Toleranta, ...ce e aia? Optiuni

[milimetru]

Reflecţiile care urmează pornesc din nevoia de a înţelege acest blocaj al dialogului şi de a semnala criza unui concept - toleranţa - care, devenind un loc comun al comportamentului "civilizat", a ajuns, ca orice loc comun, să aibă o validitate oarbă, fără contur.

Asistăm, de fapt, la o substanţială modificare de sens a conceptului de "toleranţă". El nu mai desemnează acceptarea lui "altfel", a opiniei diferite, ci, pur şi simplu, ignorarea (amabilă) a opiniei diferite, suspendarea diferenţei ca diferenţă. Rezultă că: 1. N-am nevoie să te înţeleg ca să te accept, şi 2. N-am nevoie să discut cu tine pentru a-ţi da dreptate. Altfel spus, sunt de acord cu ceea ce nu pricep şi sunt, din principiu, de acord cu ceea ce nu sunt de acord. Dumneata ai dreptul la părerea dumitale. O respect. Eu am dreptul la părerea mea şi mă aştept ca ea să-mi fie respectată. Dialectica e inutilă. Toleranţa reciprocă sfârşeşte într-o universală tăcere, surâzătoare, pacifică, o tăcere pentru care dialogul e un bruiaj indezirabil. În aceste condiţii, toleranţa are efecte mai mult decât discutabile: ea amputează apetitul cunoaşterii, al înţelegerii reale a alterităţii, şi dinamitează necesitatea dezbaterii. La ce bun să mai negociem, dacă rezultatul e, oricum, consimţirea mutuală la dreptatea celuilalt? Într-o lume guvernată de asemenea reguli, Socrate ar fi şomat. Nu e de aflat nici un adevăr, nu e de făcut nici un raţionament. Nu ni se cere decât să respectăm, politicoşi, convingerile interlocutorului.

Am selectat un fragment dintr-un text mai amplu, semnat de Andrei Pleşu, text pe care-l puteţi citi în întregime la adresa: http://editura.liternet.ro/ebooks/aplesuto...toleranta1.html

Mărturisesc că am rămas surprins după lectură deoarece mi se pare că e surprins aici ceva acut şi deosebit de actual. Sîntem oare într-un moment de "criză a toleranţei", criză manifestată sub o formă (deosebit de) "complicată"?

[Blakut]

N-am nevoie să discut cu tine pentru a-ţi da dreptate. Altfel spus, sunt de acord cu ceea ce nu pricep şi sunt, din principiu, de acord cu ceea ce nu sunt de acord. Dumneata ai dreptul la părerea dumitale. O respect. Eu am dreptul la părerea mea şi mă aştept ca ea să-mi fie respectată. Dialectica e inutilă. Toleranţa reciprocă sfârşeşte într-o universală tăcere, surâzătoare, pacifică, o tăcere pentru care dialogul e un bruiaj indezirabil.

Gresit, toleranta nu inseamna nici sa dai dreptate, nici sa accepti si nici sa respecti. Inseamna sa nu dai in cap celui cu care nu esti de acord, inseamna sa nu il dai afara, sa nu-l gonesti de langa tine.