Coelho si Cartile Sale. Alchimistul Optiuni

[Mihai]

In ultimul timp se vorbeste din ce in ce mai mult despre aceasta carte. Si se vinde din ce in ce mai bine. Cine vrea sa se arate citit, vorbeste de Coelho.
Cei dintre dumneavoastra care ati citit-o, ce parere aveti despre aceasta carte? Dar, in general, despre cartile lui Coelho?

PS: Variante demo (si chiar full) ale unor cartii scrise de Coelho, traduse in romana, puteti gasi aici.

[cameron]

Coelho nu se poate comenta. Se simte...doar..

" „… e usor sã înţelegi cã pe lume existã o persoanã care o aşteaptã pe cealaltã, fie în mijlocul deşertului, fie în mjlocul marilor oraşe. Şi când vieţile unor asemenea oameni se întretaie, şi ochii le se întâlnesc, orice trecut şi orice viitor îşi pierd importanţa, şi ramâne numai acel moment şi acea certitudine incredibile cã toate lucrurile sub soare sunt scrise de aceeaşi Mânã. O mânã care trezeşte dragostea şi care face un suflet geamãn pentru fiecare om care munceşte, se odihneşte şi cautã comori sub soare. Fãrã asta n-ar aveam nici o noimã visurile omenirii.”

