Cum Va Poate Vorbi Dumnezeu, Stiu ca Dumnezeu imi vorbeste,voi stiti? Optiuni

[Sanja Cristea Ti...]

Dumnezeu oricum ar fi este prezent in tot ce se intampla in lumea asta si nimic nu se intampla fara voia Lui.Este un adevar .Cati dintre voi L-ati auzit vorbindu-va si cati ati ascultat Cuvantul Lui'Cati ati fost morti si cati ati inviat pentru ca El ,care ziceti(unii)ca nu va asculta,sau ca este ocupat cu alte probleme mai grave,S-a atins de voi ?
Dupa ce imi veti raspunde, putem vorbi si despre ce este El sau cum este sau Cine este...
astept
sanja-adriana

[flori]

Cei mai multi atei sint ignorantii care, pentru a-si masca lipsurile si a-si da importanta se incununeaza cu titlul de ateu Ştiinţa se defineşte prin totalitatea cunoştinţelor umane, câştigate prin cercetare. Iar credinţa este totalitatea cunoştinţelor câştigate prin revelaţie, adică prin descoperirea lui Dumnezeu. Ele au domenii diferite dar nu contradictorii. Când cineva spune că ştiinţa este contrară credinţei, sau se înşeală din ignoranţă, sau vrea să inducă în eroare!
Pentru a arăta cât de falsă este afirmaţia că ştiinţa se opune credinţei, citez mai jos câteva nume de savanţi credincioşi, chiar dacă au fost de religii diferite, ei au crezut în existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului. Secolul XIX, care a dat pe unii oameni de ştiinţă necredincioşi, a dat si pe cei mai mulţi savanţi credincioşi.

Scriitorul francez Pierre Eymieu în cartea sa “La part des croyantes dans le progres de la science au XIX siede” (Partea credincioşilor în progresul ştiinţei din secolul XIX) (Paris 1920) înşiră pe cei mai mulţi savanţi ai secolului trecut. Rezultatul: la fiecare 35 de savanţi se află un ateu, un agnostic şi un indiferent, restul sunt credincioşi. El arată că unii savanţi sunt necredincioşi din lipsa educaţiei când au fost copii, ori fiindcă nu au studiat problemele puse de credinţă, fiind indiferenţi pentru problemele metafizice.

Jean Bricot citează în “Dictionnaire de Connaisances religieuses” (Dicţionarul de cunoştinţe religioase) 120 de savanţi credincioşi. Să luăm din articolul “Savants et Foi” doar câteva persoane, în faţa cărora nu se va putea pune nici un nume de ateu care să-i egaleze. Să începem cu secolul al XVI-lea şi cu cei mai renumiţi savanţi pe plan mondial:

Nicolaus Copernicus (1473-1543), preot şi canonic la Thorum (Polonia); a fost primul astronom care a stabilit, în cartea sa “De revolutione orbium celestium” că pământul se învârteşte în jurul soarelui şi nu invers, cum susţinea sistemul lui Ptolomeu. Ca omagiu pe statuia sa la Thorum s-a scris “Celui care a oprit soarele şi a mişcat pământul”. El însuşi a lăsat să i se scrie pe mormânt aceste cuvinte pline de umilinţă: “Eu nu cer harul ce i-a primit Sf. Pavel, nici favoarea de care s-a bucurat Sf. Petru, ci implor numai pe aceea, care a fost acordată tâlharului din dreapta”!


Johannes Kepler (1571-1650), care a perfecţionat sistemul copernician, a stabilit că orbitele planetare sunt elipse, a studiat amănunţit planeta Marte. El declara: “Adevărul ştiinţific constă în descoperirea gândirii Creatorului”.

Gottfried W. Leibniz (1646-1717), filozof, matematician, istoric şi jurist a încercat şi unirea Bisericilor creştine. În filosofia sa recunoaşte pe Dumnezeu de Creator al lumii. Când a descoperit calculul infinitezimal spunea că ştiinţa şi-a scos-o din izvorul cel mai adânc pentru explicarea legilor naturii care se leagă de ideea de Dumnezeu.

