Survival !, A trai cu orice pret !! Optiuni

[SORIN]

Dragi prieteni !!!

Fiecare dintre noi se poate gasii intr-o buna zi singur, intr-o zona uitata de lume fara posibilitatea de a cere ajutor.
Frica de nestiut, de singuratate, dureri fizice, oboseala si o mica baza de date pe aceasta tema ( SURVIVAL ), ascut simtul de supravietuire si dau puteri nebanuite fiecaruia dintre noi.

Invit pe forumistii ce au avut o asemenea experienta sa povesteasca cum au reusit sa iasa din impas.

De asemea sper ca acest loc sa devina un mediu prin care sa invatam si sa ne pregatim pt. orice caz de forta majora.

Si astea se pot intampla, pe strada si in casa, in excursii si calatorii si in orice clipa din viata.

Astept sa impart cu voi parerile...

Mai jos niste imagini din antrenamemtul ' Counter Terror ' al unei clase de copii de zece ani ( Israel ).

Sorin.

[carpatic]

Acum exact o luna eram la un fir de par de a muri de sete. Ca si alte dati in care era sa mor (una din ele am descris-o pe un topic de pe undeva, care se chema "a close one") faptul ca am ajuns in aceasta situatie disperata se datoreaza lipsei de prevedere si impulsului de a ma baga "cu capul inainte", tare pe care mi le recunosc si cu care lupt, dar care scot capul la lumina cand au ocazia.
Contextul mai larg l-am descris in topicul "Lykia" din "Natura si turism".
Pentru ca povestea e lunga, am s-o impart, dupa un model imprumutat de la alt forumist, in capitole.

Capitolul 1
Asadar, aveam de parcurs o portiune de coasta de 20 si ceva de km, despre care nu stiam decat ca s-ar compune din 3 etape, ca e un traseu frumos, spectaculos dar dificil. Pornind in jurul orei 12 din statiunea Kash am considerat ca "20 si ceva de km" pot fi parcursi fara probleme pana la lasarea serii, dar preferabil, cu pauzele aferente pentru admirarea peisajului si pozat, in 24 de ore, asadar incluzand ceea ce credeam eu ca va fi o frumoasa noapte calda pe malul marii, sub cerul senin al Lykiei. Am luat 3 litri de apa cu mine si am pornit voiniceste, cu rucsacul in spate si geanta foto la gat.
Repede mi-am dat seama ca "20 si ceva de km" nu se traduc prin "vreo 4 ore de mers", pentru ca terenul era deosebit de dificil, cu urcusuri si coborasuri abrupte, pe un sol pietros cu bolovani taiosi (care mi-au facut ferfenitza incaltarile in cele 3 zile !! petrecute pe traseu), intr-o vegetatie de maquis de care te agatai la tot pasul, rezultand gaurele in haine si o draguta matrice de zgarieturi pe piele. Dar problema cea mai serioasa era caldura cumplita, peste 35 de grade la amiaz, cu un cer senin ca sticla. Traseul era intr-adevar foarte frumos, urmand linia tarmului, dar taind peninsulele mai mari, vederi de sus ale golfurilor cu ape ca turcoazul, coborari la golfuri si urcusuri din nou, dar si pasaje expuse la traversarea unor faleze, cu valurile spargandu-se sub tine la vreo 10 metri.
Dupa abia 3 ore consumasem 2 litri de apa si am inceput sa imi dau seama de gravitatea situatiei cand am inteles ca datorita secetei cumplite din acest sezon nu ma pot astepta sa gasesc izvoare sau paraie "functionale".
Un alt aspect neplacut era dificultatea de orientare, pentru ca traseul desi era marcat era mai mult intuitiv - am pierdut de cateva ori mult timp zvarcolindu-ma prin niste vagauni pline de maracini ca sa ies la liman si sa regasesc poteca buna.
Spre seara, pe la 6 adica, am inteles ca situatia cu apa e grava - sete imi era permanent, transpiram cumplit, gatul imi era uscat si apa din ultima sticla se topea vazand cu ochii. Am luat ca pe o minune faptul ca am gasit o sticla cu 1,5l de apa, statuta de cine stie cand, pierduta probabil de cineva inaintea mea.
Seara la inceput de octombrie se lasa pe la 7, asa ca mi-am pus tabara in mijlocul unui palc de pini majestuosi, deasupra unei faleze ce strajuia un mic golf minunat.