Toleranta, ...ce e aia? Optiuni

[milimetru]

Reflecţiile care urmează pornesc din nevoia de a înţelege acest blocaj al dialogului şi de a semnala criza unui concept - toleranţa - care, devenind un loc comun al comportamentului "civilizat", a ajuns, ca orice loc comun, să aibă o validitate oarbă, fără contur.

Asistăm, de fapt, la o substanţială modificare de sens a conceptului de "toleranţă". El nu mai desemnează acceptarea lui "altfel", a opiniei diferite, ci, pur şi simplu, ignorarea (amabilă) a opiniei diferite, suspendarea diferenţei ca diferenţă. Rezultă că: 1. N-am nevoie să te înţeleg ca să te accept, şi 2. N-am nevoie să discut cu tine pentru a-ţi da dreptate. Altfel spus, sunt de acord cu ceea ce nu pricep şi sunt, din principiu, de acord cu ceea ce nu sunt de acord. Dumneata ai dreptul la părerea dumitale. O respect. Eu am dreptul la părerea mea şi mă aştept ca ea să-mi fie respectată. Dialectica e inutilă. Toleranţa reciprocă sfârşeşte într-o universală tăcere, surâzătoare, pacifică, o tăcere pentru care dialogul e un bruiaj indezirabil. În aceste condiţii, toleranţa are efecte mai mult decât discutabile: ea amputează apetitul cunoaşterii, al înţelegerii reale a alterităţii, şi dinamitează necesitatea dezbaterii. La ce bun să mai negociem, dacă rezultatul e, oricum, consimţirea mutuală la dreptatea celuilalt? Într-o lume guvernată de asemenea reguli, Socrate ar fi şomat. Nu e de aflat nici un adevăr, nu e de făcut nici un raţionament. Nu ni se cere decât să respectăm, politicoşi, convingerile interlocutorului.

Am selectat un fragment dintr-un text mai amplu, semnat de Andrei Pleşu, text pe care-l puteţi citi în întregime la adresa: http://editura.liternet.ro/ebooks/aplesuto...toleranta1.html

Mărturisesc că am rămas surprins după lectură deoarece mi se pare că e surprins aici ceva acut şi deosebit de actual. Sîntem oare într-un moment de "criză a toleranţei", criză manifestată sub o formă (deosebit de) "complicată"?