Isaac Newton (1643-1727), matematician, fizician, astronom şi filosof, britanic, a descoperit legile atracţiei universale, a elaborat bazele mecanicii, a creat calculul infinitezimal, descompunerea luminii etc. El spunea: “Ceea ce ştim este o picătură, iar ceea ce ignorăm este un ocean. Minunata alcătuire a Universului, cu armoniile sale incomparabile, nu s-a putut face decât după planul unei Fiinţe atotştiutoare şi atotputernice. Aceasta este şi rămâne convingerea mea ultimă”. Când un prieten necredincios l-a întrebat: Cum constaţi existenţa Iui Dumnezeu? Newton arătă cerul înstelat zicând: “Iată, acolo sus…”

François Arago (1786-1853), fizician şi astronom francez, vorbind la College de France despre apropiată eclipsă de soare şi-a încheiat conferinţa cu aceste cuvinte: “Domnilor la ora cutare, minutul cutare şi secunda stabilită, trei mari aştri vor răspunde - nu la prezicerea noastră - ci la porunca lui Dumnezeu”. Astrele mari se supun perfect Creatorului, singur omul rămâne încăpăţânat!

Karl Frederic Gauss (1777-1855), recunoscut geniu matematician, care a descoperit progresiunea aritmetică la vârsta de nouă ani, teoria ecuaţiilor algebrice, calcularea orbitelor eliptice, mişcarea corpurilor cereşti în jurul soarelui, calculul probabilităţii, recunoscut ca cel mai mare matematician al tuturor timpurilor, la 20 aprilie 1848 scrie prietenului său Bolyai: “Apropierea sfârşitului este pentru mine o garanţie sigură a schimbării fericite care ne aşteaptă după moarte!”

KarI Linne (1707-1778), mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, studiind planul după care sunt aşezate frunzele plantelor, a exclamat: “Am văzut urmele picioarelor lui Dumnezeu”. Tot el spunea: “Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu”.

Louis Pasteur (1822-1895), descoperitorul bacteriologici şi al virusului turbării. De la el începe o nouă eră în medicină şi microbiologie. Spunea despre credinţa sa: “Eu sunt credincios ca un ţăran breton, tocmai fiindcă am cercetat. Iar dacă aş cerceta şi mai mult aş fi credincios ca o ţărancă bretonă.” Aţi citit anterior discursul său la recepţia de la Academia franceză unde face elogiul creaţiei. Pasteur moare sărutând crucea şi recitând rozariul.

Să mai amintim doar câteva nume de savanţi credincioşi:

Alexandro Volta (1745-1827), a descoperit electricitatea. Era un credincios plin de zel, duminica după ascultarea Sfintei Liturghii făcea cateheză cu copiii în biserica parohială S. Donnino.

Andre Ampere (1775-1836), a descoperit magnetismul şi a creat ştiinţa electrodinamicii; a descoperit legea gazelor, a inventat primul telegraf electric. Prietenul său Ozanam spunea despre Ampere: “Îl vedeam în genunchi alături de copii şi de văduve sărace înaintea altarelor, unde fuseseră înainte de el Descartes şi Pascal…” Acest geniu plin de umilinţă spunea adesea: “O, cât e de mare Dumnezeu, ştiinţa noastră nu-i nimic”.

James Clark Maxwell (1831-1879), este considerat autorul teoriei electromagnetice a luminii; acest irlandez credincios se cumineca în fiecare lună, repetând: “Doamne, mie nu-mi pasă de mor ori trăiesc, datoria mea este să te iubesc şi să-ţi servesc. Darul acesta îl aştept de la Tine, Doamne!”

Urbain Le Verrier (1811-1877), vestit astronom francez. A descoperit planeta Neptun şi a lucrat treizeci şi cinci de ani la tabelele planetelor descoperite. El rosti în faţa Academiei franceze următoarele: “În decursul acestor treizeci şi cinci de ani am fost întărit de opera uneia din cele mai mari ale Creaţiei şi de gândul ce-l întăreau în mine adevărurile nepieritoare ale credinţei creştine”.

Charles Lyell (1797-1875), geolog irlandez, autorul principiilor geologiei moderne declară: “Oricare ar fi direcţia cercetării noastre, descoperim peste tot dovada unei inteligenţe creatoare, providenţa sa, înţelepciunea şi puterea sa.”

Henri Modler (1794-1874), astronom german, autorul primei hărţi a lunii, spune: “Un explorator ştiinţific nu poate deveni ateu, căci nimeni ca el n-a putut privi atât de profund în atelierul lui Dumnezeu şi n-a putut admira înţelepciunea Sa eternă; el nu poate decât să-şi plece genunchii în faţa măreţiei Spiritului Divin.”

