Toleranta, ...ce e aia? Optiuni

[milimetru]

Reflecţiile care urmează pornesc din nevoia de a înţelege acest blocaj al dialogului şi de a semnala criza unui concept - toleranţa - care, devenind un loc comun al comportamentului "civilizat", a ajuns, ca orice loc comun, să aibă o validitate oarbă, fără contur.

Asistăm, de fapt, la o substanţială modificare de sens a conceptului de "toleranţă". El nu mai desemnează acceptarea lui "altfel", a opiniei diferite, ci, pur şi simplu, ignorarea (amabilă) a opiniei diferite, suspendarea diferenţei ca diferenţă. Rezultă că: 1. N-am nevoie să te înţeleg ca să te accept, şi 2. N-am nevoie să discut cu tine pentru a-ţi da dreptate. Altfel spus, sunt de acord cu ceea ce nu pricep şi sunt, din principiu, de acord cu ceea ce nu sunt de acord. Dumneata ai dreptul la părerea dumitale. O respect. Eu am dreptul la părerea mea şi mă aştept ca ea să-mi fie respectată. Dialectica e inutilă. Toleranţa reciprocă sfârşeşte într-o universală tăcere, surâzătoare, pacifică, o tăcere pentru care dialogul e un bruiaj indezirabil. În aceste condiţii, toleranţa are efecte mai mult decât discutabile: ea amputează apetitul cunoaşterii, al înţelegerii reale a alterităţii, şi dinamitează necesitatea dezbaterii. La ce bun să mai negociem, dacă rezultatul e, oricum, consimţirea mutuală la dreptatea celuilalt? Într-o lume guvernată de asemenea reguli, Socrate ar fi şomat. Nu e de aflat nici un adevăr, nu e de făcut nici un raţionament. Nu ni se cere decât să respectăm, politicoşi, convingerile interlocutorului.

Am selectat un fragment dintr-un text mai amplu, semnat de Andrei Pleşu, text pe care-l puteţi citi în întregime la adresa: http://editura.liternet.ro/ebooks/aplesuto...toleranta1.html

Mărturisesc că am rămas surprins după lectură deoarece mi se pare că e surprins aici ceva acut şi deosebit de actual. Sîntem oare într-un moment de "criză a toleranţei", criză manifestată sub o formă (deosebit de) "complicată"?

[vertigo]

excelent citatul din Plesu. Intalnesc peste tot ce descrie el acolo.
Intr-o dicutie am observat urmatoarele situatii:
- cineva vb, altcineva intervine pe la jumatatea frazei, trage concluzia ptr ceea ce va urma, ca si cum el ar fi atotcunoscator in ceea ce gandeste celalalt si continua cu ideea lui (Ex: aaaa, stiu cum ii, si te-a durut nu-i asha, si eu cand am fost la un chef ...).
- inrerupe si nici baremi nu se leaga de ideea celuilalt, ia doar un cuvant si continua ideea lui legat de cuvantul respectiv (Ex: aaa ski, sa vezi cum a fost iarna trecuta ...)
- asteapta sa termine celalalt si continua el ideea lui. Ca 2 trenuri ce trec unul pe langa altul, fiecare zice ce are de zis si totul pare perfect, par sa se inteleaga dar de fapt nimeni nu aprofundeaza si nu ii interesat de opinia celuilalt (situatia descrisa de Pleshu).
- si mai ii o situatie, rar intalnita de mine: cand cineva asculta ce zice celalalt pana la capat, pune intrebari de clarificare de aprofundare a unei idei si apoi relationeaza cu ce zice celalalt.

Incerc sa ma incadrez la ultimul punct, dar sunt situatii cand cineva pur si simplu interlocutorul vb foarte mult, si cu cat ii ascult mai mult si il las sa continue pur si simplu creierul meu se goloseste de idei originale. Inca nu am gasit balansul potrivit la problema asta.