Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
14 Jan 2005, 01:57 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
În mod tradiţional, gândim cauzalitatea ca pe o reţea de săgeţi care "împănează" lumea, care leagă fapte, evenimente şi întâmplări. O săgeată din aceasta duce de la un fapt numit cauză la un altul numit efect. Pentru că imaginea unui graf orientat este extrem de intuitivă, cauzalitatea pare că e lămurită: e un graf orientat, săgeţile conducând de la cauze la efecte.
Dar... sunt totuşi probleme. Să luăm un exemplu: Tocmai am făcut un accident de maşină. Care este cauza accidentului? Mai întâi, pentru a putea răspunde ar trebui să ştim ce înţelegem prin "accident de maşină". Ne referim strict la configuraţia particulară de atomi/particule/obiecte de la locul accidentului? Sau admitem că sunt posibile mai multe configuraţii care să corespundă toate propoziţiei "acest accident de maşină a avut loc"? Dacă admitem că "acest accident de maşină" este un nume pentru un "ciorchine" de configuraţii, atunci trebuie să lămurim ce cauză căutăm: 1. cauza care a determinat apariţia exact a acelei configuraţii particulare care-a avut loc (şi deci nu ne interesează cauzele care ar fi condus la apariţia vreunei alte configuraţii din ciorchinele "acest accident de maşină"), sau 2. cauza care conduce la apariţia unei configuraţii oarecare din ciorchine -- cu alte cuvinte o cauză a ciorchinelui ca ansamblu de configuraţii potenţiale. Deşi varianta 1 este mult mai apetisantă logic (pentru că pare că se tratează simplu), din păcate în realitate ne confruntăm cu dificultăţile variantei 2: nu vorbim de cauza "acestui accident de maşină, având exact această configuraţie a atomilor", ci vorbim de cauza "acestui accident de maşină, indiferent de configuraţia particulară a atomilor". Prima dificultate este deci chiar identificarea lucrului căruia îi căutăm cauza: când încetează el să mai fie "acest accident de maşină" şi devine "alt accident de maşină"? Care sunt graniţele "ciorchinelui de configuraţii"? Evident, ele sunt difuze. Ciorchinele acesta este un obiect inerent vag, fără limite precise. În spaţiul tuturor configuraţiilor posibile, "acest accident de maşină" este o constelaţie difuză. Să ne apropiem cu microscopul minţii şi să analizăm totuşi un anume punct din constelaţie -- o configuraţie particulară, bine precizată. Care este cauza (în accepţiunea 1 de mai sus) a acelei configuraţii particulare? O altă configuraţie, nu-i aşa? Dar ce înseamnă o configuraţie, de fapt? Ce intră şi ce nu intră în configuraţia-cauză pe care o căutăm? Poziţia aripilor păsării care acum 3 zile a prins o libelulă pe câmpul de la marginea drumului -- este acesta un factor care a influenţat poziţia firelor de praf de pe capota maşinii în momentul accidentului? Principial, da. Deci acel factor trebuie să fie inclus în configuraţia-cauză a "acestui accident, cu aceste detalii". Observăm că sunt foarte mulţi factori care trebuie luaţi în considerare. De fapt, e mult mai simplu să spunem ce factori nu trebuie luaţi în considerare: aceia atât de îndepărtaţi încât influenţa lor este garantat nulă (fizica relativistă arată că astfel de factori există -- ei se numesc "factori separaţi spaţial faţă de accident"). Deci cauza pe care-o căutăm este o configuraţie a unei porţiuni uriaşe din Univers (putem neglija doar evenimentele din afara "conului cauzal trecut" definit de fizica relativistă). Este această cauză unică? Cu alte cuvinte, este posibil ca în spaţiul configuraţiilor trecute posibile să existe mai multe configuraţii ale Universului care să conducă la acelaşi "accident prezent" (identic până în cele mai mici detalii)? Mă opresc deocamdată cu analiza aici, pentru că văd că mesajul a început să devină descurajant de lung... Vă invit la comentarii. a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
13 Apr 2006, 05:07 AM
Mesaj
#2
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dregator Grup: Membri Mesaje: 698 Inscris: 27 February 05 Forumist Nr.: 5.805 |
Inteleg ce zici tu aici, insa nu cred ca e posibil ce vrei. Nu poti, asa cum speri tu, sau filozofia, avea un enunt general care sa poata descrie suficient toate instantele naturale care pot fi definite ca si cauze. Chiar cele 2 definitii ale tale arata asta, iar exemplele date de mine tocmai asta voiau sa arate, ca definitiile nu te-au ajutat sa distingi intre cele 2 tipuri de "cauze" exemplificate de mine, tu ajungând sa negi însasi valabilitatea cauzalitatii din simpla neluare in seama a unui sens slab al notiunii cauza, atunci cand discutai feedback-ul.