George Sand (1804-1876), scriitoare franceză, zicea: “Nu cunosc altă credinţă şi refugiu decât credinţa în Dumnezeu. Fără această credinţă care a făcut gloria omenirii, popoarele sunt nişte turme care se luptă sfâşiindu-se unii pe alţii…”

Enumerăm mai jos şi câţiva oameni de ştiinţă ai secolului XX:

Paul Sabatier (1854-1941) chimist francez, premiul Nobel în 1912. Zicea: “Cred că este iraţional să opui religia ştiinţei, pentru că fiecare trebuie să rămână în domenii distincte. Cei care o fac, dovedesc că nu cunosc sau una sau alta din aceste discipline.”

Hans Spemann (1869-1941), biolog german, premiul Nobel în 1935 pentru cercetări asupra mecanismului fiinţelor vii, declara: “Trebuie să mărturisesc că în timp ce fac cercetări am impresia că am în faţa mea o fiinţă cu care dialoghez şi care mă depăşeşte total prin inteligenţa Sa. Această prezenţă de necrezut trezeşte în cercetător un respect de admiraţie.”

Max Planck (1858-1947), fizician german, creatorul teoriei quantelor. Premiul Nobel în 1928. Era credincios practicant, mergând regulat la biserică. Declară: “Oricât de profund am ajunge cu cercetările, nu găsim nici o contradicţie între religie şi ştiinţă, ci dimpotrivă o concordanţă esenţială. Religia şi ştiinţa nu se exclud, cum cred unii, ci se completează.”

Guglielmo Marconi (1874-1937), fizician italian, a realizat primele linii de telegrafie fără fir. Premiul Nobel în 1909. De pe vasul său din marea Mediterană a aprins lămpile de la Congresul euharistic ţinut la Sidney în Australia. Un fapt fără precedent! El zicea: “Ştiinţa singură nu poate lămuri multe mistere, în primul loc, al existenţei noastre: cine suntem, de unde venim şi unde mergem? Eu declar cu mândrie că sunt creştin, cred în puterea rugăciunii. Credinţa o am nu numai ca membru al Bisericii Catolice dar şi ca om de ştiinţă”!

Sir James Jeans (1877-1946), astronom, matematician şi fizician englez. El a fost unul dintre primii fizicieni care a prezentat marelui public teoria relativităţii şi a quantelor. În cartea sa Universul enigmatic scrie: “Universul se aseamănă tot mai mult cu o gândire uriaşă, decât cu o maşină uriaşă. Descoperim că Universul dă la iveală prezenţa unei puteri planificatoare şi diriguitoare… Teoria ştiinţifică modernă ne obligă să ne gândim la Creator ca lucrând în afara timpului şi spaţiului, care sunt parte a creaţiei Sale, tot aşa după cum pictorul se află în afara pânzei sale… Universul pare să fi fost proiectat de un matematician pur”.

Wilder Smith, doctor în ştiinţe naturale şi filozofie, profesor la Universitatea din Illinois, în cartea sa Originea omului, destinul omului scrie: “În momentul de faţă savanţii au explorat nenumărate căi de a explica originea vieţii şi a omului, de pe o bază pur materială, în cadrul dimensiunilor de timp şi spaţiu cunoscute azi. Dar s-a constatat că nu pot explica aceste fapte pe baza legilor tridimensionale proprii lumii în care trăim (termodinamica, spaţiul, gravitaţia) adăugând şi timpul, de ce şovăim să introducem o altă dimensiune, aceea a supranaturalului? Negreşit vedem că toate în natură se conduc după un anumit plan, anumite reguli şi legi, care se succed neîncetat, şi la materie şi la fiinţele vii. Dacă există acest plan, şi nu-l putem tăgădui, trebuie să postulăm şi existenţa unui planificator. Iar dacă acest planificator nu este găsit în dimensiunile materiei pe care omul o cunoaşte, trebuie să admitem că el se găseşte în afara acestor dimensiuni. Dar dacă nu înţelegem această dimensiune nu-i putem nega existenţa.”

Jacques Monod (n. 1910), medic şi biochimist francez; premiul Nobel pentru psihologie şi medicină, în 1965 pentru lucrări de biochimie şi genetică; scria: “Noi suntem fructul unei astfel de întâmplări înlănţuite încât nu putem fi decât unici în univers. Nu-i exclus că aşa au evoluat toate, dar nu fără Dumnezeu”.

Arthur S. Eddington (1882-1946), astronom şi fizician englez. El a determinat masa, temperatura şi constituţia a numeroase stele. “Fizica modernă ne conduce în mod necesar la Dumnezeu!”

