Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
14 Jan 2005, 01:57 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
În mod tradiţional, gândim cauzalitatea ca pe o reţea de săgeţi care "împănează" lumea, care leagă fapte, evenimente şi întâmplări. O săgeată din aceasta duce de la un fapt numit cauză la un altul numit efect. Pentru că imaginea unui graf orientat este extrem de intuitivă, cauzalitatea pare că e lămurită: e un graf orientat, săgeţile conducând de la cauze la efecte.
Dar... sunt totuşi probleme. Să luăm un exemplu: Tocmai am făcut un accident de maşină. Care este cauza accidentului? Mai întâi, pentru a putea răspunde ar trebui să ştim ce înţelegem prin "accident de maşină". Ne referim strict la configuraţia particulară de atomi/particule/obiecte de la locul accidentului? Sau admitem că sunt posibile mai multe configuraţii care să corespundă toate propoziţiei "acest accident de maşină a avut loc"? Dacă admitem că "acest accident de maşină" este un nume pentru un "ciorchine" de configuraţii, atunci trebuie să lămurim ce cauză căutăm: 1. cauza care a determinat apariţia exact a acelei configuraţii particulare care-a avut loc (şi deci nu ne interesează cauzele care ar fi condus la apariţia vreunei alte configuraţii din ciorchinele "acest accident de maşină"), sau 2. cauza care conduce la apariţia unei configuraţii oarecare din ciorchine -- cu alte cuvinte o cauză a ciorchinelui ca ansamblu de configuraţii potenţiale. Deşi varianta 1 este mult mai apetisantă logic (pentru că pare că se tratează simplu), din păcate în realitate ne confruntăm cu dificultăţile variantei 2: nu vorbim de cauza "acestui accident de maşină, având exact această configuraţie a atomilor", ci vorbim de cauza "acestui accident de maşină, indiferent de configuraţia particulară a atomilor". Prima dificultate este deci chiar identificarea lucrului căruia îi căutăm cauza: când încetează el să mai fie "acest accident de maşină" şi devine "alt accident de maşină"? Care sunt graniţele "ciorchinelui de configuraţii"? Evident, ele sunt difuze. Ciorchinele acesta este un obiect inerent vag, fără limite precise. În spaţiul tuturor configuraţiilor posibile, "acest accident de maşină" este o constelaţie difuză. Să ne apropiem cu microscopul minţii şi să analizăm totuşi un anume punct din constelaţie -- o configuraţie particulară, bine precizată. Care este cauza (în accepţiunea 1 de mai sus) a acelei configuraţii particulare? O altă configuraţie, nu-i aşa? Dar ce înseamnă o configuraţie, de fapt? Ce intră şi ce nu intră în configuraţia-cauză pe care o căutăm? Poziţia aripilor păsării care acum 3 zile a prins o libelulă pe câmpul de la marginea drumului -- este acesta un factor care a influenţat poziţia firelor de praf de pe capota maşinii în momentul accidentului? Principial, da. Deci acel factor trebuie să fie inclus în configuraţia-cauză a "acestui accident, cu aceste detalii". Observăm că sunt foarte mulţi factori care trebuie luaţi în considerare. De fapt, e mult mai simplu să spunem ce factori nu trebuie luaţi în considerare: aceia atât de îndepărtaţi încât influenţa lor este garantat nulă (fizica relativistă arată că astfel de factori există -- ei se numesc "factori separaţi spaţial faţă de accident"). Deci cauza pe care-o căutăm este o configuraţie a unei porţiuni uriaşe din Univers (putem neglija doar evenimentele din afara "conului cauzal trecut" definit de fizica relativistă). Este această cauză unică? Cu alte cuvinte, este posibil ca în spaţiul configuraţiilor trecute posibile să existe mai multe configuraţii ale Universului care să conducă la acelaşi "accident prezent" (identic până în cele mai mici detalii)? Mă opresc deocamdată cu analiza aici, pentru că văd că mesajul a început să devină descurajant de lung... Vă invit la comentarii. a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
8 Apr 2006, 04:59 PM
Mesaj
#2
|
|||||||||||||||||||||
Vornic Grup: Membri Mesaje: 382 Inscris: 11 May 05 Forumist Nr.: 6.278 |
Se pare ca nu prea esti la curent cu detaliile problemei. Mai in detaliu decat in fizica cuantica standard se poate doar cu variabile ascunse, asa cum este spre exemplu mecanica Bohm, dar si aceasta exclude separabilitatea (non-localitate). S-a demonstrat matematic faptul ca orice teorie care vrea sa fie in concordanta cu predictiile mecanicii cuantice, indiferent daca este cu variabile ascunse (determinism) sau fara variabile ascunse (nedeterminism), nu poate fi decat non-locala. Singura obiectie pe care poti sa o mai ai, este aceea ca probabil predictiile fizicii cuantice nu sunt chiar corecte si realitatea are totusi proprietatea de separabilitate. Bell, prin inegalitatea lui, tocmai asta a pus la dispozitie: un test prin care sa se poata decide experimental daca este sau nu separabilitatea o proprietate a universului. Experimentele efectuate au dat un verdict clar: la nivel cuantic, separabilitatea nu este o proprietate a naturii. Predictiile fizicii cuantice, in sensul ca realitatea este non-locala, sunt corecte. Punct. La nivel cuantic, calea pe pare tu o sustii (local realistic theories) este un dead end. Oricum, judeci cu masuri diferite pentru ca, desi negi relevanta teoremei lui Bell si a testelor aferente asupra carora nu mai exista decat mici obiectii (si alea de natura mai mult speculativa), pe de alta parte crezi in adevarul si exactitatea unor teorii si experimente (vezi homosexualismul) care nici macar nu beneficiaza de (suficient) peer-review.