Bine, desi garantat plictisitoare, hai sa purtam aceasta "orice" discutie o propui . . .
Am exemplificat deja, si am facut-o acolo unde evident, din lipsa acestei defalcari care dupa tine ar conduce la confuzii, te-a condus totusi la . . . confuzie.
Faci confuzie, aratând ca NU întelegi ce înseamna postulat, desi pari a fi preocupat de filozofie: a postula nu înseamna a emite dogme, a face afirmatii fara suport empiric, în realitate. Repet probabil a 3-a, a 4-a oara, ca la fel ca axiomele în matematica, si postulatele, departe de a fi simple afirmatii impuse si fara suport, asa cum prea trist crezi, sunt prin definitie niste exigente pur logice. Postulatele nu sunt niste "idei cazute din cer", ci, asa cum spunea Poincaré, niste "definitii deghizate". Sunt definitiile dogme biblice? Postulatele geometriei euclidiene, de ex., sunt niste constatari ale experientei ce nu urmaresc decât sa caracterizeze spatiul nostru asa cum este el realmente, anume tridimensional, omogen si izotrop.
Nu e acelasi lucru: ei o baga, dar n-au argumente, stiinta (si nu eu) nu gaseste o astfel de teleonomie cum vor ei.
Critici pe langa.
He-he! Pe principiul tau, "exista" unicorni roz, doar pentru faptul ca "n-am putut sa dovedim nu exista". Amice, revino-ti, existenta certa are doar ce putem constata ca exista, restul nu conteaza; daca pe tine te ajuta sa te legeni cu iluzia ca exista teleonomie, dar n-a fost inca descoperita, eu nu ma opun. Nici macar nu te contrazic. Tot ce ma opun, este a afirma ca exista teleonomie dovedita ca si existenta.
Vezi de treaba . . .
Atât timp cât acest fapt este bine înteles si mai ales bine indicat în discurs, de catre cei care practica filozofia, evident, nimeni nu se supara cand se propun ipoteze cat vrei tu de speculative. Toata problema apare cand se incearca pe baza unor astfel de speculatii, sa se conteste fapte certe sau adevaruri stiintifice. In discursul tau despre teleonomie, asta încerci sa faci: cu tot felul de speculatii sirete, cu citate pe care nici macar nu le-ai înteles, sau poate prin citate care prin incompletitudinea lor nici macar nu sunt de înteles, vrei sa bagi aiurelile iedalismului prin usa din dos, in mijlocul unei chestiuni importante a stiintei, cum este aceea a cauzalitatii.
Nu este cum sustii: Filozofia actuala nu-si poate permite sa "găsească niste scheme conceptuale independente de experientă ", caci astfel ar devenii tot atât de inutila si stearpa cum a fost filozofia pentru mi de ani. Ea trebuie sa porneasca de la fapte, de la real si de la cunoasterea stiintifica a momentului. Altfel, nu-i filozofie, trebuie sa te dezamagesc, ci metafizica, filozofie premoderna, sau "batutul apei în piua". Iata în doua propozitii, o definitie si un cadru actual al filozofiei: "[…] Filozofia nu e o stiinta, functia de cunoastere fiind în lumea moderna îndeplinita de stiintele particulare, ci o reflexie critica asupra cunoasterii. In aceeasi masura în care filozofia nu este stiinta, ea nu este nici putere. […] Idealul tehnic triumfa peste tot. Asa cum stiinta pozitiva golea cunoasterea filozofica de orice continut, tot asa, puterea tehnica lipseste puterea filozofica de orice eficacitate. Exigenta filozofica reapare sub o alta forma: Pornind de la cunoasterea stiintifica, perspectiva filozofica se dezvaluie reflexie critica asupra fudamentelor acestei cunoasteri. Pornind de la puterea tehnica, întelepciunea, în sensul modern, se prezinta ca o reflectie critica asupra conditiilor acestei puteri. Astazi este o tema familiara si îngrijoratoare aceea a tehnicianului "ucenic-vrajitor". Goraznicul pericol pe care îl constituie existenta armelor nucleare, la fel ca si primejdiile robotizarii […] Filozofia autentica, departe de a ignora lumea materiala, va reflecta pornind de la aceasta lume care conditioneaza toate gandurile noastre. Facuta pentru a ne înalta, filozofia nu e menita sa ne exileze, iar reflectia nu trebuie sa fie o evaziune. - André Vergez/Denis Huisman Tu încerci acum sa sugerezi ca filozofia trebuie sa ignore experienta, pentru ca aceasta este inevitabil particulara. Nimeni nu se opune la generalizari. Ideea este ca el sa fie competente si ancorate în realitate, nu motiv de speculatii.
