Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
14 Jan 2005, 01:57 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
În mod tradiţional, gândim cauzalitatea ca pe o reţea de săgeţi care "împănează" lumea, care leagă fapte, evenimente şi întâmplări. O săgeată din aceasta duce de la un fapt numit cauză la un altul numit efect. Pentru că imaginea unui graf orientat este extrem de intuitivă, cauzalitatea pare că e lămurită: e un graf orientat, săgeţile conducând de la cauze la efecte.
Dar... sunt totuşi probleme. Să luăm un exemplu: Tocmai am făcut un accident de maşină. Care este cauza accidentului? Mai întâi, pentru a putea răspunde ar trebui să ştim ce înţelegem prin "accident de maşină". Ne referim strict la configuraţia particulară de atomi/particule/obiecte de la locul accidentului? Sau admitem că sunt posibile mai multe configuraţii care să corespundă toate propoziţiei "acest accident de maşină a avut loc"? Dacă admitem că "acest accident de maşină" este un nume pentru un "ciorchine" de configuraţii, atunci trebuie să lămurim ce cauză căutăm: 1. cauza care a determinat apariţia exact a acelei configuraţii particulare care-a avut loc (şi deci nu ne interesează cauzele care ar fi condus la apariţia vreunei alte configuraţii din ciorchinele "acest accident de maşină"), sau 2. cauza care conduce la apariţia unei configuraţii oarecare din ciorchine -- cu alte cuvinte o cauză a ciorchinelui ca ansamblu de configuraţii potenţiale. Deşi varianta 1 este mult mai apetisantă logic (pentru că pare că se tratează simplu), din păcate în realitate ne confruntăm cu dificultăţile variantei 2: nu vorbim de cauza "acestui accident de maşină, având exact această configuraţie a atomilor", ci vorbim de cauza "acestui accident de maşină, indiferent de configuraţia particulară a atomilor". Prima dificultate este deci chiar identificarea lucrului căruia îi căutăm cauza: când încetează el să mai fie "acest accident de maşină" şi devine "alt accident de maşină"? Care sunt graniţele "ciorchinelui de configuraţii"? Evident, ele sunt difuze. Ciorchinele acesta este un obiect inerent vag, fără limite precise. În spaţiul tuturor configuraţiilor posibile, "acest accident de maşină" este o constelaţie difuză. Să ne apropiem cu microscopul minţii şi să analizăm totuşi un anume punct din constelaţie -- o configuraţie particulară, bine precizată. Care este cauza (în accepţiunea 1 de mai sus) a acelei configuraţii particulare? O altă configuraţie, nu-i aşa? Dar ce înseamnă o configuraţie, de fapt? Ce intră şi ce nu intră în configuraţia-cauză pe care o căutăm? Poziţia aripilor păsării care acum 3 zile a prins o libelulă pe câmpul de la marginea drumului -- este acesta un factor care a influenţat poziţia firelor de praf de pe capota maşinii în momentul accidentului? Principial, da. Deci acel factor trebuie să fie inclus în configuraţia-cauză a "acestui accident, cu aceste detalii". Observăm că sunt foarte mulţi factori care trebuie luaţi în considerare. De fapt, e mult mai simplu să spunem ce factori nu trebuie luaţi în considerare: aceia atât de îndepărtaţi încât influenţa lor este garantat nulă (fizica relativistă arată că astfel de factori există -- ei se numesc "factori separaţi spaţial faţă de accident"). Deci cauza pe care-o căutăm este o configuraţie a unei porţiuni uriaşe din Univers (putem neglija doar evenimentele din afara "conului cauzal trecut" definit de fizica relativistă). Este această cauză unică? Cu alte cuvinte, este posibil ca în spaţiul configuraţiilor trecute posibile să existe mai multe configuraţii ale Universului care să conducă la acelaşi "accident prezent" (identic până în cele mai mici detalii)? Mă opresc deocamdată cu analiza aici, pentru că văd că mesajul a început să devină descurajant de lung... Vă invit la comentarii. a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
8 Apr 2006, 10:29 PM
Mesaj
#2
|
|||||||||||||||||||
Vornic Grup: Membri Mesaje: 382 Inscris: 11 May 05 Forumist Nr.: 6.278 |
Nici acum n-am habar de non-temporalitate.
Pai am dat un search dupa Christopher Fuchs si, cand colo, ce sa vezi:
O sa ma uit probabil si dupa ceilalti dar parerea mea este ca toate astea nu sunt decat incercari disperate de a impaca cuantica cu bunul simt (unele) si incercari de a impaca/unifica cuantica cu relativitatea (altele). Cu bunul simt nu cred ca vor reusi sa o impace, iar cu relativitatea, cand vor reusi, va rezulta probabil o teorie si mai abstracta, chiar daca va fi probabil frumoasa dpdv matematic - axiome, grupuri, simetrii, principii de excluziune, n-dimensiuni... d-astea traditionale (asta ca tot ma contraziceai in legatura cu matematica pe topicul despre legile naturii ).
O fi formalismul cu probleme, dar teorema spune foarte clar: "No physical theory of local hidden variables can ever reproduce all of the predictions of quantum mechanics.". Iar testele ii dau dreptate. Cel mult pot fi atacate bazele (presupozitiile) si logica pe baza careia este demonstrata teorema sau conditiile in care s-au efectuat testele.
Din cate stiu, spre sfarsitul vietii, datorita cercetarilor matematice (privind necesitatea non-localitatii chiar si in prezenta variabilelor ascunse), incepuse sa cam accepte faptul ca natura i-a jucat o festa.
Si eu iti tot spun ca, asa cum stau acum lucrurile (si cercetarile teoretice si experimentale nu ne dau motive sa credem ca ele, lucrurile, se vor schimba in sensul 'bun'), relatiile alea de cauzalitate se pot duce sa se joace cu metafizica, iar cele doua particule A si B, indiferent cat de departate spatial sunt, continua sa asculte de legile sistemului sau, ma rog, daca preferi, poti sa crezi (odata cu Christopher Fuchs) ca ele fac schimb instantaneu de informatie, spunandu-si una alteia ce sa faca pentru a pastra invariantul sistemului. Oricum, ideea era ca lucrurile nu sunt atat de clare nici in legatura cu cauzalitatea si nici in legatura cu sistemul care-i exact 'suma' partilor. Viitorul o sa decida, dar asa au stat lucrurile si la inceputul secolului in legatura cu electromagnetismul vs. mecanica newtoniana si ceea ce a rezultat nu a fost deloc un pas catre intuitivitate ci catre abstractizare.
M-ai prins.
...iar omul puternic merge mai departe.
Sper ca nu-l contrazici pe Popper... Acest topic a fost editat de bonobo: 9 Apr 2006, 12:18 AM |
||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 14 May 2024 - 02:30 PM |