”… încerca sã îşi asculte inima. Era o inimã complicatã: înainte era obişnuitã sã plece mereu, acum voia sã ajungã cu orice preţ. Uneori inima lui stãtea ore în şir povestindu-i istorii de dor, alteori se emoţiona de rãsãritul soarelui în deşert şi-l fãcea pe flãcãu sã plângã pe ascuns. Inima bãtea mai repede când vorbea flãcãului despre comoarã şi abia se mai simţea când ochii flãcãului se pierdeau în nesfârşirea deş ertului. Dar niciodatã nu tãcea, nici chiar când flãcãul nu schimba nici o vorbã cu Alchimistul.
- De ce trebuie sã ne ascultãm inima? Întrebã flãcãul când se oprirã în acea zi.
- Pentru cã acolo unde este ea, acolo va fi şi comoara ta.
- Inima mea e agitatã, spuse flãcãul. Viseazã, se emoþioneazã şi e îndrãgostitã de o femeie din deşert. Îmi cere tot felul de lucruri şi nu mã lasã sã dorm nopţi în şir când mã gândesc la ea.
- Asta-i bine. Inima ta e vie. Ascultã în continuare tot ce are sã îţi spunã.
În urmãtoarele trei zile cei doi s-au întâlnit cu câţiva rãzboinici şi i-au vãzut pe alţii la orizont. Inima flãcãului începu sã vorbeascã despre fricã. Îi povestea istorii pe care le auzise de la Sufletul Lumii, poveşti despre oameni care plecaserã în cãutarea comorilor şi nu le gãsiserã niciodatã. Uneori îl speria gândul cã nu va avea niciodatã comoara sau cã putea muri în deşert. Alteori îi spunea flãcãului cã e mulţumitã, cã-şi gãsise iubire şi cã gãsise mulţi bani de aur.
- Inima mea e înşelãtoare, spuse flãcãul Alchimistului, când s-au oprit sã-şi odihnescã puţin caii. Nu vrea ca eu sã merg mai departe.
- Asta e bine, rãrspunse Alchimistul. Dovedeşte cã inima ta e vie. Este normal sã-ţi fie fricã sã dai pentru un vis tot ce ai cãpãtat pânã acum.
- Atunci, pentru ce trebuie sã-mi ascult inima?
- Pentru cã niciodatã nu vei reuşi sã o faci sã tacã. Şi chiar dacã te prefaci cã nu asculþi ce spune, ea va sta în pieptul tãurepetând mereu tot ce crede despre viaţã şi lume.
- Şi dacã e înşelãtoare?
- Înşelãciunea este o loviturã neaşteptatã. Dacã îţi cunoºti bine inima, niciodatã nu va reuşi asta. Pentru cã tu îi vei cunoaşte visele şi dorinþele şi vei şti ce sã faci cu ele. Nimeni nu reuşeşte sã fugã de propria inimã. De aceea e mai bine sã asculţi ce spune. Pentru cã niciodatã sã nu vinã o loviturã pe care n-o aştepţi.
Flãcãul continuã sã-şi asculte inima în timp ce strãbãteau deşertul. Începu sã-i cunoascã şiretlicurile şi trucurile şi începu s-o accepte aşa cum era.
Atunci flãcãului nu i-a mai fost fricã şi n-a mai vrut sã se întoarcã, pentru cã într-o seara inima îi spuse cã e mulţumitã. „Chiar dacã mai cârtesc eu puţin”, îi spunea inima,” o fac pentru cã sunt inimã de om, şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamã sã-şi împlineascã cele mai îndrãzneţe visuri, pentru cã li se pare cã nu meritã sau cã nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de fricã numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut sã fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite dar care au rãmas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru cã atunci când se întâmplã aşa ceva, suferim îngrozitor.”
- Inimii mele îi este fricã de suferinţã, ãi spuse flãcãul Alchimistului într-o noapte când priveau cerul fãrã lunã.
- Spune-i cã frica este mai rea decât suferinţa însãşi. Şi nici o inimã nu a suferit când a plecat în cãutarea visurilor ei, pentru cã fiecare moment de cãutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia.
„Fiecare clipã de cãutare este o clipã de regãsire”, îi spuse flãcãul inimii lui. „Cât mi-am cãutat comoara am avut numai zile luminoase, pentru cã ştiam cã fiecare orã fãcea parte din visul de a o gãsi. Cât am cãutat comoara, am descoperit pe drum lucruri pe care niciodatã n-aş fi visat sã le întâlnesc dacã n-aş fi avut curajul sã încerc lucruri imposibile pentru pãstori”. Şi atunci sufletul lui se potoli pentru o întreagã dupa-amiazã. Noaptea, flãcãul dormi liniştit şi când se trezi, imina începu sã-i povesteascã despre Sufletul Lumii. Îi spuse cã omul fericit este omul care îl poartã pe Dumnezeu în sine. Şi cã fericirea putea fi întîlmitã într-un simplu grãunte de nisip din deşert, aşa cum îi spuse Alchimistul. Pentru cã un grãunte de nisip este un monument al Creaţiei şi Universului i-au trebuit mii şi milioane de ani ca sã-l creeze.
„Pe fiecare om de pe faţa Pãmântului îl aşteaptã o comoarã undeva”, îi spuse inima. Noi, inimile obişnuim sã vorbim puţin despre aceste comori pentru cã atunci inimile nu mai vor sã le gãseascã. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lãsãm viaţa sã-l îndrepte pe fiecare spre destinul sãu. Dar din nefericire, puţini urmeazã drumul care le este trasat, adicã drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred cã lumea este un lucru ameninţãtor, şi de aceea lumea chiar devine ameninţãtoare. şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tãcem niciodatã. Şi evitãm ca vorbele noatre sã fie auzite: nu vrem ca oamenii sã sufere pentru cã şi-au urmat inimile”.
- De ce nu spun inimile oamenilor cã trebuie sã-şi urmeze visele? întrebã flãcãul pe Alchimist.
- Pentru cã în cazul acesta, inima suferã cel mai mult. Iar inimilor nu le place sã sufere.
Începând din ziua aceea, flãcãul şi-a ascultat inima. I-a cerut sã nu-l mai pãrãseascã niciodatã. I-a cerut ca, atunci când se depãrta de visele lui, inima sã-i bubuie în piept şi sã-i dea semnalul de alarmã. Flãcãul a jurat cã de fiecare datã când va auzi acest semnal, avea sã-l asculte.
Toatã noaptea aceea stãtu de vorbã cu Alchimistul. Iar Alchimistul înţelese cã inima flãcãului se întorsese cãtre Sufletul Lumii…..”

No comment

Acest topic a fost editat de Daphne: 3 Oct 2003, 06:08 PM