Ai si n-ai dreptate aici: Nu este tocmai acelasi lucru lege cu forta in fizica. Insa e adevarat, si am spus acest lucru daca nu ma însel, ca toata aceasta precizare a mea nu face decât sa mute problema cu o "casuta" mai încolo. Nu prin asta am pretentia sa resping argumentul antropic. Am facut-o altfel deja pe acest forum, si se mai poate face înca în multe alte feluri. In discutia asta a noastra despre cauzalitate, ce am spus si repet acum, este ca filozofia NU poate comenta situatii, fenomene si concepte, aflate la limita cunoasterii stiintifice însasi. Evident, tentatia exista si e de înteles. Insa daca nu i se rezista, e bine ca macar sa fie clar ca tot ce se spune de catre filozofie in legatura cu aceste zone gri, e cea mai nesigura forma de speculatie pe care o poate biata face.
Nu, daca cineva rastalmaceste aici, acela esti tu: pentru tine exista un ceva anume, numit "dincolo de lege", la care cica, cumva, neprecizat, filozofia ar avea acces. Ori asa ceva nu exista. Am raspuns la subiect, la întrebarea pe care ai pus-o, si dovada este ca nu poti articula un raspuns la afirmatia mea. Ai vrut sa stii "sursa unei legi", ai avut-o; si stiinta o va avea de fiecare data când prin experiment, va putea întelege natura intima a realitatii. Daca as avea cel mai mic dubiu ca gresesc, pur si simplu as recunoaste-o. Caut de mult timp o dovada ca gresesc considerând religia si idealismul false, tocmai pentru ca as prefera ca lucrurile sa nu stea asa. Asa, ca cel mult, poti sa ma acuzi de incapacitate de întelegere a rationamentelor tale, dar nu de rea-vointa.
Bine, am spus ca e irealist sa încerci sa întelegi tu, si mai ales doar prin speculatie filozofica, originea fortelor fundamentale, în masura în care stiinta nu e în stare, cu toata mania ei empirica si rationalista. Insa nimic nu te împiedica sa încerci, eu nu voi replica decât atunci când realmente, si dupa umilele mele cunostinte, o iei prea tare peste câmpuri . . .
Uite ca exista filozofi (autorii cursului de filozofie cel mai popular în Franta), care spun totusi ca nu e o buna idee sa nu tii cont de data empirica, de "raspunsurile pe care le ofera experienta", si doar sa speculezi, asa, "îndoindu-te de toate".
Tu crezi într-o eterna acceptiune a obiectului filozofiei, si ca prin minune aceasta este aceea contemporana! Nu frate, filozofia nu era inteleasa de maniera pe care tu o intelegi azi. Mult timp stiintei particulare n-au existat. Mult timp filozofia s-a inteles asa cum din pacate ne-au silabisit-o grecii, adica batutul apei in piua, speculatie fara sens. Empirismul a murit curand, in fasa as putea zice, si probabil ca era inevitabil sa fie asa. Filozofia nu s-a sinchisit prea mult timp de empirism din cauza ca creierele acelor care se ocupau cu filozofia erau prea îmbâcsite de speculatie inutila . . . personal cred ca orice curs istoric este determinat atat de cauze inevitabile, cat si de accident, asa cum este accidentul Platon.