Wernher von Braun (1912-1977), inginer american de origine germană. Creatorul fusibilelor V2 şi al rachetelor spaţiale americane. A scris multe articole despre ştiinţă şi credinţă. într-o conferinţă ţinută la Colegiul Belmont din Carolina de Nord, în iunie 1972 spunea: Ştiinţa nu este incompatibilă cu religia. În timp ce ştiinţa ne învaţă tot mai multe despre creaţiune, religia ne învaţă tot mai mult despre Creator!” În altă parte declara: “Aud uneori părerea că trăind în secolul spaţial, cunoştinţele despre natură s-au înmulţit în aşa măsură că putem renunţa la credinţa în Dumnezeu. Dar nu este aşa. Singură o credinţă reînnoită în Dumnezeu va putea aduce o transformare necesară pentru a salva lumea de la o catastrofă. Ştiinţa şi religia sunt surori şi nu se contrazic”.

Între cuvintele care-i plăceau mai mult să le citeze erau cele spuse de astronautul american Frank Borman, după misiunea astronavei Apollo 8, care de Crăciun în anul 1968 a înconjurat luna. Celor care după acest Crăciun petrecut în spaţiu îl întrebau dacă a văzut pe Dumnezeu (aluzie care se referea la cosmonautul sovietic Titov, care în 6 aug. 1961 după întoarcerea sa din spaţiu a declarat că nu l-a întâlnit pe Dumnezeu), Fr. Borman răspundea: “Nu, pe Dumnezeu nu l-am văzut, dar am văzut clar dovezile existenţei Sale”. Werhner von Braun mai spunea: “Cu cât vom înţelege mai bine universul, cu atât vom admira mai mult pe Creator!”

Să mai adăugăm mărturisirile a doi membri ai Academiei franceze care mai trăiesc:

Louis Leprince-Ringuet, fizician, membru al Academiei franceze. Întrebat în iulie 1983 cu privire la existenţa lui Dumnezeu, răspunde: “Este atât de grandios mesajul adus de Cristos, atâta înţelepciune în dragostea pentru aproapele, o forţă ce zdrobeşte carapacea egoismului şi a laşităţii ce ne înconjoară. Este atâta frumuseţe în rugăciune, în comuniunea celor vii şi a celor morţi, chiar în mijlocul dificultăţilor, chiar imobilizat pe un pat de spital, sau a interveni în favoarea altuia. Există în viaţa creştinului o speranţă care-i dă putere în orice greutăţi, indiferent de regim, de structura socială sau politică… În mesajul Evanghelic găseşti un punct de sprijin, o bucurie, un curaj, un sens pentru viaţă şi pentru mine acest mesaj poartă pecetea adevărului veşnic.”

Pierre P. Grasse, biolog, membru al Academiei de ştiinţe din Paris, răspunde întrebării cu privire la ştiinţă şi credinţă: “Dumnezeu şi ştiinţa, subiect tratat foarte des, dar tratat greşit! Dumnezeu este cea mai mare descoperire a umanităţii. Graţie acestei descoperiri omul a luat cunoştinţă de propria sa existenţă, de locul şi rolul pe care-l are în lumea materială. Ateismul nu ridică pe om, ci îl aduce pe Homo sapiens la condiţia de animal… Dumnezeu şi infinita sa putere dă omului un sens în viaţă ridicându-l din neliniştea lui metafizică. Este sigur că ştiinţa nu îndepărtează pe om de Dumnezeu, ci dimpotrivă, ea îl conduce direct spre El.”

Cum vedem ştiinţa nu se opune religiei. Cineva ar putea obiecta că acum lucrurile s-au schimbat, tehnica şi descoperirile, avansate dau răspunsuri la multe din problemele existenţei umane. La aceasta răspund: din punct de vedere biologic forţa intelectuală a omului nu a crescut. Dimpotrivă, în secolul nostru datorită vitezei, luminii artificiale, stresului, au crescut înspăimântător bolile nervoase, s-au înmulţit sinuciderile.

Cari Gustav Jung (1875-1961), psihiatru şi psiholog elveţian, unul din fondatorii psihanalizei spune: “Pot să afirm că toţi clienţii mei sub 35 de ani sunt bolnavi de nervi pentru că au fost lipsiţi de cunoştinţe religioase. Cei care nu au regăsit credinţa nu s-au mai putut vindeca.”