Nu poate actiona in sensul de interactiune. Orice interactiune presupune energie, iar energia/materia nu poate calatori cu viteze mai mari decat viteza luminii. Singurul lucru pe care A l-ar putea transmite lui B ar fi o entitate numita informatie si care ar calatori cu viteze mai mari decat viteza luminii. Decat sa postulezi asta (existenta unei entitati non-energetice numita informatie), nu este mai natural sa spui: ambele particule respecta o singura lege, cea a sistemului?
Pai cum "este fara sens" intr-o discutie despre cauzalitate un fapt cert ale carui implicatii ar putea fi chiar abolirea vechii conceptii despre cauzalitate?
Dar nici nu putem baga capul in nisip si spune ca acest fenomen nu exista. Esafodajul exista de ambele parti: fizica clasica (incluzand relativitatea) - pe de o parte, fizica cuantica - pe de alta parte. Nici Einstein n-a trecut peste si la vremea lui nu existau nici teorema lui Bell si nici experimentele Aspect.
Nici eu nu cred ca trebuie sa-ti amintesc ca teorema lui Bell este dincolo de orice formalism particular, ba este chiar un test pentru deciderea tipului de formalism care poate descrie corect realitatea.
Si probabil ca n-o sa fie niciodata cazul, cel putin nu in sensul asteptarilor tale. In legatura cu Penrose:
Pai eu mi le-am sustinut, tu, in schimb, ii lasi pe altii sa judece pentru tine. E drept ca nici eu nu-i impartasesc toate opiniile (in special aceea ca gravitatia cuantica ar fi implicata in fenomenul constiintei), dar cred ca ti s-a intamplat si tie sa intalnesti astfel de autori (cu care sa nu fii in totalitate de acord) si totusi sa-i apreciezi. Si chiar daca n-as fi de acord cu nici una din opiniile lui Penrose, cartile lui tot sunt valoroase prin efortul depus pentru popularizarea (prezentarea si explicarea) competenta (zic eu) a multor probleme, concepte si domenii ale matematicii. Lui Penrose ii reprosezi comercialitatea. Eu zic sa cauti intr-o librarie "Emperor's new mind", sa o rasfoiesti si apoi sa-mi spui cat de comerciala este sau nu cartea. Eu chiar ma intreb, cat de comerciala poate fi o carte de 500 de pagini in format mare, plina de formule si diagrame? In rest, ma doare-n cot cu cine si pentru ce se judeca el, mai ales daca-i vorba de vreo corporatie. In legatura cu ideile pe care le promoveaza, pari a nu fi de acord el atunci cand:
Pe de alta parte, asta nu te-a impiedicat mai sus sa faci afirmatii de genul:
Pai fizica teoretica este un formalism care pana la urma se reduce la acel "strong AI". Ori, daca asta nu poate inlocui întelegerea, inseamna ca esti de acord cu ceea ce sustine Penrose mai sus.
Daca nu-ti place speculatia metafizica, eu zic ca poti deja sa te pensionezi , pentru dupa cum arata calea pe care a pornit-o fizica, ea va face predictii din ce in ce mai bune asupra realitatii (ca si inainte), dar 'intelegerea' a ceea ce ar putea eventual fi in spatele formalismului va fi din ce in ce mai mult de domeniul speculatiei metafizice.
Acest topic a fost editat de bonobo: 8 Apr 2006, 05:55 PM |
||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 14 May 2024 - 01:03 PM |