Secolul 20 este secolul 20, ori eu vorbeam (vezi mai sus în comentariile mele) mai cu seama de filozofia premoderna, ori aia este pana in Kant (asta nu inseamna ca-l gasesc pe Kant istet pe tot frontul sau macar in chestiunea pe care o tot dezbatem aici). Prin termenii în ghilimele din citatul meu, eu întelegeam viziunea idealista asupra acestora, nu orice viziune asupra lor! Acum ca toti citasi flacaii aia, problema este sa arati ca la ei aceste concepte se sustrag analizei rationale, adica acelei care tine cont pana la urma de secol si cunoasterea lui (si culmea!, nu contest ca poti reusi daca esti suficient de dibaci sau sunt eu suficient de "necunoscator", chestie de care ma indoiesc totusi, insa hai sa fim sinceri, daca reusesti, asta e mai degraba pentru ca lista lunaticilor e infinita!!! ). Asa ca eu n-am nimic împotriva sa discutam notiunile alea din perspectiva existentialista, daca asta crezi ca te "aranjeaza" si te face sa reusesti sa demonstrezi ca devenirea, fiinta si nefiinta chiar sunt ceva tare special si care are vreo legatura cu acceptiunea idealista a cauzalitatii, cu teleonomia idealista si cu holistica ta, adica teoria sistemelor prost inteleasa, sau poate manipulata.
Simplu, nu stiu cât de confuz am putut fi, însa banuiesc ca totusi n-am sugerat înca ca interdependetele astea apar, asa, din neant, sau poate gratiei vreunui creator cu c mare.
Ha-ha-ha! Misto exemplul! Sper sa fi inteles bine ce vrei: mirosul (particular) al unui caine, sau poate vrei al carnii de caine – nu stiu care vrei dar nici nu conteaza - e datorat substantelor particulare care sunt produse de caine, ca organism, dar si ca sediu de puzderie de bacterii, ciuperci si alte chestii, purici, paduchi, mai stiu eu ce alti parziti. Acum sa incerc sa explic cum vad eu acel "decurg": o anumita "lista" de elemente, substructuri adica, manifesta interactii, stabilesc relatii, doar intr-un masura limitata de relatiile pe care natura substructurilor insele pot sa le permita si genereze. Din jocul acesta limitarii obiective datorate numarului de substructuri ale sistemului, al secventialitatii interactiilor si tipului de interactie posibila (determinata de specificitatea fiecarei substructuri), apare sistemul. Eh, ce zici!?
Nu stiu, recunosc, dar tu stii ca asa se întâmpla!? Si daca nici tu nu stii, e serios sa discutam presupuneri gen unicornii roz ai lui catalin??
Eh, nu-i nimic, cand voi mai avea timp, o sa ma stradui mai mult sa vad daca pot eventual sa scot ceva mai mult, din scribaleala ta si mintea mea.
Bine, bine, însa prima n-a exclus modelarea, caci în forma simplificata tratata de Poincaré, aceasta a primit finalmente solutie exact prin modelare (desi fara valoare practica), iar în forma completa ea si astfel îsi gaseste solutii, prin metode numerice (care banuiesc ca si asta tot matematica e), iar a doua chestie, aia cu Goedel, nici n-are legatura cu modelarea fenomenelor fizice, ai bagat-o si tu aici , pare-se, de umplutura.
Am mai discutat asta, si am explicat ce fel de înteles trebuie dat aleatoriului. De altfel, chiar tu intelegi ca a nu putea modela determinist anumite fenomene nu reprezinta in sine o limitare a matematice, si nici macar o limitare stabilit ca permanenta a omului . . .
Ce dovedeste exact? Te întreb pentru ca firul e total pierdut . . . Apoi explica-mi ce înseamna necesitate absoluta, si cum exclude el mutiplul.
Nu înteleg ce vrei sa zici exact, pentru ca nu mai stiu care a fost firul discutiei, insa spune daca am inteles bine: sugerezi ca unii n-au teste adecvate si corecte, sau . . .??? Acest topic a fost editat de Octavi: 13 Apr 2006, 05:15 AM |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 14 May 2024 - 03:03 PM |