Absolutului nu I se poate face nici o referire, nici prin absenţă şi nici prin prezenţă – acestea nefiind altceva decât concepte fenomenale.
Numenul este subiectul etern, cauza şi sursa tuturor fenomenelor, el nu poate fi afectat nici de timp nici de spaţiu care sunt amândouă aspecte conceptuale în manifestare, chiar dacă îl vom considera a fi ,,subiectivitate” sau ,,esenţă” şi acesta este tot un concept! Această stare neverosimilă poate fi, cel mult, concepută ca ,,Eu” – o non-entitate etern prezentă. Rezultă un corolar interesant: acest ,,Eu” ca subiect etern nu este altceva decât toate contrariile interdependente: văzătorul şi văzutul, iubitul şi iubita, etc, toate astea nu sunt decât Eul-subiect, chiar dacă ele sunt obiecte efemere în dualitatea fenomenală, aceasta se datorează faptului că toate manifestările fenomenale ce pot fi concepute sunt obiective, în timp ce Eul-subiect este complet neatins de vreun aspect al dualităţii. Cel care venerează şi veneratul sunt duali doar în fenomenalitate, ca ,,Eu-subiect” eu sunt numenal nediferenţiaţi.
Unicitatea potenţială, Eul-subiect, se dihotomizează în mecanismul manifestării ca subiect şi obiect deşi toate sunt simple obiecte fenomenale în manifestare. Când apare realizarea, pseudo-subiectul încetează să mai fie un obiect şi se eliberează de toate suprapunerile şi impoziţiile , prin aceasta vazuitate reîntorcându-se în pelnitudine, în potenţialitatea sa originară: Eul-subiect. Şi acesta bineînţeles este un concept – un indiciu – deoarece această potenţialitate fenomenal nu este decât absenţă, deşi, numenal nu este decât prezenţa totală – vacuitatea obiectivă, plinătatea subiectivă, vidul obiectiv este subiectivitatea deplină.
În manifestare toate fenomenele sunt obiecte deşi în dualitate câte unul din fiecare devine pseudo-subiect tuturor celorlalte. De aceea, nici un obiect nu poate exista (sau nu există) decât ca o conceptualizare şi, pentru a apărea, orice concept fenomenal are nevoi de un substrat. Acest substrat este Eul-subiect, care se manifestă obiectiv expansionându-se în spaţio-temporalitatea conceptuală, a.î. să se auto-perceapă ca obiecte fenomenale. Acest ,,Eu-subiect” nu poate fi perceput, deoarece nu există alt ,,cunoscător” în afara sa – toate celelalte obiecte fiind simple apariţii fenomenale.
Astfel, prin însăşi natura sa, potenţialitatea totală, Eul-subiect sau numenul este incognoscibil – asemănător unei oglindiri care reflectă, dar nu reţine nimic. Şi într-adevăr este incognoscibil pentru că el este exact ceea-ce-suntem.

- continuare în postul următor -