Stop Cadru, [Cronica de Teatru si Film a denisei] Optiuni

[Mihai]

You'll never laugh as long and as loud again as long as you live! The laughs come so fast and so furious you'll wish it would end before you collapse!
Un film bun? Un spectacol de teatru interesant?

Va invit sa ne delectam impreuna cu scurte (sau complexe) comentarii ale denisei referitoare la filmele si spectacolele de teatru pe care le-a vazut.

[denise]

Ups! Jumatate de an... Dar fie nu am avut timp de filme, ori nu am avut timp de scris sau nu meritau mentionate..ori nu am avut eu nici o pornire...
Sa trecem... oricum nu conteaza.
_____________________________

Hable con ella (2002)

Poate cel mai contemplativ film de Almodovar vazut pana acum, desi (cum era de asteptat) nu poate fi inscris in vreo categorie.
Un scenariu aproape absurd, un grup de personaje extrem de diferite – un ziarist, o balerina, o femeie toreador, un infirmier – puse in situatii putin probabile si fortate.Totusi Almodovar reuseste, numai el stie cum, sa creeze un univers poate nu credibil din punct de vedere al logicii, dar caruia ii cedezi de buna voie inca de la ridicarea cortinei (la propriu). Acest preludiu, al baletului, da tonul filmului si pregateste trecerile ce urmeaza (asa cum in piesele lui Shakespeare un personaj isi asuma monologul de inceput) dar modul in care destinele initial paralele ale eroilor ajung sa se intretaie, se suprapun, se desprind, se confunda - ramane fascinant pana la ultimul cadru al filmului.

O istorie ciudata, delicata si cu intorsaturi neasteptate, absurda si totusi strabatuta de un filon de firesc uman, dragostea in forma sa cea mai pura – neconditionata, devotata, care nu asteapta nimic in schimb, dar si viol si trimiteri de un umor bizar la filmele 'Everything You Wanted to Know About Sex' al lui Woody Allen si mai vechiul The Incredible Shrinking Man, prietenie, convalescenta inimilor ranite, singuratate, cuvintele ca arma impotriva durerii si insingurarii, naivitate si profunzime... Pe scurt, un bazar tipic lumii lui Almodovar.
Fiecare intorsatura a situatiei se intampla cu un scop anume si expune un strat si mai adanc al personajelor, iar metaforele se gasesc la fiecare pas: baletul de inceput, camasa balerinei inerte, ‘dansul’ femeii care se lupta cu taurii dar se teme de biblicul sarpe - ucis de barbatul care plange, chipurile celor doi prieteni suprapuse in geamul despartitor … restul le descoperiti voi.

Doua mentiuni speciale: muzica lui Alberto Iglesias si jocul lui Javier Camara (Benigno Martín); de fapt, asa cum Almodovar ne-a obisnuit, intreaga distributie este excelenta, dar Camara reuseste sa creeze un personaj special si surprinzator, uman si firesc in cele mai nefiresti ipostaze.
Ma intreb daca filmul are o morala. Poate faptul ca logica nu dicteaza tot ce facem, ca ea nu are ce cauta in dragoste si in prietenie … sau poate nu. Poate ca va trebui sa revad acest film.

‘Nimic nu e simplu’



Acest topic a fost editat de denise: 8 Jan 2007, 09:21 PM